Acasă Blog Pagina 2102

În jurul datei de 22 decembrie vom circula pe brațul vestic al Centurii

    Se toarnă asfalt pe brațul vestic al șoselei de centură a Bacăului, pe direcția N. Bălcescu – Sărată – Luizi Călugăra, care se va intersecta cu DN 11 imediat după ieșirea din oraș spre Onești, a anunțat europarlamentarul Dragoș Benea.

    Conform celor declarate de dânsul, lucrările de asfaltare vor continua în ritm susținut, astfel încât până pe 20 noiembrie să fie încheiată operațiunea de turnare a asfaltului.

    Ulterior, vor fi amplasate sistemele de siguranță rutieră specifice, urmând ca în jurul datei de 22 decembrie, la un an de la semnarea contractului de execuție a șoselei de centură, brațul vestic al acesteia să fie deschis oficial circulației rutiere.

    Dragoș Benea spune că, odată cu asta, se va descongestiona circulația în zona intersecției Chimiei din municipiul Bacău, prin devierea traficului greu către tronsonul de centură amintit.

    Traficul de tranzit prin oraș va scădea cu peste 30 la sută și, astfel, se va diminua semnificativ poluarea cauzată de emisiile de noxe ale vehiculelor.

    Ce trebuie să știm despre alegeri

    DATE GENERALE PRIVIND ALEGERILE PREZIDENȚIALE
    Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
    Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi valabil exprimate ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.

    În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

    Primul tur va avea loc în data de 10 noiembrie 2019, iar cel de-al doilea, în data de 24 noiembrie 2019.

    Mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului.

    Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou ales.

    Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.

    Cine are dreptul de a fi ales?
    Orice cetățean român care are drept de vot, are domiciliul în țară şi a împlinit, până în ziua de alegerilor inclusiv, cel puţin 35 de ani poate fi ales în funcţia de Preşedinte al României.

    Cine nu poate candida la alegerile prezidențiale?
    Persoanele care au îndeplinit anterior funcția de Președinte al României, pentru două mandate;
    Persoanele care nu au cetățenie română și domiciliul în țară;
    Persoanele care nu au drept de vot.

    Care este rolul Președintelui României?
    Președintele reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării. El veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

    Care sunt atribuțiile Președintelui României?
    Atribuții în raport cu Guvernul

    Desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament;

    În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului;

    Poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită;

    Poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii;

    Prezidează şedinţele Guvernului la care participă.

    b. Atribuții în raport cu Parlamentul

    Adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii;
    După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură;
    După consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la problemele de interes naţional;
    Promulgă legile adoptate de Parlament.

    c. Atribuții în domeniul politicii externe

    Încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern şi le supune spre ratificare Parlamentului;
    La propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;
    Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

    d. Atribuții în domeniul apărării

    Este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

    Poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare;

    În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.

    e. Alte atribuții

    Conferă decorații și titluri de onoare;
    Acordă gradele de mareșal, de general și de amiral;
    Numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege;
    Acordă grațierea individuală.
     
    Calendar electoral
    Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în 2019 poate fi consultat aici

    Când începe și când se încheie campania electorală pentru alegerile prezidențiale?
    Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor (respectiv în data de 12 octombrie 2019) şi se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 7,00 (respectiv în data de 9 noiembrie 2019). În cazul organizării turului II de scrutin, campania electorală începe la data de 15 noiembrie 2019 și se încheie la data de 23 noiembrie 2019, la ora 7,00.
    Cum se votează în străinătate?
    Cetățenii înregistrați pe www.votstrainatate.ro ca alegători în străinătate pot vota prin corespondență sau la o secție de votare mai aproape de casă.
    Votarea la secțiile de votare din străinătate se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la ora locală 12,00 şi se încheie la ora locală 21,00*, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7,00 şi se încheie la ora locală 21,00*.
    * cu posibilitatea de prelungire până la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.
    Cum este reglementată finanțarea campaniei electorale și controlul acesteia?
    Campania electorală este finanțată de la bugetul de stat, controlul fiind realizat de Autoritatea Electorală Permanentă în baza Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    Ce poate realiza sondaje la ieșirea de la urne?
    Pot efectua sondaje la ieșirea de la urne institutele de sondare a opiniei publice sau societăţile comerciale ori organizaţiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie şi care sunt acreditate de Biroul Electoral Central în acest sens, prin decizie.

    Contact Biroul Electoral Central
    www.bec.ro
    Strada Eugeniu Carada nr. 1, Sector 3, București
    Tel: +40 21 313 74 79
    +40 21 313 67 66
    +40 21 313 02 10
    Fax: +40 21 313 51 96
    email: secretariat@bec.ro

    Contact Autoritatea Electorală Permanentă
    www.roaep.ro
    Str. Stavropoleos, nr. 6, Sector 3, Bucureşti, 030084
    tel. +40 21 310 08 24
    fax: +40 21 310 13 86
    e-mail: registratura@roaep.ro; relatii.publice@roaep.ro

    Bogăția Toamnei la Grădiniţa Roza Venerini

      Sărbătoarea Toamnei, devenită tradiție în Grădiniţa Roza Venerini, este una din activitățile cele mai îndrăgite ale preșcolarilor și, ca în fiecare an, a adus multă bucurie și veselie copiilor.

      Copiii de la grupele mici, ca să ilustreze cât mai bine anotimpul de toamnă, au organizat la nivelul grupelor Parada costumelor vesele. Activitatea a fost pregătită cu multă dăruire de educatoarele Tereza Ciobanu, Maria Hozoiu, Ana Horvat și Georgiana Samoilă.

      Și la grupa mijlocie A, coordonată de educatoarele Tereza Petruț și Elena Strugaru, copiii, costumați adecvat, au adus elogiu toamnei, prin recitări, dar mai ales prin costumele purtate. Cea mai haioasă parte a activității, după părerea copiilor, a fost degustarea de fructe și legume. Astfel, fiecare copil a degustat, pe nevăzute, un fruct sau o legumă care le era oferit de către Zâna Toamnă.

      Într-un decor splendid de toamnă a avut loc și o expoziție cu lucrările copiilor, intitulată sugestiv „Bogăția Toamnei”. Printre exponate s-au remarcat desene, colaje şi macheta Zâna Tomană a Tigrișorilor, de la grupa mijlocie B, coordonată de educatoarele Adina-Cristina Cadaru și Alexandra-Maria Vespan.

      Cântecele, poeziile şi dansurile tematice au fost un bun prilej pentru prichindei să trăiască frumoasele momente de bucurie ale sezonului în care ne găsim, iar spectacolul micilor artişti de la grupa mare, coordonată de educatoarele Monica Husariu și Maria Tamaș, a umplut inimile colegilor din grădiniță cu multă dragoste şi cu nostalgia copilăriei. Spre sfârșit, au încântat sufletele cu Parada costumelor ecologice, confecționate acasă cu ajutorul părinților. Toate aprecierile se îndreaptă spre cei care au fost prezenți și s-au bucurat de o frumoasă zi de toamnă!

      Bacău Model of United Nations, ediția a 5-a

        Cea de-a 5-a ediție a proiectului Bacău Model of United Nations (MUN) s-a organizat la Universitatea George Bacovia. Echipa organizatorică s-a bucurat de un proiect bine pus la punct cu delegați din toată țara și subiecte de dezbatere contemporane.

        Proiectul face parte dintr-o serie de astfel de evenimente organizate în mai multe orașe ale țării, toate aducând beneficii considerabile comunității implicate. Atât echipa de organizare, cât și participanții BacăuMUN sunt elevi de liceu care lucrează în concomitent cu școala și alte activități extrașcolare.

        BacăuMUN a avut în această ediție de 3 comitete care tratează probleme de anvergură mondială: SOCHUM(Social, Humanitarian& Cultural Committee), LEGAL și HSC (Historical Security Council). SOCHUM tratează anul acesta două probleme complexe: PreservingtheFreedom of Expression – Media Censorship și Police Brutality against Protesters; Legal Committee a avut în vedere Ensuring the Safety of Human Genetic Engineering by Developing the International Framework; HSC a dezbătut:The Suez Crisis.

        Structura fiecărui comitet este formulată în regimul Conferințelor UN, delegații, alături de chairpersons respectând regulile de procedură întocmai. În timpul conferințelor pe comitet, fiecare delegat a reprezentat o țară implicată în problema discutată și are obligația de a prezenta punctul de vedere al țării sale fără implicare subiectivă. Chairperson-ii sunt cei care moderează întreaga discuție, asigurând buna desfășurare a discuțiilor și punând în aplicare regulile de procedură.

        Ediția s-a încheiat cu Adunarea Generală, ședință în care s-au prezentat și discutat rezoluțiile pe care fiecare comitet le-a votat.

        Anul acesta echipa a fost formată din:
        Secretar General: Elena Baciu;
        Secretar General Adjunct: Nadia Rezmireș;
        Manager de Proiect: Daria Lupașcu;
        Director de finanțe: Ilinca Roșu
        Coordonator Departament Staff: Ana Fifirig;
        Coordonator Departament Presă: Sanda Ilieș;
        Coordonator Departament Media: Renata Lungu;
        Designer grafic: Ștefania Vătășescu.

        Mai multe detalii și informații despre BacăuMUN găsiți pe
        Site-ul bacaumun.com sau pe pagina de facebook: @bacaumun.

        Mihail Sadoveanu, sărbătorit la Şcoala Gimnazială „Domniţa Maria”

        La împlinirea a 139 de ani de la naşterea marelui povestitor al neamului românesc, a avut loc activitatea Mihail Sadoveanu, Ceahlăul literaturii române. Este una dintre acţiunile proiectului educaţional, Scriitorii lunii noiembrie, iniţiat şi coordonat la nivelul Şcolii Gimnaziale „Domnita Maria” Bacău, de către prof. Adina-Elena Căsăneanu şi prof. Andrei Ciprian, director adjunct al instituţiei, în colaborare cu bibliotecară Mihaela Cîmpeanu.

        Au participat elevii claselor a VII-a A şi a VIII-a B, scopul atelierului de literatură constând în formarea capacităţii de a observa, înţelege, aprecia frumosul, valoarea universului literar sadovenian, îndeosebi în povestirile care capătă accent de poem sau baladă, dar şi în romanul mitic şi cel istoric. În cuvântul de deschidere a acestei manifestări culturale, cei implicaţi au ţinut să reitereze valoarea incontestabilă a „celui de-al treilea Mihai” al românilor. Elevii au receptat cu interes materialul despre viaţa şi activitatea literară a scriitorului, au vizionat secvenţe din „Baltagul”, „Fraţii Jderi”, „Dumbrava minunată”. Au citit poezii ale lui Sadoveanu, aducându-li-se, astfel, la cunostinţă faptul că acesta a semnat şi creaţii lirice. Cadrul de desfăşurare a activităţii a constituit-o expoziţia de carte cu opera sadoveniană, existente în biblioteca şcolii. Momentul cultural a fost încheiat cu un material audio, în care marele prozator recită una dintre poeziile lui Mihai Eminescu, „Pe lângă plopii fără soţ…”

        Prin organizarea unor astfel de activităţi, dorinţa este aceea de a ajunge la sufletul elevilor, oferindu-le momente de cultură, universal cărţilor, al bibliotecii devenindu-le cunoscut, esenţial în dezvoltarea spirituală.

        Prof. Adina-Elena Căsăneanu

        Alimentare cu gaze naturale sistată în comuna Cașin

          Compania Delgaz Grid sistează temporar, joi, 7 noiembrie, de la ora 8,00, alimentarea cu gaz metan pentru consumatorii de pe Strada Principală și de pe căile de acces adiacente din comun a Cașin. Măsura – a anunțat compania– este luată pentru efectuarea de lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

          Reluarea alimentării se va face treptat, cel mai probabil începând cu ora 18,00.

          Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunţe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

          „Delgaz Grid – au precizat oficialii companiei – regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuției gazelor naturale și mulțumește consumatorilor pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru aceste lucrări”.

          Dan Armeanu (ASF): Trebuie încurajată participarea la un fond de pensii facultativ

          Pentru a beneficia de un venit adecvat și sustenabil la pensie, în condițiile declinului demografic și creșterii speranței de viață, pe lângă contribuția la fondurile de pensii Pilon II, ar trebui încurajată participarea la un fond de pensii facultative pentru a suplimenta sursele de venit la pensie și pentru a crește valoarea pensiei private, consideră Dan Armeanu, vicepreşedintele ASF pe Sectorul de Pensii Private.

          Domnia sa a declarat: „Având în vedere faptul că, depozitele populației la bănci au crescut cu 8,8% în ultimele 12 luni, respectiv 5,2% în termeni reali, ar fi benefic ca o parte din sumele economisite să se îndrepte și spre investiții în fondurile de pensii facultative, care asigură un venit suplimentar la pensie, în condițiile unui randament ridicat pe termen lung și o dispersie prudentă a riscului. Concomitent, ar trebui avut în vedere și un calendar de creștere graduală a contribuțiilor, ceea ce ar genera pe termen lung majorarea cuantumului pensiei private”.

          Rata de rentabilitate a fondurilor de pensii private Pilon II a depășit rata inflației în luna septembrie și este mai ridicată decât dobânda pe un an la depozitele la termen.

          Vicepreședintele ASF a precizat: „În luna septembrie rata de rentabilitatea a fondurilor de pensii Pilon II a depășit rata inflației (4,3%), cu un procent ce variază între 0,43% și 1,52% și este, totodată, mai ridicată decât dobânda pe un an la depozitele la termen. Rata anuală de creștere a activelor a fost de 26,15%, demonstrând că sistemul de pensii administrat privat a atins un nivel sustenabil de dezvoltare și se află într-o perioadă de consolidare și de stabilitate, în condițiile în care activele nete au depășit 13 miliarde euro în luna septembrie”.

          Potrivit domniei sale, contribuțiile brute lunare au consemnat o creștere de aproximativ 13% în septembrie 2019 față de decembrie 2017, aceasta fiind determinată în principal de creșterea câștigului mediu salarial net de aproximativ 35% în ultimii 3 ani și de creșterea semnificativă a numărului de salariați.

          Totodată, domnia sa a mai spus că în calitate de investitori, fondurile de pensii private au contribuit la dezvoltarea pieței de capital autohtone și la creșterea segmentului investitorilor instituționali pe termen lung și indirect la creșterea economică, prin redirecționarea eficientă a resurselor financiare disponibile.

          „Ponderea investițiilor în acțiuni tranzacționate pe piața de capital din România este în jur de 20% din activul total și se ridica la o valoare de aproximativ 2,5 miliarde euro, asigurând un anumit grad de reziliență a pieței și contribuind la atingerea statutului de piață emergentă. Din perspectiva duratei obligațiilor, fondurile de pensii au de regulă un comportament investițional contraciclic, care atenuează șocurile în perioade cu volatilitate ridicată a piețelor de capital, conducând la echilibrarea pieței și asigurarea stabilității financiare”, a mai afirmat vicepreşedintele ASF.

          Importanța fondurilor de pensii private în economie, este evidențiată și de mărimea activelor fondurilor de pensii private, care a fost de 5,8% din PIB, nivel atins în luna iunie 2019, potrivit domnului Dan Armeanu.

          Meritocrația

          Aș vrea să-i iubesc pe politicienii de la noi, dar, sincer, nu pot. Mi-ar fi fost mai la inimă, cred, dacă oamenii de stat ar fi ales să facă politică de dragul nostru, al întregului popor. Or, de aproape 30 de ani, nu doar că văd cam aceleași fețe, ci și același circ. Mereu aceeași dispută: cine să prindă cuțitul care să taie felia cea mai mare din țară. Cu timpul, unii s-au prăpădit; au rămas, pesemne, cei mai răi dintre ei.

          Nu că le-aș vrea răul. Ferească Dumnezeu! Doar că îmi doresc să resetez politica românească. Pentru că nimic nou sub soarele României nu s-a petrecut de trei decenii încoace. Cu excepția politicienilor care, mereu, au prosperat. Ei sunt singurii care pot spune, cu mâna pe inimă, că se trăiește bine la noi.

          Când, de fapt, n-a fost bine nici cu Iliescu, nici mai apoi cu Constantinescu. Despre Băsescu, președintele-jucător, care ne dorea doar electoral să trăim bine, să nu mai vorbim. Să ne aducem aminte de anii crunți pe care i-am trecut cu toții, loviți fiind criza importată de la americani. Și de guvernele Boc 1, 2 și 3. Apoi, când l-au adus la cârmă pe sas, am zis „fie ce-o fi”, să sperăm că va face din România…țara „lucrului bine făcut”.

          Aiurea! Ca toți predecesorii, a jucat țara la masa de bingo. De-a lungul timpului, i-am încercat și pe social-democrați, și pe țărăniști în alianță cu liberalii scindați (defuncta Convenție Democrată Română). Nici măcar cu tehnocrații nu ne-a fost bine, tot la ciolan aspirând și ei.

          De la fiecare am primit câte ceva de care să ne aducem aminte. Doar bunăstare nu, milioane de români trăind tot ca în evul mediu (fără apă curentă, fără căldură în case, cu wc-ul în fundul curții), milioane de bătrâni supraviețuind cu câteva sute de lei pensie. E drama esticilor: democrațiile tinere nu clădesc politicieni corecți, cu coloană verticală, care să nu se aplece în fața intereselor de grup, private. De aceea, socot că cel mai nimerit ar fi ca, la putere, să ajungă români pe baza meritelor, a talentului. Poate așa vom salva România.

          Cadastru gratuit pentru terenurile private

            Primăriile au la dispoziție trei programe prin care pot realiza cadastrarea gratuită a terenurilor deținute de cetățeni: cu finanțare europeană prin POR, din fondurile Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și din bugetul unității administrativ-teritoriale (UAT).

            [lock_content]

            La întâlnirea cu șefii instituțiilor deconcetrate, prefectul Valentin Ivancea a invitat-o pe Cristina Breahnă-Pravăț, directorul OCPI Bacău, să prezinte programele și gradul de accesare.

            „ANCPI a încheiat, în 2018, contractul de finanțare a Proiectului major cu Ministerul Dezvoltării împreună cu șapte organisme intermediare organizate la nivelul regiunilor de dezvoltare și a inițiat procedura de achiziție. În județul Bacău avem 28 de UAT-uri prinse în proiectul major în care se va realiza cadastru gratuit pe întreaga suprafață a comunei”, a explicat șefa OCPI Bacău.

            Au fost semnate contracte de prestări servicii pentru 3 comune – Mărgineni, Săucești și Nicolae Bălcescu -, iar în 2019 pentru alte 4 s-a semnat acordul-cadru pentru lucrări de cadastru sistematic: Blăgești, Sascut, Răcăciuni și Oituz.
            Primăriile primesc de 155.000 lei

            În programul derulat din fondurile ANCPI, inițial au fost declarate eligibile 86 de UAT-uri, din care 79 au încheiat contracte de prestări servicii cu firme și persoane fizice autorizate. Doar 7 nu au încheiat contracte: Comănești, Onești, Gîrleni, Hemeiuș, Livezi, Palanca și Sănduleni.

            Prin programul național, în etapa a II-a, primăriile au primit pentru realizarea cadastrului sistematic 150.000 de lei/UAT, bani pe care nu-i pierd dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul anului. Până acum, 48 de UAT-uri au semnat contracte de finanțare și de prestări servicii, din care 16 au finalizat lucrările, iar 12 au reziliat contractele. Pentru restul, contractele sunt în derulare.

            În etapa a III-a, când finanțarea a crescut la 155.000 lei/UAT, au fost semnate contracte de finanțare pentru 54 de UAT-uri, iar în etapa a IV-a, 17 contracte. Anul acesta, 55 de UAT au solicitat finanțare, apoi alte 30. Din veniturile proprii, numai trei UAT-uri au realizat înregistrarea sistematică: Bacău, Moinești și Slănic Moldova.

            De cadastrare depinde reconstituirea…

            Pe scurt, au fost deschise 27.712 de cărți funciare în 49 de UAT-uri, pentru o suprafață de 12.797 ha. La cererea prefectului, Cristina Breahnă-Pravăț a explicat cum stau lucrurile în procente: s-a cadastrat 15% din suprafața totală a județului, din care o treime s-a cadastrat gratuit, din fonduri guvernamentale. Pentru a accelera procesul vor fi organizate întâlniri cu primarii și specialiștii UAT-urilor.

            „Înregistrarea sistematică nu implică niciun fel de costuri pentru proprietar. Se va realiza gratuit planul cadastral, deschiderea noilor cărți funciare, înregistrarea imobilelor în sistemul integrat de cadastru și eliberarea certificatelor”, a declarat Cristina Breahnă-Pravăț.

            Din păcate, în ultima etapă, se înregistrează un oarecare regres, a precizat directoarea OCPI. Primăriile au abordat sectoarele facile, fără probleme, dar acestea se epuizează treptat și rămân cele cu probleme legate de amplasament, suprapunere de terenuri, succesiune etc. Pentru a accelera procesul, OCPI va organiza întâlniri cu reprezentanții UAT-urilor.
            În final, Valentin Ivancea, prefectul județului Bacău, a vorbit despre problemele cu care se confruntă Comisia județeană de fond funciar și a explicat cât de strâns este legată rezolvarea acestora de înregistrarea terenurilor.

            „Trebuie să subliniem importanța programelor de cadastrare și să înțelegem că aplicarea acestora va ajuta la urgentarea reconstituirii dreptului de proprietate al cetățeanului”, a declarat prefectul Valentin Ivancea.

            [/lock_content]

            Concert simfonic / Familii de muzicieni

            În ton cu frumoasa vreme de afară, joi, 7 noiembrie, ora 18.30, dirijorul acestei săptămâni,

            Maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi

            ne propune un program vioi format din lucrări compuse de Mozart, Wieniawski şi Şostakovici.

            Solist: Florin Ionescu-Galaţi, vioară.

            În program: W.A. Mozart: Uvertura “Ascanio în Alba”; Henryk Wieniawski – Concertul nr.2 pentru vioară şi orchestră, în Re Minor, op. 22; Dimitri Şostakovici – Suita de jazz, nr. 2.

            Şostakovici a compus cea de-a doua suită de jazz în 1938, la solicitarea Orchestrei de Jazz de Stat, a lui Victor Knushevitsky. Iniţial compusă pentru o orchestră simfonică completă, pe parcurs au fost adăugate patru saxofoane, un acordeon şi o chitară.

            Ascultăm această extraordinară lucrare, joia aceasta, în interpretarea orchestrei Filarmonicii “Mihail Jora”.

            Liceenii băcăuani, atrași de cariera de ofițer de penitenciare

              Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna și-a promovat oferta educațională în rândul elevilor din unităților școlare aflate în localitățile limitrofe. Au fost vizați în special liceenii din Onești, Moinești și Dărmănești. Aceștia au fost informați în privința instituțiilor de învățământ superior, precum și a instituțiilor post-liceale care școlarizează personal pentru sistemul penitenciar, cum ar fi Facultatea de Poliţie din cadrul Academiei de Poliţie, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu sau Academia Tehnică Militară Bucureşti. Nu au fost omise nici cele două instituţii de învăţământ postliceal: Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti şi Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna.

              Specializări diverse

              Cursurile vor fi de zi, cu o durată de trei ani, tinerii putând opta pentru diverse specializări, de la ordine şi siguranţă publică, psihologie – informaţii, până la studii de securitate şi informaţii, calculatoare şi tehnologia informației ori construcţii şi fortificaţii. Interesant de reținut și oferta Institutului Medico – Militar Bucureşti, instituție care formează viitori medici – ofițeri de penitenciare, în specializările medicină generală, medicină dentară și farmacie. „Studenții Institutului Medico-Militar București urmează cursurile de specialitate la Universitatea de Medicină și farmacie «Carol Davila» din București și la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș”, ne-a transmis Ana Maria Sandu, reprezentanta Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, instituție unică în sistemul penitenciar din România.

              Încântați de salarii și asigurarea unui loc de muncă

              Elevii au fost interesați mai ales de faptul că au asigurat un loc de muncă stabil, după absolvire, precum și de salarii decente ori de condițiile din timpul studiilor (soldele lunare, cazarea, masa caldă, echipamentul și asistenţa medicală etc). Înscrierile se pot face la sediul unităților din sistemul administraţiei penitenciare, unde candidații vor fi îndumați și sprijiniți de personalul birourilor resurse umane şi formare profesională pentru întocmirea dosarelor de înscriere. Florentin Radu

              Karate / CS Phoenix își completează tezaurul

              Rezultate meritorii înregistrate de karateka CS Phoenix Bacău la întrecerile Isshinryu derulate sâmbăta trecută la sala de sport „Carom” din Onești. Competiția a reunit 250 de sportivi, iar gruparea pregatită de Luminița Dan cu ajutorul instructurilor Rebeca Dimofte, Darius Dimofte și Adrian Dan s-a prezentat cu 71 de karateka, majoritatea fiind medaliați la kata individual și kata kobudo (luptă imaginară cu unul sau mai mulți adversari). „A fost un an competițional foarte bun, care a adus clubului nostru multe titluri importante. Orele de antrenament în dojo au permis sportivilor noștri să progreseze din punct de vedere valoric, ceea ce ne da incredere pe viitor”, a declarat antrenoarea Luminița Dan.

              Kata

              Locul 1: Andreea Prodan, Denisa Diaconu, Rareș Lepșa, Victor Moisă, Miruna Iojă, Maria Gora, Alexandru Mihai, Adnana Fica, Igor Pînzaru, Ovidiu Hermeziu, Bianca Aldea, Alexia Iacob, Iulia Mihai, Karina Borțun, Alexandru Teodor, Ștefan Ionescu.
              Locul 2: Alexandra Romaneț, Daria Socaciu, Alesia Chirilă, Nicoleta Răduleț, Cristian Manolache, Denis Borsu, Eduardo Munteanu, Larisa Năstase, Ștefania Ghiorghieș, Eduard Pînzaru, Radu Maftei, Darius Dimofte, Ștefania Brașoveanu, Georgiana Ungureanu, Sofia Popa, Andrei Ungureanu, Ștefan Anei, Liviu Leonte.

              Locul 3: Raluca Enache, Paula Condac, Delia Neagu, Mircea Tîrnăcop, Matei Popa, Ștefania Moisă, Andreea Condac, Albert Cernica, Teodor Popa, Alina Tivlea, Andra Ciobanu, Izabela Borțun, Alexandru Grigore, Maria Măriuț.
              Locul 4: Cristina Prodan, Adriana Ciupercă, Carla Hermeziu, Ioana Măriuț, Sara Luca, Giulia Scorțanu, Darius Ojog, Theodora Felegean, Raluca Buguleț.

              Kata kubudo

              Locul 1: Igor Pînzaru, Maria Gora, Eduard Pînzaru.
              Locul 2: Ianis Lovin, Teodor Popa.
              Locul 3: Andra Ciobanu, Mara Pitirici, Mihai Purcărin, Liviu Leonte.
              Locul 4: Andrei Bertalan, Andrei Leonte, Eduardo Munteanu, Andreea Prodan.

              Anchetă la Colegiul „Mihai Eminescu”

                La începutul acestei săptămâni, în urma unui control de rutină al paznicului unității de învățământ, o angajată de la cantina colegiului a fost depistată la plecarea acasă cu diferite alimente în geantă. A fost anunțată conducerea liceului și sesizată Poliția.

                Astfel, polițiștii au deschis o anchetă. Surse din conducerea unității de învățământ au precizat că alimentele sustrase nu proveneau din magazie, ci au fost reduse cantitățile care au intrat în oală.

                „Nu ni se pare corect ce s-a întâmplat și nu trebuie ca elevii care au plătit pentru calitate să primească ceva sub acest nivel.

                Nu tolerăm un asemenea comportament în unitatea noastră, toți elevii au fost informați de ce s-a întâmplat și așteptăm rezultatul anchetei polițiștilor”, au precizat pentru Deșteptarea surse din conducerea colegiului.

                Ce dorește primarul Bacăului de la noul Guvern

                  Cosmin Necula, primarul municipiului Bacau, a publicat pe pagina sa de Facebook o listă cu așteptările pe care le are de la noul Executiv.

                  Între acestea, primarul Necula spune că se aștepată să dea înapoi banii băcăuanilor. El spune că mai sunt aproximativ 70 de milioane pe care Bacăul trebuie să îi primească din cei aproape 100 de milioane pe care municipiul i-a pierdut în ultimiii trei ani.

                  O altă așteptare este ca noul Guvern să să îndrepte nedreptatea cauzată de faptul că municipiul Bacău a primit mai puțini bani decât o comună. Este vorba despre faptul că prin programul PNDL, guvernul a finanțat orașul Bacău cu 19 milioane de lei, bani pentru rezerva de apă. Pentru comuna Odobești același Guvern a dat 21 milioane de lei.

                  Primarul Cosmin Necula mai dorește ca Executivul să susțină Bacăul alocând într-un mod nediscriminatoriu banii necesari pentru alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, să implementeze politici publice îndreptate către oameni și să nu recurgă la ,,țopăieli” bugetare pentru clientela propriului partid.

                  Nu în ultimul rând, Cosmin Necula dorește ca Guvernul să-i pună la treabă pe funcționarii din ministere și să urgenteze deblocarea proiectelor europene ce stau în așteptare, unele de peste un an, așa cum este cazul Grupului de Acțiune Locală Bacau – proiect de peste 7 miloane de euro dedicat zonelor urbane marginalizate Izvoare și Letea!

                  „Toate acestea sunt lucruri pe care le-am spus și fostului Guvern, poate mai apăsat în unele momente”.
                  Cosmin Necula
                  primarul municipiului Bacău

                  Autostrada și dialogul între autorități, esențiale pentru dezvoltarea județului Bacău

                  Domnule deputat Ionel Palăr, sunteți președintele organizației județene a Partidului Național Liberal. PNL are acum guvern. Ce veți face pentru Bacău?
                  Trei sunt prioritățile mari ale momentului pentru Bacău, fără de care dezvoltarea reală nu este posibilă: autostrada Iași – Târgu Mureș, autostrada Bacău – Brașov și rezolvarea problemei apei în județ. Din punctul meu de vedere, premierul Ludovic Orban este conștient că Moldova vrea și are nevoie de autostradă, de autostrăzi, că nu mai este timp de ezitări și politicianisme, că timpul nu mai are răbdare, pentru că, iată, suntem la 30 de ani de la Revoluție și Regiunea Nord-Est rămâne izolată de marile coridoare europene de transport, iar asta se răsfrânge în plan economic. Cu siguranță se impune modernizarea drumului București – Suceava, pentru că ne-am săturat cu toții și de aglomerația, dar și de lipsa de securitate de pe acest traseu, de altfel, unicul care leagă Moldova de Capitală. Și mai trebuie o investiție majoră, cea în infrastructura feroviară, pe tronsonul București-Suceava, pentru că mărfurile și oamenii trebuie să beneficieze și de această cale de comunicații.

                  Și în plan strict local?

                  Cu siguranță, se va continua investiția în șoseaua ocolitoare a municipiului Bacău și se va menține același ritm, pentru că orașul este sufocat de trafic! De altfel, în județul Bacău vor continua toate investițiile începute, indiferent de coloratura politică a primarilor. Nu vrem să blocăm nimic, dimpotrivă, prioritatea noastră este să corectăm nedreptățile pe care administrația PSD le-a perpetuat, cel puțin în ultimii trei ani, în care fondurile pentru comunitățile locale au fost distribuite doar pe criterii politice. Chiar îmi doresc să înceteze această practică păguboasă pentru oameni și comunități! Vă spuneam chiar la început că avem o problemă majoră, care are nevoie de un proiect major. Și asta este apa. Nu mai merge cu cârpeli, cu intervenții la conductă când ceva crapă. Ne trebuie o investiție serioasă, care să rezolve situația apei pe termen mediu și lung. Pentru că în joc nu este doar municipiul Bacău, crize ale apei sunt și la Onești, și în alte localități ale județului.

                  Domnule deputat Palăr, colegul dumneavoastră, europarlamentarul Rareș Bogdan, spunea că, dacă Guvernul Orban va fi învestit, în 48 de ore vor fi schimbați toți prefecții și subprefecții. Ce nume aveți pregătite pentru Bacău?

                  Trebuie mai întâi restructurat guvernul, definite cele 16 ministere și abia apoi ne gândim ce facem cu prefecții. Schimbarea lor, logică atunci când se schimbă guvernul, pentru că ei sunt reprezentanții în teritoriu ai unui guvern, este atributul premierului și al ministrului de resort. Așa că nu vă pot eu avansa nici un nume. Ceea ce pot să vă spun cu siguranță este că avem oameni bine pregătiți, cu experiență, care pot ocupa aceste demnități, care vor face față cu brio unei astfel de funcții, atât de importantă într-un județ. Când se va pune problema schimbării prefecților, suntem pregătiți cu oameni, dar prefer acum să nu avansez niciun nume, pentru că, repet, este atributul premierului.

                  ”Mediul economic băcăuan trebuie să redevină credibil, dar și asta înseamnă tot colaborare între instituții”

                  Domnule deputat, într-un recent top național, județul Bacău a fost plasat pe un rușinos loc doi, la capitolul ”sărăcie”. Din ceea ce politicienilor le plăcea acum câțiva ani să spună, că am fi ”inima economică a Moldovei”, ne-am transformat într-un pol al sărăciei. Ce este de făcut?

                  Aș vrea să nu uităm nicio secundă că, de 30 de ani, județul Bacău a fost condus de PSD. Iar un rău făcut timp de 30 de ani, constant, duce la astfel de efecte. Când nu gândești dezvoltarea decât pentru tine și ai tăi, nu pentru comunitate, cam asta se întâmplă. Este greu de spus că vom face miracole peste noapte. Așa ceva nu se poate! Sigur că un obiectiv major este repunerea județului Bacău pe harta economică a României. Iar asta se poate face doar prin recredibilizarea mediului economic băcăuan. Aici trebuie un efort comun, trebuie să tragă pentru un astfel de proiect prefectul, președintele consiliului județean, primarul de Bacău și, să o spunem pe cea dreaptă, și guvernul poate avea un rol important într-un astfel de demers.

                  De unde ar trebui pornit?

                  De la un lucru care nu s-a făcut aproape niciodată în județul Bacău: să ne așezăm toți la aceeași masă! Prefect, președinte de consiliu județean, președinte de cameră de comerț, primari. Toți se întreabă de ce la Cluj, la Arad, la Timișoara s-a putut, au fost atrase fonduri și orașele s-au dezvoltat. Pentru că acolo a fost dialog și viziune! Cred că factorii de decizie din județ trebuie să aibă întâlniri și discuții cu antreprenorii, să identifice problemele lor concrete și propunerile lor. Nicio decizie privind investițiile majore sau mediul de afaceri nu poate fi luată fără consultarea oamenilor de afaceri. Trebuie identificate rapid oportunitățile din județ și abordați ambasadorii și camerele de comerț străine, pentru a promova oferta noastră de județ. Este adevărat că nu ne putem separa de restul țării, iar autostrada, Iași – Târgu Mureș, obiectiv strategic național, va fi plămânul dezvoltării Moldovei.

                  Să presupunem că acest lucru se întâmplă și încep investițiile. Ce facem cu forța de muncă, pentru că vorbim deja despre o criză în zona noastră?

                  Și aici, tot de la dialog și colaborare trebuie să înceapă totul. Un parteneriat al investitorilor cu liceele și universitățile din Bacău, intermediat de autoritățile locale, ar fi un prim pas. Dacă relația mediu de afaceri-autorități locale și centrale va fi una corectă, și ofertarea forței de muncă va fi una aproape de nevoi și de realități. Devine tot mai evident că învățământul dual este viitorul, că orice sistem de pregătire trebuie bazat pe previziuni realiste, pe prognoze pe termen scurt, mediu și lung. Altfel, vom ajunge să vedem și în Moldova, cum vedem la București, vietnamezi pe schele și pachistanezi la restaurant, în timp ce forța de muncă românească lucrează pe schelele și în restaurantele din Roma sau Londra.

                  ”Când legile și regimul fiscal lucrează în favoarea ta, nu mai ai motiv să te urci în primul avion de Torino sau de Berlin”
                  Credeți că acești români, peste 200.000 plecați numai din județul Bacău, mai pot fi convinși să se întoarcă?
                  Nu este un lucru simplu, dar nici o misiune imposibilă nu este. Și aici cred că va fi și responsabilitatea Cabinetului Orban. Dacă vor reuși miniștrii PNL să asigure o predictibilitate fiscală și legislativă, dacă vor debirocratiza administrația locală, astfel încât obținerea unei autorizații de construcție să nu mai dureze un an, probabil că mulți se vor întoarce. Eu am rude și prieteni plecați. Toți tânjesc să vină acasă, dar nu în orice condiții. Vor o țară care să îi respecte, unde să simtă că au oportunități. Dacă vom crea un astfel de cadru, atunci avem nevoie de un dialog cu diaspora, cu cei care au plecat. Și aici cred că ar trebui să ne adresăm unei palete foarte largi, de la meseriașii din diferite domenii până la medici, IT-iști sau specialiști în industrii de înaltă tehnologie.

                  Ce facem cu tinerii, măcar să diminuăm fenomenul migrației?

                  Le creăm un cadru ofertant. A existat acel program, România Start Up Nation, dedicat în special tinerilor, care s-a bucurat de succes și pe care Guvernul Orban îl va continua. Este posibil ca acest program să capete o latură specială pentru elevi peste 18 ani și studenți care, odată ce ar căpăta gustul antreprenoriatului, cu siguranță nu vor mai dori să plece. Probabil și oferta universităților românești trebuie să devină mai atractivă și, cu siguranță, ne întoarcem la tot ceea ce poate însemna stabilitate și predictibilitate. Când știi că legile și regimul fiscal nu se schimbă peste noapte și lucrează în favoarea ta, nu mai ai motiv să te urci în primul avion de Torino sau de Berlin.

                  ”«Greaua moștenire» de care s-a plâns PSD: 100 de milioane de lei, bani lăsați de administrația liberală în buget”

                  Domnule deputat Ionel Palăr, sunteți după aproape două luni de campanie electorală. Știu că ați umblat prin mai tot județul. Care este starea de spirit a populației?

                  Am întâlnit o ușoară blazare. Oamenii nu prea mai cred că se pot întâmpla lucruri bune. Pe de o parte, ei înțeleg că nu se pot produce minuni peste noapte, pe de altă parte, s-au săturat să mai fie mințiți. Atitudinea ușor blazată vine din lipsa de încredere că se pot întâmpla lucruri cu efect imediat. Tocmai de aceea, responsabilitatea Cabinetului Orban este foarte mare. Nu avem dreptul să ne mai jucăm cu speranțele românilor. Am recomandat colegilor mei prudență în a face promisiuni fără acoperire! Dar ceea ce este foarte îmbucurător, este felul în care suntem priviți, atât noi, liberalii, dar și președintele Klaus Iohannis. Oamenii percep acest parteneriat ca fiind unul corect. Iar un parteneriat între președinte, premier și partidul aflat la guvernare poate să aducă speranța că lucrurile vor merge în direcția pe care o dorim cu toții.
                  Cum vedeți misiunea Cabinetului Orban și ce credeți că va reuși să facă acest cabinet cu un mandat limitat la doar un an?
                  O misiune deloc ușoară, pentru că este mai greu să repari ceva decât să construiești de la zero. PNL și-a asumat această guvernare, iar prioritățile înseamnă restructurarea aparatului guvernamental, care va trece de la 24 la 16 ministere, rectificarea bugetară pentru acest an și elaborarea bugetului pentru 2020, stabilizarea României, abrogarea unor prevederi ale Ordonanței 114, abrogarea Legii recursului compensatoriu, atragerea fondurilor europene refuzate de guvernarea PSD. Guvernul va nominaliza candidatul pentru funcția de Comisar european din partea României și va asigura buna desfășurare a alegerilor prezidențiale din 10 și 24 noiembrie. Cabinetul Orban înseamnă ieșirea României dintr-o criză guvernamentală și recuperarea șanselor ratate de dezvoltare. Este o primă bătălie câștigată. I-aș spune o ”victorie de etapă”, campionatul se încheie abia anul viitor, după alegerile locale și parlamentare.

                  Vom asista și la o schimbare a majorităților în Consiliul Județean, în Consiliul Local Bacău?

                  Așa cum a fost posibilă învestirea Guvernului Orban, un guvern legitim, de care România avea nevoie, acest lucru pornit la București îl vom continua și în teritoriu. Și județul Bacău are nevoie de o conducere liberală, mai ales că, peste tot în țară unde au condus liberalii, la Brașov, la Oradea, la Cluj, efectele s-au văzut și înseamnă dezvoltare și bunăstare. Să nu uităm că și în municipiul Bacău, în vremea administrației liberale, s-au realizat lucruri importante. Iar ”greaua moștenire” despre care PSD și primarul Cosmin Necula au tot vorbit a însemnat, în realitate, un excedent de aproape 100 de milioane de lei, bani pe care i-au găsit în buget și care trebuiau folosiți pentru finalizarea Spitalului Municipal. N-au fost capabili să facă asta! Probabil că așa trebuia să se întâmple: noi am demarat investiția la Spitalul Municipal, noi o să o finalizăm! Păcat, însă, că băcăuanii nu au putut beneficia de ea atâția ani!

                  ”Nu se vor tăia pensiile și salariile! Vor pleca, însă, rudele, cumetrii, toți aceia care căpușează pe bani publici instituțiile statului!”

                  Domnule deputat Palăr, o întrebare care stă pe buzele tuturor: se taie pensiile și salariile?

                  Asta a devenit, așa, o sperietoare pe care PSD a tot încercat să o arate. Nu! Nu se vor tăia pensiile și salariile, așa cum s-a spus și în programul de guvernare. Vor fi ajustate pensiile speciale, care nu au niciun criteriu obiectiv și nu respectă criteriul contributivității, pensiile și salariile majorității cetățenilor care muncesc cinstit nu vor fi afectate. Așa cum nu vor fi afectate nici posturile funcționarilor care își fac treaba, care sunt competenți și cinstiți. Vor pleca, însă, rudele, cumetrii, prietenii, toți aceia care căpușează pe bani publici instituțiile statului, fără să aducă niciun aport, care iau bani degeaba!

                  Un pronostic, domnule deputat Ionel Palăr, pentru duminică?

                  Klaus Iohannis, fără dubii! Probabil că va fi un tur doi, dar românii au înțeles că aceasta este singura variantă viabilă. Nu mai este loc și timp de aventuri și aventurieri, de experimente cu final incert. Calea spre Europa, spre dezvoltare, spre stabilitate înseamnă Klaus Iohannis. Îi rog pe băcăuani să vină la vot duminică. Vă amintiți, era vorba aceea, prin anii ´90: cine nu votează, nu contează! De votul fiecăruia depinde România de mâine!

                  A consemnat: Cătălin Simion

                  Dani Martin, de neoprit

                  Proaspăt medaliat cu aur si argint la Cupa Mondială de la Kazan, singurul sportiv băcăuan calificat la Olimpiada de la Tokyo se pregătește pentru următoarea competiție: Naționalele de Seniori

                  Încrezător în propriile resurse

                  Călătorului îi stă bine cu drumul. La fel și înotătorului. Înotătorului Daniel Martin, să ne înțelegem. De la Helsinki la Buenos Aires, de la Gwangju la Kazan, Dani bate și străbate: kilometri, recorduri, obiective. La finalul săptămânii trecute, înotătorul CSM Bacău și, totodată, singurul sportiv al județului calificat la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Tokyo, a mai reușit o performanță de top: două medalii la ultima etapă de Cupă Mondială de Seniori desfășurată in Rusia, la Kazan. Sportivul antrenat de Iulian Matei a cucerit aurul la 200 metri spate, cu timpul de 1.58.42 și argintul la 100 metri spate, cu un rezultat de 53.90. „Nu m-am dus la Cupa Mondială cu gândul că voi fi neapărat cel mai bun. Eram, în schimb, încrezător, mizând pe resursele mele știute , dar și pe cele…nebănuite, iar medaliile obținute reprezintă o mare satisfacție, mai ales că ma aflu în primul an de Seniorat”, a mărturisit Daniel Martin cu ocazia conferinței de presă organizată ieri, de directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, la sediul clubului.

                  Calcule pentru Jocurile Olimpice din Japonia

                  Dacă ar fi repetat rezultatul din vară, de la Mondialele din Coreea de Sud (53, 65), care i-a permis, de altfel, și realizarea baremului pentru Olimpiadă, băcăuanul de 19 ani ar fi luat aurul și la „sută spate” la Kazan. Asta în condițiile în care câștigătorul, rusul Grigori Tarasevici, a parcurs proba în 53.76. „Tarasevici a luat aurul la sută și bronzul la 200, acolo unde am triumfat eu. Îl știam ca adversar, dar nu-i cunoșteam cu exactitate nivelul valoric”, a declarat Dani, care a precizat că este mulțumit de timpii realizați în condițiile date: „Mă refer la faptul că, din punct de vedere al pregătirii, am contat pe un bagaj fizic relativ micuț”. Și tot apropo de timpi, Martin a precizat că țintește o finală la Olimpiada de la Tokyo: „Pentru asta, trebuie sa mă încadrez între 52.02 și 53.02, respective între 1.53 și 1.55”. Până la Tokyo, Dani mai are alte drumuri de făcut. Primul este mult mai scurt în comparație cu cele 18 ore petrecute pe ruta Kazan-Moscova-Bucuresti-Bacău: astăzi pleacă la Miercurea-Ciuc, pentru Naționale.

                  Cel mai bun produs din toate timpurile

                  Directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu este cel care a reușit să-l aducă pe Daniel Martin la clubul Primăriei, toamna trecută: „Asta după lungi negocieri, finalizate cu succes. Am insistat pentru transferul său deoarece am vrut ca Dani să se simtă respectat la adevăratul său potențial, în condițiile în care fostul său club, SCM Bacău nu putea să-i ofere un contract de activitate sportivă conform modificărilor de legislație”. Referitor la succesul de la Kazan, Gavriliu a punctat: „Personal, nu m-a surprins deoarece îl consider pe Dani Martin drept cel mai bun produs al natației băcăuane din toate timpurile. Este o mândrie pentru CSM Bacău”. În final, Adrian Gavriliu a subliniat: „Când am decis să dau restart secției de natație de la CSM Bacău mizând în întregime pe sportivi băcăuani, au existat destui sceptici. Nu am nimic cu sportivii veniți din alte părți-și ei muncesc la fel de mult și merită tot respectul nostru – dar a fost ambiția mea să ne axăm pe băcăuani. Este mai ușor să aduci din alte părți sportivi consacrați dar este mai frumos să te impui cu oamenii crescuți de tine”.

                  Restaurante închise temporar de Protecția Consumatorilor

                    Alimentația publică este un segment extrem de sensibil căruia oamenii de afaceri ar trebui să îi acorde o atenție sporită. Și asta tocmai caracterului public al unității, unde se servesc preparate culinare, pregătite pe loc, în regie proprie. Din păcate, acest detaliu nu a fost însușit de toți proprietarii de bisnisuri în acest domeniu.

                    [lock_content]

                    Dovada este recentul control tematic derulat de Protecția Consumatorilor Bacău la restaurantele (clasice, cu specific sau specializate), bodegile și braseriile etc. din tot județul. Concluziile acestor controale au fost destul de îngrijorătoare, dacă judecăm după numărul mare de sancțiuni aplicate. Astfel, urmare a deficiențelor depistate, comisarii băcăuani au fost nevoiți să încheie nu mai puțin de 33 de procese verbale prin care s-au aplicat 29 de avertismente și 25 de amenzi, totalizând 83.500 de lei.

                    Jegul din bucătării, sub lupa comisarilor băcăuani

                    În plus, dată fiind gravitatea deficiențelor depistate, au fost agenți economici cărora le-a fost aplicată și măsura opririi temporare a prestării serviciilor, evident, până la remedierea deficiențelor. „S-a luat această decizie, care poate fi de o zi sau o săptămână, pentru că, în bucătărie, de exemplu, am găsit mizerie, dar și produse care nu erau conforme. Acestea fie nu aveau etichete, deci nu se știa de unde proveneau, ce termen de valabilitate aveau etc, fie erau etichetate, dar au fost cumpărate refrigerate de la producător și apoi congelate de comerciant. Ceea ce nu este normal. Dacă producătorul spune că este produs refigerat, dându-i un termen de trei zile, să zicem, atunci nu mai ai voie să-l congelezi și să-l ții așa doi ani, până când îl poți vinde”, a precizat Adrian Roșca, șeful Protecției Consumatorilor Bacău.

                    Deficiențe și la unitățile de cazare

                    Un alt control al comisarilor băcăuani a vizat și unitățile de cazare, domeniu unde au fost găsite, din păcate, destule probleme. În aceste condiții, au fost încheiate 9 procese verbale, finalizate cu 7 avertismente și doar patru amenzi cu o valoare totală de 12.000 de lei. De exemplu, astfel de probleme au fost depistate la o unitate de cazare din Slănic Moldova, unde condițiile nu erau cele conforme, gen cabluri ieșite din pereți, lenjerie murdară, saltele găurite sau având pete cu origini dubioase, mobilier vechi cu urme evidente de distrugere etc. „În momentul când depistăm situații grave, e clar că facem adresă la Ministerul Turismului, singurul care poate decide declasarea unității”, a punctat Adrian Roșca.

                    [/lock_content]

                    Fiecăruia ce merită

                    Statisticile guvernamentale, dar și cele ale BNR sau ale Uniunii Europene spuneau un singur și același lucru: economia României este pe creștere, o creștere spectaculoasă. Un PIB mult mai mare decât acum câțiva ani, cu o pondere a datoriei în PIB mai mică, o rată scăzută a șomajului (e drept, și grație imigrației), o creștere a veniturilor și a nivelului de trai datorată politicilor de dezvoltare bazate pe ideea de creștere a salariilor, spre deosebire de politicile neoliberale de austeritate care au dus la scăderi și blocaje.

                    În ciuda acestor evidente, care pot fi demonstrate cu documente, după cum spuneam, nu doar ale Guvernului dar și ale unor entități care nu se află în subordinea sa, a existat o propagandă abilă care a întreținut ideea că ne aflăm în plin picaj economic, că puterea de cumpărare a scăzut, că economia se duce de râpă și că ne-am îndatorat de nu vor mai putea copiii noștri să plătească.

                    Nici o surpriză! Propaganda a reușit. Chiar și pe cei care au descoperit că își pot cumpără mai multe lucruri cu salariul sau pensia, i-a convins că, de fapt, o duc mai prost. Să fie primit! Asta e viața, ăștia-s cetățenii, alții n-avem! Partea mai nasoală, însă, este că cei care au împins la deal această propagandă au ajuns chiar și ei să creadă în ea.

                    Poate unii să fi banghit care ar fi adevărul, dar cei puși acum să „îndrepte” lucrurile chiar sunt convinși că trebuie politici de șoc care să pună capăt „debandadei”. Așa că, în ciuda faptului că economia a crescut frumos, pe bază de consum, evident, ca orice economie care se respectă, se va pune piciorul în prag și se vor tăia cheltuieli guvernamentale, finanțări, subvenții, ajutoare și așa mai departe pentru tot ceea ce înseamnă cetățean român sau firmă cu capital național.

                    Cu multinaționalele e altă poveste. Se vor tăia iar salarii, pensii se va umbla la impozite pentru că domnii care au ajuns acum, aș spune fraudulos, în fruntea bucatelor au impresia că țara mergea într-o direcție greșită.

                    Or, direcția pe care o știu ei e aceea în care ordinele vin de la Berlin sau Paris iar banii se duc într-acolo. În toată ecuația asta îi încurcă firmele românești, agricultura noastră, resursele naționale. Și în aplauzele poporului, vor scăpa de toate aceste probleme.

                    Iar, ca întotdeauna, poporul va primi fix ceea ce merită. Nici mai mult, nici mai puțin!

                    Program de instruire StartupChoice în Bacău

                    InovExpert Edu Bacău- un start-up inovativ cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman -lansează în luna noiembrie trei cursuri de specializare intensive, cu caracter de noutate în Regiunea Nord-Est și pe piața Bacăului.

                    Primul curs se adresează tinerilor viitori antreprenori sau antreprenorilor care au o firmă deschisă după 30 ianuarie 2017 și care doresc să obțină o finanțare pentru dezvoltarea afacerii de 200.000 lei, prin programul STARTUP NATION 2019/2020.
                    Programul de instruire Startup Choice este o noutate în Regiunea Nord Est, conceput special pentru a învăța participanții cum să-și scrie singuri proiectul pentru a aplica la programul Startup Nation care se va deschide în luna decembrie. Astfel, participanții pot învăța cum să-și realizeze singuri cererea de finanțare, bugetul și documentele necesare, fără a mai fi nevoie să apeleze la un consultant. Cursul are loc în Bacău: în week-end, full day (8 ore/zi în timpul săptămânii) sau after work (după-amiaza, după ora 17,00, pe durata a 2 săptămâni).

                    Cursuripentru experți în achiziții publice și formatori

                    Alte două programe complexe de instruire sunt pregătite pentru experți în achiziții publice și pentru formatori.Cursurile sunt autorizate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației și se finalizează cu certificate recunoscute pe plan național și internațional.

                    Cele două programe au 180 de ore, din care 120 de ore sunt pregătire practică în domeniu, asigurând astfel o calitate ridicată a procesului de instruire în aceste două domenii.

                    Cursul dedicat persoanelor care lucrează sau doresc să activeze în domeniul achizițiilor publice cuprinde, ca element de noutate, un modul specializat în managementul achizițiilor în proiectele europene, abordând domeniul complex al achizițiilor ce se desfășoară în proiecte, pentru a evita situațiile dificile legate de conflicte de interese, corecții financiare aplicate de finanțator sau în cazuri mai grave de sesizări la organele de cercetare.

                    Programul de instruire pentru formatori acreditați ANC se desfășoară în perioada 22 noiembrie-15 decembrie și se adresează celor care doresc să devină traineri in-house sau la open courses și să stăpânească arta de a livra cursuri de calitate, ca adevărați profesioniști.

                    „Lansăm aceste trei programe de formare profesională după o îndelungă cercetare a oportunităților de carieră existente în Bacău și bazându-se pe expertiza a peste zece ani în domeniul formării profesionale a adulților. Ele sunt catalogate ca fiind cele mai complexe traininguri existente pe piața Bacăului la acest moment și în aceste domenii. Ne propunem să oferim o garanție că investiția în educație oferă șanse și oportunități pe termen lung pentru fiecare participant.”
                    Petronela Ștefan, director alInovExpert Edu

                    ULTIMELE ȘTIRI