În lume sunt tot felul de colecţionari. De la vedete, la oameni obişnuiţi. Pasiune? Afacere? Hobby? De la piuneze, lame de ras, brelocuri, pălării, bastoane, peruci, felinare, timbre, reviste, etichete, ace cu gămălie, până la opere de artă sau cărţi rare, colecţionarii străbat globul, fac schimburi, achiziţionează obiectele prin poşta electronică, astfel că foarte mulţi devin campioni, intră în enciclopedii şi clasamente inedite. Sunt însă şi altfel de colecţionari, cum este băcăuanul Eugen Bulai, care colecţionează cuvinte. A început ca rebusist, dezlegător, apoi compunător. A moştenit de la bunicul său primul său dicţionar, apoi de la tatăl său a primit un alt dicţionar important. Citea dicţionarele ca pe romane, lua notiţe, fişa, alcătuia fonduri de cuvinte. De aici şi până la primul dicţionar scris integral nu a mai fost decât un pas. S-a numit „Dicţionar policrom”, a urmat unul de băuturi, apoi „Dicţionarul de cuvinte şi sensuri noi”, cu sute de cuvinte. Toate dicţionarele lui Eugen Bulai, adevărate enciclopedii, sunt unicate, autentice, nimeni nu a mai scris asemenea dicţionare. Colecţionarul nu adună doar obiecte sau cuvinte, el arhivează şi tezaurizează şi idei. Inginer de profesie, cu pasiune, dragoste, tenacitate, studiu, cu multă muncă, Eugen Bulai este, în prezent, cel mai bine cotat lexicograf din România.
“Sunt de formaţie inginer, specialitatea «telecomenzi feroviare». Pasiunea pentru semantică derivă din preocupările mele rebusiste, încă din perioada şcolii generale. Eram în clasa a V-a, anul 1967, când a apărut primul număr al hebdomadarului «Cutezătorii», revistă pentru copii şi adolescenţi. De atunci mi s-a «aprins scânteia» şi am început să rezolv careurile de cuvinte încrucişate din revistă. Ulterior, am devenit şi compunător, primul careu fiindu-mi publicat în ziarul «Steagul Roşu» (care a devenit după revoluţie «Deşteptarea»), în anul 1972, când eram la liceu în clasa a X-a. Stăteam tot timpul cu dicţionarele în faţă, le răsfoiam, le savuram, chiar le citeam, uneori, ca pe un roman. Îmi făceam notiţe, fişe, extrăgeam grupuri analogice, îmi alcătuiam fonduri de cuvinte.
Cea mai mare satisfacţie am avut-o tot în liceu, în clasa a XI-a, când într-o zi, doamna profesoară de franceză a intrat în clasă şi a spus: «Eugen, ţi-am dezlegat careul».
Trebuie să menţionez că primul meu dicţionar a fost «Dicţionarul Universal al Limbei Române» al lui Lazăr Şăineanu, a treia ediţiune, 1914, moştenire de la bunicul meu. Următorul, mai…recent, a fost «Dicţionarul limbii române moderne» din 1958, primit de la tatăl meu. Până la apariţia primului DEX, în 1975, acesta a fost dicţionarul meu de referinţă. În 1976 am scris primul meu dicţionar. Se numea «Dicţionar policrom», scris manual într-un singur exemplar. Avea, în prima fază, 165 de termeni, ajungând în 1990, după numeroase adăugiri, la 254. Ulterior am perfecţionat manuscrisul, făcându-l publicabil. Astfel, a fost tipărit la o editură bucureşteană în anul 1997, ajungând la 450 de nume de culori. Până la sfârşitul acestui an, sper să apară într-o nouă ediţie, revizuită şi mult adăugită, cu aproape 1000 de termeni. Este momentul să menţionez aici că «dicţionarele trebuie corectate continuu, la fel ca hărţile», cum spunea scriitorul italian Carlo Dossi.
Din nefericire, după 1990, interesul tinerilor pentru preocupări mai nobile, cum ar fi rebusul, şahul, filatelia sau pentru alte colecţii care îţi dezvoltă creativitatea şi inventivitatea, a scăzut considerabil. Una dintre cauze, cred eu, ar fi progresul tehnologic, copiii şi tinerii nemaifiind interesaţi decât de aplicaţiile de smartphone. Cât despre filatelie, trebuie spus că preţul timbrelor la noi este foarte mare, comparativ cu alte ţări europene. Cred că nu este copil care, acum câteva zeci de ani, să nu fi cumpărat de la poştă un plic cu timbre de 2 sau 3 lei.
Pentru cultura unui elev sau chiar a unui adult, dicţionarul trebuie să fie, după cum spunea Anatole France, «tot universul în ordine alfabetică». Faptul că deţinem telefoane inteligente nu ar fi nimic rău. Pe lângă reţelele de socializare folosite intens de tineri şi nu numai, acestea au şi alte aplicaţii, extrem de utile. De ex., DEX on-line, care cuprinde peste 30 de dicţionare, chiar şi nume proprii. Eu port cu mine permanent acest DEX şi DOOM2. Oricând şi oriunde pot verifica sensul şi ortografia unui cuvânt, chiar şi off-line.
Dicţionarele publicate de mine au toate o trăsătură: unicitatea. Astfel, temele alese nu au mai fost abordate de nimeni (culori, băuturi, colecţii) sau completează alte dicţionare («Dicţionar de cuvinte şi sensuri noi», 1998).
Colecţionarea de cuvinte nu este singura mea pasiune. De-a lungul anilor mi-am dezvoltat pasiuni pentru colecţionarea unor obiecte: brelocuri turistice metalice: 1100 din 89 de ţări; termometre: peste 160;crucifixe: aproape 200; felinare (mai nou): cca 35.
Altfel spus, sunt copoclefil, termetronfil, crucifilist şi lanternofil. Numărul pieselor vechi şi noi este în continuă creştere.
Adunarea pieselor într-o colecţie ar putea fi un fel de…egoism. Dar nu este. Obiectele scoase din uzul obişnuit şi plasarea lor pe rafturi sau în alte spaţii special destinate capătă astfel o viaţă şi o valoare nouă.
Mă siderează întrebarea: «ce faci cu obiectele colecţionate, la ce-ţi folosesc?» Asfel de întrebare este un afront adus unui colecţionar. Colecţionarea contribuie la dezvoltarea personalităţii, la evoluţia intelectuală, spirituală şi socială a individului. Aceasta presupune să nu colecţionăm numai obiecte, ci şi idei.
Recenta apariţie editorială «Colecții – Colecţionari – Pasiuni. Lexicon», aflată la ediţia a II-a, reprezintă, cum spunea «mentorul» meu, conf.univ.dr. Ioan Dănilă, «un mozaic de medalioane tematice, devenite autentice monografii ale obiectelor prezentate». Cartea este şi o invitaţie la îmbrăţişarea unei pasiuni. Cititorul poate găsi în această lucrare enciclopedică atât ştiinţă, cât şi pasiune şi divertisment. Deoarece multe dintre cuvintele definite în lucrare sunt xenisme, consider că ar fi imperios necesar ca o parte dintre acestea să fie preluate de viitoarele ediţii ale DEX-ului sau ale diţionarelor de neologisme.
Colaborarea cu dl. prof. Ioan Dănilă, coordonatorul lexicografic al lucrării – el însuşi fiind un autografil (colecţionar de autografe) – a adus o doză considerabilă de «plusvaloare» lucrării, coordonarea acesteia fiind la cel mai înalt nivel.
Închei cu un nou citat, din poetul şi epigramistul român David Boia: «Cele mai de preţ comori sunt cuvintele, cel mai mare tezaur este dicţionarul».
Şi mi-aş pemite, în final, o glumă tematică:
„Cum poţi răni un bărbat doar din cuvinte? Îi dai cu dicţionarul în cap”.
* N.R. Lexiconul „«Colecții – Colecţionari – Pasiuni” se distribuie şi prin reţeaua de difuzarea a presei a SC DEŞTEPTAREA.
