luni, 15 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2101

Carmen Dan a demisionat din funcţia de ministru al Afacerilor Interne.”Cred că PSD a cedat în faţa lui Iohannis”

    Carmen Dan a anunţat luni că a demisionat din funcţia de ministru al Afacerilor Interne.

    „Mi-am depus mandatul. Nu voi cere colegilor mei nimic. Plec cu fruntea sus din fruntea Ministerului de Interne. Înţeleg din cauză că nu mi-am făcut treaba. E o decizie politică”, a spus Carmen Dan.

    „Înțeleg că nu intră în discuție niciun criteriu de neperformanță. E o decizie politică, iar eu respect deciziile. Am avut o discuție și referitoare la presiunea străzii. Acum un an nu ne-a deranjat, ne deranjează acum. Mă aștept să ia act de demisia mea. Acum am discutat cu premierul. Demisia e un gest unilateral.

    Nu sunt emoționată decât în măsura în care am investit în acest minister și sper să rămână în topul încrederii Ministerul de Interne. Plec cu fruntea din MAI. Nu am să cer nimic de vreme ce mi-am depus mandatul. Deci nu va fi nevoie să fie un vot”, a declarat Carmen Dan, înaintea ședinței Comitetului Executiv Național PSD.

    Întrebată dacă PSD a cedat în faţa lui Klaus Iohannis care a cerut schimbarea sa, Carmen Dan a răspuns: „Cred că da”.

    Carmen Daniela Dan s-a născut la 9 octombrie 1970, în București și a absolvit în 1989 Liceul de filologie–istorie „Zoia Kosmodemianskaia” din Capitală. În iulie 2000 și-a dat licența în drept la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, după ce a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Ecologică din București, forma de învățământ „fără frecvență”. În 2004 și-a luat diploma de masterat în managementul afacerilor publice europene la Academia de Studii Economice.

    Între septembrie 1990 și iulie 1996, Carmen Dan a fost secretară la Școala generală nr. 3 Videle, iar în perioada martie–septembrie 1990, a fost secretară la Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN). Din noiembrie 2001 până în iulie 2002, a deținut funcția de front desk teller la Raiffeisen – Agenția Videle, iar din iulie 1996 până în noiembrie 2001, a fost referent la Banca Agricolă, Agenția Videle. Din decembrie 2010 până în iunie 2012 a fost director executiv la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Județului Teleorman din cadrul Consiliului Județean, iar din iulie 2002 până în decembrie 2010, Carmen Dan a fost consilier juridic la Serviciului Juridic și Contencios din același Consiliu Județean.

    Activitate politică

    În perioada 15 iunie 2012–13 martie 2014, a fost subprefect al județului Teleorman, devenind ulterior prefect. La alegerile din 11 decembrie 2016, Carmen Dan a fost aleasă senator de Teleorman, ulterior fiind votată președinte al Comisiei Juridice din Senat. La 3 ianuarie 2017, Carmen Dan a fost propusă ministru al Afacerilor Interne în Cabinetul Sorin Grindeanu, fiind învestită în funcție la 4 ianuarie 2017. La 14 iunie 2017, și-a înaintat demisia din funcție, alături de majoritatea membrilor Cabinetului Sorin Grindeanu. La 21 iunie 2017, Guvernul Grindeanu a fost demis prin moțiune de cenzură. La 28 iunie 2017, Carmen Dan a fost propusă ministru al Afacerilor Interne în Guvernul Mihai Tudose, fiind învestită în funcție la 29 iunie 2017. La 15 ianuarie 2018, Mihai Tudose și-a înaintat demisia din funcția de prim-ministru al României, după retragerea sprijinului politic în cadrul Comitetul Executiv Național (CExN) al PSD. Carmen Dan a fost învestită pentru a treia oară în funcția de ministru al Afacerilor Interne pe 29 ianuarie 2018, în Guvernul Viorica Dăncilă.

    Onești: De marți se reinstaurează restricțiile de circulație pe podul peste Trotuș

      După ce traficul rutier a fost dat peste cap, săptămâna trecută, din cauza începerii lucrărilor la porul de peste râul Trotuș, primarul municipiului a convocat o întâlnire de lucru cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bacău, Serviciului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Onești, Secției de Drumuri Naționale Bacău, SC Confer Group SRL și Administrației Naționale a Apelor Române.

      În cadrul întâlnirii s-a supus dezbaterii şi soluția promovată în mediul online de a amplasa un pod militar în apropierea podului de peste râul Trotuș. Specialiștii au stabilit că propunerea nu este fezabilă din punct de vedere tehnic, malurile abrupte și înalte, debitul de apă al râului Trotuș ridicat în perioadele cu un nivel crescut de precipitații fiind principalii factori care afectează amplasarea unui pod de pontoane în zona respectivă.

      În urma unor analize documentate și în baza emis de către IGPR București și CNAIR București, s-a stabilit ca lucrările derulate la pod să fie presemnalizate la limitele de intrare în județul Bacău prin indicatoare rutiere și panouri avertizoare, pe care să fie prezentate și rutele ocolitoare disponibile. În acest fel participanții la trafic vor fi informați corect și din timp cu privire la restricțiile și regulile rutiere instituite până la finalizarea lucrărilor de consolidare și modernizare a podului.

      Constructorul recomandă ca participanții la trafic să utilizeze și următoarele rute ocolitoare:

      • DN 11: Brașov – Chichiș; DN 12: Chichiș – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc; DN 12A: Miercurea Ciuc – Comănești; DN 2G: Comănești – Moinești – Bacău;
      • DN 11: Brașov – Târgu Secuiesc – Onești; DN 11A: Onești – Adjud; DN 2: Adjud – Bacău;
      • DN 11: Brașov – Târgu Secuiesc – Poiana Sărată – Oituz; DJ 116: Oituz – Târgu Ocnă; DN 12A: Târgu Ocna – Onești; DN 11: Onești – Bacău.
      Pentru traficul local, relația Calea Mărășești (DN 11) – Calea Bacăului (DN 11), utilizatorii vehiculelor cu masă mai mare de 7,5 tone, pot folosi următorul traseu alternativ: DN 11: Onești (Calea Mărășești) – Oituz; DJ 116: Oituz – Târgu Ocnă; DN 12A: Târgu Ocna – Onești (Calea Slănicului); DN 11: Onești (Calea Bacăului), lungimea traseului fiind de circa 38 de kilometri.

      Cuplurile fericite NU se “etalează” pe Facebook

      Angela Nutu

      În epoca “Facebook-ului oficial” şi a status-urilor cu selfie-uri, devine din ce în ce mai obişnuit să postăm frecvent despre viața noastră și chiar despre relaţia noastră de cuplu. S-a creat o percepție comună conform căreia, dacă un lucru important din viața noastră nu se regăsește și în mediul virtual, acel lucru, cel mai probabil, nu s-a întâmplat niciodată.

      Dacă ne gândim la social media ca la echivalentul pieţei publice moderne, locul unde sunt făcute anunţurile, este postată informaţia şi unde comunităţile sunt legate prin experienţe împărtăşite, atunci este oarecum logic să fim înclinați spre a ne împărtăşi bucăţile de viaţă pe care le considerăm ca fiind demne de documentat.

      Cu toate acestea, cunoscutul psiholog Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă că social media are în plus și o altă nuanţă, cum ar fi un supliment (dacă nu o proiecţie) a identităţii noastre, conectivităţii şi respectului de sine. Prin intermediul Facebook, putem pune cap la cap o imagine a noastră, să cuantificăm cât de iubiţi şi de bine văzuţi suntem de către ceilalţi şi, într-un final, începem să etalonăm unde ne aflăm din punct de vedere social.

      Astfel, nu ar trebui fie o surpriză faptul că sfârşim prin a deveni dependenţi de emoţia puternică pe care click-urile şi pixelii ne-o dau, pentru că acele lucruri pe care le prezintă social media – statutul de persoană, conectivitate, valoare intrinsecă – sunt lupte foarte adânc încorporate în condiţia umană. Dacă vrei să ştii cum vrea cineva să fie văzut de lume, nu trebuie să cauţi mai departe de caracteristicile din social media feeds. Iar acest lucru nu este nicăieri mai adevărat (sau mai interesant, că să fim sinceri) decât când vine vorba despre cele mai intime relaţii ale oamenilor. În timp ce a fi mândru public în legătură cu partenera/ul ta/tău este normal şi chiar sănătos, în acelaşi timp există o conexiune clară între cât de mulţumit cu adevărat eşți de relaţia ta şi cât de des postezi despre ea”, explică psihologul Angela Nuțu.

       

      6 motive pentru care cuplurile fericite nu se expun pe Facebook

      Totodată, specialistul în psihologia de cuplu afirmă că sunt cel puțin 6 motive demonstrate, conform cărora cuplurile fericite evită să-și expună în social media aspecte din viața lor amoroasă. Iată de ce:

      1. Îți distorsionezi singur imaginea asupra vieții tale de cuplu, începi să o vezi prin ochii celorlalți, uitând că ceilalți văd oricum o imagine parțială si „prelucrată”. „Cu alte cuvinte, dacă nu primim acel “extaz” din ariile vieţii despre care noi credem că sunt responsabile pentru mulţumirea emoţională, căutăm acest sentiment altundeva. Cel mai des întâlnit, acest lucru vine de la cum credem noi că percep ceilalţi oameni situaţia în care suntem (Dacă ne convingem că alţi oameni văd relaţiile noastre că fiind fericite, suntem mai fericiţi în ceea ce le priveşte, pentru că în mod subconştient ne influențează, ne schimbăm punctul de vedere)”, explică psihologul Angela Nuțu.

      2. Atunci când eşți fericit cu viaţa ta (sau cu o relaţie) eşți în mod natural mai prezent pentru ea. Îţi vine mai rar să faci poze sau să-ţi verifici noutăţile de pe social media. Nu e ca şi cum nu faci lucrurile astea niciodată, ci doar că… atunci când viaţa te face atât de fericit, de ce să te laşi distras de asta?”, explică specialistul.

      3. Oricărui cuplu ce îşi păstrează argumentele intime sau certurile în offline, îi este întotdeauna mai bine. Indiferent de context, nicio problemă nu s-a rezolvat cu bine prin spălatul rufelor în public, în faţa tuturor prietenilor de pe Facebook (şi a familiei).

      4. Relaţia lor îi validează, aşadar nu trebuie să caute acel sentiment în exterior. Cu alte cuvinte, se pare că nu prea are farmec să faci constant actualizări despre relaţie. Bucuria lor este aceea de a fi împreună, nu de a posta despre a fi împreună.

      5. Nu ai nimic de dovedit. Nu se folosesc unul de celălalt pentru a demonstra lumii că sunt fericiţi, demni de iubire, valoroşi şi atractivi. Sunt împreună pentru că vor ei să fie așa, nu pentru că problemele lor bine înrădăcinate îi determină să stea împreună”, declară Angela Nuțu.

      6. Cercetările arată că oamenii care folosesc mai puţin social media sunt, în general şi per total, mai fericiţi. Oamenii care stau o săptămână fără Facebook sunt semnificativ mai fericiţi. Depresia poate fi legată de folosirea în exces a social media, din cauza teoriei de comparaţie socială. Folosirea intensă, exagerată a social media este în mod obişnuit asociată cu lipsa sănătăţii mentale. Merge la nesfârşit. Aşadar nu este vreo surpriză că s-ar putea scurge această nefericire si în relaţiile noastre interpersonale”, explică psihologul.

       

      Sfaturile psihologului Angela Nuțu pentru cei care-și trăiesc viața numai în social media

      „Trăim astăzi mai mult ca oricând într-o eră a informației. Dar haideți să păstrăm acest lucru exact așa cum este – adică drept un avantaj și nu un alt lucru de care să devenim dependenți. Să păstrăm avantajele faptului că suntem întotdeauna la un click distanță de orice și oricine, dar să ne păstrăm mai aproape de noi înșine! Adevărata validare nu vine din niciun click sau like, în ultimă instanță nici măcar de la familie sau din relația ta offline, ci din interiorul tău. Păstrează contactul cu tine, cunoaște-te, recunoaște-ți trăirile, nevoile, valorile, observă-te cu sinceritate, acceptă-te, iubește-te așa cum ești și în același timp mergi spre mai binele tău în fiecare zi! Vei vedea atunci cum acea bucurie palidă a recunoașterii exterioare (a like-ului vânat pe facebook) va fi înlocuită de bucuria autentică a propriei valori și a conștiinței de sine. Iar asta nu ți-o poate lua nimeni, indiferent de conjunctură”, conchide psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

      Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Terapia Subliminală, Psihoterapeut.

      Dan Armeanu (ASF): Evoluție pozitivă a sistemului de pensii private în primul trimestrul al anului 2019

      „La un deceniu de la înființare, sistemul de pensii private dovedește soliditatea și siguranța unei piețe mature, caracterizată de o valoare consistentă a activelor și o masă critică de participanți, care asigură stabilitatea și sustenabilitatea acestuia pe termen lung”, declară Dan Armeanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară – Sectorul Sistemului de Pensii Private.

      „Datele statistice aferente trimestrului I 2019 sunt elocvente în acest sens: 7,79 milioane de participanți și 53,21 mld. lei active aflate în administrare, în creștere cu 7,28 % față de luna decembrie 2018, reprezentând 5,5 % din PIB.

      În trimestrul I 2019 au fost repartizate aleatoriu sau au aderat la un fond de pensii administrat privat 59,8 mii persoane, procentul persoanelor repartizate aleatoriu scăzând cu circa 45 % față de decembrie 2018, fapt care indică o creștere a interesului față de sistemul de pensii private. În aceeași perioadă au aderat la fondurile de pensii facultative 9.445 de participanți noi, ceea ce denotă o încredere în sistem și o preocupare sporită pentru acumularea de resurse pe termen lung care să completeze veniturile la pensie.

      În perioada ianuarie – iunie 2019 un număr de 215 participanți au solicitat sistarea plății contribuției și transferul lor la Pilonul I de pensii. Acest număr este nesemnificativ și reflectă încrederea de care se bucură sistemul de pensii privat, în condițiile exprimării a unei opțiuni implicite în favoarea acestuia. Astfel, se confirmă înțelegerea de către marea majoritate a salariaților a necesității de a diversifica sursa veniturilor la pensie, cu o componentă de acumulare, ca alternativă la sistemul public de pensii, prin combinarea sistemului redistributiv cu sistemul bazat pe acumulare, cu scopul de a reduce potențialele incertitudini legate de nivelul pensiei.

      În martie 2019 valoarea medie a unui cont la fondurile de pensii administrate privat a fost de 7.101 lei în creștere cu 6,45 % față de decembrie 2019, în timp ce același indicator a fost de 4.788 lei la fondurile de pensii facultative. Valoarea contului este determinată de valoarea contribuției, de perioada de contribuție, astfel valori medii mai ridicate ale conturilor la fondurile pilon II s-au inregistrat la participanții situați în grupa de varstă 35-39 de ani și anume 19.677 lei pentru bărbați si 18.571 pentru femei.

      La sfârșitul trimestrului I 2019, structura investițiilor la nivel agregat s-a mentinut pe o linie conservatoare, cu o diversificare prudentă, prin investiții în titluri de stat în procent de 61,30 % la fondurile de pensii pilon II și de 58,34 % la fondurile de pensii pilon III și investiții în acțiuni de 18,32 %, respectiv de 21,13 %. Un procent de circa 20 % i-a revenit categoriei alte active: depozite bancare, obligatiuni corporative, obligațiuni emise de organisme străine neguvernamentale, titluri de participare, etc.

      Faptul că 92% din activele fondurilor de pensii pilon II, respectiv 88,8 % din activele fondurile de pensii facultative erau denominate în lei, evidențiază contribuția și importanța fondurilor de pensii facultative la finanțarea economiei locale, circumstanța de care beneficiază în mod indirect și participanții care au contribuit la fondurile de pensii.

      În condițiile menținerii unui mix echilibrat de investiții care să asigure securitatea, lichiditatea și un nivel moderat spre redus de risc, în pofida volatilității ridicate consemnate de acțiunile tranzacționate la Bursa de Valori Bucuresti în primul trimestru al anului 2019, rata de rentabilitate a fondului de pensii pilon II cu un grad de risc ridicat a fost 2,4785 %, în timp ce rata medie ponderată de rentabilitate pentru fondurile cu grad de risc mediu a fost de 2,8758 % în martie 2019.

      În aceeasi perioadă de referință, rata medie ponderată de rentabilitate a fondurilor de pilon III cu grad de risc ridicat, a fost de 2,1434 %, iar pentru cele cu grad de risc mediu a fost de 1,5990 %.

      Paradigma activității administratorilor se va schimba în sensul promovării active a fondurilor de pensii ocupaționale în fața angajatorilor odată cu transpunerea prevederilor directivei UE 2341/2016 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale – IORP II – în legislația din Romania, care are drept obiectiv social asigurarea unei componente suplimentare de pensie finanțate în principal de angajatori și în subsidiar de către angajați.

      Pentru menținerea unui nivel apropiat de trai cu cel avut în perioada activă, fiecare dintre noi ar trebui să ia în considerare inclusiv participarea la un fond de pensii facultative pe o perioadă cat mai lungă.

      Un alt aspect care ne preocupă, vizează implementarea tehnologiei digitale atât în relația cu potențialii participanți pentru informarea lor completă și în orice moment, cât și pentru a simplifica și îmbunătăți procesele interne și activitatea administratorilor, cu scopul de a eficientiza funcționarea sistemului de pensii private”.

      Doi constructori indieni, rămași fără contract de muncă, obligați să părăsească țara

        Polițiștii de imigrări din Bacău, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat doi cetățeni din India care nu mai îndeplineau condițiile de ședere pe teritoriul României, întrucât angajatorul le-a încetat contractele individuale de muncă. Vizele de intrare au fost revocate, și pe numele lor au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara noastră, în termen de 15 zile.

        Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Bacău au desfăşurat, la data de 8 iulie a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competență.

        Astfel, în cadrul acțiunii au depistat doi cetățeni indieni, bărbați, în vârstă de 36, respectiv 50 de ani, cărora angajatorul, o societate comercială din domeniul construcțiilor, le-a încetat contractele individuale de muncă.

        Străinii au intrat legal în țară în baza unor vize de lungă ședere pentru angajare în muncă. Ca urmare a încetării contractelor de muncă, polițiștii au condus străinii la sediul Serviciului, unde au luat măsura revocării vizelor de intrare. Totodată, pe numele lor au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile.

        Serviciul pentru Imigrări al județului Bacău continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a străinilor, solicitând cetățenilor străini să acorde interes reglementărilor legale a dreptului de ședere pe teritoriul României.

        Facem apel către toți cetățenii străini de pe raza județului și contăm pe respectul dumneavoastră față de legislația în domeniu, invitându-vă să ne contactați pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale la sediul Serviciului pentru Imigrări Bacău, situat în str. Alex. Tolstoi nr. 2, Bacău sau vizitând site-ul public al instituției, la adresa www.igi.mai.gov.ro

        Ce păcat că…

        Stăm. Și așteptăm. Stăm la coadă să luăm bere și apă; bere pentru noi, apă pentru copii. Și așteptăm să-și înceapă recitalul Majestatea Sa David Coverdale. Ca orice bărbați care se respectă, chiar și atunci când își pierd vremea stând la rând, vorbim despre muzică și despre fotbal. La drept vorbind, discuția alunecă puțin și înspre gacici.

        Puțin, foarte puțin. Noul meu amic, D. Șt. zâmbește, făcând cu ochiul: „La concertele rock de acum 30 de ani, din o sută de tricouri negre, cel mult zece aparțineau fetelor. Azi, raportul e cu totul altul. Din fericire pentru cei tineri și din păcate pentru purisanii ca noi”.

        Deși e o seară superbă de iulie, seara „șerpilor albi”, se simte o anumită nostalgie în tonul discuției noastre. Poate și pentru că, luați împreună, sărim de suta de ani, poate și pentru că în jurul nostru roiesc fete frumoase în tricouri negre și nu numai, poate și pentru că, știm bine, unele lucruri nu se vor mai întoarce vreodată.

        Prin urmare, o bună parte din fraze încep cu „ce păcat că…”. Păcat că vocea lui Coverdale nu mai sună ca pe „1987” sau măcar ca-n „Good to Be Bad”. Păcat că în deschidere cântă Siska și nu tandemul Europe/ Scorpions, cum se va întâmpla în a doua jumătate a turneului sau Def Leppard, cum s-a întâmplat la ultima prezență europeană, cea din 2015. Păcat că Napoli nu-l mai are pe Maradona, Fiorentina pe Batistuta și, ajungând la dușmanul comun, păcat, mare păcat că Juventus are toate titlurile de campioană din ultimii opt ani.

        Din Italia, în România. D. e cu Dinamo: „Și tu?”. Eu nu mai am echipă. FCM Bacău e moartă și îngropată. De mai bine de șapte. D. se lovește ușor cu mâna pe frunte: „Mamă, ce ne mai băteați! Și ce echipă aveați pe vremea lui Sechelariu!”. Ieri a fost 14 iulie. Ziua lui Dumitru Sechelariu. Dacă ar fi trăit, ar fi împlinit 61 de ani. Ce păcat că s-a stins la nici 55…

        Colecționar de cuvinte și creator de dicționare

        În lume sunt tot felul de colecţionari. De la vedete, la oameni obişnuiţi. Pasiune? Afacere? Hobby? De la piuneze, lame de ras, brelocuri, pălării, bastoane, peruci, felinare, timbre, reviste, etichete, ace cu gămălie, până la opere de artă sau cărţi rare, colecţionarii străbat globul, fac schimburi, achiziţionează obiectele prin poşta electronică, astfel că foarte mulţi devin campioni, intră în enciclopedii şi clasamente inedite. Sunt însă şi altfel de colecţionari, cum este băcăuanul Eugen Bulai, care colecţionează cuvinte. A început ca rebusist, dezlegător, apoi compunător. A moştenit de la bunicul său primul său dicţionar, apoi de la tatăl său a primit un alt dicţionar important. Citea dicţionarele ca pe romane, lua notiţe, fişa, alcătuia fonduri de cuvinte. De aici şi până la primul dicţionar scris integral nu a mai fost decât un pas. S-a numit „Dicţionar policrom”, a urmat unul de băuturi, apoi „Dicţionarul de cuvinte şi sensuri noi”, cu sute de cuvinte. Toate dicţionarele lui Eugen Bulai, adevărate enciclopedii, sunt unicate, autentice, nimeni nu a mai scris asemenea dicţionare. Colecţionarul nu adună doar obiecte sau cuvinte, el arhivează şi tezaurizează şi idei. Inginer de profesie, cu pasiune, dragoste, tenacitate, studiu, cu multă muncă, Eugen Bulai este, în prezent, cel mai bine cotat lexicograf din România.

        “Sunt de formaţie inginer, specialitatea «telecomenzi feroviare». Pasiunea pentru semantică derivă din preocupările mele rebusiste, încă din perioada şcolii generale. Eram în clasa a V-a, anul 1967, când a apărut primul număr al hebdomadarului «Cutezătorii», revistă pentru copii şi adolescenţi. De atunci mi s-a «aprins scânteia» şi am început să rezolv careurile de cuvinte încrucişate din revistă. Ulterior, am devenit şi compunător, primul careu fiindu-mi publicat în ziarul «Steagul Roşu» (care a devenit după revoluţie «Deşteptarea»), în anul 1972, când eram la liceu în clasa a X-a. Stăteam tot timpul cu dicţionarele în faţă, le răsfoiam, le savuram, chiar le citeam, uneori, ca pe un roman. Îmi făceam notiţe, fişe, extrăgeam grupuri analogice, îmi alcătuiam fonduri de cuvinte.

        Cea mai mare satisfacţie am avut-o tot în liceu, în clasa a XI-a, când într-o zi, doamna profesoară de franceză a intrat în clasă şi a spus: «Eugen, ţi-am dezlegat careul».

        Trebuie să menţionez că primul meu dicţionar a fost «Dicţionarul Universal al Limbei Române» al lui Lazăr Şăineanu, a treia ediţiune, 1914, moştenire de la bunicul meu. Următorul, mai…recent, a fost «Dicţionarul limbii române moderne» din 1958, primit de la tatăl meu. Până la apariţia primului DEX, în 1975, acesta a fost dicţionarul meu de referinţă. În 1976 am scris primul meu dicţionar. Se numea «Dicţionar policrom», scris manual într-un singur exemplar. Avea, în prima fază, 165 de termeni, ajungând în 1990, după numeroase adăugiri, la 254. Ulterior am perfecţionat manuscrisul, făcându-l publicabil. Astfel, a fost tipărit la o editură bucureşteană în anul 1997, ajungând la 450 de nume de culori. Până la sfârşitul acestui an, sper să apară într-o nouă ediţie, revizuită şi mult adăugită, cu aproape 1000 de termeni. Este momentul să menţionez aici că «dicţionarele trebuie corectate continuu, la fel ca hărţile», cum spunea scriitorul italian Carlo Dossi.

        Din nefericire, după 1990, interesul tinerilor pentru preocupări mai nobile, cum ar fi rebusul, şahul, filatelia sau pentru alte colecţii care îţi dezvoltă creativitatea şi inventivitatea, a scăzut considerabil. Una dintre cauze, cred eu, ar fi progresul tehnologic, copiii şi tinerii nemaifiind interesaţi decât de aplicaţiile de smartphone. Cât despre filatelie, trebuie spus că preţul timbrelor la noi este foarte mare, comparativ cu alte ţări europene. Cred că nu este copil care, acum câteva zeci de ani, să nu fi cumpărat de la poştă un plic cu timbre de 2 sau 3 lei.

        Pentru cultura unui elev sau chiar a unui adult, dicţionarul trebuie să fie, după cum spunea Anatole France, «tot universul în ordine alfabetică». Faptul că deţinem telefoane inteligente nu ar fi nimic rău. Pe lângă reţelele de socializare folosite intens de tineri şi nu numai, acestea au şi alte aplicaţii, extrem de utile. De ex., DEX on-line, care cuprinde peste 30 de dicţionare, chiar şi nume proprii. Eu port cu mine permanent acest DEX şi DOOM2. Oricând şi oriunde pot verifica sensul şi ortografia unui cuvânt, chiar şi off-line.

        Dicţionarele publicate de mine au toate o trăsătură: unicitatea. Astfel, temele alese nu au mai fost abordate de nimeni (culori, băuturi, colecţii) sau completează alte dicţionare («Dicţionar de cuvinte şi sensuri noi», 1998).

        Colecţionarea de cuvinte nu este singura mea pasiune. De-a lungul anilor mi-am dezvoltat pasiuni pentru colecţionarea unor obiecte: brelocuri turistice metalice: 1100 din 89 de ţări; termometre: peste 160;crucifixe: aproape 200; felinare (mai nou): cca 35.

        Altfel spus, sunt copoclefil, termetronfil, crucifilist şi lanternofil. Numărul pieselor vechi şi noi este în continuă creştere.

        Adunarea pieselor într-o colecţie ar putea fi un fel de…egoism. Dar nu este. Obiectele scoase din uzul obişnuit şi plasarea lor pe rafturi sau în alte spaţii special destinate capătă astfel o viaţă şi o valoare nouă.

        Mă siderează întrebarea: «ce faci cu obiectele colecţionate, la ce-ţi folosesc?» Asfel de întrebare este un afront adus unui colecţionar. Colecţionarea contribuie la dezvoltarea personalităţii, la evoluţia intelectuală, spirituală şi socială a individului. Aceasta presupune să nu colecţionăm numai obiecte, ci şi idei.

        Recenta apariţie editorială «Colecții – Colecţionari – Pasiuni. Lexicon», aflată la ediţia a II-a, reprezintă, cum spunea «mentorul» meu, conf.univ.dr. Ioan Dănilă, «un mozaic de medalioane tematice, devenite autentice monografii ale obiectelor prezentate». Cartea este şi o invitaţie la îmbrăţişarea unei pasiuni. Cititorul poate găsi în această lucrare enciclopedică atât ştiinţă, cât şi pasiune şi divertisment. Deoarece multe dintre cuvintele definite în lucrare sunt xenisme, consider că ar fi imperios necesar ca o parte dintre acestea să fie preluate de viitoarele ediţii ale DEX-ului sau ale diţionarelor de neologisme.

        Colaborarea cu dl. prof. Ioan Dănilă, coordonatorul lexicografic al lucrării – el însuşi fiind un autografil (colecţionar de autografe) – a adus o doză considerabilă de «plusvaloare» lucrării, coordonarea acesteia fiind la cel mai înalt nivel.

        Închei cu un nou citat, din poetul şi epigramistul român David Boia: «Cele mai de preţ comori sunt cuvintele, cel mai mare tezaur este dicţionarul».

        Şi mi-aş pemite, în final, o glumă tematică:
        „Cum poţi răni un bărbat doar din cuvinte? Îi dai cu dicţionarul în cap”.

        * N.R. Lexiconul „«Colecții – Colecţionari – Pasiuni” se distribuie şi prin reţeaua de difuzarea a presei a SC DEŞTEPTAREA.

        Sunt optimist: se poate și mai rău!

        Răzvan Bibire

        Știți postările acelea de pe rețelele sociale de genul „Faith in Humanity Restored” – „Încrederea în umanitate, restabilită”? E vorba de câte un episod în care un om face câte o faptă bună, ajută o altă persoană, un animal, salvează o pasăre și așa mai departe. Ei, bine, puteți să le uitați! Nu au nici o legătură cu realitatea.

        Adică, au, evident, pentru că relatează fapte care s-au întâmplat; statistic, însă, sunt prea puține fapte bune și prea multe fapte rele. Omul e lup pentru om, de la Hobbes, Seneca și Plaut citire. Concetățeanul tău va căuta să-ți tragă preșul de sub picioare, să te fure, să-ți dea în cap. Pentru că nu-i place de ochii tăi, pentru că-ți invidiază viața, averea sau creierul.

        Nu grecii aveau obiceiul, pentru a păstra pacea socială, să dea poporului posibilitatea să exileze un anumit număr de concetățeni prin procedeul de ostracizare – scrierea numelui pe un hârb de oală?! Mai târziu, în vremea Revoluției Franceze, nu era un revoluționar care condamna oamenii la ghilotină pentru că erau prea inteligenți, deci, refuzau să fie egali cu ceilalți?!

        Pentru fiecare om care decide să se sacrifice pentru binele celorlalți, sunt cel puțin 1000 care își fac planuri cum să profite de pe urma naivului. Și asta nu e numai la români, la noi este doar mai evident pentru că nu știm să ne ascundem. Și văd acest gen de lucruri în fiecare zi, în oraș, pe stradă, în fața blocului.

        Fiecare umblă cu fofârlica, să mai prindă ceva gratis, o milogeală, ceva, o greșeală a casierei care-i dă rest mai mult decât trebuie, să pună pe altul să facă munca pe care ar fi trebuit să o facă el, să primească un bacșiș, să ceară de două ori bani pentru același lucru. Dar toți vor după aia să aibă politicieni corecți, care să nu ia șpagă, care să voteze ce trebuie și nu ce li se spune! Că doar trăim în țara corectitudinii, nu?!

        Țara în care doar ăilalți trebuie să se sacrifice, să muncească, să facă eroisme, să ne scoată din bălți, din necazuri, noi, nu! Noi nu trebuie, noi așteptăm să vină alții să ne facă! Iar după ce ne fac le dăm un șut în fund. Dacă au fost fraieri și au muncit… Dacă au vrut să fie eroi… Dacă n-au avut ce face…

        Prost nu te naști, prost devii într-o astfel de lume care te stoarce ca pe un burete și pe urmă te aruncă la gunoi. Unii ar spune că mai rău nu se poate. Eu, ca un optimist incurabil ce sunt, spun că, ba da, se poate și mai rău. Și vor veni vremuri interesante.

        Schimbări în activitatea sistemului medical

        În această lună, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău desfășoară o nouă sesiune de contractare cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale. Pentru a veni în sprijinul acoperirii nevoilor de sănătate ale asiguraților, CNAS a propus o serie de modificări menite să transpună, în actele normative, acele noutăți care sunt necesare pentru buna desfășurare a activității în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

        Care sunt principalele modificări aduse:

        * Pentru asistența medicală primară (medicina de familie):
        – se majorează cu aproximativ 34%, respectiv 25%, valoarea minim garantată a punctelor per capita și per serviciu, la 7,8 lei (de la 5,8), respectiv 3,5 lei (de la 2,8);
        – se introduce un nou serviciu, și anume eliberarea unui document de atestare a gravidității pentru femeile însărcinate beneficiare ale pachetului minimal, astfel încât acestea să poată beneficia ulterior gratuit și imediat de pachetul de servicii de bază pe durata sarcinii și lehuziei;

        * Pentru asistența medicală clinică de specialitate din ambulatoriu (policlinică):
        – punctajul aferent serviciilor de sănătate conexe actului medical care pot fi raportate de medicul cu specialitatea psihiatrie pediatrică se dublează, de la 180 în medie pe zi la 360 în medie pe zi;
        Serviciile conexe sunt cele de psihologie, kinetoterapie și/sau logopedie care pot fi asociate în specialități precum ORL, psihiatrie, reumatologie, ortopedie, oncologie, diabet, nefrologie și paliație.

        * Pentru asistența medicală paraclinică din ambulatoriu (laboratoare de analize):
        – se trece de la regularizarea trimestrială a sumelor contractate de furnizorii de servicii la regularizarea lunară, astfel încât fondurile neutilizate de unii furnizori să poată fi redistribuite mai rapid către furnizorii cu adresabilitate mai ridicată (pentru o mai bună și echilibrată cheltuire a fondurilor alocate efectuării de analizele medicale);
        – pentru creșterea accesului asiguraților la serviciile medicale clinice și paraclinice din ambulatoriu, inclusiv pentru cele de îngrijiri paliative, valabilitatea biletelor de trimitere se majorează la 90 de zile calendaristice pentru toate bolile cronice (față de 60 de zile cât a fost până acum);

        * Pentru asistența medicală spitalicească (spitale):
        – se extinde pachetul de servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi, conform propunerilor formulate de unele comisii de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, iar tariful pe caz ponderat (TCP) pentru unele spitale va fi majorat cu un procent cuprins între 15% și 40%;
        • exemplu: tarife și servicii noi pe Obstetrică (pentru evaluarea și tratamentul anemiei prin carență de fier se decontează 670,39 lei) și pe Gastroenterologie (efectuarea unei colonoscopii se decontează cu 336 până la 428 lei, iar o endoscopie digestivă inferioară, cu 608 până la 822 lei)

        * Pentru îngrijirile medicale/paliative la domiciliu:
        – se dublează de la 90 la 180 numărul zilelor de îngrijiri la domiciliu de care poate beneficia un asigurat (90 de zile îngrijiri medicale la domiciliu şi 90 de zile îngrijiri paliative la domiciliu, în ultimele 11 luni).

        Ca urmare a acestor modificări efectuate în actele normative, în luna iulie se desfășoară sesiunea de contractare pentru furnizorii de servicii care doresc să intre în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, urmând ca pentru furnizorii aflați deja în contract să se facă acte adiționale de prelungire până la sfârșitul anului, cu reanalizarea indicatorilor care au stat la baza contractului inițial.

        „Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate are valabilitatea până la 31.12.2019. Norma de aplicare a Contractului-cadru, care a avut valabilitate până la finalul anului trecut, a necesitat prelungiri repetate. Din acest motiv s-au semnat acte adiționale pentru trimestrul I al anului 2019 și trimestrul II 2019. Pe 27 iunie 2019 a fost prelungit a treia oară prin Ordinul MS/CNAS 980/610/2019 până la 31.12.2019. Acum suntem în perioada de contractare. Procedura se va finaliza la sfârșitul lunii în curs. Pentru furnizorii aflați deja în contract, vom negocia noi sume în funcție de criteriile și indicatorii îndepliniți de fiecare până la 30 iunie 2019, iar pentru aceștia vom încheia tot acte adiționale la contractul vechi valabil până la 31.12.2019. Pentru furnizorii noi se vor încheia contracte noi valabile pentru perioada 01.08.2019 – 31.12.2019.”
        Dan Stoica, director executiv Relații contractuale CJAS Bacău

        Peste 600

        În acest moment, CJAS Bacău are încheiate contracte cu 605 furnizori de servicii medicale. Dintre aceștia, circa 270 sunt medici de familie, 76 farmacii (care au în total peste 220 de puncte de lucru și oficine), 50 de clinici medicale, 33 de laboratoare de analize (publice și private), un laborator de radiologie dentară, 13 unități de recuperare – reabilitare a sănătății, 49 de cabinete de medicină dentară, 25 de spitale (din care 6 de stat: două în Bacău, și câte unul în Onești, Comănești, Buhuși și Moinești, restul fiind clinici cu paturi private), 3 unități care asigură servicii de urgență prespitalicești și transport sanitar, 5 unități de îngrijiri medicale la domiciliu, 71 de furnizori de dispozitive medicale (în toată țara) și 3 unități sanatoriale (două în Slănic Moldova și una în Tg. Ocna).

        Câți bani s-au cheltuit numai în acest an

        În primul semestru al anului 2019 s-au decontat către acești furnizori peste 90 milioane de euro, adică în jur de 377.000 mii lei.
        În farmacii de exemplu s-au decontat 136.772 mii lei, adică o treime din total, pe Programele Naționale de Sănătate 31.121 mii lei, în spitale 124.000 mii lei, în paraclinic 6.822 mii lei. Și în medicina primară serviciile efectuate în prima jumătate a anului a fost de peste 30.120 mii lei, iar pentru servicii stomatologice s-au decontat 984 mii lei, pe cele 47 de contracte câte sunt în prezent. De asemenea, pe dipozitivele medicale a fost o cheltuială de aproape 3.000 mii lei, în acest moment listele de așteptare fiind mai mici de o lună, iar pentru ambulatoriile de specialitate s-au cheltuit 53.985 mii lei.

        „Obiectivul nostru este ca structura serviciilor medicale contractate să asigure accesibilitate mai facilă a pacienților la servicii medicale de calitate.”
        Marius Savin, președinte-director general CJAS Bacău

        „Morișca” repartizării computerizate

        Mult mai devreme decât era programat, Ministerul Educației a publicat, vineri dimineață, rezultatul repartizării computerizate în licee. În Bacău, pe lista de înscriși apar 3.510 candidați, pe cele 2.268 de locuri disponibile în unitățile de învățământ teoretice și 1.344 de locuri în cele tehnologice. Marea lor majoritate au intrat după prima opțiune. Pentru că nu au trecut suficiente opțiuni de admitere, sunt și elevi care nu au fost validați.

        Lista candidaților înscriși la admiterea în licee, în urma repartizării computerizate, a fost făcută publică pe 12 iulie. Au fost validați 3.510 candidați. Alți 82 candidați care au depus fișe de înscriere au rămas pe afară (nu au fost validați), din cauza numărului mic de opțiuni completate, însă ei vor fi redistribuiți în următoarea etapă, pe locurile rămase libere. Primul elev nevalidat are media generală 7,43 și este absolvent al Școlii Gimnaziale „I.S.Sturdza” din Săucești, iar ultimul, cu media 2,84, este de la Școala Gimnazială „Ciprian Porumbescu” din Comănești. Sunt și 75 de elevi repartizați în liceele bacăuane care vin din alte județe: Iași, Vrancea, Vaslui, Neamț, Galați, chiar și Mehedinți sau Suceava. În schimb, avem și 103 absolvenți de gimnaziu din Bacău, care au ales să-și continue studiile în alte județe (dintre aceștia 92 au fost admiși, iar 11 sunt nevalidați).

        Primii înscriși, la Matematică – informatică

        Primii candidați înscriși în listă, după media de absolvire, sunt 5 elevi de 10 (zece). Trei dintre ei au ales specializarea Matematică – informatică la Colegiul Național „Gh.Vrănceanu” și alți doi, aceeași specializare la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești.

        La liceele/colegiile vocaționale (de artă, sport sau seminarii catolice) nu s-a făcut distribuirea elevilor prin repartizarea computerizată, întrucât în aceste unități de învățământ admiterea s-a realizat în baza notelor obținute de candidați la probele de aptitudini.

        102 locuri libere

        În total județ, au mai rămas libere 102 locuri, care pot fi ocupate de candidații nevalidați, dar și de cei care nu s-au înscris în prima etapă. Opțiunile care au mai rămas pentru aceștia sunt: la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Onești – 33 de locuri (pe construcții, electronică automatizări și mecanică), la Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Podu Turcului – 19 locuri (pe economic), la Liceul Tehnologic „D.Mangeron” Bacău – 10 locuri (pe economic), la Liceul Tehnologic „Gr.Antipa” Bacău – 5 locuri (pe turism și alimentație), la Liceul Tehnologic „J.M.Elias” Sascut – 27 locuri (pe agricultură și economic), la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Onești – 2 locuri (pe turism și alimentație) și la Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhuși – 6 locuri (pe comerț).
        Aceștia vor fi repartizați în a doua etapă de admitere, între 31 iulie și 1 august.

        Urmează înscrierile la liceu

        În perioada 15 – 18 iulie este programată depunerea dosarelor de înscriere la liceele la care candidații au fost repartizați. Procesul de înscriere se efectuează, conform unui program afişat de unitatea de învăţământ, pe baza următoarelor acte:
        – cererea de înscriere;
        – cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizată;
        – adeverinţa cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
        – foaia matricolă pentru clasele V-VIII (cu calculul mediei generale);
        – fișa medicală eliberată de medicul de familie.
        Candidaţii care, în perioada menţionată, nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate în a doua etapă de înscriere.

        ReGala Muzicală Ferdinand, la prima ediție

          Curtea interioară a Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău a găzduit sâmbătă și duminică prima ediție a ReGalei Muzicale Ferdinand și Zilele Alumni Ferdinand. Evenimentul a fost organizat de Asociația Absolvenților CN Ferdinand I Bacău „Alumni Ferdinand” și a avut scopul de a reuni cât mai mulți absolvenți ai instuției de învățământ băcăuane din toate promoțiile, dar și de a se crea o comunitate.

          „Am plecat de la ideea că organizăm ReGala Ferdinand de vreo cinci ani și deja numele ăsta a devenit un brand. Astfel, am zis să facem și o ReGală muzicală și Zilele Alumni Ferdinad, să strângem cât mai mulți absolvenți.”

          Iulian Mititelu, secretarul Asociației Absolvenților CN Ferdinand I Bacău „Alumni Ferdinand”.

          Practic, în cele două zile, curtea interioară a colegiului a devenit scenă muzicală, pe care au evoluat nume cunoscute cum ar fi Dael Damșa (cu tată absolvent de Ferdinand), Gilmaro (absolvent promoția 1989, în prezent muzician la Toronto), Andrei Cerbu, Tică Lumînare-Karma, Mircea Vanca și Krypton. Pe scenă au mai fost prezenți și alți tineri băcăuani talentați. Totul s-a petrecut într-o atmosferă frumoasă, prietenească, în care cei prezenți s-au bucurat încă o dată de revedere și care, după cum au susținut, vor pune în continuare umărul pentru ca această manifestare să devină tradiție.

          Agricultura, de la ocupație la afacere. Fermierul din Onceștii Vechi

            Cât vezi cu ochii, rânduri-rânduri de legume, iar în capăt niște sere. Pe cărarea dintre ele pășește un tânăr înalt, chipeș, zâmbitor. Costică Chitic, cel care administrează ferma din Onceștii Vechi, are doar 36 de ani, dar nu este un începător.

            „Am făcut agricultură și acasă, copil fiind, iar mai târziu, după ce am terminat școala, am plecat în Italia, unde am lucrat în industria alimentară și în agricultură”, povestește Costică. S-a întors acasă cu gândul că poate să muncească și aici, pentru el, și să dezvolte o afacere. A reușit făcând un plan și având alături un primar inimos, pe Mihai Puțeanu, și doi parteneri cu experiență. Ni-i prezintă pe Costică Ciobotaru, 55 de ani, și pe Corina, soția acestuia. „Noi facem agricultură de peste două decenii”, precizează Corina.

            Tânărul s-a înregistrat ca „persoană fizică autorizată”, a luat în arendă 1,85 hectare de teren și a construit două sere. În sere cultivă roșii și ardei, iar afară, ceapă, varză, pepeni, roșii și ardei, care sunt principala cultură. „La roșii nu mai sunt soiurile tradiționale. Am luat «Inimă de bou» și am fost dezamăgit, nu erau din soiul știut de noi. Pe de altă parte, cele tradiționale nu sunt rezistente la boli și la transport și nici nu se caută”, spune Costică. Nu se caută în sensul că marile magazine vor roșii care să aibă aceeași formă, mărime și culoare. „Una și una”. Prin urmare, „noi cultivăm roșii «Cristal» și «Kiwi»”, care rezistă și ajung devreme în supermarket și piețe.

            „Nu am timp să mă însor”

            La ardei, investițiile sunt foarte mari: 6.000 de euro la hectar. „Cheltuielile înseamnă costul semințelor, cultivarea ardeilor în păhăruțe, încălzirea serelor, mutarea răsadurilor în câmp, asigurarea udatului…

            Până pe 10 mai, când scoatem plantele afară, folosim un cuptor cu lemne pentru încălzirea serelor. La 6.000 de euro pot să scot 12.000 de euro sau să nu scot niciun ban. Agricultura e o loterie”, susține Costică Chitic.

            Mai optimistă, Corina Ciobotaru, adaugă: „Cu toate astea, noi ne-am crescut copiii din cultivarea legumelor. Amândoi sunt medici, nora noastră e tot medic, iar ginerele e preot. Dacă nu ne rezolvă cei trei medici din familie, ne rezolvă popa!”

            Nu e deloc simplu să transformi „ocupația” de agricultor într-o „afacere”, ne explică Costică Chitic. Dacă nu-și făcea un proiect și nu obținea fonduri nerambursabile în 2017, nu reușea să se dezvolte.

            „Am accesat măsura «Instalarea tânărului fermier», finanțată din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. În prima tranșă, am primit 30.000 de euro, iar în tranșa a II-a voi primi 10.000 de euro. Din banii alocați mi-am cumpărat motofreză, generator, pompă Diesel, instalații de udare prin picurare, folie… Am luat numai unelte de bună calitate”, afirmă tânărul.

            Ferma din Onceștii Vechi merge bine, recolta e bună chiar dacă vremea a fost capricioasă, clienți sunt… „Mai lipsesc nevasta și copiii”, zic eu. „Ei, acum e mult de muncă, nu am timp să mă însor”, spune Costică Chitic serios, uitându-se într-o parte, spre rândurile de ardei.

            Start pentru play-off

            CSM Bacău își reia astăzi pregătirile cu un nou staff tehnic: antrenorul Adrian Petrea, coordonatorul Sorin Târcă și preparatorul fizic Alexandru Acsinte. Obiectivul „CSMeilor” în noul sezon este clasarea în prima parte a clasamentului.

            Prim divizionara de handbal masculin CSM Bacău sună astăzi adunarea. Reunirea lotului este programată la ora 10.00, pe terenurile de lângă Sala de Atletism și se va face sub comanda noului antrenor Adrian Petrea. În vederea sezonului de Liga Zimbrilor, care va debuta la finele lui august și în care „CSMeii” au ca obiectiv clasarea în play-off, gruparea băcăuană se prezintă nu doar cu un nou antrenor, ci și cu un nou preparator fizic în persoana profesorului universitar doctor Alexandru Acsinte și, începând de sâmbătă, cu un nou coordonator: Sorin Târcă.

            „Este o onoare să-l avem alături în proiectul nostru pe domnul Sorin Târcă, un om de handbal cu un palmares impresionant care a cucerit, din postura de conducător, trofee naționale și internaționale”, a declarat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, care rămâne astfel fidel principiului de a „repatria” oamenii de sport apropiați Bacăului. Sorin Târcă și-a făcut ucenicia la Știința Bacău, în anii ’80, atunci când soția sa, Mariana Târcă, era una dintre vedetele echipei ce cucerea Cupa Cupelor și disputa finala Cupei Campionilor contra lui Spartak Kiev.

            Noutățile „CSMeilor” nu se rezumă doar la staff-ul tehnic, lotul de jucători cunoscând, la rândul său, mutări menite să ridice ștacheta. Astfel, CSM s-a întărit prin aducerea a doi stranieri (portarul din Belarus, Viaceslau Saldatsenka, și interul dreapta sârb Nikola Crnoglavac, ambii de la Dobrogea Sud Constanța) și a doi handbaliști din campionatul intern: Ștefan Târzioru (CSU Suceava) și Ștefan Huta (CSM Făgăraș). La polul opus, băcăuanii s-au despărțit de Maksimov și Totoi. Până pe 31 august, dată la care va începe Liga Zimbrilor cu un meci acasă, contra Călărașiului, CSM Bacău are parte de un program de pregătire intens.

            Program pregătire CSM Bacău

            15 iulie, Bacău: reunirea lotului.
            19-26 iulie, Comănești: stagiu de pregătire centralizată.
            27 iulie, Bacău: amical cu HC Vaslui.
            1-2 august, Sfântu-Gheorghe: „dublă” cu Dobrogea Sud Constanța.
            9-11 august, Bacău: Trofeul Municipiului Bacău, la care vor mai participa CSM Focșani, CSM Făgăraș și HC Buzău.
            14 august, Resița: amical cu CSM Școlar Reșița.
            16-17 august, Timișoara: „Cupa Poli”, la care mai participă gazdele de la Politehnica Timișoara, Potaissa Turda și sârbii de la Metaloplastika Sabac.
            24 august, Bacău: amical cu CSM Focșani sau cu HC Buzău.

            Se reunesc la „Letea”, se antrenează pe unde pot

            Nu doar echipa de handbal a CSM Bacău își reia pregătirile astăzi, la ora 10, ci și cea de fotbal, nou promovată în Liga a III-a. Aceeași dată, aceeași oră, dar altă locație. În timp ce handbaliștii se vor reuni în proximitatea Sălii de Atletism, fotbaliștii vor fi prezenți la baza sportivă „Constantin Anghelache” („Letea”). De văzut însă și unde se va antrena echipa condusă de directorul tehnic Giani Florian și de „principalul” Gheorghe Penoff, în condițiile în care suprafața de joc de pe „Letea” intră într-un proces de refacere în vederea campionatului de Liga a III-a.

            „Asta este, într-adevăr, o problemă. Încercăm să găsim o soluție în privința antrenamentelor. În primă fază ne vom pregăti probabil pe terenul 2 și pe cel sintetic. Oricum, refacerea terenului era absolut necesară”, a declarat noul director tehnic, Giani Florian. Reabilitarea gazonului de pe „Letea” ridică semne de întrebare și în privința locației ce va găzdui primul amical al „CSMeilor”, cel programat joi, 18 iulie, contra concitadinei și, totodată, a rivalei de campionat, Aerostar.

            De altfel, în această vară, CSM Bacău va susține un total de șapte jocuri de verificare, pe lângă testul cu Aerostar mai fiind antamate amicale cu Hușana Huși, Unirea Slobozia, CSM Focșani și Foresta Suceava. Referitor la noutățile de lot, băcăuanii îi așteaptă săptămâna aceasta la antrenamente pe portarul Câmpeanu (Ceahlăul), stoperul Belecciu (ex Curița), mijlocașul Corjan (CSM Pașcani) și atacantul Bogdan Lupu (ultima oară la Huși), urmând ca de pe 22 iulie să li se alăture și Rareș Enea (Aerostar).

            „Dorința noastră este de a configura un lot care să ne permită să facem față cu bine rigorilor Ligii a III-a. Miza va fi, evident, pe tineri, dar avem nevoie și de jucători cu experiență”, a punctat Giani Florian.

            Un sejur benefic pentru nevăzătorii băcăuani

              Nevăzătorii băcăuani, membri ai Filialei Județene Bacău a Asociației Nevăzătorilor din România, s-au bucurat în aceste zile frumoase de vară de o excursie pe meleagurile sibiene, organizată de Elena Popa, „ex-secretară” a Filialei Județene Bacău (ea fiind în prezent pensionară), care în calitate de voluntar pune mult suflet pentru cunoașterea a cât mai multe obiective turistice de către nevăzători.

              „Pe calea spre lumină” ei s-au bucurat și de desfășurarea la Ocna Sibiului, a unui concurs de cultură generală (ce între activitățile desfășurate de Filiala Județeană Bacău a Asociației Nevăzătorilor din România are o peridiocitate trimestrială). Pornind de la volumul „Trapezul vieții” scris de Maria Pană (nevăzătoare din Ploiești), concursul a avut tema „Biografia unei nevăzătoare – Exemplu de tenacitate și curaj”. Coordonatoare a acestui concurs a fost oneșteanca Luminița Tărlungeanu (care a mai organizat și în municipiul de pe Trotuș asemenea activități de o puternică încărcătură spirituală).

              Despre acest concurs ea ne-a menționat: „Motelul la care am fost cazați la Ocna Sibiului ne-a oferit un mediu plăcut pentru desfășurarea acestui eveniment. Au fost înscriși în concurs șapte concurenți, 5 din Bacău și 2 din Onești. Ei au studiat cu plăcere romanul scris de nevăzătoarea Maria Pană, «Trapezul vieții» fiind titlul metaforic ce se referă la șirul nesfârșit de experiențe traumatizate prin care a trecut autoarea. Ea și-a pierdut total vederea la 7 ani, a fost crescută de bunici și a întâmpinat multe întâmplări nefericite.

              Deși a avut decepții după decepții Maria Pană, autoarea cărții menționate, niciodată nu s-a lăsat doborâtă de vicisitudinile vieții.” Câștigătoare a concursului a fost Camelia Ghigea (din Onești), pe locul 2 s-a clasat Angela Roca iar pe locul 3 Loredana Ianău (ambele, din Bacău).

              Luminița Tărlungeanu a mai evidențiat un lucru deosebit de la acest concurs : „În plină epocă a internetului am putut lua legătura cu Maria Pană, autoare a cărții «Trapezul vieții», ea având plăcerea de a trimite câte un exemplar și un breloc fiecărui concurent, noi urmând a-i trimite înregistrarea întregului concurs. Și pentru a nu lăsa acest eveniment să nu fie marcat cu nimic, cei prezenți la concurs au primit câte o savuroasă plăcintă cu brânză!”

              La concursul care a avut loc la Ocna Sibiului au fost prezenți Laura Damian (președintă a Filialei Județene Bacău a Asociației Naționale a Nevăzătorilor din România) și vicepreședintele Veniamin Iacob. Încântați de plaiurile sibiene nevăzătorii băcăuani au vizitat Casa Memorială „Badea Cârțan” și au fost și pe Transfăgărășan, unde, în miezul verii, urmare a temperaturilor joase, au avut prilejul de a se bate cu bulgări de zăpadă! Ei au mai poposit la obiectivele turistice din orașul Curtea de Argeș, la Castelul Bran și la Rezervația Piatra Craiului.

              „În memoria Regelui Mihai al României pe care nu l-am cunoscut personal!”

              Galeriile Karo invită astăzi, 15 iulie 2019, ora 13.00, amatorii de frumos, să participaţi la deschiderea expoziţiei artistului Christian Paraschiv: „În memoria Regelui Mihai al României pe care nu l-am cunoscut personal!”

              După expoziţiile retrospective de la Paris din cadrul sezonului Franţa-România, cât şi cea din ianuarie de la Galeria Romană de la Bucureşti, Christian Paraschiv revine în ţară cu o expoziţie personală la Galeria Karo din Bacău, galerie ce continuă să îşi impună un proiect curatorial de înaltă ţinută (expoziţii semnate de Matei Lăzărescu, Ion Grigorescu, Mihai Sârbulescu, Ioan şi Dragoş Burlacu etc).

              „Expoziţia de faţă, având un caracter de cercetare a LOCULUI caută definiţii, răspunsuri posibile la o normalitate «nepolitică»! Viaţa firească care ne înconjoară este ceea ce ne defineşte! Respectul pentru calendarul ortodox, sfintele sărbători, naşterea, botezul, însurătoarea, spovedenia, împărtăşenia, moartea. Felul în care îi privim şi îi respectăm pe cei din jur, felul în care îi punem la «masă» fără a le cere ceva în schimb.

              Cel ce se numeşte artist în ziua de astăzi are mare povară pe cap! O mare responsabilitate! I se cere să uite teribilismul avangardei, lucrul făcut urât şi fără har! I se cere doar să fie Normal!”, este mesajul transmis din Paris de artistul Christian Paraschiv, pentru publicul băcăuan.

              Băcăuani pe podium la Trofeul Electricianului 2019

                Trei dintre cele 12 premii câștigate de echipele și individual de profesioniștii companiei Delgaz Grid la competiția din acest an a Trofeului Electricianului de la Iași au revenit concurenților din Bacău. Cele trei premii au fost acordate pentru clasarea pe locurile al doilea și al treilea, al treilea fiind o mențiune.

                Opt premii întâi au revenit individual. Pe lângă cele trei premii câștigate de băcăuani, unul (premiul I) a ajuns la Botoșani, o mențiune la Iași, două premii (I și II) la Neamț și unul (pentru locul al doilea) la Vaslui.

                Alte patru premii au revenit echipelor Delgaz Grid, dar compania este marele câștigător al Trofeului Electricianului, ediția jubiliară 2019, la secțiunea Mentenanță.
                La competiția de la Iași au participat peste 120 de specialiști de la societățile de distribuție a energiei electrice Transilvania Nord, Transilvania Sud și Muntenia Nord, E-Distribuție, Distribuție Oltenia, ADREM și Delgaz Grid.

                Specializările de concurs au fost exploatare stații de transformare, exploatare rețele de medie și joasă tensiune, PRAM (protecții și automatizări), măsură energie electrică, montare și reparații echipament primar 110 kV și medie tensiune din stații de transformare, montare și reparații instalații de medie și joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene și subterane) și defectoscopie linii electrice subterane de medie și joasă tensiune. Delgaz Grid a predat ștafeta concursului, pentru ediția 2020,companieiE-Distribuție.

                „Le mulțumim tuturor participanților care au dovedit că se descurcă excelent și găsesc soluții în orice situație de pe teren, fiindcă meseria de electrician presupune nu de puține ori gestionarea unor situații mai dificile.”
                Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid

                Tânăr de 24 de ani, din Bacău, mort într-un accident cumplit la Sibiu

                  FOTO: Tribuna.ro

                  Un tânăr de 24 de ani, pasager într-o masina, a murit la spital, dupa ce a fost grav ranit intr-un teribil accident auto pe DN1, in apropiere de Sibiu.

                  Accidentul s-a produs duminica seara, in zona hotelului Fântânița Haiducului, intre două masini BMW.

                  ”Șoferul unui turism, în vârstă de 25 de ani, din Vrancea, în timp ce conducea spre Sibiu, pierde direcției, derapează și pătrunde pe contrasens, intrând în coliziune cu un turism condus regulamentar din sens opus de către un șofer în vârstă de 23 de ani, din Covasna”, informează reprezentanții IPJ Sibiu.

                  În urma impactului, un pasager din mașina condusă de tânărul din Vrancea a fost grav rănit. Victima are 24 de ani și este din Bacău. Aceasta a fost transportată, în comă, la spital, unde a murit la scurt timp.

                  Autoturismul în care se afla pasagerul rănit a fost ruptă în două: fața a rămas pe sensul de mers dinspre Sibiu către Brașov, în timp ce jumătatea din spate a mașinii a ajuns pe marginea drumului, pe sensul de mers către Sibiu.

                  Sursa foto

                  Printre caracatițe și baclavale la Festivalul Mediteranean

                    Băcăuanii au demonstrat încă o dată că au gusturi fine, la Festivalul Mediteranean care a avut loc în Parcul Cancicov, weekendul trecut. Nici nu s-a deschis bine în prima zi și oamenii deja erau la rând. Probabil o surpriză plăcută pentru organizatori și vânzători care au avut multă treabă aceste zile.

                    Astfel, în cele trei zile de festival gastronomic, pe lângă feluritele rețete din pește și fructe de mare (midii, creveți, scoici, caracatiță etc), băcăuanii au primit bine și standul cu ciolan de porc și cârnați, dar și pavilionul cu delicii turcești care practic a fost luat cu asalt. Baclavalele, sarailiile și rahatul turcesc de toate aromele, alături de cafeaua la nisip și înghețata, evident, tot turcească, cu arome de ciocolată, fistic sau vanilie…

                    Totul a fost savurat din plin, chiar dacă au existat și unele pretenții din partea cumpărătorilor. Unii, de exemplu, au reproșat că de ce nu este vândută înghețata de un turc, să le facă trucuri, așa cum au văzut ei la Stambul. Dar dacă ar fi fost așa cred că am fi stat la coadă încă o săptămână. Am auzit discuții la alții care s-au uitat pe bonul de la casa de marcat că de ce firma era din Râmnicu Vâlcea.

                    Ca să vezi! Și ca să fie treaba bună, i-am întrebat pe vânzatori de unde sunt. Majoritatea, din Onești. Toate astea, însă, nu au știrbit cu nimic reușita unui eveniment culinar deosebit. Iar acest lucru a fost confirmat de numărul mare al băcăuanilor prezenți în cele trei zile de Festival Mediteranean. Și a fost doar prima ediție…

                    Se oprește apa în cartierul Șerbănești

                      Din cauza unor lucrări de mentenanță la rețeaua de apă, merți, 16 iulie, între orele 09.00 – 16.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile.

                      De această oprire vor fi afectați consumatorii din cartierul Șerbănești.