5 mai 2024
OpiniiEditorialCuvine-se a ne învăța copiii...

Cuvine-se a ne învăța copiii…

Mă gândesc cu bucurie la copiii din ziua de azi care ar trebui să fie copleșiți de oferta atât de bogată a Sărbătorilor. O spun relaxat, fără urmă invidie sau alte asemenea, răscolind prin anii copilăriei mele când, la data asta, îl așteptam, cu același entuziasm, pe…Moș Gerilă. Căci, „din grija partidului”, despre fratele uitat Moș Crăciun aproape că nici n-auzisem. Norocul meu că mi-au șoptit cumva părinții povestea Crăciunului.

Mai apoi, apucam să răsfoiesc pe-ascuns o revistă mai veche sau citeam vreun text rătăcit într-o carte din dulapul prăfuit al bunicii. Despre diversitatea lucrurilor la care au acces acum oamenii nici nu mai vorbesc, fie că discutăm despre gadget-uri miniaturizate, despre dulciurile de tot felul sau de…weekend-urile prin Dubai ori alte țări mai însorite ca a noastră. Acum 40 de ani, nici nu știam că există și astfel de tărâmuri. Eventual, aflam de la vreun coleg de „generală” că tatăl său sărbătorea Crăciunul în pantaloni scurți și în maieu, cu banane, smochine și ceai negru, undeva, prin nordul Africii.

Și asta în vreme ce odraslele lor mestecau ciungă Spearmint și butonau ceasul electronic în căutarea unei melodii potrivite troienelor de doi metri și viscolului de afară. Măcar, noi știam cum arată porcul, ce gust avea șoricul pârlit sau merele coapte pe plita încinsă a bunicii. Iar vaca, în mod cert era brună, nicidecum mov, cum o știu micuții de acum. Pe-atunci, nici zăpada sau gerul nu m-ar fi oprit să plec la colindat în ziua de Ajun. Și fără a fi încântat neapărat de monedele de-un leu (cu soarele, munții și tractorul arând pe ele) pe care mi le oferea vreun vecin mai „răsărit”.

Căci, atunci, și de ne-ar fi dărâmat bisericile „sinistrul” cuplu comunist, tot n-ar fi putut să ne îngroape credința în Dumnezeu. Știam, mai ales din colinde, că pe 25, nu vine Moș Crăciun în straie de Moș Gerilă, ci se naște Fiul Domnului, întrupat din Duhul Sfânt. Prin urmare, cuvine-se a-i învăța pe micuții de acum că „astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos”, El fiind, de fapt, adevăratul motiv pentru care ne umplem mesele cu bucate. Așadar, bunii mei, „Lăudați și cântați, Și vă bucurați!”.

Crăciun binecuvântat!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri