luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2078

Ultima strigare pentru sterilizarea gratuită a câinilor din Bacău

    Se apropie cea de a treia campanie de sterilizare gratuită pentru câini (23 august) organizată de Primăria Bacău și organizația Vir retten Hunde e. V. din Germania.

    Problema este că sunt înscriși numai 20 de câini pentru sterilizare, ceea ce înseamnă, după estimările Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din Primăria Bacău cam 15-16 animale care vor fi prezente. La prima campanie, cea din luna iunie a fost o participare de 13 câini iar la cea din iulie fost sterilizați 22 de căței.

    „Mai avem locuri disponibile și ne întrebăm de ce băcăuanii nu participă masiv. E o oportunitate care vine în sprijinul celor care își iubesc cîinele, sterilizarea prelungind viața animalului, eliminînd riscul apariției unor boli ce pot fi fatale”, spune ‎Dinu Păncescu, șeful Seviciului.

    „Cineva îmi spunea că oamenii sunt suspicioși când aud de „GRATIS”. Vă putem asigura de faptul că „gratis” nu înseamnă în niciun caz o calitate proastă a actului medical. Materialele sunt de calitate foarte bună (fire resorbabile, anestezie ușoară) iar echipa medicală este condusă de medicul Darius Terhes (peste 8000 de sterilizări în ultimii 5 ani), unul dintre cei mai buni medici din țară când vine vorba de sterilizări. În țară, în acest moment, pe medicii cu o asemenea experiență care fac campanii îi numeri pe degetele de la o mină”, mai spune ‎Dinu Păncescu.

    Sala de operații autorizată ANSVSA a adăpostului Primăriei Bacău are spațiu suficient și este dotată cu tot ceea ce se găsește într-un cabinet medical veterinar privat de nivel mediu din Bacău. De la masa de intervenții chirurgicale din inox autorizată, la lampa bactericidă cu ultraviolete. Sala este toată îmbrăcată în gresie și faianță, prevăzută cu chiuvetă dar și cu sistem de climatizare a temperaturii. Tot echipamentul, sala în sine, mobilierul, este dezinfectat și sterilizat cu o zi înainte.

    Materialele utilizate pentru dezinfecție sunt de import, acordăm o deosebită atenție capitolului igienă în întreg adăpostul, permanent, nu doar în campanii.

    „De fapt, proprietarii celor 35 de căței sterilizați în campaniile anterioare pot confirmă că blănoșii nu au avut probleme post operatorii. Sunt toți bine. Și-au revenit după operație. Fiecare dintre proprietari a primit după sterilizare numărul de telefon al medicului veterinar, acesta fiind la dispoziția proprietarilor oricând, pentru orice nelămurire.

    Așa că vrem să înțelegeți că „gratis” înseamnă act medical de calitate, cu materiale și medicamente de calitate dar și cu o echipă medicală cu experiență”, a încheiat ‎Dinu Păncescu. Proprietarii de câini care doresc să le fie sterilizate animalele în mod gratuit se pot programa la numărul de telefon 0234.524.024.

    Se distribuie un nou lot de carduri naționale de sănătate

    Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău a semnat contractul cu Poșta Română și cu Imprimeria Națională pentru distribuirea unui nou lot de carduri naționale de sănătate. Acestea nu au mai fost emise fizic de circa un an, motiv pentru care toți asigurații noi intrați în sistem și-au putut verifica, la nevoie, calitatea de asigurat numai de pe site-ul CJAS Bacău, atunci când au avut de accesat vreun serviciu medical.

    „Au fost preluate de la București, pentru județul Bacău, un număr de 24.540 de carduri naționale de sănătate, care se vor distribui în perioada următoare către toți acei asigurați pentru care nu au fost emise încă aceste carduri. Foarte mulți dintre aceștia sunt tineri care abia au împlint 18 ani și au devenit asigurați.
    Din luna octombrie, vom încerca să găsim și alte modalități alternative pentru a transmite noul card către beneficiari, având în vedere că în fiecare lună avem intrări noi în sistem.”
    Dan Stoica, director executiv CJAS Bacău

    Pentru a intra în posesia acestor carduri, postașii vor încerca de două ori, inclusiv în cursul lunii septembrie, să găsescă beneficiarul la adresa de domiciliu din buletinul de identitate. În situația în care nu va finaliza cu succes transmiterea cardului, atunci acesta se va preda la CJAS Bacău, de unde va putea fi ridicat direct de beneficiar. Cardurile naționale de sănătate nou emise au o valabilitate de 7 ani.

    508.000

    În prezent, la nivelul județului Bacău sunt active aproape 508.000 de carduri naționale de sănătate. La acestea se adaugă acum și cele nou emise. Cardurile naționale sunt valabile numai pe teritoriul României. Ele oferă accesul spre serviciile medicale oferite de furnizorii aflați în contract cu CJAS Bacău (spitale, laboratoare, farmacii, medicina primară, furnizori de dispozitive medicale etc).

    Senatorul PSD Miron Smarandache: „Învăţământul băcăuan este pe mâini bune”

    Conducerea Ministerului Educației Naționale a făcut precizări lămuritoare referitoare la o interpelare a senatorului PSD Bacău Miron Smarandache, pe tema patrimoniului actual al învăţământului românesc.
    În conformitate cu prevederile art. 112 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, „Terenurile şi clădirile unităţilor de educaţie timpurie, de învăţământ preşcolar, şcolilor primare, gimnaziale şi liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învăţământ din cadrul acestora, înfiinţate de stat, fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora şi sunt administrate de către consiliile de administraţie, conform legislaţiei în vigoare”. Potrivit aceluiaşi act normativ, susţine conducerea MEN, „Schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se poate face de către autorităţile administraţiei publice locale, numai cu avizul conform al ministrului Educaţiei Naţionale. Procedura elaborării avizului conform şi condiţiile necesare acordării acestuia se aprobă prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale”.
    Conform răspunsului remis senatorului Miron Smarandache, oficialii MEN au afirmat că în ultimii ani populaţia şcolară din România a scăzut continuu, printre cauze regăsindu-se sporul natural negativ din ultimele două decenii, dar şi migraţia internaţională.
    „Ca urmare a acestui fapt, unele unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, situate preponderent în zone rurale sau în localităţi izolate, au fost comasate, iar clădirile au intrat în conservare. Drept urmare, autorităţile administraţiei publice locale care, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (6) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia, au solicitat schimbarea destinaţiei imobilelor în care au funcţionat unităţi de învăţământ preuniversitar de stat”, se mai arată în documentul înaintat parlamentarului social democrat.
    „Una din priorităţile ministerului o reprezintă desfăşurarea procesului de învăţământ în condiţii optime, ceea ce presupune şi faptul că baza materială a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat trebuie adusă la standarde europene, astfel că MEN nu încurajează diminuarea acesteia, fără o temeinică justificare, excluzându-se situaţia în care schimbarea de destinaţie se face în vederea vânzării şi excluderii din domeniul public al localităţii. Pentru desfăşurarea procesului de învăţământ în condiţii optime, au fost emise avize conforme pentru schimbarea destinaţiei în vederea demolării unor corpuri de clădire care nu mai prezentau siguranţă în exploatare şi edificarea, pe terenul rămas liber, unor noi construcţii cu destinaţia de: grădiniţă, şcoală, sală de sport, teren de sport, centru multifuncţional etc.”, se mai precizează în răspunsul la interpelarea senatorului băcăuan.
    „De remarcat este faptul că, în ciuda faptului că în ultimii cinci ani în ţară s-au dat avize pentru schimbarea destinaţiei unor unităţi de învăţământ în vederea desfăşurării activităţii unor instituţii aflate în coordonarea/subordonarea MEN, în judeţul Bacău nu a fost nevoie de asemenea operaţiuni, fapt care certifică preocuparea administraţiilor locale şi a celei judeţene pentru bunul mers al învăţământului băcăuan. Responsabilii MEN m-au asigurat că politica ministerului în domeniul educaţiei are printre obiectivele majore accesul egal şi sporit la educaţie, reconstrucţia învăţământului şi compatibilizarea europeană a acestuia, astfel încât să se creeze un sistem de învăţământ administrat şi finanţat corespunzător pentru asigurarea calităţii procesului instructiv-educativ”, a concluzionat Miron Smarandache.

    Biroul de Presă al Senatorului PSD Bacău Miron Smarandache

    Se reface carosabilul pe străzile Pictor Andreescu și Cornișa Bistriței

    Mâine, 20.08.2019, încep lucrările de refacere a carosabilului pe străzile Pictor Andreescu și Cornișa Bistriței – de la intersecția cu str. Pictor Andreescu până la intersecția cu strada Milcov.

    Municipalitatea roag pe această cale cetățenii să se asigure că, începând cu ora 07.30, cele două străzi sunt eliberate de autoturisme, pentru a permite echipelor SSPM Bacău să efectueze corespunzător lucrările de pregătire a carosabilului pentru reparații.

    Tabără de creaţie şi vânătoare 3D

    Tabăra de cultură, istorie şi vânătoare 3D, pentru tineri, organizată de Asociaţia CEU ZAHARIA’ART Bacău, cu sprijinul Primăriei Municipiului şi al Consiliului Local Bacău, în perioada 19 – 27 august, la Racova, îsi propune stimularea şi dezvoltarea creativităţii artistice a tinerilor, atragerea lor la mişcare şi activităţi în aer liber, dar, mai ales să arate tinerilor una dintre cele mai vechi arme de vânătoare/ război şi anume arcul cu săgeţi, care datează încă din perioada Neoliticului (epoca pietrei lustruite – aproximativ 8000 î.Hr.), folosit în principal pentru vânătoare, iar în Europa, tot în acea perioadă, pentru război.

    Obiectivele proiectului: Atelier de Armurărie; Atelier de Ceramica/vârfuri şi pene de săgeţi; Atelier de istorie mitologică/Arcul în mitologie; Atelier Instantaneu fotografic; Atelier Vânătoare 3D; Atelier de Pictură Rupestră; Atelier Jurnal de Tabară.

    În cadrul taberei se va organiza şi o Serbare câmpenească, intitulată „Ziua vânătorii 3D”, pe 25 august, ora 17.00, la Pensiunea “Aurora” din Racova, unde vor avea loc demonstraţii de vânătoare 3D şi o întrecere între vânători. Vor fi prezentate lucrările din cadrul “Atelierului de ceramică/vârfuri de săgeţi”, “Atelierului de Pictură Rupestră”, “Atelierului de Fotografie”.

    Echipa de implementare a proiectului: Geanina Iustina Ivu Vlad, coordinator, Maria Vlad- asistent proiect.

    Prefectura monitorizează școlile din județ

      Maricica Luminișa Coșa, prefectul județului Bacău, și Valentin Ivancea, subprefectul județului, au participat, luni, la o videoconferință convocată de Mihai Fifor, ministrul interimar al Afacerilor Interne.

      Discuțiile au vizat stadiul pregătirii unităților de învățământ pentru anul școlar 2019-2020, la ședință participând și Daniel Breaz, interimar la conducerea Ministerului Educației.

      Mihai Fifor le-a cerut prefecților și șefilor structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne o analiză privind „principalele riscuri și vulnerabilități existente la nivelul fiecărui județ.”

      Maricica Luminița Coșa a demarat încă de săptămâna trecută verificări în unitățile de învățământ din județ, primele școli controlate fiind cele din comunele Bârsănești, Helegiu, Pârgărești și Târgu Trotuș. Prefectul a fost însoțit de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului de Politie Județean și Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Acțiunile de control vor continua pe tot parcursul lunii august.

      Cronica rutieră

        Depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism fără permis

        La data de 18 august a.c., o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei Buhuşi au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, care conducea un autoturism pe raza comunei Racova fără permis de conducere.
        Bărbatul a prezentat poliţiştilor o dovadă de reţinere a unui permis de conducere provizoriu emis de autorităţile britanice, document ce nu îi conferă dreptul de a conduce autovehicule în România.
        În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

        Au condus autoturismul sub influenţa alcoolului

        La data de 18 august a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat în flagrant un tânăr de 25 de ani, din comuna Roşiori, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.
        În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

        Un bărbat din Moineşti a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, sub influenţa alcoolului.
        Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

        Cercetat de poliţişti pentru conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat

        La data de 17 august a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat în trafic, un conducător auto, în vârstă de 20 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.
        Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

        Polițiștii au dat peste 1100 de amenzi în valoare totală de 653.118 lei

          Poliția în acțiune

          În perioada 12-15 august a.c., poliţiştii băcăuani au fost la datorie şi au acţionat cu fermitate, pentru ca sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută de cetățeni într-un climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

          Peste 150 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi acţiuni speciale au executat, zilnic, misiuni specifice pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioada 12-15 august a.c.

          În urma acțiunilor desfășurate polițiștii au depistat în flagrant 25 de persoane, bănuite de săvârşirea unor infracţiuni, au confiscat bunuri în valoare de 2640 de lei şi au fost sesizaţi cu privire la 178 de infracţiuni.

          Polițiștii au urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, sancționând atât încălcarea normelor de conviețuire socială cât și nerespectarea normelor rutiere.

          Astfel, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii au aplicat 1110 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 653.118 lei.

          Dintre acestea, 9 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru abateri de natură economică, iar 224 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

          În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au aplicat 842 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 323 pentru depășirea limitei legale de viteză, 31 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice şi 488 pentru alte abateri.

          Față de 148 de conducători auto s-a dispus măsura complementară a reținerii permisului de conducere, dintre care 73 pentru viteză și 29 pentru alcool.

          În alte 22 de situații s-a luat măsura retragerii certificatului de înmatriculare.

          Borsetă cu documente și bani, găsită și restituită de polițiștii locali

            După ce a fost la cumpărături, o femeie de 70 de ani s-a așezat să se odihneasca pe o bancă, însa a uitat o borseta în care avea bani și acte. Un trecător a văzut borseta și a anunțat Poliția locală.

            Din nefericire, din ce în ce mai mulți cetățeni manifestă neglijență în gestionarea bunurilor personale și de valoare, pe care le dețin, fapt care culminează, cu pierderea sau furtul acestora.

            A fost și cazul numitei, A.M, de 70 de ani, din Bacău, care a ieșit ieri, 18.08.2019, la cumpărături în zona Pieței Centrale. Din declarațiile persoanei în cauză a reieșit că, după ce și-a terminat cumpărăturile, s-a așezat să se odihnească pe o bancă aflată în vecinătatea Catedralei “ Sf. Petru și Paul” spre care intenționa să se deplaseze, prilej cu care, a uitat în locul respectiv borseta în care își ținea bunurile de valoare.

            În zonă, se afla un echipaj al Poliției Locale, care, la sesizarea unei persoane de bună-credință, s-a deplasat la fața locului și a preluat borseta în cauză. Urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că aceasta conținea suma de 89 lei, o carte de identitate, un telefon, un card de sănătate, abonamentul de transport în comun și mai multe carduri de fidelitate de la societăți comerciale.

            Persoana păgubită a fost identificată pe baza cărții de identitate și invitată la sediul Poliției Locale, în vederea restituirii bunurilor pierdute.

            Aceasta s-a prezentat astăzi, 19.08.2019, în jurul orelor 10.00 la sediul instituției, de pe strada I.L.Caragiale nr.2, unde a intrat în posesia borsetei pe care o pierduse într-un moment de neatenție, mulțumind agenților pentru promptitudinea cu care au acționat.

            Unde iesim în oraș până la finalul verii?

            Festivalurile s-au terminat, vacanța e pe sfârșite. Dar nu te întrista, cinematograful îți dă toate motivele să te distrezi în orașul tău și, mai mult, câștigi de fiecare dată.

             

            Anuntă-ți prietenii sau familia că în luna august vă dați întâlnire la cinema, să vă bucurați de acțiune, comedie și aventură, pentru că sezonul estival aduce în luna august filme pe care le-ai asteptat tot anul.

            La Cinema City nu alegi doar filmul, ci si modul preferat de vizionare, in cele mai inovatoare formate. Ba mai mult, până la finalul verii, orice bilet la film îți aduce un premiu garantat, așa că pleci acasă de două ori mai câștigat.

            Avem de toate pentru toți: vii la film și poți pleca acasă pe bicicletă…direct în Mauritius

            Cine vine la film la Cinema City este premiat: câte bilete, atâtea premii! Până pe 31 august câștigi pe loc unul dintre cele 1,3 milioane de premii: bilete la film, popcorn si nachos, premii de la McDonald’s și Mars. În plus, pe lista premiilor te așteaptă Espressoare Nespresso, biciclete Pegas și marele premiu: o vacanță în Mauritius. Nu uita, toate biletele sunt câștigătoare, tot ce trebuie să faci tu este să alegi filmul pe care vrei să-l vezi. Așa ca dacă nu ai apucat încă să pleci în vacanță, mai ai o șansă, pentru că un film văzut la Cinema City te poate duce direct în Mauritius, insula cu lagune albastre și nisip auriu, despre care Mark Twain zicea că mai întâi a fost creată ea, apoi Raiul.

            5 filme de văzut cu gașca luna asta la cinema

            Turați motoarele la cinema să vă încărcați cu porția de adrenalină vizionând Furios și Iute: Hobbs&Shaw, ce continuă aventurile personajelor interpretate de Dwayne Johnson și Jason Statham din îndrăgita franciză.

            Din 9 august, ar fi bine să îți ții inamicii aproape, pentru ca simpaticele păsări din Angry Birds se întorc mai furioase și mai amuzante, în Angry Birds 2 – Filmul, in format 3D, subtitrat sau dublat, o animație pentru toate gusturile, fie că ești adult sau copil.

            Mijlocul lunii august le aduce fanilor lui Tarantino cea mai recentă bijuterie cinematografică a regizorului, A fost odată…la Hollywood, un omagiu adus industriei de la Hollywood din anii ’60, cu o distribuție de vis formată din Leonardo DiCaprio, Brad Pitt și Margot Robbie.

            Finalul lunii se încheie în forță cu filmul de acțiune Cod Roșu in Serviciile Secrete, care ii readuce în prim plan pe Gerard Butler si Morgan Freeman, într-o misiune la Casa Albă.

            Și desigur, dacă nu ai apucat incă să-l vezi, Regele Leu te așteaptă triumfător să vezi varianta live-action a uneia dintre cele mai îndrăgite animații.

            Alege filmul preferat din programul cinematografului din Cinema City Bacau

            Așa că hai să îți încarci bateriile la cinema, să te bucuri de cele mai tari filme din luna august la cinema. Cine știe, poate vei fi chiar tu cel care pleacă în Mauritius.

             

             

             

             

             

             

             

             

            Perdele de fum

            Am încercat să aflu care a fost primul pușcăriaș din istoria lumii. Eșec. Am dorit să aflu care a fost primul politician din lume trimis la zdup. Alt eșec. Probabil că dumneavoastră știți. Am căutat, dar n-am găsit, o informație cu privire la primul judecător al mapamondului trimis după gratii din cauza unui… malpraxis al funcției.

            Premierul României propune pentru violatori și criminali doar închisoare pe viață. În laboratoarele legislative ale domniei sale este în fază avansată de zămislire acest proiect. Sper să nu fi fost finalizată zămislirea, întrucât aș dori să propun această perspectivă a pușcăriei și pentru alte categorii de infractori: politicienii care își bat joc de noi, procurorii și judecătorii care greșesc (premeditat sau din cauza incompetenței), secretiștii, polițiștii, jandarmii, anafiștii, aleșii de diferite ranguri. Într-un fel sau altul, unii dintre aceștia sunt tot un fel de violatori și criminali.

            Aud mereu: X și-a prezentat demisia și a devenit pensionar. Tinerel, pensie nesimțită plus pensie specială. După puțină vreme, tinerelul – posesor de informații doldora de putere -, lucrează în privat. Aud mereu: Y și-a dat demisia sau a fost demis. Perdea de fum. Îl regăsești, sfidător, după câteva luni, într-un alt fotoliu foarte important. Acești demisionari sau demiși sunt o veritabilă clasă socială a României și formează, cei mai mulți dintre ei, un centru infracțional de putere. Complicitatea parlamentară este stridentă.

            Până acum, pentru aceste categorii de infractori, pușcăriile n-au devenit gazde, în mare parte, decât din cauze generate de răfuieli politice. Cei care ne conduc ar putea deschide mai generos porțile pușcăriilor. Dar n-o vor face. Știu că știți din ce cauză…

            Atacul omidei păroase. Pericol extrem pentru vegetația din Bacău

              Ca în fiecare vară, căldura și vremea bună aduc noi oportunități de dezvoltare a diferitelor specii de insecte dăunătoare vegetației. Dacă ne amintim bine, anul trecut scriam despre metcalfa pruinosa, o insectă care a făcut ravagii prin grădinile băcăuanilor. Mai mult decât atât, la vremea respectivă, conform declarațiilor specialiștilor băcăuani în materie, nu exista un tratament clar și eficient împotriva acestei insecte. Istoria se repetă și în acest an. Pe lângă, această insectă, care încă nu a fost anihilată, a mai apărut un atac agresiv: cel al omidei păroase.

              Strada Nufarului nr 11

              Metcalfa pruinosa mereu la „modă”

              „Celebra” insectă, metcalfa pruinosa, care a „măcelărit” grădinile băcăuanilor a ieșit la atac și în acest an, pe zone extinse de vegetație din oraș. Cu toate acestea, cetățenii nu s-au mai speriat așa de tare ca anul trecut, cel mai probabil găsind leac pentru acești atacatori. Întâmplarea a făcut să vorbim din nou cu lucrătorii dintr-o fitofarmacie recunoscută din Bacău, specialiști care ne-au asigurat că s-a găsit o formulă care să distrugă această insectă. Pe aceasta, pentru că între timp… a apărut alta. La fel de agresivă!

              strada Vasile Alecsandri 41

              La vremuri noi, invadatori noi

              De ceva vreme, mai mulți băcăuani, mai ales din cartierele Aviatori, Șerbănești, Nordului și CFR, s-au plâns de un nou atac din partea insectelor. De această dată a atacat omida păroasă. Este vorba de o apariție cumva normală a acesteia, numai că în această vară omizile respective au devenit mai agresive și au demonstrat o adaptare la substanțele insecticide care au devenit ineficiente. Un cetățean din Șerbănești ne-a povestit că până nu a tăiat tot gardul viu și a ars crengile nu a scăpat de „omida la buxus”, așa cum îi spun specialiștii. Același sfat l-au dat și reprezentanții fitormaciei vizitate, de curățare și ardere a crengilor, după care ar trebui aplicat un tratament cu substanțe insecticide.
              Dacă spațiile verzi nu sunt îngrijite, sunt create medii perfecte pentru cuibăritul oricărei insecte

              Cezar Radescu

              Pentru mai multe detalii, am apelat și la specialiștii de la Unitatea Fitosanitară Bacău: „Atacul unor astfel de insecte nu este o noutate. Dar un atac mare îl face și Omida păroasă a buxusului (Cydalima perspectalis), care a distrus deja foarte mult și nu va pleca până nu termină tot. Gardurile vii din buxus sunt în pericol. Au fost două generații la atac, dar mai urmează una sau două generații. Situația este extrem de delicată. Problema ține, însă, de igiena spațiilor verzi, a vegetației din oraș sau din curțile oamenilor.

              Strada Milcov nr 120

              Dacă aceasta nu este îngrijită, «ventilată», ci lăsată să crească sălbatic, de-a valma, creează medii perfecte pentru cuibăritul oricărei insecte. Or, în orașe, de exemplu, gardul viu aparține cetățenilor. Întâi trebuie îndepărtate sursele, mediul de viețuire, apoi pot fi aplicate eventualele tratamente. Spațiile verzi trebuie îngrijite întâi agrotehnic. Porțiunile de plante afectate trebuie tăiate și arse. Apoi aplicate tratamentele fitosanitare. Cele mai vulnerabile sunt plantele tinere, lăstarii, frunzele noi, care sunt mai dulci pentru insecte. Plantele mature sunt deja mai rezistente”, a declarat dr. Cezar Rădescu, coordonatorul Oficiului Fitosanitar Bacău.

              Strada Bradului nr 58

              S-a dublat doza de insecticid, dar omizile au devenit foarte rezistente

              Foarte mulți cetățeni vorbesc și de faptul că Primăria Municipiului Bacău ar trebui să fie mai implicată în probleme de acest gen prin Direcția de Spații Verzi (DSV). Având în vedere aceste considerente am cerut informații suplimentare de la serviciul respectiv din cadrul primăriei.

              Marcelin Solot

              „Această problemă este în toată țara. Noi am făcut mai multe tratamente în mai multe zone din Bacău și chiar am dublat doza de insecticid pentru că omizile au devenit foarte rezistente”, a declarat Marcelin Șolot, directorul Direcției Spații Verzi (DSV) din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, care a precizat că s-a stropit chiar de două ori cu Fastac și Nissorun, în doză dublă, ultimul tratament fiind efectuat în urmă cu aproape două săptămâni în zonele Șoimului și Slănicului.

              Strada Letea nr 14

              „Eu cred că dacă nici cu această doză de șoc, dublă, aproape triplă, nu merge, înseamnă că aceste vietăți s-au adaptat și ar trebui schimbate rețetele, fiind înlocuite cu alte insecticide mai eficiente, chiar dacă acestea pe care le folosim acum sunt considerate cele mai bune de către specialiști”, a mai spus Șolot.

              Prelungirea Bradului nr 121

              Pentru că în ultima perioadă băcăuanii au putut observa că s-au aplicat anumite tratamente avio, trebuie să spunem că substanțele folosite au fost pentru combaterea țânțarilor, muștelor și a căpușelor. Marcelin Șolot ne-a asigurat însă că la sfârșitul lunii septembrie pregătește un tratament avio special pentru omizi: „Tratamentul cu insecticid pe care îl pregătim pentru finalul lui septembrie va fi făcut tocmai pentru a nu ieși prea mult puiet la primăvară”, a explicat directorul DSV.

              Strada 22 Decembrie nr 21

              Soluții

              Cu toate acestea, problemele sunt departe de a fi rezolvate iar băcăuanii sunt tot mai speriați de amploarea cu care omida păroasă „înghite” suprafețe din ce în ce mai mari de spații verzi. Concluzia tuturor specialiștilor, a celor chiar încearcă să facă ceva pe această linie, este să curețe foarte bine zonele afectate, să ardă resturile contaminate și să efectueze tratamente cu soluții insecticid, tratament reluat după două săptămâni.

              Strada Aviatorilor nr 24

               

              Box: Tineret, mândria țării

              Campionatul Național Under 19, desfășurat săptămâna trecută, în Bacău, s-a dovedit o reușită din punct de vedere sportiv și organizatoric. Gazdele de la SCM-CSM au cucerit trei titluri de campioni naționali, trei medalii de argint și două de bronz.

              Gong final la Campionatul Național de box pentru Tineret desfășurat săptămâna trecută, de marți până sâmbătă la Sala de Atletism din Bacău. Această ediție a Naționalelor s-a dovedit una foarte interesantă, în special în perspectiva Campionatului European U19 ce va avea loc la începutul lui septembrie, în Bulgaria.

              De altfel, competiția organizată de SCM Bacău cu sprijinul Consiliului Local a constituit și criteriu de selecție pentru configurarea lotului ce va reprezenta România la Europene. Așa cum era de așteptat, gazdele de la SCM-CSM au avut un rol important, cucerind opt medalii: trei de aur prin Andrei Cosmin Toboșaru (56 kg), Eric Tudor (64 kg) și Alberto Florescu (+91 kg), trei de argint prin Ioan Sergiu Apostu (46-49kg), Valentin Bârgăoanu (64 kg) și Alexandru Badea (69 kg) și două de bronz prin Cristian Doru (69 kg) și Marwan Al Faris (81 kg).

              Prezent la Bacău, președintele Federației Române de Box, Vasile Câtea a avut cuvinte de laudă atât la adresa gazdelor, cât și la cea a boxerilor laureați: „Ca întotdeauna, boxul se simte în Bacău ca la el acasă. Nu întâmplător, aici este și Centrul Olimpic, și lotul național de Tineret, și cel de Seniori. Și deloc întâmplător, toate acestea sunt posibile grație maestrului Relu Auraș, noul coordonator al lotului de Seniori, în care ne punem mari speranțe.

              Speranțe există și în privința Europenelor de Tineret, unde avem un lot valoros și unde un Ștefan Lătescu, un Tavi Dobre, un Eric Tudor sau un Cosmin Toboșaru pot lupta pentru medalii”. Toți pugiliștii nominalizați de președintele FR Box s-au laureat campioni la Naționalele de la Bacău. Ieșeanul Lătescu nu a avut practic rival, adversarul său din semifinale aruncând prosopul după primul gong, iar în finală, contracandidatul său pentru aur neprezentându-se ca urmare a unei accidentări. „Chiar dacă nu am boxat mai deloc la acest Campionat Național, merg încrezător la Europene. Vizez aurul, dar nu mă voi supăra nici dacă mă întorc «doar» cu argintul”, a spus Lătescu.

              Craioveni de origine, Eric Tudor și Cosmin Toboșaru boxează pentru Bacău, locul unde se simt ca acasă sub conducerea lui Relu Auraș. Campion național la 64 kg, Tudor, care este unul dintre cei mai tehnici pugiliști U19, a declarat: „Această ediție a Naționalelor m-a pregătit pentru stilul european. Cel mai greu meci? Probabil că finala cu Bârgăoanu, mai ales că am întâlnit un coleg de club. La Europene țintesc primul loc”. Laureat cu aur la 56 kg, Toboșaru este și el pregătit pentru CE U19 din Bulgaria: „Voi avea un meci greu cu reprezentantul Rusiei, dar am atuurile mele. Ținta mea cea mare este lotul național de Seniori și o participare la Jocurile Olimpice, posibil în 2024, acolo unde doresc să cuceresc o medalie importantă pentru viitorul meu”.

              Despre viitorul (imediat) al laureaților a vorbit și antrenorul lotului de Tineret, Robert Băiatu, care ieri a împlinit 45 de ani: „Naționalele ne-au confirmat ceea ce știam, cu excepția categoriei 69 de kilograme neexistând răsturnări de ierarhie. Acești copii se află la primul lor an de Tineret, au viitorul de partea lor, iar participarea la Europenele din Bulgaria va constitui, cu siguranță, o experiență”.

              Ultimul cuvânt l-a avut maestrul Relu Auraș, care a ținut ca la finale să asiste și componenții reprezentativei de Seniori:

              „Sunt multumit de cum s-au prezentat boxerii de la Tineret. De altfel, la categoriile 49, 52, 56, 64 și 75, finalele au fost între colegi de lot național și au fost decise mai mereu la limită. În ceea ce priveste sportivii băcăuani, ei au demonstrat că nu degeaba fac parte din reprezentativa României. Mergem la Europene cu inima deschisă, chiar dacă multe lucruri depind de sorți și de oamenii în alb. Important este însă că avem boxeri de viitor”.

              În final, nu putem omite faptul că, atenți ca întotdeauna, organizatorii au decis să-i premieze, în afara medaliaților CN U19, cu cupe și diplome pe primarul Bacaului, Cosmin Necula, pentru întreg sprijinul acordat, pe președintele FR Box Vasile Câtea, echipa de arbitri condusă de Silviu Mureșan și care-l are în componență pe băcăuanul Dănuț Anisei, pe antrenorii Robert Băiatu, Nicolae Cara, Ion Gheorghiță și Vasile Palade și, nu în ultimul rând, pe doi dintre oamenii de bază ai lotului național de Seniori, Vasile Suciu și Robert Jitaru.

              Laureații Naționalelor U19

              Categoria 46-49 kg: 1) Mihai Văduva (Rm. Vâlcea), 2) Ioan Sergiu Apostu (Bacău), 3-4) Iulian Bârsănescu (Galați), Adalbert Robert Pater (Timișoara).
              Categoria 52 kg: 1) Mustafa Curt (Giurgiu), 2) Marian Radu (Chiajna), 3-4) Ionuț Grigorie (Box Club Simion), Istvan Nagy (U Cluj).
              Categoria 56 kg: 1) Cosmin Toboșaru (Bacău), 2) Robert Lambă (Gladiatorii Iași), 3-4) Damian Drăgan (Olimpia), Rareș Costea (Zărnești).
              Categoria 60 kg: 1) Tavi Dobre (Călărași), 2) Ciprian Pobirci (Tg. Jiu), 3-4) Gabriel Munteanu (Galați), Robert Ioviță (Galați).
              Categoria 64 kg: 1) Eric Tudor (Bacău), 2) Valentin Bârgăoanu (Bacău), 3-4) Ionuț Nicola (Rovinari), Cris Caba (U Cluj).
              Categoria 69 kg: 1) Ioan Deaconu (Rovinari), 2) Alexandru Badea (Bacău), 3-4) Cristian Doru (Bacău), Bogdan Sînzea (Oradea).
              Categoria 75 kg: 1) Robert Sefer (Giurgiu), 2) Laurențiu Ungureanu (Suceava), 3-4) Adrian Șchiopu (Petroșani), Andrei Habără (Buzău).
              Categoria 81 kg: 1) Vlăduț Preda (Tulcea), 2) Dragoș Ionel Bobei (Drobeta Turnu Severin), 3-4) Marwan Al Faris (Bacău), Răzvan Neagoe (Rm. Vâlcea).
              Categoria 91 kg: 1) Ștefan Lătescu (Iași), 2) Paul Magdaș (Zalău), 3-4) Ernest Csizeir (Oradea), Nicolae Miscodan (Rovinari).
              Categoria +91 kg: Alberto Florescu (Bacău), 2) Andrei Grigore (Târgoviște), 3-4) Octavian David (Oradea), Alexandru Stan (Rapid).

              Fotbal/ Liga a III-a: Aerostar, alt 4-1

              Divizionara C Aerostar Bacău a încheiat amicalele verii așa cum le-a început: cu o victorie cu 4-1. Dacă primul test al intersezonului a fost câștigat la acest scor contra concitadinei CSM, ultimul a venit sâmbătă, pe terenul unei alte viitoare adversare din campionat, CSM 2007 Focșani.

              Și a venit la doar trei zile după ce Aerostar se impusese, tot cu 4-1, în fieful prim-divizionarei Politehnica Iași! Succesul de la Focșani al „aviatorilor” a fost parafat de „dublele” realizate de Cătălin Vraciu și Horia Ilie.

              Antrenorul băcăuanilor, Daniel Munteanu, a început amicalul de sâmbătă în formula: Axinte- C. Ardei, Vișinar, Florescu, Tilibașa- H.Ilie, Copoț-Barb, Chirilă, Artenie- Vraciu, Gorovei. Au mai jucat: Cebotari, Mihalăchioae, Tăcuțanu, Chirilescu, D. Botezatu, Bobaru și Nemțanu. Bilanțul jocurilor de verificare, opt victorii și o singură înfrângere, face ca obiectivul „aviatorilor”, revenirea în eșalonul secund, să se prezinte ca unul realizabil.

              Sâmbătă, 24 august, Aerostar va începe campionatul Ligii a III-a cu o deplasare la FC Botoșani 2. Primul meci acasă al elevilor lui D. Munteanu va fi pe 30 august (Aerostar va juca mereu partidele de pe teren propriu vinerea), împotriva Șomuzului Fălticeni.

              ATENEU. 19 august 1964, ediţia I – 19 august 2019, ediţia 600

              Vara asta a trecut pentru mine, ca un fum. De cum a început am fost în focuri, având în minte doar sărbătoarea revistei. Zeci de e-mailuri, de convorbiri telefonice, discuţii prelungite cu echipa redacţională, la care s-au adăugat cele cu fidelii noştri colaboratori, toate pentru pregătirea ediţiei aniversare, ce avea să marcheze 55 de ani de apariţie neîntreruptă şi al 6oo-lea număr al Ateneului. Pe care l-am dorit şi într-o ţinută festivă, într-o înnoită formulă grafică. Am vrut să le facem o surpriză plăcută cititorilor noştri, pentru că ei sunt cei mai importanţi pentru noi, şi sper că am reuşit.
              L-am auzit de multe ori pe Sergiu Adam povestind cum a apărut primul număr al Ateneului, pe 19 august 1964, cum s-a dus cu George Bălăiţă în tipografie, şi cât de fericiţi au fost ţinând în mână exemplarul acela de revistă, cu mirosul lui de cerneală proaspătă, şi parcă simţeam şi eu emoţia lor. A fost un moment extraordinar, mi-l imaginez foarte exact, pentru că ştiu ce înseamnă facerea unei reviste, bucuria reuşitei. Am recitit în vara asta cam tot ce s-a scris despre Ateneu, monografii, mărturii, amintiri, am răsfoit colecţia, şi am văzut că nimic nu a fost uşor, că drumul parcurs a fost unul lung şi greu. Dar revista s-a impus, a rezistat, a dăinuit, coagulând în jurul ei importante forţe creative, devenind un nucleu iradiant, un exemplu pentru toţi cei care visau să aibă o publicaţie de cultură în vremurile centralismului democratic şi ale unei drastice cenzuri ideologice. Ateneul a ieşit din acel cerc strâns, devenind un spaţiu al creativităţii, al curajului, al dialogului, al schimbului de idei. Cu preţul unei permanente lupte pentru libertatea gândirii, revista a contribuit în chip esenţial la descentralizarea culturală, arătând clar că în acest colţ de ţară sunt talente reale, scriitori adevăraţi, unii dintre ei devenind nume de primă mărime ale literaturii române. De altfel, se ştie că toată cultura română s-a format, s-a consolidat şi a rezistat în timp în jurul revistelor. Prin ele circulă sângele culturii vii, acest preţios şi fragil segment al spiritualităţii contemporane. Cultură vie pentru care, la noi, se face, se investeşte prea puţin. Asta în timp ce toate ţările civilizate îşi finanţează, îşi susţin cultura, adică identitatea. Mai ales în acest timp al globalizării, al migraţiilor, al aculturaţiei, când identităţile devin fluide. Când trăim şi o uriaşă schimbare de paradigmă, sub presiunea noilor tehnologii, a mediului virtual. Care au creat şi o falie între publicaţiile culturale, literare, şi cititorii lor. Se spune că lumea nu mai citeşte şi că astfel de publicaţii sunt prea multe. Dar cele care îşi fac bine treaba şi îşi cunosc misiunea sunt cele care păstrează vie memoria culturală, fără de care ne-am pierde identitatea. Ele nu funcţionează pe principiul rentabilităţii economice şi, în mod normal, ar trebui să beneficieze de o reţea de distribuţie naţională şi să facă obiectul unor achiziţii pentru bibliotecile publice, liceale, universitare etc. Subvenţionând cultura, un stat susţine accesul la educaţie al cetăţenilor lui. Sunt probleme de ordin general şi de importanţă majoră, pe care le-am amintit aici pentru că se găsesc întotdeauna nişte neaveniţi pe care-i apucă subit palpitaţiile, îngrijorările privind cheltuielile bugetare, deşi chiar ei nu duc lipsă de consistente alocaţii din bani publici. Suntem noi, cei care lucrăm la reviste de cultură, mai visători şi mai idealişti, nu însă şi rupţi de realitate, naivi sau neinformaţi. Iar cu spiritul critic stăm bine, pentru că numai el e adevăratul constructor, detectând şi cultivând valorile autentice. Vom continua, aşadar, această construcţie vie, Ateneul, o revistă de tradiţie, cu vechime, pe care am moştenit-o şi vrem să fim demni de ea. Am găsit, din fericire, întotdeauna sprijin şi deplină înţelegere din partea editorului nostru, Consiliul Judeţean Bacău, aşa că ne vom face şi de acum înainte treaba, cu profesionalism, implicare, cu pasiune şi răspundere. Dar şi cu bucuria datoriei împlinite, păstrând memoria lucrurilor semnificative, a întâmplărilor şi evenimentelor culturale specifice zonei noastre şi nu numai. Arhivând clipele frumoase, cu gândul la viitor.
              Carmen Mihalache, director al Revistei Ateneu
              *****
              “Casa visurilor noastre”, ”o mare familie de spirit”, a împlinit 55 de ani

              O casă construită cu muncă, cu pasiune, ambiţie, talent, cu luptă chiar pe baricadele ridicate în faţa culturii de un regim totalitar.
              Era 19 august 1964. Din teascurile tipografiei băcăuane iese primul număr al Revistei Ateneu (serie nouă). Artizanul, luptătorul, care a reuşit să convingă aparatul de partid că este nevoie, în Bacău, de o publicaţie de cultură, a fost scriitorul Radu Cârneci, care a şi preluat funcţia de redactor şef. “Casa visurilor noastre”, cum a denumit-o cel care avea să fie numit “vioara întâi a iniţiativelor”, este vorba tot de Radu Cârneci, a devenit tot mai încăpătoare, s-a ridicat an de an tot mai sus, a adunat în “salonul de lux” oameni de cultură, scriitori care au dat literaturii române nume de prestigiu, devenind “o mare familie de spirit”, după cum frumos spune actualul director al Ateneului, Carmen Mihalache.
              Istoria Revistei Ateneu a fost scrisă, spusă şi “cântată” în anii din urmă, o contribuţie importantă au avut-o Marilena Donea, cu cele două volume de bibliografie, şi Victor Mitocaru, cu cele două ediţii din “O istorie vie a Revistei Ateneu”, cărţi care trebuie citite şi apoi aşezate cu grijă în bibliotecile publice sau personale.
              Însă istoria o scriu în fiecare zi redactorii şi colaboratorii actuali ai revistei, pe care îi găsiţi ca semnatari ai articolelor care compun în fiecare lună un nou număr.

              “Ateneul” a fost o “gaşcă” de rebeli care, din neatenţie, s-au luat cu literatura

              Se împlinesc astăzi 55 de ani de la prima ediţie a Ateneului şi, coincidenţă fericită, marcarea pe frontispiciu a 600 de ediţii neîntrerupte.
              La jubileul din 2014, directorul revistei, Carmen Mihalache, spunea: “Revista noastra îşi sărbătoreşte anul acesta jubileul. Primul numar al seriei noi a apărut în luna august a anului 1964. Martorii acelui eveniment spun că e greu de descris entuziasmul cenacliştilor băcăuani care, strânşi în jurul domnului Radu Cârneci, au intemeiat o revistă de cultură, care şi-a propus să continue tradiţiile Ateneului Cultural, fondat în 1925 de pedagogul Grigore Tabacaru şi George Bacovia.”
              Astăzi, acelaşi entuziast şi tenace director, la această sărbătoare, afirmă în editorialul „Mergem mai departe”, din pagina 2: “În anii romantici, «ateneiştii» erau tineri talentaţi, îndrăzneţi, orgolioşi, care s-au lansat cu pasiune într-o «foarte specială aventură intelectuală», după cum avea să o numească George Bălăiţă. Credeau în iluzii, iubeau literatura, visau să ajungă scriitori importanţi. Iar unii chiar au reuşit să-şi împlinească visul. La Ateneu însă, pentru că despre revistă vorbim, ei au fost, în primul rând, redactori şi au făcut presă culturală, au reflectat fenomenul cultural-artistic din zonă şi din ţară, au descoperit şi promovat tinere talente, contribuind, în timp, la afirmarea şi aşezarea valorilor autentice”, după care, reafirmând acelaşi crez al înaintaşilor, Carmen Mihalache creionează succint programul viitor al revistei pe care o conduce de mulţi ani şi buni: “Vom continua să facem o revistă echilibarată, cu texte bune, cu spirit critic, cu atitudine lucidă, în respectul valorilor. Dinamică şi actuală, de acum şi de aici, respirând aerul timpului, ne aşezăm cu faţa spre viitor, proiectul nostru de viitor, proiectul nostru recent – Ateneu în dialog – fiind destinat tinerilor, cărora ne dorim să le stimulăm interesul pentru literatură şi arte, pentru cultura vie.”

              Ateneu 600, la 55 de ani de la apariţie, este o ediţie de colecţie, bogată, interesantă, în 32 de pagini, cu subiecte inedite, cu mesaje de felicitare, de încurajare. Am fost interesţi şi de opiniile celor care au publicat, ca redactori sau colaboratori, în paginile revistei Ateneu, în toţi aceşti ani, de cele trimise de alte reviste de prestigiu din ţară.
              Mai întâi, ne-am oprit la ceea ce spune editorul, prin vocea lui Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean. “În cei 55 de ani de activitate continuă, Revista Ateneu a devenit un simbol al spiritualităţii băcăuane, o adevărată şcoală pentru tinerii scriitori şi critici literari, o voce distinctă şi un spaţiu caracterizat prin libertate de exprimare, verticalitate şi curaj, într-o lume afectată de din ce în ce mai mult de duplicitate, fals şi impostură intelectuală. (…) Aş dori să felicit astăzi pe toţi cei care au marcat în cei 55 de ani parcursul şi devenirea Revistei Ateneu.”
              Citesc fiecare pagină şi consemnez: “Îmi dau seama cât de important este ca ea (Revista Ateneu – s.n.) să-şi continue viaţa mult mai departe, întrucât numele de critici literari şi scriitori care au apărut şi apar de 55 de ani încoace în această revistă au intrat cu majuscule în capitolele mari ale literaturii române. “La mulţi ani!” – Gabriela Adameşteanu, poet.
              “Campioana a continuităţii” – C.Th. Ciobanu. “Vrednicie, rodnicie, vigoare culturală” – Ioan Moldovan – director al Revistei “Familia”, Oradea. “Pricepere şi dăruire” – Emil Nicolae, poet. “Valori ce dau viaţă lungă unei reviste” – Gellu Dorian, redactor şef, Revista “Hyperion”.
              “Ateneul nostru. Cincizeci şi cinci de viaţă şi 600 de numere… Un copilaş care s-ar fi născut odată cu importanta revistă ar fi astăzi un bărbat gata să se îndrepte, în pas forte, spre aria vârstei cărunte, împovărat de nobila grijă de a revedea stiva celor 600 de numere care i-au presărat timpul ce i-a fost dat… Să trăiască şi unul, şi altul, stiva să se înalţe, pentru ca sufletul să aibă reazem de mulţumită odihnă şi sufletul, ceruri de visat!” – C.D.Zeletin.
              “Program clar, colaboratori de prestigiu” – prof.univ.dr. Florea Firan, director al Revistei “Scrisul Românesc”, Craiova.
              “Înălţime şi deschidere” – Ovidiu Dunăreanu, redactor şef al Revistei “Ex Ponto” Constanţa.
              “Ateneu, o revistă care onorează” – Cassian Maria Spiridon, director al Revistei “Convorbiri Literare”, Iaşi.
              “Ca unul ce aparţine acelei istorii recente (am fost şi eu redactor la “Ateneu”), urez redactorilor colaboratorilor de azi şi de mâine, celor care o sprijină moral şi financiar, mulţi ani de trudă în paginile pline de inteligenţă şi farmec ale Revistei” – Eugen Uricaru.
              Fiecare dintre cititorii Revistei Ateneu va găsi în paginile ediţiei cu numărul 600, care se află deja în reţelele de distribuţie, inclusiv în chioşcurile societăţii “Deşteptarea” alte mesaje, alte opinii adresate revistei la împlinirea a 55 de ani de la prima apariţie a seriei noi, începând cu 1964.
              Din sumar, am mai reţinut un excepţional interviu cu poetul Ovidiu Genaru, “ateneist” din prima linie, realizat de Adrian Jicu, redactor asociat, critic literar. S-a vorbit, s-a scris, s-a opinat pe marginea unei întrebări: “A fost Revista Ateneu o «grupare» literară?” Unii spun că da, alţii, din contra, afirmă că ar fi fost o sumă de individualităţi. Ovidiu Genaru, poet, dramatrug, romancier, înobilat cu numeroase premii literare, afirmă ceva ce doar el putea să spună, în stilu-i caracteristic: “Ateneul” a fost o “gaşcă” de rebeli care, din neatenţie, s-au luat cu literatura. Superb. Drăgăstos. Unic. Să mai “recepţionăm” şi ceea ce a scris Magda Cârneci: “Ca fiică a Bacăului şi a întemeietorului celei de-a doua seriii a Revistei «Ateneu», dar şi ca preşedintă actuală a PEN Club România – care urmăreşte să dezvolte spiritul de angajare civică şi politică al scriitorilor români faţă de actualitatea internă şi globală -, mă bucur din toată inima pentru această aniversare.”

              Dragă Revistă “Ateneu”, noi te iubim, te citim şi dăm mai departe tot ce am învăţat din ceea ce tu ne dăruieşti în fiecare ediţie. Acum, la împlinirea a 55 de ani de viaţă, aflată la maturitate deplină, noi, cei de la “Deşteptarea”, fraţi şi megieşi în ale scrisului, îţi urăm şi îţi dorim să fii tare, dreaptă şi frumoasă.
              La mulţi ani!

              Şcoala de Vară de Artă Plastică de la Stănişeşti

              Anul acesta, Casa Memorială „George Apostu”, casa unde s-a născut sculptorul George Apostu, prin Proiectul Şcolii de Vară de Artă Plastică „Împreună cu George Apostu la el acasă”, ediția a VII-a, îşi propune să pună la dispoziţia sculptorilor, pictorilor, studenţilor, elevilor, iubitorilor de artă, un cadru de creaţie, într-o zonă pitorească şi tradiţională.

              Prin originaliatate şi fantezie, se vor aşeza în Grădina Muzeu a casei, lucrări de sculptură şi pictură, realizate, în perioda 15 – 25 august, de pictorul Alexandru Andronache – Bucureşti, sculptorii Dumitru Verdianu – Austria şi Valentin Vârtosu – Chişinau (Republica Moldova), care, sub coordonarea curatorului Dinu Apostu, nepotul de drept al sculptorului George Apostu, vor crea opere de artă, după concepţii proprii. Sculptorii vor lucra în lemn de stejar, lemn iubit şi îndrăgit de George Apostu, care a creat numeroase opere de artă din acest lemn puternic, unic şi frumos, iar artiştii de astăzi, apreciind estetica şi compoziţia lui, cu imaginaţie şi talent, cu drujba, dalta şi multe alte unelte, vor crea opere unice şi autentice, care vor fi donate muzeului.

              La Şcoala de vară este invitată şi criticul de artă Luiza Barcan.

              Lucrările vor fi expuse publicului în Grădina Muzeu a Casei Memoriale „George Apostu” din Stănişeşti, vernisajul urmând să aibă loc pe 25 august, la ora 16.00. Pe o perioadă de zece zile, vor mai fi organizate şi alte activităţi, cu participarea elevilor din Stănişeşti şi Coloneşti, inclusiv un concurs de pictură din ziua de 22 august.

              Invitaţi speciali, la vernisajul cu lucrările artiştilor participanţi la tabără, vor fi Mioara Velicu, solistă de muzică populară, Mircea Baniciu, solist muzică folk, oficialii din zonă şi din Bacău.

              Proiectul este finanţat de Consiliul Judeţean Bacău.

              Există speranță

              Răzvan Bibire

              Dacă am compara ceea ce s-a făcut între 1960-1990 cu ceea ce s-a făcut între 1990-2020, la ce concluzie am ajunge? Din perspectiva strict a cantității și valorii bunurilor create, probabil că în cei 30 de ani de Capitalism s-a produs mai mult decât în cei 30 de ani de așa-zis Comunism. Dar din perspectivă strict socială, ne-a adus Capitalismul ceea ce a făcut Comunismul?

              Câte spitale, școli, grădinițe, șosele, drumuri, căi ferate, uzine, fabrici, institute de cercetare s-au făcut în fiecare din cele două etape? Contează PIB-ul? Contează doar în perpectiva din care ceea ce se produce în țară se întoarce către cei care produc. Bine, politicienii noștri, ghidonați de multinaționale, o să vă spună altceva.

              Dar, strict din perspectiva unui cetățean fără altă avuție decât forța sa de muncă pe care și-o vinde, contează foarte mult că România are un PIB mult mai mare decât în perioada de dinainte de 1990 în condițiile în care el poate speră să beneficieze doar de foarte puțin din acesta? Oricât ni s-ar arunca praf în ochi, realitatea este că sistemul Capitalist a rămas dator românilor cu foarte multe dintre promisiunile făcute. Era mai bine înainte? Unii ar spune că da, dar răspunsul este greu de dat. Cert este că pentru România s-a făcut mai mult înainte.

              Asta se vede cu ochiul liber. Astăzi resursele ne sunt luate pe degeaba și suntem sfătuiți să nu ne împotrivim; sistemul de educație este grav bulversat în vreme ce infrastructura socială se clatină din temelii. Dar ni se spune constant că așa e bine, așa trebuie să se întâmple. Se mai pot îndrepta lucrurile, putem să ne reașezăm pe un făgaș cât de cât normal astfel încât de resursele naționale să beneficieze, în primul rând românii și nu alții? Aș spune că nu în decursul acestei generații și nici în cea următoare.

              Actuala generație este condamnată, trăim o etapă plină de confuzii care nu se va putea finaliza decât printr-o explozie care va pulveriza nu doar societatea românească, ci și societatea europeană. Și nu ar fi prima dată când am păți asta. Și nici prima oară când ne-am reveni. Pentru că, vedeți, ca să răsară o pădure, nu e nevoie decât de o singură sămânță. Iar la noi această sămânța există și sunt absolut sigur că va rodi. Doar că va trebui hrănită.

              Pasionat de Astronomie

              Bacăul are un reprezentant la Internaționala de Astronomie! Asta ca urmare a faptului că Teodor Ionuț Grosu (foto), elev la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” (din toamnă, în clasa a X-a C, la matematică-informatică), s-a calificat în lotul ce va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Astronomie, care va avea loc în perioada 18-27 octombrie 2019, la Piatra-Neamț. Teodor este pregătit de profesorii Florin Curbăt, de la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău (la Fizică) și Dan Oniciuc, de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț (la Astronomie și Astrofizică). Tânărul „vrăncean” este olimpic național pe Astronomie și Astrofizică, după ce a luat premiul III din partea Ministerului Educației și medalie de aur din partea Societății Române de Fizică la Olimpiada Națională de profil de anul acesta, rezultate ce i-au adus și calificarea în lotul lărgit (de zece elevi) al României la Internaționala de Astronomie. După alte noi testări, Teodor a reușit performanța de a se califica în lotul național restrâns, unde sunt numai trei elevi. Se pregătește individual pe această disciplină, care nu se studiază în nicio școală din Bacău, a făcut o pasiune din tot ce înseamnă Astronomie, își dorește chiar să facă o carieră pe acest domeniu. Cine este Teo, la cei 15 ani ai săi? Îl lăsăm să se prezinte.

              „Astrofizica este o ramură a Astronomiei, asta ca să diferențiem cele două discipline. Astronomia este știința care se ocupă cu studiul obiectelor cerești, pe anumite zone de studiu, ca să le zic așa, cum ar fi, de exemplu, Mecanica cerească.

              Cum a început totul? Încă din clasa a V-a, Fizica mi-a plăcut foarte mult, dar am descoperit-o și mai bine când a venit la noi la școală, la «Alexandru cel Bun», unde am făcut gimnaziul, când eram în clasa a VI-a, domnul Alexandru Mironov, care ne-a expus o prezentare foarte frumoasă. Atunci, cred că a fost declick-ul. De atunci am aprofundat studiul. A urmat și o tabără de Fizică, Astronomie și Astrofizică la Voroneț, renumită de altfel. M-am dus inițial pentru Fizică acolo, dar m-am înscris și la celelalte două module, pentru ca mi s-au părut foarte interesante. Așa a început povestea aceasta frumoasă.
              Când m-am întors din acea tabără, am aflat imediat de organizarea unei olimpiade județene de Astrofizică, m-am înscris, cu ce știam deja din acea tabără, cu ce am mai citit prin anumite cărți de specialitate, și așa a venit și primul premiu. Au urmat apoi și alte olimpiade, dar mai intens și structurat am lucrat de anul acesta. Așa am ajuns de la Județeană la Națională și acum… la Internaționala de Astronomie!

              În timp, m-am pregătit și cu profesorul Petrică Crăciun, de la Suceava, care este și inspector școlar pe Fizică, am ajuns la liceu și am intrat în pregătiri intense și cu domnul profesor Florin Curbăt, dar mă pregătesc pe Astronomie și cu profesorul Dan Oniciuc din Piatra Neamț. Au venit așa și alte rezultate, la alt nivel. Acum suntem în pregătiri și individuale, și de grup, cei trei elevi din lotul restrâns al României, eu și cu încă doi elevi: Adrian Țiripa, din Brăila, și Dragoș Sârghi, din Suceava.
              Am culegeri, reviste de specialitate. Învăț mai mult singur, studiez, dar și profesorii mei mă ajută foarte, foarte mult. Îmi doresc să ajung cât mai departe în acest domeniu. Acum mi-am dorit să ajung la Internațională, dar vreau și mai mult! Toate aceste olimpiade au fost un plus pentru mine, au fost experiențe diferite, de la care am avut mereu ce învăța. Și care m-au ajutat foarte mult.
              Nu neglizez însă nici școala. Am terminat clasa a IX-a cu media generală 10. Profesorii sunt înțelegători, mă susțin, un sprijin foarte important îl am și din partea familiei, care este de acord cu mine în tot ce aleg.

              Ce va urma? Nu știu. Știu doar că vreau să continui pe aceste studii. Asta e sigur. Nu m-am hotărât încă spre ce facultate să mă îndrept, dar clar va fi una în care se voi studia și Astronomia. Sau o să mă duc pe Fizică și cu un modul pe Astronomie. Și asta în străinătate, nu aici, în țară, pentru că, din păcate, nu prea am ce să aleg pe zona aceasta. Cine alege IT-ul, Medicina sau Dreptul, cam are ce să aleagă în România, dar eu… cu Astronomia, nu prea.

              Așa, ca o glumă, pentru cine nu înțelege… Nu citesc în stele! Astronomia nu înseamnă ceea ce se numește Astrologie. Nu are nicio legătură. Chestiile cu zodiile, cu ascendenți, nu este nicio știință, cel puțin pentru mine. Doar grecii antici confundau Astronomia cu Astrologia, dar asta era acum sute de ani. Cine crede în Astrologie? Eu unul nu cred. Nu cred că alinierea planetelor îți poate influența destinul sau drumul într-o zi cu soare!”

              Centrul de Tineret Bacău a prins viață

                Tinerii băcăuani din mai multe organizații și-au dat întâlnire la sfârșitul săptămânii trecute la noul Centru de Tineret Bacău, de pe str. Vasile Alecsandri, acolo unde au derulat mai multe activități.

                Primul lucru pe care tinerii l-au făcut a fost amprentarea spațiului prin imprimarea palmelor cu vopsea pe pereții locației.

                După această „personalizare” au urmat câteva jocuri de cunoaștere și o cafenea publică în cadrul căreia s-au discutat despre activitățile pe care și le-ar dori ei să le deruleze în acest centru.

                Împreună au stabilit regulile, care ai fost scrise sau desenate și afișate în centru. Înaintea acestei acțiuni, o parte din echipa Federației de Tinerilor din Bacău a întreprins o activitate de curățenie în centrul orașului.

                „Festivalul Grâului” la Orbeni

                  Frenezie totală. Aceasta a fost starea de spirit generală de astăzi în Orbeni, acolo unde toții fiii satului au petrecut la Festivalul Grâului, organizat cu ocazia Zilei Comunei. Cu mic cu mare, localnicii au îmbrăcat straiele de sărbătoare și au petrecut cum au știut mai bine.

                  În primul rând, sărbătoarea din Orbeni s-a bucurat de invitați de marcă, fiindu-le alături Valentin Ivancea-subprefect de Bacău, directorii unor societăți comerciale importante care derulează activități în zonă, primari din comunele învecinate și consilieri locali.

                  Festivitatea a început cu o slujbă de mulțumire și binecuvântare înfăptuită de preoții parohi ai comunei, după care invitații au adresat cuvinte de felicitare. Au fost oferite apoi mai multe distincții atât elevilor comunei, cât și familiilor. Între acestea a fost eleva Persida Loredana Ganea, premiată cu 250 de lei pentru încheierea anului școlar cu media 10, dar și alți 28 de elevi, cu nota peste 9.50, au primit câte 150 de lei.

                  Patru tineri au fost premiați cu câte o diplomă de recunoștință pentru rezultatele sportive deosebite obținute în competițiile naționale, iar cinci familii din localitate, Maria și Mihai Marin, Maria și Georgică Simion, Viorica și Gheorghe Drobotă, Maria și Neculai Pavel, Ioana și Costică Morărașu, au primit câte 500 de lei la împlinirea a 50 de ani de la căsătorie.

                  Apoi toți locuitorii comunei Orbeni și invitații lor s-au adunat la petrecere, tonul fiind dat de noul ansamblu folcloric al comunei „Spic de Grâu”, condus de artista Maria Șalaru, profesoară în cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii din Bacău.

                  „Sunt bucuroasă că am devenit «nașa de botez» atât a festivalului, cât și a grupului folcloric «Spic de Grâu» din Orbeni înființat în această primăvară. Grupul, care deja este cunoscut din participarea la Festivalul județean de Folclor de la Slănic Moldova unde a debutat și s-a încununat cu lauri de succes, are în componență 16 copii și adolescenți de la 6 la 18 de ani. Am scuturat de colbul uitării și am readus la viață frumoasele costume populare din zonă și am descoperit cântece necunoscute încă, pe care le-am pus în valoare aranjând textele și linia melodică în stil autentic”, a declarat Maria Șalaru, coordonatoarea ansamblului „Spic de Grâu” din Orbeni.

                  Programul artistic al festivalului a fost unul de marcă și a reunit pe scenă reprezentanți importanți ai muzicii populare cum ar fi Maria Șalaru, Daniela Condurache, Cristina Matei și artiștii locali Marina Duhalmu și Georgică Bacioagă.

                  „Ne-am adunat în zi de sărbătoare după un an de muncă în care am pus cu toții umărul la modernizarea și dezvoltarea comunei noastre. Folosesc această ocazie pentru a mulţumi tuturor celor care susţin şi se implică activ în bunul mers al traiului nostru împreună, în satul Scurta și satul Orbeni. Avem oameni gospodari în comună, oameni care fac cinste oriunde ar fi”, a declarat Costache Popa, primarul comunei Orbeni.