vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2040

Biciclist în depășirea unei a intrat într-o mașină

    Miercuri, poliţiştii oneşteni au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

    Din verificări a rezultat faptul că un tânăr de 13 ani, din comuna Dofteana, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DJ 116D, a depăşit un atelaj hipo încărcat cu fân şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 36 de ani.

    În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului care a fost transportat la spital, necesitând internarea.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Recomandăm bicicliştilor ca înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, să se asigure temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când se deplasează în grup, numai în coloană câte unul. Să nu circule cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice!

    I-a furat calul de la pășune

      La data de 02 octombrie a.c., poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au fost sesizaţi de către o femeie de 31 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, persoane necunoscute i-au sustras o cabalină aflată la păşunat pe un câmp situat în apropierea locuinţei sale.

      Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că cele sesizate se confirmă, iar în urma activităţilor specifice efectuate, a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din localitate.

      Cabalina a fost restituită proprietarei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

      Reţinuţi de poliţişti pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

        Poliţiştii au identificat şi reţinut doi tineri, de 23 şi 25 de ani, care, la data de 02 octombrie a.c. ar fi provocat scandal în incinta unui magazin, din comuna Bogdăneşti şi ar fi lovit un localnic de 40 de ani.

        La data de 02 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizaţi de un bărbat de 40 de ani, din comuna Bogdăneşti, cu privire la faptul că, doi tineri ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică la un magazin din localitate şi ar fi lovit o persoană.

        În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate, poliţiştii au stabilit că, bănuiţii, doi tineri, unul de 23 de ani şi celălalt de 25 de ani, s-ar fi deplasat la magazinul din localitate, unde ar fi provocat scandal şi ar fi lovit un localnic cu pumnii şi picioarele.

        Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

        Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

        Cei doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi Parchetului cu propuneri legale.

        Dosare penale întocmite de poliţiştii de la Rutieră

          La data de 02 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din Buhuşi au depistat în flagrant un localnic de 34 ani, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          La aceeaşi dată, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant un tânăr, de 23 ani, din judeţul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.
          Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          Sens unic pe o porțiune din strada Neagoe Vodă

            La solicitarea Poliției Rutiere, pe strada Neagoe Vodă, tronsonul cuprins între intersecția cu strada Plantelor și intersecția cu strada Ecaterina Varga, se va institui SENS UNIC, cu sensul de mers spre str. Banca Națională.

            Măsura ce va intra in vigoare începând de SÂMBĂTĂ 5 octombrie, a fost dispusă în scopul eficientizării fluenței traficului rutier din zonă.

            România, un Caracal cu batista pe țambal

            Aparent, România nu se află pe harta terorismului. În fapt, cred că este victima celui mai perfid terorism, cel pus la cale de către români. Subconștientul meu îmi șoptește faptul că România este un Caracal cu batista pusă pe țambal. Violul, hărțuirea sexuală, proxenetismul, crima ca reglare de conturi, jaful, tâlhăria, corupția au devenit constante ale cotidianului. Unele dintre acestea ajung, prin truda mass-media, să fie cunoscute de către public. Altele, peste care se aruncă perfid colbul oficial, rămân doar nenorociri care nu trebuie cunoscute.

            Este îngrozitor faptul că din rețelele de pedofili și din haitele naționale de hărțuitori/ prădători sexuali, de pildă, fac parte și polițiști, profesori, preoți, politicieni, antrenori, alte categorii de angajați pentru care apărarea securității persoanei este, în fișa postului, vedeta responsabilității. Aceștia ar trebui condamnați pe viață. Cel puțin; există și pedepse mai mari.

            Este îngrozitor și faptul că instituțiile care au ca sarcină apărarea securității noastre constată doar comiterea infracțiunilor, mimând sfidător rolul lor preventiv. Sufocate de birocrație, de goana turbată după fireturi, sfidând cetățeanul, aceste instituții au devenit, prin lipsa lor de eficiență, parte a sistemului infracțional.

            Anomia bântuie țara ca o fantomă agresivă. Când bande rivale își reglează criminal conturile în Piața Constituției, în vecinătatea sediilor Parlamentului, Parchetului General, Ministerului Justiției sau Serviciului Român de Informații, firește că te întrebi dacă respectul față de Lege mai există. Atunci când agresiunea sexuală și tâlhăria trec vesel prin dosarele din sediile polițiștilor, procurorilor și judecătorilor, ca niște sudalme glumețe,ființa națională începe să aibă chipul destrămării.

            Totul este cu giosul în sus. Observați excesul cotidian de zel al multor polițiști, procurori etc. în raport cu insul onest/ agresat și lipsa de atitudine/ reacție (din interes sau teamă) față de agresori. Trăim un timp în care, inocent, un copil i-a spus educatoarei că vrea să devină interlop…

            CRAB gestionează conducte ciuruite. Aleșii au aprobat auditul rețelelor de apă

              Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a solicitat auditarea rețelelor din toate unitățile administrativ-teritoriale (UAT) în care operează. „Un bilanț al apei”, cum apare în hotărârea Consiliului Județean (CJ). Din acest motiv, la ultima ședință, Nina Chiper, director general al CRAB, a prezentat în fața aleșilor date privind vechimea conductelor și pierderile din sistem. „Vreau să precizez de la început că orice rețea care are o vechime mai mare de 20 de ani are durata de viață expirată și un grad de uzură avansat”, a declarat managerul.

              În municipiul Bacău, lucrurile stau astfel: 86% din conducte au o vechime situată între 30 și 50 de ani, cu o uzură foarte mare, 7% au peste 50 de ani și 7% peste 20 de ani. În județ, 55% au între 20 și 30 de ani, 33% au între 30 și 50 de ani, iar 12%, peste 50 de ani. „Riscul de producere a avariilor este în strânsă relație cu vechimea conductelor, a afirmat Nina Chiper. În județ sunt peste 800 de intervenții anual, dar trebuie să facem diferența între intervenții și avarii. Intervențiile sunt cele pe care le efectuăm cu apă pe rețeaua de distribuție, lucru care nu se poate face la avariile pe conductele de aducțiune. Știți că în 2018 ne-am confruntat cu 4 avarii majore la conducta de aducțiune Valea Uzului-Bacău, iar anul acesta am avut 7 avarii în câteva zile pe conducta de aducțiune Cărăboaia-Onești.”

              UAT-uri cu pierderi de 70-80 la sută

              Fruntașe la numărul avariilor sunt Moinești, Dofteana și Dărmănești, însă pierderi de apă sunt în toate UAT-urile. Veniturile la sfârșitul lui aprilie sunt pe minus. „Singurul care este pe plus e Centrul zonal Bacău. Datele sunt defalcate și observați că avem profit numai în municipiul Bacău și în Mărgineni”, a explicat directorul CRAB. Cu alte cuvinte, Centrul zonal Bacău le susține pe toate celelalte. În luna iulie, situația s-a îmbunătățit la Dărmănești, dar Moinești, Tg. Ocna și Buhuși sunt în continuare pe minus. Cu cât pierderile sunt mai mari, cu atât profitul e mai mic și banii pentru întreținerea rețelelor mai puțini. În 2019, municipiul Bacău a înregistrat pierderi de 60%. Sunt și UAT-uri cu pierderi efective de 80%. „Este nerealist să ceri unei echipe de management, unui consiliu de administrație, oricare ar fi el, să aibă performanță în situația în care sunt pierderi de 80 la sută. Când pierzi 80 la sută din apă în rețea și facturezi 20%, nu cred că putem vorbi de performanță, abia putem vorbi de plata utilităților la zi și de plata
              salariilor”, a afirmat Nina Chiper.

              Și primăriile trebuie să investească!

              Pierderile prezentate în ședința CJ Bacău au fost calculate de CRAB, dar compania solicită realizarea unei documentații ale cărei rezultate să fie aprobate și însușite de CRAB, ADIB, CJ Bacău și UAT-uri. „Pornind de aici, sperăm ca discuțiile nenumărate pe care le-am avut cu primarii să dea roade, în sensul că pe lângă programul de investiții din fonduri europene să ne așezăm la masă și să stabilim un program multianual de investiții pentru că toată această infrastructură aparține primăriilor, nu aparține operatorului. CRAB doar o administrează.” Președintele CJ, Sorin Brașoveanu, a precizat că investițiile pe fonduri europene trec de 380 de milioane de euro, iar Nina Chiper a precizat că se așteaptă ok-ul scris al ministerului pe documentațiile care vizează reabilitarea rețelelor din Bacău și conductele Stejaru-Bacău, Valea Uzului-Cărăboia, Cărăboaia-Onești, apoi se va lansa procedura. Primul a intervenit consilierul Vasile Cautiș, care a apreciat claritatea expunerii managerului CRAB, apoi a adăugat că auditul ar trebui urgentat.

              Tronsonul Stejaru-Barați, prins pe POIM

              După laude, au venit reproșurile. Petrică Mihăilă, PNL, a afirmat că a solicitat în 2018 un raport cu privire la avarii, dar nu l-a primit. El i-a adresat directorului CRAB câteva întrebări: dacă sunt și erori în exploatare între cauzele avariilor, ce s-a întâmplat cu proiectul administrației PNL de înlocuire a conductei Stejaru-Bacău, dacă a fost abandonat sau nu, cât reprezintă fondul de salarii și dacă e adevărat că membrii CA sunt plătiți cu 3.000 lei/ședință. Și încă ceva: de ce a preluat RAJA sistemul din Onești? Cu privire la raport, Nina Chiper a declarat: „După avariile din iulie anul trecut, am prezentat expertiza public, cu toată presa de față. Am spus că obiectivele expertizei au fost trei: să stabilească expertul care sunt cauzele apariției avariilor, dacă administrarea a fost corectă sau exista posibilitatea ca administrarea proastă să ducă la apariția avariilor și tot expertul să vină cu recomandări privind punerea în siguramță a conductei”. Expertul a stabilit că antreprenorul a greșit folosind o contraflanșă care nu era conformă, dar existau și erori de proiectare. Cu siguranță, nu operarea a provocat aceste avarii. E vorba de conducta nouă, realizată pe ISPA. Au fost 5 avarii pe tronsonul nou, una la opt luni de la recepție, iar pe tronsonul vechi au fost 6 avarii cauzate de starea conductelor. Managerul CRAB a explicat că contractul pentru tronsonul Stejaru-Barați, la care se referă Mihăilă, a fost prins pe POIM, dar suma este foarte mare: 23 de milioane de euro. „Lipsa implicării în reabilitarea infrastructurii în 30 de ani sau chiar mai mult ne-a adus, astăzi, în situația de a utiliza acești bani dintr-odată”, a spus Nina Chiper.

              Oneștenii au simțit diminuarea?

              Nina Chiper a mai explicat că este membru al CA, dar nu este remunerat, apoi a precizat că salariile celor 700 de angajați reprezintă 60% din bugetul de cheltuieli: „Sunt 60% din cei 40% facturați. Procentul este mare pentru că cheltuielile noastre sunt mari, iar veniturile sunt infime.” Cât privește atacurile RAJA, Nina Chiper a precizat: „Contractul de operare este al RAJA, prin urmare cei de la RAJA sunt singurii răspunzători de întreținerea rețelelor.” Ea a mai punctat ceva: „În ianuarie 2018, când am actualizat tariful de transport, noi l-am diminuat de la 2,1 lei la 1,48 lei. Oneștenii au simțit această diminuare?” Neculai Nechita, PNL, a întrebat care sunt cauzale avariilor pe conductele noi, deși Nina Chiper deja explicase: greșelile de proiectare și construcție. Nechita a mai afirmat că unele conducte se rup în zona drumurilor din cauza mașinilor cu tonaj mare, peste limita admisă. „Dacă ați avut cunoștință despre aceste situații, de ce nu ați anunțat autoritățile imediat? De ce ați așteptat această ședință?”, l-a întrebat Sorin Brașoveanu, iritat. „Dacă ați știut și nu ați spus, e grav!” Consilierii au aprobat efectuarea auditului, dar în final mai era de lămurit un aspect. S-a afirmat că pierderile sunt suportate de către băcăuani. Fals: apa pe care CRAB o plătește către Apele Române și se pierde prin găurile din rețea sau din cauza furturilor e suportată din bugetul CRAB. Cetățenii plătesc exact cât măsoară contorul.

              Județul Bacău: locul 20 la investiții străine directe

                Județul Bacău ocupă locul al 20-lea la nivel național în ceea ce privește soldul investițiilor străine (ISD) directe în întreprinderile cu cel puțin 20 de salariați și în întreprinderile atipice la sfârșitul anului 2018. Clasamentul a fost întocmit și făcut public la finalul lunii septembrie 2019 de Banca Națională a României în colaborare cu Institutul Național de Statistică.

                Județul apare în clasament cu un sold al ISD egal cu 458 de milioane de euro, în urma Bucureștiului (cu 41.273 de milioane de euro) și a județelor Ilfov (4.451 milioane) și Timiș (4.359 de milioane), dar și a județelor (în ordine alfabetică) Alba, Argeș, Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu și Satu Mare. În Regiunea Nord-Est, Bacăul s-a situat pe locul al doilea, după Iași (460 de milioane) și înaintea județelor Botoșani (76 de milioane), Vaslui (92 de milioane), Neamț (228 de milioane) și Suceava (447 de milioane). Regiunea Nord este ultima din țară la acest indicator, cu numai 1.924 de milioane (și o pondere de doar 2,4% în total ISD pe țară), față de București-Ilfov cu 49.250 de milioane (60,7% pondere). Înaintea regiunii noastre se află Regiunea Sud-Vest Oltenia, cu 2.478 de milioane de euro (pondere de 3,1%).

                Sunt considerate ISD capitalul social vărsat și rezervele ce revin

                unui investitor nerezident care deține cel puțin 10% din voturi sau din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente, creditele dintre acest investitor sau grupul din care face parte acesta și întreprinderea rezidentă în care a investit, precum și profitul reinvestit de către acesta.

                Cele mai mari ISD în România au fost făcute în industria prelucrătoare, în construcții și tranzacții imobiliare, comerț și intermedieri financiare. Cel mai mult au investit Olanda, Germania și Austria.

                Față de anul 2017, cifra de afaceri a întreprinderilor investiție străină directă a crescut cu 8,5%, până la 179 de miliarde de euro, iar numărul mediu de salariați a crescut cu circa 0,5% și s-a ajuns la 1.316 mii de salariați în toată țara.

                PERSISTĂ inundațiile de la subsolul blocurilor din zona Subex

                  Subsolurile unor blocuri de locuințe din cartierul vecin cu societatea Subex (fabrica de șuruburi) din Bacău sunt în continuare inundate. Fenomenul persistă de circa trei săptămâni, iar locatarii din zonă cred că apa vine printr-o infiltrație în sol apărută după lucrările de decolmatare a lacului de Agrement din apropiere. De la 1 septembrie albia lacului a început să fie umplută din nou cu apă. Lacul de Agrement se află în grija Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret, cu sediul în Bacău, care a scăzut deja nivelul apei cu 50 cm.

                  „Lucrările de la Insula de Agrement sunt de vină, crede în continuare unul dintre locatari, Constantin Badea. Alături de blocul nostru este săpată fundația unei noi construcții. Groapa este și ea inundată, însă constructorii folosesc pompe care scot mereu apa, iar ei lucrează în continuare la fundație. Eu cred că la Insulă s-a săpat mai jos decât trebuia, la decolmatare, și nu trebuia.”

                  Situația este în continuare monitorizată de ABA Siret, spune purtătoarea de cuvânt a companiei, Georgiana Cernat. Chiar locatarii afirmă că duminica trecută a mai trecut cineva pe la ei și a intrat în subsolurile inundate. Cei de la ABA Siret declară că infiltrația ar putea fi și din pânza freatică, dar compania continuă să scadă nivelul de apă în lac. „Operațiunea aceasta – a precizat Georgiana Cernat –durează un anume timp. Nici lacul nu a fost umplut imediat, ci treptat, în circa două săptămâni. Acum nivelul apei a scăzut cu 50 cm, dar continuă scăderea. Și monitorizăm situația, până ne lămurim și noi ce se întâmplă”.

                  Blocurile inundate și alte construcții din zonă au fost ridicate, practic, în fosta albie a Bistriței, iar apă în subsoluri ar putea veni și de acolo, după unele opinii. Unii locuitori din cartier își aminteau situații similare apărute încă de acum 10-15 ani. „Și pe șantierul viitorului magazin Cora, spunea unul dintre ei, când au fost făcute săpături pentru fundație și subsol, a apărut apa”.

                  ABA Siret a transmis că, pentru a veni în sprijinul populației, în instituție funcționează non-stop un dispecerat. Persoanele care doresc să sesizeze probleme sau să solicite informații o pot face la numărul de telefon 0234-515466 sau la e-mail dispecer@das.rowater.ro.

                  Cade, nu cade?… Cui îi pasă?

                  S-a depus o moțiune de cenzură la adresa Guvernului, lucru care ar fi trebuit să se întâmple imediat după alegerile pentru Parlamentul European. Nu s-a întâmplat, s-a lungit suferința și acum, chiar dacă se rupe pisica, tot aia este. De fapt, dacă stăm și ne gândim bine, tot ceea ce s-a întâmplat după alegeri se înscrie într-o listă aparent nesfârșită și greu de crezut de ciudățenii care s-au petrecut pe aceste meleaguri și la care privim siderați.

                  Pentru mine e mult mai simplu: am ales să nu mă mai uit la maimuțele urlătoare de la televizor, să nu mai citesc aberațiile unor smintiți care ne cred tâmpiți și nici să nu mai iau de bune toate prostiile scoase pe bandă rulantă de politicieni, formatori de opinie, influenceri și alți demagogi ipocriți. Și e atât de bine!… Desigur, sunt la curent cu evenimentele, dar nu îmi mai macin neuronii ăia câți or mai fi rămas.

                  Pentru că, ce să vezi?! Nimic nu e nou! Luați-l pe Radu Rosetti, că tot l-am dat exemplu și-n dungă și citiți cum s-a făcut Unirea de la 1859. Cum s-au luptat românii cu românii, pentru că unii erau în slujba austriecilor, alții în a turcilor, unii erau cu rușii, alții cu francezii și așa mai departe.

                  Cum l-au surghiunit pe unionistul Vodă Ghica iar înlocuitorul său fugărea țăranii cu soldații austrieci să dea semnătură că nu mai sunt de acord cu unirea. Cum erau prigoniți unioniștii cu potera, cum în primul Divan ad-hoc nu fusese ales nici măcar un singur unionist pentru că toți potențialii candidați fuseseră „lucrați”, de a făcut scandal Napoleon al III-lea și s-au reluat alegerile în Moldova. Dar atunci mai erau încă oameni curajoși.

                  Și la talpa țării, și în rândul boierilor. Și telegrafistul care a refuzat să transmită telegramele cifrate ale consulului turc, respectând legile care dădeau voie numai telegramelor domnești să fie cifrate, dar și șefii Guvernului care i-au dat dreptate și au ținut piept amenințărilor. De-așa vremi se-nvredniciră, însă, cronicarii și rapsozii. Nici un politician nu are, astăzi, curajul să spună clar și răspicat niște lucruri. Despre gazele de la Marea Neagră, despre rețelele de prostituție, despre amestecul nepermis al diplomaților în afacerile interne. Toți stau cuminți, așteptându-și rândul la porție.

                  Asadar, s-a depus moțiunea. Cade Guvernul? Cu ce schimbă lucrurile dacă o să cadă?

                  Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Acasă, cu Potaissa

                  Handbaliștii CSM Bacău încearcă să reia firul victoriilor, întrerupt de înfrângerile din ultimele două etape. Astăzi, de la ora 18.00, „CSMeii” primesc vizita vecinei de clasament, Potaissa Turda, într-un meci programat în Sala Sporturilor, în etapa a șasea a Ligii Zimbrilor.

                  Misiunea echipei antrenate de Adrian Petrea nu se anunță însă chiar ușoară, în condițiile în care Potaissa contabiliezează patru victorii și un singur eșec. Etapa a început ieri, când au fost programate jocurile Dobrogea Sud- CSM Vaslui și Poli Timișoara- CSM Focșani. Astăzi, pe lângă partida de la Bacău, se mai dispută meciurile CSM Reșița- Dinamo și Dunărea Călărași- CSM Făgaraș. Runda a șasea se va încheia mâine, odată cu întâlnirile Steaua- Minaur și HC Buzău 2012- CSM București.

                  Clasamentul Ligii Zimbrilor

                  1 Dinamo București 5 5 0 0 149-136 15p.
                  2 CSM Focșani 2007 5 4 1 0 120-105 13p.
                  3 Minaur Baia Mare 5 4 1 0 134-123 13p.
                  4 Steaua București 5 4 1 0 144-134 13p.
                  5 Potaissa Turda 5 4 0 1 146-136 12p.
                  6 CSM Bacău 5 3 0 2 144-138 9p.
                  7 CSM București 5 2 1 2 136-129 7p.
                  8 CSM Vaslui 5 2 0 3 127-131 6p.
                  9 Dunărea Călărași 5 1 1 3 132-130 4p.
                  10 Dobrogea Sud 5 1 0 4 132-132 3p.
                  11 Poli Timișoara 5 0 2 3 128-140 2p.
                  12 HC Buzău 5 0 1 4 117-132 1p.
                  13 CSM Reșița 5 0 1 4 138-155 1p.
                  14 CSM Făgăraș 5 0 1 4 115-141 1p.

                  Fotbal feminin: „Pisicile Roșii” au făcut pui

                  Ajunsă în Liga a III-a, gruparea băcăuană Măgura 2012 a scăzut media de vârstă, formându-și și o echipă de junioare. Obiectivul: promovarea.

                  O treaptă vine după alta. Urci sau cobori. Echipa de fotbal feminin a Bacăului, Măgura 2012 aka „Pisicile Roșii” a coborât în Liga a III-a. Prin urmare, a coborât și media de vârstă. Pe rând acum. Că tot vorbim despre trepte. „Pisicile” au retrogradat în vară la capătul unui sezon cu suișuri (puține) și coborâșuri (multe). În ciuda rezultatelor, echipa putea continua în Liga a II-a, ca urmarea a invitației făcute de FRF pe fondul numărului mare de retrageri. „În seria noastră au mai rămas doar șase echipe. Cu toate acestea, am preferat să continuăm la nivelul Ligii a III-a, să economisim bani și să construim o nouă echipă. Una mult întinerită, cu care să revenim, pe merit, în eșalonul secund”, explică managerul „Pisicilor”, Cătălin Cojocaru. Noua strategie include și o echipă de junioare. Iar o parte din junioare evoluează și la senioare. „Practic, cresc împreună”, spune Cojocaru, care precizează că selecția rămâne deschisă: „Cine dorește să practice fotbalul la echipa noastră este așteptată cu brațele deschise. Nu putem oferi prea multe, dar ceea ce oferim este cu titlu de gratuitate și vine direct din suflet”.

                  Zgârie de mică

                  Multe din fetele sosite acum la echipă au fost selectate din mediul rural. „Scouter” este directorul sportiv Iulian Răsloagă. „Nu este ușor să aducem jucătoare, mai ales că nu beneficiem de condiții deosebite, iar unei fete trebuie să-i creezi un altfel de cadru. Cu toate acestea, îi dăm înainte, iar cele care au decis să se alăture echipei noastre au făcut-o cu mult entuziasm. Ne putem lăuda cu un colectiv unit, care nu acceptă sub nicio formă vulgaritatea”, punctează directorul sportiv Răsloagă. Mezina lotului, Elisa Bulai, „bijuteria noastră”, cum o alintă Cătălin Cojocaru, este și ea din afara Bacăului. Are doar zece ani, învață în clasa a IV-a la Școala din Nicolae Bălcescu și face naveta pentru a se antrena alături de „Pisicile” mai mari ca vârstă. Pe teren, însă, Elisa își uită vârsta. Și-și scoate ghearele. Dă bine la poartă, pune piciorul și aleargă non-stop. Deși poartă un tricou cu Griezmann din perioada Atletico Madrid, puștoaica se declară fan Cristiano Ronaldo. „Iubesc fotbalul”, mărturisește Elisa, care a și debutat pentru junioarele „Pisicilor Roșii” vinerea trecută, într-un amical la Fălticeni.

                  De la catedră, pe teren

                  Dacă Elisa este cea mai tânără componentă a „Pisicilor”, Mihaela Iosub, soția antrenorului Adrian Iosub, este cea mai în vârstă: 39 de ani. De altfel, Mihaela este una dintre cele trei mămici din cadrul lotului, celelalte două fiind Alexandra Cojocaru și Monalisa Palade. Alexandra este mama Sofiei Maria, în vârstă de un an și jumătate, în timp ce fiica Monalisei, Rebeca, va aniversa, chiar la finalul acestei săptămâni, primul său an de viață. O dovadă că „Pisicile” au pui și la propriu, nu doar la figurat! Trecând în revistă profesiile și ocupațiile fotbalistelor băcăuane, să notăm că Maria Panțîru este profesoară de latină și de engleză, Irina Andrieș lucrează la Poliție, iar o bună parte din fete sunt eleve sau studente. „Avem și cazuri sociale deosebite la nivelul lotului, iar faptul că echipa noastră se prezintă ca o adevărată familie ajută din acest punct de vedere. Fotbalul este o modalitate de integrare în societate”, subliniază Cătălin Cojocaru. Una dintre cele mai vechi componente ale echipei, Andreea Bujor sau „Bujorica”, așa cum o strigă toți, are 21 de ani și joacă pentru „Pisici” de la 14 ani: „Adică chiar de la înființare. Ceea ce pot spune este că lotul pe care-l avem acum este mai unit ca oricând, chiar dacă unele fete sunt de-abia venite”.

                  Greutățile le întăresc

                  Spre deosebire de anii precedenți, când au beneficiat de sprijin financiar de la autoritățile locale în baza diferitelor proiecte, în 2019, Măgura 2012 Bacău se bazează doar pe sponsori. Și aceștia puțini și fără a contribui cu sume însemnate. Din cauza bugetului redus, fetele sunt nevoite să se antreneze pe un teren pe care poți practica mai degrabă alergare montană. Noul antrenor al „Pisicilor Roșii”, Adrian Iosub recunoaște că starea terenului de antrenament nu permite un progres însemnat în plan tehnic: „Este foarte greu, dar încercăm să ne adaptăm. Dacă am dispune de fonduri, ne-am antrena undeva pe sintetic sau pe terenuri cu o calitate superioară a gazonului, nu aici, pe Liceu, unde vedeți și dumneavoastră cum se prezintă situația”. Când vine vorba despre feed-back-ul fetelor, antrenorul Iosub uită însă de toate greutățile: „Sunt mult mai receptive decât băieții. E mult mai ușor de lucrat cu ele. Am convingerea că toate aceste greutăți ne vor întări și că vom putea construi o echipă frumoasă anul acesta”. O echipă care să revină în Liga a II-a. Pentru că – nu-i așa? – treptele sunt făcute și pentru a fi urcate, nu doar coborâte.

                  Lotul echipei Măgura 2012

                  Jucătoare: Andra Cernat, Mihaela Iosub, Ana Marin, Narcisa Zadea, Sabina Cojan, Marina Todirașc, Anca Bărbulișteanu, Maria Panțîru, Monalisa Palade, Denisa Nechita, Alexandra Cojocaru, Andreea Bujor, Roxana Mateuță, Corina Chelmuș, Adina Cernat, Marilena Vieru, Paula Cheghici, Larisa Miclăuș, Anca Pintilie, Amalia Aldea (plecată, ca studentă, în America în această perioadă), Vasilica Popa, Irina Andrieș, Elisa Bulai. Antrenor: Adrian Iosub. Manager: Cătălin Cojocaru. Director sportiv: Iulian Răsloagă.

                  Debut în Cupă

                  „Pisicile Roșii” vor începe sezonul duminică, în deplasare, la Pașcani, în prima fază a Cupei României. În campionat, echipa antrenată de Adrian Iosub va debuta weekend-ul viitor, acasă, contra Zimbrului Tulcea. Băcăuancele fac parte din Seria a IV-a, alaturi de Zimbrul Tulcea, CSM Pașcani, Universitatea 2 Galați și Csikszereda Miercurea Ciuc. La finalul sezonului regulat va urma play-off-ul ce va include primele trei clasate, iar câștigătoarea turneului final va promova direct.

                  „Zilele Culturii Călinesciene” au trecut de ediția 51

                  „Scuturând frunze galbene și răscolind numeroase amintiri de demult”, în splendoarea acestei toamne a avut loc la Onești cea de-a 51-a ediție a „Zilelor Culturii Călinesciene”. Un eveniment de tradiție de care iubitorii de cultură din zona Văii Trotușului se bucură an de an, organizatori fiind Primăria și Consiliul Local Onești, Fundația Națională „George Călinescu” și Rotary Club din municipiu. Ediția din acest an a adus și câteva premiere: la Biblioteca Municipală, vernisajul expoziției „Întoarcerea fiului risipitor” în care au expus artiștii plastici Vlad Ciobanu, Dan Palade și Felix Lupu (fii ai acestor frumoase meleaguri moldave), lansarea, la Galeriile Fundației Naționale „George Călinescu” a „Antologiei poeților trotușeni” (coordonator Valentin Rădulescu). Și acordarea premiilor acestei manifestări a fost una încărcată de emoție, alături de prof. Nicolae Mecu (un împătimit cercetător științific de la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” al Academiei Române), a fost premiat și profesorul oneștean Bogdan Florin Romandaș, autor împreună cu generalul Vasile Jenică Apostol și Vilică Munteanu a volumului „O istorie a Oneștiului. Restituiri 1458 – 1921”.

                  Clipele de recunoștință pentru profesorul Constantin Th. Ciobanu, care și-a dăruit sufletul în desfășurarea acestei longevive manifestări culturale „s-au topit” în momentele în care poetul Dumitru Brăneanu, președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, i-a înmânat distinsului scriitor și om de cultură din Onești, la împlinirea vârstei de 80 ani și a 60 de ani de activitate literară, un premiu de excelență. Dumitru Brăneanu a menționat că „profesorul Constantin Th. Ciobanu a dat valoare acestor locuri și vieții culturale a Văii Trotușului” și a amintit că de-a lungul anilor la „Zilele Culturii Călinesciene” s-a menținut „steagul calității” acestei manifestări, la care au participat mari personalități ale culturii. „Într-o inimă mare de poet încap întotdeauna o lume curată, spirituală și plină de iubire, un univers mare în devenire, spre bucuria cititorilor și a iubitorilor de cultură. Într-un profesionist de excepție există o personalitate mare, care marchează o comunitate și o epocă”, a menționat președintele Filialei Bacău Dumitru Brăneanu la premierea profesorului Constantin Th. Ciobanu, răspunsul acestuia fiind unul emblematic: „Suntem mai bogați pentru că suntem mai mulți și mai aproape!”

                  În cadrul „Zilelor Culturii Călinesciene” au mai avut loc un concert extraordinar al acordeonistului Fernando Mihalache (ce a interpretat lucrări clasice din creația marilor compozitori J. S. Bach, W. A. Mozart, Fr. Chopin, P. I. Ceaikovski, Eugen Doga și alții), colocviul pe tema „Conceptul de fundație națională” și un recital liric „Poetul în Cetate”. Între oaspeții care au fost prezenți la această manifestare culturală oneșteană de prestigiu ce a trecut de semicentenar menționăm scriitorii și criticii literari și de artă Dumitru Brăneanu, Elena Bulai, Vlad Ciobanu, Ioan Dănilă, Cătălina Dănilă, Petre Isachi, Ion Tudor Iovian, Ozana Kalmuski – Zarea, Felix Lupu, Nicolae Mecu, Dan Palade, Vasile George Puiu, Aurel Stanciu, Vasile Spiridon, Tudorel Urian și alții.

                  foto: Claudiu Ștefănescu

                  A început așternerea covorului asfaltic pe șantierul Variantei Ocolitoare Bacău

                  Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL a început astăzi, 02 octombrie 2019, lucrările de așternere a covorului asfaltic pe șantierul Variantei Ocolitoare a municipiului Bacău.

                  Imaginile au fost surprinse la km 6+ 270 al șantierului, pe un sector experimental din zona localității Letea Veche, unde astăzi s-a așternut mixtură asfaltică pe 4000 mp (1000 m lungime, 4 m lățime).

                  Mâine se va turna mixtură asfaltică pe o suprafață echivalentă, urmând ca așternerea să continuie în perioada următoare pe întregul tronson de 16,2 km prevăzut în regim de autostradă (Obiectul 1), care va face legătura între localitățile Nicolae Bălcescu și Săucești, pe DN2.

                  Varianta Ocolitoare a Bacăului este parte integrantă a Autostrăzii „Moldova” (Coridorul IX Paneuropean), iar ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat pe 8 martie 2019. Contractul prevede proiectarea și execuția a 30,8 km de drum național, din care 16,269 km în profil de autostradă. Durata contractului este de 36 de luni, din care 6 luni proiectarea și 30 de luni execuția lucrărilor, pentru care constructorul oferă o perioadă de garanție de 84 de luni.

                  Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a demisionat

                    Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că a decis să-şi depună demisia de onoare, susţinând, însă, că nu a eşuat în îndeplinirea atribuţiilor, iar speţa „Caracal” nu depăşeşte nivelul priceperii sale.

                    Într-un comunicat de presă difuzat miercuri, Felix Bănilă a precizat că a decis să demisioneze după ce a avut discuţii cu procurorul general interimar Bogdan Licu, cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall, şi cu membrii Secţiei de procurori a CSM.

                    „Deşi am convingerea că nu am eşuat în îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege în calitate de procuror-şef al DIICOT, iar speţa ‘Caracal’ nu depăşeşte nivelul priceperii mele şi al aptitudinii soluţionării ei de către ai mei colegi, în urma discuţiilor purtate cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ministrul Justiţiei şi cu membrii Secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi în baza propriului raţionament, am înţeles să îmi depun demisia de onoare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sens în care am înaintat-o ministrului Justiţiei, respectând parcursul legal al actului numirii în această funcţie, pentru a aprecia cu privire la oportunitatea transmiterii ei neîntârziate preşedintelui României, spre a fi acceptată şi a se luat act de aceasta, în vederea emiterii decretului de eliberare din această funcţie, dată până la care voi continua să asigur conducerea DIICOT”, a menţionat Bănilă.

                    El a adăugat că nu demisionează pentru că nu şi-ar fi făcut datoria, însă consideră că decizia sa oferă procurorilor DIICOT posibilitatea să-şi continue activitatea fără presiune.

                    „Aceasta nu vine pe fondul faptului că nu mi-aş fi făcut datoria şi că nu mi-aş fi pus toată priceperea, profesionalismul şi buna-credinţă în exercitarea funcţiei, pe care cu onoare încă o ocup, dar consider că, la acest moment, demisia mea este absolut necesară pentru a oferi colegilor mei posibilitatea de a-şi continua activitatea într-un climat lipsit de presiune. Aşa cum am mai spus-o, activitatea DIICOT nu se rezumă doar la cazul ‘Caracal’ şi dacă acesta este preţul pe care trebuie să îl plătesc pentru continuarea în bune condiţii a activităţii – deşi unul injust, consider – accept să mă retrag din funcţie, lăsând Direcţiei de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism stabilitatea celor şase funcţii de conducere din cadrul secţiilor structurii centrale şi a celor alte şase din cadrul serviciilor aferente acestora, precum şi un corp profesional bine pregătit, onest şi de bună-credinţă, cu adevărat independent ca procurori, apt a atinge toate obiectivele legale şi strategice ale direcţiei, în ciuda oricăror alte argumente sau/şi speculaţii contrare”, a explicat Felix Bănilă.

                    El a completat că este conştient de implicaţiile deciziei sale, susţinând că, dacă ar rămâne în funcţie, riscă să antreneze DIICOT într-un conflict care nu ar avea efecte pozitive.

                    „Vă asigur că sunt pe deplin conştient de implicaţiile acestui act şi de responsabilitatea ce incumbă funcţiei de procuror-şef al DIICOT, însă nu pot accepta ca Direcţia, a cărui parte integrantă sunt, să reprezinte ţinta predilectă şi lipsită de apărare a celor care au obligaţia de rezervă ori a unor persoane neavizate domeniului sau/şi lipsite de cultura juridică necesară. Deşi nu am nimic a-mi reproşa, întrucât cazul de la Dâmboviţa nu incumbă activităţilor şi competenţei DIICOT, iar de la momentul revenirii mele din concediu (29.07.2019), am direcţionat ancheta într-o manieră corectă, justă şi legală, în timp ce efectuarea, continuarea şi finalizarea acesteia este responsabilitatea exclusivă a procurorilor de caz, a căror independenţă, nici eu şi nici nimeni altcineva, nu trebuie şi nu poate a o încălca. Dacă aş rămâne în funcţie, aş risca să antrenez Direcţia într-un conflict care, pe termen mediu şi lung, nu ar putea avea efecte pozitive nici pentru mine şi nici pentru DIICOT”, a subliniat Bănilă.

                    În final, el a transmis că vrea ca gestul său să rămână unul izolat şi să nu deschidă calea unor demiteri ori revocări „arbitrare”.

                    „Mi-aş dori, însă, ca gestul meu să rămână unul izolat, lipsit de relevanţa pe care mulţi, nu numai din sistemul judiciar, o pot intui şi să nu deschidă calea unor demisii/demiteri ori revocări arbitrare, cu grave şi iremediabile consecinţe asupra independenţei Justiţiei, în general, şi a procurorilor, în mod special”, a mai explicat Felix Bănilă.

                    VIDEO: Un urs care se plimbă pe străzile orașului a băgat oneștenii în sperieți

                      Un mesaj RO-ALERT emis de ISU Bacău a atras atenția oneștenilor că pe străzile orașului se plimbă un urs.

                      “În data de 02.10.2019, ora 00.45, în municipiul Onești, cartierul Sat Catolic, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs).

                      Pentru protecția dumneavoastră, vă rugăm să evitați deplasarea în zona menționată. Respectați recomandările autorităților locale”, este mesajul transmis de ISU Bacău, conform unupetrotus.ro.

                      Animalul a fost filmat iar înregistrarea a fost postată pe YouTube.

                      Pelerinaj pentru tineri în Israel

                        În perioada 7-14 februarie 2020, Oficiul pentru Pelerinaje al Diecezei de Iaşi organizează un pelerinaj pentru tineri în Ţara Sfântă. Programul include toate locurile sfinte care ne vorbesc despre Isus, Maria şi despre lumea Noului Testament.

                        Pelerinajul nu este o excursie şi nici nu are un scop turistic. Deşi poate avea accente turistice, el îşi fixează, ca primă şi centrală finalitate, să-i ofere participantului o experienţă spirituală pe care acasă nu o poate avea; să dea credinţei un „refresh”; să aducă o noutate în felul de a înţelege propria religie, pe Dumnezeu şi chiar viaţa în ansamblul ei.

                        Un pelerinaj în Ţara Sfântă are între toate pelerinajele care pot fi făcute în lumea creştină întotdeauna un caracter unic. E, geografic vorbind, locul unde Dumnezeu-Fiul a ales să se întrupeze, să trăiască, să moară, să ne mântuiască. E ambientul terestru în care viaţa lui umană a parcurs toate etapele, de la naştere până la înviere. Deci, mergem la Isus acasă!

                        Din moment ce pelerinajul este pentru tineri şi cu tinerii, poate în mintea cuiva se înfiripează întrebarea: Ce fel de tânăr ar trebui să fie cel care îşi doreşte un asemenea pelerinaj? S-ar cere vreo condiţie anume? Pe străzi şi în şcoli întâlnim tineri inteligenţi şi mai puţin inteligenţi; cu o dotare bună, material vorbind, sau cu o arătare mai modestă; cu consideraţii politice liberale sau social-democratice; tineri absorbiţi de griji profane şi tineri care au şi căutări de natură sufletească. Toate aceste diferenţieri sau clasamente nu contează decisiv într-un pelerinaj. Contează însă mult intenţia clară de a trăi nişte zile în orizontul credinţei în Isus. E foarte important să vrei încă de acasă să te laşi interpelat de Dumnezeu care ar putea să-ţi spună ceva personal în liniştea unei bazilici din Ţara Sfântă sau pe un munte cum e cel al fericirilor, sau într-o grotă cum e cea a păstorilor. E foarte important, ca precondiţie de participare, să ai dispoziţia să-l laşi pe Dumnezeu să facă aşa ceva. Chiar să-l rogi pentru asta!

                        Prezenţa în locurile sfinte este pentru toate facultăţile noastre sufleteşti: sentimente, minte, imaginaţie, voinţă. Vom vedea cum este acum, ne vom imagina cum a fost atunci, vom încerca să simţim lucrurile în ambivalenţa lor: antică şi contemporană; ne vom gândi la patrimoniul unei credinţe care îşi are punctul de plecare în Omul-Dumnezeu Isus, în jurul căruia gravitează istoria bimilenară a creştinismului; vom vrea, prin reflecţie şi meditaţie, să avem trăiri spirituale prin care să ni-l familiarizăm pe Isus şi pe cei care i-au fost apropiaţi, prieteni, în timpul locuirii lui fizice pe pământul nostru.

                        Cu privire la perioada aleasă, 7-14 februarie 2020, am ţinut cont de sugestia unora de a plasa pelerinajul într-un timp favorabil. Timpul estival îi împrăştie pe tineri în tot felul de locuri şi prin tot felul de joburi, din interiorul şi mai ales din afara graniţelor ţării. Săptămâna de pelerinaj este de aceea în perioada vacanţei intersemestriale pentru studenţi.

                        Destinatarii sunt toţi tinerii. Nu doar studenţii vizaţi de invitaţia de a fi de faţă la acest pelerinaj. Pot fi şi familiile tinere care îşi doresc să trăiască în spirit adecvat vârstei lor o asemenea experienţă în ţara lui Isus. În speranţa că vom fi un grup consistent, rugăciunile vor fi mai animate, cântecele mai vii, comuniunea mai antrenantă.

                        Preţul pelerinajului include tot ceea ce are nevoie o persoană pe parcursul celor 7 zile: transport aerian şi cu autocar modern cazare, hrană, facilităţi, taxe. La limită, cineva şi-ar putea spune că nu mai trebuie să aibă nici un euro în plus. Dacă totuşi câţiva, pentru suveniruri! Suma de 850 euro poate avea un efect de blocaj pentru capitalul unui tânăr. Însă ea, pentru a demonta o eventuală anxietate a minţii, poate fi fragmentată. Cât se poate de repede trebuie asigurat biletul, de aceea şi acontul. Apoi, pot fi făcute economii pe parcursul lunilor; eventualele cadouri pot fi convertite în mici contribuţii financiare la „desăvârşirea” preţului; apoi vine şi Crăciunul, şi Moşul odată cu el, şi mai ştie Dumnezeu ce alte ocazii de binefacere. Până în preajma plecării se poate achita preţul. Nu e musai până la 20 noiembrie!

                        Cei care să gândesc să facă acest pelerinaj, mă pot contacta oricând, cu rugămintea de a-mi permite să răspund când pot, pentru detalii, informaţii sau nelămuriri.

                        Până atunci, cu tot calmul, vă puteţi face paşaportul, în cazul în care nu-l aveţi, deoarece vom fi în Orient, în afara UE, şi e necesar acest document care trebuie să aibă o valabilitate mai mare de 6 luni din momentul păşirii pe teritoriul Israelului. Formalităţile birocratice s-au simplificat mult în acest sens!

                        Pr. Cristian Diac – tel. 0740/218261 (şi whatsapp-ul recomandat pentru mesaje şi eventualul grup care se va constitui); e-mail: christianusdiac@gmail.com.

                        Voi afişa şi un program detaliat cu toate locurile pe care le vom vizita!

                        Încredinţez Domnului şi Fecioarei Maria demersurile pregătitoare şi mai ales pelerinajul din perioada 7-14 februarie, care să fie pentru toţi o experienţă unică pentru credinţa şi viaţa noastră

                        Pr. Cristian Diac

                        Ei au nevoie de iubirea noastră!

                        O dată pe an, la mijlocul toamnei, bătrânii sunt în centrul atenției, în unele comunități fiind organizate întreaga săptămână activități care le sunt dedicate. Se fac baluri, dezbateri, se vorbește despre nevoile vârstnicilor, despre ce s-a făcut sau nu s-a făcut pentru ei, sunt prezentate date cu privire la veniturile acestora, la bolile care însoțesc bătrânețea, accesul la serviciile medicale și sociale. Trebuie să recunoaștem că în județul Bacău s-au făcut eforturi pentru a crește calitatea vieții vârstnicilor, primii pași fiind făcuți de către primărie în municipiul Bacău și de ONG-uri în mediul rural.

                        E suficient să ne amintim cum arăta Căminul de bătrâni înainte de 1994, când unii îi spuneau „azil” sau „lagăr” din cauză că mirosul și mizeria erau insuportabile. Sau să ne gândim ce se întâmpla cu bătrânii de la țară, rămași singuri, înainte ca o fundație să înființeze un serviciu de îngrijire la domiciliu. Să te viziteze o doamnă drăguță și să-ți facă o supă, să-ți spele lenjeria, să-ți schimbe pansamentul și să te încurajeze înseamnă foarte mult atunci când ai 80 de ani și ești țintuit la pat.

                        Din păcate, doar în estul județului există astfel de servicii și doar acolo unde primarii le-au acceptat. Dar nu toți vârstnicii sunt neputincioși, unii sunt doar foarte singuri. S-au făcut multe și pentru aceștia. Există, acum, centre de zi în care bunicii pictează, au grup coral și trupă de teatru, în care beneficiază de consiliere, kinetoterapie, în care se întâlnesc și fac schimb de rețete, dezbat chestiuni politice și sociale. Din păcate, aceste centre sunt prea puține. Știm că unii strâmbă din nas în preajma bătrânilor. Cică sunt ursuzi, stângaci și miros a haine vechi.

                        Oare nu ar sta altfel lucrurile dacă le-am arăta un pic de iubire? Ca să aibă pentru cine și pentru ce să se uite în oglindă, să se parfumeze, să-și cumpere o pălărie sau o eșarfă nouă. E nevoie de servicii sociale în toate comunitățile, nu doar în Bacău și în opt comune, dar mai ales e nevoie de iubire. Iar pentru a le dărui bunicilor iubire nu-ți trebuie infrastructură și finanțare. Uneori, ne dăm seama că am fi avut multe întrebări de pus, multe istorii minunate de aflat de la ei abia după ce nu mai sunt.