27 aprilie 2024
EvenimentDragoș Benea: FĂRĂ SPECULĂ la adăpostul crizei medicale de coronavirus

Dragoș Benea: FĂRĂ SPECULĂ la adăpostul crizei medicale de coronavirus

”Îi jignim pe vârstnicii Bacăului dacă le reducem nevoile la ulei, făină și zahăr. Îi jignim inclusiv prin arbitrariul modului în care Primăria a înțeles să stabilească limita de venituri/pensionar la 2000 lei, în vederea acordării de ‘pachete alimentare’”, spune președintele PSD Bacău, Dragoș Benea.

”Dacă ești pensionar în vârstă de 65 de ani, cu 1990 lei pensie, vei primi pachet; dacă ai nenorocul de a avea 77 de ani și 2050 lei pensie, NU VEI PRIMI NIMIC, deși ai 12 ani în plus ca etate și nevoi vitale, fără de care e posibil să mori (tratament, medicație, controale de specialitate etc)”, mai spune acesta.

Dragoș Benea spune că virusul nu infectează în funcție de mărimea pensiei sau de statutul social – infectează populația în vârstă, atinsă de alte afecțiuni cronicizate. Asta e pătura cu adevărat vulnerabilă pentru că vorbim de o CRIZĂ MEDICALĂ, NU DE UNA ALIMENTARĂ.



”Niciun ales din Consiliul Local nu a înțeles modul în care Primăria a stabilit limita de venituri, publicul țintă al pachetelor, criteriile de acordare etc, în condițiile în care principalele preocupări țin acum de protejarea oamenilor (măști, mănuși, dezinfectant, produse de igienă), nu de asigurarea unor pachete cu zahăr, făină, ulei provenite cine-știe-de-unde”, consideră europarlamentarul băcăuan.

Dragoș Benea spune că fundamentale sunt prevenția, corecta informare, protejarea oamenilor – îndeosebi a celor aflați în linia întâi a luptei cu COVID19 – și asumarea unor măsuri în SUSȚINEREA POPULAȚIEI ACTIVE – motorul economic al oricărei comunități. Inclusiv al Bacăului.

Euroăarlamentarul spune că a trecut o săptămână de când a lansat propunerea ca Spitalul Municipal să fie AMENAJAT pentru preluarea și tratarea cazurilor de coronavirus și nu s-a întâmplat nimic concret până acum. Doar postări din partea unor autorități cărora ar trebui să le stea în putere să facă ceva concret cu această clădire medicală pe care, de curând, au redescoperit-o.

”Reiterăm disponibilitatea Consiliului Județean de a intra în parteneriat cu CL și de a cofinanța cu 60% lucrările de amenajare a Spitalului Municipal pentru preluarea cazurilor de infecție cu COVID19, la etajele 4 și 5 – propunere validată inclusiv de DSP Bacău”, a mai spus Dragoș Benea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri