marți, 13 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 2012

Record absolut al monedei unice europene

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, 20 noiembrie, un curs de referinţă de 4,7776 lei/euro, cel mai mare nivel din luna mai (4.7607 lei) și până în prezent. A crescut, la 4,3172 lei, și dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar.

Apropierea Sărbătorilor de iarnă scumpește euro

De altfel, potrivit specialiștilor, în această lună, moneda națională înregistra mereu o depreciere. Și asta ca urmare a apropierii sezonului rece, dar mai ales a Sărbătorilor de iarnă, când comercianții își intensifică importurile. Însă, presiunea pe curs a fost resimțită și în preajma fenomenului Black Friday, când au fost făcute stocuri mari de produse, aduse, evident, de la import.

Nu în ultimul rând, experiența anilor trecuți a demonstrat că fluctuaţii de moment apar şi în timpul crizelor politice, chiar și după ce acestea s-au încheiat. Apoi, valutele îşi revin. Surse mai alarmiste indică o creștere, anul viitor, a cursului până aproape de 5 lei/euro. De cealaltă parte, moderații cred că leul se va deprecia, însă nu mai mult de 4,9.

Euro atârnă greu la …buzunar

Este posibil ca aceste cifre să nu intereseze prea mult, pe cei mai mulți dintre băcăuani, neavând o legătură directă cu ele. Însă, este bine de știut că variaţiile de curs, mai mici sau mai mari, au avut dintotdeauna un efect asupra vieţii de zi cu zi a românului. Mai întâi, o creştere a cotaţiei dolarului poate scumpi, printre altele, carburanții auto la pompă.

Apoi, o întărire a monedei euro în comparaţie cu leul determină, pe termen scurt, o majorare cu câțiva lei a ratelor bancare la împrumuturile luate în valuta europeană.

Ratele pot fi chiar mai mari, dacă luăm în calcul că majoritatea împrumutaților cumpără valută de la casele de schimb sau de la bănci, cu mult mai scumpă față de cursul BNR. În clubul celor care pierd intră și băcăuanii care plătesc servicii (de ex. abonamentele la telefonie). Singurii care câștigă atunci când valutele cresc sunt industriașii care fac exporturi. Florentin Radu

Șah/ „Cupa Municipiului Bacău”: Participare numeroasă

70 de concurenți a adunat în jurul meselor de șah ediția 2019 a „Cupei Municipiului Bacău”. Organizată de CS Regional de Șah Nord-Est în colaborare cu Primăria Bacău, competiția derulată la finalul săptămânii trecute, la Pensiunea „Margo” din localitatea Lilieci s-a bucurat de prezența șahiștilor profesioniști legitimați la grupări precum CS Politehnica Iași, CSM Focșani, CSM Pașcani, CS Universitar Ploiești, Cimentul Bicaz, ASCS Victoria Bacău, Bicazul Bicaz, Micul Șahist Iași, Logic 64 Brașov, CS Olimp Șah Focșani, Phoenix Buzău, CSM Craiova, CSȘ nr. 1 Timișoara sau CS de Șah Lia Brașov.

Evident, nu au lipsit nici gazdele de la CSRȘ „Nord-Est”, care au aliniat la start nu mai puțin de 36 de sportivi. S-a jucat în sistem elvețian, șah rapid, 25 de minute pentru fiecare jucător, cu un increment de 12 secunde/ mutare, iar arbitrajul a fost asigurat de arbitrul internațional Sebastian Volcinsche, președintele CCA al Federației de profil. Cel mai bine cotat participant a fost George Stoleriu (ELO 2167), de la CS Politehnica Iași. „A fost o competiție reușită, la a cărei festivitate de premiere a fost prezent și primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, care a ținut să sublinieze importanța șahului asupra formării caracterului copiilor.

Primarul Necula a menționat că el nu este un jucător de șah în sensul clasic, dar că este un jucător de șah în sens politic”, a declarat presedintele CSRȘ „Nord-Est” Bacău, Costică Lupușoru, care a amintit că dintre sportivii CSRȘ „Nord-Est”, cei mai bine clasați au fost Rafael Ienășoaie (locul 2, cu 7 puncte), Ionuț Flavius Lazăr (locul 8, cu 6,5 p.) și Gabriel Ienășoaie (locul 12, cu 6p.)

„Cupa Municipiului Bacău”, clasament general:

1) George Stoleriu (Politehnica Iași), 2) Rafael Ienășoaie („Nord-Est” Bacău), 3) Vlad George Zubcu (Politehnica Iași), 4) George Pavăl (Sfinxul Iași), 5) Roman Dubic (CSM Buzău).

„ELO 1801-2000”: 1) Ionuț Flavius Lazăr (”Nord-Est” Bacău), 2) Ștefănel Pîslariu (CSM Pașcani), 3) Ionel Chiprian („Nord-Est” Bacău).

„ELO 1601-1800”: 1) Alexandru Mihai Cotruța (Politehnica Iași), 2) Adrian Morariu (CSM Pașcani), 3) Matei Mogîrzan (CSȘ nr. 1 Timișoara).

„ELO 1401-1600”: 1) Ștefan Fabian Mazilu (CS Balta Albastră), 2) Teodora Avădani (CS Universitar Ploiești), 3) Viorel Șerban (Logic 64 Brașov).

„ELO 1301-1400”: 1) Adrian Toma (Olimp Focșani), 2) Patric Andrei Facilă (Olimp Focșani), 3) Alexandru Nicușor Vasâi („Nord-Est” Bacău).

„ELO 1201-1300”: 1) Stelian Șerban (Logic 64 Brașov), 2) Raphael Grecu (CSM Focșani), 3) Costel Dumitrașcu („Nord-Est”).

„ELO 1101-1200”: 1) Ioana Denisa Saulea („Nord-Est” Bacău), 2) Briana Maria Stupu („Nord-Est” Bacău).

„ELO <1100”: 1) Neculai Ciungaru (Bicazul Bicaz), 2) Ionuț Constantinescu („Nord-Est Bacău”), 3) Răzvan Cristea (Micul Șahist Iași).S 60: 1) Aurel Axinte (Cimentul Bicaz), 2) Gheorghe Gânac („Nord-Est” Bacău).

C.N. Pedagogic „Ștefan cel Mare” sărbătorește 100 de ani

    Toată suflarea Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău a îmbrăcat miercuri, 20 noiembrie, straie de sărbătoare. Nici nu avea cum altfel, pentru că instituția de învățământ băcăuană împlinește în aceste zile 100 de ani. Cu acest prilej s-au organizat o serie de evenimente la care aniversații au avut parte de foarte mulți invitați de prestigiu. Activitățile au debutat cu un Tedeum în prezența Înaltpreasfințitului Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a fost însoțit de un sobor impresionant de preoți, la care a participat și pr. Isidor Dâscă, Decan de Bacău.

    La acest moment au participat și prefectul de Bacău, Valentin Ivancea, dar și președintele Consilului Județean, Sorin Brașoveanu. Au urmat dezvelirea plăcii omagiale dedicate Centenarului și inaugurarea Holului Artelor „George Bacovia” acolo unde a avut loc expoziția de pictură „Dialog vizual” care le-a avut ca protagoniste pe prof. Nicoleta Cristina Cărare și prof. Georgiana Stănescu. Vernisajul s-a bucurat de prezența criticului de artă Iulian Bucur.

    „Este o zi de sărbătoare și de emoții, nu doar pentru noi, profesorii și elevii școlii, ci și pentru multe alte generații care au absolvit aici. Am redenumit Holul Artelor în «George Bacovia» pentru că marele poet a absolvit aici și chiar a fost profesor al școlii noastre. Astfel, prin toate acțiunile nostre, încercăm să ducem mai departe ideea iluminării copiilor și a generațiilor viitoare”, a declarat prof. Lavinia Băisan, directorul Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău.
    După-amiază s-a desfășurat la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”, un „arc peste timp”, la care au participat diverși invitați, foști și actuali profesori și elevi ai colegiului băcăuan. Evenimentul a cuprins o Gală a Generațiilor precum și „Toamna Centenarului”, un spectacol pus în scenă de elevii liceului cu sprijinul colegilor de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” și al Academiei de Dans Adamas Bacău.

    Activitățile dedicate Centenarului Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău vor continua și vineri, 22 noiembrie, în Aula „Vasile Alecsandri” (corpul D, etaj 1) a Universității „Vasile Alecsandri”, acolo unde, de la ora 12.00, se va derula simpozionul județean „Mândru că sunt român…și absolvent”, moderat de prof.dr. Jeny Ghioc și care îl va avea ca invitat pe prof.dr. Gabriel Leahu.

    Judo / Cinci din cinci în Bulgaria

    Judoka pregătiți la CSM Bacău de Dorin Cruceanu au reușit un spectaculos „en-plein” la prestigiosul turneu internațional „Olimpia” pentru U9, U11, U13, U15 și Open, derulat recent, la Sofia, în Bulgaria. La competiția care a reuniti 740 de sportivi din șapte țări, „CSMeii” s-au prezentat cu cinci judoka, toți cinci urcând pe podium!

    Campionul național de cadeți en-titre, Vadim Șova și-a confirmat clasa, cucerind aurul la 50 kg. Aflată pe o pantă ascendentă, Rebeca Bejan s-a poziționat a doua la +63 kg, în timp ce Cristina Gherasimescu (52 kg), Ana Lucia Patea (+52 kg) și Răzvan Moisei (46 kg) au urcat pe treapta a treia a podiumului.

    „Sunt mulțumit de rezultate, chiar dacă la Christina și la Rebeca se putea mai bine. Ce poți să le reproșezi însă sportivilor în condițiile în care intri în sală la ora 9.00 dimineața, iar primul meci îl dispuți după-amiaza, la ora 15.30? Îmi felicit elevii si mulțumesc conducerii clubului pentru că ne susține pe drumul performanței”, a declarat antrenorul Dorin Cruceanu.

    Marius Cașiș este noul președinte al PER Bacău

      Noul președinte interimar al Filialei Bacău a Partidului Ecologist Român (PER) este, din această lună, Marius Cașiș, vicepreședintele Asociației Române pentru Agricultura Durabilă (ARAD). Până la începutul lunii februarie, noul președinte trebuie să reorganizeze și să revigoreze activitatea și structurile filialei. „Vreau – spune Marius Cașiș – să refac funcțională filiala Bacău a acestui partid”.

      Noul președinte este deja cunoscut în județ și la nivel național pentru acțiunile desfășurate prin ARAD în domeniul agriculturii ecologice. „Sunt – spune președintele interimar – mai multe subiecte pe care putem să le abordăm inclusiv din punct de vedere politic în domeniul ecologiei în județul nostru. Avem o zonă de munte în care activitățile pot sta mult sub semnul ecologiei și în care se poate dezvolta mai mult agroturismul. Dar avem și în partea de est și de sud a județului o parte a Siretului mijlociu, o arie naturală protejată, cu 100.000 de hectare de păduri, pășuni, ochiuri de apă și, evident, albia Siretului, cu o biodiversitate remarcabilă, dar și zona agricolă pe circa 30.000 ha. Pentru protejarea acestora trebuie făcut mai mult”.

      În prezent, PER mai are în județ doar un consilier local, în comuna Mărgineni.

      PER are ca scop principal – conform celor înscrise pe site-ul său – „promovarea și apărarea principiilor ecologiste liberale pe plan politic, economic, științific și social”. Cu numai două săptămâni în urmă, președintele partidului, Dănuț Pop, a făcut cunoscute cerințele către noul președinte al României, care va fi ales pe 24 noiembrie, cuprinse și în documentul „O direcție echitabilă pentru România”, proiect național lansat de PER. Partidul vrea „punerea în dezbaterea Consiliului Suprem de Apărare a Țării a măsurilor privind combaterea schimbărilor climatice”.

      PER solicită consolidarea diplomației ecologiste a țării, justiția climatică și ecologică – Justiția ECO, recunoașterea și definirea „statutului de refugiat în urma dezastrelor naturale majore”, salvarea pădurilor naționale, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la zero în cel mai scurt timp, stoparea pierderii biodiversității și etichetarea corectă a produselor alimentare.

      De asemenea, se mai solicită gestionarea deșeurilor, măsuri imediate privind implementarea uniformă a colectări selective a deșeurilor la nivel național, măsuri ECO- City pentru administrațiile locale din orașele și municipiile României, interzicerea tăierilor haotice de păduri pe 10 ani, interzicerea exportului de buștean și cherestea pe 20 ani, protejarea ariilor naturale și a parcurilor naționale, precum și înăsprirea legislației naționale privind protecția mediului.

      PER are o istorie de 30 de ani, iar la conducerea sa au fost și politicieni băcăuani.

      Trafic blocat din cauza unui accident

        Traficul la intrarea în Bacău în zona Podului Șerbănești a fost blocat timp de zeci de minute, în această seară, din cauza unui accident rutier.

        Sute de autoturisme au circulat bara la bară atât la ieșirea spre Vaslui, pe Calea Bârladului, cât și la ieșirea spre Iași, pe Calea Romanului.

        Două persoane au fost rănite după ce un autoturism a intrat pe contrasens pentru a evita un obstacol apărut pe calea de rulare.

        VIORICA DĂNCILĂ PREŞEDINTE!

        Eu cred în România Puternică.

        Eu cred în Unitatea tuturor românilor.

        Eu cred în echilibru şi stabilitate.

        Eu cred în prosperitate şi progres.

        Eu cred în sprijinirea categoriilor defavorizate ale populaţiei.

        Eu cred în dezvoltarea mediului de afaceri.

        Eu cred că tinerii sunt viitorul României.

        Eu cred în înţelegere şi consens, nu în învrăjbire şi dezbinare.

        Eu cred în mediere şi toleranţă, nu în scandaluri şi conflicte.

        Eu cred în dezbatere și dialog.

        Eu cred într-un stat modern, cu instituţii ancorate în realitatea europeană.

        Eu cred într-o relaţie corectă între cetăţean şi stat.

        Eu cred într-un viitor armonios pentru copiii noştri.

        Eu cred într-o viaţă liniştită a bătrânilor noştri.

        Eu cred în şansa României.

        Eu cred în Viorica Dăncilă!

        Mă adresez tuturor prietenilor şi oamenilor din județul Bacău. În calitate de parlamentar, am încercat să rezolv problemele tuturor oamenilor şi să-i reprezint cu cinste în faţa autorităţilor statului, indiferent de opţiunile lor politice. Activitatea mea politică și parlamentară de până acum stă mărturie în acest sens!

        Îi rog pe toţi cei care mă cunosc şi cred în mine, să acorde votul lor candidatului PSD la Preşedinţia României, doamnei Viorica Dăncilă, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de duminică, 24 noiembrie 2019. Sunt convins că este cea mai bună alegere!

        Ştiu că Viorica Dăncilă, ca preşedinte al României, va fi un garant al unităţii românilor şi a îmbunătăţirii vieţii noastre de zi cu zi. Aşa cum a demonstrat ca premier, că a făcut dreptate românilor, aşa va acţiona şi ca preşedinte, în folosul nostru, al tuturor.

        Apelez la voi toţi pentru a o susţine împreună pe Viorica Dăncilă. Împreună vom reuşi! Victorie!

        Al dumneavoastră,
        Senator PSD Miron SMARANDACHE

        Camera de Comerț rebrănduiește „Zilele Economiei Băcăuane”

        ⦁ evenimentul include și ediția a 26-a a Topului județean al firmelor, organizat în trei orașe din județ

        Camera de Comerț și Industrie (CCI) din Bacău organizează, în perioada 9 – 13 decembrie, ediția a doua a manifestărilor „Ziua Economiei Băcăuane”. Manifestările includ ediția a 26-a a Topului firmelor, iar laureații care urcă pe podium vor fi premiați la festivitățile care vor avea loc în Bacău, la Onești și în zona Moinești. Și programul manifestărilor este unul complex, structurat pe toate cele cinci zile din program, cu sprijinul universităților „Vasile Alecsandri” și „George Bacovia” și a Centrului de Cultură „George Apostu”.

        Noua concepție de organizare și criteriile de clasificare a firmelor în top au fost prezentate, miercuri, 20 noiembrie, într-o conferință de presă la care au participat, alături de președintele CCI Bacău, Doru Simovici, și de directorul general al organizației, Mihai Tulbure, decanul Facultății de Științe Economice a Universității „Vasile Alecsandri”, prof. univ. dr. ing. ec. Ovidiu Leonard Turcu, și directorul Centrului de Cultură „George Apostu”, Geo Popa.

        Conform programului manifestărilor, pe 9 decembrie, la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău vor avea loc o suită de dezbateri asupra stării economiei județului, iar pe 10 decembrie, în aceeași locație, va avea loc și prezentarea Topului firmelor din județ, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” conferința „Securitatea cibernetică”, iar la Centrul de Cultură „George Apostu” vernisajul expoziției „Patrimoniul la Centenar”.

        Pe 11 decembrie, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” va avea loc conferința „Contribuția mediului universitar la dezvoltarea antreprenoriatului și afacerilor din județ”, iar în Salonul Pensiunii Magic Garden, din Dărmănești, va avea loc Topul firmelor din zona Moinești.

        Pe 12 decembrie, va fi prezentat Topul firmelor din zona Onești, la Salonul Alexander din municipiu, iar la Sala Ateneu din Bacău va avea loc un concert dedicat comunității de afaceri.

        Pe 13 decembrie, în Aula Universității „George Bacovia” va avea loc conferința „Relația mediului de afaceri cu mediul universitar”, iar la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău Gala laureaților Topului firmelor din zona Bacău.
        Asupra criteriilor de alcătuire a Topului firmelor din acest an, a altor amănunte privind ansamblul manifestărilor „Zilele Economiei Băcăuane” și a opiniilor unor parteneri ai Camerei de Comerț și Industrie vizavi de acest eveniment, vom reveni cu amănunte.

        „Am ales un format nou pentru manifestările din acest an, iar între parteneri se mai numără și Inspectoratul Școlar Județean, dar și Filarmonica din Bacău. Am hotărât să venim noi către firme, în trei centre de manifestări, dar am dedicat economiei băcăuane cinci zile de dezbateri asupra stării acestei economii, asupra căreia am insistat, de fapt, anual, din 1997, și pentru că în Legea camerelor de comerț se află distinct o asemenea prevedere”.
        Doru Simovici, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bacău

        Bărbat dispărut

          Budău Lucian are 43 de ani. Este din satul Galbeni, comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

          În ziua dispariției era îmbrăcat cu o bluză de salopetă, iar sub ea o bluza vișinie cu guler, pantaloni maro închis spre negru, o șapcă gri, și încălțat cu galoși.

          Are parul grizonat în jur de 8 cm lungime și nebărbierit. Are defect de mers la piciorul drept și un dinte lipsa în partea de sus față.

          Este bolnav și nu știe carte. Dacă l-a văzut cineva este rugat să sune la numărul de telefon 0747068488 Tereza (sora lui) 0787822054 Lorena (nepoata lui) sau sa anunțe cea mai apropiata secție de politie. MULȚUMIM!

          Un canal de care nu s-a știut încurca lucrările la parcarea de la spital

            Un canal de utilități de a cărui existență nu s-a știut pune probleme constructorilor care amenajează zona dintre Spitalul Județean de Ugență Bacău și Spitalul Municipal, în vederea realizării unui acces mai eficient și mai sigur către secția UPU Pediatrie și creării de locuri de parcare.

            Cu ocazia realizării unor săpături, s-a descoperit un canal ce adăpostește utilitățile SJU Bacău, canal care nu_există_identificat în proiectul elaborat de SSPM, a anunțat Consiliul Județan.

            „Din estimările noastre, aproximativ 40% din proiect trebuie modificat. Pe cale de consecință, promisiunea asumată de CJ Bacău, de a termina acest obiectiv până la finalul lui 2019, nu va fi respectată”, se anunță într-un comunicat al Consiliului Județean.

            Consiliul Județean Bacău finanțează, în proporție de 90% lucrările de reamenajare a zonei.

            O inițiativă salutară

              foto: Claudiu Stefanescu

              Asociația Rotary Club Onești aduce o veste bună pentru elevii cu rezultate bune la învățătură și care provin din mediul rural. Astfel un număr de 20 de elevi ce urmează cursurile la liceele și colegiile oneștene dar și de la școlile gimnaziale din satele Negoiești (com. Ștefan cel Mare) și Brătila (com. Helegiu), care au rezultate bune la învățătură și provin din familii cu situații materiale defavorabile beneficiază din această toamnă de câte o bursă în valoare de 250 lei lunar. ”Este o etapă de bucurie a Programului Pro Ruralis împlinit de Asociația Rotary Club Onești și sponsorii ce au dat viață acestui frumos proiect. Împreună reușim să atingem scopul propus și să ajutăm elevii din mediul rural”, a declarat Ion Stamate, responsabil al acestui proiect.

              Menționăm că sponsorul principal al proiectului este Smart Wood România, care din luna septembrie a deschis o fabrică la Onești, unde se speră ca numărul angajaților să ajungă la peste 100. Victor Florin Brazău, General Manager la această firmă a mulțumit de ”oportunitatea oferită companiei de a fi parte a acestui proiect” . El a mai declarat: ”Educația este cea care ne poate aduce la un alt nivel și la o altă direcție a societății. Nu toți dintre noi ne-am născut cu posibilități materiale pentru a ne îndeplini visele și de aceea trebuie ca să fim alături în astfel de proiecte. Având oportunitatea de a fi de un an de zile în municipiul Onești trebuie să sprijinim comunitatea locală și nu să ne plângem că nu putem! Susținem acest proiect pentru educație! Noi suntem foarte mulțumiți de ceea ce am găsit la Onești, de oamenii cu care ne ducem business-ul mai departe”.

              Mihaela Geaboc Bădic, președintă a Asociației Club Rotary Onești a menționat:”Știu că elevii care locuiesc în comune fac eforturi foarte mari pentru a urma cursurile școlare la Onești. Este cea mai frumoasă ediție a acestui proiect al nostru prin acordarea a 15 burse lunare elevilor de liceu și a 5 burse lunare pentru elevi de la școlile gimnaziale. Timp de un an ei vor primi aceste burse, care să-i ajute să-și continue studiile. Au fost niște criterii la acordarea burselor: media generală de minim 8.50 la sfârșitul anului școlar, va fi monitorizată frecvența elevilor și rezultate bune în acțiuni de voluntariat”. Pentru ”a pecetlui” buna colaborare din cadrul acestui proiect Mihaela Geaboc Bădic a acordat sponsorului principal o plachetă, ea exprimându-și speranța ca durata de acordare a acestor burse să fie cât mai mare.

              ”Orice sprijin către școală este unul foarte bun. Comunitatea se poate dezvolta prin oamenii săi și felicit Asociația Rotary Club Onești pentru că a găsit această modalitate de a –i sprijini pe tineri. Noi aici avem viitorul!”, a menționat prof. Mihai Ursachi, director al Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Onești. Cuvinte de apreciere asupra acestei inițiative au rostit și profesorii Aliana Ifrim (director al Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir”), Maria Stanciu (director al Colegiului Național ”Grigore Moisil”) și elevul Paul Răspopa.

              Jandarmii au prins un șarpe de aproape un metru și l-au dus la Vivariu

                Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat ieri pe aleea de lângă Bazinul Olimpic de Înot din Bacău, în urma unui apel la 112, prin care un cetățean solicita sprijin din cauza apariței unui șarpe .

                Ajunși la locul indicat, jandarmii au găsit un șarpe de aproape un metru lungime ce a fost prins si predat la Muzeul de Științe ale Naturii, „Vivariu” din Bacău.

                De la începutul acestui an, jandarmii au intervenit în peste 10 situații în care cetățenii au solicitat sprijin din cauza apariței unor urși, vulpi, serpi și viespi în anumite zone de munte, localități și gospodării din județul Bacău.

                Poliția în acțiune

                  Poliția în acțiune

                  Au condus deşi aveau permisul anulat

                  Polițiștii Biroului Rutier Bacău au depistat un bărbat de 41 de ani, din comuna Săuceşti, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii din municpiu, având permisul de conducere anulat din data de 3 iulie 2018.
                  Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
                  În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

                  Polițiștii rutieri din Oneşti au depistat un tânăr de 26 de ani, din comuna Coţofăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Braşovului din municipiu, având permisul de conducere anulat.
                  Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.
                  În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

                  La volan sub influenţa alcoolului

                  La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Poduri au depistat în flagrant un tânăr de 23 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 117 aflându-se sub influenţa alcoolului.
                  În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Moineşti pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                  Dosar penal pentru furt calificat

                  La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigaţii Crimiale din cadrul Poliţiei Moineşti au depistat în flagrant un bărbat de 42 de ani, din localitate în timp ce sustrăgea subansamble metalice din incinta unei societaţi comerciale.
                  Bunurile au fost recuperate şi restituite părţii vătămate iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

                  „STEA Printre Stele”

                    Asociatia “Centrul Daniel” Bacau organizeaza in data de 22 si 23 noiembrie 2019 (vineri si sâmbata) cea de a VIII-a editie a Festivalului de Muzica Usoara pentru Copii si Tineri „STEA Printre Stele”.

                    Evenimentul se va desfasura in sala mare de spectacole a Teatrului Municipal “George Bacovia”, iar Gala de premiere va avea loc la Teatrul de Vara “RADU BELIGAN”, salile fiind puse la dispozitie de catre Municipiul Bacău si Consiliul Local Bacau in cadrul proiectului de parteneriat/asociere.

                    Scopul organizarii acestui eveniment de promovare tip festival a pornit inca din anul 2012, din dorinta de a schimba perceptia legata de persoana cu dizabilitati, de aceea cu acesta ocazie ne dorim sa marcam ziua de 3 decembrie – Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati.

                    Evenimentul este organizat intr-o maniera integrativa şi participativă la viaţa socio – culturală a comunităţii din care fac parte, tocmai pentru a demonstra ca handicapul nu trebuie sa conduca la izolare, nu trebuie sa ingradeasca accesul la viata culturala, nu trebuie sa afecteze viata copilului/tanarului cu dizabilitati, deoarece toti copiii merita o sansa de a se autovaloriza, indiferent de existenta talentului sau handicapului, si pot fi educati astfel incat, impreuna, sa construiasca o lume mai buna.

                    Juriul acestei editii de festival va fi compus din artisti consacrati precum Mihai Alexandru – chitarist, solist vocal, producator si compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania – presedintele juriului;
                    Luminita Anghel – interpret de muzica usoara;
                    Aurelian Temisan-interpret de muzica usoara;
                    George Vanvu – Profesor, compozitor si coordonator musical al studioului Radio Iaşi, realizator „Pro Musica” şi „Hiturile Radio Iași”,
                    Bogdan Dragomir – muzician si realizator emisiuni la Radio Romania Regional, membru al Uniunii Nationale a Artistilor din Romania si al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România,
                    Ovidiu Iordache – compozitor,
                    Claudiu Bulete – compozitor – manager CB Media si compozitorul imnului festivalului

                    Si-au anuntat participarea la festival 166 copii din toata tara, acestia concurând pe noua categorii de vârsta
                    Spectacolul Galei de Premiere va avea loc la “Teatrul de Vara Radu Beligan”, sâmbata, 23 noiembrie 2019, incepand cu orele 16.30 si va cuprinde recitalurile artistilor: Luminita Anghel, Bibi – Bianca Lixandru, Alessia Popa si Aurelian Temisan.

                    Mentionam ca pe durata intregului eveniment, intrarea va fi libera.

                    Primarul Necula se declară optimist după întrevederea cu premierul Orban

                      Primarul municipiului Bacău a participat, ieri, la întâlnirea cu premierul Ludovic Orban și ministrul de Finanțe Florin Cîțu, alături de primarii din conducerea Asociației Municipiilor.

                      „Am susținut faptul că avem nevoie de predictibilitate bugetară iar alocările de fonduri spre municipii să nu mai fie filtrate sau ajustate discreționar de diverși baroni locali care au de manevrat polițe politice”, a spus primarul Necula.

                      El spune ca a primit asigurări că Legea bugetului de stat va fi aprobată până la finalul acestui an, astfel încât să intre în vigoare de la 1.01.2020 și să asigure adoptarea bugetelor locale în cel mai scurt timp. O altă promisiune a fost ca se vor lua în considerare nevoile reale ale municipiilor în vederea unei rectificări bugetare pentru anul 2019, banii pentru asigurarea încălzirii centralizate fiind una dintre necesitățile stringente ale municipiului Bacău dar și a mai multor municipii.

                      „Cotele din impozitul pe venit, una din principalele surse de venit ale bugetelor locale, vor fi stabilite la cuantumul de 65% prin Legea finanțelor publice și nu prin Legea bugetului de stat, așa cum s-a întâmplat în anii 2018-2019”, spune Cosmin Necula.
                      Premierul a mai promis că se va asigura cu cel puțin 50% finanţarea drepturilor asistenţilor personali și a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap grav.

                      „Pe scurt, concluzia este că toate aceste măsuri nu vor mai afecta bugetele municipiilor și nu vom mai fi nevoiți să stăm cu mâna întinsă la Guvern și la Consiliul Județean. Sper să nu trăim doar un vis frumos iar cele discutate să se concretizeze cu adevărat în soluții reale pentru cetățeni. Vom vedea acest lucru cât de curând”, a concluzionat primarul Cosmin Necula.

                      O nouă prelevare de organe în Spitalul Județean. Este prima din acest an

                      Opt ore în echipă completă în blocul operator. Opt ore în care s-a luptat din nou pentru salvarea de vieți. A altor vieți! Opt ore pline de emoție, dar și de concentrare maximă, profesionalism și coordonare impecabilă. Timp de opt ore, într-una din sălile de operație din Spitalul Județean de Urgență Bacău s-a efectuat o nouă prelevare multiplă de organe. Prima din acest an. Alături de echipe de medici din Iași și București. Cazuri eligibile au mai fost, dar familiile acestora nu și-au dat acceptul. Acum, deschiderea a fost alta. Iar colaborarea, imediată.

                      Pacientul donator este un tânăr de 18 ani, declarat în moarte cerebrală. Pentru efectuarea prelevării, familia acestuia și-a dat acordul imediat după ce s-a aflat că pacientul nu mai poate fi salvat. S-au prelevat rinichii, ficatul, oase, tendoane, corneea de la ambii ochi. Echipa medicală care a participat la intervenție a fost formată din dr. Bianca Purcărin, medic primar ATI și coordonatorul echipei din Programul de prelevare derulat de Spitalul Județean de Urgență Bacău, dr. Dana Calțaru, medic primar oftalmolog, și asistenții medicali ATI Costel Bârgu, Ecaterina Bica și Olguța Lungu.

                      Puterea exemplului

                      „Din punct de vedere medical, cazul nu a fost deosebit. Eu eram de gardă când a venit în urgență, pe 12 noiembrie, iar pe 17 noiembrie a fost declarată moartea cerebrală. Adevărata provocare pentru noi, în astfel de cazuri, care implică eforturi foarte mari, este menținerea în viață a pacientului, a funcțiilor sale vitale, astfel încât să i se poată preleva organele, iar acestea să fie viabile. Partea mai puțin cunoscută însă, pe care trebuie să o știe și să o conștientizeze toată lumea, este cum convingem familia să își dea acceptul de prelevare. Am mai avut anul acesta încă trei cazuri eligibile pentru prelevare, dar ne-am izbit de refuzul familiei. E adevărat că situația este șocantă. E adevărat că e greu de luat o asemenea decizie, dar ar trebui să se înțeleagă că un astfel de gest salvează alte vieți. Că, în fapt, este vorba despre un act de empatie cu umanitatea”, a explicat dr. Valentin Tutunaru, medic primar ATI.

                      Probabil că aici încă noi, ca nație, mai avem de luptat. Și de acceptat! Să nu mai fim suspicioși, să aveam încredere în sistemul medical, să lăsăm anumite resentimente deoparte. Să fim altruiști, empatici, umani.

                      „Emoțional, e foarte greu și pentru noi, medicii. Toți suntem părinți, toți avem copii, știm că e greu, dar acum vorbim de un caz în care mama a înțeles din start ce înseamnă un astfel de gest. Și chiar ne-a spus că ar vrea să cunoască pacienții care vor primi organele fiului său, pentru a vedea în ochii lor lumina băiatului ei”, a completat dr. Dana Călțaru, medic primar oftalmolog, cea care a participat la prelevarea corneei.

                      „Familia, în mod special mama acestui băiat, a fost foarte receptivă în a-și da acordul de prelevare. Deși i-a fost greu, dată fiind suferința prin care trece urmare a morții copilului său, a decis să îi doneze organele pentru a salva și alte vieți. Îi mulțumim public pe această cale. Este un exemplu pentru toți”, a conchis dr. Bianca Purcărin.

                      Rinichii, ficatul și corneea au fost deja transplantate, cu succes, în Centrul din Iași, iar tendoanele și oasele au ajuns la București.

                      Spitalul Județean de Urgență Bacău este inclus în Programul Național de Prelevare de 6 ani, iar anul trecut a obținut reacreditare pentru următorii 5 ani. Până cum s-au efectuat astfel de intervenții în peste 10 cazuri.
                      În ultimii cinci ani numărul donatorilor de organe s-a redus dramatic, la nivel național. De la 138 de donatori cât au fost în 2014 s-a ajuns la 65, număr înregistrat atât în 2017, cât şi în 2018, potrivit Agenției Naționale de Transplant. Anul acesta, până în luna martie, au fost doar zece prelevări în întreaga țară. Asta în timp ce pe listele de așteptare de transplant sunt peste 5.000 de persoane.

                      Orașul Dărmănești a pierdut procesul cu ADIS

                        Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău a câștigat procesul cu Unitatea Administrativ-Teritorială (UAT) Dărmănești, sentința fiind definitivă. Litigiul a avut drept obiect contestarea de către UAT a sumelor pe care ADIS le solicita pentru serviciul prestat, primăria nefiind de acord nici cu tariful, nici cu numărul locuitorilor pentru care se factura ridicarea deșeurilor.

                        „Așadar, astăzi, 18 noiembrie 2019, Primăria Dărmănești, urmare a sentințelor judecătorești, are de plătit următoarele sume pentru salubritate: 823.099 de lei, sumă aferentă perioadei ianuarie 2016 – octombrie 2017. Valoarea la care s-a ajuns se datorează faptului că UAT Oraș Dărmănești refuză să respecte propria Hotărâre aprobată de CL prin care a aprobat Planul Anual de Evoluție al Taxelor și Tarifelor, instituind în acest fel o taxă pentru anii 2016 și 2017 cu mult subdimensionată față de cea aprobată inițial; 489.000 lei, sumă rezultată din scăderea artificială a numărului de persoane la plata taxelor de salubrizare”, arată ADIS.

                        Și municipiul Moinești avea, la sfârșitul anului 2018, o datorie de 4.553.482 lei. „Deciziile celor doi primari au pus în pericol însăși implementarea proiectului «Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Bacău», care a fost pe punctul de a primi corecții financiare”, afirmă Sorin Brașoveanu, președintele ADIS.

                        „Am achitat suma integral”

                        Toma Constantin, primarul orașului Dărmănești, susține că toate sumele pentru salubritate au fost deja achitate: „Noi am plătit, astă-vară, 17 miliarde de lei vechi, în care intră și sumele la care se referă ADIS acum. Le-am achitat anticipat pentru că ne suspendaseră ridicarea deșeurilor. Dacă am fi câștigat procesul, am fi recuperat banii de la ADIS.”

                        Toma Constantin a declarat că nu comentează decizia instanței, dar a precizat că s-a ajuns în situația asta nu din cauza „încăpățânării unor edili”, ci din cauza „modelului defectuos” pe care ADIS l-a implementat. „Conform acestuia, o familie formată din doi adulți și un copil plătește un impozit pe casă de 100 de lei/an, iar pentru salubrizare, 360 de lei/an. Dacă în ianuarie 2019 nu s-ar trecut la sistemul «plătește pentru cât arunci», și astăzi UAT-urile din urban ar fi înregistrat datorii foarte mari”, susține Constantin.

                        Cu privire la procesul pe care UAT Dărmănești l-a pierdut, primarul declară: „Este dreptul nostru să ne apărăm! Orice autoritate publică are dreptul să se apere în instanță când se consideră vătămată într-un fel sau sau altul!”

                        „Atitudinea primarilor din Moinești și Dărmănești nu a fost corectă, fapt demonstrat de decizia definitivă a instanțelor de judecată. Îmi doresc ca locuitorii acestor orașe să beneficieze de servicii de salubrizare de calitate și să nu mai fie nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare și disconfort generate de încăpățânarea unor edili care nu înțeleg să-și onoreze obligațiile asumate prin contractul privind implementarea proiectului!”
                        – Sorin Brașoveanu, președinte Consiliul Județean Bacău.

                        Verificarea instalației de gaze naturale este obligatorie

                        Verificarea instalației de gaze naturale este o acțiune preventivă de mare importanță și este impusă de lege. Principalul furnizor de gaze naturale din județul Bacău, Delgaz Grid, atrage atenția că fiecare utilizator a acestui serviciu trebuie să se asigure de buna funcționare a instalației de utilizare a gazelor naturale, inclusiv a aparatelor de utilizare și a coșurilor de evacuare a gazelor arse.

                        Dacă verificarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale nu este făcută la timp, pot surveni incidente grave, cum sunt exploziile sau intoxicațiile cu monoxid de carbon.

                        Ce presupune verificarea instalației

                        Cu ajutorul unor aparate speciale se detectează eventuale scurgeri de gaze naturale pe traseul întregii instalații. Se verifică modul de funcționare a arzătoarelor de gaz, starea îmbinărilor și garniturilor aferente, funcționarea aparatelor de măsurare, control, reglare și de siguranță, precum și echipamentul de reglare din instalațiile de utilizare gaze naturale. De asemenea, este verificată stabilitatea și etanșeitatea îmbinării conductelor și armăturilor, starea răsuflătorilor și a căminelor de pe traseul instalației interioare.

                        Este obligatoriu ca la momentul efectuării verificării instalației de utilizare a gazelor naturale să puneți la dispoziția firmei autorizate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) documente care să ateste efectuarea verificării tehnice periodice a centralelor termice, boilerelor și convectorilor, în termen de valabilitate, precum și autorizarea funcționării – pentru aparate nou puse în funcțiune. Totodată, trebuie să prezentați dovada curățării coșurilor de fum – pentru aparatele racordate la coșurile de fum – și a canalelor de evacuare a gazelor arse, pentru aparatele care funcționează cu flacără liberă (aragazurile din blocuri).
                        Revizia instalației de utilizare gaze naturale se face o dată la zece ani, când se face și proba de etanșeitate cu aer.

                        Cine poate face verificarea

                        În cazul în care se constată neconformități, acestea sunt remediate numai de firme autorizate ANRE. Verificările și reviziile sunt obligatorii și se execută în baza unui contract de prestări de servicii. Alegerea prestatorului de servicii revine clientului, iar lista firmelor autorizate de ANRE poate fi consultată la adresa de internet http://www.anre.ro/ro/info-consumatori/operatori-economici/gaze-naturale.
                        Informațiile despre data la care expiră verificarea/revizia instalației se primesc de la furnizorul de gaze naturale.

                        Paradoxuri din literatură: Un critic iubit de scriitori!

                        Despre Petre Isachi este vorba. Profesor, eseist, publicist, făcător de reviste, dar mai ales critic literar, „o voce unică în domeniu, original, din regnul celor care citesc literatură, înţeleg şi comentează cu dezinvoltura celor aleşi” (Cristina Ştefan, poet, vicepreşedinte al Filialei Bacău a USR), sărbătorit la împlinirea vârstei de 80 de ani, de romancieri, poeţi, filosofi, şefi de reviste literare, critici literari, profesori şi prieteni, din Bacău şi alte oraşe din Moldova, la Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza”.

                        S-ar fi vrut o surpriză, după cum a dezvăluit Ion Fercu, unul dintre artizanii ineditei sărbători, însă „sursele” au zădărnicit iniţiativa, astfel că s-a ajuns tot la clasicul prezidiu şi, de cealaltă parte…invitaţii. Introducerea în temă: Ion Fercu l-a adus printre oameni de incomodul critic, apelând la una dintre cele mai alese însuşiri ale celui care domină critica literară băcăuană de mai bine de 20 de ani – Prietenia. Un colaj de fotografii şi un comentariu informativ, urmat de o exaustivă biografie prezentată de Liliana Cioroianu, bibliotecar, după care şi-au făcut loc lin, generos, amintirile, emoţionante relatări în care, evident, a fost prezent Petre Isachi de-a lungul frumoasei şi prodigioase cariere, în unele şi-au făcut loc nevinovate exagerări, acceptate însă în astfel de momente, când gândul frumos are nevoie de epitete pentru a fi exprimat.

                        „Petre Isachi are cultul prieteniei şi al dialogului, altruist şi generos a scris despre mulţi şi a promovat la fel de mulţi. Eu îl ridic de la geniu, la rangul de Prieten” (Viorel Savin), „Elev fiind, profesorul Isachi mi-a devenit mentor, Învăţător” (Mădălina Rotaru), Ioan Neacşu, în semn de preţuire i-a dăruit un ceas, o replică a unei mărci celebre, „Criticul este un om al cărţilor, cu lecturi din vârfurile creaţiei universale, are puterea de a se bucura de realizările celor despre care scrie” (Ion Dinvale), Dan Sandu a venit la întâlnirea aniversară cu un eseu sclipitor în care şi-au făcut loc frumos, discret trimiteri la marii creatori ai lumii, „Pe sărbătoritul de astăzi îl caracterizează 1.) Hărnicia, 2.) Imaginaţia, 3.) Iubirea pentru critica literară (Ştefan Munteanu).

                        Gheorghe Iorga a apelat la memorie pentru a aprecia contribuţia profesorului Isachi la dărâmarea unei prejudecăţi: profesorul nu poate fi altceva decât profesor, evidenţiind rolul lui la editarea revistelor „Convorbiri didactice” şi „13 Plus”, acolo unde au debutat zeci de scriitori. Nu au lipsit de la festinul intelectual nici George Calcan, nici Ioan Dănilă, nici Mihai Botez sau Dumitru Brăneanu, care şi-au proiectat intervenţiile spre orizontul centenarului lui Petre Isachi, care, la propria anivesare, a dăruit literaturii o nouă carte de critică literară: „Sfinx şi deriva hermetică”, rămasă în studiu.
                        Urările de sănătate şi mulţi ani au încheiat un gest frumos şi necesar: să ne iubim criticii.