Acasă Blog Pagina 1979

Se suspendă transporturile rutiere şi feroviare către Italia şi din această ţară către România

    Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni, că se vor suspenda, începând din data de 10 martie, transporturile rutiere şi feroviare către Italia şi din această ţară către România.

    „Se aprobă suspendarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate, regulate speciale şi ocazionale în trafic internaţional pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia şi din Italia, începând cu data de 10 martie, ora 12,00 până în data de 31 martie, ora 12,00, ora României”, a declarat Vela, la finalul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

    El a mai spus că operatorii de transport rutier care efectuează curse care tranzitează Italia au obligaţia de a comunica cetăţenilor români care se vor îmbarca din Italia către România faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României şi îşi vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declaraţii pe propria răspundere la îmbarcarea în autobuz.

    „Se aprobă suspendarea sau, după caz, interzicerea introducerii de către operatorii feroviari de transport călători de noi trenuri directe spre Italia şi dinspre Italia spre România, începând cu data de 12 martie 2020, ora 12,00, până la data de 31 martie 2020, ora 12,00. Operatorii feroviari au obligaţia de a distribui materiale tipărite care să aducă la cunoştinţa călătorilor faptul că cetăţenii români care vor veni din Italia către România vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României şi îşi vor asuma această printr-o declaraţie pe proprie răspundere la urcarea în tren”, a spus Vela.

    El a mai precizat că operatorii feroviari au obligaţia de a înştiinţa cetăţenii străini că acestora nu li se va permite trecerea frontierei României dacă vin cu escală din Italia.

    Școlile se închid în perioada 11- 22 martie

    Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) a decis, luni, închiderea şcolilor şi grădiniţelor în perioada 11 martie – 22 martie, a anunţat premierul interimar Ludovic Orban.

    „Am luat decizia (…) de suspendare a cursurilor în învăţământul preuniversitar pe o perioadă limitată, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de evoluţiile care apar. E vorba de perioada 11-22 martie, inclusiv. Este o măsură cu caracter preventiv”, a spus Orban.

    El a afirmat că la baza acestei decizii au stat mai multe consideraţii.

    „Primul argument e legat de o creştere estimată a riscului de intrare în ţară a unor persoane care vin din zone cu o largă răspândire a epidemiei. Avem informaţii despre foarte mulţi cetăţeni români care în momentul în care au aflat din presă, anterior emiterii deciziei guvernului italian, despre posibilitatea închiderii Lombardiei, şi-au făcut bagajele şi se pare că mulţi au pornit spre România”, a afirmat Ludovic Orban.

    Premierul a punctat că decizia privind suspendarea cursurilor a fost luată pentru o perioadă de timp „relativ scurtă”, opt zile de cursuri.

    „Vrem să şi vedem evoluţia în ceea ce priveşte numărul de diagnostice, evoluţia din mai multe puncte de vedere şi grija noastră principală e de a-i feri pe elevi de orice risc de contaminare care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la şcoală”, a spus Ludovic Orban în cadrul unei conferinţe de presă la sediul MAI.

    Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a precizat în aceeaşi conferinţă că măsura suspendării cursurilor de referă la toate unităţile de învăţământ, fie ele de stat sau private.

    În cadrul şedinţei au participat reprezentanţi ai MAI (DSU, IGSU şi IGPF), Ministerului Transporturilor, MApN, Institutului Național de boli infecțioase “Matei Balş”, Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, ONAC și MAE.

    Raed Arafat propusese închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional, începând din data de 10.03.2020 până la data de 21.04.2020.

    Manifestările cu mai puțin de 1.000 de persoane, doar cu autorizarea DSP

      Prefectul Liviu Miroşeanu s-a întâlnit cu conducătorii instituțiilor D.S.P., D.S.V.S.A., I.S.J., I.J.J., I.S.U., I.P.J. Au fost analizate măsuri dispuse la nivel central privind gestionarea COVID 19.

      Astfel, și la nivelul județul Bacău se impune, până la data de 31.03.2020, interzicerea oricăror activități care presupun participarea unui număr mai mare de 1000 de persoane iar, pentru activitățile cu un număr mai mic de 1000 de persoane, măsura va fi adoptată la nivel local, pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor și a tipului de activitate, cu avizul prealabil al DSP.

      Aceste măsuri se pot prelungi și după data de 31.03.2020, în funcție de evoluția infecțiilor cu SARS – CoV-2. Măsura vizează atât activitățile publice cât și cele private desfășurate în interiorul unor incinte sau în aer liber.

      „Am discutat cu șefii instituțiilor responsabile și am stabilit împreună măsuri necesar a fi aplicate pentru desfășurarea acelor activități cu un număr mai mic de 1000 de persoane, astfel încât să poată fi asigurată protecția cetățenilor și a se ține sub control situația monitorizării simptomatice la nivelul județului Bacău”, a declarat prefectul Liviu Alexandru Miroșeanu.

      INTERZIS ÎN SPITALE, până la sfârșitul lunii!

      Toate spitalele publice din județul Bacău au fost informate să-și închidă porțile pentru vizitatori.

      „Conform ultimelor decizii luate de Grupul de suport tehnico-știintific de gestionare a bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, se interzice accesul vizitatorilor în spitale până pe 31 martie. Măsura poate fi prelungită în funcție de evoluția situației!”

      „Spitalul Municipal “ Sf. Ierarh dr. Luca Onești” a decis limitarea completă a accesului aparțînătorilor/vizitatorilor la pacienții internați începând cu data de 09.03.2020, având în vedere impunerile stabilite de către Ministerul Sănătății în conferința de presă susținută în acest sens. Menționăm că scopul acestei măsuri este protejarea resurselor de materiale de protecție ale spitalului și nu apariția de cazuri confirmate în spital. În acest sens, dorim să menținem calmul în rândul populației generale și să ne bucurăm de înțelegerea comunității pe perioada de aplicare a măsurilor preventive. ACCESUL PACIENȚILOR LA SERVICIILE MEDICALE NU ESTE RESTRICȚIONAT !”, anunță conducerea spitalului din Onești.

      «Adresam pe aceasta cale un apel catre toti apartinatorii care in aceste zile doresc sa-i viziteze pe cei dragi, internati in sectiile/ compartimentele Spitalului ” Prof Dr Eduard Apetrei ” Buhusi , ca incepand cu data de 08. Martie, SE INTERZICE accesul vizitatorilor în spital !

      Toate aceste măsuri vor fi luate până la 31 martie 2020, dar perioada poate fi prelungita, conform ultimelor informatii primite de la M.S. si D.S.U. !

      Aceste restrictii temporare ,au fost adoptate deoarece contactul cu o persoana internata poate face rau, atat pacientilor cat si vizitatorilor. Mai bine prevenim pentru a nu ne expune unui risc suplimentar !

      Spitalul ” Prof. Dr. Eduard Apetrei ” Buhusi își cere scuze pentru măsurile drastice adoptate, însă sunt acțiuni necesare pentru prevenirea răspândirii COVID-19».

      S-au suspendat olimpiadele școlare. Ce va mai urma?

      Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a convocat, astăzi, o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți în care s-au discutat măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19 în unitățile de învățământ. De asemenea, ministrul a subliniat importanța dotării școlilor cu săpun și dezinfectant, iar inspectorii trebuie să se asigure de existența acestora, monitorizând situația.

      Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul Educației și Cercetării a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.

      În cadrul videoconferinței a fost discutată și Procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19. Conform art. 4 din Hotărârea nr.7 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, toți cetățenii români care se întorc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Acest articol se impune și tuturor elevilor/studenților/cadrelor didactice care se întorc din țările menționate.

      Totodată, inspectoratele școlare au obligația de a monitoriza toate cazurile de elevi și cadre didactice care sunt izolați la domiciliu și să raporteze zilnic Ministerului Educației și Cercetării.

      Monica Anisie a subliniat faptul că prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată, se aplică și în cazul elevilor de la școlile sanitare postliceale.

      De asemenea, se mai precizează într-o informare privind această videoconferință, suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ este în atributul EXCLUSIV al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

      Arafat propune închiderea școlilor până după Sărbătorile de Paște

      Grupul de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, condus de secretarul de stat Raed Arafat, a propus oficial Comitetului pentru Situaţii Speciale de Urgenţă închiderea şcolilor până pe data 21 aprilie 2020, declararea stării de alertă şi adoptarea altor măsuri pentru combaterea răspândirii coronavirului.

      Comitetul pentru Situaţii Speciale de Urgenţă urmează să decidă în cursul serii dacă dă curs propunerii sau nu.

      HOTĂRÂREA NR. 8 din 09.03.2020 a Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României

      „În temeiul art. 8^2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu Hotărârea nr. 3 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), Grupul de suport tehnico – științific funcționează ca organism de suport tehnic al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), sens în care hotărârile acestuia sunt supuse spre aprobate CNSSU.

      În data de 09.03.2020, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc ședința Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, în completarea măsurilor dispuse prin hotărârile anterioare ale Grupului, raportat la evoluția răspândirii infecțiilor cu COVID 19 pe teritoriul României.

      În cadrul şedinţei au participat reprezentanţi ai MAI (DSU, IGSU şi IGPF), MT, MApN, INBI Matei Balş, INSP, MS, MEC, ONAC și MAE, iar în urma dezbaterilor, s-au decis următoarele :

      1. Se propune, spre aprobarea CNSSU, închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional, începând din data de 10.03.2020 până la data de 21.04.2020. Recomandarea fermă către copii și părinții acestora de a petrece cât mai mult timp la domiciliu, evitând spațiile publice aglomerate.

      2. Se propune, spre aprobarea CNSSU, sistarea, până la 31.03.2020, a stagiilor în spitale pentru cursanții școlilor postliceale.

      3. Se propune, spre aprobarea CNSSU, transmiterea recomandării, către unitățile superioare de învățământ publice și private, de a organiza cursurile la distanță, atunci când este posibil.

      4. Se propune, spre aprobarea CNSSU, declararea stării de alertă, conform prevederilor art. 2 lit. f) coroborat 20 lit. c) din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare.

      5. Se propune, spre aprobarea CNSSU, instituirea obligației pentru unitățile de alimentație publică (ex. hyper-market, super market, market, magazine de cartier etc) de a lua măsuri în privința:

      – dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse (ex. cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de la uși, butoane de la lifturi etc.), în special în zona caselor de marcat,

      – instituirea de măsuri privind evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale.

      6. Se propune, spre aprobarea CNSSU, instituirea obligației pentru organizatorii de evenimente/manifestări cultural – artistice (ex. teatre, săli de spectacol, cinema, festivaluri etc.) de a dispune măsuri pentru:

      – asigurarea unei distanțe mai mari între 2 spectatori prin vânzarea unui număr redus de bilete ;

      – dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse (ex. clanțe de la uși, butoane de la lifturi etc.)

      – evitarea contactului fizic (ex. strângerea mâinilor).

      7. Se propune, spre aprobarea CNSSU, obligarea furnizorilor publici și privați de transport de persoane la dezinfectarea frecventă a spațiului (ex. bare de susținere, uși, scaune etc), de preferat după fiecare ciclu de transport.

      8. Se propune, spre aprobarea CNSSU, obligarea tuturor instituțiilor publice și private de a asigura, la toalete, materiale destinate igienei personale (săpun, prosoape hârtie, uscătoare de mâini), dezinfecția frecventă a clanțelor ușilor, precum și a altor suprafețe expuse (mese conferință, birouri etc).

      9. Se propune, spre aprobare CNSSU, transmiterea unei circulare către instituțiile publice și private în vederea analizării posibilității desfășurării muncii la domiciliu pentru o parte din personal, în temeiul dispozițiilor art. 108 -110 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii coroborat cu art. 2 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, acolo unde este posibil”.

      Președintele Grupului de Suport Tehnico-Știinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, Dr. Raed ARAFAT

      Armă letală, ridicată de poliţiştii din Moineşti în vederea confiscării

        La data de 06 martie a.c., poliţiştii din Moineşti au depistat o armă letală, de vânătoare, confecţionată artizanal și 31de cartuşe cu alice, la domiciliul unui tânăr din localitate.

        În cursul zilei de 06 martie a.c, poliţiştii de investigaţii criminale din Moineşti au efectuat o percheziție la domiciliul unui tânăr, în vârstă de 28 de ani, din localitate.

        Cu această ocazie, polițiștii au găsit o armă letală, de vânătoare, confecţionată artizanal și 31 de bucăți de alice.

        Arma și alicele găsite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

        În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

        Se conectează Centura Bacăului cu drumul Bacău – Onești

          Se lucrează la realizarea sensului giratoriu pe VO Bacău – DN 11, km 174+000, Măgura.

          Lucrările sunt executate de asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade, în baza unui ordin de începere a lucrărilor semnat pe 8 martie 2019.

          Contractul prevede proiectarea și execuția a 30,8 km de drum național, din care 16,2 km în profil de autostradă.

          Primarul Necula face apel la băcăuani să respecte recomandările autorităților

            Nu avem niciun caz de infecție cu COVID-19 în județul Bacău, dar 466 de persoane sunt monitorizate la domiciliu după ce au călătorit în țări afectate de coronavirus, conform DSP Bacău. Până acum, au fost testate doua persoane suspecte, rezultatul fiind negativ.

            Cursele aeriene către și dinspre Italia au fost suspendate. Toate manifestările publice peste 1.000 de persoane sunt interzise, iar cele sub acest număr de participanți au nevoie de avizul DSP.

            „Dar mai important decat orice măsură impusă de autorități este voința noastră de a ne proteja și mai ales de a-i proteja pe cei dragi nouă.

            Este, într-adevăr, dificil să ne limităm mișcările, să nu mai putem merge la concerte, meciuri, la evenimente care implică mari aglomerații umane, să nu mai putem călători”, spune primarul Bacaului, Cosmin Necula.

            „Dar este pentru binele nostru. Dacă aveți rude sau cunoscuți care se intorc din Italia sau din zone în care a lovit coronavirusul, rugați-i să respecte regulile, să rămână acasă pentru câteva zile.

            Depinde de noi toți să păstrăm Bacăul un loc sigur, cu oameni sănătoși”, a mai spus primarul Necula.

            S-a declanșat conflictul de muncă la Chimcomplex Borzești

              Sindicatul Chimistul din societatea Chimcomplex Borzești (Onești) a declanșat conflictul de muncă. Până la sfârșitul săptămânii abia încheiate, în combinat urma să aibă loc încă o rundă de negocieri privind un nou Contract Colectiv de Muncă (CCM), dar privind și revendicările salariale ale angajaților, lansate încă de la finalul anului 2019. În luna februarie, la Chimcomplex a avut loc și un protest spontan al salariaților.

              „Am anunțat conducerea combinatului încă de pe 5 martie – ne-a declarat luni, 9 martie, liderul sindicatului, Anișoara Mondan, aflată chiar în drum spre Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, unde mergea să declare acțiunea. Nu am ajuns la nicio înțelegere până acum. De la ITM vom primi un răspuns în maxim cinci zile, timp în care vom constitui o comisie de conciliere”.

              Reprezentativitatea Sindicatului Chimistul Onești a fost contestată de sindicatul Chimistul al sucursalei Râmnicu Vâlcea după extinderea companiei Chimcomplex prin preluarea mai multor instalații de la societatea Oltchim, pe motiv că oneștenii reprezintă interesele doar ale 30% din totalul angajaților. Conducerea Chimcomplex a formulat un punct de vedere și asupra acestei situații, pe care l-am primit de la directoarea de comunicare Georgiana Stavarache.

              „Compania – spun oficialii ei – refuză să fie arbitru în lupta de putere între cele două sindicate, însă trebuie să țină cont de solicitările ambelor organizații și să rămână imparțială. Am analizat această situație atipică și am venit în sprijinul salariaților cu o soluție temporară astfel încât ei să nu sufere diminuările de drepturi care apar din blocarea negocierilor până la aprobarea unui nou CCM”.

              Ce vor salariații de la Borzești și ce li s-a propus

              Patronatul de la Chimcomplex a propus menținerea nivelului beneficiilor aplicabile în prezent, dar primele anuale (de de Paști, de Crăciun și de Ziua Chimistului, precum și Prima de vacanță din luna iunie, de 1.000 lei net) să fie acordate sub formă de tichete de masă, de tichete cadou și de vouchere. Patronatul a propus acordarea unor prime nete pentru Paști și Crăciun de 150 de lei fiecărui angajat.

              De asemenea, s-a propus ca tichetele cadou de 2.020 de lei să fie acordate cu ocazia unor evenimente, iar fiecărei salariate o primă de 150 de lei, de 8 Martie. La fel, și fiecărui angajat care are copii în vârstă de până la 18 ani. Sindicatul de la Borzești mai reclamă că voucherele de vacanță la Râmnicu Vâlcea sunt de 1.950 de lei. La Borzești se vor reduce până la 450 de lei, iar diferența până la 1.950 de lei să vină prin tichete de masă. S-a mai propus și acordarea salariilor în funcție de nivelul inflației.

              Salariații de la Borzești vor, însă, o mărire a salariului minim cu 200 de lei net, acordarea valorii primei de vacanță sub formă de tichete de masă în locul voucherelor de vacanță, majorarea sporului pentru lucrul în zilele de sâmbătă (ca duminica) și mai multe zile de concediu de odihnă. Sindicatul a mai cerut, pentru angajații care ies la pensie, câte 150 de lei net pentru fiecare an lucrat la Chimcomplex Borzești.

              „Compania noastră a tratat întregul proces de negociere a CCM-ului cu responsabilitate și a dat dovadă de bună credință și deschidere în discuțiile cu angajații. Deși se află într-o situație financiară dificilă, a propus oferte îmbunătățite, deoarece bunăstarea angajaților este principala noastră preocupare. Avem încredere însă în angajații noștri că vor lua cea mai bună decizie. Am devenit împreună cel mai mare combinat chimic din România și sperăm că împreună vom decide să rămânem stabili pe piață, să funcționăm și să dezvoltăm orașul Onești în continuare.”
              Conducerea Chimcomplex Borzești

              7 măsuri propuse de medicul Tudor Ciuhodaru

              „Noi cazuri de infecție cu coronavirus și în România. Doar măsurile de autoprotecție nu sunt suficiente. Ce trebuie să facem. E nevoie de 7 măsuri suplimentare. Voi depune în Parlamentul European un proiect de lege (moțiune pentru o rezoluție) vizând realizarea acestor măsuri în statele membre”, a scris medicul Tudor Ciuhodaru pe contul său de Facebook.

              În afară de măsurile de autoprotecție pe care ar trebui să le știm cu toții, cele legate de igiena mâinilor, spălatul cât mai des, având în vedere că intrăm în contact cu o mulțime de suprafețe (și iar vorbim de educație pentru sănătate predată de la școală, așa cum prevede proiectul meu de lege depus de mai multe ori în Parlamentul României) sunt necesare și

              Măsuri suplimentare. Este doar o problemă de timp până când pandemia actuală va fi și declarată.

              1. Măsuri de evitarea aglomerației, a adunărilor publice, a transportului în comun, de suspendare a cursurilor și de introducerea telemuncii (oriunde e posibil!).

              2. Grupele de risc precum vârstnicii, persoanele cu boli cronice ar trebui să evite transportul public, mai ales la orele de vârf.

              3. Insist pe ideea ca orice(!!!) întâlnire publică (în condițiile în care la nivel mondial se contramandează conferințe, congrese, se pune sub semnul întrebării Olimpiada) ar fi bine să fie amânată.

              4. Cursurile ar trebui suspendate, la fel cum au procedat și alte țări, măcar pentru o perioadă de 2-3 săptămâni.

              5. Introducerea de soluții alternative (tele-muncă și video conferința) pentru orice sector și orice activitate în care se pot aplica aceste soluții.

              6. În ceea ce privește persoanele amendate pentru că au plecat de la domiciliu, nu amenda e problema ci faptul că au lăsat o potențială bombă să se miște pe stradă. Și din acest motiv este o problemă de timp până pandemia actuală va fi și declarată.

              7. Solicit public autorităților redeschiderea Institutului Cantacuzino și construcția unei fabrici de materiale sanitare și medicamente. România nu are nicio fabrică de vaccinuri și nu avem niciun fel de fabrică de materiale sanitare. Majoritatea sunt din China.

              Este o problemă de siguranță națională în momentul de față.

              Blue Air anunță ce se întâmplă cu biletele cumpărate la zborurile anulate

                În urma deciziei autorităților române de a suspenda zborurile în contextul răspândirii COVID-19, zborurile Blue Air se anulează pentru rutele dinspre și către Italia, în perioada 09 martie 2020, ora 12:00 – 23 martie 2020, ora 12:00.

                Toți pasagerii afectați de această măsură și care și-au introdus în sistemul de rezervări datele de contact complete și corecte, vor fi informați de către departamentul de Suport Clienți, prin SMS și e-mail, asupra opțiunilor disponibile:

                • posibilitatea modificării gratuite a datei de călătorie și/sau a rutei, pentru oricare dintre zborurile noastre (pentru destinațiile din Italia, noua dată de călătorie aleasă poate fi doar după data de 23 Martie 2020, ora 12:00);

                • contravaloarea biletului sub formă de creditare (voucher), ce poate fi utilizată ca o reducere din costul viitoarelor bilete/servicii achiziționate la compania Blue Air;

                • rambursarea segmentului de zbor anulat sau a sumei integrale plătite pentru aceste bilete.

                Pentru fiecare rezervare, este foarte important să furnizați datele dumneavoastră de contact, complete și corecte, pentru a putea fi contactați în situația în care există modificări ale programului de zbor.

                Dacă aveți cel puțin 24 de ore până la dată planificată a zborului, vă puteți actualiza datele de contact în contul dumneavoastră Blue Air.

                Pentru informații suplimentare, va rugăm să contactați compania prin intermediul formularului de contact disponibil pe website-ul Blue Airsau apelând Call Center-ului Blue Air:

                • Apelare din România: : 0318 210 120 (Lu-Du: 08:00-22:00);

                • Apelare din Italia: 895 895 1144 (0.5490€/min + 0.3050€/apel (linie fixă); 0.732€/min + 0.1575€/apel (TIM, Vodafone); 0.732€/min + 0.1525€/apel (Wind, H3G));

                Dragoș Benea: „Cerem întreruperea cursurilor în unitățile școlare”

                  Europarlamentarul Dragoș Benea cere, în mod oficial, Prefecturii Bacău și Inspectoratului Școlar Județean Bacău să solicite ministerelor de resort întreruperea cursurilor în unitățile școlare din Municipiul Bacău și din celelalte aglomerări urbane din județ.

                  „Există numeroase școli, licee și colegii unde numărul elevilor trece de 1000, la care se adaugă corpul didactic aferent.
                  În contextul restricțiilor impuse pe fondul epidemiei de coronavirus și având în vedere riscurile la care sunt expuși copiii, apreciem că întreruperea cursurilor pe o perioadă determinată este o măsură preventivă binevenită”, a declarat Dragoș Benea.

                  Autoritățile publice menționate pot, după caz, extinde la nivelul întregului județ măsura întreruperii cursurilor școlare.

                  „Considerăm, de asemenea, că rolul autorităților locale și centrale trebuie să fie unul proactiv în problema #coronavirus, iar Guvernul PNL are obligația de a urma agenda cetățenilor și a interesului public general, nu propria agendă politicianistă”, a mai adăugat europarlamentarul băcăuan.

                  „Prioritatea românilor este sănătatea și lupta împotriva coronavirusului”, a concluzionat Dragoș Benea.

                  Poliția în acțiune

                    Poliția în acțiune

                    Material lemnos confiscat de poliţişti

                    La data de 06 martie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au confiscat 2,6 m.c. material lemnos, esenţă răşinoase.
                    Materialul lemnos în valoare de 916 lei a fost ridicat în vederea confiscării şi predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Comăneşti.
                    Tânărul prins de poliţişti după ce ar fi tăiat şi sustras cei patru arbori, esenţă răşinoase este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

                    Mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, puse în aplicare de polițiști

                    La data de 06 martie a.c., polițiștii din Moineşti au depistat doi tineri, unul de 15 ani şi altul de 18 ani, ambii din localitate, faţă de care a fost dispusă măsura internării într-un centru educativ pentru o perioadă de doi ani şi, respectiv, un an, ambii pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
                    Cei doi tineri au fost internaţi în Centrul Educativ Târgu Ocna.

                    La aceeaşi dată, poliţiştii din Mărgineni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat de 45 de ani, din localitate.
                    Acesta a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, fiind condamnat de Judecătoria Bacău la executarea unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă de un an, opt luni şi 20 de zile.
                    Bărbatul a fost încarcerat în cadrul Penitenciarului Bacău.

                    Sancționat contravențional pentru transport ilegal de persoane

                    La data de 06 martie a.c., polițiștii rutieri din Oneşti au depistat un bărbat de 63 de ani, din localitate, care efectua transport de persoane, contra cost, fără a deţine autorizaţie taxi.
                    Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.

                    Cercetat penal de poliţişti după ce a prezentat un permis de conducere fals

                    La data de 08 martie a.c., în jurul orei 11.00, un bărbat de 37 de ani, din comuna Ghimeş-Făget a fost oprit în trafic de poliţiştii din Comăneşti în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Palanca.
                    Bărbatul a prezentat poliţiştilor un permis de conducere românesc care nu avea toate elementele de siguranţă.
                    În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
                    Pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal, pentru conducerea unui vehicul fără permis şi uz de fals.

                    Restricții pentru vizitatorii persoanelor din penitenciare

                      Dat fiind contextul epidemiologic generat de răspândirea virusului COVID-19 inclusiv pe teritoriul României, precum şi în considerarea măsurilor de prevenţie adoptate la nivelul sistemului penitenciar, conducerea Centrului Educativ Tg. Ocna informează:

                      Persoanelor vizitatoare (aparţinători ai persoanelor private de libertate) care

                      ● au tranzitat sau au călătorit, începând cu luna februarie a.c., în afara teritoriului României (în ţări în care au fost confirmate infectări cu COVID-19)

                      ● au cunoştinţă că ar fi intrat în contact cu persoane care au tranzitat sau au călătorit, începând cu luna februarie a.c., în afara teritoriului României (în ţări în care au fost confirmate infectări cu COVID-19)

                      ● manifestă stări febrile, tuse, dificultăţi respiratorii, dureri musculare sau stări de oboseală

                      şi care şi-au programat sau intenţionează să se programeze pentru vizitarea unor persoane private de libertate, nu li se va permite accesul în unităţile penitenciare!

                      Facem apel la înţelegere şi la conştientizarea importanţei aplicării tututor măsurilor de natură a preîntâmpina orice situaţie de risc, atât pentru protecţia persoanelor private de libertate, a angajaţilor unităţilor penitenciare, cât şi a vizitatorilor. Subliniem caracterul temporar al acestei situaţii.

                      Mașini distruse pe strada Nordului

                        FOTO: ‎Marius Mereu

                        Trei autoturisme au fost avariate azi-noapte, într-o coliziune produsă de un șofer care nu a reușit să reduca viteza la intrarea într-o curba pe strada Nordului din Bacău.

                        Se relateaza că este al treilea accident petrecut în acel loc în ultinele 18 luni.

                        Locuitorii din zona spun că în 2017 a intrat o mașină într-un stâlp iar, în 2018, chiar la locul impactului a luat foc un Seat Alhambra.

                        Trei orașe făra apă

                          Din cauza unei avarii apărute pe conducta de aducțiune Dărmănesti – Comănești – Vermești, în dreptul cartierului Plopu, din orașul Dărmănesti, în data de 09.03.2020, începând cu ora 9:30, se întrerupe serviciul de furnizare a apei potabile pentru beneficiarii din: orașul Dărmănesti, orașul Moinești, Apa Serv Comănești, S.C. Dimer S.R.L., S.C. Fregata S.R.L.

                          Durata estimată a intervenției este de 6 ore.

                          Comunicat de presă CRAB

                          Pădurile subvenţionează schemele de sprijin pentru energia solară şi eoliană!

                          331 de  milioane  de euro au fost alocaţi prin OUG 81/2019 unor agenți  economici  din sectoare  energo-intensive,  pentru  compensarea  costurilor mari  ale  energiei  electrice,  rezultate  din schemele de sprijin pentru energia solară și eoliană!

                           

                          Federația  Proprietarilor  de Păduri  și  Pășuni  din România – Nostra  Silva şi Comunitatea  Forestierilor din România – Fordaq atrag atentia că din veniturile Fondului  pentru  Mediu, obținute prin tranzacționarea certificatelor verzi,  nu  se întoarce nimic pentru pădurile României!

                          Rapoartele  de progres  ale  României  (United  Nations,   Summary of GHG Emissions for Romania, https://di.unfccc.int/ghg_profiles/annexOne/ROU/ROU_ghg_profile.pdf ) privind  reducerea  emisiilor  de gaze  cu  efect  de seră pe  protocolul de la  Kyoto,  arată  că  domeniul  pădurilor  – denumit  cu  acronimul LULUCF –  fixează  anual  23,5  milioane tone  CO2,  aproximativ 30%  din emisiile  totale  de  CO2 ale  României.

                          Veniturile  din valorificarea  certificatelor  de carbon, de către  România, constituie  o  sursă  de alimentare  a Fondului  pentru  Mediu, gestionat  de Ministerul  Mediului.  În 2019,  aceste  venituri  au  fost  de aproximativ  500 milioane  euro!  Pentru  anul  2020,  în bugetul  de venituri  și  cheltuieli  al  Fondului  pentru  Mediu,  veniturile  din valorificarea  certificatelor  de carbon  sunt  estimate  la  700  milioane   de euro.  Din toate aceste  venituri  ale Fondului  pentru  Mediu, nu  se întoarce niciun sprijin financiar pentru păduri,  deși  în   mod  evident,  prin imensa  cantitate de 23,5  milioane  tone  CO2  fixată,  domeniul  pădurilor contribuie  masiv la  îmbunătățirea  bilanțului  României.

                          Veniturile  obținute  din valorificarea  certificatelor  de carbon  ar fi trebuit  să se întoarcă  în proiecte  de mediu! Din acest motiv putem considera că a avut loc o deturnare de fonduri!

                          Pe această  linie,  România  nu  a făcut nimic! Atingerea  țintelor  de reducere  a  emisiilor gazelor cu  efect  de seră s-a  realizat în principal prin dispariția industriilor energofage –  petrochimică și  metalurgică  –  și  prin  aportul  domeniului  pădurilor.

                          Principalele obiective  pentru  domeniul  pădurilor, către  care  ar  fi  trebuit direcționate  investițiile, sunt  legate de  extinderea fondului  forestier,  în principal  pe  acele  terenuri  care  nu  au  o  valorificare  nici agricolă și nici forestieră. De asememnea, un alt obiectiv pune accentul pe exercitarea dreptului de preemţiune al statului la cumpărarea  de păduri  sau  de  terenuri  degradate  pentru  a fi  împădurite!

                          Un exemplu  de directionare  către  altceva decât  proiecte  de mediu  este  OUG 81/2019, prin care  suma de 331 de  milioane  de euro a fost alocată  unor agenți  economici  din sectoare  energo-intensive,  pentru  compensarea  costurilor mari  ale  energiei  electrice,  rezultate  din schemele de sprijin pentru energia solară și eoliană. Practic, putem spune că domeniul pădurilor  subvenționează indirect costurile mari ale schemelor  de sprijin pentru  energia  solară  și  eoliană, pentru industria  energofagă  a României !

                          Nimic  pentru  păduri,  nicio schema de  sprijin pentru  executarea  lucrărilor  de îngrijire  a pădurilor,  pentru  mobilizarea  biomasei, pentru  accesibilizarea pădurilor,  pentru tehnologii de recoltare a masei  lemnoase  mai  prietenoase cu mediul!

                          Nu  doar  că  România nu a susținut extinderea fondului  forestier  prin împăduriri,  dar  prin condiționarea acordării  subvențiilor  PNDR  2014-2020  de  curățare a  pășunilor și fânețelor  de vegetația  forestieră, România a cheltuit fondurile pentru circa  200  ha/an  de  pășuni  și  fânețe  împădurite,  doar ca să elimine  aceast vegetație forestieră!

                          Interesantă este și o privire comparativă a contribuției domeniului pădurilor în diferite țări în bilantul emisiilor  de gaze  cu efect  de seră, conform  nivelelor de referință  propuse de statele membre, pe baza metodologiei europene (Comisia Europeana, https://ec.europa.eu/clima/sites/clima/files/forests/lulucf/docs/frl_proposed_by_ms_en.pdf ):

                          Dacă luăm ca  termen de comparație  Germania,  deși  are  o  suprafață  aproape  dublă de păduri  față  de   România, fixarea  de carbon în pădurile  României  este de aproape 2,5  ori  mai mare decât  în Germania.  Explicația este simplă: Germania recoltează    aproape  integral  creșterea  pădurilor,  în timp  ce,  în România recoltăm doar 60% din creșterea pădurilor.  Nu  înseamnă  ca  suntem  mai  destepti  decat  nemtii, ci inseamna  că  valorificăm puțin din creșterea  pădurii,  datorita lipsei  de accesibilitate a fondului  forestier,  decapitalizării  sectorului  de  exploatare  a pădurilor  și o capacitate foarte  slabă  de valorificare  a biomasei  forestiere  pentru  energie.  Germania  este  o  țară  dezvoltată, mult mai  eficientă, care  folosește mult mai  intens și eficient decât  România resursele  pădurii!

                          Și profilul de țară al  României  la  ONU ((United  Nations,   Summary of GHG Emissions for Romania, https://di.unfccc.int/ghg_profiles/annexOne/ROU/ROU_ghg_profile.pdf),  pentru  monitorizarea  aplicării  protocolului  de la Kyoto, arată că domeniul pădurilor  fixează mai mult carbon cu  aproximativ  4-5  miloane  tone/an,  în prezent  față  de anul  de referință  1989,  ceea  ce a  creat  un  surplus  echivalent  de  certificate de carbon valorificate de  România  prin mecanismele  de tranzacționare!  Surplusul  este dat  in principal  de dezvoltarea industriei  lemnului  si  fixarea  carbonului  prin produse  din lemn  cu  valoare  indelungată  de întrebuintare, care  stochează  carbonul !

                          Federația  Proprietarilor  de Păduri  și  Pășuni  din România – Nostra  Silva şi Fordaq – Comunitatea  Forestierilor din România și  solicită implicarea Guvernului România pentru abordarea unei  viziuni  pe  termen lung  pentru  domeniul  pădurilor,  de  continuitate în aplicarea politicilor  publice pentru  acestor  sector  de activitate și  de o sustinere a implementării acestor politici și strategii prin mecanisme  financiare  multianuale,  așa  cum  este  Planul Național  Strategic  2021-2027.

                          Federația  Proprietarilor  de Păduri  și  Pășuni  din România – Nostra  Silva

                          Comunitatea Forestierilor din România – Fordaq

                          8 blocaje mentale care ne țin viața pe loc

                          De cele mai multe ori, visurile noastre, tipul de viață dorit, obiectivele noastre pe termen scurt, mediu sau lung, rămân la stadiul de dorință. Ne întrebăm un timp „de ce?”, fără să căutăm cu adevărat o schimbare în profunzime.

                          Observând că, în mod repetat, nu obținem un răspuns concret la această întrebare (eventual și o soluție), ajungem la concluzii eronate și imaginare că: „nu am avut noroc”, „toate mi se întâmplă doar mie”, „altora le-a fost mai ușor” etc., convingeri care ne fac să ne resemnăm și să renunțăm la ceea ce ne dorim.

                          Potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), tot acest proces interior: „vreau, nu obțin ce vreau, nu caut sursa reală, astfel decid să renunț la vis”, își are rădăcina în câteva convingeri limitative care se transformă în timp în blocaje. Acestea sunt: (1) Nu pot, (2) Nu știu, (3) E greu, (4) Nu merit, (5) Nu e pentru mine, (6) Voi eșua, (7) E prea târziu pentru mine și (8) Ce va zice lumea?

                           

                          Cum depășim aceste blocaje mentale?

                          Aceste blocaje mentale pot fi depășite atunci când reușim să parăm convingerile nocive cu gânduri-întrebări care urmăresc strategii ale realității ce verifică gradul posibil de împlinire a convingerii sau gânduri-soluții. De exemplu:

                          1. „Nu pot”. Acest gând poate fi combătut cu întrebarea: „Cum știu că nu pot dacă nu am dat măcar o șansă sau nu am făcut toți pasii necesari ca să ajung să pot, sau nu am avut suficientă răbdare să ajung la ce-mi doresc?”. “Dacă nu pot acum să fac un anumit lucru, nu înseamnă că nu voi putea niciodată. Nu pot Încă, dar pot învăța și exersa până ajung Să Pot”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

                          2. „Nu știu”. Această convingere poate fi combătută cu următorul gând-întrebare: ”Am căutat suficient informația necesară, resursele, persoanele sau contextul de care am nevoie pentru a învăța cea ce-mi doresc?”. „Dacă nu știu acum să fac un anumit lucru, nu înseamnă că nu voi ști niciodată. Nu știu Încă, dar pot căuta, întreba și învăța tot ce-mi doresc”, afirmă specialistul.

                          3. „E greu”. Acest gând poate fi combătut cu următoarele întrebări: ”E greu în comparație cu ce? Compar cu ceva real, măsurabil? Am mai făcut și altă dată în viață lucruri care păreau grele la început? Deci pot și acum!”. Orice acțiune necesită un minim de efort, deci poate părea greu dar este Posibil!

                          4. „Nu merit”. Această convingere poate fi combătută cu următoarele întrebări: ”Cine spune asta? A cui este această convigere și pe ce dovezi concrete se bazează?”. Orice persoană are dreptul la starea de bine și are liber arbitru, deci poate alege ce și cum ”merită” să trăiască.

                          5. „Nu e pentru mine”. Acest gând nociv poate fi combătut cu următoarele întrebări: “Pe ce dovezi concrete se bazează această convingere? Cum știu că un lucru este sau nu pentru mine dacă nu am trăit acea experiență?”. Orice persoană are liber arbitru, deci poate alege ce și cum ”merită” să trăiască.

                          6. „Voi eșua”. Acest gând toxic poate fi combătut cu următoarea întrebare: ”Cum știu fără să acționez?”. “Un eșec este doar o experientă din care învăț cum să fac mai bine data viitoare. În plus, dacă îmi doresc ceva anume, înseamnă că în acest moment îmi lipsește ceva. Dacă ”risc” și acționez, poate nu-mi place rezultatul, dar cresc șansele să am ce-mi doresc. Altfel, este ca și când accept din start să mă mulțumesc cu lipsa”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

                          7. „E prea târziu pentru mine”. Acest gând poate fi combătut cu următoarele întrebări: ”Prea târziu pentru ce? Cu ce măsor asta și la ce mă raportez?”. „Indiferent cât mai avem de trăit, tocmai pentru că mai avem de trăit, avem datoria de a face ceva bun și plăcut nouă cu viața noastră. Niciodată nu e prea târziu să alegem să ne trăim restul vieții așa cum ne dorim. Poate că nu orice vis mai este semnificativ după un timp, dar putem alege oricând să facem o schimbare și să ne împlinim măcar o parte dintre visuri”, declară specialistul.

                          8. „Ce va zice lumea?”. Aceasta cred că este cea mai nocivă întrebare care dăinuie în mintea omului încă de la formarea primelor comunită. O putem combate cu alte întrebări, cum ar fi: ”Care lume? De judecata cui mă tem de fapt? Și, dacă mă judecă, ce-i cu asta? Oricum nu putem mulțumi pe toată lumea și oricum sunt persoane care ne judecă din principiu, doar pentru că existăm!”. “Atâta timp cât nu suntem experți nici în propria viață, cum putem pretinde că știm ce este bine pentru altă persoană? O părere este doar o părere, care vorbește despre experiența noastră de viață, nu despre a celuilalt. În goana după mulțumitul altora, riscăm să uităm de noi înșine, iar ”gura lumii”, pe care am respectat-o, nu va putea să ne vindece neîmplinirile … și nici nu-și propune de fapt s-o facă”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

                          Dragoș Benea: „I-am cerut ministrului transporturilor să nu adâncească decalajele dintre Moldova și Transilvania

                            „I-am cerut imperativ ministrului Bode (Transporturi) să nu contribuie la adâncirea decalajelor istorice dintre Moldova și Transilvania. Moldova are nevoie de infrastructură și de autostradă! De proiecte corespunzător finanțate, nu de lucrări subfinanțate, făcute pe banii antreprenorilor, așa cum se întâmplă la centura Bacăului, unde Guvernul PNL nu reușește să țină pasul cu constructorul în materie de decontare a lucrărilor realizate”, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

                            „Să ne amintim că centura Bacăului, ajunsă la peste 60% grad de realizare, beneficiază de doar 64 milioane lei în bugetul pe 2020, față de cele 69 de milioane alocate centurii Tg. Mureș, aflată abia în licitație! Moldova nu va avea niciodată 2-3 autostrăzi: dacă va avea, va fi una singură, A13 Bacău – Brașov. Cei de la PNL au picat în propria capcană populistă, transformând în lege o autostradă pentru care n-au nici proiect, nici sursă de finanțare (A8 Tg. Mureș – Iași)”, mai spue Dragoș Benea.

                            Europarlamentarul băcăuan spune ca argumentele pragmatice, nu cele populiste, se vor dovedi hotărâtoare. Proiectul cel mai rentabil economic, mai prietenos cu mediul și mai ușor de construit va căpăta finanțare.

                            „Oricât s-ar supăra cei de la PNL sau cei de la Iași, 55% impact de mediu pentru A8 e mult mai mult decât 8% impact de mediu pentru A13” a mai completat dânsul.

                            ULTIMELE ȘTIRI