joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1924

La o cafea în Paris și o discuție despre „La vie en rose”

Cu toții visăm la călătorii, să mergem să cunoaștem oameni, locuri și culturi. Între marile destinații turistice, Parisul stă la loc de cinste. Se spune că, măcar o dată în viață, trebuie să mergi în capitala Franței și să respiri aerul de lângă marile obiective. Programat cu mult înainte, un city-break la Paris a fost mai mult decât binevenit în urmă cu câteva zile. Și pentru că tot am ajuns pe malurile Senei, am zis că nu se poate să ratez o întâlnire cu un prieten al cotidianului Deșteptarea, muzicianul băcăuan Alexandru Catău, stabilit în Paris.

Despre Alex Catău am mai scris. Este absolvent al Colegiului Național de Artă „George Apostu”, promoția 2010 și a studiat patru ani la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, la secția orgă. Visul său de a-și aprofunda studiile și cunoștințele la Paris a devenit realitate. După ce a urmat un ciclu de perfecționare la Conservatorul din Versailles, s-a stabilit în Paris.

Între timp, Alex a mai venit acasă, și pe lângă faptul că și-a vizitat familia și prietenii, a susținut și câteva concerte. Anul trecut a acceptat invitația de a participa la sfințirea noii orgi cu tuburi a Bisericii romano-catolice „Sfinții Petru și Paul” din Bacău, ocazie cu care a susținut și un concert. La vremea respectivă Alexandru Catău a apreciat noul instrument și a vorbit despre calitățile și importanța acestei orgi în biserica băcăuană, detalii pe care le puteți regăsi în articolul https://www.desteptarea.ro/cand-sunetele-isi-trimit-ecoul-spre-cer/

Un alt aspect important și inedit a fost participarea lui Alex în 2017 la un festival de film de la Câmpulung Moldovenesc. Practic, la acel eveniment, cineconcert, Alexandru Catău a asigurat coloana sonoră live la proiecția unor filme vechi, alb-negru și mute, prestația sa fiind improvizată. Despre acest lucru am stat de vorbă atunci și am adus cititorilor băcăuani un crâmpei din acest concept foarte apreciat în Occident.

Tot atunci Alex ne-a vorbit de viața de la Paris, cum o duce ca student și cum își împarte timpul între studiu și diferite hobby-uri. Pomenea la vremea respectivă că are o barcă de cauciuc și merge în weekend la pescuit, undeva pe niște canale ale Senei. Numai că pescuitul era doar de plăcere și că nu ar fi consumat pește din Sena pentru că e un râu foarte poluat. Chiar ne amuzam, că cine știe ce monstru de pește cu mutații genetice va prinde într-o zi și va deveni celebru.

Reporterul Deșteptarea la Paris

Ajuns la Paris l-am contactat pe Alexandru Catău și am zis că ar fi plăcut să profităm de ocazie și să ne vedem la un ceai. Muzicianul a fost foarte încântat, și după ce ne-am pus programul de comun acord, urma să ne vedem în jurul orei 15.30 la Turnul Eiffel. Fiind pentru prima dată la Paris și adoptând ideea de a vedea capitala Franței la pas, a fost puțin mai dificil pentru mine. În aceste condiții și-a dovedit uitilitatea messengerul, prin care am comunicat și i-am trimis lui Alex poze cu locul în care mă aflam. Și tot așa, Alex m-a ghidat spre Trocadero, lângă Turnul Eiffel.

 

Nu am crezut vreodată că un astfel de moment, întâlnirea cu cineva despre care am scris, să fie atât de încărcat de emoții. Acest lucru l-am sesizat și la Alex, probabil pentru că se vede cu cineva de acasă. Asta în ciuda faptului că zona colcăie de români, dar dintre cei care se ocupă cu lucruri total neortodoxe. După ce ne-am făcut în poze la turn, am mers la un ceai pe o terasă din Trocadero. Să nu întrebați de prețuri…

L-am pus pe Alex la punct cu noutățile de acasă, nu că ar fi fost foarte multe, mai ales pentru noi care ne ducem traiul de zi cu zi în urbea lui Bacovia, apoi am mai primit câteva ponturi de vizitat în Orașul Luminilor. Și uite așa, mi-a dat seama cât de boem este Alex Catău al nostru, pentru că mi-a vorbit de muzee și de locuri în care au trăit cărturari sau artiști români, locuri pe care el le-a descoperit la pas prin Paris. Dar, pentru că ai nevoie probabil de câteva luni să vezi toată capitala Franței, ne-am rezumat la cele mai celebre obiective. Apoi am început să depănăm, dacă le putem spune așa, amintiri. Așa că Alex ne-a povestit din nou cum a susținut echipa României la Euro 2016 și că a fost dezamăgit, și cum în continuare merge la pescuit, dar mai rar că nu prea mai are timp. Acum are trei joburi și timpul este foarte prețios. Unul dintre visele sale s-a îndeplinit și după un ciclu de studii a reușit să intre în învățământ, fiind profesor de muzică într-o școală. Apoi, susține partea muzicală de la liturghie într-o biserică și mai este și dirijorul unui cor semi-profesionist. Și ca cercul să fie închis, Alex mai predă și ore particulare de muzică-pian. Așa că tot ce face este legat de muzică. Mai în glumă, mai în serios, l-am întrebat dacă mai are loc în vene de sânge de atâta muzică. Și mi-a amintit de pescuit. Cică are niște bălți numai de el știute în afara Parisului. Merge cu scuterul. Are și o barcă de cauciuc și rezolvă cu succes treaba.

Alex, dirijor de cor

Revenind la partea cu muzica, nu am rămas surprins că predă la școală sau că susține concerte în biserici, lucruri pe care le cunoșteam. Noutatea a fost că Alex este și dirijor. „Am văzut că un cor își caută dirijor. Așa că m-am prezentat și am susținut un fel de interviu. Au fost mai mulți cei care și-au dorit acest post. Numai că cei din cor m-au ales pe mine. La ei și în asta e democrație. Au votat și m-au ales pe mine.” Corul lui Alex este format din persoane de vârsta a treia, mari iubitori de muzică. Au apărut și într-o publicație pariziană.

Partea mai sensibilă a venit când l-am întrebat de viața lui, cum se vede mai departe… Nu am să redau cuvintele lui, dar Alex ne-a dat de înțeles că Parisul este numit „acasă”, fiind locul în care își dorește să trăiască. Motivele ar fi simple pentru el. Orașul este încărcat de muzică și artă, lucrurile pentru care Alex trăiește. Mi-a vorbit de incomparabilele concerte de la Opera din Paris și de atât de multe alte evenimente culturale, lucruri care îl fac să vibreze, să simtă că trăiește, coordonate care îl fac pe orice artist… să trăiască și să respire.

Pentru că, în fond, Alexandru Catău este un artist. Și așa cum l-am cunoscut eu, sunt pregătit să pun rămășag că în viitor vom auzi la alt nivel de Alexandru Catău și că atunci vom fi cu toții mândri de el, că e de-al nostru. Asta în ciuda faptului că familia l-ar vrea acasă, așa cum sunt părinți. Și probabil să își întemeieze o familie, așa cum se obișnuiește pe la noi. Numai că Alex e altfel. Crede că va găsi destul de greu o persoană, o fată care să îl înțeleagă așa cum e el. Dedicat muzicii, care îi ocupă foarte mult timp. Probabil că tot o muziciană… A ținut să ne spună și că nu îi plac nunțile în stil românesc. Cu toate acestea, nu poate să nege că îi este dor de unele lucruri de acasă, de părinți, de prieteni, ceea ce ne demonstrează că „sângele apă nu se face”.

La o întâlnire precedentă, în Bacău, Alex ne povestea de o plimbare prin Parcul Cancicov, când a simțit aceeași atmosferă ca în anii de liceu, când mai chiulea de la ore. Până și acest fapt minor vorbește de sufletul său de artist. Și ca să pun „cireașa pe tort”, pentru că la Paris am fost cu „jumătatea” mea, Alex a privit-o și i-a spus: „tu ești un sol-major”. Și uite așa, artistul nostru vede tot în jur în note muzicale. Așa că dacă veți avea vreodată ocazia să auziți de un concert Alex Catău, nu ezitați să mergeți. Sunt convins că prin muzica lui veți reuși să-l cunoașteți mult mai bine decât v-am povestit eu azi. Și cine știe? Într-o bună zi, când Alex Catău va fi pe afișele marilor concerte din străinătate veți putea spune: „Îl știu. L-am văzut în concert! E de-al nostru. E din Bacău. Bacău – România!”

Un băcăuan (în)cântă Parisul

Persistenţa sentimentelor

Cum sunt pasionată, pe lângă teatru, de cinema, stând uneori ore în şir ca să văd două-trei filme, unul după altul, în perioada de după anii ’90 îmi luam de la studiourile de împrumuturi video câte un braţ de casete. Şi nu mă săturam să mă uit la filme de toate genurile, care pătrunseseră atunci în ţară, în noul climat de liberalizare. Unele erau de duzină, dar şi din acelea tot îmi rămânea ceva în memorie: un cadru anume, un peisaj, un chip expresiv, o situaţie sau o replică, un citat. Cum este acesta:

„Nu puterea îi face pe oameni mari, ci persistenţa sentimentelor”. E din Nietzsche şi conţine un mare adevăr, pe care puţini îl ştiu şi-l înţeleg, în orice caz nu „oamenii recenţi”, lipsiţi de educaţie, de cultură, fără caracter şi fără trecut. Indivizi mărunţi, care văd numai suprafaţa lucrurilor, dar sunt orbiţi de ambiţii şi sunt ahtiaţi după putere, vrând să ajungă neapărat cineva. Mai ales în dragoste, mi-a venit asta în minte pentru că se apropie Dragobetele, bătalia pentru putere, dominaţie, nu are ce căuta. Fiindcă numai prostia e dominatoare. Oamenii inteligenţi sunt flexibili (ca trestiile pascaliene), se îndoiesc adesea (cartezian), au nuanţe în gândire, fiind conştienţi că nu deţin adevărul absolut. Cu mintea lor deschisă acceptă diferenţa, diversitatea lucrurilor, fiind întotdeauna de partea libertăţii de expresie, de opinie.

Mă întorc la sentimentul de dragoste, ca să mă opresc la o interesantă carte a lui Alain Finkielkraut, numită „Şi dacă dragostea ar dăinui”. În ea, cunoscutul eseist francez pune mare accent pe descoperire, pe senzaţia de uimire permanentă dintr-o relaţie vie, autentică, afirmând că există fiinţe infinit demne de a fi iubite. El însuşi a avut norocul să întâlnească o astfel de fiinţă, trăind împreună de peste trei decenii. După părerea sa, cuvântul ar trebui să-l angajeze pe cel îndrăgostit.

„Spunem te iubesc, dar nimeni nu se mai socoteşte obligat să respecte această făgăduiala de eternitate. Mi se pare că dragostea lipsită de orice făgăduială nu e decât o modalitate a consumului”. Bun, și vine Frédéric Beigbeder și recunoaste că şi el este de acord, făcând aceeași dureroasă constatare în romanul său „Dragostea durează trei ani”. Carte scrisă într-o stare de „profundă depresie”. El remarcă legătura strânsă dintre sentimentul dragostei şi cuvânt, insistând pe faptul că generaţia mai tânără se fereşte să folosească vorbe prea mari, preferând un „te preţuiesc” în loc de „te iubesc”. Nuanţă foarte importantă, nu-i așa? Beigbeder se recunoaşte un „romantic frustrat, un exasperat tenace”, un pesimist care vede cum dorinţa se toceşte, de la o vreme, într-un cuplu, pentru că trăim într-o lume în care există: cultul hedonismului, posibilitatea întâlnirilor virtuale, eliberarea tuturor imaginilor sexuale, în publicitate, în lumea modei.

Adevărul este că mai toţi scriitorii contemporani importanţi înregistrează în scrierile lor acest „sfârșit al dragostei”, Beigbeder punctând cu umor şi că el însuşi nu a reuşit să treacă pragul fatidic al celor trei ani, în relaţiile sale. În schimb, Alain Finkielkraut se arată convins de caracterul ireductibil al dragostei, văzută şi înţeleasă ca o posibilitate umană esenţială de cunoaştere. Iar un partener poate fi unic, de neschimbat, inimitabil. Cât priveşte dragostea adevărată, aceea care va dăinui, ea presupune exigenţă, dar şi iertare, respect reciproc şi agapè. Dacă ai şansa să întâlneşti o persoană spirituală, generoasă, tandră. Pentru că, la urma urmelor, tandreţea e mai preţioasă decât dragostea.

† DUMINICA a 7-a de peste an

Isus desăvârşeşte Legea dându-i un caracter universal, care nu cunoaşte restricţii nici de gen, nici de excepţii, nici de hotare, nici de rasă, nici de religie etc, ci ţine cont numai de faptul că neamul omenesc formează o unitate în natura sa.
Isus mai desăvârşeşte Legea prin noua unitate de măsură a iubirii. Dacă legea veche spunea: Să iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi, noua măsură este: după cum v-am iubit eu pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii (In 13,34), adică fără măsură, cu iubire infinită, curată, sfântă, rodnică.

După cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi (In 15,9); Dumnezeu este iubire (1In 4,16); şi în aceasta şi-a arătat iubirea sa că ne-a iubit mai întâi şi l-a trimis pe Fiul său, ca să ispăşească păcatele noastre (1In 4,10). Isus mai desăvârşeşte Legea şi prin motivul nou pe care îl dă iubirii: de a iubi pe aproapele din iubire faţă de Dumnezeu, cu acelaşi scop divin al iubirii sale, fără calcule pline de interese materiale; cu iubire curată, fără umbră de răsplată (cf. Mt 5,46).

Isus perfecţionează Legea făcând din iubire o trăire intensă a credinţei. Isus îl numeşte pe Iuda trădătorul drept prieten (Mt 26,50), iar pentru cei care l-au răstignit se roagă: Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac! (Lc23,34). A vedea în răutatea şi ura duşmanilor o ignoranţă vrednică de compătimire, este cu adevărat ceva nou.

Mulţi sunt confruntaţi cu această problemă: Cum să-l iubesc pe acest om care mă nedreptăţeşte? Răspunsul este: ca mama care îşi lasă copilul bolnav în mâinile medicului. A face dreptate, a-l chinui pe cineva prin operaţie pentru a-l vindeca, nu înseamnă a-l urî. A face dreptate, a căuta dreptatea, a pretinde dreptatea nu înseamnă a urî, ci a iubi. Iubirea nu stă în tolerarea răului, ci în extirparea lui prin mijloacele cele mai oneste, izvorâte din iubire. Dumnezeu ne dă harul să putem iubi asemenea lui Cristos, chiar şi în cele mai grele împrejurări ale vieţii. Tatăl ceresc ne iartă în măsura în care am învăţat de la Isus să iertăm greşiţilor noştri.

Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” Bacău

Duminica Sfintei Cruci

Duminica aceasta Sfânta Evanghelie ne arată cât de importantă este iubirea milostivă arătată oamenilor aflați în nevoi, încât fără iubirea care să nască fapte bune, nimeni nu se poate mântui.

Evanghelia ne vorbeşte despre Judecata universală care este înfricoşătoare din perspectiva umană, pentru că ea descoperă contrastul dintre iubirea, smerenia şi slava lui Hristos şi anume smerenia Sa manifestată în istorie când El, tăcut şi răbdător, respectă libertatea omului de a-L primi sau nu pe Dumnezeu şi slava dreptății Sale la sfârşitul veacurilor, când El va evalua cum a folosit omul libertatea sa.

Să înțelegem: Dumnezeu respectă libertatea omului de a-L iubi sau nu, precum şi disponibilitatea de a-I iubi pe semenii săi, dar în ziua Judecății lumii, la sfârșitul veacurilor, Dreptul Judecător Iisus Hristos, Creatorul omului şi al universului, Primitorul morții prin răstignirea Sa şi Dătătorul vieții prin Învierea sa, va arăta oamenilor libertatea Lui de a evalua sau aprecia, cu dreptate, libertatea şi faptele oamenilor în relația lor cu Dumnezeu şi semenii pe care i-au întâlnit în viață.
Vom înțelege că deşi Domnul S-a înălțat la Ceruri, în slava Prea Sfintei Treimi, nu încetează a fi tainic prezent în fiecare om care aşteaptă pe pământ iubirea milostivă a celor din jur. Slava lui Dumnezeu din Ceruri nu desființează smerenia Lui ca prezență tainică în sufletele oamenilor care trăiesc pe pământ şi simt nevoia să-l iubească pe Dumnezeu şi dăruiesc iubire frățească celor din jur.

Evanghelia Înfricoşătoarei Judecăți ne învață că Dumnezeu este iubire veşnică şi milostivă iar criteriul ultim al judecății oamenilor, indiferent de etnie, cultură, poziție socială sau vârstă, este Iubirea concretizată în faptele credinței. Cei care au arătat iubire milostivă față de oameni în viața lor de pe pământ, aceia vor fi binecuvântați să intre în bucuria iubirii Prea Sfintei Treimi, în Împărăția Cerurilor. Iar cei care au fost indiferenți şi nemilostivi fată de semeni sunt numiți în Evanghelie blestemați. Acest apelativ extrem de aspru este un reproş – sentință care arată gravitatea nepăsării unora față de suferința pricinuită altora.

Dumnezeu le va spune celor ce nu pot să-L iubească: „Mergeți în focul cel veșnic care este pregătit diavolului şi celor ce-i slujesc lui” (Matei 25,41). Părinții Bisericii au remarcat că iadul sau focul cel veşnic şi întunecos nu există pentru oameni ci pentru diavol, deoarece pentru oameni a fost pregătită Împărăția Cerurilor, adică Împărăția iubirii lui Dumnezeu. Însă oamenii nemilostivi care au ascultat mai mult de diavol decât de Dumnezeu, se despart de Dumnezeu şi se exclud de la iubirea Lui. Să ne întrebăm şi noi: Cum folosim libertatea noastră în timpul vieții pământeşti? Să cultivăm iubirea față de Dumnezeu şi să înmulțim iubirea față de semenii noştri.

Pr. Radu Grigoraș, Parohia Măgura, Bacău

„Anotimpurile minciunii”, de Monica Tatoiu

    Monica Tatoiu revine în Bacău cu noua sa carte şi cu un avertisment: „Viitorul României se joacă la păcănele second hand. De ce? Pentru că se poate!”

    Cartea poartă titlul „Anotimpurile minciunii”, Editura RAO, 2020, şi a fost lansată sâmbătă, 22 februarie, ora 17.00, la Librăria Alexandria de la Arena Mall.

    „Anotimpurile minciunii” a ieşit din tipar chiar la începutul acestui an şi este o colecţie de note de călătorie, comentarii politice şi sociale (majoritatea publicate în ziarul Jurnalul), amuzante, incisive şi întotdeauna spirituale din partea uneia dintre personalităţile cele mai carismatice din ultimii ani.
    „Este o carte cu şi despre întrebări. Monica Tatoiu nu are răspunsuri, ci mai degrabă întrebări care provoacă. Asta într-o lume în care nu mai avem analişti politici, ci doar furnizori de opinii. O incizie profundă în realitatea românească făcută cu acurateţe de lamă, după care descoperi cu uimire roşul subţire al sângelui: un adevăr dureros. Monica Tatoiu nu s-a lăsat înşelată de clişeul comun potrivit căruia diavolul lucrează cu detaliile şi a revelat într-un stil plăcut, propriu, că acesta lucrează cu aparenţele. E un dialog fertil, fecund, incitant cu cititorul. O carte-întrebare, pentru un public cititor inteligent, stârnit să găsească el însuşi răspunsuri. Pentru că numai prostul e atât de sigur de răspuns, încât nu are nevoie nici măcar de întrebare…”, scrie Doru Costea, avocat, pe ultima copertă.

    Iar Monica Tatoiu ne introduce în lectură cu o observaţie incitantă: „Din fericire, Dumneazeu, pe lângă un pământ roditor, ne-a maid at şi o intuiţie nativă. Cu ea supravieţuim de ani buni în faţa asaltului prostiei cu care darurile au venit la pachet. Încă suntem printer ţările cu încredere mare în construcţia europeană.”
    Directă, cu opinii clare, tăioasă în observaţii şi comentarii, autoarea face o radiografie a perioadei mai 2018 – septembrie 2019.

    Să luăm un exemplu la întâmplare: „În acest anotimp al recoltelor de minciuni nu mai există nici o speranţă. Pentru că ne plac minciunile. Adevărurile cer acţiune. Viitorul României se joacă la păcănele second hand. De ce? Pentru că se poate! Oamenii cu valori mici nu produc valori mari, doar natural treburi mari…!”
    Spuneam că Monica Tatoiu are doar întrebări, răspunsurile le puteţi intui citind cartea „Anotimpurile minciunii”, ea se găseşte în Librăriile Alexandria din Bacău şi din alte oraşe din Moldova, cum ar fi Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ, unde a fost lansată zilele trecute. Nu costă o avere, ci doar 35 de lei.

    ––––––-
    Despre autor: Monica Tatoiu nu este la prima carte a sa. A mai scris „Cele 4 dimensiuni ale feminităţii româneşti” (2010), „Politic InCorect. Despre România cu dragoste. Camil Roguski în dialog cu Monica Tatoiu” (2009), „Noi contra Noi” (2009), „Profesorii şi pedagogia” (2005). A fost profesoară de matematică şi apoi CEO al Companiei Oriflame România. Are un doctorat în matematică (1990) şi un doctorat în Ştiinţele Educaţiei (1998). În prezent, conduce Fundaţia „Noi Citim”, pe care a fondat-o în 2006.

    Provocări colocviale în Spectacolul cărţii, cu poetul şi eseistul Varujan Vosganian

      Vineri, 21 februarie, de la ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău a organizat o nouă întâlnire a băcăuanilor în cadrul „Provocărilor colocviale”, de data aceasta invitat a fost poetul, eseistul, romancierul Varujan Vosganian, unul dintre cei mai rafinaţi intelectuali ai României contemporane, un veritabil om de cultură ce impresionează prin eleganţa exprimării şi prin uşurinţa cu care abordează diferitele specii literare. Pretextul reîntâlnirii cu publicul băcăuan iubitor de cultură autentică este dat de o temă ce ilustrează, în puţine cuvinte, întreaga istorie a umanității, în care fiecare dintre noi se poate regăsi: „Despre uitare, răzbunare, iertare”.

      „Şi aceste «Provocări colocviale» se înscriu în seria de manifestări înscrise în calendarul de anul acesta dedicat celor 30 de ani care se împlinesc de la înfiinţarea acestui centru, pe care îi sărbătorim în acest an cu totul şi totul deosebit. Provocările noastre colocviale se desfăşoară în cadrul «Spectacolului cărţii», un program mai amplu pe care Centrul «George Apostu» l-a jucat în acest spaţiu de foarte mulţi ani în diferite forme, este un proiect care vrea să demonstreze că nimic nu este pierdut atunci când cuvântul are forţa de a nu distruge, are forţa de a construi şi reconstrui, înăuntru şi în afară”, a spus în deschidere Geo Popa, director al Centrului de Cultură „George Apostu.

      Întâmplarea culturală de vineri seara a avut şi un partener, o comunitate de oameni puternici care se regăsesc atât de frumos în toată cetatea Bacăului, Uniunea Armenilor din România – Sucursala Bacău, al cărui preşedinte este Vasile Agop.

      Înainte de trece efectiv la abordarea temei principale, Varujan Vosganian a adus un omagiu cărţii, literei şi textului scris.

      „Dacă ar fi să dau o definiţie condiţiei umane ar începe cu cartea şi s-ar termina cu cartea. În istorie se vorbeşte mai ales de învingători, împăraţi, regi, conducători de oşti, despre cetăţi inexpugnabile, uitaţi-vă însă că toate imperiile s-au destrămat, toate armatele s-au liniştit şi zidurile tuturor cetăţilor s-au prăbuşit, însă ne-au rămas tăbliţele din antichitate, papirusurile, incunabulele Evului de Mijloc, cărţile din teascurile lui Gutemberg. Aşadar, s-a dovedit că memoria frunzei este mai puternică decât memoria fierului. Şi dacă vrei să pui o temelie unei construcţii, această temelie este cartea. Nimic altceva. În cursul istoriei, autorităţile au încercat, şi uneori au reuşit, să distrugă cărţile. Ar fi interesant să parcurgem lista tuturor cărţilor interzise. Este tragic şi îngrijorător. Şi, cu toate acestea, ele au rămas şi autorităţile au pierit. Este un avertisment şi un omagiu pe care trebuie să-l aducem cărţii şi lecturii”, a spus Varujan Vosganian.

      .
      Cât „Despre uitare, răzbunare şi iertare”, tema extrem de generoasă şi pilduitoare, Varujan Vosganian a dezvoltat-o în întregime şi pe fiecare în parte, scoţând în relief importanţa lor în istorie, dar mai ales în comportamentul oamenilor şi al comunităţilor istorice. „Uitarea este un monolog, iertarea este un dialog, iar răzbunarea este un accident”, a precizat conferenţiarul, care a reuşit să parcurgă întreaga istorie a lumii cu doar aceste trei concepte, care au dominat, în diferite perioade lumea şi indivizii.
      În partea a doua a „Provocărilor…”, a urmat un omagiu adus poeziei şi muzicii, autori fiind actorul Geo Popa şi violoncelistul Liviu Mera.

      Cum a fost „Spectacolul cărţii”, prof.dr. Gheorghe Iorga a prezentat publicului recenta apariţie editorială a scriitorului Varujan Vosganian, volumul de poezii: „Ei spun că mă cheamă Varujan”, editura ART, Bucureşti, 2019.

      „Varujan Vosganian este un intelectual fin de o erudiţie funcţională, un cititor avizat de literatură bună, de aceea demersul său poetic, ca să vorbim doar despre acesta, e făcut în cunoştinţă de cauză. Varujan Vosganaian nu vine în literatură din spaţiul filosofic, poetul şi-a făcut un avantaj din asta, pentru că îl scuteşte de unele prezumţii şi unele prejudecăţi cultural literare, lingvistice, care i-ar fi influenţat poezia, oferindu-i o mare libertate, atât în ontologia poetică, cât şi în textualizare, pe care o regăsim rar în poezia românească. Cartea începe cu poezia «Prefaţă», astfel putem desluşi trei procedee, care ţin de poet, de facerea poeziei: iradierea eului care merge spre anonimat, condamanrea stilistică şi propagarea mesajelor secundare. Şi o ultimă impresie, «Ei spun că mă cheamă Varujan» pare fi un răspuns la volumul anterior, într-un fel, ca să fac un joc de cuvinte, este cartea poemelor mele scrise”, au fost câteva din considerentele privitoarea la poezia vosganiană ale criticului Gheorghe Iorga.

      Finalul a fost dominat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri, un dialog între poet şi public.

      Sfântul Ștefan cel Mare patron spiritual și ocrotitor al Municipiului Onești

        Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cel mai de seamă domnitor al Moldovei, născut, potrivit legendei, la Borzești, a devenit patron spiritual și ocrotitor al Municipiului Onești, alături de Sfântul Ierarh Nicolae. Hotărârea a fost luată cu unanimitate de voturi de Consiliul Local (CL).

        „Sfântul Ștefan cel Mare – a spus primarul Nicolae Gnatiuc – nu a fost declarat ocrotitor în nicio comunitate mare din România. Cultural, spiritual și religios declararea sa ca ocrotitor al Oneștiului cred că va duce la creșterea numărului celor interesați să viziteze orașul. Sper ca în acest an să marcăm evenimentul și prin ridicarea unui monument închinat marelui și sfântului voievod”.

        Hotărârea a fost apreciată și de Protopopiatul Onești. „Se cuvenea ca Ștefan cel Mare și Sfânt să fie și ocrotitorul municipiului Onești – a spus protopopul Ioan Bârgăoanu, prezent la ședința CL. În numele arhiepiscopului nostru, IPS Ioachim, vă mulțumesc și vă felicit pentru această hotărâre și vă propunem să organizăm o ședință solemnă la care să-l invităm și pe starețul Mănăstirii Putna, unde se află mormântul voievodului”.
        Primarul Nicolae Gnatiuc a dat asigurări că o astfel de ședință de CL va fi programată, ședință la care să fie invitați și IPS Ioachim și starețul Mănăstirii Putna. Părintele Bârgăoanu a propus să fie aleasă pentru ședința solemnă o zi de joi din Postul Mare, înaintea campaniei electorale, pentru a nu se face interpretări politice. La ședință vor fi invitate și starețele mănăstirilor continuatoare ale tradiției și spiritualității în care este cinstit Sf. Voievod Ștefan cel Mare.

        Pe stema municipiului Onești se află deja reprezentat celebrul Stejar din Borzești, din legenda care vorbește despre copilăria lui Ștefan cel Mare și apoi despre ridicarea Bisericii din Borzești pe locul acestui stejar. Dar pe sigla, steagul și pe alte efigii ale Protoieriei Onești vor apărea curând și icoana cu cei doi sfinți ocrotitori ai orașului, Sf. Nicolae și Sf. Voievod Ștefan cel Mare, iar în fiecare an Protopopiatul Onești va organiza manifestări dedicate ocrotitorilor municipiului.

        Sf. Nicolae a fost ales ocrotitor al Oneștiului pentru că în oraș există Biserica ortodoxă cu acest hram, construită în perioada 1843-1849 de marele hatman Alecu Ciaur Aslan.

        Povestea Bacăului într-un singur loc

        Muzeologia băcăuană ia naştere în 1957, când se înfiinţează primul muzeu regional, la iniţiativa unui tânăr absolvent al Facultăţii de Istorie, Iulian Antonescu, care a fost şi primul director al acestuia, arheolog, istoric, un om de cultură şi un orator de excepţie. Peste ani, în semn de omagiu şi respect, noul complex muzeal format îi poartă numele.

        Ansamblul arhitectural al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, inaugurat în 1996, cuprinde clădirea sediului central (str. 9 Mai, nr. 7), unde se află Muzeul de Arheologie – Istorie, Muzeul de Etnografie, Secţia de Logistică şi Biblioteca, Sala Muzeu „Iulian Antonescu”, o galerie de artă, colecţii private donate, depozite de patrimoniu, laboratoare de restaurare şi un shop. Din totalul de 4000 mp, 320 de mp sunt alocaţi gratuit Bibliotecii Judeţene „Costache Sturdza”, unde s-a amenajat Secţia pentru copii a bibliotecii.

        În componenţă, administrare şi coordonare mai sunt Muzeul de Artă (str. Nicolae Titulescu nr.23), care funcţionează aici din 1976, cu două săli de expoziţie (parter şi etaj), Galeriile de artă ALFA (str. Mărăşeşti nr. 12), Casa Memorială „Nicu Enea” (str. Nicu Enea, nr. 31), clădire construită în anul 1926, cu trei săli ale casei, amenajate ca muzeu, Casa Memorială „George Bacovia” (str. George Bacovia, nr. 13). Această clădire datează din ultimul deceniu al sec. XIX, Casa Memorială fiind deschisă în 1971, reabilitată în perioada 2015 – 2017, reintrând în circuitul de vizitare în 2018.

        De asemenea, în administrare mai sunt Muzeul de Istorie din Buhuşi (str. Bradului, nr. 16), înfiinţat în 1977, şi Colecţia „Preot Vasile Heisu”, găzduită de clădirea Primăriei Răcăciuni, din 1972.

        Întreg Complexul Muzeal are în inventar mii de obiecte de patrimoniu, dovezi ale locuirii acestor locuri din cele mai vechi timpuri, obiecte care atestă tradiţiile şi obiceiurile, inclusiv o inestimabilă colecţie de opere de artă.

         „Avem un patrimoniu bogat, valoros, expus în toate spaţiile care aparţin Complexului Muzeal «Iulian Antonescu», rod al activităţii de cercetare, valorificare şi restaurare a specialiştilor noştri, a dragostei lor pentru istoria şi cultura noastră, dublate de ştiinţa valorificării în expoziţii, care se constitue în adevărate lecţii pe viu a fiecărui domeniu. Trebuie să mai adaug şi donaţiile unor colecţionari, ale unor artişti, care îmbogăţesc permanent patrimoniul nostru muzeistic”, ne-a declarat Mariana Popa, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

         40.000 de vizitatori în fiecare an

        Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” găzduieşte întreaga istorie a Bacăului: arheologie, istorie, etnografie, artă, literatură, muzeografii de aici, specialişti în diferite domenii, vă pot oferi informaţii în periplul dvs. prin sălile expoziţionale, adevărate comori ale geniului locuitorilor de la confluenţa Bistriţei cu Siretul, de pe Văile Trotuşului, Tazlăului, Zeletinului şi Berheciului.

        În fiecare an, sălile de expoziţii, casele memoriale, galeriile de artă sunt vizitate de mii de băcăuani, dar şi turişti români şi străini, numărul acestora fiind în creştere an de an, ca urmare a activităţii de management şi a bogăţiei de exponate, multe dintre fiind unicate, rezultatul cercetărilor arheologice, a achiziţiilor şi donaţiilor.

         În 2019, numărul total de vizitatori, în toate spaţiile expoziţionale şi case memoriale a fost de aproape 40.000, dintre care 18.342 în grupuri, 2.473 individual, 16.792 beneficiind de gratuitate.

        Cei mai mulţi au ales Secţia de Etnografie – 15.484, Istorie- Arheologie – 12.024, Casa Memorială „George Bacovia” – 6.035, Galeriile ALFA – 2.810, dintre aceştia doar 273 au fost vizitatori străini.

        Carmen şi seducătoarele insule ale închipuirii

        „Călătoresc prin nişte insule ale închipuirii, în tărâmuri imaginare”, mărturiseşte Carmen Mihalache, „privind printr-un hublou” (Hublou, Bacău, Editura Babel, 2019), adică de la mare înălţime, de unde panorama vieţii ţi se dezvăluie în toată splendoarea virtuţilor şi tenebrelor ei. După ce-ai citit cuceritoarele pagini ale cărţii, parcă te caută cuvintele părintelui Efrem Simonopetrinul: „Vezi tu, prietene, cum vine treaba cu Omul… Omul, în loc să-l judec, aş putea să-l cunosc. Iar dacă-l cunosc, de ce nu l-aş înţelege? Şi dacă-l înţeleg, de ce să nu-l ating c-o vorbă bună? De ce să nu-i dăruiesc un strop din ce-am mai bun în mine?”…

        Stilul. Dacă predai o lecţie despre stil, pornind de la baronul de Buffon („Le style c’est l’homme même”), trebuie ai în bibliografia obligatorie, pentru exemplificare, cărţile publicate de Carmen Mihalache şi să conchizi, împreună cu artistul şi criticul de artă Gelett Burgess, că „stilul înseamnă să nu faci lucrurile oricum, ci în cel mai bun fel”. „Hublou” are un stil acaparator, unul care te face să pricepi de ce limba noastră este „un fagure de miere”.

        Criticul de teatru, eseistul. Carmen Mihalache este un vrăjitor de nuanţe şi profunzimi. Trebuie doar să le descoperi. „Cine are o inimă inteligentă, va şti să găsească”, zice autoarea. Prezent în volum, spiritul său de cronicar de teatru, elevat şi consacrat la nivel naţional, de eseist care face piruete cu fiecare cuvânt, zămisleşte armonii estetice de excepţie, plimbându-se cu o lejeritate de invidiat prin marile imperii ideatice. Îşi declară admiraţia faţă de Oriana Fallaci, Francoise Giroud, Ecaterina Oproiu sau Ileana Mălăncioiu. Preţuirea exprimată nu este întâmplătoare. Face parte din această familie spirituală.

        Sugestiile. „Nu-mi daţi sfaturi! Ştiu să greşesc şi singur!” Este avertismentul lui Kant, pe care-l cunoaște. Poate tocmai de aceea ne oferă doar sugestii… „Fiecare prețuiește atât cât valorează pricina după care aleargă”… „Lupta pentru feminism vine dintr-un fel de masculinitate”… „Iadul nu are furia unei femei sfidate”… „Într-o lume tot mai asaltată de crize, cea a comunicării golindu-se sufletește, o salvare nu poate veni decât din interiorul nostru”…

        Întrebările. Ştie că, de multe ori, întrebările sunt mai importante decât răspunsurile. E un fel de soră de cruce cu André Gide („Dacă scapi de o întrebare, nu înseamnă că i-ai găsit şi răspunsul”)… „Ce punem în loc, cum supraviețuim fără ceea ce am iubit cândva?”… „Mai este oare loc de artiști pe lumea asta?”… „Cum să ne lipsim […] de Don Quijote? Când el înseamnă generozitate, altruism, visare și credința că singurul adevăr este frumusețea.” „Dragostea din zilele noastre i se părea mai curând o chestiune de cerere și ofertă […]. Cumplit de banal, nu-i așa?”…

        Portrete. Eşti un om norocos dacă ai nimerit pe fotoliul din faţa „şevaletului” autoarei. Este un maestru al portretelor… „Cum e [Alain] Delon acum, «ultimul samurai al filmului francez»? Se spune că e singur, că e bolnav şi trist. Ca un leu în iarnă. „Don Quijote e un răzvrătit a cărui sminteală e «o formă superioară de înţelepciune», pentru că el refuză o ordine gata făcută.” „Simone de Beauvoir, autoarea bibliei feminismului […]. O femeie liberă, care a avut controlul vieţii ei, şi-a trăit ideile şi şi-a gândit viața”. Jean-Paul Belmondo: „Este triumful unui «frumos urât»[…], al unui bărbat de un farmec nebun, care, şi la 80 de ani […], poate fura inimi. Cel mai frumos bărbat urât din câţi cunosc eu”… „Pe [Peter] O’ Toole, cu farmecul lui magnetic, nebun, după ce l-ai văzut o dată, era cu neputinţă să-l uiţi”…

        Actorii din „Hublou”. Adolescenţa, Tinereţea, Suferinţa, Singurătatea, Speranţa, Familia, Teatrul, Filmul, Feminismul, Metafizica, Literatura, Libertatea, Timpul, Frumuseţea, Prietenia, Fericirea, Viaţa… „O listă care rămâne deschisă”, cum ar zice Carmen Mihalache. Rămâne ca Măria Sa Cititorul s-o completeze. „Actorii” se prezintă mereu în haine de gală… „Frumuseţea şi compasiunea. Nu ştiu dacă ele chiar ar putea salva lumea, dar sunt convinsă că îi pot face pe oameni mai buni”… ,” Nu-ţi trebuie mult ca să fii fericit, e o vorbă veche și înţeleaptă. Doar să te cunoşti pe tine însuţi şi să ştii cu adevărat ce vrei. Să te cunoşti şi să te respecţi, să nu fii folosit, manipulat, să nu îngădui nimănui să-ţi locuiască mintea…” Şi o declaraţie scrisă cu şi pe lacrima „Micului Prinţ din noi”: „Dar cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”…

        Carmen Mihalache. Eleganţă spirituală, împotriviri cordiale, o Vitoria Lipan care caută chiar şi oseminte de adevăr şi frumuseţe, portstindardul unui feminism care te ia de guler şi-ţi spune tandru că toată „chestia cu sacrificiul e o păcăleală”: „…Anele moderne nu mai sunt de acord cu jertfa, refuzând să trăiască sau să moară pentru gloria altuia. Ele nu se mai lasă zidite pentru o construcţie care nu le aparţine, nu mai pot fi păcălite atât de uşor. Foarte bine dacă găsesc un Manole alături de care să se poată dezvolta ca personalitate şi să construiască, orice edificiu îşi doresc, împreună, de pe poziţii egale, cu «fair-play», respect, preţuire şi sprijin reciproc, fără păcăleala cu sacrificiul”. Când te privește prin „hublou”, de sub garderoba sa de pălării marca voit-retro-romantice, te poţi gândi, dacă te prinde în ofsaid, şi la replica proverbială a dramaturgului August Strindberg: „Ai grijă, ticălosule, ne vom întâlni în următoarea mea piesă, te fac personaj!”

        Stațiile CFR și comercianții din gări, verificați de comisarii Protecției Consumatorilor

          Recent, zonele gărilor CFR au fost verificate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor. Acțiunea a făcut parte dintr-un control efectuat la nivel național care a vizat condițiile de transport pe căile ferate, precum și serviciile de alimentație oferite consumatorilor de către comercianții din zona gărilor.

          La nivelul județului, au fost controlate 6 gări, dar și comercianți care prestau servicii în incinta sau în apropierea stațiilor CFR. În mod evident, controalele au scos la iveală numeroase nereguli. De exemplu, în zona pietonală din incintele gărilor, au fost găsite găuri în paviment, dar și bucăți lipsă din piatra sau gresia cu care erau placate. În plus, în zona peroanelor, multe dintre bănci erau stricate, iar platforma stațiilor CFR nu era înălțată și se afla la o distanță destul de mare de tren, astfel încât accesul pietonului în vagoane era îngreunat, punându-l chiar în pericol pe acesta.

          Probleme au fost găsite și în zona sălilor de așteptare, unde comisarii băcăuani au găsit ferestrele sparte și jegoase, existând păsări în interiorul clădirii. Mai mult, la pasajele subterane finisajele erau deteriorate, treptele ciobite, iar pereții și tavanele scorojite, cu infiltrații de apă. Deficiențe au fost depistate și în sectorul firmelor care făceau comerț în zona gărilor. Astfel, comercianții verificați au fost găsiți că aveau produse neetichetate în blocul alimentar, iar în alte cazuri, nu informau consumatorii în privința ingredientelor alergene conținute de produsele aflate la vânzare. „Ca urmare a deficiențelor constatate, s-a dispus aplicarea de 9 sancțiuni contravenționale, constând în 8 avertismente și 1 amendă contravențională în valoare de 3.000 lei, aplicată unui restaurant fast food, pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor. În plus, în două cazuri, s-a decis oprirea temporară a prestării serviciului, respectiv două grupuri sanitare”, a declarat Adrian Roșca, șeful Protecției Consumatorilor Bacău.

          3,9 milioane de lei pentru noi investiții în Spitalul Municipal de Urgență Moinești

          Astăzi, în sala de ședințe a Spitalului Municipal de Urgență Moinești a fost semnat un nou contract de investiții, de data aceasta pentru reabilitarea blocului operator aseptic al unității medicale. Un proiect de amploare, de 3,9 milioane de lei, bani de la Consiliul Județean Bacău, dar și de la Consiliul Local Moinești, în baza unui parteneriat de asociere. La eveniment, au participat prof.univ. dr Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, Sorin Brașoveanu – președintele Consiliului Județean, Valentin Vieru – primarul Moineștiului, alături de europarlamentarul Dragoș Benea, senatorii Miron Smarandache și Viorel Ilie, deputatul Lucian Șova, Silviu Pravăț- vicepreședintele CJ, parte din corpul medical al spitalului, reprezentanți de la mai multe instituții publice, primarii din comunele limitrofe.

          În fapt, este vorba despre o lucrare de reabilitare absolut necesară în vederea obținerii reautorizării de funcționare. Investiția ar viza ameliorarea calității asistenței medicale acordată pacienților și creșterea accesului populației la servicii medicale adecvate, indiferent de zona de reședință. Astfel, scopul general constă în îmbunătățirea calității serviciilor de asistență medicală din întreg județul Bacău, cât și din Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Modificările propuse în acest obiectiv sunt modificări nestructurale, care nu vor afecta rezistența, stabilitatea și durabilitatea clădirii spitalului. Se vor respecta actele normative și standardele cu privire la spații, volume, circuite funcționale atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

          „Este un proiect de suflet de-al meu, trebuie să recunosc, pentru că în primul rând sunt medic chirurg, un proiect în care am avut concursul în special al Consiliului Județean Bacău, pe care l-am avut alături și la modernizarea Compartimentului de Primiri Urgențe, dar și a Compartimentului de Recuperare medicală. Este alături de noi, în acest proiect pe care îl semnăm acum și Consiliul Local Moinești, cu care vom mai realiza și alte proiecte, care acum sunt în diferite stadii de implementare, împreună cu Ministerul Sănătății, cu Banca Mondială, dar și cu ajutorul fondurilor europene.
          În numele întregului corp medical al Spitalului Municipal de Urgență Moinești mulțumim tuturor acestor parteneri, care sunt prezenți și acum alături de noi, pentru ceea ce am făcut și vom face în acest spital și pentru pacienții care se adresează nouă.
          Prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești

          Prin acest obiectiv se obțin și următoarele efecte pozitive:
          – realizarea Planului cadru de Conformare;
          – asigurarea obținerii autorizației de funcționare a spitalului și a Blocului operator;
          – asigurarea unui mediu curat cu temperatură și umiditate, controlat și lipsit de germeni patogeni în Blocul operator;
          – prevenirea și limitarea transmiterii infecțiilor nosocomiale;
          – asigurarea siguranței pacienților și a personalului din spital;
          – îmbunătățirea performanței echipei medicale în sala de operație;
          – creșterea confortului în mediul spitalicesc.

          Conform devizului general prezentat în D.A.L.I (documentație de avizare a lucrărilor de intervenție), costurile sunt de 3,9 milioane lei (cu tot cu TVA), din care construcții și montaj circa 1,3 milioane de lei. Documentația proiectului a fost întocmită și suportată din veniturile proprii ale spitalului, respectiv 69.615 lei. Prin încheierea acestei asocieri, Municipiul Moinești se obligă să finanțeze din bugetul local 10% din valoarea lucrărilor de execuție a obiectivului. În schimb, Spitalul Municipal de Urgență Moinești va răspunde în mod exclusiv de modul de utilizare a sumelor alocate.

          „Ne bucurăm că domnul doctor Adrian Cotîrleț ne-a dat încă o dată prilejul să venim în sprijinul echipei medicale din Spitalul Municipal de Urgență Moinești, în sprijinul comunității și de a susține investiții în Sănătate. În ultimii ani, aici s-au făcut investiții importante și cu sprijinul Consiliului Județean. Sunt până acum 81 de milioane de euro în Sănătatea din județul Bacău (în spitalele din municipiul Bacău, dar și din Onești, Moinești și Buhuși), alături de alte 175 de milioane de euro în infrastructura aeroportuară și rutieră. Din cele 81 de milioane de euro investiți până acum în infrastructura spitalicească județeană, 17 milioane sunt din bugetul propriu al Consiliului Județean. Restul sunt cofinanțări cu autoritățile locale pentru a atrage fonduri din surse guvernamentale și europene. Iată că acum venim cu un nou proiect în asociere pentru această reabilitare a sălilor de operații aseptice din Spitalul Municipal de Urgență Moinești, un proiect care a fost votat în unanimitate în ultima ședință a Consiliului Județean, care a avut loc pe 19 februarie 2020.”
          Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău

          „Azi vedem că PSD investește în infrastructura de sănătate publică a acestui județ, așa cum o face la nivelul întregii țări. PNL, Guvernul Orban și cei care îl susțin deschid însă porțile privatizării în sănătate prin cel mai simplu slogan «Plătești ca să trăiești!». Nu suntem de acord cu acest lucru, nu susținem această direcție de dezvoltare pe care PNL și Guvernul Orban și-au asumat-o și vrem ca toți cei care sunt și află despre acest eveniment să știe că la nivel de județ Bacău, de mulți ani, investim în sănătatea publică. Guvernul Orban trebuie să știe și ministrul Sănătății trebuie să afle de acest lucru și că sunt datori bolnavilor din Bacău și nu numai cu finanțarea celui de al doilea accelerator de particule de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde Consiliul Județean Bacău deja a semnat contractul și s-au demarat lucrările pentru construirea unui nou buncăr la Radioterapia din acest spital. Fac din nou un apel către Guvernul actual al României să dea banii pentru tratarea în sistemul public al bolnavilor de cancer!”
          Lucian Șova,deputat PSD de Bacău

          „Și eu cred că asistăm acum, prin semnarea acestui contract, la un moment fericit din viața județului Bacău și a municipiului Moinești, prin acest eveniment generat de Consiliul Județean și de domnul doctor Cotîrleț. E bine să facem apel la obiectivele de care oamenii au nevoie. Chiar dacă poate nu este așa grandios ca o inaugurare de autostradă sau de aeroport, Radioterapia este un obiectiv care și-a demonstrat utilitatea și actualitatea, tratând și alinând suferință. Așa cum o demonstrează și statistica, cazurile de cancer au început să crească alarmant. Nu extindem secția de Radioterapie de la Spitalul din Bacău ca să mai facem o investiție în sănătate, ci pentru că efectiv este nevoie de o astfel de investiție pe fondul acestei cazuistici în creștere. Nu e o secție doar a municipiului, ci e la dispoziția întregului județ.”
          Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele județenei PSD Bacău

          Practic, prin acest proiect se vor îmbunătăți tehnologic sălile de operații, dar și cele din sectorul preoperator, se va instala un sistem de aer steril în tot blocul operator, iar dotările aferente sunt deja asigurate. Blocul operator al spitalului din Moinești este la etajul V al clădirii principale și grupează 4 săli de operații pentru diferite specialități (chirurgie generală, ortopedie, traumatologie și arși, gastroenterologie, urologie, obstetrică, ginecologie, oftalmologie, ORL, oncologie și serviciul de urgență). Blocul este sectorizat prin separarea în bloc septic (o sală de operație) și bloc aseptic (trei săli de operație), cu tratare diferențială a sălilor de operații și a anexelor medicale în ceea ce privește măsurile de asepsie.

          „Este o investiție importantă nu numai pentru municipiul Moinești, ci și pentru județul Bacău. Se știe că în acest spital doar 17% dintre pacienți sunt din municipiu, restul sunt din județul Bacău și din alte județe limitrofe. Pentru că aici se practică un act medical de calitate, aici există un grad de confort sporit față de alte spitale din țară. Sunt proiecte care fac parte din Planul de Conformitate. Municipiul Moinești este, în ultima perioadă, într-o reală dezvoltare. 31 de milioane de euro sunt acum contracte semnate cu Ministerul Dezvoltării, cu bani de la Uniunea Europeană, dar și de la Guvernul României și din bugetul local. Toate sunt în interesul cetățenilor. Mulțumesc și eu Consiliului Județean pentru sprijin, tuturor celor prezenți, pentru că fără sprijinul lor nu s-ar fi putut realiza acest proiect. Sper ca sprijinul să continue cu investiții atât în Sănătate, dar și în Educație, în infrastructură și alte domenii de care cetățenii au nevoie.”
          Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești

          „Sunt bucuros că, iată, după mai mulți ani, reluăm o colaborare care a adus multe beneficii municipiului Moinești. Atunci când sunt lucruri bune de spus, trebuie să le spunem, indiferent de culoarea politică. Vorbim de proiecte în Spitalul Municipal de Urgență Moinești, cât și în infrastructura din municipiul Moinești, în parteneriat cu Consiliul Județean. Sunt mai bine de 10 ani de colaborare pe care îi vom continua. Felicitări și să ne invitați și la tăierea panglicii când finalizați și acest important obiectiv de investiții!”
          Viorel Ilie, senator ALDE de Bacău, fost primar al municipiului Moinești

          În 2010 a fost modernizat blocul septic, în 2015 s-a realizat accesul în sălile din blocul aseptic, iar în 2018 altă investiție a vizat lucrări în spațiile auxiliare. În prezent, în spațiul aferent blocului operator aseptic funcționează și Laboratorul de endoscopie, pentru care se dorește reorganizarea acestuia în alte spații conforme.
          În cele 5 săli de operație din Spitalul Municipal de Urgență Moinești sunt efectuate circa 3.100 de intervenții chirurgicale pe an. Pe 15 iulie 1995 aici a fost efectuată și prima operație laparoscopică.

          Alte proiecte în curs realizate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești

          Alte proiecte în curs realizate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești

          • Tot în Spitalul Municipal de Urgență Moinești este deja în derulare (la începutul acestui an a fost demarat proiectul) un alt mare proiect, finanțat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. Este vorba despre Extinderea spațiilor de spitalizare, în speță a Compartimentului de Primiri Urgențe și a Ambulatoriului de Specialitate și dotarea acestora cu aparatură de înaltă performanță, pe un proiect în valoare de 4,5 milioane de lei. Extinderea propusă, de circa 1.000 mp (cu ridicare a încă unui etaj, pe clădirea actuală a Compartimentului de Primiri Urgențe), va fi prevăzută cu spații destinate Compartimentului de spitalizare de zi cu 20 de paturi plus 31 de paturi de spitalizare continuă, alte 4 cabinete din ambulatoriu de specialitate, cât și compartimente, conform structurii aprobate, iar asistența medicală va fi asigurată de personalul medical de specialitate încadrat în spital, care va forma o echipă de colaborare interdisciplinară de cea mai bună calitate.

          Extindere bloc materno-infantil, tot un proiect amplu, în valoare de 40,9 milioane de lei prin care practic se va ridica o clădire nouă, de 6 etaje, lângă corpul actual al spitalului, pe o suprafață utilă de aproximativ 5.700 mp ce va cuprinde secţiile Pediatrie, Obstetrică – Ginecologie (OG), săli de operație, ATI și Laborator clinic adiacente acestor specialități medicale, ce vor fi amenajate la standardul de exigență al anului 2020. În acest fel se va realiza integrarea secțiilor dedicate îngrijirii copiilor, pentru toate grupele de vârstă, în aceeași incintă. Tot aici vor fi și spații administrative, dar și un nou Heliport modern, pe ultimul nivel al clădirii, ce va fi funcțional 24 h din 24 (cel de acum e funcțional doar pe timpul zilei). În noua clădire vor fi cele 53 de paturi pe OG și 25 de paturi pentru Pediatrie și Chirurgie Pediatrică. Această construcție va constitui o oportunitate și pentru reorganizarea spațiilor rămase libere la nivelul secțiilor / compartimentelor / serviciilor.

          Dotarea ambulatoriului de specialitate: printr-un proiect în valoare de 8,6 milioane de lei, accesat prin Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional și local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, împreună cu Agenția de Dezvoltare Regională NE. Finanțarea se face 98% din fonduri nerambursabile și 2% prin cofinanțare.

          Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu, dar și la serviciile medicale de urgență pentru populația județelor Vaslui, Bacău și Neamț prin două proiecte în parteneriat Ministerul Sănătății / Spital Municipal de Urgență Moinești. Valoarea lor este de circa 13 milioane de lei prin care vor fi
          achiziționate echipamente medicale în spital, la Compartimentul Primiri Urgențe, dar și a secțiilor / departamentelor ce deservesc această activitate, respectiv Blocul operator și Terapia Intensivă. Fondurile vin tot din surse europene, pe aceeași Axă prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale.

          Dotare echipamente medicale prin Ministerul Sănătății, dar și din venituri proprii, în total 7 milioane de lei, în special a Blocului operator, dar și a Terapiei Intensive, cu aparatură care să asigure buna desfășurare a activității de Chirurgie generală, dar și a specialităților recent introduse și practicate deja în Spitalul Municipal de Urgență Moinești, respectiv Chirurgie vasculară, Chirurgie toracică, Chirurgie Orală și maxilo-facială, dar și intervenții chirurgicale moderne pe Ortopedie și în Chirurgia pediatrică.

          De luna viitoare, caravana mobilă, în 16 localități rurale, pentru depistarea tuberculozei

          Astăzi, în sala mare a Prefecturii, a fost prezentat cel mai amplu program, din ultimii 30 de ani, de depistare precoce a tuberculozei, derulat de Ministerul Sănătății în întreaga țară. La eveniment, au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Bacău, Direcției de Sănătate Publică, ai comunității medicale județene, precum și ai autoritățile locale din 16 comunități rurale.

          Activitățile sunt derulate în cadrul proiectului „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, cu o valoare de aproximativ 14,4 milioane de euro. Proiectul este implementat pe o perioadă de cinci ani de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, cea mai importantă unitate medicală din România cu tradiție în depistarea și tratarea bolilor pulmonare, împreună cu Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS). Practic, activitățile programului presupun deplasarea unei caravane mobile în localitățile rurale din județ unde, în anii trecuți, au fost depistate cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu bacilul Koch.

          „Pe scurt, vom aduce cabinetul medical mai aproape de populația rurală, respectiv analize medicale, radiografii făcute în comunitatea rurală, fără să mai fie nevoie ca locuitorul de acolo să se deplaseze într-un oraș mai mare unde găsește aparat de radiologie”, a declarat Dragoș Dendrino, managerul proiectului. Caravana este dotată cu aparatură modernă de radiologie, instrumente de analiză și depistare precoce a microbului tuberculozei. În plus, asistența este asigurată de un echipaj format din trei profesioniști și partenerii de la CPSS.


          Astfel, începând cu luna martie, timp de 30 de zile, carvana mobilă va ajunge, după un program bine stabilit, în 16 localități din zona rurală a județului, respectiv comunitățile cu cel mai mare număr de cazuri aflate în tratament,la nivelul anului 2018: Corbasca, Pâncești, Sascut, Oituz, Târgu Trotuș, Dofteana, Asău, Berzunți, Bârsănești, Luizi-Călugăra, Nicolae Bălcescu, Ungureni, Buhoci, Măgura, Mărgineni și Blăgești. Includerea județului Bacău în traseul caravanei se datorează tocmai faptului că județul nostru se plasează pe locul 7, la nivel național, în ceea ce privește incidența tuberculozei, cu 86 de îmbolnăviri la suta de mii de locuitori și, pe locul al doilea, la nivelul regiunii Moldova, după județul Botoșani.

          Totodată, în cadrul proiectului, 560 de specialiști din zona socio-medicală (asistenți sociali, asistenți medicali comunitari, asistenți medicali și mediatori sanitari) vor beneficia de cursuri de specialitate în vederea prevenirii, depistării precoce, diagnosticării și tratării tuberculozei.

          Dezbatere pe probleme la zi din legislația muncii

            Câteva zeci de reprezentanți ai unor firme băcăuane, între care și companii foarte importante, au participat, joi, 20 februarie, la cea de a doua ediție a Conferinței „Legislația Muncii la zi – noutăți 2019/2020”, organizată de compania InovExpert Edu. Conferința a reunit și la această ediție practicieni din domeniul resurselor umane, experți și specialiști care au dezbătut cu juristul Dan Cristian Petrea, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, probleme izvorâte din relațiile de muncă angajat-angajator și spețe controversate semnalate de participanți. Pentru acestea au fost căutate cele mai bune soluții de rezolvare.

            „Noi, în Bacău și ca angajatori, dar și ca reprezentanți ai instituțiilor muncii, mergem pe un drum bun în domeniul relațiilor de muncă, al relațiilor între angajatori și salariați, al respectării drepturilor salariaților. Ceea ce ne mai pun probleme tuturor sunt chichițele legislative interpretate în toate felurile. La această întâlnire am căutat să găsim soluții acolo unde legislația nu este coerentă sau lasă loc de interpretări”
            Dan Cristian Petrea

            Participanții au trimis chiar înainte de derularea reuniuniiun set de întrebări, iar prezentarea problemelor a fost una interactivă, cu întrebări și opinii directe de ambele părți.
            Discuțiile au început, evident, cu principalele probleme cu care angajatorii, dar și angajații și chiar instituțiile muncii se confruntă adesea. Prima reliefată a fost prevederea din Codul Muncii ca salariatul să fie informat asupra elementelor care se vor găsi în contactul său de muncă înainte de încheierea celui din urmă. Informarea – s-a spus – trebuie făcută în formă scrisă și atașată la dosarul de personal al angajatului, pentru a se preveni orice problemă care poate apărea după aceea.

            Ce probleme poate genera Contractul de muncă

            S-a insistat și asupra Contractului Colectiv de Muncă și a problemelor care pot fi generate de aplicarea lui, iar Dan Cristian Petrea le-a recomandat tuturor angajatorilor ca la întocmirea contractului de muncă să se pornească de la o definire exactă și amănunțită a organigramei societății care angajează. Un rol important în relațiile de muncă îl are, de asemenea, Regulamentul de ordine interioară, specific fiecărei societăți comerciale, document care nu se negociază cu angajatul.
            În dezbatere s-a insistat apoi, între altele, asupra delegării și detașării salariaților, inclusiv în afara granițelor României, asupra timpului de muncă și a normării muncii, dar și asupra concediilor de orice fel acordate salariaților, formării profesionale obligatorii periodic, asupra efectuării de ore suplimentare și a organizării uceniciei în întreprindere sau instituție.

            Ședințe de masaj la birou

            Organizatorii reuniunii au adus și un element de noutate la acest eveniment, prin parteneriatul realizat cu Centrul de Sănătate Raw Therapy Bacău.Astfel, participanții la conferință au putut beneficia, la încheierea evenimentului, de sesiuni demo gratuite de office masaj și de consiliere personalizată pentru reducerea efectelor problemelor musculare cauzate de statul la birou. Astfel de ședințe de masaj sunt livrate de firma din Bacău chiar la sediul firmelor.

            „Am văzut, la prima ediție, interesul pentru acest tip de evenimente, ne-am gândit să-i dăm continuitate, anual, dedicat strict profesioniștilor în relații de muncă din județ, pentru că aici nu avem nici un eveniment strict specializat pe astfel de teme. În activitatea acestor profesioniști apar foarte multe situații pentru care este nevoie de consultanță.Pentru o firmă care nu are posibilitatea să angajeze personal specializat pe fiecare din domeniile legale este extrem de dificil să fie la curent cu toate prevederile legislative și să se conformeze.”
            Petronela Ștefan, directoarea InovExpert Edu Bacău

             

            Promoție: 10 lei biletul în perioada 24-27 februarie 2020 la Happy Cinema cu cardul de fidelitate

            Happy Cinema Bacău îți propune în perioada 24-27 februarie un tarif special de 10 lei biletul la orice film, în baza cardului de fidelitate.
            Solicită online pe www.happycinema.ro cardul virtual Happy Cinema și ai parte de nenumărate beneficii. Cardul poate fi folosit online sau la casa de bilete Happy Cinema.

            Printre filmele pe care le poți vedea cu 10 lei între 24-27 februarie se numără:

            MIAMI BICI
            O comedie savuroasă cu Matei Dima (BRomania), Codin Maticiuc și Florin Piersic Jr. despre doi tineri care merg la Miami pentru a trăi atât visul american cât și visul românesc de a se îmbogăți rapid.
            Trailer: https://bit.ly/2SFHFtB

            SONIC THE HEDGEHOG (DUBLAT/SUBTITRAT)2D
            Sonic the Hedgehog este o comedie de acțiune live-action bazată pe seria de jocuri video-blockbuster create de Sega, cu Jim Carrey în distribuție.
            Trailer: https://youtu.be/UfATXVoxBu0

            INSULA FANTEZIILOR

            Domnul Roarke le îndeplinește toate dorințele oaspeților săi de pe o insula tropicală. Dar când fanteziile devin realitate, aceștia trebuie să se lupte pentru a scăpa cu viață.
            Trailer: https://bit.ly/2SJmjez

            EMMA
            Mult-îndrăgitul roman al lui Jane Austen despre cum să-ți găsești perechea potrivită este reimaginat în această nouă adaptare pentru marele ecran. Frumoasă, deșteaptă și bogată, Emma Woodhouse este ca o regină care domnește fără rivală peste stupul ei în micuțul ei orășel natal.
            Trailer: https://youtu.be/rEg56OH3mJA

            Un nou Crossover pe piața băcăuană. Noul Nissan JUKE a ajuns la Dedeman Automobile

              • După ce s-au vândut aproape 1 milion de vehicule din momentul lansării primei versiuni, în urmă cu 9 ani, Noul Nissan Juke vine pe piață să redefinească crossoverele compacte printr-o personalitate mai puternică, performanțe îmbunătățite și tehnologii inovatoare

              • Cu linii elegante de crossover tip coupé și un cuplu sportiv, dimensiuni generoase și un interior modern, noul Nissan Juke vine să impună un nou standard în domeniul designului

              • Tehnologiile inovatoare, care includ Nissan ProPILOT și sistemul de Infotainment NissanConnect, cu WiFi la bord, integrare smartphone și actualizări over-the-air, fac viața la volan mai ușoară și mai sigură în noul Nissan Juke

              Motorul turbo de 1,0 litri în 3 cilindri, asociat cu transmisia manuală în 6 trepte sau automată în 7 trepte cu dublu ambreiaj, oferă performanțe îmbunătățite, economie de combustibil și rafinament.

               

              La aproape un deceniu după ce a impus standardul pentru crossovere compacte prin personalitatea sa distinctă și spiritul îndrăzneț, noua generație Nissan JUKE ajunge să reinventeze din nou segmentul. La fel de intuitiv de condus cum a fost întotdeauna, noul JUKE oferă un nou nivel de performanță și tehnologie, pliindu-se pe noile nevoi ale șoferilor europeni. Tehnologia ProPILOT, precum și conectivitatea la bord sunt parte a viziunii Nissan Intelligent Mobility, care redefinește modul în care autovehiculele sunt alimentate, conduse și integrate în societate și face un pas înainte către viitorul mobilității.

               

              DESIGN SPORTIV

              Noul Nissan JUKE propune un nou standard în segmentul B crossover, cu dimensiuni mai mari, o ținută sportivă, jante din aliaj de 19” și design în stil coupé. Echipat cu blocuri optice integral LED, noul JUKE păstrează farurile iconice circulare și adaugă noua semnătură luminoasă în formă de Y, care completează grila V-Motion specifică Nissan. În plus, culoarea exclusivistă a caroseriei, Fuji Sunset, completează acum gama de 11 culori.

              Cu transformări și la interior, noul JUKE oferă un spațiu mai mare atât pentru pasageri, cât și pentru bagaje. Spațiul pentru picioare pentru pasagerii din spate este extins cu 5,8 cm, înălțimea la cap este mai mare cu 1,1 cm, iar portbagajul are capacitate de 422 litri – toate acestea asigurând cu 20% mai mult spațiu. Interiorul complet redefinit oferă plăcere și confort sporit pentru șofer, prin spațiul extins, comenzile intuitive și soluțiile de depozitare mai ușor de utilizat. Noile materiale soft-touch de pe planșa de bord, finisajele ușilor oferă o senzație premium, completată de scaune sport monoforme în versiunea standard și tapițerii Alcantara® sau piele, în funcție de versiunea aleasă.

              Oferind un nivel nou de personalizare, noul nivel de echipare N-Design garantează clienților că își pot configura un model unic, conform propriilor preferințe. Sunt disponibile mai multe combinații de culori pentru caroserie, plafon și tapițeria interioară – ceea ce scoate în evidență caracterul urban, premium și sportiv al noului JUKE. Personalizarea exterioară este, de asemenea, posibilă, cu bare de protecție personalizabile, praguri laterale și jante din aliaj de 19”.

               

              EXCELENTĂ PERFORMANȚĂ DINAMICĂ

              Noul JUKE se bucură de performanțe dinamice excelente și de dimensiuni mai mari: lungime 4.210 mm, înălțime 1.595 mm, lățime de 1.800 mm. Datorită oțelului de înaltă rezistență, noul crossover este prevăzut cu o platformă mai rigidă, care asigură o stabilitate, performanță, capacitate de virare sporite, dar și mai multă siguranță și control.

              Noul JUKE este alimentat de un motor turbo benzină de 1,0 litri DIG-T în trei cilindri care dezvoltă 117 CP, oferind șoferilor performanțe îmbunătățite, economie de combustibil și rafinament. Disponibil cu o transmisie manuală în 6 trepte sau cu o transmisie automată DCT în 7 trepte și selector al modului de condus (Eco, Standard, Sport), șoferii își pot adapta fără efort stilul de condus la orice scenariu al călătoriei.

               

              TEHNOLOGII AVANSATE

              Noul JUKE este dotat acum cu sisteme avansate Nissan Infotainment și de asistență la condus. Dispunând de tehnologia Nissan Intelligent Mobility, noul crossover este cel mai conectat model Nissan din toate timpurile.

               

              Nissan Intelligent Mobility

              Tehnologia avansată ProPILOT va fi disponibilă pe JUKE, în premieră. Proiectată pentru utilizarea pe autostrăzi, în traficul pe cu o singură bandă, sistemul ProPILOT accelerează sau frânează pentru ca șoferul să mențină distanța și viteza potrivite și de asemenea, menține mașina pe centrul benzii de circulație.

              În plus, JUKE propune un pachet complet de tehnologii de siguranță, incluzând Frânare Inteligentă de Urgență cu Recunoaștere Pietoni și Cicliști, Recunoaștere Semne de Circulație, Avertizor Părăsire Bandă, Alertă Trafic Spate și Intervenție Unghi mort, ca o premieră Nissan unică în segment. Intervenția Unghi Mort avertizează șoferul când o mașină intră în unghiul său mort și readuce JUKE înapoi pe banda de circulație.

               

              Conectivitate, Infotainment și BOSE® Personal® Plus

              Cu noul sistem de Infotainment NissanConnect, șoferii pot utiliza Apple CarPlay® și Android Auto pentru a-și proiecta și utiliza aplicațiile preferate de pe smartphone-uri direct pe ecranul tactil de 8”. Șoferii pot accesa, de asemenea, Hărțile TomTom & Live Traffic sau își pot activa In-Car Wi-Fi pentru a permite pasagerilor să își conecteze laptopurile sau tabletele.

               

              În perioada 21 – 22 februarie echipa DEDEMAN AUTOMOBILE vă așteaptă în showroomul NISSAN din Bacău, str. Republicii nr. 185, pentru a face cunoștință cu noul JUKE. Și, întrucât caracteristicele noului crossover coupe trebuiesc descoperite într-un mod cât mai dinamic, noul Juke vă invită la drive-test. Plăcerea de a conduce este dublată de un voucher de discount în valoare de 500 de euro (TVA inclus) și de înscrierea în concursul care va trimite două persoane într-o vacanță de 6 nopți all-inclusive prin România la volanul noului Juke. Programul în aceste zile este unul special, dedicat descoperirilor reciproce și ofertelor atrăgătoare: între orele 9.00 – 18.00, atât vineri cât și sâmbătă.

              Ar fi de râs, dacă n-ar fi grav

              Am reţinut şi comentat de-a lungul anilor declaraţiile şi opiniile unor parlamentari şi miniştri, care au făcut istorie la timpul lor. Grosul lor era înregimentat în partidul de guvernământ, în Parlament. Unele au strârnit hazul, însă altele au fost suficient de grave pentru a fi acoperite sau contrazise de conducerile partidelor din care făceau parte, altele, însă, au devenit substanţa unor OUG sau chiar legi.

              M-am gândit că am auzit şi am văzut destul, astfel că odată cu schimbarea guvernului şi instalarea altuia la Palatul Victoria, asemenea „dume”, „perle” să dispară din vocabularul unor demnitari, mai ales că sunt urmaşii unor străluciţi intelectuali ai ţării, care au rămas în istorie ca importanţi bărbaţi ai naţiei.

              Nu mică mi-a fost surpriza să constat că aşteptările mi-au fost înşelate încă de la trecerea miniştrilor propuşi prin comisiile de specialitate ale legislativului, altele s-au acumulat pe parcursul actului de guvernare. Cel puţin şase miniştri vor rămâne în anale cu spusele lor, unele au făcut deliciul publicului, altele sunt grave şi îngrijorătoare ca sens şi finalitate. Ultima, şi cea mai gravă, mi se pare declaraţia ministrului demis şi renominalizat la Finanţe, cum că sănătatea şi învăţământul nu mai sunt prioritatea zero în România.

              Şi, atunci, care sunt priorităţile, l-aş întreba pe distinsul ministru, în condiţiile în care analfabetismul funcţional face ravagii, iar sănătatea populaţiei şi speranţa de viaţă ne clasifică pe ultimele locuri în Europa. De aceste două domenii, de nivelul şi calitatea lor, depinde existenţa României ca stat. Toate celelalte componente ale vieţii sociale şi economice depind de vitalitatea, inteligenţa şi cultura membrilor unei comunităţi. Cred că respectivul ministru are datoria să se explice sau să-şi ceară scuze poporului din care provine şi pe care, vremelnic, îl conduce.

              Ce facem cu deșeurile verzi?

              Vremea neobișnuit de caldă din acest sfârșit de iarnă i-a scos mai devreme din case pe gospodarii din Bacău, mulți dintre ei alegând să-și cosmetizeze curțile sau zonele verzi din jurul blocurilor. Majoritatea dintre ei nu știu cum și, mai ales, unde să arunce deșeurile vegetale, astfel încât să nu fie sancționați de autorități.

              Cei mai mulți dintre locuitorii Bacăului obișnuiesc să arunce resturile vegetale la un loc cu cele menajere, caz în care SOMA, firma de salubritate, este obligată să le încarce împreună, neputând fi făcută o sortare, așa cum ar fi fost normal. Prin urmare, aceste amestecuri ajung la groapa de gunoi, unde sunt depozitate ca atare, și nu separat. Potrivit legislației în domeniu, resturile vegetale trebuie colectate separat, urmând să ajungă în zona de depozitare a gunoiului, unde nu sunt depozitate, ci sunt preluate de stația de tratare a deșeurilor verzi, fiind transformate în compost. La nivel local, SOMA, care are astfel de competențe, poate prelua aceste deșeuri, însă în anumite condiții.

              „Acestea sunt deșeuri verzi, le zicem noi și, atât timp cât locuitorii de la case ne sună ca să ne anunțe că vor să scape de ele, putem veni pentru a le prelua gratuit. Vorbim de cantități rezonabile, de bun simț, provenite, de exemplu, de la toaletarea pomilor din grădină sau a viței de vie, nu cantități mari, cum ar fi camioane întregi de deșeuri verzi”, a declarat Narcis Doru, reprezentantul SOMA, firma locală de salubritate.

              De regulă, în fiecare zi de sâmbătă, operatorul de salubritate parcurge toate cartierele orașului, pentru a prelua, separat, resturile vegetale. În caz contrar, firma de salubritate preia, contra cost, cantitățile mai mari de deșeuri vegetale, tarifând cu 350 de lei fără TVA, fiecare camion. Telefon: 0234/ 514. 800 sau dispecerat 0234/ 574.055.

              Ce spune Agenția pentru Protecția Mediului Bacău

              În cadrul proiectului Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) Bacău există Stațiile de compostare Bacău și Onești în funcționare, administrate de operatorul SC EcoSud SA din 2018, la care sunt arondate toate localitățile județului Bacău. Deșeurile vegetale trebuie să fie valorificate în stațiile de compost existente. Nu este acceptată eliminarea prin depozitare, deoarece sunt deșeuri biodegradabile, pentru care există obligația administrativă de reducere a cantității ce se depozitează pentru faptul că generează gaz de depozit. Autoritățile publice locale au obligația să includă în contractele cu operatorii de salubritate colectarea separată a deșeurilor biodegradabile generate de către populație.


              „Pentru cei care își toaletează singuri curțile, grădinile sau alte zone verzi din preajma locuințelor lor e bine de știut că deșeurile vegetale rezultate, crengile uscate, se pot depozita lângă ghenele de gunoi acolo de unde vor fi ridicate de personalul nostru. Repet, lângă ghenele de gunoi, nu în ghene. În cazul în care, în urma operațiunilor de toaletare rezultă o cantitate mai mare de deșeuri vegetale, cetățenii ne pot informa la serviciul nostru din cadrul Primăriei Muncipiului Bacău sau la telefon 0732. 010.604, număr la care răspund personal. În altă ordine de idei, Direcția de Spații Verzi se află în plină campanie de toaletare a vegetației din oraș, în toate cartierele, iar, în funcție de vreme, pregătim campania de plantare de copaci și flori de primăvară.”
              Marcelin Șolot, directorul Direcției Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Bacău

              Nerespectarea acestor depozitări atrage după sine amenzi destul de mari. Conform L211/2011, privind regimul deșeurilor, aceste fapte constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru persoanele fizice, și de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice.

              Din iubire pentru limba română

              Radarul de… rubrici

              Postul Radio-România Actualităţi are de puţină vreme o casetă editorială care se ocupă de pasionaţii emisiunilor realizate în sediul din strada General Berthelot, din Capitală, întrebându-i ce şi de ce le plac programele radioului public. Se numeşte „Radarul de fani”, în al cărui… câmp electromagnetic a intrat vineri, 14 februarie, rubrica din cotidianul „Deşteptarea”. A ieşit o admirabilă lecţie de limba română nu numai pentru toţi cititorii, ci şi pentru ascultătorii (deloc puţini) ai RRA.

              La radio, ca la… şcoală

              Vreme de vreun sfert de oră, Cătălin Cîrnu (C. C.) şi Daniela Petrican (D. P.) – sprijiniţi, din umbră, de Viorela Pănculescu – au alcătuit un dialog aproape didactic, după ce au citit recente apariţii ale rubricii noastre. • „Ce este un palindrom vă mai amintiţi?” (apropo de ediţia din 7 febr.). Şi vine răspunsul, cu tot cu exemplele de serviciu: un cuvânt care citit invers e la fel, precum CAPAC sau chiar RADAR. • „Dar care este forma corectă: viruşi, virusuri sau amândouă?” („Deşteptarea” din 31 ian.). „Cred că amândouă”, vine repede părerea lui C. C. Şi are dreptate. • „«îngenunchiat» sau «îngenuncheat»?”, atacă din nou D. P. (citise ediţia din 3 aug. a rubricii băcăuane). „Cu i sau cu e?”, simte nevoia să adauge… profesoara de română. „Aici sunt sigur că e corectă a doua formă, pentru că verbul este «a îngenunchea»”, răspunde prompt C. C., străduindu-se să pronunţe un e cât mai deschis. Arbitru este desemnat semnatarul acestei rubrici, care „nu iubeşte doar virgula, subiectul, predicatul ori acurateţea exprimării, ci şi postul public de radio”.

              RRA – un radio la punct şi virgulă

              A urmat un şir de aprecieri (din partea noastră) la adresa instituţiei înfiinţate în 1928, care „cunoaşte tradiţia lucrului bine făcut”. Vorbe bune s-au spus despre radioprogramul „Matinal” (cu prestaţiile întemeietoare ale lui Ion Ghiţulescu ori ale lui Paul Grigoriu), cu piloni care se numesc, printre mulţi alţii, „Calendarul zilei” sau „O vorbă bună”, dar şi despre alte producţii radiofonice de la RRA, ca şi de la RRC.

              Radioul public, amvonul limbii române

              După-amiaza poate fi ascultat radioprogramul „La minut”, iar spre seară „Obiectiv: România”. Merită ascultat, în jurul orei 13,45, „Minutul lingvistic”, „realizat impecabil, în ton de pamflet uneori, cu o informaţie corectă şi cu elemente de strictă actualitate”. Şi aici există o tradiţie clădită de jurnalişti culturali ca George Mirea (cu a sa „Odă limbii române”), Emil Buruiană (cu „O samă de cuvinte”), Reluş Mureşan („Povestea vorbei”) sau Şerban Iliescu („Ghid radiofonic de exprimare corectă”).

              Avem şi propuneri

              Ne-am permis să sugerăm ca în programele muzicale ale radioului public să existe o proporţie justă între melodiile româneşti (extrem de puţine) şi cele în limba engleză. Finalul aparţine redactorilor C. C. şi D. P.: „Să iubim limba română!”

              Concurs național de roboți, în organizarea Colegiului Național „Ferdinand I”

                Echipa de robotică Echo Pulse a Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău a organizat a doua ediție a evenimentului „Winter Roboland” împreună cu echipa Rusty Androids Vrănceanu la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

                13 echipe de robotică din Bacău, Târgu Neamț, Onești, Piatra Neamț, Iași, Focșani, Vatra Dornei, Buzău, și-au adus roboții și au concurat, s-au antrenat, pentru etapele ce urmează în cadrul campionatului național de robotică BRD FIRST Tech Challenge Romania. Poate s-ar crede că a fost doar o serie de meciuri demonstrative între roboți, însă cine a fost acolo a simțit cu siguranță atmosfera unică pe care au creat-o cei 120 de liceeni participanți.

                Evenimentul, aflat la a doua ediție, a avut scopul de a aduce spiritul care însuflețește comunitatea STEM din România mai aproape de băcăuanii de toate vârstele. Polarizați în jurul roboților pe care îi construiesc, tinerii din toate colțurile țării, care pun bazele acestei comunități, s-au antrenat și au făcut spectacol în terenul de joc.

                Companiile care susțin activitatea echipei Echo Pulse sunt Aerostar S.A. Bacău, Cora Bacău, Vimercati East Europe – HIT PARK, Nest Hub – Community & Coworking, SIF Moldova SA.