miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1883

Minutul adevărului

Că fiecare, la locul lui, fie medic, asistent, infirmier, ambulanţier, director, şef de secţie îşi face datoria, a devenit aproape un loc comun. Şi este adevărat. Se fac eforturi supraomeneşti, cu riscul îmbolnăvirii, ca în vreme de război, mai ales dacă luăm în calcul, şi trebuie să ne conformăm, unele articole din Ordonanţa militară nr. 4 şi hotărârile Comandamentului pentru situaţii speciale de urgenţă.

După o perioadă de tatonare, virusul ucigaş atacă în forţă în ultimele zile şi, după aprecirea specialiştilor, va continua în ritm şi mai alert. A fost timp pentru învăţare din mers, a fost timp pentru reglementări şi stabilirea de protocoale absolut obligatorii, începând cu institutele şi spitalele specializate, până la ultima clinică şi cabinet medical.

Teoretic, deoarece, în practică, după cum se vede în multe spitale, este un adevărat haos. S-a cuibărit frica, a intervenit panica, de aici şi multele greşeli care se fac prin diferite spitale, cea mai gravă fiind plimbarea pacienţilor prin mai multe spitale şi chiar refuzul de a-i interna. Realitatea ne arată, şi a trebuit reglementată prin decizii ale ministerului de resort, că nici astăzi, în unele spitale pacienţii nu sunt chestionaţi, nu li se ia nici măcar banala temperatură şi sunt aruncaţi prin secţii.

Nu-i timp acum de a stabili vinovăţia unuia sau altuia pentru că nu sunt ventilatoare, măşti, combinezoane sau mănuşi, ca să nu mai vorbesc de medicamente, cred că a venit timpul ca un minut să ne oprim din această nebunie şi să judecăm, să gândim ce şi cum trebuie procedat. Ce am făcut bine şi unde am greşit. De la manager, la portar. Nu se mai poate merge aşa, după cum vrea şi poate fiecare.

Vor veni la poarta spitalelor mii de pacienţi, fiecare cu „virusul” lui, fiecare trebuie tratat ca şi cum, în primul rând ar fi infectat cu coronavirus, altfel, îmi permit să spun, vom ajunge în situaţia de închide tot mai multe spitale. Acel minut de reflecţie, de oprire din maraton, acel minut de gândire, de lucididate ne poate salva. Pe fiecare şi pe toţi.

Șomaj tehnic și pentru cei care obțin venituri, dar nu au contract de muncă

Firmele care au fost obligate, prin lege, ori nevoite să-și înceteze sau să-și reducă activitatea, din cauza pandemiei provocată de coronavirus, vor beneficia de sprijin financiar din partea Guvernului României, chiar din luna aprilie 2020. Ce trebuie să facă persoanele care nu au un contract de muncă, dar obţin venituri?

Societăţile care au salariați cu contract individual vor depune documentele necesare la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, la începutul lunii aprilie, pentru martie, și vor primi banii de la stat, pentru plata șomajului tehnic către angajați, în termen de cel mult 15 zile de la prezentarea listei cu salariații afectați, față de 30 zile, cât era prevăzut în lege.

 Cei interesați pot suna la numerele de telefon:

0234.314.546 Punct de lucru Onești-Mihaela Nicolcea),

0234.576.737 (Agenția Locală a Forței de Muncă Bacău-Ioan Silitră),

0787.840.926 (AJOFM Bacău-Ionela Busuioc) sau

0787.725.547 (AJOFM Bacău-Ionel Pavel).

Documentele necesare acordării sprijinului financiar pentru șomaj tehnic pot fi înaintate AJOFM Bacău prin poșta electronică, la adresa de e-mail bacau@anofm.gov.ro.

Cei care obțin venituri, dar nu au contract individual de muncă, precum PFA-urile, întreprinderile individuale, cei plătiți pentru drepturi de autor ori cei care prestează diverse profesii liberale vor depune cererea pentru acordarea șomajului tehnic la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Bacău (telefon 0234.510.082).

Amintim că, pe lângă aceste categorii, de șomaj tehnic vor beneficia angajații agenților economici care își întrerup activitatea, total sau parțial, în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, conform legii, pe perioada stării de urgență decretate (hoteluri, restaurante, baruri, săli de sport etc.). Angajatorii în cauză vor solicita fonduri pentru șomaj tehnic de la AJOFM Bacău, unde trebuie să prezinte Certificatul de situații de urgență, care este emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Primesc sprijinul financiar necesar și agenții economici care își reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea de a-i plăti pe toți salariații. Ei vor beneficia de fonduri pentru 75 la sută dintre salariații care au contracte individuale de muncă active, dacă înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației pe propria răspundere, cu 25 la sută față de media sumelor de bani realizate în perioada ianuarie-februarie 2020, și nu au capacitate financiară pentru a-i plăti pe toți angajații.

 

Ce se ascunde în spatele refuzului de a testa românii?

Există un adevărat scandal la nivel politic după ce autoritățile sanitare au anunțat că intenționează să realizeze o testare prin sondaj a locuitorilor din București. Guvernul a respins categoric așa ceva și a lăsat toată afacerea pe umerii Primăriei Capitalei. Dar acesta este doar un aspect. Direcțiile de Sănătate Publică refuză sistematic testarea pacienților cu simptome pe motiv că nu respectă criteriile.

Între acestea, faptul că pacientul ar fi trebuit să vină dintr-o zona „roșie” sau să fi fost în contact cu un bolnav. Așa au murit niște oameni care au venit în țară înainte ca regiunea să fie decretată zona roșie. Un alt cetățean, celebrul „pacient 22″, a murit după ce a fost trimis acasă de trei ori din spital, pe motiv că nu se încadra în criteriile de testare.

Medicii care au intrat în contact cu pacienții infectați cu SARS-Cov-2 se plâng că nu sunt testați sau sunt testați foarte târziu și se aude că unora li s-a cerut bani pentru teste. Nici nu vreau să mă gândesc la faptul că zeci de membri ai partidului de guvernământ și angajați ai cabinetelor lor din Parlament au fost testați la grămadă, că primarul Iașiului se testează, după cum ne informează presa, săptămânal, deși nu are dreptul, sau că președintele CJ Suceava s-a dat doctor ca să fie testat.

Există țări care au făcut din testare o adevărată armă împotriva virusului. Coreea de Sud a făcut sute de mii de teste cu care a reușit să izoleze bolnavii și să țină boala sub control. Noi am făcut tot posibilul ca s-o răspândim. Granițe deschise, cetățeni repatriați din zonele roșii, netestati, necontrolați, intrați în contact cu polițiști de frontieră, asistente medicale, medici fără minimă protecție, spitale închise din cauza modului haotic în care managementul instituțiilor sanitare i-a pus laolaltă pe medicii bolnavi și pe cei sănătoși, nerespectarea circuitelor și așa mai departe.

Bine că ne cântă imnul, să sperie virusul! Mai mult, refuzăm categoric sprijinul Chinei, unul din cei mai mari producători de echipament medical și țara cu experiența cea mai potrivită în combaterea virusului.

Ambasadoarea Chinei a făcut o ofertă publică de ajutor, menționând faptul că țara sa nu uită că România a ajutat-o în vremuri de restriște. Și România a ajutat China: în 1938 cu un milion de vaccinuri în timpul unei epidemii, în anii ’50-’60 am intermediat accesul Chinei la ONU și negocieri chino-americane iar, mai către noi, în timpul epidemiei SARS, când Beijingul era izolat diplomatic, premierul Năstase a făcut o vizită de stat, lucru care nu a fost uitat de diplomația chineză.

Țările din jur primesc echipamente din China, Franța face pod aerian pentru a aduce sute de milioane de măști din China, SUA importă echipamente din China. Numai noi refuzăm că suntem mai bățosi.

Poate se vor schimba lucrurile după ce SUA au transmis clar că nu trimit nici un fel de ajutor României.

VIDEO: Persoanele fără adăpost din Bacău, cazate în Tabăra de Refugiați

    Persoanele fară adăpost din municipiul Bacău sunt adăpostite la centrul municipalității pentru cazare temporară și pe toată perioada stării de urgență nu au voie să părăsească acest spațiu. Aici le vor fi asigurate trei mese pe zi dar și toate condițiile pentru efectuarea igienei proprii.

    Înainte de a intra în regimul de cazare temporară sunt examinați medical, fiind preluați de pe străzi prin Serviciul de Ambulanta Judetean Bacau.

    „Mulțumim Crucea Rosie Bacau pentru sprijinul oferit în asistarea acestor persoane. #Împreună avem grijă și de cei pentru care fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire.

    În momentul de față adăpostul pentru cazare temporară este ocupat la jumătate din capacitatea sa, iar la nevoie putem suplimenta aceste locuri”, a declarat primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula.

    Spitalul de Pneumoftiziologie e în pole position

      În situație de urgență și în plină epidemie de coronavirus, și Spitalul de Pneumoftiziologie (fost TBC) Bacău este în alertă maximă. S-au luat toate măsurile necesare pentru protejarea pacienților internați, dar și a personalului medical, se limitează internările și se asigură tot ce este necesar pentru a evita o infecție cu noul COVID-19.

      „Pacienții caracteristici spitalului nostru nu au dispărut în acest nou context epidemiologic, iar ei sunt prioritatea numărul unu. Salvăm vieți, dar nu cu prețul altor vieți. Încercăm să stabilim și capacități noi de internare pentru bolnavii cu noua patologie coronavirus. Respectăm toate măsurile, am suspendat consultațiile în ambulatoriu și spitalizările de zi, nu mai facem internări decât pe urgențe, internăm doar ce se prezintă în camera de gardă și la Urgențele spitalului județean și chiar din alte spitale din județ, s-au făcut internări inclusiv noaptea, după un triaj epidemiologic foarte riguros”, a declarat pentru Deșteptarea managerul spitalului Mădălin Pârâianu.

      Stație de oxigen funcțională în toată unitatea sanitară

      Se încearcă astfel evitarea pe cât posibil a pacienților purtători de coronavirus, dat fiind faptul că patologia bolnavilor internați aici este legată de bolile plămânilor și, se știe deja, noul COVID-19 afectează în special aceste organe vitale. Se iau cele mai drastice măsuri pentru a nu afecta astfel pacienții internați, foarte mulți la număr în acest moment. Capacitatea secției unde sunt tratați bolnavii cu tuberculoză (TBC) este acum ocupată în proporție de peste 90 la sută, iar a celei unde sunt internați pacienți cu afecțiuni respiratorii (pneumologi, boli pulmonare obstructive cronice etc.) și a celor care au nevoie de servicii paliative, în proporție de 80 la sută. „Toți sunt pacienți cu pericol de grad zero în fața coronavirusului, care dă tot insuficiență respiratorie. Și vin în continuare cazuri destul de grave non-coronavirus. Durata medie de spitalizare la bolnavii TBC este de circa 45 de zile, iar a celor cu diferite afecțiuni respiratorii de 15 zile. Avem echipamente de protecție pentru tot personalul medical, stația de oxigen a fost terminată și funcționează în tot spitalul, care ajută pacienții cu afecțiuni respiratorii medii, dar nu avem secție de Terapie Intensivă și aparate de ventilație, absolut necesare pentru pacienții cu patologie COVID-19”, a mai spus managerul Pârâianu. Pentru un scenariu următor, în cazul în care se va ajunge și la tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus s-au creat și saloane de izolare.

      Și lucrările pe infrastructură au fost sistate: construire spălătorie nouă și pavilion administrativ și reabilitarea clădirii spitalizărilor de zi.

      Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău este un spital suport pentru pacienții cu diferite patologii specifice non-coronavirus pentru întreg județul. Aici sunt preluate toate cazurile cu infecții pulmonare acute și insuficiențe respiratorii, fiind singurul spital monospecialitate din județul Bacău, și unul dintre puținele din zona Moldovei. În total, Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău are 170 de paturi și 153 de salariați (din care 12 medici pneumologi, dar și medici radiologi și de laborator, precum și 65 de asistenți medicali).

       

      Corneliu Costinescu: „Neapărat trebuie să organizăm „«Gala FCM Bacău- 70 de ani»”

      Este cel mai longeviv conducător al fotbalului băcăuan. Iar de numele său se leagă, înainte de toate, permanența Sport Clubului în prima ligă vreme de aproape două decenii. „Nu m-am băgat peste alții, iar alții nu s-au băgat peste mine: acesta a fost principiul care a stat la baza activității mele în fotbal. Țin să adaug însă că am avut și șansa de a colabora cu oameni deosebiți”, spune Corneliu Costinescu, cel care, la începutul anilor ’80 a fost dorit de generalul Stan în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal. Profesorul Costinescu a preferat însă să rămână în Bacău, chiar dacă, după Revoluție, a ajuns să facă parte și din structurile de conducere ale FRF.

      -Domnule profesor, cum vă petreceți timpul în această perioadă de restricționări impuse în contextul pandemiei de COVID-19?

      -Stau mai mult în casă deoarece este esențial să respectăm măsurile luate. Mă odihnesc și citesc foarte mult. Acum, de exemplu, citesc despre viața Reginei Maria.

      -Vă lipsește fotbalul?

      -Bineînțeles că-mi lipsește. Cum să nu-mi lipsească? Fotbalul a fost și este viața mea.

      -Dăm timpul înapoi? Înapoi cu vreo 46 de ani?

      -Ce bine ar fi să-l putem da înapoi cu adevărat! Dar e plăcut să-l dăm și fictiv. 46 de ani spui? Păi acum 46 de ani încă mă aflam la Știința Bacău, o echipă înființată de mine în 1965 și pe care, ca antrenor, am dus-o din campionatul Orășenesc până în Divizia B.

      -Divizie B în al cărui campionat 1974-75, Știința o avea ca adversară pe cealaltă echipă a orașului, mult mai titrata Sport Club. Acel sezon a consemnat și trecerea dumneavoastră de la Știința la SC Bacău.

      -Pe 1 octombrie, chiar de ziua mea de naștere. S-a considerat că sunt cea mai potrivită persoană să reabilitez Sport Clubul care, după celebra bătaie de la meciul cu Dinamo București, din primăvara lui 1974, retrogradase în B și își pierduse majoritatea jucătorilor. Unii fuseseră suspendați, alții, precum Emi Dembroschi, cel mai reprezentativ jucător al Bacăului, își luaseră transferul. Mi s-a cerut să reorganizez echipa și, în doi ani, să o readuc în Divizia A. Am spus că accept cu o condiție: să se facă totul ca echipa să promoveze în acel sezon, nu să mai așteptăm încă un an. Mi s-a spus că sunt nebun deoarece, când am preluat echipa, aceasta avea un singur punct în clasament.

      -Dacă a fost o nebunie, a fost însă o nebunie frumoasă…

      -Așa zic și eu acum. Totuși, atunci aveam argumentele mele. Știam că Bacăul are forța de a grăbi lucrurile. Țin minte că primul joc l-am avut în deplasare, la Fălticeni. Meci greu. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe băimăreanul Trif, care ne arbitrase la meciul de pomină cu Dinamo, cel cu bătaia. Mi-am cerut scuze în numele echipei, chiar dacă eu nu fusesem pe atunci la Sport Club și l-am întrebat: „Ce zici, Trifule, ai putea să mă arbitrezi la Fălticeni? Tot ce vreau e un arbitraj corect”. Doream, totodată, să mă asigur că, în urma incidentelor cu Dinamo, arbitrii nu ne poartă pică. Era un lucru esențial. Trif a aranjat să fie desemnat la meciul de la Fălticeni, a arbitrat ca la carte, iar noi am câștigat. Era prima victorie. Începeam urcușul spre revenirea în A.

      Și totuși, când ați preluat Sport Clubul, ați mai pus o condiție….

      -Să fie desființată Știința!

      -Copilul dumneavoastră.

      -Da, copilul meu de suflet. Știam însă că rivalitatea existentă ar fi creat numai probleme. Întotdeauna a fost așa când într-un oraș au existat două echipe. Și la Cluj, și mai târziu la Ploiești, și la Craiova. Prin urmare, Știința trebuia sacrificată, chiar dacă asta însemna să-mi calc pe suflet. Până la urmă, problema s-a rezolvat cu mutarea echipei la Borzești.

      -Iar Sport Club revenea în A cu „Profesorul” Gicu Constantin ca antrenor.

      -Pe Gicu l-am adus în iarna dintre 1974 și 1975. Un antrenor bine pregătit. Țin minte că, în fiecare dimineață, era prezent la mine la birou fără să-l chem eu. Dorea să vorbim despre echipă, vroia să știe cum văd și eu lucrurile. O singură dată mi-am permis să cer ceva unui antrenor. Culmea, chiar lui Constantin.

      -Chestia cu Narcis Coman?

      -Exact. Înaintea unui meci la Cluj, Narcis a lipsit toată săptămâna de la antrenamente. Se știa că îi place șprițul, dar în acea săptămână chiar că o făcuse lată. În dimineața plecării, m-am trezit cu Narcis în birou. Cerându-și scuze și rugându-mă din suflet să vorbesc cu antrenorul să-l ia în lot pentru meciul de la Cluj. Stăteam în cumpănă, dar, până la urmă, m-am dus la Constantin. Inițial, acesta nici nu a vrut să audă, dar, finalmente, a acceptat. Decisiv a fost și cuvântul stoperilor din echipă. I-am spus: „Gicule, dacă aș fi în locul tău, i-aș întreba pe fundașii centrali pe cine ar dori să aibă în poartă”. Chestionați de antrenor, Catargiu și ceilalți au răspuns că îl vor pe Coman. Așa a jucat Narcis Coman la Cluj și așa am bătut acolo cu 1-0 printr-un gol pornit chiar dintr-o degajare a portarului nostru! Trei ani mai târziu, Narcis era desemnat cel mai bun fotbalist român.

      -Spuneați că nu v-ați băgat peste antrenori. Dar conducerea de Partid s-a băgat vreodată peste dumneavoastră?

      -Niciodată. Și am să vă dau cel mai bun exemplu. În 1983-84 am avut mai multe contre cu antrenorul Costică Rădulescu. Costică mă sâcâia să-i aduc la echipă de la Suceava pe Avădanei și pe Cașuba. L-am adus pe Avădanei, dar, fiind în relații bune cu cei de la Suceava, am convenit să amânăm și aducerea lui Cașuba. Costică Rădulescu, care era foarte iubit de tribune, a început să mă amenințe că-mi pune suporterii în cap. A fost momentul în care am decis să-l schimb din funcție și să-l aduc pe Dumitru Nicolae Nicușor care tocmai plecase de la Dinamo. A doua zi, Costică Rădulescu era la sediul Partidului, unde prim-secretar era Constantin Băluță. Băluță îl adula pe Costică, cu care se cunoștea de la Botoșani. Mă așteptam la repercursiuni zdravăne, dar Băluță s-a limitat la un simplu telefon, întrebându-mă dacă sunt convins că am făcut bine. Mi-am asumat întreaga responsabilitate.

      -Și totuși sezonul 1984-85 cu Nae Nicușor a fost unul foarte greu, salvându-vă in extremis de la retrogradare.

      -Am avut un start greoi, cauzat și de o programare nefericită. A contat mult suportul psihologic, spunându-le mereu băieților că putem recupera handicapul. Din acel sezon datează și cea mai frumoasă victorie: un 3-0 cu Dinamo, în retur, cu Costel Solomon și Puiu Tismănaru într-o formă de zile mari. Cu o etapă mai devreme, pierdusem la Iași pe mâna arbitrilor puși de Dinamo, care considera că dacă vom fi învinși în Copou nu vom mai avea practic nicio șansă de salvare și ne vom preda. Mai aveam un fir de speranță: s-o batem pe Dinamo. Și am făcut-o, chiar dacă Dinamo a venit la Bacău cu arbitrul ei de casă, Cristi Teodorescu. Noi ne-am salvat, iar Dinamo a pierdut titlul. Iar Dinamo a mai pierdut o dată titlul din cauza noastră. În 1993, când noi, Selena, am câștigat la București cu 1-0 prin golul regretatului Condurache.

      -După 1989, dmneavoastră ați părăsit o perioadă echipa ca urmare a unui preinfarct.

      -Am revenit datorită lui Dumitru Sechelariu, cu care am avut o relație extraordinară. Doru, așa cum îi spuneam apropiații săi, era un om deosebit. În 1992, Gigi Ștefan mă dorea la Piatra, dar insistența lui Doru a avut câștig de cauză. Pe lângă faptul că avea un suflet de aur, Doru Sechelariu era un bun cunoscător al fotbalului. Vedea jocul și avea ochi la fotbaliști: imediat le depista calitățile și defectele.

      -Apropo de jucători, care a fost cel mai apropiat de sufletul dumneavoastră?

      -Mi-ar fi greu să aleg deoarece toți mi-au fost ca niște copii. Totuși, ca să dau un răspuns, mă voi opri la numele lui Costel Solomon, Vamanu, Chitaru- de care am avut grijă mai mult decât am avut de băiatul meu, dar, din păcate, viciile i-au retezat cariera- Puiu Tismănaru, Gioni Andrieș și Șoiman. Țin minte și acum un gol marcat de Vasile Șoiman la Petroșani. Am condus cu 1-0, Jiul a întors rezultatul, iar în ultimul minut, „Piticul” Șoiman, care avea un metru și un pic, s-a înșurubat între „caii” din apărarea petroșăneană și a marcat golul egalării cu capul. Și mai am o poveste frumoasă de la Petroșani, din returul ediției 1979-80. Întâmplarea face că am ajuns la stadion fără să știm că ora de începere a meciului se modificase, startul urmând să fie dat cu o oră mai târziu. Eu am aflat asta de-abia în momentul în care m-am dus să completez foaia. Ce era de făcut, că nea Traian Ionescu îi scosese deja pe băieți la încălzire? I-am explicat antrenorului, iar acesta, netulburat, a decis să împartă lotul în două și, în timpul rămas până la meci, să facă o miuță pe tot terenul. Găselnița a avut un efect extraordinar și, culmea, nu a afectat forma fizică, dovadă că am câștigat cu 2-0! Am lucrat cu antrenori deosebiți la Bacău, Traian Ionescu, Gicu Constantin, Nae Nicușor, Angelo Niculescu, iar liantul a fost întotdeauna Nicu Vătafu, un exemplu de stabilitate și de profesionalism. Nicu n-a părăsit corabia niciodată.

      -Golul de care vă amintiți cu cea mai mare plăcere?

      -Cel marcat de Lorin Avădanei în 1983, contra Craiovei, în poarta lui Silviu Lung, dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri. Țin minte că, imediat după gol, remarca mea a fost: „Hai, că și-a meritat banii”. Tocmai îl adusesem în vară, de la Suceava.

      -Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la înființarea FCM Bacău, sub denumirea de Dinamo Bacău.

      -Și neapărat trebuie să organizăm Gala FCM Bacău 70 de ani. S-au purtat discuții în acest sens încă de la finalul anului trecut cu Sergiu Sechelariu, cu Daniel Scânteie, cu Gică Chivorchian, cu Nicu Vătafu, cu Ghiță Poenaru- un adevărat comitet de organizare- și, inițial, trebuia ca evenimentul să aibă loc pe 11 aprilie. Coronavirusul a dat totul peste cap, însă am convingerea că lucrurile se vor aranja și că evenimentul nostru va avea loc, cel târzu la toamnă. Vorbim, totuși, de 70 de ani de-a lungul cărora fotbalul băcăuan și-a pus o amprentă puternică și este o datorie de onoare să trecem în revistă totul cu un eveniment aniversar pe măsură.

      O viaţă normală

                   Există probleme, dar mă voi adapta. Deja fac acest lucru şi funcţionează. Am avut norocul de a fi crescut de nişte părinţi care m-au învăţat și ce este încrederea și ce este luciditatea. Tot ei m-au învățat să fiu răbdător, corect și să-l iubesc pe Dumnezeu. Îmi spuneau că bunătatea este cea mai de preț calitate pe care o poate avea un om. Eu sunt Mihai și poate mulți sunteți ca mine, un om normal care nu vrea altceva decât o viață normală.

        La început, nici vorbă să mă pierd cu firea, spuneam cu insistență: va trece, se exagerează! Treptat nu mă mai puteam deloc concentra. Cu cât veștile rele ajungeau mai repede la mine, cu atât mă descurajam și mai mult. Teama față de ce s-ar putea întâmpla cu viața mea, cu cei dragi mie, mă copleșea din ce în ce mai mult. Începusem să fac în mod repetitiv trei lucruri: să dorm, să mănânc și să ascult doar vești proaste. Nimic altceva! De la o zi la alta începusem să mă transform într-o persoană pe care eu nu o cunoșteam. Începusem să mă întreb: cine ești tu, îmi vreau viața înapoi! Stop, am spus! Mihai, ce faci, revino-ți! Izolează-ți teama! Ce este cu această teamă? Cunoaște-o îndeaproape, fii sigur de puterea ei și acționează. Fiecare temere poate fi îndepărtată printr-o acțiune specifică. Acum eu nu am de gând să vă țin o prelegere despre ceea ce este bine și ceea ce e rău. Însă hai să privim lucrurile dintr-un punct de vedere practic!”

                    Așa își începe Mihai povestea, o poveste cât se poate de reală. Mi-aduc aminte când i-am trimis un mesaj lui Mihai, în care l-am întrebat ce mai face. Răspunsul lui m-a lăsat fără replică: nu mă întreba, de-ar trece odată! De parcă eu eram vinovată cu ceva… Repede mi-am spus: pentru acești oameni, trei sferturi din timpul unei zile reprezintă o perioadă îngrozitoare. Eu zic să inversăm puțin procentele, deoarece avem nevoie de o pauză de meditație și de realizarea unor transformări reale în propria viață, avem nevoie să generăm speranță din interior. Acest lucru trebuie să-l învățăm cu toții. Haideți să ne retragem din propria viață măcar câteva săptămâni și să ne privim de la distanță pentru a ne cunoaște mai bine. A te cunoaște mai bine înseamnă să-ți clarifici gândurile. Cei mai mulți dintre noi își petrec cea mai mare parte a timpului preocupându-se cu gânduri și sentimente negative. Lăsați toate aceste lucruri care nu fac decât rău și haideți să ne folosim într-un mod inteligent imaginația, să anticipăm momentul în care vom obține libertatea: o viață normală de această dată! Să încercăm să controlăm realitatea, în loc să capitulăm în fața răului. Ce înseamnă acest lucru? Lăsați-l pe Dumnezeu să orchestreze evenimentele care determină materializarea unei vieți normale. Tu doar privește, ascultă și fii atent la detalii! Majoritatea oamenilor, dacă nu pot să se lupte și să se zbată, nu simt că au realizat cu adevărat ceva meritoriu. Lupta ne dă întotdeauna certitudinea că am făcut ceva, că am încercat măcar! Acum este diferit, dragii mei… De această dată, procedați cel mai bine îngăduindu-i lui Dumnezeu să facă cea mai mare parte a lucrului urmărit. Păstrați un echilibru în viața dumneavoastră, între ceea ce sunteți și spiritualitate, încercând să fiți cât mai aproape de Dumnezeu. Haideți să petrecem momente frumoase în familie, pentru că una dintre responsabilitățile noastre de părinți este aceea de a le asigura copiilor o rezervă de amintiri frumoase și de momente fericite. Dacă acum, când acești copii au nevoie de noi mai mult ca oricând, noi nu le oferim bucurii, atunci când vor fi adulți, aceștia se vor pierde în probleme. Nu vor fi capabili să deosebească viața adevărată de cea înșelătoare. Și când spun viața adevărată mă refer la viața pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu…

      În opinia mea, noi suntem pe pământ cu un scop și trebuie să ne trăim viața cu multă responsabilitate și fericire. Măsura în care ești capabil să speri atunci când te confrunți cu probleme grave definește un etalon al înțelepciunii tale. Gândiți-vă la următoarele întrebări: este Mihai singura persoană din această perioadă care trece printr-o criză nemaiîntâlnită? Este Mihai singura persoană de 40 de ani care acum respectă reguli impuse? Este Mihai singura persoană care își face griji din punct de vedere profesional, implicit financiar? Nu, nu și iar nu! Cred că împreună putem influența destinul! Atunci când vom începe să analizăm șansa ca factor de reușită, cu toții vom prinde din zbor evenimentele pozitive și le vom exploata mai mult decât în mod obișnuit. Întotdeauna mai avem câte ceva de învățat și știți bine că viața nu ne oferă garanții! Acum, în aceste momente delicate ce alegere să facem? Ne abandonăm valorile? Cedăm? Ne resemnăm în fața neputinței? Renunțăm la visurile noastre, la viața normală pe care ne-o dorim? Orice structură, națiune, societate, biserică, spital, unitate militară, fie orice altă formă de organizare umană, duce o luptă constantă pentru a găsi echilibrul între criză și normalitate. Nicio națiune nu poate reuși fără reguli complete care să ghideze deciziile și să țină cont în mod realist de felul în care funcționează puterea și oamenii.

      Este pentru prima oară când la unison, oamenii cer de la viață garanții! Noi suntem MAJORITATEA și avem o singură mare dorință care vrem să se îndeplinească: să fie pace în lume, căci de restul știm să ne ocupăm noi, oamenii normali!

      Carmen Barcan, terapeut

      Se amână declararea beneficiarilor reali din firme

      Oficiul Registrului Comerțului (ORC) a prelungit cu trei luni termenul pentru depunerea declarațiilor privind beneficiarii reali. Motivul este situația social-economică prin care trece România pe durata Stării de Urgență impusă de pandemia de COVID-19. Cele trei luni de prelungire se socotesc de la data încetării Stării de Urgență, deci când viața social-economică intră în normal.

      Declarația privind beneficiarul real este cerută de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Termenul final inițial era 21 iulie 2020, dar declarația trebuia făcută în maxim 15 zile de la aprobarea bilanțului contabil al firmei.

      Formularul pentru declarație se găsește la ORC, dar declarația poate fi dată, în formă autentică, și la notar. Declarația o face reprezentantul legal al firmei (administratorul acesteia), oricât de mulți asociați ar avea compania. La ORC se dă în fața unui reprezentant al instituției, desemnat special pentru aceasta, și este nevoie de datele de identificare a fiecărui asociat și de cartea de identitate a deponentului.

      Beneficiarul real, în sensul actului normativ, este orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă clientul și/sau persoana fizică în numele căruia/căreia se realizează o tranzacție, o operațiune sau o activitate.

       

      Nerespectarea de către reprezentantul legal al acestor persoane juridice a obligației de a depune declarația privind datele de identificare ale beneficiarului real constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

      Municipiul Suceava este plasat sub carantină

        Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi secretarii de stat Bogdan Despescu şi Raed Arafat au susţinut o declaraţie de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

        Municipiul Suceava și localitățile limitrofe sunt plasate sub carantină.

        Din cele 2109 cazuri confirmate cu coronavirus, 593 se află în Suceava.

        În zona carantinată e permisă intrarea sau ieșirea pentru: transportul de mărfuri, persoanele care nu locuiesc dar care desfășoară activități economice sau în domeniu apărării, administrația publică locală, a serviciilor de utilitate publică, comunicații.

        Ministerul transporturilor și operatorii economici din transportul de persoane nu vor comercializa bilete pentru zona carantinată.

        În zona de protecție vor stabili măsuri specifice privind intrarea sau ieșirea persoanelor. Este interzisă deplasarea între localitățile din zonă.

        CJ va finanța 60% din valoarea lucrărilor de amenajare a etajelor 4 și 5 de la Spitalul Municipal

          Consiliul Județean Bacău va finanța 60% din valoarea lucrărilor de amenajare a etajelor 4 și 5 de la Spitalul Municipal, în vederea tratării cazurilor de coronavirus. CJ Bacău a pus în dezbatere publică acordul de asociere cu Consiliul Local, ptr. realizarea acestui obiectiv de care lupta împotriva Covid19 are mare nevoie.

          „Pe 13 martie am propus, alături de colegii mei, amenajarea Spitalului Municipal (SM) pentru preluarea și tratarea cazurilor de Covid19. Am solicitat atunci instituirea stării de alertă în Bacău, Prefectura anunțând că nu se impune o astfel de măsură”, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

          „După două săptămâni, luna martie se încheie cu țara în stare de urgență, intrând în scenariul 4 al epidemiei (2000 de cazuri de români infectați cu covid19, aproape 50 de morți)”, a mai precizat acesta.

          „Cei 19 consilieri județeni și 9 consilieri locali ai PSD sunt pregătiți să ardă etapele administrative și să voteze, cu celeritate, contractul de asociere CJ și CL, astfel încât lucrările să înceapă cât mai repede. Consilierii locali ai PSD au asigurat nu doar voturile în ședințele din 20 și 25 martie, ci chiar cvorumul necesar organizării ședințelor obligatorii de avizare a proiectelor (cvorum periclitat de absența altor aleși, de la alte partide)”, a încheiat europarlamentarul băcăuan.

          Lucrările la centura ocolitoare a Bacăului se desfășoară la foc continuu

          Se lucrează la capacitate maximă, cu toate forțele disponibile, toți angajații constructorului fiind chemați la șantierul de lângă Bacău. În acest sens, au fost închiriate trei locații în Bacău unde sunt cazați o bună parte dintre sutele de muncitori care lucrează aici.

          Am încercat să aflăm care este situația din teren, vizitând luni, 30 martie, o parte dintre numeroasele puncte de lucru de pe traseul centurii. Se lucra atât la breteaua din stânga a șoselei care va face legătura cu drumul expres spre Onești, cât și la șantierul din Ruși Ciutea sau la cel din Holt.

          „Aici, la Sarata, o să fie un sens giratoriu, la fel ca cel de la Măgura, care e deja terminat, și cel de la Nicolae Bălcescu, deși acolo, la început, nu era proiectat să facă sens, ci doar intrare și ieșire. Păcatul e cu epidemia asta care, aproape o săptămână, ne-a ținut pe loc, că altfel era gata de mult. În orice caz, este posibil să se termine breteaua asta, până la Paște, la cum se lucrează. Cred că suntem vreo 600 de muncitori pe tot șantierul.

          Au adus muncitori și de la Craiova, și de la Botoșani, de peste tot”, am aflat de la un muncitor de pe șantierul Centurii ocolitoare. Se lucra nu doar la tasarea terenului și la așternerea asfaltului, ci și la instalațiile electrice care vor ilumina zona sensurilor giratorii sau la pilonii de susținere din zona localitații Holt.

          „Nu mai sunt probleme de niciun fel”

          Inițial, lucrările fuseseră demarate, cam pe la finalul lunii ianuarie, e drept, la un nivel mai redus (amenajări de rampe, aprovizionări cu materiale etc), date fiind condițiile prielnice de temperatură și umiditate. Ulterior, lucrările au fost impulsionate, se pare, și de rezolvarea tuturor problemelor care țineau șantierul în loc. Potrivit prefectului Liviu Miroșeanu, există o hotărâre de guvern pentru expropierea culoarului suplimentar, nemaifiind niciun impediment în această privință, iar pe zona arheologică, au fost depășite etapele.

          „Nu mai sunt probleme de niciun fel, nici cu gândacii, nici cu pomii, cu nimic. Așteptăm să vedem când se închide lucrarea la breteaua din stânga a centurii, cea spre Onești, unde există niște lucrări hidrotehnice mai speciale, determinate de prezența unor izvoare subterane. Sunt ceva infiltrații într-o zonă de rampă, mlăștinoasă, și va fi nevoie de injectarea de betoane speciale, ca să stabilizeze terenul”, a explicat prefectul județului, Liviu Miroșeanu. Toate vin la pachet cu o vreme extrem de prielnică funcționării utilajelor la maximum posibil, inclusiv solul, din punct de vedere al umidității, permițând aplicarea tehnologiilor.

          Se apreciază că stadiul lucrărilor a depășit procentul de 60 la sută. „Avem toate speranțele ca, în luna august, după cum ne-a promis constructorul, dacă vremea este bună și ține cu noi, putem clarifica dacă tăiem panglica de inaugurare sau nu”, a mai spus prefectul Miroșeanu, arătând, totodată, că ar fi fost bine ca acest lucru să se fi întâmplat în urmă cu 5-6 ani, când „niște turci și-au bătut joc de lucrare și au plecat cu banii”.

          Lucrările sunt executate de asocierea de firme Spedition UMB SRL -Tehnostrade, în baza unui ordin de începere semnat în luna martie 2019. Construcția prevede proiectarea și execuția a 30,8 km de drum național, din care 16,2 km în profil de autostradă.

          Norocul nostru este că avem cel mai bun constructor din România, care dorește să-și îmbunătățească cartea de vizită cu o performanță care să-l ajute ca, pe viitor, să dezvolte proiecte și mai ambițioase.
          prefectul județului Bacău, Liviu Miroșeanu

          Doi producători de echipament de protecție din județ, vizitați de prefectul Bacăului

            O firmă din Târgu Trotuș, profilată pe confecționarea de echipamente de protecție pentru intervenții în situații de urgență, ar putea produce combinezoane de protecție împotriva infectării cu coronavirus.

            Constatarea a fost făcută de prefectul Liviu Miroșeanu, în urma vizitei făcute la diferite firme din județ, pe fondul crizei de echipament de protecție pentru personalul medical.

            „Am rămas impresionat de standardele înalte de calitate și, în cel mai scurt timp, se vor face demersurile legale necesare pentru ca o parte însemnată din producție să rămână la noi în județ”, a precizat prefectul Liviu Miroșeanu. O altă vizită a fost făcută la un producător din municipiul Moinești care are ca obiect de activitatea de adaptare a de caroseriilor auto, în funcție de solicitările specifice ale clienților.

            Au fost prezentate mai multe produse care răspund unor urgențe în lupta împotriva infectării cu coronavirus, respectiv un „tunel de dezinfecție” care poate fi amplasat la intrarea/ieșirea din edificii publice, pentru dezinfectarea persoanelor, prin pulverizarea de substanțe biocide, dar și un aparat pentru dezinfecţia spaţiilor extinse, a străzilor și a spațiilor comerciale. Un al treilea produs este „izoleta mobilă”, un set de echipamente care pot fi montate în cadrul unor autovehicule utilitare, permițând transportul simultan, în siguranță, al mai multor pacienți.

            După utilizare, izoleta poate fi demontată foarte ușor, fără a compromite utilizarea autovehiculului. „Este foarte important să-i găsim pe acești antreprenori și să-i aducem aproape, pentru că fac lucruri excepționale ce pot fi de un real folos în această perioadă și nu numai”, a completat prefectul Liviu Miroșeanu.

            VIDEO: Bacăul pustiu, văzut de sus

              Un videographer a filmat cu drona Bacăul la vreme de epidemie.

              Recomandări sanitar-veterinare pentru reducerea riscului de contaminare cu COVID-19

              A.N.S.V.S.A. a transmis în teritoriu instrucțiuni care detaliază recomandările privind aplicarea unor măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de contaminare cu COVID-19 la nivelul unităților de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, în incinta cărora au acces consumatorii și crescătorilor de ovine în contextul apropiatelor Sărbători Pascale.

              • Recomandările se referă la respectarea anumitor reguli stricte de igienă de către personalul lucrător, inclusiv cu privire la echipamentul de protecție, implementarea planului de curățare și dezinfecție, precum și accesul consumatorilor în unităților de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța

              Un element important în ceea ce privește accesul consumatorilor în aceste unități, este reprezentat de faptul ca operatorii economici trebuie să implementeze proceduri, astfel încât să fie respectată distanța socială minimă de 1,5 m stabilită de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU). Totodată, au fost elaborate recomandări privind fluxul de personal în cazul piețelor agro-alimentare pentru a fi implementate de persoanele responsabile cu administrarea acestora.

              • Aspecte importante ce trebuie luate în considerare pentru reducerea riscului de contaminare cu COVID – 19, ca urmare a activității de livrare pe bază de comandă a produselor alimentare către consumatorii finali, prin intermediul persoanelor care utilizează trotinete, biciclete, scootere sau autoturisme, prin servicii de tip Uber (Eats, Glovo, Food Panda, etc.) :
                • Pentru a preveni răspândirea COVID-19, personalul ce asigură transportul/livrarea produselor alimentare trebuie să mențină permanent distanța socială minimă de 1,5 metri față de persoanele/ lucrătorii de la nivelul unităților de vânzare cu amanuntul, precum și față de cumpărători, stabilită de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU);
                • Personalul ce asigură transportul/ livrarea produselor alimentare pe bază de comandă, trebuie să poarte mască de protecție, manuși și trebuie să utilizeze în permanență mijloacele de dezinfecție amplasate la nivelul intrărilor/ferestrelor de unde se preiau comenzile din unitățile de vânzare cu amănuntul, conform indicațiilor din partea unității;
                • De asemenea, după fiecare livrare a produselor alimentare către consumatorul final, trebuie să își dezinfecteze mănușile, precum și mâinile o dată cu schimbarea mănușilor, utilizând în acest scop soluții dezinfectante cu caracter virulicid, pe care trebuie să le dețină în permanență asupra sa;
                • Cutiile/containerele/gențile în care se introduc alimente ce urmează a fi transportate și livrate către consumatorul final, trebuie curaĘate/dezinfectate în mod obligatoriu cel puțin de două ori pe zi, cu o diferența de minim 4 ore între cele două operațiuni;
                • După preluarea comenzii, persoana care realizează transportul trebuie să identifice cel mai scurt traseu către locația de livrare, respectiv să ajungă la destinație în cel mai scurt timp, fiind interzise opririle sau pauzele nejustificate pe întreaga perioadă a livrării;
              • La sfârșitul fiecărei zile de lucru, vehiculele/autovehiculele de tipul trotinetelor, bicicletelor, scooterelor sau autoturismelor care au asigurat transportul pe întreaga perioadă, de la unitatea de vânzare cu amănuntul și până la consumatorul final, trebuie să fie curațate, iar manșoanele de cauciuc aspersate (pulverizate) cu o soluție cu potențial virulicid;
              • În cazul în care persoana responsabilă cu preluarea și livrarea comenzii, prezintă semne clinice specifice bolilor respiratorii, cum ar fi tuse, strănut, febră etc, aceasta nu trebuie să mai preia comenzi de la nivelul unităților de alimentație publică și are obligația să notifice acest aspect companiei care gestionează rețelele on-line pentru livrarea produselor alimentare;
              • În baza notificării menționate la punctului 7, compania care gestionează rețelele online pentru livrarea produselor alimentare, trebuie să dispună în regim de urgență blocarea accesului pentru această persoană pe rețea, respectiv blocarea preluării și livrării alimentelor către consumatorul final;
              • Pentru implementarea corespunzătoare a prevederilor cuprinse la punctul 7 și punctul 8, compania care gestionează rețele on-line pentru livrarea produselor alimentare, trebuie să pună în aplicare proceduri proprii prin care să încurajeze persoanele responsabile cu livrarea alimentelor, să își declare starea de sănătate, atunci când prezintă semne clinice specifice bolilor respiratorii, cum ar fi tuse, strănut, febră etc;
              • Pe întreaga perioadă de la preluarea comenzii și până la livrarea acesteia către consumatorul final, în mod obligatoriu persoana responsabilă, la solicitarea organelor de control, trebuie să ofere informații pe baza cărora SĂ poată fi realizată trasabilitatea produselor

              Pentru a facilita recunoașterea cu ușurință a persoanelor implicate în activități de preluare pe bază de comandă și livrarea alimentelor către consumatorul final prin rețelele on-line tip Uber (Eats, Glovo, Food Panda, etc), trebuie ca toate containerele/cutiile în care se introduc alimentele ce urmează a fi transportate și livrate către consumatorul final, să fie marcate cu mențiuni/inscripții specifice, vizibile. prin care să se evidențieze în mod clar că acestea sunt destinate transportului în „exclusivitate pentru alimente/mâncăruri gătite”.

              Pentru respectarea acestor recomandări și dispoziții, la nivelul fiecărei companii care gestionează rețele on-line pentru livrarea produselor alimentare, vor fi realizate instructaje cu personalul implicat în manipularea și livrarea produselor alimentare și se va desemna personal responsabil pentru supravegherea respectării acestora.

              Precizăm că, pe întreaga perioadă de menținere a stării de urgență, persoanele care livrează alimente pe bază de comandă către consumatorul final prin rețelele on-line tip Uber (Eats, Glovo, Food Panda, etc), precum și companiile care gestionează rețelele on- line tip Uber (Eats, Glovo, Food Panda, etc), nu sunt exonerate ca urmare a acestor dispoziții, de respectarea tuturor dispoziții transmise de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), cu privire la restricțiile impuse liberei circulații a persoanelor și bunurilor.

              • În contextul Sărbătorilor Pascale și al evoluției situației generate de COVID-19, se acordă posibilitatea crescătorilor de ovine care se află la distanțe mari de un abator autorizat sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor sau de un centru amenajat temporar de către primării/prefecturi pentru sacrificarea mieilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, de a sacrifica mieii în fermă/exploatație în anumite condiții, după cum urmează:
                • La nivelul fermei/exploatației trebuie să fie asigurate facilități, astfel încât să fie respectate regulile generale și speciale de igienă, bunăstarea animalelor și eliminarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, astfel încât procesul de sacrificare a mieilor să nu compromită siguranța cărnii și a organelor;
              • Controlul stării de sănătate a animalelor, respectiv efectuarea examenului ante- mortem de către un medic veterinar oficial;
              • Verificarea respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul sacrificării;
              • Efectuarea examenului post-mortem al cărnii și organelor de către un medic veterinar oficial;
              • Verificarea eliminării subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman;
              • Verificarea condițiilor de depozitare și comercializare a cărnii de miel;
              • Respectarea distanței minime sociale stabilită de de
              • În ceea ce privește carnea de miel rezultată din sacrificarea mieilor în fermă/exploatație în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, precizăm că aceasta nu poate fi livrată către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, ci va fi comercializată direct către consumatorii

              Primăria Moinești: dispozitivele de dezinfecție vor fi amplasate pe măsura ce vor fi cumpărate

                Decizia ministrului Vela ca în 48 de ore primăriile din toată țara să instaleze la fiecare scară de bloc un dispozitiv cu dezinfectant este sublimă dar foarte greu de pus în practică. Unii primari nu se sfiesc să o considere, sub rezerva anonimatului, chiar „imposibilă”.

                Și aceasta deoarece, în primul rând, nu se găsește dezinfectant pe piață, e imposibil de achiziționat un număr atât de mare de dispozitive deoadata și, nu în ultimul rând, acestea mai trebuie și montate. Iar după aceasta, nimeni nu garantează că dispozitivele vor rezista mai mult de 24 de ore.

                Primăria municipiului Moinești a luat act de Ordonanță Militară nr. 4 din 29.03.2020 și a demarat procedurile de achiziție a dispozitivelor și a soluțiilor dezinfectante.

                „Aceste aparate vor fi montate la toate cel 367 de scări de bloc din municipiul nostru. Țînând cont de cererea foarte mare pentru aceste dispozitive la nivel de țară, și de lipsa stocurilor, ele vor fi amplasate pe măsură ce vor fi achzitionate. Ne dăm toată silința că acest lucru să se realizeze in cel mai scurt timp”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a primăriei.

                Deocamdată, în Moinești a început dezinfecția scărilor de bloc.

                Primul pacient mort de COVID 19 la Spitalul Județean Bacău

                Azi dimineață, la Spitalul Județean Bacău a decedat primul pacient bolnav de COVID 19.

                Este vorba despre un bărbat de 59 de ani venit în stare foarte gravă de la Buhuși.

                Autoritățile au recunoscut evenimentul ca fiind decesul numărul 48:

                Bărbat, 59 de ani, jud. Bacău. În data de 26.03.2020 s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 care au fost testate la Spitalul Clinic Boli Infecțioase Iași. Rezultatul a fost confirmat pozitiv în 27 martie. Data deces: 30 martie – Spital Judetean de Urgență Bacau – secție Boli Infecțioase. Patologie preexistenta: hipertensiune arteriala. Diabet zaharat tip II decompensat.

                În acest moment, în cadrul SJU Bacău sunt internați mai mulți pacienți infectați cu SARS Cov 2, în general din Moinești, dar și din alte zone.

                Numărul pacienților bolnavi de COVD 19 este ținut secret din ordinul Guvernului.

                Pot să-mi transport cu mașina soția/soțul la/de la serviciu?

                „Dacă apreciați că motivul deplasării este unul justificat, puteți face acest lucru completând declarația pe proprie răspundere raportat la prevederea din art.1 litera d din Ordonanța Militară nr. 3 din 2020 (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie)”, se arată într-o postare de pe pagina de facebook a Poliției Române.

                „După cum se poate constata, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.

                O astfel de situație ar putea fi justificată dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de așteptare în stații, etc).”

                Unii se tratează, alții se droghează

                  Sâmbătă, 28.03.2020, în jurul orelor 17.25, polițiștii locali au fost sesizați prin Dispeceratul Poliției Locale a Municipiului Bacău că, în spatele unui bloc din strada Ștefan cel Mare, două persoane, ce se află într-o mașină, au un comportament nefiresc.

                  În urma verificărilor efectuate de către polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, a fost identificat autoturismul în care se aflau două persoane de sex masculin, G. Ș. în vârstă de 28 ani și C.G. de 27 ani, ambii cu domiciliul în municipiul Bacău, care aveau un comportament neobișnuit și fumau țigări în interiorul autoturismului.

                  La vederea agenților locali, persoanele în cauză, au declarat că și-au confecționat două țigări artizanale pe care le-au consumat în interiorul autoturismului.

                  Urmare a controlului amănunțit efectuat de polițiștii locali aceștia au mai depistat alte resturi de țigări confecționate, precum și câteva comprimate fără ambalaj.

                  În acest caz polițiștii locali au luat măsura întocmirii documentelor procedurale de constatare a infracțiunii flagrante, faptă prevăzută de art. 359 din Codul Penal, și de predarea a persoanelor și bunurilor găsite asupra lor Secției 2 Poliție Bacău, în vederea continuării cercetărilor.

                  Cereri de cazier prin e-mail

                  supraveghere judiciară

                  În contextul intrării în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 3 din 24.03.2020, vă informăm că „se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei”, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 1. Încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3 poate fi pedepsită prin aplicarea de sancţiuni contravenţionale.

                  Doar pentru motive temeinic fundamentate ce urmează a fi menționate pe cerere, urmează a fi soluționate cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar/adeverințelor de integritate comportamentală primite prin email sau ghişeu, conform programului stabilit.

                  Pentru punerea în aplicare a art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020, vă informăm că prezentarea cetățenilor la ghișeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar se va realiza numai după ridicarea interdicţiilor instituite, în cazul cererilor depuse pentru care nu se justifică urgenţa ridicării documentului.

                   În conformitate cu art. 14 din Decretul Prezidenţial din 16.03.2020, „se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență” (inclusiv a certificatelor de cazier judiciar). Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.

                   

                  1. Recomandăm tuturor persoanelor care doresc să obțină certificatul de cazier judiciar în vederea depunerii la dosare de concurs, angajare, licitație, etc. , la instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice (primării, instituții din sistemul de învațământ, sanătate, S.R.P.C.I.V., D.G.A.S.P.C., etc.) să solicite acestor instituții obținerea extrasului de pe cazierul judiciar sau a certificatului de integritate comportamentală, în baza consimțământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice, în acest fel cetățeanul nemaifiind obligat să se prezinte la ghișeu pentru solicitarea / eliberarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală.

                  model adresa instituție pentru solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar

                  cerere de eliberare a extrasului de pe cazierul judiciar

                  Pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus (COVID-19) și în conformitate cu recomandările conducerii D.C.J.S.E.O. privind reducerea activității la ghișeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar, la nivelul I.P.J. Bacău au fost luate următoarelor măsuri:

                  2. în vederea limitării timpului de contact, transmiterea următoarelor tipuri de cereri depuse de alte persoane decât cele prevăzute la punctul 1:

                  cereri de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoane fizice

                  cereri de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoane juridice

                  cereri de eliberare a certificatelor de integritate comportamentală

                  se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@bc.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

                  3. pentru evitarea producerii aglomerației la ghișeu, recomandăm cetățenilor care nu dețin cunoștințe tehnice care să le permită transmiterea prin e-mail a documentelor mai sus amintite, să se prezinte la ghișeu conform programului prezentat la punctul 4, cu CERERILE de eliberare a certificatelor de cazier judiciar sau integritate comportamentală, GATA COMPLETATE.

                  4. programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

                  punctul de lucru de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, str. Alexei Tolstoi nr. 2 după următorul progam: de luni până joi între orele 08.00 – 15.00, pentru persoanele născute în România şi străinătate. Menţionăm faptul că adeverinţele de integritate se eliberează numai la acest punct de lucru;

                   

                  punctul de lucru de la Poliţia Municipiului Oneşti după următorul program: luni – miercuri între orele 08.00 – 12.00, joi între orele 11.00 – 14.00 şi vineri între orele 10.00 – 12.00, pentru persoanele fizice născute în România;

                   

                  punctul de lucru de la Poliţia Municipiului Moineşti după următorul program: luni – miercuri între orele 08.00 – 12.00, joi între orele 11.00 – 14.00 şi vineri între orele 10.00 – 12.00, pentru persoanele fizice născute în România;

                   

                  punctul de lucru de la Poliţia orașului Buhuși după următorul program: luni – vineri între orele 09.00 – 11.00, pentru persoanele fizice născute în România;

                   

                  punctul de lucru de la Poliţia orașului Comănești după următorul program: luni – vineri între orele 10.00 – 12.00, pentru persoanele fizice născute în România;

                   

                  punctul de lucru de la Poliţia orașului Dărmănești după următorul program: luni – vineri între orele 09.00 – 11.00, pentru persoanele fizice născute în România;

                   

                  punctul de lucru de la Poliţia stațiunii Tîrgu Ocna după următorul program: luni – vineri între orele 08.00 – 10.00, pentru persoanele fizice născute în România.

                   

                  Menţionăm faptul că a fost luată măsura limitării accesului cetăţenilor în sala de eliberare a certificatelor de cazier judiciar la un număr de maxim 3 persoane.

                  Facem apel la cetățeni de a da dovadă de înțelegere, responsabilitate și de a respecta cu strictețe măsurile impuse de autorităţi. Abaterea de la măsurile impuse poate antrena riscuri majore, periclitând siguranța şi sănătatea cetățenilor.

                  Vă mulţumim pentru înţelegere!

                  Datele de contact ale Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative cu sediul în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău:

                  Municipiul Bacău, str. Alexei Tolstoi nr. 2, jud. Bacău, Cod postal 600.093

                  Telefon: 0234/20.20.90, fax: 0234/20.20.44

                  E-mail: cazier@bc.politiaromana.ro

                                                                                                                      

                          

                  Dr. Ioana Dinu: SJU trebuie protejat de Covid-19 pentru că are secții pe care alte spitale din județ nu le au

                  În acest moment, la Spitalul Județean de Urgență Bacau sunt tratați și pacienți cu coronavirus. O mare parte dintre aceștia provin din Moinești și zonele limitrofe!

                  Toți acești pacienți sunt direcționați spre SJU Bacău, pentru că spitalele din Iași nu mai preiau aceste cazuri medicale!Nu trebuie periclitată funcționarea SJU Bacău, spital căruia se adresează pacienți din tot județul Bacău (județ cu 600.000 locuitori) și care au nevoie de tratament de specialitate urgent, pentru alte afecțiuni și patologii care le pun viața în pericol.

                  La nivelul SJU funcționează secții inexistente la celelalte unități medicale din județ, care pot deservi mult mai bine cazuistica medicală. Este vorba de secțiile Radioterapie, Maternitate( mari prematuri), Chirurgie plastică (mari Arși) sau Chirurgie pediatrică care sunt singulare in județ prin natura serviciilor medicale oferite!

                  „Trebuie să reușim să ținem la distanță de SJU Bacău flagelul coronavirus! Astfel, menținem unitatea medicală pentru miile de pacienți nonCovid, care au nevoie de serviciile noastre medicale. Nu ne permitem să facem din SJU Bacău un nou caz “Suceava”!”, a declarat dr. Ioana Dinu, directorul medical al SJU Bacău.