vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1882

Mărturii din infernul roșu italian

Străzile din Bergamo... sunt goale. Şi triste

Maria e din Bacău, dar s-a stabilit în Italia, mai exact în provincia Bergamo, de aproape 20 de ani. Acolo e căsătorită, acolo s-a mutat și fiul ei, acolo sunt nora și nepoțica. Dar nu a uitat de … „acasă”, un cuvânt drag ei. Acasă e și România, acasă e Bacăul, după cum acasă înseamnă Italia, Bergamo. Aici e locul în care a fost nevoită să se izoleze, alături de soț, în casa pe care o are într-un orășel de provincie italian. E locul în care plânge, speră, se teme, dar, mai ales, se roagă la Dumnezeu să treacă, să trecem cu bine peste pandemia de coronavirus. O nenorocire care a acaparat întreg mapamondul, ca o caracatiță cu tentacule foarte, foarte lungi.

Nu-și vede copiii și nepoțica, deși stau la 3 minute de ea

Am vorbit cu ea aproape o oră pe whatsapp. Era bucuroasă că aude vești din Bacău, din țara ei dragă. Sufletul încă îi mai plânge și dorul de casă încă o mai macină, deşi a plecat de ani buni. „Mi-am pierdut ambii părinți, pe mama acum trei ani, pe tata anul trecut. Mai am o mătușă acolo și verișori. Nu am plecat spre mai bine, am plecat pentru a-i asigura fiului meu o viață normală. Acum e și el aici cu mine, nora la fel, avem și o nepoțică foarte drăgălașă, dar nu ne mai vedem decât pe telefoane. Chiar dacă stau la 3 minute de noi. Astea sunt regulile și trebuie să le respectăm. S-au închis și la noi parcuri, magazine, tot, așa cum s-a făcut și în România, și e foarte bine, numai că aici cred că s-au luat destul de târziu aceste decizii mai drastice și de aceea trăim acum acest coșmar!”, mai povestește băcăuanca noastră. Am dat împreună timpul înapoi și am aflat de la ea cum a primit vestea că micul orășel în care trăiește este cuprins și el de temutul coronavirus. Așa cum am făcut și noi, cei de aici, nici ea și cei de acolo nu au crezut că epidemia va ajunge din China și în Europa. Și că dacă acolo au murit oameni, vor muri și aici. „Am fost șocați pur și simplu. La început am crezut că vor doar să ne sperie, dar când au început să fie anunțate la televizor și primele decese… of, atât de greu este. Mor bătrânii noștri, mor cei de care tinerii au cea mai mare nevoie – părinți, bunici. Ei depind de aceștia printr-un sfat, printr-un ajutor, prin simpla lor prezență în viața lor. Poate că dacă aici se luau mai repede deciziile de a închide tot, nu mai trăiam acest infern. Apoi când am auzit că suntem zona roșie a Italiei groaza a pătruns și în oase. În continuare ne este frică și suntem foarte speriați. Ieșim numai cât avem nevoie, la cumpărături merg cu soțul, cu mașina. El conduce, stă în față, cu mască și mănuși, eu în spate, tot așa echipată. Nu avem voie să stăm unul lângă altul. Apoi, la cumpărături, la supermercato, merg doar eu, iar el rămâne în mașină. La intrarea în magazin ni se ia temperatura, dacă nu avem mască și mănuși nu suntem lăsați să intrăm, ne dau iei, ne dezinfectăm pe mâini la intrare, apoi când ieșim aruncăm mănușile la un gunoi special amenajat și ne dezinfectăm din nou. Acasă, la fel, ne descălțăm de la ușă, hainele le dăm afară pe balcon, ne spălăm pe mâini. Dezinfectăm totul. Nici nu mai știm ce să facem să fie bine. Of, mă rog să trecem cu bine toți peste această situație care ne-a schimbat cu totul”, mi-a mai spus Maria.

Izolată în casă de o lună
„Suntem speriați, nu are rost să vă mint. Suntem triști. Ne este frică. E o durere surdă peste tot. Străzile sunt pustii și la noi, nu ne mai putem vedea, nu mai putem socializa. Suntem izolați în case de aproape o lună. Toți respectă regulile impuse, toți ne-am autoeducat, pentru că altfel nu se poate. Aici se moare în continuare și e mare durere. Am doi vecini alături care își plâng zilnic părinții decedați pe care i-au văzut ultima oară când au fost duși la spital. Nici nu știu dacă mai primesc cenușa lor. E mare durere! Stăm toți în case și ieșim doar pentru a ne cumpăra cele necesare. Cine merge la muncă, o face numai cu permis, iar cine iese, cu declarație scrisă. Sunt controale peste tot, iar amenda ajunge şi până la 3.000 de euro, dacă nu respecţi măsurile impuse. Așa cum am văzut că se face deja și în România, la noi acasă, la voi acasă…. și este foarte bine. Mă bucur că voi ați învățat din greșelile celor de aici și ați luat mult mai repede măsurile de restricție”, a continuat Maria, cu voce tristă, cu glas tremurând.

O viaţă zdruncinată din temelii
Și da, recunoaște, experiența pe care o trăiește acum, pe care o trăim cu toții, i-a dat viața peste cap. Și-a anulat concediul, nu mai iese, nu mai socializează, nu-și mai poate îmbrățișa copiii, nici pe nepoțica dragă pe care în fiecare zi o scotea în parc și se jucau împreună ore întregi, nu mai primește musafiri, nu mai iese la plimbare. „Ne-am schimbat cu toții. Foarte mult. Toate planurile noastre au fost date peste cap. Mi-e foarte greu și când deschid telefonul să îmi văd copiii și nepoțica și încercăm cu toții să nu plângem unii față de alții. Mai ieșim pe balcoane, ne mai vedem cu vecinii de la distanță, dar e foarte greu. Se ieșea la un moment dat și se cânta imnul, la oră fixă. Nu mai facem nici asta, din respect pentru cei care sunt în doliu și își plâng persoanele pe care le-au pierdut. Stăm toată ziua cu ochii la televizor, vrem să aflăm tot ce se întâmplă și sperăm, cel mai mult ne dorim asta, să auzim și acea veste pe care o așteptăm cu toții: că totul s-a sfârșit, că acest coșmar s-a terminat”. O veste care ne va aduce din nou la viața normală pe care ne-o dorim cu toții. La viața de după pandemie. La viața care oricum nu va mai fi la fel pentru niciunul dintre noi.

„Protejați bătrânii. Ajutați bătrânii. Nu-i lăsați singuri!”
„Este atâta linişte în jur, care parcă îţi intră pe sub piele. Parcă ar fi după război. Iar când se aud clopotele bătând îţi trec fiori pe şira spinării. Pentru că ştii că s-a mai dus un suflet.”
„Vin Sărbătorile Pascale. Le doresc tuturor, lumină în suflet și credință!”
„Am un mesaj către voi, dragii mei de acasă: stați în casă. E cea mai sigură măsură pe care o puteți lua. Stați acasă și împreună vom putea astfel să învingem acest virus care a distrus atâtea familii și a creat atâta durere.”

Universul meu de hârtie

Telefon de la o cunoștință: „Tocmai am luat ziarul. Frumos articolul”. În plină pandemie COVID-19, oamenii continuă să cumpere ziare. Nu doar pentru a rămâne informați (evident, știrile circulă mult mai rapid on-line), ci și pentru a păstra o altfel de legătură cu lumea. Cu cea de afară și cu cea de dinainte de noul Coronavirus. Sigur, în ultimul deceniu, furtuna digitalizării a răvășit cumplit foile și filele. Iar COVID-19 a venit chitit să termine treaba. Asta pe lângă multe altele. Și totuși… Și totuși, mi-e imposibil să concep o lume fără de ziare și reviste. Ca să nu mai spun de cărți! De mic copil m-am învârtit în universul hârtiei tipărite. Eram abonat la „Sportul”, în fiecare miercuri luam la rând agențiile „Loto- Prono” din oraș pentru a-mi procura „Programul Loto Pronosport” din care aflam cine a marcat pentru Fiorentina, ce a făcut Varese la Catanzaro (polii geografici ai Seriei B italiene) și de ce i se mai spune lui Liedholm „Baronul”, pentru ca vinerea să mă prezint în spatele tipografiei de pe Eliberării unde nea’ Mitică Chiribici, zețarul, îmi întindea peste gard „Steagul Roșu” de a doua zi. Periodic, răsfoiam „Lumea” lui taică-miu fără să reușesc a înțelege cum un partid care-și spunea și democrat, și creștin, putuse să-și sacrifice liderul în numele… democrației-creștine. Țin minte cum ofeream soldăței din plastic la schimb cu revista Pif (din publicația micului și simpaticului câine năsos aveam să cunosc, cu câteva decenii mai devreme, semnificația gadget-ului) și eram gata să-mi dau un ochi (ok, nu chiar un ochi-ochi, dar ați prins ideea) pentru un număr, un singur număr din Guerin Sportivo. Ajunsă între timp la venerabila vârstă de 108 ani, Guerin Sportivo- cea mai veche revistă de sport din lume- se află și astăzi pe tarabe. Iar lumea continuă să o cumpere. Laolaltă cu La Repubblica și Gazzetta dello Sport, cu AD și Topolino. Și asta pentru că decretul Guvernului Conte, care a impus, ca măsuri anti-pandemie, închiderea majorității firmelor din Italia și restricții severe tuturor cetățenilor, a decis totodată ca, încă din prima zi a stării de urgență, chioșcurile de ziare să rămână neapărat deschise: oamenii au dreptul la presă tipărită! Mai nou, a apărut și livrarea la domiciliu a publicațiilor. Ca în cazul alimentelor. Universul (meu) de hârtie rezistă.

Aproape 200 de amenzi date într-o singură zi, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație

    În doar 24 de ore, echipele mixte ale poliției locale, județene și ale Ministerului Apărării Naționale au verificat aproape 1.000 de persoane aflate în izolare/carantină, în diferite locații. Acțiunile au urmărit verificarea respectării obligațiilor privind restricțiile de circulație, impuse de epidemia de coronavirus.

    Din păcate, numeroși băcăuani au arătat că nu au înțeles gravitatea situației, în ciuda informărilor diseminate prin toate canalele de comunicare, motiv pentru care oamenii legii au fost nevoiți să aplice 197 de sancțiuni în valoare totală de 182.750 de lei. În plus, aproape 300 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate au fost verificate în privința respectării interdicțiilor pe timpul stării de urgență.

    Dragoș Benea: Negocierile pentru amenajarea celor două etaje de la Spitalul Municipal trebuie să fie transparente

      Asocierea CJ – CL va fi guvernată de transparență și eficiență în cheltuirea banului public, iar în cursul săptămânii viitoare muncitorii în construcții de la firme din Bacău vor putea “ataca” șantierul de la Spitalul Municipal, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

      „Pledăm pentru o negociere la vedere a contractului de execuție a lucrărilor, inclusiv în prezența camerelor de luat vederi și a presei. Trebuie să fim chibzuiți în aceste zile și să acționăm prudent, dar rapid, fără timpi morți, astfel încât răspândirea Covid19 să fie controlată și diminuată”, a declarat acesta.

      „Inițiativa pe care, împreună cu colegii mei de la PSD Bacău, am lansat-o pe 13 martie, aceea de a amenaja Spitalul Municipal în vederea preluării și tratării de cazuri Covid19, a fost aprobată – în sfârșit – de Consiliul Județean și Consiliul Local.

      Asocierea pe care am solicitat-o încă de acum două săptămâni a primit undă verde inclusiv din partea DSP, care a precizat că etajele 4 și 5 ale clădirii se pretează pentru a fi convertite în spații de carantină și tratament”, a mai declarat europarlamentarul băcăuan. Acesta mai precizeaza faptul că CJ are un buget axat, în proporție de 70 la sută, pe dezvoltare și investiții. Va trebui ca instituția să-și ajusteze bugetul astfel încât investițiile (sănătate și infrastructură – aeroport, drumuri) să nu aibă de suferit și să fie duse la bun sfârșit.

      „E obligatoriu să existe viață și după epidemia de coronavirus, iar existența noastră să revină la un curs normal, sub toate aspectele ei, dar mai ales sub aspect economic”, consideră europarlamentarul. Dragoș Benea spune că, din păcate, până să se ajungă în acest punct s-au pierdut mai bine de două săptămâni, timp în care lucrurile puteau fi mișcate mai repede, cu atât mai mult cu cât suntem în stare de urgență!

      „Desigur, niciodată nu e prea târziu, dar când timpul se măsoară în vieți omenești, așa cum se întâmplă azi în România, orice zi de întârziere devine extrem de costisitoare”, a concluzionat europarlamentarul Dragoș Benea.

      Bacău: Primăria plantează peste 1000 de copaci

        Chiar dacă este o perioadă dificilă municipalitatea continuă activitățile curente de întreținere ale orașului.

        Primăria plantează peste 1000 de copaci pe aliniamentele stradale și în parcuri. Se continuă, astfel, acțiunea din toamna trecută, când au fost plantați aproximativ 700 de puieți în tot orașul.

        Se amenajează spațiile de parcare pe strada Iosif Cocea și se curăță și amenajează spațiile verzi din mai multe zone ale orașului.

        „În aceste clipe în care încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru a ne proteja sănătatea, aș vrea să îndreptăm un gând bun și pentru cei care continuă să muncească pentru curățenia și îngrijirea orașului nostru.
        Vă mulțumim și sperăm să ne bucurăm împreună de roadele muncii voastre, cât de curând”.
        Cosmin Necula
        primarul municipiului Bacău

        Tradițiile de pe Valea Asăului iau o pauză, dar nu se sting

          Pentru prima dată de când se organizează, „Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului” va trebui să se amâne, până la o dată necunoscută, încă. Și asta ca urmare a apariției epidemiei de coronavirus. Evenimentul, la care participau sute de localnici din zonă, printre care și multe dintre vârstnicele satului, era organizat, de două ori pe an, primăvara și iarna, din resurse proprii, de neobosita Simona Drilea, o împătimită susținătoare a tradițiilor populare, la „Livada Minunată”pensiunea pe care o deține în Valea Asăului.

          „Sâmbătă, ar fi trebuit să organizăm ediția de primăvară din acest an, dar din motive pe care le cunoaște toată lumea, a trebuit să amânăm evenimentul. Dar, dacă dă Dumnezeu și scăpăm de năpasta asta, eu nu voi renunța, în veci. Pentru că prin ce făceam eu, practic, ne întorceam în timp și ofeream exemple copiilor, în special”, spune Simona Drilea.

          Între timp, păstrătoarea tradițiilor populare de la Asău și-a reactivat o îndeletnicire dragă sufletului, pe care o moștenise de la părinți și bunici, și anume cusutul goblenelor.
          „Întâmplător sau poate nu, am găsit, într-un dulap, un goblen pe care-l începusem acum șase ani și, luată fiind cu livada mea, cu pensiunea și preparatul bucatelor tradiționale, am uitat să mai lucrez la el. Știi ce cos? Sfânta Cruce cu flori pe ea, care se duce la biserică în ziua de Florii”, îmi destăinuie, în hohote de plâns, fascinanta Simona Drilea.

          Apucă să-mi mai spună că, în bucătăria unde își petrece cu plăcere nemaiîntâlnită cel mai mult timp, printre gândurile sale se regăsesc și rugăciunile către Divinitate pentru toți – rude, prieteni, cunoștințe etc. „Mă rog să fiți sănătoși cu toții, să ne țină Dumnezeu departe de virusul ăsta, cu mințile sănătoase, căci foarte mulți probabil se gândesc la datorii, la cei dragi de departe și…”. Rămâne, așadar, să ne amintim (cei care am fost pe acolo sau am citit recenzii) de bătrânele satului care, împreună cu alte gospodine mai tinere, se adunau la șezătoare, ca pe vremuri, cântând, spunând glume și, mai ales, muncind la torsul lânii, împletitul ciorapilor, a fularelor și mănușilor pentru iarnă ori la desfăcutul porumbul. Să ne amintim de straițele și de celebrele măști pentru colindătorii din zonă, dar și prosoapele și tablourile din goblen. Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului.

          RAJA ONEȘTI, IMPORTANT – COMUNICAREA CU UTILIZATORII EXCLUSIV PRIN MIJLOACE ELECTRONICE

            Așa cum am anunțat anterior, din data de 17 martie 2020 activitățile care presupun interacțiunea directă cu publicul au fost suspendate pentru o perioadă nedeterminată.

            Cu toate acestea, RAJA gestionează în continuare relația cu abonații săi în sistem on-line și telefonic. Transmiterea indexului, primirea, vizualizarea și achitarea facturii, comunicarea sesizărilor, solicitarea diferitelor informații, încheierea sau modificarea contractelor, eliberarea avizelor sau alte probleme specifice pot fi rezolvate accesând contul de client on-line, pe adresele de e-mail sau la numerele de telefon puse la dispoziție pe site-ul societății www.rajac.ro, la nr. de call center 0241.924, prin intermediul formularului de contact online sau pe adresa de Facebook.

            Pentru implementarea sistemului electronic de comunicare cu utilizatorii nostri, personalul RAJA va contacta telefonic, în perioada următoare, toți abonații, în vederea confirmării datelor de contact.

            Încurajăm toți clienții să utilizeze Contul de client on-line, accesând contulmeu.rajac.ro!

            Biroul de presă

            Direcția Agricolă, autoizolată complet

            Sediul Direcției Agricole a Județului Bacău este închis, la propriu, pe toată perioada stării de urgență instituită la nivel național. Măsura face parte din contextul actual al prevenirii răspândirii noului coronavirus. Astfel, accesul în clădire este permis doar angajaților instituției, care pentru a intra sau ieși folosesc cartele magnetice personalizate. De altfel, restricțiile sunt anunțate chiar și pe ușa de la intrarea în instituție, eventualele documente putând fi depuse de către fermieri fie electronic, fie transmise prin poștă. În plus, chiar de la intrare, este amplasat un dozator cu dezinfectanți pe care obligatoriu trebuie să-l utilizeze toți angajații instituției, de fiecare dată când pătrund în clădire sau când ies. De altfel, pe ușa Direcției Agricole, sunt lipite numeroase afișe care anunță măsurile care trebuie luate în contextul epidemiei de Covid – 19. Tot din motive de siguranță, s-a decis ca o parte dintre angajații instituției să lucreze, temporar, de acasă, restul fiind la birouri pentru întocmirea de operative, documente necesare dosarelor de despăgubiri pentru fermierii afectați de ger, seceta pedologică sau, mai nou, de invazia mistreților.

            Primarul Necula refuză să acorde facilități fiscale pe durata epidemiei

            Reducerea cu 50% a taxei de salubritate pe toată perioada stării de urgență, diminuarea cu 50% a tarifelor pentru plata chiriilor, calcularea impozitelor pe clădiri și terenuri, pentru firme și persoane fizice, cu aplicarea coeficienților minimi prevăzuți în Codul Fiscal, scutirea de la plata impozitului pentru terenurile aflate în proprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară, toate aceste facilități propuse de consilierii PNL din Consiliul Local Bacău, nu sunt pe placul primarului Cosmin Necula, care a refuzat să introducă proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului Local Bacău. Măsuri similare au fost luate la mai multe primării din țară, cel mai elocvent exemplu fiind cel de la Oradea.

            Grupul consilierilor liberali consideră că nu există o motivație reală pentru care primarul Necula tergiversează dezbaterea acestor propuneri, care vin în sprijinul mediului de afaceri, și așa afectat de măsurile impuse pentru a limita criza de coronavirus, și a locuitorilor municipiului Bacău și că, după o săptămână de la depunerea proiectului de hotărâre, s-ar fi putut obține toate avizele de la aparatul de specialitate.

            Ipocrizia primarului Cosmin Necula iese la iveală inclusiv prin lipsa măsurilor de ajutor a persoanelor izolate, care nu beneficiază de ridicarea deșeurilor menajere sau asigurarea aprovizionării cu bunurile necesare, deși problema a fost semnalată de mai multe ori în ședințele de consiliu local. Primarul municipiului Bacău a preferat să transforme în spectacol electoral distribuția pachetelor cu ajutoare, în speranța că va câștiga capital de imagine! Îl atenționăm și pe această cale că acționează iresponsabil și că pune în pericol personalul din subordine, pe care îl trimite la împărțirea pachetelor, fără măsuri de protecție și instructaj de specialitate!

            Grupul consilierilor locali PNL Bacău

            SJU dă replica PNL și spune că nu poate refolosi mănușile și măștile; are nevoie de materiale în valoare de 2,5 mil euro, nu de 375.000

              Spitalul Județean de Urgență a emis un comunicat de presă în replică la declarațiile de ieri ale PNL, care a acuzat unitatea spitalicească de faptul că se plânge degeaba de lipsa echipamentului de protecție, din moment ce a făcut comenzi de 375.000 de euro. Spitalul băcăuan spune că a făcut comenzi dar unele au fost anulate de furnizori iar ceea ce a cumpărat a folosit deja iar materialele nu pot fi reutilizate.

               

              Întrucât în cursul zilei de marți, 31 martie, în spațiul public a apărut un „comunicat de presă” din partea PNL Bacău, conținând o suită de dezinformări și insinuări menite a crea panică în rândul cetățenilor, în plină epidemie de coronavirus, și a umbri activitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, conducerea SJU Bacău aduce următoarele precizări clarificatoare:

              1. SJU Bacău a derulat, derulează și va derula procedurile de achiziție publică în mod TRANSPARENT, prin intermediul sistemului de achiziții publice SICAP, cu respectarea întocmai a normelor în vigoare ce reglementează aceste proceduri.

              2. Încă de la izbucnirea epidemiei de coronavirus la nivel european, luna ianuarie a acestui an, SJU Bacău a acționat preventiv în vederea constituirii de rezerve și stocuri la echipamente de protecție și dezinfectanți, fără să aștepte declanșarea stării de urgență la nivel național și focusarea Ministerului Sănătății/Guvernului României pe combaterea epidemiei de Covid19.

              3. Produsele achiziționate încă din ianuarie-februarie, dar și după data de 10 martie, invocată în comunicatul de presă al PNL Bacău, au fost/sunt date în uz și se CONSUMĂ, fiind – în cea mai mare parte a lor – produse care nu pot fi reutilizate (măști medicale, mănuși chirurgicale, halate de unică folosință, ochelari de protecție, bonete și botoși etc).

              Pentru cei care nu au aflat încă, normele de siguranță medicală în vigoare, mai ales în contextul epidemiei de coronavirus, sunt foarte severe, iar SJU Bacău nu a făcut, niciodată, rabat de la respectarea acestora! Pe cale de consecință, nu putem refolosi mănuși, măști, halate, botoși etc., pentru că asta ar echivala cu nerespectarea normelor de siguranță medicală menționate anterior.

              4. Necesarul de echipamente și materiale de protecție la nivelul SJU Bacău, așa cum a reieșit din consultarea cu șefii de secții, însumează peste 10 milioane lei (2,25 milioane euro), sumă de care spitalul nu dispune. Facem precizarea că acest necesar este estimat având în considerare o durată de 45 de zile de funcționare, în contextul epidemiei de coronavirus. Drept urmare, având în considerare că stocurile și rezervele menționate la pct. 3 SE CONSUMĂ cu fiecare zi de activitate scursă, solicităm Ministerului Sănătății să accelereze furnizarea acestor materiale către SJU Bacău, astfel încât medicii și asistentele din prima linie a luptei cu virusul Covid19 să fie protejați corespunzător.

              Precizăm, de asemenea, că am transmis și Ministerului Sănătății, în data de 25 martie 2020, prin Referatul de necesitate nr. 5883, solicitarea noastră de materiale și echipamente de protecție, în condițiile în care SJU Bacău nu dispune de cele 10 milioane lei necesare achiziționării acestora.

              5. Aspectele menționate la pct. 4 au fost comunicate Direcției de Sănătate Publică încă din 28 februarie, când exista o preocupare mai redusă a autorităților centrale de resort pentru combaterea răspândirii Covid19. Precizăm că atât DSP, cât și Prefectura Bacău erau în cunoștință de cauză cu privire la necesarul de materiale și echipamente de protecție pentru funcționarea optimă a SJU Bacău. Cu toate acestea, spitalul a primit doar 15 litri de dezinfectant, prin intermediul ISU Bacău, din care doar 5 litri pentru dezinfectarea incintei UPU (suficient pentru o zi de funcționare!). De asemenea, combinezoanele de unică folosință primite au fost date în uz și au ajuns pentru o perioadă de doar 5-6 zile.

              6. Pentru a ilustra și mai clar ce înseamnă funcționarea SJU Bacău, precizăm că DOAR pentru luna martie consumurile înregistrate de spital au fost: 214.608 perechi de mănuși, 47.356 măști chirurgicale, 54.525 bonete și botoși, peste 300 combinezoane, 1479 ochelari de protecție, dezinfectanți în cuantum de 155.091 lei. Reamintim că SJU Bacău are 2000 de angajați. Comenzile pentru teste rapide Covid19, invocate în „comunicatul” PNL Bacău au fost anulate în SICAP.

              7. În contextul descris mai sus, dezaprobăm încercările de intoxicare a opiniei publice, din orice zonă ar veni ele, și considerăm că o conduită responsabilă ar trebui să aibă în vedere susținerea activității SJU Bacău și „dezamorsarea” sentimentului de panică. SJU Bacău nu poate fi ajutat prin comunicate tendențioase și mincinoase de presă, ci prin furnizarea de către Ministerul Sănătății a echipamentelor și materialelor solicitate de mai mult timp. Fondurile spitalului sunt limitate, în raport de necesitățile SJU în plină epidemie, iar tot ce a depins de noi, am făcut! Vă anunțăm că pentru orice alte detalii lămuritoare, conducerea SJU Bacău stă la dispoziție și e pregătită să răspundă oricăror solicitări de date/informații cu privire la situația achizițiilor publice realizate.

              Energiile liberalilor băcăuani ar trebui să se canalizeze pentru sprijinirea, de către Guvernul PNL, a tuturor spitalelor din județul Bacău. „Uniunea Scriitorilor” de la PNL să-și mobilizeze forțele creatoare și să scrie Ministerului Sănătății pentru ca spitalele băcăuane să beneficieze, în ceasul al 13-lea, de materiale și echipamente de protecție solicitate de mult.
              Puneți umărul, astfel încât catastrofa de la Suceava, devenită Hiroshima României, să nu se extindă la nivelul întregii Moldove.
              Altfel, pentru orice neclaritate pot apela la Legea 544, nu la comunicate de presă, și vor primi răspunsurile oficiale solicitate.
              Dragoș Benea,
              europarlamentar

              Lecții online gratuite la „Programare cu răbdare”. Pentru elevi dar și pentru părinți

                Coordonatorul Cercului Programare cu Răbdare, Bogdan Pătruț, anunță că, în această perioadă organizează lecții online atât pentru elevi cât și pentru părinți.
                „Ajutăm și noi cum putem mai bine, prin organizarea de lecții online gratuite, atât pentru elevi, cât și pentru adulții care riscă să își piardă locurile de muncă și vor să migreze spre domeniul IT”, spune Bogdan Pătruț.

                 

                Un serviciu în programare are mai multe avantaje:

                • Se poate lucra de acasă, evitând riscurile de contaminare cu virusuri, evitând și alte pericole.
                • Se poate lucra și ca freelancer, dezvoltând propriile aplicații și proiecte.
                • Se poate ajunge la un câștig financiar generos, prin muncă și efort propriu.

                Înscrierile pentru lecțiile online gratuite, oferite de profesorii și voluntarii cercului de informatică se fac aici: http://programarecurabdare.ro/inscriere/

                Retragerile de numerar din bănci s-au calmat

                Vârful tensiunilor generate de criza COVID-19 în domeniul monetar, bancar și financiar a fost depășit – a anunțat guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. Dacă în perioada 11-20 martie retragerile de numerar, de la BNR, ale instituțiilor de credit, pentru a acoperi cererea populației și a întreprinderilor, au atins nivelul record de 4,4 miliarde de lei (de două ori mai mult decât în decembrie 2019, perioada sărbătorilor de iarnă), în ultimele zile acestea s-au redus substanțial.

                „Fondul de rezervă de numerar al BNR – a precizat Mugur Isărescu – a rămas în limitele de prudență și a crescut ușor în ultimele zile. În prezent nu se manifestă blocaje în asigurarea cererii de numerar în lei. BNR recomandă, totuși, ca în această perioadă întreprinderile și populația să folosească în cea mai mare măsură posibilă instrumentele de plată fără numerar. În ceea ce privește asigurarea necesarului de numerar în valută, discontinuitățile au fost determinate atât de cererea mare, cât și de suspendarea unor transporturi aeriene externe; situația este în curs de normalizare. Sistemul bancar românesc este solid și funcționează cu parametri de lichiditate și solvabilitate peste mediile europene, iar sistemul de plăți a lucrat fără eroare”.
                Cursul de schimb al leului s-a stabilizat într-un interval de 1%, cu ușoară tendință de apreciere în ultimele zile.

                „Acum obiectivul nostru principal este să păstrăm stabilitatea recâștigată și în același timp să asigurăm lichiditățile necesare finanțării fluente a cheltuielilor bugetare, economiei reale și populației. Celor aflați în prima linie în lupta cu inamicul invizibil, personalul medical, militar și cel din Ministerul Afacerilor Interne, le transmitem nu numai recunoștința noastră, dar și promisiunea fermă că vom acoperi cu prioritate și fără sincope nevoile de lichiditate, în lei și valută, pentru finanțarea operațiunilor prin care se asigură cele necesare activității lor.”
                Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

                COVID-19 nu se ia pe hârtia de ziar

                După ce și Marea Britanie a intrat în stare de urgență, pe 23 martie, Guvernul a numit chioșcurile de ziare drept un serviciu esențial, în ceea ce Press Gazette numește o mișcare “reconfortantă” pentru industrie.

                Pentru prima dată, fiecare editor de ziare naționale din Marea Britanie s-a alăturat unei scheme care oferă livrări de ziare la domiciliu, tuturor persoanelor care intră în categoria celor vulnerabile. În afară de lucrătorii-cheie – care includ jurnaliștii care raportează pandemia -, tuturor celorlalți li s-a dat ordin să rămână acasă cu excepții stricte, cum ar fi exercițiile fizice zilnice și cumpărarea necesităților. Este important să păstrăm viu obiceiul de a citi ziarele Greg Deacon, directorul Federației Distribuitorilor Independenți (NFRN), a declarat pentru Press Gazette că s-a înscris în schema de livrare la domiciliu deoarece “încearcă să mențină volumele, dar și obiceiul de a citi presa”. Deacon a adăugat: “Este fantastic că ceva atât de competitiv a adus, de fapt, editorii la un loc pentru a se asigura că mențin acel obicei cotidian de lectură și să le ofere sprijin comercianților”.
                Și alți oameni din funcții esențiale au ajuns la concluzia că este nevoie de o colaborare strânsă a celor din industrie, pentru a face față împreună provocărilor impuse de pandemie. De aceea, mai multe titluri locale au făcut echipă pentru a oferi livrări gratuite la domiciliul cititorilor.

                Press Gazette mai menționează faptul că este posibil ca livrarea ziarelor să devină “noua normalitate” după această perioadă.

                Deacon a mai spus că este “reconfortant” faptul că Guvernul a recunoscut valoarea jurnaliștilor pentru comunitățile lor locale, notează Press Gazette.

                “Ziarele locale joacă un rol esențial în informarea comunităților și, în climatul actual, acest lucru este mai important ca niciodată”, a declarat pentru Press Gazette, Henry Faure Walker directorul executiv Newsquest (n.r. – al doilea mare editor de ziare regionale și locale din Regatul Unit).

                Președintele NFRN, Stuart Reddish, a declarat că micii comercianți independenți au fost “cheia furnizării de ziare pentru a-i informa, educa și distra pe cei izolați în acest moment fără precedent”, notează Press Gazette. “Prin intermediul livrărilor de știri la domiciliu, independenții nu vor deschide doar o nouă oportunitate importantă de venit într-un moment de incertitudine comercială, ci vor întreține un serviciu public vital pentru cei peste 70 de ani, cei care se autoizolează și cei mai vulnerabili din societatea noastră”, mai spune el.

                Sursa: www.libertatea.ro

                Prețuri mici, în benzinării

                Deși pare utopic, carburanții auto s-au ieftinit considerabil, în ultima perioadă. Prin urmare, amatorii de ieftineli pot profita în această perioadă, când prețurile la carburanți nu mai pot fi majorate, pe perioada stării de urgență, ci, eventual, doar să scadă.
                Un tur pe la benzinăriile din Bacău indică cel mai scăzut preț al benzinei standard, de 95, la stațiile de carburanți ale Petrom și Lukoil – 4,42 de lei/litru. Urmează Socar, cu 4,44 – 4,47 lei/litru și Rompetrol și OMV, cu 4,53 de lei litrul, cel mai scumpă fiind benzina vândută de stația Mol – 4,54 de lei/litru. Și benzina premium se vinde cu prețuri sub 5 lei / litru, cea mai ieftină fiind, deocamdată, la stațiile Petrom – 4,89 lei/litru. La motorina standard, se pare, cel mai căutat carburant auto, prețurile în toate stațiile din Bacău sunt toate sub 5 lei/litru. Bunăoară, la Petrom, acest sortiment se vinde cu 4,63 lei/litru, la Socar, 4,64 lei/litru, Lukoil, 4,65, iar în stațiile Rompetrol, OMV și Mol, 4,69 lei/litru. Perspectivele sunt și mai bune din acest punct de vedere, în condițiile în care preţul petrolului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 18 ani. Depinde de cât de mult vor fi dispuși benzinarii să scadă prețurile la pompă.

                Poartă mască, s-apuci pască

                Lucrurile s-au complicat. Rău de tot. Ferească-ne Dumnezeu de mai mult! S-a ajuns aici pentru că unii nu au înțeles (și acum percep greșit realitatea) că nu e de glumit. Toate măsurile instituite de stat, chit că au fost recomandări, la început, ar fi trebuit să ne facă să sune talanga din cap.

                Din păcate, unii au luat-o „serios” în glumă, alegând să-și plimbe peștișorul pe post de animal de companie sau pândindu-i, pe la colțul străzii, pe polițiștii care, să admitem, nu erau încântați că au fost trimiși să vâneze himere; ar fi avut altceva mai bun de făcut. Mă deranjează la maximum gestul politicienilor aflați acum la putere care, cu tupeu de borfaș, și-au făcut testele Covid – 19, lor și neamurilor lor, în vreme ce doctorii, infectați de un polițist nesimțit ce-a fost pe ascuns cu amanta la „Zidul Plângerii”, se zbat între viață și moarte.

                „La pușcărie!”, strigă lumea. Inclusiv „covimbecilul” șef la spitalul din Suceava care și-a trimis la moarte sigură toți angajații. Nu-i suport nici pe gemenii miliardari (care nici măcar români nu se mai recunosc a fi). Nu, pentru că după ce au primit pomană de la România, pe motiv că au ridicat o fabrică de „otravă” pe post de suc într-o zonă așa-zis defavorizată, ne cereau cu insistență despăgubiri de 2 miliarde de euro. Ciudat e că Orban, imediat după ce a ajuns la guvernare, s-a și grăbit să le plătească 300 de milioane de dolari. Iar, acum, șvezii gemeni le-o trag din nou românilor, scumpind-o pe „Mona” spirtoasa, bag samă, mai proastă decât o frecție la un picior de lemn.

                Ce să mai zic despre mârlanii care le-au pretins asistentelor să le aducă, la pat, țigări și alcool sau despre carantinații care cer friptane și somon de la cel care a acceptat să-i găzduiască?! Și toate astea în vreme ce dacul nostru drag, Tibi Ușeriu, aleargă într-un suflet la Suceava, cu mii de măști și combinezoane, să-i scape pe cei neatinși, încă, de perfidul virus. La final, atât mai spun: purtați mască, s-apucați pască!

                Românul n-are frică, dar nici ruşine! Doar armata ne mai poate ţine în casă!

                Deși avem emise 6 ordonanțe militare, prevederile lor sunt cunoscute de toată lumea, însă rezistenţa românilor la restricţii, bravada şi neconformarea iau forme de neimaginat. Pur şi simplu nu le iau în serios, cu toate că suntem în stare de urgenţă. Doar dimineaţa pare că oamenii au înţeles că ar trebui să stea în casă.

                Mulți băcăuani încă mai ies pe străzi, în timp ce maşinile Poliţiei patrulează prin oraş şi transmit avertismentul: Staţi acasă! Ba, unii îşi găsesc şi explicaţii, după cum mi-a replicat unul dintre ei: „Ce treabă are statul cu mine? Nu sunt bolnav, mă feresc de ceilalţi, dacă ar fi dorit să ne protejeze ar fi adus măşti, mănuşi şi ochelari. Mergeţi în orice farmacie şi primiţi acelaşi răspuns: Nu avem măşti faciale! Se tot spune să nu purtăm masca dacă nu suntem bolnavi, dar eu de unde să ştiu că nu sunt? Dacă ar fi măşti, şi le-am purta toţi, ne-am proteja reciproc, eu pe dumneavoastră, dumenavoastră pe mine sau pe alţii. Ce ziceţi de acest raţionament?”, îmi spune un domn cătrănit rău, pe care l-am întâlnit în Piaţa Centrală.

                Poate că are dreptate, însă cred că locul lui era în casă, altfel este pasibil de amendă. Am încercat şi eu, a câta oară?, la mai multe farmacii, însă acelaşi răspuns, pe care îl primesc de o lună: nu avem, am făcut comandă, aşteptăm să primim. Câteodată mă întreb: totuşi, de unde au măşti oamenii pe care îi întâlnesc pe stradă? Se dau, ca în vremurile trecute, pe sub tejghea? Cu pile şi cunoştinţe? Altă explicaţie nu găsesc.

                Şi am observat un aspect: mulţi nu vor nici în ruptul capului să respecte distanţa de un metru, de 1,5 sau 2 metri faţă de cel de dinaintea lui, se bagă în faţă, trece pe lângă tine, n-are mască, vorbeşte, strigă, el ste stăpânul…inelelor prin magazine, cu toate insistenţele lucrătorilor şi a avertismentelor de la intrare!

                Scene cotidiene

                Un alt aspect pe care vreau să-l readuc în faţa instituţiilor locale ale statului, care a mai fost semnalat în ziarul nostru, este problema cerşetorilor. Şi ieri m-am întâlnit cu câţiva dintre ei. Mulţi sunt adevărate focare de infecţie, deoarece îşi fac veacul în preajma şi la intrarea în magazinele din cartiere. Fiecare îşi are vadul lui. Murdari, unii par drogaţi, ba, am văzut unul ud tot, iar o alta, care stă zilnic în acelaşi perimetru, este vai mama ei: se plimbă cu un cărucior nenorocit, aproape dezbrăcată, adoarme pe carosabil sau „staţionează” ore în şir în faţa aceluiaşi magazin din cartier.

                Am asistat la o scenă comico-tragică: O salariată dintr-un magazin a ieşit cu un băţ şi a început să-l croiască pe cel care pur şi simplu bloca intrarea în magazin, numai să primească ceva bani sau mâncare. Eu nu spun şi nici nu ştiu dacă sunt bolnavi, însă, cu siguranţă, pot deveni un pericol. Populaţia este somată să stea în casă, iar ei umblă liberi, cu sau fără virus la ei. Sunt persoane fără un căpătâi, fără adăpost, unii au şi copii acasă, după cum sună sloganul zilnic: daţi un ban pentru copiii mei!

                Nu sunt cinic, însă aceşti năpăstuiţi ar trebui să intre în atenţia instituţiilor statului, ale celor locale, pentru a fi strânşi de pe stradă.

                 

                Ședință ordinară a consilierilor județeni în varianta video

                  Ieri, la sala mare a Prefecturii, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean, în varianta video, ultima din luna martie. Ordinea de zi a conținut nu mai puțin de 20 de puncte, unele dintre acestea de o importanță majoră pentru întreaga comunitate județeană. În plus, au fost făcute trei amendamente care vizau alocarea de resurse financiare destinate luptei cu noul coronavirus.

                  Dintre acestea, cele mai multe dintre puncte de pe ordinea de au vizat Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC) Bacău. Astfel, au fost aprobate sumele ce vor fi acordate unor proiecte derulate de DGASPC Bacău, unele în parteneriat cu UAT-uri din județ sau cu diverse ONG-uri, în general, în scopul sprijinirii persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități aflate în instituții rezidențiale, prin acordarea de servicii sociale și medicale la nivelul comunității.

                  1 milion de lei, cotizația județului la ADIS

                  Alte proiecte supuse votului s-au referit, de exemplu, la cotizația anuală pe care județul, împreună cu toate UAT-urile din județ, trebuie să o plătească la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău, pentru implementarea în bune condiții a proiectului „Managementul integrat al deșeurilor”. Astfel, consilierii județeni au aprobat ca județul să contribuie cu suma de 1 milion de lei, municipiul Bacău, cu 600.000 de lei, iar Oneștiul, cu 80.000 de lei. Restul localităților de rang III – Moinești și Comănești – vor cotiza câte 40.000 de lei, Dărmănești, Buhuși și Târgu Ocna, cu 35.000 de lei, Slănic Moldova, cu 10.000 de lei, iar restul comunelor, în funcție de numărul de locuitori, cu sume între 3.000 și 7.000 de lei. În aceeași ședință, aleșilor județeni li s-au mai supus aprobării organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare a Spitalului Județean de Urgență Bacău, precum și bugetul de venituri și cheltuieli al Aeroportului Internațional „George Enescu”. În fine, în cadrul ședinței, s-au mai aprobat și procedurile de închiriere a două spații din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, amplasate în sălile de așteptare ale Ambulatoriului de Specialitate Adulți.

                  Bani suplimentari pentru Sănătate

                  În cadrul ședinței, președintele CJ, Sorin Brașoveanu, a depus trei amendamente, toate cu o importanță majoră, în contextul actual al epidemiei noului coronavirus. Unul dintre acestea, privește alocarea, din rezerva bugetară, a 500.000 de lei primăriei din Onești, bani care vor fi destinați spitalului municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca”, devenit, de săptămâna trecută, Centru Județean de suport pentru tratamentul persoanelor izolate și carantinate COVID – 19. Al doilea amendament vizează alocarea a 90.000 de lei Inspectoratului pentru Situații de Urgență, banii fiind destinați reparării a două dintre cele 4 ambulanțe nefuncționale, în prezent, pentru a fi utilizate în scopuri determinate de criza coronavirusului. În fine, cea de-a treia propunere a vizat rectificarea bugetară în scopul alocării a circa 432.000 de lei necesari achiziționării unui aparat pentru testarea noului coronavirus, de tip Real Time PCR, pentru laboratorul Spitalului Județean de Urgență Bacău, suma urmând să fie achitată de Ministerul Sănătății, după punerea în funcțiune a aparatului.

                  Creditele bancare, înainte de pandemie

                  Cu două săptâmâni înainte de declararea pandemiei de coronavirus, creditele bancare ale băcăuanilor au înregistrat un salt semnificativ, în timp ce economiile au scăzut, pentru prima oară din luna septembrie, cu aproape 30%. Restanțele bancare au bătut, însă, pasul pe loc. Anul bancar 2020 al băcăuanilor începuse cu economiile bancare în creștere, dar și cu un volum al creditelor la cote ceva mai mari.

                   Aceste cote și tendințe pot fi observate în datelor făcute publice de Banca Națională a României (BNR). La finele lunii februarie, în județul Bacău nivelul economiilor a ajuns la aproape 12,5 miliarde de lei, al creditelor acordate la peste 4,3 miliarde, iar al restanțelor la credite la aproape 87 de milioane de lei.

                   

                  Județul Bacău are, în Regiunea Nord-Est, a doua cea mai mare valoare a creditelor bancare primite de populație, după județul Iași cu 10.471 milioane de lei. Însă, valoarea creditelor, în volum, pentru județul Bacău este tot mai mult sub jumătatea celei din Iași. Pe ultimele locuri rămân județele Vaslui și Botoșani, urmate de Neamț și Suceava.

                   

                  Conform datelor BNR, în Bacău ponderea restanțelor în total credite a ajuns la 2% în februarie, față de 2,03% în luna ianuarie și 2,05% în decembrie. În Regiunea Nord-Est, însă, ponderea a crescut în februarie, față de ianuarie, la 2,66 față de 2,58%. În octombrie 2017, proporția depășise 4%. Acum, în Regiune ponderea cea mai mare a restanțele în total credite o are județul Neamț (5,55%). În valoare, cele mai mari restanțe rămân cele din județul Iași, de 235,50 de milioane de lei.

                   

                  Ultrascurte

                  * Ați donat pentru spitale? Foarte frumos! Acum pot ăștia să mai taie din nou din bugetul Sănătății și să mai cumpere niște rachete.

                  * Un gând pentru fetele de la videochat. PIB-ul țării pe ele se va baza luni bune de acum încolo…

                  * După ce au dresat poporu’ să facă mișto de orice decizie a „ciumei roșii”, ăștia vor să fie lumea serioasă când dau ei edicte…

                  * Încă 2-3 luni de „stai acasă” și grașii vor fi la modă!

                  * I-a apucat pe toți patriotismul după ce ani de zile au făcut mișto de simbolurile naționale…O început să vă tremure nădragii?

                  * – Bă, l-ai văzut pe Boss, ce geacă mișto din Top Gun și-o tras? Să-mi aduci și mie una! Da’ să fie mai mare!

                  – Iaca, șefu’…

                  – Cum îmi stă?

                  – Dacă vă puneți și diagonală și luați Mauserul în mâna, sunteți leit Paraipan!

                  * O concluzie simplă: cenzură impusă de autorități cifrelor epidemiei a determinat propagarea unor teorii cum că virusul e un fals și morții nu există… Succesuri maxime: în câteva săptămâni lumea o să dea buzna pe străzi…

                  * Într-o postare pe facebook, Poliția Română se laudă că a băgat în carantină 30 de papagali aduși de o persoană din Italia. Adevăru-i că, da, în România doar papagalii mai intră în carantină…

                  * Există persoane care compară decesele de anul trecut cu decesele de anul acesta și ajung la niște concluzii. Chiar și în cazul în care au acces la informații sigure, comparația este viciată de modificarea bazei de calcul. Numărul populației totale din Italia anului 2019 este altul față de 2020, când au fugit milioane de străini. Adică, 900 de morți pe zi la o populație de 55 de milioane nu mai înseamnă același lucru cu 900 de morți pe zi la o populație de 60 de milioane. Pare că e același număr, în realitate numărul de morți la mia de locuitori a crescut.

                  * Dacă pe un șantier de construcții nu e voie să intri fără cască de protecție, de ce trimitem cadrele medicale în prima linie a luptei cu virusul fără măști și fără mănuși?

                  * Hai că asta cu distanță socială tot de la Asimov este. Să ne amintim de solarieni și de frica lor de a sta lângă un alt om.

                  Două meciuri cât un sezon?

                  În cazul în care competiția nu s-ar putea relua în timp util, campioana județului ar putea fi decisă în urma unui „baraj” tur-retur între actualele lidere ale celor două Serii, FC Dinamo Bacău și Viitorul Curița.

                  Stop după o etapă

                  Tras pe dreapta de COVID-19, fotbalul așteaptă, ca întreaga omenire, de altfel, vremuri mai bune. Și, condiționat de perioada de pauză, pune pe hârtie tot felul de variante de continuare a acestui sezon competițional. Asta în situația în care pandemia se va sfârși în timp util pentru ca stagiunea fotbalistică în curs să nu fie definitiv compromisă. Printre campionatele care scrutează orizontul se află și cel de Liga a IV-a din Bacău. Pornit la drum în vară cu două Serii – de Bacău și Valea Trotușului – campionatul județean avea configurat un program vast. Astfel, după încheierea sezonului regulat, ar fi urmat play-off-ul, la care ar fi acces primele trei clasate din fiecare serie, cu condiția ca echipele respective să fie posesoare de CIS eliberat de MTS și să dispună de grupe de juniori. Iar câștigătoarea play-off-ului, care s-ar fi derulat în sistem campionat, tur-retur, urma să reprezinte Bacăul la barajul de promovare în C, din luna iunie. Numai că, în contextul pandemiei declanșate de noul Coronavirus, sezonul de Liga a IV-a s-a oprit după singura etapă disputată în acest an: cea cu numărul 15, din 7-8 martie. S-a oprit și nu se știe când va reporni. Și nici cum.

                  Intermediarele, excluse

                  În circumstanțele COVID-19, un lucru e clar: Liga a patra băcăuană păstrează șanse minime de a ajunge la bun sfârșit în formula stabilită inițial, cu sezon regulat și play-off. Care ar fi, în aceste condiții, cea mai bună soluție pentru ca, în cazul în care „barajele” pentru promovarea în Liga a III-a vor avea loc până la urmă la vară, eventual în iulie, dacă nu în iunie, Bacăul să fie reprezentată de cea mai merituoasă echipă din eșalonul patru? O variantă de comprimare a sezonului, cu meciuri sâmbătă-miercuri- sâmbătă, iese definitiv din calcule. Și asta pentru că, fiind rezervat amatorilor, adică acelora care practică fotbalul după orele se serviciu, campionatul nu ar putea abuza de jocuri la mijlocul săptămânii. Iar în absența intermediarelor, competiția s-ar întinde cel puțin pe durata a două luni. Or, în varianta- relativ optimistă- în care fotbalul ar primi verde undeva spre finalul lui mai, începutul lui iunie, campionatul Ligii a IV-a ar urma să se încheie aproape de august. Complet nerealist. Și atunci?

                  Mai spre iunie

                  „Adevărul este că, în acest momente foarte grele, fotbalul trece în plan secund. E firesc să fie așa când vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Esențial este să depășim cât mai repede și cât mai bine această situație fără precedent”, a declarat președintele Asociației Județene de Fotbal Bacău, Cristian Sava, care a adăugat: „Asta nu înseamnă că nu studiem soluții alternative pentru a duce la bun sfârșit campionatul. Numai că orice variantă depinde de când se va sfârși pandemia”. Sava consideră că mai devreme de luna iunie este puțin probabil ca Liga a IV-a să revină pe teren: „Într-o discuție cu prietenii și partenerii noșțri de proiecte din cadrul Asociației de Fotbal din Westfalia, aceștia ne-au informat că, în Germania, ei au amânat reluarea competițiilor cu încă o lună. Prin urmare, în loc de 19 aprilie, așa cum se stabilise inițial, termenul a fost mutat pe 19 mai, dacă nu cumva va mai fi vreo amânare. Iar dacă asta au făcut-o nemții, care gestionează mult mai bine situația de criză generată de noul Coronavirus, îmi vine greu să cred că noi am putea relua competițiile mai devreme decât ei”.

                  Extrem, dar plauzibil

                  Paradoxal, alternativa cea mai plauzibilă ar fi una extremă. Concret: limitarea competiției la un duel tur-retur între actualele fruntașe ale celor două Serii, FC Dinamo Bacău și Viitorul Curița. „Dacă nu vom dispune de timp suficient de a pune în practică o altă variantă, cum ar fi, de exemplu, trecerea direct la play-off și play-out, confruntarea dintre cele două lidere este cea mai demnă de luat în calcul. Și asta pentru că Dinamo Bacău și Viitorul Curița au un avans semnificativ față de urmăritoarele lor, ca să fie creditate drept câștigătoarele seriilor. Iar cine va triumfa în dubla confruntare, va reprezenta județul la barajul pentru promovare în Liga a III-a”, a precizat Cristian Sava. În Seria de Bacău, după retragerea AS Suporterilor FCM Bacău, pe locul 1 a urcat FC Dinamo Bacău. Formația antrenată de Andrei Întuneric prezintă cinci puncte avans față de a doua clasată, Voința Gârleni, care, în absența CIS-ului MTS, nu are însă drept de play-off. Situație similar în Valea Trotușului, unde Curița are cinci puncte în plus față de Oituz, echipă care nu dispune de grupe de junior.

                  Nici spre Anglia, nici din Germania

                  Pe lângă campionatul de Liga a IV-a și competițiile de juniori, Asociația Județeană de Fotbal Bacău a fost nevoită să blocheze și alte activități din cauza pandemiei COVID-19. Astfel, la mijlocul lunii aprilie, doi antrenori băcăuani, Gabriel Vârlan și Giani Florian urmau să efectueze un stagiu la Academia grupării din Championship, Fulham. Stagiul a fost amânat, posibil pentru la toamnă. Mutând agenda cu o lună mai târziu, între 14 și 19 mai parteneriatul dintre AJF Bacău și FLVW (Asociația Regională de Fotbal din Germania) avea programat o nouă etapă de lucru. Astfel, la Bacău era așteptată vizita unei delegații germane în care s-ar fi regăsit președintele Comitetului de Fotbal din cadrul Federației Germane, Manfred Schnieders, dar și antrenorul naționalei Under 16 a Germaniei, Michael Prus. Însoțit de un antrenor regional de junior din Westfalia, Prus trebuia să susțină cursuri teoretice și practice cu antrenorii de la toate asociațiile și cluburile din județ. Evident, și această acțiune a fost trasă pe dreapta.

                   

                  „În caz de forță majoră, un dublu duel între noi și Viitorul Curița pentru desemnarea echipei care să reprezinte județul la barajul de promovare ar reprezenta cea mai bună variantă, dacă nu cumva chiar singura. Numai să o permită și regulamentul”

                  Remus Pozânărea, conducător FC Dinamo Bacău

                  La „baraj” cu Vasluiul

                  Conform tragerii la sorți, la barajul de promovare în Liga a III-a, campioana Bacăului va întâlni reprezentanta Vasluiului într-o dublă manșă. Inițial, cele două manse fuseseră programate pe 13 iunie, la Vaslui, respectiv 20 iunie, la Bacău. În mod cert, însă, datele vor fi amânate. Întrerupt și el în această perioadă, campionatul județean al Vasluiului o are în prim-plan pe Sporting Juniorul Vaslui.

                   

                  Clasamentul Seriei de Bacău

                  1 FC Dinamo Bacău                            15              14              0              1              70-10              42p.

                  2 AS Suporterilor FCM              15              13              1              1              71-13              40p.

                  3 Voința Gârleni                            15              12              1              2              46-19              37p.

                  4 AS Filipești                                          15              8              3              4              59-29              27p.

                  5 AS Negri                                          15              8              0              7              34-34              24p.

                  6 Viitorul N. Bălcescu              15              7              2              6              46-34              23p.

                  7 Siretul Bacău                            15              6              2              7              40-40              20p.

                  8 Zorile Faraoani                            15              4              2              9              22-50              14p.

                  9 AS Rapid Bacău                            15              3              3              9              16-42              12p.

                  10 Fl. Roșie Sascut                            15              3              2              10              21-57              10p.

                  11 Aripile Cleja                            15              2              1              12              25-68              7p.

                  12 Gauss Bacău                            15              1              1              13              17-71              4p.

                   

                  Clasamentul Seriei Valea Trotușului

                  1 Viitorul Curița                            15              13              2              0              77-11              41p.

                  2 Voința Oituz                            15              11              3              1              57-12              36p.

                  3 CSM Moinești                            15              9              3              3              53-27              30p.

                  4 Gloria Zemeș                            15              9              2              4              51-34              29p.

                  5 AS Bârsănești                            15              7              5              3              54-38              26p.

                  6 UZU Dărmănești                            15              8              1              6              39-32              25p.

                  7 AS Căiuți                                          15              5              2              8              34-52              17p.

                  8 CS Dofteana                            15              5              1              9              33-55              16p.

                  9 AS Măgura Cașin                            15              4              1              10              24-51              13p.

                  10 Viitorul Urechești                            15              4              0              11              36-69              12p.

                  11 Vulturul Măgirești              15              3              2              10              36-51              11p.

                  12 Bradul M. Cașin                            15              0              2              13              18-80              2p.