vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1730

Bărbatul care l-ar fi împușcat pe tânărul de pe Alecu Russo a fost adus în țară

    Un român bănuit de comiterea infracțiunii de omor a fost depistat, reținut și arestat în Franța și a ajuns în custodia Poliției Române, informează ProTV.

    Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, era căutat din luna martie de autoritățile române.

    El a fost dat în urmărire internațională după ce, pe 9 martie 2020, a împușcat în cap un tânăr din Bacău.

    În urma cooperării internaționale dintre Poliția Română și autoritățile franceze, bărbatul a fost adus în țară, pentru continuarea cercetărilor în cadrul dosarului penal de omor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

    Presupusul criminal, de 46 de ani, este un cunoscut luptător de K1, care a activat și în Legiunea Franceză, fiind considerat unul dintre cei mai periculoși infractori din România.

    Mobilul crimei a fost, se pare, o țeapă într-o afacere informatică pe care victima i-a tras-o fostului luptător în Legiunea Străină.

    Pe 9 martie, în jurul orei 21.00, autoritățile au fost anunțate prin apelul de urgență 112 că, într-un bloc de pe strada Alecu Russo, au fost auzite mai multe împușcături, urmate de urlete disperate. Ajunși de urgență la fața locului, polițiștii au constatat că, la scara B din blocul 47, se afla un corp neînsuflețit al unui tânăr care prezenta semne evidente de rănire prin împușcare.

    Tânărul de 22 de ani care a fost ucis era cunoscut pentru abilitățile sale în domeniul online, fiind condamnat pentru fraude informatice dupa ce ar fi păgubit mai multe persoane cu suma de 100.000 de euro.

     

    Cum să însuflețești personajele unei povești cu ajutorul tehnicilor teatrale: interpretarea

      Într-una din zilele Săptămânii Școlii Altfel – „Rămânem în siguranță împreună” elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1, Sărata, din clasa a III-a, au avut o activitate „altfel”, și anume, aceea de a invita o personalitate din domeniul teatrului, pe dna Mihaela Murafa, pornind de la ideea că magia teatrului și copilăria au vârsta jocului.

      Dna actriță Mihaela Murafa a răspuns invitației drei învățătoare, Rotaru Ramona-Elena, de a participa cu multă bucurie la una dintre activitățile clasei, intitulată: „Cum să însuflețești personajele unei povești cu ajutorul tehnicilor teatrale: interpretarea”. După cum afirmă și dna invitată, se consideră o „veșnică locuitoare a tărâmului fanteziei”. Elevii au fost încântați de micul tur virtual al „Atelierului de Creație” al actriței. Astfel, au descoperit multe obiecte, trofee, lucrări de artă, suveniruri, cărți valoroase și au înțeles că pentru un artist este important să se informeze, să se cultive, să citească, să aprecieze lucrurile și mai ales, să le îngrijească. Acest tur a fost unul deschis, putând să adreseze întrebări, în urma curiozității stârnite.

      Odată introduși în lumea fascinantă a artei și simțind dedicarea, energia debordantă a actriței, copiii s-au relaxat și s-au pregătit pentru a primi noi surprize. Întrucât dna Mihaela Murafa și scrie piese de teatru, scenarii, le-a povestit elevilor despre „nașterea” unui spectacol, dezvăluind câteva tehnici teatrale de interpretare.

      Dumneaei a propus un text adaptat din programa școlară cu mai multe personaje, moment în care i-a uimit pe elevi cu posibilitățile multiple de interpretare și varietatea vocilor. Deși copiii sunt recunoscuți ca fiind spectatori critici, în activitatea de astăzi au fost foarte entuziasmați și au complimentat-o pe invitata noastră. La un moment dat, a fost întrebată cum de poate reproduce voci de personaje tinere, contrar vârstei dumneaei. Aceasta a răspuns prin a explica faptul că un artist trebuie să se îngrijească de propriul corp, dar mai ales de suflet, să și-l mențină tânăr. Totodată, i-a sfătuit pe elevi, cu precădere, referitor la aceste vremuri, să aibă grijă de ei, să învețe, să continue să se dezvolte frumos, și nu în ultimul rând, să fie veseli mereu.

      Activitatea s-a dovedit a fi una de succes. În final, i-am putut „smulge” actriței o promisiune…aceea de a o avea din nou invitată la o activitate viitoare reală, și nu virtuală.

      Criminalitatea informatică, accelerată de pandemie

      Pe perioada crizei de coronavirus, când, mai mult ca oricând, băcăuanii au folosit, în special, cardul bancar pentru a face plăți sau achiziții, au crescut și mai mult încercările de fraudare prin metoda phishing. Hackerii stau la pândă și încearcă să-i ademenească, prin tot felul de metode, pe oamenii mai puțin familiarizați cu tehnologia informației. Pe fir intră și polițiștii care atenționează populația ce trebuie să facă în astfel de cazuri.

      Mulți dintre clienții băncilor au primit tot felul de mesaje electronice, de tip phishing, prin care se solicită date personale de identificare/autentificare bancară (username, coduri generate de dispozitivul Token, etc.). Trebuie spus că hackerii nu ştiu cu ce bancă lucrează destinatarul e-mailului, prin mesaje transmise la întâmplare, încercând să „pescuiască” clienţi cu cont la banca vizată de atacul cibernetic.

      Banca nu cere online datele personale

      Mesajele par a fi trimise de banca unde clientul știe că își are contul și, prin urmare, este tentat să răspundă hackerilor. Mai ales dacă solicitantul pretinde că este necesară „actualizarea” sau „confirmarea” datelor contului de internet banking sau ale cardului, adăugând și un un link din e-mail. Odată deschis acest link, clientul va fi direcționat către un site fictiv, unde sunt colectate datele personale de identificare bancară. De aici, dezastrul, hackerul putând face orice dorește cu contul celui care a căzut în plasă. O primă măsură au luat-o băncile care, periodic, îi înștiințează pe clienți că „nu va solicita niciodată să divulgaţi, confirmaţi sau modificaţi datele personale şi/sau date de autentificare bancară sau despre card prin accesarea unui link transmis prin e-mail, sau să accesaţi aplicaţia de internet banking printr-o adresă URL transmisă prin e-mail!”.

      Pe fir, sunt mereu și polițiștii

      Recent, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean au încheiat o campanie pentru prevenirea infracțiunilor comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice. S-a încercat să sensibilizarea publicului, astfel încât oamenii să nu cadă în plasa hackerilor, oferindu-le sfaturi despre cum se pot proteja în mediul online. Astfel, băcăuanii au aflat pașii simpli care pot fi făcuți pentru protejarea datelor personale, financiare și profesionale, precum și câteva dintre modalitățile de fraude ce pot apărea în mediul online.

      Valuri, valuri…

      Cum să-i mai crezi pe politicieni? Cum, când una spun și alta fac? Ori sunt ei prea isteți, ori noi prea proști. Nu știu, dar mă gândesc că ar fi trebuit să ne învățăm minte, după 30 de ani de când se întâmplă același lucru. Căci, de atâția ani, nu fac decât să-și schimbe scaunele între ei.

      Și, românii, parcă ar fi cu mintea paralizată de fantasmagoriile promise și, nu știu cum naiba, scapă ștampila taman pe locul unde nu ar trebui s-ajungă. Să ne aducem aminte la ce spunea Orban, acu’ anu’, când cu ajutorul trădărilor și largul concurs al „serviciilor”, partidul lui a furat, într-o manieră jegoasă, scaunele de sub fundurile altora care, ca fraierii, își vroiau liderul departe de pușcărie.

      Zicea omu’ că o să facă scurtă la mână, la câte demisii o să semneze. Se referea, desigur, la „căpușele” de peste tot pe care o să-i dea afară, pe motiv c-au fost angajați de „ciuma roșie”: neveste, fii și fiice, veri, cumetri, amante și mai știu eu cine. Problema e că în locul lor au ajuns tot… niște neveste, fii și fiice, veri, cumetri, amante și mai știu eu cine. Păi, ce-ai făcut, Bobiță? N-a fost vorba că n-o să repeți greșelile dușmanilor? Căci cu asta i-ați cucerit pe (tot mai) puținii români care merg la vot! Ei au crezut în voi, sperând c-o să le fie, în sfârșit, și lor, mai bine. Când, de fapt, binele a poposit tot în ograda voastră, acolo unde vă sunt și nevestele, fiii și fiicele, verii, cumetrii, amantele și mai știu eu cine.

      Bașca, i-ați mai pus în posturi babane și pe toți nepricepuții care nici măcar liceul nu l-au absolvit. Iar, șeful vostru, de la Cotroceni, a și dat-o-n bălării, zicând că asta e o meteahnă veche, de pe vremea „ciumei roșii”. Veche, neveche, dați-i naibii afară pe toți impostorii ăștia, începând cu ministrul „Grindă” (un „sărac” și micinos patologic care, încă de la început, a ascuns sub preș falsul despre cât de mare este viloaia în care stă, numai ca să nu achite taxe la stat pe toată suprafața) și terminând cu vicepremierul „specialist” în Educație, care nu prea are „masterat” la SNSPA. Păi, n-o să vină din nou alegerile?!

      Așa, și? Dacă vin unii ca primarul Fritz de la Timișoara, pare-se o „fantomă” reactivată de servicii? Atunci, cred că o să emigrăm, cum fac arabii de vreo trei ani încoace. Valuri, valuri…

      Concedieri la Palatul Copiilor și Cluburile Sportive Școlare

        Nouă posturi sunt desființate la Palatul Copiilor și la cluburile sportive școlare din Bacău și Onești, angajații fiind concediați în aceste zile pentru că Inspectoratul Școlar vrea să-și facă un Centru de Excelență în plină pandemie.

        Inspectoratul Școlar spune că este nevoit să ia aceste măsuri deoarece s-a schimbat ordonanța privind organizarea și funcționarea Centrelor de Excelență. Pe vechea legislație acestea erau finanțate de autoritatea locală, dar de acum acestea vor primi bani prin Ministerul Educației.

        Ca atare, pentru a se stabili 9 posturi, câte sunt necesare pentru funcționarea unui astfel de centru, s-a luat decizia ca acestea să fie luate de la unitățile conexe ale Inspectoratului Școlar Județean, respectiv Palatul Copiilor și Cluburile Sportive Școlare.

        În Bacău vorbim de trei posturi de la Palatul Copiilor, 3 de la CSȘ Onești și 3 de la CSȘ Bacău. „Fiecare unitate va stabili la ce posturi renunță. Noi, ulterior, vom identifica posibile transferuri astfel încât aceste persoane să nu rămână fără loc de muncă”, a explicat prof. Ida Vlad, inspector școlar general ISJ Bacău.

        „Sunt trei propuneri de reduceri de personal. Aveam 56,5 posturi și ni s-a redus cu 3, la personalul didactic auxiliar și nedidactic. În cazul nostru un paznic, un post care era liber pe administrator patrimoniu și un post de șofer, pentru că acum în pandemie nu se mai justifica. Speranța este să le primim înapoi. La nivelul întregii țări, pe toate unitățile conexe Inspectoratului Județean Școlar, se întâmplă asta”, ne-a declarat Nela Dumea, directorul Palatului Copiilor Bacău.

        Odată înființat, Centrul de Excelență va funcționa la Inspectoratul Școlar, iar cursurile se vor ține fie în diferite școli, fie la Palatul Copiilor. În Bacău a funcționat un Centrul de Excelență la Colegiul Național „Ferdinand I”, dar din lipsă de finanțare acesta a fost desființat.

        Lupte/ CN Juniori: Medaliile se dau în Bacău

        În 2020, titlurile de campioni naționali la lupte pentru juniori se dau la Sala Sporturilor din Bacău. Federația Română de Lupte a decis ca Bacăul să găzduiască în acest weekend atât finala Campionatului Național Individual, cât și finala Campionatului Național pe Echipe, masculin și feminin.

        „Este o onoare, dar și o recunoaștere a meritelor pe care luptele băcăuane le are atât la nivel de rezultate, cât și la nivel organizatoric”, a declarat directorul SCM Bacău, Ion Șarban. De altfel, cel mai galonat club polisportiv al județului este, alături de DJST, partenerul FRL în organizarea primei competiții de sală de după declanșarea pandemiei de COVID-19. Peste 250 de juniori si junioare se vor lupta sâmbătă și duminică pentru un loc pe podiumul Naționalelor.

        Ziua de vineri este rezervată înscrierilor (toți participanții sunt obligați să prezinte un test COVID 19- metoda RC-PCR care să rezulte negativ), controlului medical, cântarului oficial și, evident, tragerii la sorți. Sâmbătă, 17 octombrie vor avea loc Naționalele Individuale, care vor începe cu tururile eliminatorii programate în intervalul orar 9.00-14.00. Între orele 16.00 și 18.00 se dispută semifinalele, ce vor fi urmate de recalificări și finale. Seara se va încheia cu ceremonia de premiere.

        Duminică va veni rândul competiției pe echipe ce se va derula între orele 9.00 și 14.00 și va fi urmată de festivitatea de premiere a laureaților. Având în vedere că accesul publicului este interzis în condițiile reglementărilor medicale impuse de pandemie, gazdele de la SCM Bacău au decis să vină în întâmpinarea pasionaților de lupte prin transmiterea live a meciurilor de la această ediție a Naționalelor.

        Acestea pot fi vizionate atât pe pagina de facebook a clubului, cât și pe cea a Federației. Ținând cont de tradiție, dar și de faptul că beneficiază de…terenul propriu, luptătorii băcăuani sunt creditați cu șanse însemnate la aur la cel puțin cinci categorii de greutate. „Sperăm să facem o figură frumoasă și să demonstrăm, o dată în plus, calitatea sportivilor noștri”, a punctat antrenorul băcăuan Cătălin Matache, care este și coordonatorul lotului național de juniori. În încheiere, să notăm că, deși își anuntase prezența la această ediție a Naționalelor, președintele Federației Române de Lupte, Razvan Pârcălabu nu va putea fi prezent la Bacău deoarece a fost confirmat pozitiv cu noul Coronavirus la testarea efectuată la mijlocul saptămânii.

        Fotbal/ Liga a III-a: Duel tare

        Fără punct luat, dar și fără gol marcat în ultimele două runde, CSM Bacău se pregătește de un nou duel tare.

        Sâmbătă, în etapa a șasea a Seriei 2 din Liga a III-a, băcăuanii se deplasează în fieful Oțelului Galați pregatit de Petre Grigoraș. „Întâlnim o echipă redutabilă care, pe lângă Neagu, Sârghi sau Dan Popescu, l-au achiziționat recent și pe Georgian Păun. Ne așteaptă un meci dificil, suntem conștienți de asta, dar eu îmi doresc să nu mai repetăm greșelile de joc de până acum, în special cele din faza de apărare”, a declarat tehnicianul CSM Bacău, Giani Florian.

        Programul complet al etapei a șasea (sâmbătă, ora 15.00): Sporting Liești- Dacia Unirea Brăila, SC Oțelul Galați- CSM Bacău, Sportul Chișcani- CS Făurei, CSM Râmnicu-Sărat- CSM Focșani 2007, Avântul Valea Mărului- Viitorul Ianca.

        Clasamentul Seriei 2

        1 CSM Rm. Sărat 5 4 1 0 10-2 13p.
        2 Dacia Brăila 5 4 0 1 16-5 12p.
        3 Sporting Liești 5 3 1 1 12-8 10p.
        4 SC Oțelul Galați 5 3 1 1 7-4 10p.
        5 CSM Focșani 5 2 2 1 15-8 8p.
        6 Viitorul Ianca 5 2 2 1 6-4 8p.
        7 CSM Bacău 5 1 1 3 3-9 4p.
        8 Sportul Chișcani 5 1 1 3 4-15 4p.
        9 CS Făurei 5 0 1 4 6-15 1p.
        10 Av. V. Mărului 5 0 0 5 1-10 0p.

        Fotbal/ Liga a II-a: Puncte de afară?

        Blocată săptămâna trecută de cazurile COVID-19 din lot, care au dus la amânarea pentru data de 28 octombrie a jocului cu Viitorul Pandurii Aerostar Bacău speră să-și desfacă din nou aripile weekend-ul acesta. Miercuri, Cebotari și Alecsandru au rezultat negativi la testarea pentru depistarea noului Coronavirus, astfel încât ieri, băcăuanii așteptau avizul FRF pentru a se deplasa la jocul de sâmbătă cu CSM Slatina, din etapa a opta a ligii secunde.

        „Îmi doresc să jucăm și, mai mult decât atât, îmi doresc să ne întoarcem de la Slatina cu punct sau puncte. Avem nevoie”, a declarat antrenorul Aerostarului, Daniel Munteanu, care i-a recuperat pe Mihalcea și Burlacu după accidentările suferite. Va lipsi în schimb Moisi, suspendat.

        Celelalte meciuri ale etapei a opta: Universitatea Cluj- Concordia Chiajna, CSM Reșița- Pandurii Lignitul, Ripensia- Metaloglobus, Csikszereda- Unirea Slobozia, Dunărea Călarași- Gloria Buzău, Viitorul Pandurii- Poli Timișoara, CSM Slatina- Aerostar, Farul Constanața- Turris Oltul Turnu Măgurele, Fotbal Comuna Recea- Petrolul. Jocul Rapid- CS Mioveni a fost amânat pentru data de 29 octombrie.

        Clasamentul Ligii a II-a

        1 U Craiova 1948 7 5 2 0 21-9 17p.
        2 Universitatea Cluj 7 4 1 2 11-5 13p.
        3 Metaloglobus 7 3 4 0 9-4 13p.
        4 Rapid București 7 4 1 2 14-12 13p.
        5 Dunărea Călărași 5 4 0 1 9-4 12p.
        6 Poli Timișoara 6 3 2 1 5-3 11p.
        7 Petrolul Ploiești 6 3 1 2 13-5 10p.
        8 Farul Constanța 6 3 1 2 9-7 10p.
        9 CS Mioveni 7 2 4 1 3-2 10p.
        10 Unirea Slobozia 7 3 1 3 8-8 10p.
        11 Turris Oltul 7 2 3 2 12-10 9p.
        12 Concordia 7 2 2 3 13-11 8p.
        13 CSM Reșița 6 2 2 2 2-7 8p.
        14 Csikszereda 6 2 1 2 7-6 7p.
        16 Viitorul Pandurii 5 2 1 2 10-12 7p.
        16 Gloria Buzău 6 1 3 2 6-7 6p.
        17 Ripensia Timiș. 6 2 0 4 5-14 6p.
        18 Comuna Recea 6 1 1 4 8-14 4p.
        19 CSM Slatina 5 1 0 4 4-8 3p.
        20 Aerostar Bacău 6 1 0 5 5-10 3p.
        21 Pandurii Lignitul 6 0 0 6 2-18 0p.

        Ce…ne…mai facem?

        A venit weekendul și eram obișnuiți să avem o agendă, să ne pregătim să facem, să dregem. Ei bine, nu mai facem. Criza de Covid a pus lacătul cam peste tot. Dacă eram obișnuiți să avem ce vedea la teatru, la cinema sau să savurăm diferite spectacole de divertisment, mai mari sau mai mici, acum nu mai avem nimic. Doar câteva lucruri, pe ici, pe colo, și alea online. E trist, dar asta e.

        Actorii de la „Bacovia” ar fi trebuit să joace în acest sfârșit de săptămână premiera „Iar te sinucizi, iubito?!” Din păcate, din cauza ratei de infecție prea mari din Bacău, spectacolul nu va mai avea loc. Distribuit în această producție, actorul Florin Zăncescu a comentat pe facebook: „în 40 de ani de carieră este pentru prima dată când joc o premieră cu sala goală, dar cu filmare drept mărturie, în plină pandemie! Toată echipa a muncit o lună și jumătate. Era singura soluție să nu țicnim! Scăpăm de Covid dar ajungem la psihiatrie, nu mau durează mult!”.

        Sperăm că, măcar dacă se filmează, poate vom vedea ceva online. Pentru că totul de acum va fi online. Am mai văzut muncă online, școală online, artă online, dragoste online…și urmează mâncare online. Acum, că le-am rezolvat pe toate, trecem în revistă, totuși, două evenimente. Evident online. Vineri, 16 octombrie, Filarmonica „Mihail Jora”, prezintă online cu facebook live de la ora 18.30 „Povestea soldatului”, de Igor Stravinski. Dirijor, Valentin Doni; povestitor, Gheorge Geo Popa. Soliști:Radu Teodor, vioară; Stelian Dima Resmeriță, contrabas; Marius Palade, clarinet; Mihai Badiu, fagot; Iulian Suru, trompetă; Claudiu Chirilă, trombon și Sorin Sofian, percuție.

        18 octombrie-Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

        În perioada 12 – 18 octombrie 2020, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) derulează o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

        La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în cadrul manifestărilor prilejuite de „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”, Centrul de Informare „Europe Direct”, Bacău si Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Bacău vor organiza, în format online, dezbateri la care vor participa studenți, cadre didactice și reprezentanți ai echipei interinstituționale de prevenire și combatere a traficului de persoane din județul Bacău.

        Este vorba despre coordonatoarea Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane, Bacău, subcomisar de poliție Alina-Manuela Rusu și inspectorii de specialitate Daniela Aniței și Liviu Nistor de la aceeași instituție. Prin această campanie se dorește nu numai informarea, ci şi conștientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen.

        Ambulanța a preluat integral testările GRATUITE la domiciliu pentru COVID-19

          Echipajul de pe ambulanță care prelevează probele este format dintr-un asistent medical și un ambulanțier

          De aproape o săptămână, cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Bacău a preluat în totalitate testările la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomele specifice infecției cu noul coronavirus. Până acum, de aceste testări se ocupa doar Direcția de Sănătate Publică, cea care prelua apelurile, le centraliza și apoi le trimitea pentru efectuare tot către Serviciul de Ambulanță, dar pentru o mai bună organizare și eficientizare a acestor servicii medicale acestea sunt acum coordonate direct de către personalul de la Salvare.

          Concret, din acest moment, angajații Serviciului Județean de Ambulanță Bacău sunt cei care preiau direct apelurile venite prin 112, centralizează datele, la fiecare pacient eliberează un cod de caz, iar apoi un echipaj format dintr-un asistent medical și un ambulanțier se deplasează la domiciliul fiecărei persoane și prelevează probele pe loc.

          „Testări la domiciliu am făcut mereu, de când s-a declanșat pandemia de coronavirus, numai că trebuia să ne ducem la DSP, să luăm fișele cu codurile de caz, kiturile de recoltare, apoi să ne deplasăm la domiciliul pacienților, să prelevăm probele. Acum facem noi tot. Avem și kituri de recoltare, preluăm noi toate cazurile, facem fișele pe fiecare caz, le centralizăm și organizăm traseele de recoltare. Reușim să facem circa 100 de testări pe zi. Recoltăm inclusiv la contacți, dacă se încadrează în definiția de caz COVID-19. Practic, acum s-a simplificat procedura prin preluarea acestor testări de către noi”, ne-a explicat Alina Banu, asistentul șef al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

          Așadar, dacă prezintă cel puțin 3 dintre simptomele definiției de caz coronavirus, respectiv tuse seacă, febră, dureri în gât, pierderea gustului, a mirosului, dureri musculare și stare de rău general, persoanele care sună la 112 sunt imediat preluate ca posibili purtători ai virusului SARS-CoV-2, sunt introduse într-o bază de date care generează un cod de caz și un echipaj de la Ambulanță se deplasează la domiciliul acestora pentru a li se preleva probele pentru testarea RT-PCR.

          ATENȚIE! Până la primirea rezultatului, persoanele testate nu trebuie să iasă din casă!

          „Rezultatul testelor se transmite direct la DSP Bacău. Dacă persoana testată este pozitiv coronavirus, în funcție de starea acestuia, se decide dacă aceasta urmează tratament la domiciliu sau dacă trebuie transportată la spital. Doar medicii de la DSP decid asta și tot ei îi evaluează, tot ei efectuează și ancheta epidemiologică pentru a vedea dacă sunt și alți posibili contacți care trebuie testați și monitorizați. Noi doar recoltăm probele! Se merge pe solicitări la cerere, pe declarațiile fiecărui pacient. Dacă starea pacientului este mai gravă decât a prezentat-o la telefon, atunci se solicită o ambulanță și acesta este transportat imediat la spital, în zona de tampon de la Urgențe, unde va fi preluat de echipa medicală de specialitate și tot aici se așteaptă și rezultatul testării. Dacă nu este cazul de transport la spital, rezultatul testărilor se transmite telefonic pacientului de către echipa coordonatoare de la DSP Bacău”, a mai precizat asistenta șefă Alina Banu.

          Odată efectuat apelul la 112, testarea se efectuează în maximum 24 de ore, în funcție de numărul de cazuri care apar pe zi. După recoltare, rezultatele vin între 24 și 48 de ore. Testele se prelucrează la Spitalul Județean de Urgență Bacău (pentru probele recoltate din zonele Bacău, Buhuși și Podu Turcului și comunele limitrofe), la Spitalul Municipal Onești (pentru probele din zonele Onești, Slănic Moldova, Tg. Ocna și comunele limitrofe) și la Spitalul Comănești, pentru recoltările din acea zonă. Echipajul de pe Ambulanță care efectuează aceste testări poartă echipament de protecție, pe care îl schimbă la fiecare recoltare, iar după fiecare traseu complet ambulanța se decontaminează în stație.

          În tot acest timp, Serviciul de Ambulanță Județean Bacău efectuează și intervențiile de urgență, fără a afecta deloc această activitate, iar mașinile de salvare folosite sunt altele decât cele care se deplasează la cazurile de cod roșu (pacient critic, cu risc vital), galben (urgență, cu risc de agravare) sau verde (urgență, dar fără să fie pusă viața pacientului în pericol). „Să nu uităm totuși că noi suntem un serviciu de urgență! Avem peste 250 de solicitări pe gardă! Personalul este epuizat, suntem insuficienți, dar încercăm să le facem pe toate. Nu facem diferențe. De aceea contează foarte mult și sinceritatea pacientului care apelează la 112 și care trebuie să realizeze că noi suntem aici pentru a salva vieți și a le fi de ajutor celor care au nevoie”, a încheiat asistenta șefă Alina Banu.

          De ce n-a interesat pe nimeni războiul armeano-azer

          Dacă n-ați fost plecați prea departe, e imposibil să nu fi aflat că, de câteva săptămâni, au loc lupte între forțele Azerbaigeanului și cele ale Armeniei. Foste republici sovietice, una musulmană, alta ortodoxă, cele două țări își dispută un teritoriu numit Nagorno Karabah – Karabahul Muntos.

          Conflictul e vechi, din anii ’90, dacă nu chiar și mai vechi. Din când în când izbucnesc lupte, ambele părți cumpărând, în disperare, armament de la negustorii internaționali. Acum câțiva ani, când se reluaseră ostilitățile, era mare deranj prin presa internațională.

          Motivul e simplu: Rusia trebuia dată exemplu negativ, Moscova fiind aliatul tradițional al armenilor. Se rememora celebrul război georgian din 2008, când, sfătuit de americani, guvernul de la Tbilisi a intrat în Osetia de Nord (o altă enclavă disputată) și a atacat trupele rusești.

          Reacția rușilor a fost, atunci, rapidă, în câteva zile războiul fiind terminat cu înfrângerea georgienilor sub privirile indiferente ale US Navy. Ceea ce este interesant e că, anul acesta, nu am mai asistat la păruială tradițională în presă cu rușii. Anul acesta, Rusia nu a făcut nici un gest pentru a sprijini Armenia.

          În afară de intervenția diplomatică, prin care a cerut celor două părți să se așeze la masa tratativelor. Rusia este, într-adevăr, aliatul tradițional al Armeniei, dar, anul trecut a avut loc o revoluție colorată care a dat jos guvernul pro-rus de la Erevan, care câștigase alegerile, și l-a înlocuit cu unul ostil Moscovei. Se aude chiar că, înainte de reizbucnirea ostilităților, guvernul armean ar fi transmis Rusiei solicitarea să părăsească baza aeriană de la Gyumri, unde se află staționate avioane Mig 29 și complexe de rachetă sol-aer.

          Se sugerează, deci, că războiul declanșat acum ar fi, deci, o metodă rusească de a rezolva o problema delicată. Practic, azerii ar fi declanșat ostilitățile știind că Rusia nu va interveni militar. Luptele s-au oprit, se poartă negocieri, dar e clar că armenii nu vor mai cere rușilor să plece.

          E o situație mai complexă, destabilizarea Caucazului fiind un capitol important dintr-un plan mai vechi publicat de RAND Corporation pentru destabilizarea Rusiei, alături de scăderea influenței Moscovei în Ucraina, Belarus și chiar Moldova.

          În încheiere să amintim celebrul episod al Crizei rachetelor din 1961. Pe scurt: americanii află că rușii trimit rachete nucleare în Cuba, navele care le transportă sunt blocate de Marina americană, lumea e în pragul războiului nuclear, Kenedy ține un celebru discurs și, surprinzător, rușii dau înapoi.

          Lumea liberă a învins! Sau nu?! Puțină lume a aflat, atunci, că pentru a-i convinge pe ruși să-și retragă rachetele aflate în drum spre Cuba, americanii au fost de acord să-și retragă propriile rachete amplasate în Turcia, în coasta URSS. Dacă, în loc să gândim din perspectiva occidentală, a înfrângerii Moscovei, vom gândi ca rușii, vom observa că ei au câștigat.

          Ionel Palăr, PNL: „Am decis să nu candidez la alegerile parlamentare”

            Într-un comunicat remis presei, deputatul Ionel Palăr (PNL) a declarat: „Am luat decizia de a nu candida pentru un nou mandat de parlamentar, iar gestul meu se încadrează în aceeași logică prin care, imediat după alegerile locale, mi-am anunțat demisia din funcția de președinte al PNL Bacău, ca urmare a rezultatelor nesatisfăcătoare obținute la alegerile locale.

            Ca parlamentar al statului român, am contribuit la elaborarea a sute de legi care au reglemetat aspecte dintre cele mai diverse din societatea românească și mi-am făcut datoria ori de câte ori am fost solicitat, pentru a susține proiectele majore ale județul Bacău și obiectivele administrației liberale 2004 – 2016: Spitalul Municipal, podul de la Șerbănești, pasajul subteran ”Ștefan Gușă”, Teatrul de vară ”Radu Beligan”, Centrul de Afaceri, Planurile Integrate de Dezvoltare Urbană (PIDU) de la Bacău și Comănești, care au dus la modernizarea celor două comunități. Am luat poziții publice față de modul discreționar în care primarii liberali au fost tratați la alocarea fondurilor de către guvernele PSD sau de Consiliul Județean Bacău și am sprijinit aleșii locali liberali din întreg județul, în toate demersurile lor constructive.

            Ca parlamentar, cea mai mare satisfacție mi-a adus-o activitatea de președinte al Comisiei Permanente Comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, postură din care m-a preocupat salvarea și promovarea unor valori naționale, dincolo de granițele țării. Am contribuit direct la includerea în lista Patrimoniului mondial UNESCO a scoarței tradiționale românești, a mărțișorului, m-am opus retragerii dosarului Roșia Montană de pe lista UNESCO, am deblocat situația de la cetățile dacice din munții Orăștiei și a dosarului ”Cămășii cu altiță – ia românească”. Știu că, poate, pentru unii, acestea sunt elemente mai puțin importante, dar am preferat să-mi leg numele de astfel de proiecte, care țin de spritul românesc și de valorile în care am fost format și în care cred.

            PNL Bacău are în rândurile sale numeroși colegi care pot reprezinta cu cinste și responsabilitate Bacăul în Parlamentul României. De altfel, așa cum am mai anunțat, rămân în continuare alături de colegii mei liberali și-mi pun la dispoziția acestora toată priceperea și experiența acumulate în decursul activității mele politice.

            Sunt încrezător că proiectul pe care l-am promovat în campania de la alegerile locale, acela de a transforma județul Bacău într-o zonă turistică, în a doua Bucovină a Moldovei, rămâne unul viabil, apreciat de 31% dintre locuitorii județului Bacău, care m-au creditat cu votul lor. Voi continua să susțin și să promovez acest proiect, ca pe un element de referință pentru dezvoltarea județului.”

            Întâlnire la Prefectură pe tema drumului expres Bacău – Piatra Neamț

            Astăzi, 15 octombrie 2020, de la ora 14.30, în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ, conducerea Instituției Prefectului – județul Bacău reprezentată de subprefecții Narcis Jitaru și Dragoș Emil Dragu a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții CNAIR(Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) în cadrul proiectului de realizare a drumului expres Bacău -Piatra Neamț.

            Discuțiile au avut în vedere o analiză a variantelor propuse pentru alegerea alternativei optime de traseu, în scopul elaborării și realizării studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv, fiind invitați să participe toți factorii interesați de pe raza județului, autorități și instituții implicate în procesul de aprobare și avizare a proiectului.

            Proiectul face parte din strategia de implementare la nivel național pentru drumul expres cu denumirea generică „Moldavia Expres, indicativ DX5A, cuprins în Master Planul General de Transport al României, fiind cofinanâat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

            „A fost o primă întâlnire într-un proiect de interes local și național. Discuțiile au avut în vedere o analiză a variantelor propuse pentru alegerea alternativei optime de traseu, în scopul elaborării și realizării studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv, fiind invitați să participe toți factorii interesați de pe raza județului, autorități și instituții implicate în procesul de aprobare și avizare a proiectului. Ne dorim o bună colaborare pentru eficientizarea derulării activităților necesare realizării proiectului”, a precizat subprefectul Narcis Jitaru.

            Consilierii locali, validați de Instanță

              Judecătoria Bacău a validat, zilele trecute, cei 22 din cei 23 de noi consilieri locali băcăuani. Un singur candidat a fost invalidat.

              Este vorba de Aurelia Țaga, de la Pro România, care a renunțat la mandat fiind aleasă și pe listele de la Consiliul Județean.

              Pro România va trebui să decidă un înlocuitor de pe lista de supleanți, dar acest lucru se va face numai după întrunirea noului Consiliu local.

              Din punct de vedere politic, Alianța PNL USR PLUS are cel mai mare număr de consilieri – 9 – fără a deține, însă majoritatea. Urmează, cu câte 4 consilieri Alianța Social Umanistă (PSD – PPU SL) si Pro România, PER cu 3, PMP cu 2 și un independent – Dorin Chirilescu.

              Mandatul noului primar, Lucian Viziteu, a fost validat de săptămâna trecută. Urmează să se convoace prima ședința a noului Consiliu local pentru a se face transferul de putere.

              Cazurile uşoare şi medii de infectări cu SARS-CoV-2 nu se mai internează

                Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Timişoara, că de săptămâna viitoare, în baza unei ordonanţe de urgenţă care este în pregătire, cazurile uşoare şi medii de infectări cu SARS-CoV-2, precum şi cele asimptomatice, vor putea rămâne acasă, sub monitorizarea medicilor de familie, cazurile grave urmând să fie spitalizate.

                „Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti”, a afirmat Nelu Tătaru.

                Ministrul Sănătăţii a mai precizat că medicii de familie, prin contracte separate, suplimentare, cu Casa de Asigurări de Sănătate pot face monitorizarea prin telemedicină sau pot presta servicii medicale la Direcţia de Sănătate Publică pentru anchete epidemiologice.

                Thermoenergy dă drumul la căldură

                  Având în vedere prognoza meteo pentru următoarele zile, care prevede o scădere accentuata a temperaturilor exterioare, începand cu data de 16.10.2020, Thermoenergy Group S.A. Bacău va începe, progresiv, furnizarea energiei termice pentru încălzire către toți consumatorii arondați la SACET.

                  SIF Moldova a început răscumpărarea a 2 milioane de acțiuni

                  Societatea de Investiții Financiare (SIF) Moldova a demarat prima etapă a unui program de răscumpărare de acțiuni proprii. În total, vor fi achiziționate maximum 2 milioane de acţiuni proprii, acestea urmând a fi distribuite angajaţilor, administratori şi directori, în cadrul unor programe de tip „stock option plan”.

                  Programul de răscumpoărare se va derula din această lună până la finalul anului, preţul maxim pe care-l va plăti fiind de 1,6 lei pe acţiune, așa cum au decis acționarii la Adunarea Generală Extraordinară din primăvară, ocazie când au decis și programul de răscumpărare a maximum 20,8 milioane de acţiuni (2% din capitalul social).

                  Din acest total, 11 milioane de acţiuni vor fi cumpărate în vederea reducerii capitalului social prin anularea lor, iar maximum 9,8 milioane de acţiuni vor fi răscumpărate în cadrul programelor de stock option plan.

                  „Programul de răscumpărare anterior, aprobat de Adunarea Generală Extraordinara a Acționarilor din18.04.2019, a fost un succes din perspectiva interesului manifestat de investitori, derulat prin oferta publică prin care au fost răscumpărate un număr de 12.700.000 din acţiunile proprii, în valoare de 23.495.000 lei la un preț de 1,85 lei/acțiune.

                  Interesul foarte mare al investitorilor a condus la depunerea în cadrul ofertei a 171.322.453 acțiuni, reprezentând 16,91% din capitalul social, astfel că indicele de alocare stabilit în cadrul Ofertei a fost 0,0741292211”, au justificat noua măsură administratorii SIF Moldova. În total, SIF Moldova ar putea plăti 3,2 milioane de lei, intermediarul operaţiunii de piaţă fiind BT Capital Partners. La data de 31 august, SIF Moldova avea un activ net de 1,90 miliarde lei.

                  Festivalul I.D. Fest 2020 – educația non-formală prin teatru continuă într-o nouă abordare

                  În perioada august – noiembrie 2020, Asociația Ingenious Drama organizează ediția cu numărul 21 a evenimentului I.D Fest, unul dintre cele mai longevive festivaluri de teatru amator tânăr din România.

                  Din anul 1997, festivalul I.D.Fest se întâmplă anual în orașul Bacău și are ca obiectiv facilitarea accesului la educație non-formală prin teatru pentru tinerii din România. Circa 500 de persoane participă la festival, I.D.Fest devenind de-a lungul timpului, un proiect de însemnătate pentru dezvoltarea culturală a publicului băcăuan și nu numai.

                   

                  Anul acesta însă, în contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, festivalul se desfășoară sub o altă formă, dar cu un impact semnificativ. O altă noutate o reprezintă extinderea evenimentului în sfera socială, cu sprijinul Fundației Orange și prin intermediul unei finanțări de 32.000 lei, acordate în cadrul “Susține un ONG”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei Orange în proiecte sociale.

                  În perioada 24 august – 10 septembrie, prima etapă a festivalulului s-a derulat în 7 orașe sub forma unei Călătorii în copilărie. Traineri și actori profesioniști au susținut la nivel local, ateliere de formare dedicate unor trupe de teatru amator din Bacău, Botoșani, Timișoara, Câmpina, Brașov, Pitești și București. Către fiecare oraș au plecat în călătorie patru organizatori I.D. Fest, ce au susținut realizarea atelierelor și au ajutat la documentarea acestora.

                  Trupele participante în acest an au fost: A.C.T Bacău, In the Shop și Nobody’s Group (Bacău), Ad Hoc (Pitești), Amprente (Brașov), Atelierul de Teatru (Botoșani), The Hooleelogans (Timișoara), Trupa Mircea Albulescu (Câmpina) și Victory of Art (București). Toate aceste trupe de teatru amator sunt formate din liceeni pasionați de arta teatrală. Aceștia au participat la 5 zile de ateliere organizate de tineri actori profesioniști precum Mircea Băluță, Eduard Burghelea, Minodora Broscoi, Bianca Doba, Vlad Bălan, Camelia Pintilie, Andreea Ciocârlan, Matei Lucaci-Grünberg, Sever Bârzan și Carla Mihai. Scopul acestor evenimente a fost dezvoltarea abilităților de muncă în echipă, de improvizație și creație a tinerilor actori.

                  Un scurt metraj va fi realizat de către fiecare echipă pentru a ilustra desfășurarea workshop-urilor și rezultatele acestora. Scurt metrajele vor fi prezentate publicului în perioada octombrie – noiembrie 2020. De asemenea, ca în fiecare an, vor avea loc seri de film, derulate atât în aer liber, precum și în cadrul Teatrului Municipal Bacovia.


                  Începând cu luna octombrie, vor fi organizate ateliere de educație non-formală pentru tineri defavorizați din centre de plasament din județ. Astfel, 160 de tineri cu vârste între 6 și 18 ani vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de teatru și dezvoltare personală, organizate sub îndrumarea unor actori profesioniști și traineri specializați.

                  ,,Prin această nouă inițiativă, urmărim să extindem latura de incluziune socială a proiectului I.D. Fest, apelând la educația prin teatru ca un factor unificator, ce va aduce împreună diferite publicuri defavorizate din județul Bacău. Întrucât în anii anteriori experiența spectacolelor de teatru și a atelierelor organizate în beneficiul adulților din penitenciarului Bacău a fost una edificatoare pentru noi, suntem încrezători că rezultatele vor fi mult peste așteptări și în acest an” a mentionat președintele Asociației Ingenious Drama, George Bogdan Bejan.

                   

                  ,,ID Fest este o parte foarte mare din viața mea, însumând aproximativ 8 ani de când sunt o parte activă și mai bine de 12 de când mă fascinează mișcarea. Faptul că acest festival a început să prindă rădăcini în comunitatea activă nu mă face decât să fiu extraordinar de mândru că am ales să fiu parte a acestui proiect. Ne propunem să încurajăm dezvoltarea de inițiative similare și în alte orașe ale țării și să promovăm teatrul ca metodă non-formală de educație, reintegrare și incluziune socială. Mulțumim Fundației Orange pentru încrederea acordată!” a declarat Horia Pintilescu, Service Engineer Orange Services, fost organizator I.D. Fest și membru al trupei A.C.T. Bacău.

                   

                  Programul complet al festivalulului I.D Fest 21 va fi disponibil în curând pe pagina de Facebook I.D. Fest.