marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1722

Coletele poștale, direct la ușă

    Băcăuanii care aleg serviciile de curierat ale Poștei Române vor putea primi coletele direct la domiciliu. Anunțul a fost făcut de Compania Naţională Poşta Română care poate livra, în orice localitate, trimiterile poştale, din anumite clase de servicii, la sediul sau domiciliul clienţilor.

    Măsura a fost luată ca urmare a creșterii volumului de achiziții făcute din mediul online, inclusiv a trimiterilor internaţionale de import. Tariful se negociază pe bază de contract, coletul urmând să ajungă la destinatar într-o zi sau două, în acelaşi oraş, sau trei-patru zile, în restul localităţilor. Clienții vor beneficia de condiţii similare de prestare cu cele ale operatorilor poştali concurenţi de pe piaţă (notificarea prin SMS, contactarea telefonică pentru confirmarea zilei de livrare, monitorizarea traseului în sistem Track & Trace, pe site-ul Poştei Române).

    Serviciul va fi valabil pentru comenzile de alimente la temperatură ambientală, dar şi pentru produsele non-alimentare, de la retailerii care încheie contracte cu Poşta Română. „Poşta Română a dezvoltat o nouă reţea de transport care să asigure livrarea mecanizată, având suport logistic dedicat, în fiecare localitate de pe teritoriul României. Aceasta este proiectată pe un număr de 167 de subunităţi poştale (157 în mediul urban şi 10 în mediul rural), care au fost dotate cu suportul logistic şi uman necesar – autovehicule, infrastructură IT, de comunicaţii şi agenţi curieri”, au transmis reprezentanții companiei.

    Colete din țară și de afară

    Astfel, clienţii Poştei Române au asigurată livrarea la domiciliu pentru Serviciul Stai Acasă Plus (colete cu o greutate maximă de 30 kg) și Serviciul Express, (greutate maximă 20-30 de kg, în funcție de conținut), timpii de livrare fiind de 12 – 36. În plus, pentru coletul poştal intern din serviciile Standard, Valoare declarată, Ramburs şi Confirmare de primire, cu serviciul suplimentar Factaj (tarif pentru livrare la domiciliu sau la sediu a coletelor poştale interne), noua reţea de transport permite asigurarea livrării trimiterilor de colete poştale interne, la domiciliu, în orice localitate din România.

    Un ultim serviciu care beneficiază de această facilitate este și cel care vizează coletele poştale şi pachetele mici extracomunitare import – EMS – Express Mail Service (pentru care s-a asigurat serviciul de Comisionariat Vamal şi clientul solicită livrare la domiciliu/sediu). Până în prezent, se asigura livrarea mecanizată a trimiterilor la domiciliu doar pentru clienţii din Municipiul Bucureşti şi localităţile din judeţul Ilfov, dar de acum serviciul este disponibil şi pentru destinatarii din toată ţara.

    Timpii de livrare sunt de la 2 la maxim 5 zile, în acest interval nefiind inclusă perioada necesară efectuării formalităţilor vamale. Totodată, Poşta Română a introdus tariful de livrare la domiciliu a trimiterilor import supuse serviciului de comisionariat vamal: 14 lei/trimitere (TVA inclus), pentru destinatarii care solicită expres acest lucru.

    Asfaltare de noapte pe Centura Bacăului – VIDEO

      Se lucrează în schimbul trei pe Centura Bacăului. Constructorii sunt filmați asfaltând podul de peste Bistrița pe timpul nopții.

      Încă o comună pe lista celor în care e obligatorie masca. Care sunt ratele de infectare din județ

        Consiliul Județean pentru Situații de Urgență a inclus și comuna Bârșanești pe lista unităților administrativ-teritoriale în care masca este obligatorie în spaţiile publice deschise, ca urmare a depășirii ratei de 3 infectați la mia de locuitori.

        Bârsăneștiul se adaugă celorlalte 8 UAT în care masca este obligatorie, localități care au fost stabilite pe 15 octombrie: Itești
        Săucești, Letea Veche, Bacău, Măgura, Hemeiuș, Sarata și Filipești.

        CJSU a inclus și comunele Racova și Nicolae Bălcescu pe lista localităților cu o rată cuprinsă între 1,5 și 3 la mie.



        Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Jucăm! Jucăm și câștigăm?

        La începutul săptămânii, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Covasna făcea public faptul că, în Sfântu-Gheorghe, numărul cazurilor de COVID-19 a depășit pragul de 3 la mia de locuitori cumulat pentru ultimele 14 zile. Măsurile anunțate de CJSU Covasna puneau un semn de întrebare și asupra derulării etapei a zecea a Ligii Zimbrilor la handbal masculin, programată de FRH, vineri, 23 octombrie, la Sfântu-Gheorghe.

        S-a vehiculat posibilitatea amânării rundei. Sau, eventual, schimbarea locației. Numai că România e…România, Federația Română de Handbal e…Federația Română de Handbal, iar legătura dintre FRH și Sfântu-Gheorghe e mai trainică decât uniunea dintre Filemon și Baucis. Prin urmare, etapa a zecea din Liga Zimbrilor va fi găzduită, ca și precedentele nouă runde ale sezonului, de orașul Sfântu-Gheorghe. Și se va desfășura in-coropre la data fixată inițial: azi, 23 octombrie.

        În cadrul rundei de astăzi, CSM Bacău va întâlni, de la ora 13.45, vecina de clasament, CSM Vaslui. Băcăuanii ocupă locul 14 (din 16), cu trei puncte totalizate în cinci partide disputate. Vasluienii sunt cu un punct și un loc mai sus, dar având la activ nu mai puțin de opt jocuri.

        Ținând cont de starea de sănătate a lotului (vor absenta doar Stănică și Sretenovic) și de faptul că, în ultima perioadă, programul de antrenament s-a derulat normal, este de așteptat ca echipa pregătită de pe margine de Sandu Acsinte și din „off” de Sandu Iacob să-și adjudece acest derby zonal și să bifeze a doua victorie stagională. Se poate? Se poate: jucăm, jucăm și câștigăm!

        Celelalte partide ale etapei a zecea: Magnum Botoșani- Potaissa Turda, CSM Reșița- CSU din Suceava, CSM Focșani 20017- HC Buzău 2012, CSM Bucuresti- Dinamo București (ora 16.30/ TVR2), Dobrogea Sud Constanța- CSM Făgaraș, Dunărea Călărași- Steaua București, Minaur Baia Mare- Politehnica Timișoara.

        Fotbal/ Liga a II-a: Măcar cu Recea să ne fie cald

        Aerostar se pregătește pentru două meciuri foarte importante. Două jocuri într-un interval de numai patru zile, care ar putea urca echipa băcăuană de pe penultimul loc al clasamentului într-o zonă ceva mai liniștită.

        Și ceva mai caldă. Sâmbătă, „aviatorii” (locul 20, 3 puncte), primesc vizita vecinei de clasament Fotbal Comuna Recea (locul 19, 4 puncte), în runda a noua a ligii secunde, pentru ca miercurea viitoare, pe „Aerostar” să poposească Viitorul Pandurii Târgu-Jiu, într-o restanță din etapa a șaptea. Dar cum pepenele se mănâncă pe felii, echipa antrenată de Daniel Munteanu își concentrează deocamdată atenția pentru jocul de sâmbătă.

        Recea lui Nae Constantin și Vali Bădoi vine după câteva isprăvi notabile (victorie cu Rapid și un egal pirotehnic cu lidera U Craiova 1948), dar și după înfrângerea internă de duminică trecută, cu 1-2 (de la 1-0) în fața Petrolului, dublată de eliminarea suferită miercuri, în Cupa României, ca urmare a unui 3-4 (de la 3-1) cu CS Sânmartin. „Problemele nu ni le fac adversarii, cât ni le facem singuri. S-a văzut asta și la Slatina”, a declarat antrenorul Aerostarului, Daniel Munteanu, care a avut un mesaj clar pentru jucătorii săi:

        „Dacă vreți să vă întoarceți în Liga a III-a, să vă schimbați prin barăci, spălându-vă la furtun, o faceți fără mine! Eu vreau să continuăm în Liga a II-a, pe stadioane și cu echipe de tradiție. Aștept o altă atitudine din partea voastră, începând cu meciul contra celor de la Recea!”.

        Toți cei 19 băcăuani testați miercuri au ieșit negativ, Aerostar așteptând rezultatele testelor de joi pentru restul lotului și al staff-ului. Cert este că la jocul de sâmbătă, ACS Fotbal Comuna Recea, gazdele nu vor putea conta pe Yabre, suspendat. Un suspendat și în lotul oaspeților: Ante Bakmaz.

        Programul etapei a noua (sâmbătă, ora 11.00): Aerostar -Fotbal Comuna Recea, Poli Timișoara- CSM Slatina, Gloria Buzău- Viitorul Pandurii, Unirea Slobozia- Dunărea Calărași, Metaloglobus- Csikszereda, Pandurii Lignitul- Ripensia, Turris Oltul Turnu-Măgurele- CSM Reșița, Concordia- Farul (ora 11.30), Petrolul- U Craiova 1948 (25 octombrie, ora 15.00), CS Mioveni – U Cluj (26 octombrie, ora 18.00).

        A început reabilitarea dispensarului TBC, locație externă a Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși

          Lucrările constau în reparații, gletuit, văruit, reabilitare instalație electrică, instalație sanitară, căi de acces exterioare.

          Dispensarul nu a mai beneficiat de astfel de lucrări în ultimii ani, infrastructura necesitând urgent efectuarea unor reparații, având în vedere că și pacienții au solicitat acest lucru, a precizat Constantin Poiană, managerul spitalului.

          Primăria și Consiliul Local Buhuși au pus la dispoziție echipa de muncitori, iar timpul estimativ de finalizare este de două săptămâni.

          Mai multe modalități de plată pentru taxa permiselor, certificatelor de înmatriculare și autorizațiilor de circulație

            Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că au fost suplimentate modalitățile de încasare a tarifelor reprezentând contravaloarea:

            – permiselor de conducere;
            – certificatelor de înmatriculare;
            – autorizațiilor de circulație provizorie, prin intermediul unităților CEC Bank și a altor terminale de plată amplasate în unitățile CEC și în rețeaua ZEBRAPAY situate în supermarket-uri, mall-uri, magazine de proximitate, universități.

            Tarifele se încasează și în CONTUL BCR: RO94RNCB0082000367331018, beneficiar: Regia Autonomă -Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, utilizând mijloacele de plată:

            • virament bancar;
            • mijloace de plată online;
            • Sistemul național electronic de plată online (S.N.E.P) – ghișeul.ro;
            • POS-uri instalate de către RA-APPS la sediile serviciilor publice emitente – în curs de operaționalizare;
            • mandat poștal;
            • alte mijloace de plată, prevăzute de lege.

            ATENȚIE! Reamintim faptul că plata acestor taxe nu mai poate fi achitată în numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, odată cu depunerea documentelor !

            Noul primar a depus jurământul

              Prin Ordinul Prefectului Județului Bacău nr. 350 din 19.10.2020 a fost convocată ședința privind ceremonia de constituire a Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru data de 22.10.2020, ora 11.00. Din cei 23 consilieri, au fost validate mandatele unui număr de 22 consilieri, fiind astfel întrunite condițiile legale pentru convocarea ședinței privind ceremonia de constituire a Consiliului Local. Din numărul total de 22 consilieri ale căror mandate au fost validate de către Judecătoria Bacău, au fost prezenți un număr de 21 de consilieri, un consilier absentând din motive medicale.

              Scopul ședinței a fost constituirea Consiliului Local al Municipiului Bacău și depunerea jurământului de către primarul Municipiului Bacău, ca urmare a alegerilor autorităților publice locale. Lucrările ședinței de constituire au fost conduse de cel mai în vârstă consilier local, ajutat de doi dintre cei mai tineri consilieri locali. Din datele puse la dispoziție a rezultat că cel mai în vârstă consilier este Romică Botoi, născut la data de 16.09.1951, iar cei mai tineri consilieri aleși sunt Ana-Manuela Groza, născută la data de 24.07.1990, și Cristian Ghingheș, născut la data de 18.03.1993.

              Cei trei au preluat conducerea ședinței iar președintele de vârstă i-a invitat pe scenă pe consilieri, în ordine alfabetică, să depună jurământul. Aleșii au citit jurământul cu mâna stângă pe Constituție și cu cea dreaptă pe Biblie, după care au semnat Jurământul în două exemplare, din care unul se păstrează la dosarul de constituire iar celălalt s-a înmânat consilierului. Potrivit Codului administrativ, consiliul local este constituit dacă depun jurământul mai mult de jumătate dintre consilierii validați.

              Lista consilierilor locali (în ordine alfabetică):

              Botoi Romică – Pro România
              Breahhnă-Pravăț Ionela Cristina – PSD
              Candet Gigi-Nucu – PPU
              Cernic Sebastian – USR
              Chiciu Laurențiu Nicolae – PPU
              Chirilescu Dorin – independent
              Crețu Cătălin Bogdan – PNL
              Diaconu Eusebiu-Iancu – Pro România
              Dinu Cătălin-Mihail – PLUS
              Dinu Ioana-Raluca – PSD
              Ghingheș Cristian – PLUS
              Groza Ana-Manuela – USR
              Huluță Ghiorghe – Pro România
              Lazăr Teodor -USR
              Lupu Gabriel Stănică – PNL
              Manolache Cristinel – PER
              Melinte Ion – PMP
              Miroșeanu Liviu-Alexandru – PNL
              Munteanu Mihai-Cătălin – PER
              Stîngaciu Dumitru – PER
              Ștefan Daniel-Dragoș – PMP
              Urban Violeta – PNL

              Prin urmare, Consiliul Local al Municipiului Bacău a fost constituit iar în termen de trei zile se va emite ordinul prefectului prin care se constată îndeplinirea condițiilor legale de constituire a consiliului local.

              „Aș vrea în primul rând să mulțumesc băcăuanilor care m-au învestit cu încrederea lor, apoi familiei mele care a fost și este alături de mine în această perioadă și a suportat absența mea. Mulțumesc și familiei extinse a celor trei partide care au făcut posibilă această victorie. Sunt nerăbdător să îmi încep sarcinile legale, astfel încât peste patru ani să mă pot uita în ochii băcăuanilor și să le spun, alături de consilierii locali, că am meritat încrederea lor, că patru ani nu s-au mai pierdut, că atunci Bacăul va fi un oraș mai bun pentru copiii noștri și pentru noi. Așa să ne ajute Dumnezeu! Mulțumesc! Eu merg la treabă”, a fost mesajul transmis de pe scenă de către primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

              La eveniment au mai participat diverși reprezentanți ai unor servicii din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, reprezentanții unor instituții și ONG-uri, dar și câțiva băcăuani curioși.

              „Începând din acest moment sunt primarul municipiului Bacău și începând chiar de azi am să mă ocup de ceea ce am promis. Astăzi voi vizita toate sediile Primăriei, mâine (vineri, 23 octombrie-n.r.) voi avea discuții cu toți directorii de departamente și șefii de secții, luni, cu toți directorii de școli din Bacău. În acest timp voi încerca să ajung și la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a clarifica situația pandemică în municipiul Bacău, pentru a vedea ce este de făcut pentru a diminua măsurile de restricție impuse.”
              Lucian Daniel Stanciu Viziteu, primarul municipiului Bacău

              O formă aparte de hedonism

              Cu cât îmbătrânim, cu atât ne mai liniștim și încercăm să ne scufundăm în plăcerile simple ale vieții. Îi descoperim, fără să-i fi citit, pe Epicur și pe Aristip din Cirene și ne căutăm liniștea între patru pereți, cu o cafea și o carte. Intră cititul la păcatele hedonismului? „Căci nu este altă mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților”, precum zice Miron Costin. Clar, este. Mai ales în cazul în care cartea pe care o citești este ea însăși o operă de artă. Ce-i drept, în ziua de azi, mai rar.

              Dar dacă ai răbdarea necesară să cutreieri anticariatele virtuale, poți găsi adevărate comori. S-au tipărit cărți frumoase în România și în regimul trecut, și înainte. Iar acum se vând pe câțiva lei, mai mult te costă curierul decât o carte.

              Ați intrat într-o librărie cu 100 de lei? Ați văzut câte cărți bune și frumoase ați fi putut cumpăra cu banii ăștia? Câte? Două-trei? Dar l-ați găsi pe Rabelais? Pe Bălcescu? Pe Nicolae Iorga, Marin Preda, Tudor Arghezi sau, de ce nu?!, pe Lucrețiu Pătrășcanu?!

              Ce cărți se făceau în anii ’50 – ’60! Să citești despre călătoria lui Nicolae Milescu în China dintr-o carte frumos legată si tipărită… Desigur, o poți găsi online, să o citești pe tabletă sau pe eReader. Dar nu ar fi la fel…

              Cu banii pe care i-aș fi putut lăsa într-un restaurant pentru o consumație modestă, am luat „Neoiobagia” lui Dobrogeanu-Gherea, ediția de la 1910. Ce coperți! Ce tipăritură! Ce conținut!

              V-ați dat seama, nu aș da 1.000 de euro pentru un telefon mobil. Dar aș cheltui această sumă pe cărți. Și să vă spun un secret. Pe mine nu mă deranjează că lumea nu mai citește. Dimpotrivă! Cu cât lumea renunță la cărți, cu atât sunt mai mulțumit pentru că acestea devin mai ieftine. Și pot cumpăra mai multe!

              Cartea candidatului

              Sunt convins că v-ar plăcea și dumneavoastră să citiți câte o carte despre ceea ce sunt și ceea ce fac unii dintre candidații la posturile cele mai importante ale administrației centrale sau locale – că tot suntem din nou în campanie electorală. Cum ar fi să cunoaștem astfel mai bine oamenii pe care urmează să-i votăm?

              Dar cine s-ar ocupa de așa travaliu, să documenteze și să scoată „besteller-uri” pe bandă rulantă, pentru că pe la noi la candidaturi se înghesuie mulți, prea mulți.

              Citesc acum deja celebra carte a unei nepoate a candidatului Donald Trump la un nou mandat de președinte al SUA. Ei, da, ați zice, e un candidat de talie mare, mai ales la propriu. Dar cartea scrisă de Mary L. Trump, „Prea mult și niciodată destul. Cum a creat familia mea cel mai periculos om din lume”, îl face varză pe candidat. Doctor în psihologie clinică, dar și cu destul talent de scriitoare, Mary este în primul rând nepoata personajului, omul din casa mare a lui, care știe multe chiar de la fața locului. Mary – spun editorii – „și-a asumat astfel rolul de justițiar, dându-și seama că nu-i poate permite lui Donald să îi distrugă țara, la fel cum a observat că i-a distrus tatăl (fratele mai mare al actualului președinte, care a murit la 42 de ani) și familia”.

              Biografii sau lucrări de analiză dedicate unor personaje cu greutate s-au scris destule. Nici articolele de presă despre ei nu sunt de ignorat, multe cu tentă pro sau contra. Dar o carte ca aceasta despre Trump apare chiar în campania lui electorală și va avea efect.
              Și pe la noi vuiește presa despre unii sau despre alții dintre candidații mai răsăriți. Chiar ei între ei își cam dau la gioale – ca și în SUA, de altfel -, dar o carte a candidatului, o lucrare rotundă despre acesta ar deschide altfel de orizonturi.

              Însă, de, unii candidați merită câte o carte, alții nici măcar o știre de presă. Fie și cu tentă negativă.

              Automobilism/ Raliul Moldovei Bacău: Răspopa vrea revanșa

              Sâmbătă și duminică este programată cea de-a zecea ediție a Raliului Moldovei Bacău. Competiția însumează aproximativ 110 km împărțiti de-a lungul a 12 probe speciale pe un traseu între Bacău și Moinești și contează drept ultima etapă din această ediție a Campionatului Național de Raliuri Betano.

              Având în vedere că titlul național a fost acontat deja de cvintuplul campion al României, Simone Tempestini, suspansul este menținut de lupta pentru adjudecarea etapei băcăuane. Aflat în dublu rol, de organizator și concurrent, pilotul oneștean Adrian Răspopa speră să-și treacă numele pe lista câștigătorilor la clasa sa.

              „Dacă la Iași am scăpat victoria printre degete ca urmare a unei greșeli comise pe penultima probă, sper ca la etapa de acasă lucrurile să stea altfel și să-mi pot lua revanșa. Înainte de toate, îmi doresc însă o cursă cerebrală”, a declarat Răspopa, care va avea ca mașină de concurs o Skoda Fabia R5.

              Ținând cont de reglementările impuse de pandemia declanșată de noul Coronavirus, accesul spectatorilor la probele speciale ale Raliului Moldovei Bacău este interzis. Competiția va demara sâmbătă dimineață, cu PS Runcu 1, și se va încheia duminică, odată cu ultima probă, cea programată de la ora 15.43 pe circuitul de karting „Speed Park”.

              Încă două săptămâni de școală online în Bacău

                În urma reevaluării incidenței cumulată a cazurilor de COVID19 la niveul municipiului Bacău se menține măsura stabilită în art. 2, alin (1), din Hotărârea C.J.S.U. nr. 40 din 04.10.2020, privind desfășurarea cursurilor on-line potrivit scenariului 3 pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 26.10.2020, urmând a fi reevaluată peste o perioadă de 14 zile.

                Totodată, prin Hotărârea nr. 47, adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău în ședința de astăzi, 22 octombrie, desfășurată în sistem audio, au fost actualizate și aprobate scenariile de funcționare pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău, după cum au fost propuse de consiliile de administrație ale acestora, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Direcția de Sănătate Publică Bacău.

                Sinucidere, pe calea ferată, în apropiere de podul de la Narcisa

                  Încă un accident pe calea ferată a fost înregistrat pe liniile feroviare care traversează Bacăul. Potrivit unor surse interne, trenul 1657 București – Bacău a lovit mortal o femeie care – din declarațiile mecanicului de locomotivă – s-ar fi aruncat intenționat în fața mastodontului, cu gândul de a se sinucide.

                  Nefericitul eveniment s-a produs în jurul orei 19.20, înainte de podul de la Narcisa, în zona liniilor de cale ferată din dreptul fostei zone industriale Letea.

                  Trenul care, la intrare în Bacău, avea o viteză de circa 120 de kilometri pe oră, practic, a spulberat femeia sinucigașă, bucăți din trupul acesteia fiind împrăștiate pe o rază de câteva zeci de metri.

                  De reținut că incidentul este cel de-al treilea eveniment de acest gen, din ultimele două saptămâni, care au avut loc pe liniile de cale ferată din Bacău, unul fiind înregistrat la bariera de la Lilieci, unde un biciclist a fost de-a dreptul nimicit de un tren de persoane, iar altul, cu două zile în urmă, când alte două femei (dintre care una cu un handicap) au sfârșit în același mod, în zona Gherăiești.

                  Întâlnire între PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, şi Narcis Jitaru, subprefect de Bacău

                    La sediul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, miercuri, 21 octombrie 2020, a avut loc o întâlnire între PS Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, şi Narcis Jitaru, subprefect al judeţului Bacău, alături fiind prezenţi şi pr. Egidiu Condac, vicar general, şi pr. Adrian Blăjuţă, director al Oficiului pentru Comunicaţii Sociale.

                    Judeţul Bacău este unul dintre judeţele cu cea mai mare comunitate de credincioşi romano-catolici din Dieceza Romano-Catolică de Iaşi, care se întinde pe opt judeţe din zona Moldovei. Credincioşii catolici din Judeţul Bacău au demonstrat de-a lungul timpului o trăire exemplară a credinţei şi o colaborare frumoasă cu Biserica Ortodoxă şi cu celelalte culte, dar şi cu instituţiile statului. Acestea au fost unele dintre concluziile trase în urma discuţiilor pe care păstorul Diecezei de Iaşi, PS Iosif Păuleţ, le-a avut cu dl. Narcis Jitaru, de puţin timp ales subprefect al judeţului Bacău.

                    Printre temele de discuţie au fost şi unele aspecte legate de activităţile sociale pe care le desfăşoară Episcopia de Iaşi pe întreg teritoriul diecezei, prin diferite fundaţii şi asociaţii, amintind în special asociaţiile pentru copii şi tineri. De altfel, dl. Narcis Jitaru este una dintre persoanele foarte implicate în viaţa Bisericii, fiind mai mulţi ani vicepreşedinte al Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi.

                    În continuare, Mons. Iosif Păuleţ i-a adus la cunoştinţă anumite proiecte deja realizate, precum şi altele în desfăşurare, manifestându-şi speranţa de a beneficia şi în continuare de susţinerea instituţiilor statului. Printre acestea, s-a discutat despre noul proiect media al Episcopiei de Iaşi – înfiinţarea unui radio cu specific religios-cultural, îndreptat în mod special spre credincioşii romano-catolici din Moldova, startul la acest proiect fiind dat în mod oficial în urmă cu câteva zile, la 19 octombrie.

                    S-a discutat despre posibilitatea susţinerii paşilor şi demersurile în vederea obţinerii unei licenţe radio pentru judeţul Bacău, judeţ în care sunt cei mai mulţi credincioşi din Dieceza de Iaşi. Această iniţiativă a fost mereu prezentă în Dieceza de Iaşi, deoarece credincioşii romano-catolici de aici au aşteptat demult lansarea unui astfel de radio, care, prin emisiuni bine pregătite şi momente de rugăciune, să le permită o trăire cât mai intensă a credinţei, mai ales în aceste timpuri dificile.

                    Noul subprefect a fost salutat şi de PS Petru Gherghel, episcop emerit, care a rememorat activităţile din perioada în care dl. Narcis a fost responsabil în Acţiunea Catolică, amintind bazele acestei asociaţii puse de regretatul pr. Cornel Cadar în Dieceza de Iaşi.

                    La final, dl. Narcis Jitaru a oferit PS Iosif un pachet cu produse bio din zona Văii Muntelui, realizate de o firmă a unei familii de catolici, iar PS Iosif dăruindu-i volumul celebrativ dedicat vizitei Papei Francisc la Iaşi, Cu Papa Francisc, pe cărarea spre fraţi: 72 de mărturii la un an de la prima vizită a unui papă la Iaşi.

                    Pr. Adrian Blăjuţă

                    Cosmin Necula deschide lista Pro România la Senat

                      Pro România a depus, astăzi, lista de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

                      La Senat, lista partidului este deschisă de Cosmin Necula.

                      „Astăzi mi-am depus candidatura pentru a vă reprezenta în Parlamentul României. Cu sprijinul dumneavoastră îmi doresc să continui munca pentru municipiul și județul Bacău din Senatul României”, a declarat acesta.

                      „Ultimii 4 ani mi-au demonstrat cât de importantă este reglementarea legislativă corectă pentru funcționarea administrației publice, astfel încât fiecare comunitate să poată obține rezultatele dorite. Blocajele birocratice care țin pe loc proiecte, lacunele pentru punerea în aplicare a legilor pot fi depășite doar prin măsuri legislative coerente, adaptate nevoilor cetățenilor și administrațiilor locale”, a mai spus el.

                      „Rămân alături de Bacău și de bacăuani și vă mulțumesc tuturor celor care veți alege să îmi acordați încrederea pentru a porni împreună pe acest nou drum”.
                      Cosmin Necula

                      Piloții marinari au prins aripi de Ziua Statului Major al Forțelor Navale

                        Astăzi, 22 octombrie 2020, la Baza 95 Aeriană, trei locotenenți din cadrul Forțelor Navale Române au promovat examenul de brevetare ca pilot militar.

                        Într-o zi cu deosebită însemnătate istorică pentru Forțele Navale Române, la 160 de ani de la crearea Marinei Militare din data de 22 octombrie 1860, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza punea bazele Marinei Militare moderne, locotenenții Valentin-Florian Terente, Ionuț-Andrei Tapîrdău și Vasile Ciceu devin piloți pentru a duce mai departe tradiția apărătorilor fruntariilor de ape ale țării.

                        După cinci luni de pregătire în cadrul cursului de formare al piloților militari din ofițeri de marină pe aeronava IAR 330 Puma SOCAT, colegii noștri și-au îndeplinit un vis pentru care au dovedit dedicare și efort susținut în fiecare zi.

                        Încă 12 cazuri de COVID la Căminul de Bătrâni

                          Scriam în ediția de joi, 22 octombrie, despre cazurile de infectări cu noul coronavirus înregistrate la Căminul de Bătrâni acolo unde 34 de bunici au fost declarați „pozitivi”.

                          Între timp au venit și celelalte rezultate ale testelor, efectuate în rândul peronalului, care au descoperit încă 12 cazuri. De menționat că, atât beneficiarii, cât și personalul infectat nu prezintă simptome grave.

                          În această situație, cele 12 persoane angajate ale Căminului de Bătrâni testate pozitiv au fost izolate la domiciliu iar restul de personal, sănătos, a fost cantonat în două serii de câte 14 zile la sediul căminului. Și mai interesant este faptul că cei 12 angajați infectați nu sunt din rândul celor care lucrează direct cu beneficiarii.

                          „Nici nu mai știu ce să cred din punctul acesta de vedere. Chiar dacă pare că situația nu este prea fericită trebuie să subliniez că toți suntem bine și nu avem cazuri grave. Trebuie să privim partea plină a paharului și să gândim pozitiv, să nu picăm în cealaltă extremă și să clacăm psihic. Nu avem încotro, mergem înainte și trebuie să ne învățăm să trăim cu acest virus. Indiferent de ce se întâmplă, viața merge mai departe și trebuie să-i facem față”, a declarat Magda Dimofte, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.

                          Conducerea instituției a luat toate măsurile posibile pentru evitarea infectărilor cu noul coronavirus.

                          132 de cazuri noi de coronavirus în județul Bacău

                          Până joi, 22 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre acestea, 141.089 de pacienți au fost declarați vindecați.

                          În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.902 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În județul Bacău au fost înregistrate 132 de cazuri noi, numărul total de cazuri confirmate ajungând la 7.067. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcția de Sănătate Publică, a ajuns la 2,21.

                          Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 939 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, 21 dintre aceștia fiind din județul Bacău. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.354. Dintre acestea, 778 sunt internate la ATI.

                          Mai mulți lucrători silvici, trimiși în judecată pentru luare de mită

                            Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a mai multor lucrători silvici din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, de la Ocolul Silvic Comăneşti în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

                            În perioada 2015 – 2020, şapte inculpaţi ar fi pretins şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale mai multe sume de bani (în total 4.526.850 lei) în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu, respectiv pentru a confirma efectuarea unor lucrări silvice (împăduriri, întreţinerea culturilor, degajări, curăţiri) şi pentru a deconta facturile fiscale emise de către firma respectivă.

                            În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin celor şapte inculpaţi, angajaţi ai Romsilva.

                            Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

                            Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

                            Ședința de învestire a primarului municipiului Bacău – VIDEO

                              În Amfiteatrul de la Insula de Agrement s-a desfășurat ședința de învestire a noului consiliu local și al primarului Lucian Stanciu Viziteu.

                              Deputat PNL Bacău Elena Hărătău: RAPORT DE ACTIVITATE 

                                De la începutul mandatului de deputat în Parlamentul României, respectiv din 9 iulie 2018 şi până în prezent, am avut următoarea activitate parlamentară: 61 luări de cuvânt, 50 declaraţii politice, 28 de propuneri legislative iniţiate, din care 7 au fost promulgate legi, precum şi 53 întrebări şi interpelări.

                                În prezent, fac parte din Comisia permanentă pentru muncă și protecție socială, iar anterior am activat în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, precum și în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.

                                De asemenea, sunt membru al Grupurilor parlamentare de prietenie cu Parlamentele din Regatul Belgiei, Canada, Luxemburg și Armenia.

                                LEGI PROMULGATE

                                LEGE nr.109 din 24 mai 2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale şi supravegherii pieţei echipamentelor;
                                LEGE nr.117 din 20 iunie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
                                LEGE nr.150 din 24 iulie 2019 pentru completarea art. 1 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003;
                                LEGE nr.45 din 3 aprilie 2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului;
                                LEGE nr.129 din 14 iulie 2020 pentru modificarea Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia;
                                LEGE nr.147 din 23 iulie 2020 pentru modificarea art. 33 din Legea nr. 502/2004 privind asociațiile pensionarilor;
                                LEGE nr.152 din 24 iulie 2020 privind organizarea si finanțarea serviciilor de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor.

                                PROPUNERI LEGISLATIVE AFLATE ÎN PROCEDURĂ PARLAMENTARĂ

                                Cele mai importante dintre iniţiativele legislative aflate în fluxul parlamentar sunt următoarele:

                                * Propunere legislativă privind protecția persoanelor cu boală celiacă din România;

                                * Proiect de Lege privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Brașov-Bacău;

                                * Propunere legislativă privind acordarea unui pachet-trusou pentru nou-născut;

                                * Propunere legislativă pentru modificarea art.456 alin.(1) lit. h) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal;

                                * Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii locuinţei nr.114/1996;

                                * Propunere legislativă privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Instituţia Prefectului – Judeţul Bacău în domeniul public al Judeţului Bacău şi în administrarea Consiliului Judeţean Bacău;

                                * Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil;

                                * Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice;

                                * Proiect de lege privind organizarea și funcționarea Secretariatului de stat pentru problemele rezerviștilor și veteranilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitatea națională.

                                DECLARAŢII POLITICE

                                Cele 50 declaraţii politice prezentate până acum în secţiunea specială dedicată acestora din plenul Camerei Deputaţilor au abordat subiecte de actualitate din sfera politică, economică şi socială.

                                ÎNTREBĂRI ŞI INTERPELĂRI

                                Cele 53 de întrebări şi interpelări au adus în atenţia conducerii Guvernului României probleme specifice ale locuitorilor, precum și aspecte punctuale cu care s-au confruntat autoritățile publice locale din județul Bacău.

                                Întreaga mea activitate din acest mandat poate fi urmărită accesând link-ul http://cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=343&cam=2&leg=2016

                                Deputat PNL Bacău, Elena HĂRĂTĂU