Acasă Blog Pagina 1604

Expoziție omagială Constantin Cucoș, la 80 de ani de la naștere

Personalitatea și prezența caricaturistului Constantin Cucoș (1941-2007) în mișcarea artistică băcăuană, națională și internațională timp de circa 60 de ani au fost evocate, joi, 24 iunie, la Muzeul de Artă din Bacău în ziua în care artistul ar fi împlinit 80 de ani. Evenimentul a avut loc la vernisajul expoziției de caricatură „Retrospectiva Constantin Cucoș”, în prezența membrilor familiei artistului și a iubitorilor desenului umoristic, dar și a unor artiști plastici băcăuani, iar evocările au fost susținute de maeștrii Dionis Pușcuță și Vasile Crăiță Mândă.

Dionis Pușcuță a amintit prezența caricaturilor semnate de Constantin Cucoș în mai multe publicații de profil sau în presa cotidiană din țară și din Bacău. „Era – a precizat vorbitorul – mai ales în perioada de glorie a caricaturii de presă, când și presa scrisă era în vogă. Caricaturistul a fost prezent, mulți ani, în presa națională și internațională, dar și în presa băcăuană, în ziarele Steagul Roșu și Deșteptarea”.

Vasile Crăiță Mândră a evocat calitatea de profesor a artistului omagiat și a amintit, profesor de desen, inițial, dar și de filosofie, pentru că avea studii în ambele domenii. „Filosofia – a spus vorbitorul – i-a folosit mult în creațiile plastice. Toate caricaturile sale au la bază poante adânci, nu doar glumițe, ci idei de fond. Caricaturistul atacă în profunzime condiția umană așa cum este ea cu bune și cu rele. Nu este genul de umor la care să te prăpădești de râs, dar desenele lui îți dau de gândit, îți dau, ca la școală, câte o temă pentru acasă”.

Un portret de suflet i-au făcut, cu această ocazie, chiar fiii artistului, Iulian și Marius Cucoș. „În centrul desenelor sale – au spus cei doi fii – este omul ca ființă socială, creat de societate, de unde și latura educativă a caricaturilor sale, în care a sancționat impostura și bunul simț depășit al oamenilor. Caricaturile tratează teme care încă frământă civilizația noastră: pacea și războiul, protecția mediului, sărăcia etc. Noi, fiii lui, avem în genetică ironia față de cei care «sar calul» în societate și am fost primele conștiințe care încercau sau chiar descifrau mesajele ascunse ale desenelor abia plămădite”.

Constantin Cucoș s-a născut în comuna Corbița (Vrancea) și a absolvit cursurile Facultății de Arte Plastice a Institutului Pedagogic din București, dar și cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București. A fost profesor de desen apoi profesor de filosofie la instituția care acum se numește Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Bacău. S-a remarcat public și în mediul artistic cu lucrările sale din anul 1964 și a debutat în caricatură în anul 1976, la „Salonul Umorului” de la București,. A participat la numeroase expoziții în țară și în străinătate. O parte dintre lucrările sale se găsesc în colecția Muzeului de Artă din Bacău.

Verificări ale poliţiştilor de la economic în domeniul prestărilor de servicii de tip „SERVICE AUTO”

    Poliţiştii băcăuani au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 24.500 de lei şi au confiscat suma de 8.000 de lei, în cadrul unei acţiuni desfăşurată pe raza judeţului Bacău, pentru verificarea operatorilor economici în domeniul prestărilor de servicii de tip – ” service auto „.

    La data de 24 iunie a.c., poliţiştii au efectuat verificări privind ilegalităţile ce se pot comite de către operatorii economici în domeniul prestărilor de servicii de tip – ” SERVICE AUTO ” şi a activităţilor conexe de întreţinere a autoturismelor.
    În acest sens, poliţiştii de la economic au acţionat cu fermitate şi exigenţă în aplicarea prevederilor legale, sancţionându-i pe cei care au încălcat prevederile legale.
    În urma acestor activităţi, poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.500 de lei şi au confiscat suma de 8.000 de lei.

    Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat verificări la o societate comercială din Bacău ce are ca obiect de activitate prestări servicii de tip service auto.
    Cu această ocazie, poliţiştii au constatat că operatorul economic nu a evidenţiat în casa de marcat eletronică fiscală toate sumele provenite din prestările de servicii, respectiv suma de 7.406 lei.
    Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional de poliţişti cu amendă în valoare de 20.000 de lei şi a fost dispusă măsura confiscării sumei de 7.406 lei.

    Acţiunea poliţiştilor băcăuani pe raza municipiului şi a comunelor arondate

      La data de 22 iunie a.c., poliţiştii băcăuani au acţionat pentru reducerea riscului rutier şi pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice în municipiu şi pe raza comunelor arondate.

      La activităţi au participat poliţişti rutieri şi de ordine publică care au efectuat controale în trafic şi au legitimat 223 de persoane.

      Polițiștii au aplicat 97 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, în valoare de 22.770 de lei, din care, 13 pentru încălcări ale regimului legal de viteză, 11 sancţiuni contravenţionale pentru neportul centurii de siguranţă, 16 pentru nereguli privind starea tehnică a autovehiculelor, iar restul pentru alte abateri.

      De asemenea, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale în baza Legii 55 din 2020.

      În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

      Avertizarea hidrologică a fost actualizată pe Trotuș

        A fost instituit COD GALBEN în intervalul 24.06.2021, ora 12:00 – 25.06.2021, ora 16:00 pe râurile din bazinul hidrografic Trotuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Harghita, Covasna, Neamț, Bacău și Vrancea).

        S-a ridicat, începând cu 24.06.2021,ora 12:00, avertizarea hidrologică din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior.

        În urma precipitațiilor însemnate cantitativ din seara zilei de 23 iunie, în bazinul superior al râului Trotuș s-au produs scurgeri importante de pe versanți, cu transport masiv de aluviuni și creșteri de debite pe torenți și pâraie.

        Cursurile de apă din administrarea ABA Siret nu au înregistrat depășiri ale cotelor de apărare sau revărsări. Lucrările de apărare de maluri de pe pârâul Cotumba (comuna Agăș), pârâul Ciugheș (comuna Palanca) și râul Trotuș s-au comportat foarte bine și și-au îndeplinit scopul pentru care au fost create.
        În cursul serii de 23 iunie au fost emise două avertizări de cod roșu – de precipitații peste 50 litri/metru pătrat și de scurgeri de pe versanți și viituri rapide.

        Au fost inundate gospodării din localitățile Brusturoasa, Agăș – sat Cotumba și Palanca – sat Ciugheș. Pagubele deosebit de importante au fost provocate de scurgerile de pe versanți și de cantitățile mari de precipitații căzute într-un timp scurt.

        Ce facem in weekend în Bacău

          În acest sfârșit de săptămână polițiștii locali vor fi prezenți pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării evenimentelor care vor avea loc în spațiile publice.

          – joi, 24 iunie a.c., Primăria Municipiului Bacău organizează cu ocazia „Zilei Internaționale a Iei” un eveniment dedicat publicului larg. În această zi cu profundă încărcătură simbolistică pentru toți românii, Garnizoana Bacău va susține începând cu ora 16.00, un concert pe scena amplasată în foișorul din Parcul Trandafirilor, iar între orele 19.00-21.00, Direcția de Asistență Socială Bacău în colaborare cu Ansamblul Folcloric „Busuiocul” va desfășura în amfiteatrul de la Insula de Agrement un spectacol muzical;

          – de vineri 25 iunie și până duminică 27 iunie a.c., în Parcul Cancicov – zona fântânii arteziene, zilnic între orele 12.00 – 20.00 se va desfășura expoziția cu vânzare „Cumpărați produse românești”, care constă în amplasarea unor corturi de prezentare a meșterilor populari și a producătorilor de preparate din gastronomia tradițională, precum și susținerea unor programe muzicale de către tinere talente de la Palatul Copiilor.

          – sâmbătă, 26 iunie a.c. începând cu ora 10.00, Garnizoana Bacău cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău organizează o ceremonie militară și religioasă cu prilejul „ Zilei Drapelului ”, manifestare ce se va desfășura în Piațeta Tricolorului.

          – duminică, 27 iunie a.c., între orele 19.00 – 20.15, publicul băcăuan se va putea bucura de un spectacol de teatru în aer liber, susținut de artiștii Teatrului Municipal „Bacovia” intitulat „ S-a întâmplat într-o joi”, în parcarea din spatele instituției.

          Tuturor participanților la evenimentele organizate în această perioadă le reamintim că pot apela cu încredere la cea mai apropiată patrulă din zonă, pentru a semnala situații din sfera de competență sau la numărul de telefon 📞0234/986 disponibil 24/24.

          Poliția Locală a Municipiului Bacău vă dorește un sfârșit de săptămână minunat și plin de relaxare❗

          Telefonia mobila a fost serviciul cel mai afectat de incidente de securitate in anul 2020

          În 2020, deși rețelele de comunicații au fost folosite mult mai intens decât în trecut, stabilind noi recorduri statistice, acestea au dovedit și o creștere a nivelului de securitate și reziliență. Astfel, numărul incidentelor de securitate cu impact semnificativ a scăzut cu aproximativ 28% comparativ cu 2019, aceste incidente având o durată mai mică și afectând un număr mai mic de conexiuni. Totodată, am constatat că există incidente care s-au produs în repetate rânduri, din aceeași cauză și având impact asupra aceleiași zone geografice. În acest context, atragem din nou atenția asupra interdependențelor domeniilor energie și telecom, iar operatorilor le reamintim că au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura continuitatea serviciilor și a preîntâmpina materializarea acestor incidente, conform legislației în vigoare”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreședintele Autorității.

          Conexiuni afectate

          Conform notificărilor primite în 2020, șapte furnizori de rețele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicații electronice destinate publicului au înregistrat 575 de incidente cu impact semnificativ asupra securității și integrității rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, în scădere cu aproximativ 28% față de 2019. Acestea au afectat, în total, aproximativ 12 de milioane de conexiuni.


          În anul 2020 cele mai multe conexiuni afectate de incidentele semnificative sunt cele de telefonie mobilă şi SMS (5,9 milioane de conexiuni afectate), urmate de serviciile de internet mobil (4,6 milioane de conexiuni), retransmisia programelor audiovizuale (peste 550 de mii de conexiuni), cel mai puțin afectate fiind cele de internet fix (aproximativ 451 de mii de conexiuni afectate) și telefonie fixă (aproape 400 de mii de conexiuni).

          Comparativ cu ceilalți ani, în 2020 se remarcă o scădere semnificativă a numărului de conexiuni afectate în cazul serviciilor de telefonie fixă şi a serviciilor de telefonie mobilă şi SMS. De asemenea, comparând cu anul 2019, se poate observa o scădere semnificativă a numărului de conexiuni afectate în cazul tuturor serviciilor de comunicații electronice (spre exemplu: în cazul serviciului de telefonie fixă scăderea a fost cu 67%, iar în cazul serviciului de internet mobil şi transmisiuni date mobile, cu 56%).

          Numărul mediu de conexiuni afectate de un incident în 2020 este de 20.582, în scădere față de 2019 (28.859 conexiuni).

          Durata totală a incidentelor raportate în anul 2020 este de 3.339 ore, durata medie a unui incident fiind de aproximativ 5 ore și 48 minute, similar cu cea înregistrată în 2019 (5 ore și 46 minute). Valoarea duratei totale a incidentelor este în scădere față de cea înregistrată în anul 2019, când durata a fost de 4.573 ore.

          Distribuția geografică

          Din punctul de vedere al ariei geografice afectate în 2020, în 363 din cazuri (63% din numărul total de incidente) a fost afectat un singur județ, iar 4 incidente s-au petrecut la nivel național.

          Cele mai afectate din punctul de vedere al numărului de incidente au fost județele Olt (75 incidente), Teleorman (65 incidente), Dolj (58 incidente) și Gorj (57 incidente) și cel mai puțin afectate județe au fost Satu Mare (7 incidente), respectiv Covasna și Botoșani, în cazul cărora au fost raportate câte 8 incidente cu impact semnificativ petrecute în 2020.

          Resursele afectate

          Din punctul de vedere al resurselor afectate, cele mai multe incidente au afectat mediile de transmisiune, stațiile de bază și controlerele mobile şi echipamentele din noduri de transmisiune.

          În cadrul a 13 dintre incidente au fost afectate concomitent mai multe categorii de resurse, producerea acestora având diverse cauze: fie fenomene naturale (cod galben şi portocaliu de vreme severă, vânt puternic, ninsori abundente, viscol), în aceste cazuri multiple categorii de echipamente rămânând fără alimentare cu energie electrică, fie producerea concomitentă a două evenimente distincte.

          Raportul ANCOM

          Raportul ANCOM privind incidentele semnificative care au afectat securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice în anul 2020 a fost realizat pe baza informațiilor puse la dispoziție de către furnizori și este disponibil aici. Autoritatea colectează aceste date în baza Deciziei președintelui ANCOM nr. 512/2013, prin care furnizorii au obligația de a notifica Autoritatea cu privire la incidentele cu impact semnificativ asupra securității şi integrităţii reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, adică a acelor incidente care au afectat un număr mai mare de 5.000 de conexiuni timp de cel puţin o oră.

          Ziua internațională a iei, sărbătorită la Aeroportul din Bacău

            Celebra cămășuță cu altiță a fost sărbătorită, azi, în terminalul Aeroportului Internațional „George Enescu” din Bacău, în cadrul primei ediții a Expoziției de Artă Plastică Contemporană organizate de către Școala Populară de Arte și Meserii, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean.

            Evenimentul, la care au participat reprezentanți ai tuturor partenerilor implicați în organizarea manifestării, a avut loc cu ocazia „Zilei Internaționale a iei”. Astfel, pasagerii au avut ocazia să admire obiectele unicat realizate de elevii Școlii Populare de Arte și Meserii – costume populare, picturi, sculpturi etc.

            „Am avut privilegiul de a expune aici, pe aeroport, considerat, pe bună dreptate, o poartă deschisă către toate colțurile lumii. Prin urmare, călătorii, străni și români, au putut să admire acest monument UNESCO, așa cum este considerată ia românescă”, au declarat organizatorii evenimentului. Printre expozanți, am regăsit-o și pe Claudia Petronela Patrașcu, eleva de nici 16 ani îndrumată în acest domeniu de prof. Felicitas Farcaș – Lohan, bibliotecar în comuna Faraoani. Tânăra a reușit să convingă autoritățile UNESCO că ia pe care a confecționat-o merită să reprezinte România (alături de restul cămășilor populare din celelalte zone etnografice din țară), în procesul de oficializare a cămășuței cu altiță drept piesă neprețuită din patrimoniul cultural mondial.

            „Prin muncă, sârguință și, evident, ajutoare din partea altor persoane. Ia este pasiunea mea, este perla neșlefuită din inimă. Mi-ar plăcea ca fiecare român să arate că … este român, purtând această cămașă populară”, este mesajul transmis de adolescenta din Bacău. „Este o creație, nu este o cămașă copiată. Cămașa este cusută cu lână, îmbogățită cu mărgele, în jurul unui punct bătrânesc recuperat de pe cămășile vechi de 100 de ani din satul Faraoani și din zona Văii Siretului”, a completat prof. Farcaș.

            La eveniment, a mai participat și cunoscutul pictor naiv Ioan Măric, împreună cu elevii pe care-i îndrumă în cadrul cercului de la Școala Populară de Artă Bacău. Și ca spectacolul să fie complet, într-un colț de aeroport, pasagerii și nu numai puteau să se delecteze cu muzica de cafe – concert interpretată măiastru de prof. Remus Lungu, de la aceeași instituție de cultură care a organizat evenimentul de joi.

            După ce a fost acuzată că amendează doar primarii PSD, Garda de Mediu anunță controale la toate comunele din județ

              Locuitorii din zonele rurale sunt rugați să trimită coordonatele GPS ale locurilor în care se depozitează gunoaie

              Garda de Mediu va demara controale tematice planificate pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților în perioada 22.06.2021 până la 30.11.2021. Vor fi verificate toate UAT-urile din județul Bacău.

              În timpul acțiunilor de inspecție și control va fi verificat modul de desfășurare a activităților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău, operatorilor de salubritate, operatorii instalațiilor de sortare, compostare, tratare mecano-biologică și operatorului depozitului de deseuri municipale Bacău.

              „Rugăm pe această cale populația cu spirit civic și iubire fața de natură să sprijine aceste controale ale GNM Bacău, în sensul de a transmite poze (de preferat cu coordonate GPS si dată) cu depozitările ilegale de deșeuri de pe raza județului Bacău astfel încât munca echipelor de comisari sa fie cât mai eficientă în identificarea depozitărilor” – se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu.

              Pentru a putea face o poză cu data și coordonatele GPS încorporate în ea se pot folosi diferite programe instalate pe smartphone (timestamp camera, gps map camera etc. – enumerarea fiind exemplificativă și nu limitativă).

              Multe din aceste programe pot fi instalate și utilizate în mod gratuit fără costuri suplimentare.

              Inundații pe Valea Muntelui

              În urma celor trei coduri de ploi torențiale, care au fost emise de meteorologi pentru ziua de 23 iunie 2021, în localitățile Moinești, Comănești, Dărmănești, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Zemeș, Măgirești, Palanca, Brusturoasa, situația din teren se prezintă astfel:

              *în comuna Brusturoasa (satele Hângănești și Brusturoasa) au fost inundate 90 de gospodării și două podețe

              *în comuna Palanca (sat Ciugheș) au fost inundate 12 curți și 3 gospodării. Pompierii au salvat 2 persoane

              La intervenții au participat 4 ofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, alături de 38 de subofițeri, coordonați de prefectul Leonard Bulai și subprefectul Narcis Jitaru, care s-au deplasat în aceste comune, chiar la momentul intervențiilor.

              Potrivit avertizărilor emise de ANM, în zilele de joi și vineri (24 și 25 iunie) valul de căldură va cuprinde toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În același timp, pentru zona Moldovei a fost emisă o atenționare meteorologică valabilă astăzi, 24 iunie 2021, până la ora 23.00. În acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25….40 l/mp.

              Instituția Prefectului a transmis deja unităților administrativ-teritoriale aceste informări, precum și setul de măsuri care trebuie luate.

              Populația este sfătuită să se deplaseze în primele ore ale dimineții sau seara, să evite aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens și să solicite sfatul medicului la cel mai mic semn de suferință.

              Cum aleg cea mai bună ofertă la energia electrică. Sfaturi practice.

                Liberalizarea pieței de energie electrică creează noi oportunități atât pentru furnizorii activi în piață, cât și pentru consumatori: sunt peste 130 de oferte de furnizare a energiei electrice publicate pe site-ul Autorității de Reglementare a Energiei Electrice din care putem alege pentru a trece pe piața concurențială. Numărul mare de furnizori și multitudinea ofertelor propuse s-ar putea să ne facă să ne simțim pierduți. Iată câteva lucruri la care să fim atenți.

                Aleg oferta care mi se potrivește cel mai bine!

                Dacă acum petreceți mai mult acasă și lucrați de la distanță, este posibil să consumați mai multă electricitate în timpul zilei, în fiecare zi a săptămânii. Mai mult, dacă aveți copii care fac școală sau alte activități online, consumul poate crește. În acest caz, puteți alege o ofertă cu preț fix la energie electrică pe o perioadă cât mai lungă, care să cuprindă și un abonament zilnic. Acest abonament însoțește componenta de preț de furnizare a energiei electrice, preț care este mai mic de obicei decât în cazul ofertelor fără abonament.

                Dacă petreceți mai puțin timp în locuință sau consumul dumneavoastră nu este mare pe parcursul unei luni, atunci poate este mai convenabil să alegeți o ofertă cu preț fix al energiei pe o perioadă cât mai lungă, dar fără abonament.

                Enel Energie și Enel Energie Muntenia vă pot ajuta cu oferte specifice, dacă vă aflați deja în portofoliul lor de clienți, precum și cu oferte dedicate dacă vreți să le deveniți client. Spre exemplu, prin alegerea ofertelor promoționale din categoria Salut, vă puteți securiza un preț fix la energia electrică timp de 12 luni, fiind astfel protejați de orice eventuală creștere a prețului electricității pe piață. Găsiți toate ofertele pe site-ul www.enel.ro.

                De asemenea, este important ca în alegerea ofertei să aveți în vedere stabilitatea și reputația furnizorului. Contează și numărul canalelor de plată a facturii puse la dispoziție și eventuale costuri aferente acestora, gestionarea relației contractuale într-un mod potrivit stilului dumneavoastră (online, telefonic sau direct, fizic), modul de actualizare a condițiilor contractuale, posibilitatea de ajustare a prețului, modalitățile de încetare a contractului, modul de soluționare a sesizărilor sau asolicitărilor clienților sau de soluționare a litigiilor.

                Pot face un contract 100% online?

                Sigur! La Enel puteți face un contract 100% online. Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe www.enel.ro, la secțiunea Clienți Rezidențiali, să alegeți județul în care se află locul de consum pentru care vreți să încheiați respectivul contract, să selectați oferta dorită și să începeți procesul de contractare. Introduceți o copie a actului de identitate și, dacă sunteți client nou, copia actului de proprietate asupra locului de consum sau documentul care să ateste dreptul de folosință, și ultima factură de la vechiul furnizor. Ultimul pas – semnați digital în spațiul alocat pe ecran, dar nu înainte de a vă da acceptul pentru oferta aleasă.

                Cum știu că-i totul în regulă, contractul încheiat, și când vine prima factură?

                Imediat după ați depus documentele necesare, solicitarea e preluată de operatorii Enel pentru a fi procesată. Potrivit regulilor în vigoare referitoare la contractarea la distanță, contractul de furnizare electricitate se consideră încheiat doar când primiți pe un suport durabil, inclusiv electronic, documentele contractuale finale. Acordul îl dați prin acceptarea acestora pe link-ul transmis pe e-mail la final.

                Sunt obligat să închei un contract pe piața concurențială până la 30 iunie?

                Puteți solicita oricând încheierea unui contract pe piața concurențială, indiferent de dată sau de localitatea în care este situat locul de consum. Aveți libertatea de a alege orice furnizor doriți și oferta ce vi se potrivește, la un preț competitiv.

                Toți cei care aveți acum în derulare un contract de furnizare a energiei electrice la prețul pentru serviciul universal, veți întâmpina la jumătatea anului sau la începutul toamnei noi schimbări legate de facturile la electricitate, în sensul că reducerea comercială de care beneficiați acum va expira, în funcție de durata de acordare a reducerii comerciale comunicate de către furnizorul actual. Veți fi facturați la prețul pentru serviciul universal stabilit pentru semestrul al II-lea 2021, comunicat de către furnizorul actual în lunile mai și iunie, odată cu factura de electricitate, începând cu data de 01 iulie 2021.

                Vă puteți însă oricând răzgândi! Chiar dacă nu ați luat o decizie până la 30 iunie 2021, puteți opta, ulterior, în orice moment, pentru un produs de pe piața concurențială de energie electrică.

                Laborator pentru operatori pe mașini cu comandă numerică la „Saligny”

                  Compania Aerostar și Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” au inaugurat, în incinta acestei unități de învățământ din Bacău Laboratorul pentru operatori pe mașini cu comandă numerică (LMC). Laboratorul este dotat cu mașini și dispozitive funcționale, pentru meserii precum mecanic de aeronave, lăcătuș de construcții de structuri aeronave și operatori la mașini cu comandă numerică

                  La eveniment au venit Dan-Paul Mălin Popa, director de Resurse umane la Aerostar, Mihaela Liliana Ciuchi, inspector școlar pentru învățământul profesional și tehnic, Crisalinda Nona Irimia, directoarea Liceului „Saligny”, profesori ai liceului și elevi care beneficiază de pregătire în acest laborator.
                  LMC este singurul laborator cu acest profil înființat într-o unitate de învățământ băcăuană cu sprijinul unei companii de talia Aerostar, care a investit aici peste 100.000 de lei.
                  „În 2016 – a spus Crisalinda Nona Irimia – am făcut o analiză foarte serioasă asupra calificărilor pe care școala noastră le oferă elevilor, pentru a vedea cât de puternic suntem ancorați în binomul cerere și ofertă în acest domeniu. Am descoperit, cu surprindere, că meseriile pe care le școlarizam erau de-acum tradiționale, iar unele dintre ele chiar puțin depășite și neatractive pentru mediul economic. Astfel, am luat legătura cu Aerostar și am pornit într-un parteneriat de lungă durată, acum cinci ani, pentru a școlariza în noi meserii”.
                  Cu ajutorul Aerostar, Liceul „Saligny” a fost autorizat în cele trei noi meserii practicate și în constructorul de aeronave din Bacău. Dar liceul mai are autorizare și pentru meseria de tehnician pentru aviație.

                  Pregătire în sistem dual

                  Acum, liceul are, numai la învățământul profesional,170 de elevi, dintre care 122 sunt în învățământul dual. „Suntem școala care pregătește cel mai mare număr de elevi în învățământul dual – a mai spus directoarea liceului. Avem elevi și din județele limitrofe și suntem singura școală din județ, cred că și din Moldova, cu meseria operatori pe mașini unelte cu comandă program acreditată. Cei care aleg una dintre meseriile de care vorbeam au locuri de muncă asigurate la Aerostar. Iar compania Aerostar susține anual două clase în învățământul dual în școala noastră, cu burse suplimentare pentru elevi”. Prima generație de elevi a fost în 2017, iar în 2020 au absolvit cursurile primii elevi care au trecut prin LMC.

                  Primele deprinderi în laborator, practica în Aerostar

                  Elevii au o bună pregătire teoretică, în module de specialitate și au beneficiat și de un program intensiv de practică productivă, comasată. Pe lângă practica obișnuită, de două zile pe săptămână, ei au făcut și zece săptămâni de practică intensivă. Aceasta face mai facilă trecerea de pe băncile școlii în producție.
                  Pentru acești elevi, au fost semnate câteva precontracte de angajare la Aerostar, elevii nefiind încă majori. O parte dintre ei au ales să continue studiile, în liceu, dar o altă parte vor intra direct în producție. Au susținut un interviu de angajare și au garanția unui loc de muncă.
                  Mihaela Liliana Ciuchi a apreciat parteneriatul dintre liceul băcăuan și compania Aerostar și i-a asigurat pe cei doi parteneri de sprijin și pe viitor. Aprecieri pentru parteneriat am auzit și de la Carmen Szabo, profesoară de instruire practică. „Dotarea de care am beneficiat de la Aerostar – ne-a declarat profesoara – a permis o mai bună pregătire a elevilor, în special a celor din anul terminal, clasa a XI-a Profesională cu specializarea Operatori pe mașini cu comandă numerică. E un domeniu de vârf și foarte căutat”.

                  Dan-Paul Mălin Popa: „Avem cu acest liceu un parteneriat care s-a dezvoltat cel mai bine comparativ cu altele. Laboratorul este un miniatelier care permite copiilor să capete deprinderile practice necesare unei meserii chiar înaintea practicii la noi în companie. Desființarea școlilor profesionale a dus la mari greutăți în recrutarea de forță de muncă. Noi am contactat toate unitățile de învățământ profesional și tehnic pentru colaborare din Bacău, dar singurele în care am reușit un parteneriat au fost Liceul Saligny și Colegiul N. V. Karpen. Iar la „Saligny” avem cele mai numeroase clase profesionale. O deschidere mare în acest sens am avut și din partea Inspectoratului Școlar Județean. Prima clasă înființată prin acest parteneriat cu noi are 42 de elevi.”

                   

                  Trofeul Municipiului Bacău se va ține sub denumirea „Dedeman & Simba Trophy”

                  Aflat în pericol de a ieși din circuitul ITF, unul dintre cele mai importante turnee de tenis găzduite de România se va derula în august pe terenurile bazei SCM Bacău și va fi finanțat de Compania Dedeman și de Simba Invest. Valoarea turneului: 25.000 dolari plus ospitalitate

                  Veste bună pentru iubitorii de tenis din Bacău, dar nu numai pentru ei: Trofeul Municipiului Bacău se va ține anul acesta! Scos din circuit în 2020 de pandemia COVID-19, unul dintre cele mai importante turnee de tenis găzduite de România risca să nu se desfășoare nici în 2021. Motivul? Problemele de buget (și de viziune) ale municipalității. Salvarea turneului în valoare de 25.000 de dolari plus ospitalitate a venit din zona privată. Astfel, cea de-a 20-a ediție a competiției aflate în calendarul ITF va fi finanțată, la unison, de Compania Dedeman și de Simba Invest Bacău. Spre deosebire de ultimii ani când s-a derulat în prima parte a lunii iunie, turneul din 2021 a fost programat în perioada 14-22 august și va purta titulatura „Dedeman & Simba Trophy”.

                  „Ar fi fost păcat să pierdem acest turneu. Și așa Bacăul nu se poate lăuda cu foarte multe evenimente cu impact internațional”, a declarat reprezentantul Simba Invest, Cristi Lungu, cel care, de-a lungul anilor, a fost unul dintre principalii susținători (inclusiv din punct de vedere financiar) ai Trofeului Municipiului Bacău. De altfel, în edițiile din urmă, Compania Dedeman a avut, la rândul său, un rol important în buna desfășurare a Trofeului Municipiului Bacău, „salvând”, prin punerea la dispoziție a propriei săli de sport, mai multe meciuri care riscau să nu se poată desfășura din cauza ploii. Cristi Lungu a devoalat pentru „Deșteptarea” strategia care păstrează turneul băcăuan pe harta ITF:

                  „Am discutat cu Dragoș Pavăl, fondatorul și conducătorul Companiei Dedeman și am decis că turneul trebuie dus mai departe. O facem pentru tenis- Dragoș Pavăl este și el un mare pasionat al sportului alb- o facem pentru sport, în general, dar o facem în special pentru comunitatea băcăuană. Sperăm ca <Dedeman & Simba Trophy> să ducă mai departe cu succes tradiția și impactul pe care această competiție le-a generat vreme de două decenii. Să nu uităm că turneul a adus în Bacău nume importante în ierarhia ATP, dar și jucători care s-au consacrat ulterior. Cel mai recent exemplu este al rusului Aslan Karatsev, semifinalist anul acesta la Australian Open”.

                  Într-adevăr, rusul Karatsev, care a ratat finala de la Australian Open 2021 după semifinala pierdută în fața lui Novak Djokovic, a fost participant la ediția din 2018 a Trofeului Municipiului Bacău. Atunci, Karatsev a fost eliminat de Jules Okala cu scorul de 6-2, 6-2. Dublu câștigător al Trofeului Municipiului Bacău (în finala din 2018 s-a impus în fața ieșeanului Bogdan Apostol, pentru ca în 2019 să treacă în ultimul act de argentinianul Lopez Pena) francezul Okala este, la rândul său, un „testimonial” de bază al competiției găzduite de terenurile de tenis ale SCM Bacău. În acest sens merită notat că, înainte de izbucnirea pandemiei, mai exact, în februarie 338 (la ceva mai mult de jumătate de an de la victoria repurtată la Bacău), Jules Okala atinsese cel mai înalt ranking personal în ATP: 338. Logic, și la ediția din 2021, „Dedeman & Simba Trophy” va reuni la start tenismeni cu poziții ATP notabile.

                  „Suntem convinși că bunul renume al turneului, sporit acum de și calitatea celor doi sponsori principali, va atrage și în acest an tenismeni importanți, garantând astfel un spectacol de calitate”, a declarat coordonatorul secției de tenis al SCM Bacău, Mihai Ciuntea. Până la spectacolul oferit de „Dedeman & Simba Trophy”, baza SCM Bacău va reveni în circuitul internațional găzduind, săptămâna viitoare, în intervalul 30 iunie- 4 iulie, un alt turneu de mare tradiție. De data aceasta, unul rezervat amatorilor: „Simba Invest Trophy”. Competiția va avea șapte categorii de vârstă la masculin (+30, +40, +50, +55, +50, +65 și +75 ani) și două la feminin: -45 ani și +45 ani. Mai presus de toate, însă, „Simba Invest Trophy” este cotat drept un turneu 200 S, ceea ce asigură un punctaj însemnat câștigătorilor. Și, totodată, reprezintă o excelentă încălzire pentru pasionații de tenis înainte de „Dedeman & Simba Trophy”.

                  Karate/ Cupa României SKDUN: Din nou pe podium

                  După campionat, Cupa României. Altă competiție, aceiași protagoniști: karateka de la Dacicus legitimați la SCM Bacău. Bilanțul înregistrat de sportivii pregătiți de manuel Perju și Enula Mica Pricopoaea cu prilejul recentei ediții a Cupei României SKDUN se ridică la 26 de medalii, dintre care cinci de aur, șase de argint și 15 de bronz. Lotul băcăuan a fost alcătuit din: Andreea Odobescu, Șerban Perju, Smaranda Sohodoleanu, Elena Dumitrașc, Ștefan Stan, Bianca Ciobanu, Victoria Ghervan, Andrei Pascu, Alesia Tătărășanu, Ștefan Ploianu, Erica Perju, Cristian Șova Gâțu, George Ciobanu, Tudor Pascu, Lisandru Sohodoleanu și Daniel Agapie.

                  Medaliații băcăuani

                  Categoria Copii 8-9 ani: Tudor Pascu –bronz kihon kumite, bronz kata.

                  Categoria Copii 9-10 ani: Ștefan Ploianu- argint kihon sanbon kumite, bronz kata, bronz kihon kumite.

                  Categoria Copii 10-11 ani: Andreea Odobescu- argint kihon jyu kum, bronz kihon kumite, bronz kata; Ștefan Stan- aur kihon sanbon kumite, bronz kihon kumite, bronz kata; Elena Dumitrașc- aur kihon sanbon kumite, argint kihon kumite, bronz kata; Victoria Ghervan- aur kata; Alesia Tătărășanu- aur kihon kumite, bronz kata.

                  Categoria minicadeți 12-13 ani: Smaranda Sohodoleanu- aur kihon kumite, bronz kata; Șerban Perju- argint kata, bronz kihon kumite, Cristian Șova Gâțu- bronz kihon kumite; George Ciobanu- bronz kata.

                  Categoria juniori: Bianca Ciobanu- argint kihon kumite, argint kihon sanbon kumite, bronz kata.

                   

                  EVERGENT Investments preia 5,11% din acțiunile „Lăptăria cu Caimac”

                  Administratorul de Fonduri de Investiții Alternative Evergent Investments (fosta SIF Moldova Bacău) a achiziționat o participație de 5,11% din acțiunile companiei Agroserv Măriuța, care deține brandul de produse lactate „Lăptăria cu Caimac”. Tranzacția a fost intermediată de BT Capital, divizia de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania și s-a realizat la un preț de 60 lei/acțiune.

                  Acțiunile Agroserv Măriuța sunt tranzacționate sub simbolul MILK pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), în urma listării care a avut loc pe 21 mai. Anterior listării, compania a derulat un plasament privat prin care a vândut 431.020 de acțiuni la un preț de 45 lei/acțiune și a atras 19,4 milioane de lei de la investitorii din piața de capital în schimbul a 25% din capitalul social.

                  „Apreciem încrederea EVERGENT Investments în compania Agroserv Măriuța și în potențialul brandului Lăptăria cu Caimac și ne bucurăm că se alătură efortului nostru de dezvoltare” – a spus Mădălina Cocan, acționar majoritar al Lăptăriei cu Caimac.
                  În urma achiziției de peste 5% din capitalul social de către EVERGENT Investments, cei trei fondatori ai Agroserv Măriuța – Mădălina Cocan, Adrian Cocan și Șerban Nicușor – mai dețin, împreună, un pachet de 71,6% din acțiunile companiei, restul de 23,4% reprezentând acțiuni liber tranzacționabile.

                  Agroserv Măriuța a fost înființată în anul 1994 și până în 2018 a avut exclusiv activități agricole, cultură mare (grâu, orz, rapiță, triticale, porumb, lucernă și altele, pe o suprafață de 3.000 ha) și fermă de vaci de lapte (cu peste 2.700 de animale). Începând cu anul 2018 a pus în funcțiune o fabrică modernă de lactate și a lansat brandul Lăptăria cu Caimac, care a înregistrat o creștere rapidă în preferințele consumatorilor, datorită produselor de înaltă calitate.

                  Claudiu Doroș, PDG al EVERGENT Investments: „Noi, EVERGENT Investments, o companie cu strategie investițională în România, avem încredere în ideile antreprenoriale și în competitivitatea produselor românești. Continuăm astfel consolidarea investițiilor noastre în agribusiness. MILK este simbolul unui business performant, sustenabil, responsabil și scalabil. Investind în Agroserv Măriuța urmărim să creăm mai multă valoare prin infuzie de capital, insight-uri strategice, suport operațional și relațional. Sprijinim afacerea și brandul Lăptăria cu Caimac să crească spre potențialul maxim și contribuim astfel la dezvoltarea întregii comunități pe baza principiilor ESG (Environmental, Social and Governance). Ca și fondatorii Agroserv Măriuța, suntem pasionați să inovăm și să abordăm soluțiile tradiționale dintr-o perspectivă diferită pentru a susține compania de-a lungul ciclurilor economice pentru a genera performanță.”

                   

                  Cântece Faimoase despre Cazinouri – Partea 2

                  Bine ai revenit la partea a doua a articolului nostru despre cele mai populare melodii despre cazino din lume.

                  Poți vedea prima parte aici.

                  La fel ca data trecută, vom acoperi nu doar cântece despre pariuri, ci și melodii despre jocuri de noroc și despre indivizi care au intrat în contact cu acestea.

                  Astfel, avem:

                  Have a Lucky Day – Morphine

                  Prima intrare din partea a doua a acestei liste cu melodii despre pariuri este o altă melodie pe care pur și simplu trebuie să o asculți – Have a Lucky Day.
                  Piesa începe astfel: „Mă simt norocos, mă simt în fel mare, voi fi într-un autobuz spre Atlantic City mai târziu astăzi./ Acum stau la o masă de blackjack și jur pe Dumnezeu că dealerul are o etichetă pe care scrie „Mabel”./ Mai dă-mi o carte, mai dă-mi o carte. Îi zâmbesc lui Mabel, în curând vor aduce băuturi gratuite la masă.”

                  Kentucky Gambler – Merle Haggard

                  Scrisă de Dolly Parton și lansată în 1974, Kentucky Gambler a lui Merle Haggard este o altă melodie de cazino din lista noastră la care ar trebui să fii atent. Este vorba despre un miner din Kentucky care își părăsește familia pentru a se duce să joace jocuri de noroc sub luminile strălucitoare din Reno.
                  Deloc surprinzător, seria sa de victorii se încheie, iar el își pierde toate câștigurile. Complet falit, minerul decide să se întoarcă acasă, dar când sosește, află că soția sa a cunoscut pe altcineva.

                  The Jack – AC/DC

                  Următoarea melodie de pe lista noastră îți va oferi cu siguranță o doză de adrenalină. Sună cam așa – „She gave me the Queen/She gave me the King/She was wheelin’ and dealin’/Just doin’ her thing/She was holdin’ a pair/But I had to try/Her Deuce was wild/But my Ace was high” – „A pus jos regina/ a pus jos regele/făcea ce făcea/ își vedea de treabă/ ținea o pereche/ dar a trebuit să încerc/ doiul ei era problematic/ dar asul meu era o carte bună”.
                  Sună cunoscut? Această melodie din anii 1975 a trupei AC/DC se numește The Jack și nu ai cum să nu o fi auzit până acum.

                  Blackjack – Ray Charles

                  Trecând la ceva puțin diferit – aceasta este o melodie pe care iubitorii de blackjack o pot asculta în timp ce își joacă jocul preferat. Piesa Blackjack, a lui Ray Charles, nu este doar o melodie de calitate din 1955 – ea poartă un mesaj important, punând accent pe cât de brutal poate fi jocul de cărți.
                  Unele surse spun că Ray Charles a scris-o după ce l-a învins pe T-Bone Walker la un joc de blackjack: https://www.princesscasino.ro/live-casino/liveBlackjack-games.

                  The Stranger – Leonard Cohen

                  Publicată în 1968 și interpretată de Leonard Cohen, The Stranger apare în filmul The Ernie Game, o peliculă despre un bărbat eliberat dintr-un azil mental. Pe măsură ce asculți acest cântec, el te va face să îți imaginezi scenarii fascinante pline de jocuri de cărți, vise fumurii din cazinouri și să regândești conceptele de risc versus siguranță.

                  Desperado – Eagles

                  Scrisă de Glen Frey și Don Henley, piesa Desperado este unul dintre cele mai mari hituri ale trupei The Eagles din albumul lor cu același nume din 1973. Melodia prezintă o coloană instrumentală clasică, în timp ce balada spune povestea unui lup singuratic. În ceea ce privește versurile, acestea au o mulțime de referințe la jocuri de cărți.

                  Huck’s Tune – Bob Dylan

                  Următoarea melodie de pe lista noastră se referă la riscurile pokerului, banilor și relațiilor. Această piesă din 2007 se numește Huck’s Tune și este interpretată de Bob Dylan. Fiecare dintre noi poate relaționa cu sentimentul de a da tot ce ai de dat în ciuda șanselor imposibile.

                  Four Little Diamonds – Electric Light Orchestra

                  O melodie a trupei britanice de rock Electric Light Orchestra, Four Little Diamonds a fost lansată în 1983 și s-a regăsit pe albumul Secret Messages. Single-ul nu a fost atât de popular în SUA, fiind doar 2 săptămâni pe lista Billboard Hot 100, la numărul 86 și numărul 84 în Marea Britanie.
                  Cântecul vorbește despre iubita cântărețului, care l-a înșelat și i-a păstrat un inel de logodnă care avea „patru mici diamante” pe el.

                  You Can’t Beat The House – Mark Knopfler

                  Trecând la următoarea noastră alegere, You Can’t Beat the House este a treia melodie de pe albumul de studio Get Lucky, lansat în 2009 de chitaristul britanic Mark Knopfler. Albumul și melodiile au primit recenzii favorabile, ajungând pe primele trei poziții în topurile albumelor din Danemarca, Germania, Italia, Olanda, Norvegia și Polonia.
                  Vocea divină a cântărețului, combinată cu un instrumental și niște versuri memorabile, spune – „Nu poți bate casa, nu poți bate casa, să-i spună careva omului, că nu poți bate casa”.

                  Deck of Cards – Don Williams

                  Deck of Cards este o melodie care spune povestea unui soldat prins în timp ce joacă un joc de cărți în biserică și apoi se confruntă cu pedeapsa unui ofițer superior. Soldatul își apără cazul si poziția, explicând că nu era pe cale să joace poker, ci mai degrabă își confirma propria credință prin intermediul cărților.

                  Gambler’s Blues – B.B. King

                  Prima înregistrare a piesei Gambler’s Blues a lui B.B. King a fost în 1966, piesa fiind lansată în 1967. Melodia apare pe albumul Back in the Alley din 1970. Mulți spun că jocurile de noroc și blues-ul merg mână în mână, așa că dacă nu ai auzit această melodie până acum, îți recomandăm să o cauți repejor pe YouTube.

                  Tumbling Dice – The Rolling Stones

                  Una dintre melodiile noastre preferate de pe aceasta listă este Tumbling Dice, scrisă de Mick Jagger și Keith Richards. Fie că ești fan al genului sau nu, influența trupei Rolling Stones asupra muzicii rock moderne nu poate fi contestată.
                  Piesa spune povestea unui jucător care nu poate rămâne fidel niciunei femei. Lansată în anii 1970 și având pe fundal un ritm de blues boogie-woogie, piesa a fost și încă este unul dintre cele mai mari single-uri din toate timpurile.

                  Luck Be A Lady – Frank Sinatra

                  Următoarea melodie de pe lista noastră este despre un jucător care speră că va câștiga un pariu, al cărui rezultat va decide dacă este capabil să-și salveze relația cu femeia visurilor sale.
                  Iar având in vedere cât de populară este, probabil știi exact despre ce melodie vorbim: piesa se numește Luck Be A Lady, a fost lansată în 1965 și interpretată de unul dintre cei mai populari artiști din istorie – Frank Sinatra.

                  Deal – Grateful Dead

                  Următorul punct pe lista noastră este piesa Deal. Aceasta fost interpretată pentru prima oară de artiștii psihedelici Grateful Dead în 1971, ca o parte recurentă a repertoriului în turneul lor din același an.
                  Chiar dacă nu sună fix ca restul discografiei lor și fanii au primit-o cu reticență inițial, trupa a continuat să interpreteze melodia mult timp după turneu, spre recepția din ce în ce mai favorabilă a ascultătorilor.

                  Ace of Spades – Motörhead

                  Melodia Ace of Spades este unul din acele cântece despre păcănele pline de versuri grozave despre jocurile de noroc, cum ar fi „Plăcerea este să joci, nu face nicio diferență în ceea ce spui, nu îți împărtășesc lăcomia, singura carte de care am nevoie este Asul de pică”.
                  Plină de energia specifică trupei, piesa te va băga cu siguranță într-o dispoziție potrivită pentru a lovi câteva combinații câștigătoare. Lansată în 1980, melodia a fost inspirată de păcănelele pe care solistul, Ian Fraser „Lemmy” Kilmister, le-a jucat în puburile din Londra.

                  Viva Las Vegas – Elvis

                  De îndată ce începi să asculți cea de-a doua melodie din această listă, „Viva Las Vegas”, probabil că te vei imagina într-un cazinou imens, cu o atmosferă ca în filme. Interpretată de legendarul Elvis Presley, piesa lansată în 1964 aduce în prim plan frumusețea orașului.

                  Această melodie a fost scrisă pentru filmul cu același nume, cu Elvis în rol principal, în care joacă un șofer de curse care lucrează ca ospătar la un hotel pentru a achita o datorie. Cu toții știm celebra scenă când Elvis interpretează Viva Las Vegas la o competiție de talente alături de mai multe showgirls.

                  The Gambler – Kenny Rogers

                  Interpretată de legendarul cântăreț country Kenny Rogers, piesa The Gambler este plină de sfaturi despre jocuri de noroc care sunt relevante și astăzi, chiar dacă a fost lansată acum mai bine de 40 de ani, în 1978.
                  Versurile spun „Dacă o să joci, băiete, trebuie să înveți să joci corect, trebuie să știi când să rămâi, să știi când să te dai bătut, să știi când să pleci de la masă și să știi când să fugi. ” Aceste versuri clasice au fost inspirate de o conversație pe care autorul a purtat-o ​​cu un jucător de poker experimentat într-un tren.
                  Sperăm că ți-a plăcut lista noastră de cântece faimoase despre cazinouri și că ți-ai adăugat și tu cel puțin unul din aceste cântece pentru pariori în playlistul de păcănele. Ne auzim data viitoare!

                  Atletism/ Campionatul Balcanic de Seniori: Novi Pazar, ultima poartă de îmbarcare pentru Tokyo

                  La sfârșitul acestei săptămâni, la Novi Pazar, în Serbia, se va desfășura Campionatul Balcanic de atletism rezervat seniorilor. Retrogradată în Liga a II-a după Campionatul European pe Echipe derulat weekend-ul trecut, la Cluj, România dorește să-și ia o revanșă, cu atât mai mult cu cât, prin extinderea geografică, Balcaniada este considerată drept un autentic mini-campionat european.

                  Delegația tricoloră pentru Novi Pazar include 51 de sportivi, dintre care zece sunt legitimați la cluburi băcăuane: Marius Gabriel Țone, Marian Valentin Tănase, Gabriel Bitan, Iulia Nicoleta Banaga, Diana Ana Maria Ion (toți CSM Onești), Elena Adelina Panaet (CSM Bacău), Nicolae Alexandru Soare (CS Știința Bacău/ CSM Bacău), Florin Asmarandei (CSM Bacău), Bianca Florentina Ghelber și Mihăiță Andrei Micu (ambii SCM Bacău).

                  O bună parte dintre aceștia au ca obiectiv, pe lângă o prezență pe podiumul balcanic, rezultate care să le asigure participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. „Practic, Balcaniada este cea din urmă poartă de acces către Tokyo. Prin urmare, ne vom bate cu ardoare pentru această ultimă șansă”, a declarat antrenoarea băcăuană Cristina Alexe, care îi însoțește la Novi Pazar pe Adelina Panaet (3.000 m obstacole) și Alex Soare (5.000m) .

                  „Având în vedere că lista înscrierilor pentru Olimpiadă se defintivează săptămâna viitoare, pe 29 iunie, această ediție a Balcaniadei are o miză net superioară. Sper ca Bianca să aibă o evoluție bună și să prindă lotul pentru Tokyo. Dacă nu prin intermediul realizării baremului, atunci ca ranking. Eu sunt încrezătoare”, a declarat Mihaela Melinte, antrenoarea Biancăi Ghelber, care ocupă locul 25 în ierarhia mondială a aruncătoarelor de ciocan.

                  Mâine este salvarea noastră!

                  Pe vremea mea, dacă ar fi să folosesc o sintagmă care acum pare desuetă, era valabilă aserțiunea „Nu lăsa pe mâine, ce poți să faci astăzi”, era, ca să simplificăm, un îndemn, chiar un mod de lucru, care se imprima și se transmitea, în familie sau în comunitate. Cu timpul, condițiile istorice, politice și morale au deturnat sensul și esența, astfel că acum vorbim și chiar acționăm după deviza: „Lasă pe mâine ce poți să faci astăzi”.

                  Și a devenit lege la români. Ce atâta grabă!, că și aceasta strică treaba! A prins repede și mergem înainte, e un fel de a spune, deoarece, se vede, se simte – dăm înapoi serios și cu mare responsabilitate. Vreți exemple, nu? pentru a-mi justifica spusele. Am la îndemână câteva proaspete, luați fără reținere, e gratis: Planul Național de Redresare și Reziliență trebuia să fie finalizat și aprobat de CE încă de ieri, dar noi l-am amânat pentru mâine, ce rost are graba, ce mai contează că jumătate dintre țările membre ale UE s-au apucat de redresare, le curg banii. Noi? Mâine, ce, nu-i tot o zi!

                  În Bacău avem mai multe exemple: Finalizarea Spitalului Municipal se tot amână de vreo 10 ani, de parcă ar fi vestita catedrală Sagrada Familia (Sfânta Familie) din Barcelona. Când ne vom hotărî să-l terminăm, va trebui mai întâi să-l dărâmăm. Un alt exemplu: bugetul pe anul 2021 nu l-am aprobat ieri, când era normal, îl tot amânăm, cred că ne prind sărbătorile de iarnă fără buget. Nu-i distractiv?

                  Tot în Bacău ne-am propus (cine ne-am propus?) să asfaltăm toate străzile de pământ și pietriș, ce rost mai are, oamenii s-au învățat cu ele așa, și mâine este o zi. Să vă mai spun câte zile am amânat investiția de la Insula de Agrement sau „redresarea” Casei Alecsandri, a hotelurilor Central și Moldova, a Pietonalului din centrul orașului? Dar câte exemple…Azi ne odihnim, după eforturile de ieri, că ieri a fost astăzi, iar astăzi va fi mâine, iar mâine-poimâine. Adică, toate la timpul lor, că și mâine este o zi.

                  Bani de la stat pentru mașinile mai vechi de 15 ani

                  Ministerul Mediului pregătește un normativ prin care dorește să îi motiveze pe proprietarii de mașini vechi pentru a le duce la casat. Aceștia ar putea primi banii în mână, făra fi obligați să-și cumpere mașini noi.

                  Băcăuanii care dețin autoturisme mai vechi de 15 ani ar putea să primească bani de la stat ca să renunţe la ele. Nu este vorba de vouchere prin programul Rabla, sume care, se știe, ajung la dealerii auto, ci de bani cash, în mână, pe care-i pot primi posesorii de mașini vechi pentru a le scoate de pe stradă. Inițiativa aparține Ministrului Mediului și are ca scop, în primă fază, reducerea poluării din marile orașe ale țării. Cei care vor accepta această variantă nu vor fi obligaţi să-şi ia autoturisme noi, folosindu-se și de acești bani. Deocamdată, nu se știe suma exactă pe care ar putea-o primi cei care sunt de acord să-și ducă mașina la fier vechi. Ministrul Mediului, Barna Tanczos, este de părere că suma ar trebui corelată cu valoarea de piaţă a maşinii. Neoficial, se vorbește despre o sumă de circa 3.000 de lei pe care proprietarii de rable ar putea să o încaseze de la stat ca să renunțe la ele.

                  Taxe mai mari, pentru cei care nu vor să renunțe la rable

                  Interesant este că cei care dețin autoturisme vechi ar urma să fie suprataxați de stat, dacă nu vor să renunțe la ele, atât la cumpărarea mașinilor, cât și, ulterior, după ce devin proprietari. Propunerea legislativă apare după ce Comisia Europeană a solicitat României să descurajeze înmatricularea maşinilor de peste 15 ani. De altfel, guvernanții lucrează la crearea și implementarea unei noi taxe pentru mașinile mai vechi de 15 ani. Taxarea va fi în cazul mașinilor produse înainte de 2006, dar un regim mai strict îl vor avea mai toate mașinile la mâna a doua aduse din străinătate. În acest sens, premierul Florin Cîţu a anunţat că va fi adoptat un set de măsuri prin care să descurajeze importul de maşini la mâna a doua, obligație asumată la Comisia Europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR. În județul Bacău, mai mult de jumătate dintre cele peste 200.000 de mașini înmatriculate au o vechime mai mare de 15 ani. Numărul mașinilor second hand a crescut mai ales după ce a fost eliminată taxa auto.

                  Trăim în evul unui miez aprins

                  Nu este ușor să descrii despre cât de bine se trăiește azi în România. Țara a ajuns într-un timp foarte scurt pe mâinile celor mai inteligenți și mai cinstiți fii ai săi. Toți aceștia, de la mic la mare, de la țară la oraș nu au în gând decât cum să facă să fie tot mai bine țării și tot românul să prospere.

                  Trăim în cea mai bună perioada a istoriei noastre, totul este atât de bine pus la punct încât mașinile germane ar avea de învățat de la complicata administrație românească. Guvernul ne-a adus pe cele mai înalte culmi ale civilizației europene și doar câțiva nerecunoscători, năimiți, probabil, de agenturile rusești sau chinezești nu văd cât de bine o duce poporul acesta greu încercat de măririle de pensii și salarii din vremurile de tristă amintire ale ciumei roșii.

                  Iată că se poate să fie și bine și pace: copiii pot să muncească pe câmp sau în fabrici dacă vor dori să-și câștige pâinea, nu să aștepte pomana alocațiilor plătite din banii noștri, ai tuturor. Pensionarii pot să facă exursii și croaziere la locurile cu verdeață, acolo unde nu mai e nici durere și nici lipsuri nu sunt, nu să întindă mâna după pensii.

                  Pensiile le merită eroii noștri care au pus umărul la construirea acestei societăți multilateral dezvoltate, nu niște știrbi care nu știu nici măcar cu cine trebuie să voteze! Salariile, prea mari, au scăzut iar prețurile au crescut corespunzător, pentru că nu trebuie să trăim într-o țară de leneși, de asistați social; cine vrea să mănânce, să muncească iar mâncarea nu trebuie să fie prea multă pentru că, altfel, organismul se îmbolnăvește și cresc costurile sistemului de sănătate. Elevii au învățat cum să meargă pe jos la școală, pentru că mersul pe jos face piciorul frumos.

                  În plus se fac economii la buget, nu se mai cheltuiesc banii aiurea pe transport sau pe burse. Cu aceste economii putem cumpără armament cât mai scump pentru viitorul război împotriva dușmanilor SUA. Pentru că nimic nu e mai sfânt decât să mori pentru maximizarea profitului celei mai mari națiuni de pe Pământ!

                  Și pentru că există și o cât de mică probabilitate ca acest text să fie citiți și de băieții ăia care fac ping-pong cu neuronul, să facem o precizare: e la mișto, bă!

                  ULTIMELE ȘTIRI