Gabi Corodeanu, cunoscut băcăuanilor, probabil, de când încerca cu degetul administrația locală, a devenit, pe drept cuvânt, singurul producător de porumb zaharat, din zona noastră. A reușit să atingă această poziție prin eforturi uriașe și, veți vedea, o ambiție greu de egalat. În spate, poartă o poveste de viață, despre supravieţuire şi prietenie, care bate filmul, țintind la Oscar.
Puțină lume cunoaște activitatea, fructuoasă, din agricultură, a băcăuanului Gabi Corodeanu. Începută în 2010, pe un teren de la Tamași, de doar 2.000 de metri pătrați, afacerea s-a dezvoltat, an de an, ajungând, în prezent, să numere circa 15 hectare cu porumb zaharat, alături de restul de 40 de hectare cu diverse alte culturi – floarea soarelui, porumb pentru boabe, lucernă ș.a.
„Tot căutam, în urmă cu zece ani, ceva sustenabil, pe termen mediu și lung. Am dat de tot felul de afaceri, ba cu fazani, păuni, râme, struți, ba cu lavandă și alte plante etc. Într-un final, am dat de un articol despre porumbul zaharat. Atunci, am aflat că, deși suntem printre primele țări producătoare de cereale, avem la raft conserve de porumb, produse cu materie primă de afară. După 10 ani, pot spune că porumbul zaharat îți asigură o rentabilitate de 100%. Pui 10 de lei, încasezi 20 de lei”, își începe povestea Gabi Corodeanu.
În cei zece ani, s-a luptat cu multinaționalele, cu animalele sălbatice, păsările sălbatice, cu vremea capricioasă, cu hoții. Cel mai mult a pătimit din cauza „durilor” din politică. A reușit, până la urmă, să ajungă la suprafață, din toate situațiile, aș zice grație ambiției și mai ales a dorinței de a aduce la lumină adevărul, singura temelie plină de înţeles necesară oricărui om care și-a propus un drum drept prin viață. A fost nevoit să vândă prin piețe, la tarabă, știulete cu știulete, încercând să-l valorifice inclusiv, en gros, la comercianții din Piața Sud, care, evident, l-au luat în bășcălie, oferindu-i un preț de nimic.
„Până acum trei ani, făceam o muncă de Sisif. Nu că azi aș munci mai puțin, dar dimineața recoltam, ziua eram în piață, la vânzare, și tot așa, într-un ciclu permanent, extenuant. Chiar și acum, dacă mergeți în piață, găsiți porumb zaharat de-al meu. L-am motivat până și pe băiatul meu să facă asta, promițându-i procent din vânzare. A câștigat bani frumoși, reușind să-și cumpere o unitate de gaming și un scaun de gaming, ajutat puțin și de mine. La vremea mea, eu mi-am cumpărat o bicicletă. Asta este diferența”, își continuă istorisirea fermierul. Deja, are investiți, în afacere, de peste 300.000 de euro, bani luați din împrumuturi la bănci, inclusiv fonduri europene.
În prezent, ambițiosul tânăr își desface producția într-un hypermarket, reușind să livreze, numai în acest an, marfă de peste 130.000 de lei, evident, la un preț foarte bun. Și asta mulțumită posibilității de a păstra porumbul, peste an, într-un depozit frigorific, astfel încât să poată livra, constant, către cumpărător, și de calitate. Prin urmare, și-a extins distribuția și în zona Capitalei, pe lângă marile orașe deja aflate în portofoliu: Iași, Brașov și Bacău. De reținut și că munca la porumbul zaharat, musai manuală, în majoritatea fazelor culturii, o face aproape singur, ajutat, evident, de familie, forța de muncă fiind din ce în ce mai greu de găsit și de foarte slabă calitate.
„Cine sunt eu, Iisuse-al meu?!”
Și mai puțini oameni îi știu, însă, povestea fabuloasă de viață a lui Gabi Corodeanu, presărată din plin cu piedici, evident, cele mai multe venite de la oameni, și cu greutăți care i-ar fi îngenuncheat mulți dintre noi. Doar ambiția de nedescris și, poate, eterna întrebare zămislită de poet: „Cine sunt eu, Iisuse-al meu?!” l-au purtat prin viață victorios, reușind, iată!, ceea ce puțini pot arăta lumii. Aflăm despre personajul nostru de astăzi că s-a născut în județul Galați, satul Berheci, comuna Gohor, loc unde a „copilărit” până spre 20 de ani. De mic copil, s-a obișnuit cu munca grea, de la câmp. Își amintește, chiar cu mândrie!, că, în perioada vacanțelor de vară, muncea, ca zilier, la fermele din zonă, inclusiv descărcând materiale de construcții, la rromii din Toflea, din comuna vecină, Brăhășești. „Am o pregătire fizică dobândită la talpa satului, cum s-ar zice, la cules de orice – de roșii, păstăi etc. și la datul cu sapa, în câmp, inclusiv la munca, în sat. cu ziua. Nu mi-e rușine de lucrul ăsta”, mărturisește, cu seninătate, Gabi Corodeanu. A făcut liceul agricol, în Tecuci, după care, glasul inimii l-a purtat în Capitală, unde și-ar fi dorit să studieze horticultura, fiind, totodată, cât mai aproape de fata de care se îndrăgostise încă din școală. Însă, cele 5 – 6 sutimi sub linie au decis altceva. Astfel, în anul următor, participa la examenele de la Colegiul de antrenori din București, unde, din nou, sutimile s-au împotrivit ambițiilor sale. A trebuit să-și umple viața, urmând cursurile Școlii Postliceale de învățători – educatori, de la Galați, continuând să lucreze cu ziua, în sat și în împrejurimi. Și-a mai încercat șansa, încă o dată, la Sibiu, unde avea o verișoară, participând la examenele de admitere de la Colegiul de antrenori din localitate. Și asta din dorința de a deveni antrenor de rugby, sportul pe care-l practicase, timp de 3 ani, la clubul din Tecuci, faimos, de altfel. Din nou, „sutimile” au fost cele care i s-au opus. Deși obținuse „10”, la toate probele, media rezultată cu nota de la bacalaureat a fost insuficientă pentru a putea prinde un loc la „fără plată”. „Conta foarte mult să nu fiu nevoit să achit taxe, pentru că, încă de la 3 ani, am crescut fără mamă, îngrijit doar de tatăl meu și de bunicii din partea lui. Tatăl meu, la acea vreme, era foarte bolnav, pensionat pe caz de boală, și nu putea să mă întrețină, la facultate”, își continuă povestea Gabi Corodeanu, cu ochii în lacrimi și vocea, realmente, gâtuită de emoții.
Doar cu griji și fără bani, ca la 20 de ani
Ambiția, neîngrădită de nimeni și de nimic, l-a împins să meargă mai departe, spijinit de idealurile zămislite încă din copilărie, finalizând, astfel, cursurile de învățător – educator și orientându-se, din nou, spre o facultate. Avea de ales între Iași și Bacău, oraș de care avea să fie legat ireversibil, pentru tot restul vieții. Răsfoind revista de specialitate dedicată instituțiilor de învățământ superior, privirea i s-a oprit asupra Colegiului de Institutori din Bacău, specialitatea „Educație Fizică și Sport”. „Soarta a fost ca eu să vin în Bacău. Aveam programat ca, în ziua de marți, să merg să lucrez, cu ziua, la un vecin. Mă anunțase să nu mai vin în ziua respectivă, ci a doua zi. Or, eu, tocmai pentru miercuri, îmi programasem să vin în Bacău, pentru a afla detali despre examenul de la Colegiul de Institutori. M-am urcat în tren, din halta din sat, și am mers până la Mărășești, unde trebuia să stau două ore și ceva pentru a lua legătura până în Bacău. Nu am stat pe gânduri și am ieșit la «ocazie». Era prima dată când ajungeam în Bacău, la fel, cred, și șoferul, pentru că nu știa nici el unde este Universitatea. În fine, întrebând în stânga și-n dreapta, am ajuns la corpul C al universității, unde am aflat că era … ultima zi de înscriere. Vă dați seama, dacă aș fi rămas la muncă la vecinul meu…?”, întreabă retoric fermierul. Aventura nu se oprește aici, căci tânărul de 20 de ani ajunsese în Bacău fără bani și fără niciun act asupra lui, darmite cele de studii, necesare la orice înscriere. Și-a amintit de un vecin, Constantin Zaharia, cadru militar, care avea casă în satul natal și, pe atunci, locuia în Bacău. Acesta l-a sfătuit să sune acasă pentru a-i fi trimise actele, prin autobuzul care trecea prin sat și ajungea în Bacău, seara, la limită pentru a depune documentele. Aproape întreaga zi fost o alergătură, inclusiv pentru obținerea adeverinței medicale, încheiată, din fericire, cu … depunerea dosarului de înscriere. Doar că venirea serii, l-a prins pe străzi, în Bacăul neștiut, fără un loc unde ar putea să doarmă, mai ales că nu știa adresa samariteanului său vecin, cel care-l ajutase inclusiv cu banii pentru taxa de înscriere. Iar, ca un făcut, telefonul vecinului era…defect.
Într-un final, după o aventură de câteva ore, a înnoptat la vecin, iar a doua zi a susținut examenele. După o săptămână, tot de la vecinul cumsecade a aflat vestea cea bună: fusese admis, la „fără taxă”. „I-am spus și tatălui meu că am reușit, dar, cu regret în suflet, mi-a spus, din nou, că nu putea să mă susțină financiar, el având o pensie de … 150 de lei, în banii de acum. Or, eu aveam nevoie de bani pentru transport, cazare la căminul de aici, întreținerea mea zilnică etc. Din nou, am zis că o să mă descurc”, mai spune Gabi Corodeanu. Și, din nou a fost așa cum și-a propus, ambițiosul Gabi reușind să obțină o bursă socială, în primul semestru, apoi o bursă de studii, devenind rapid liderul studenților, inclusiv în Biroul Național la Ligii Studenților. Mai mult, după terminarea Colegiului de Institutori, și-a echivalat studiile, prin înscrierea la facultatea de Educație Fizică, urmată de masteratul de MBA, la Gheorghe Asachi, Iași, studiile fiind completate cu „doctoratul”, obținut la Universitatea de Educație Fizică din Pitești.
Politica, marea dezamăgire
La Liga Studenților, au început să prindă contur aspirațiile sale din politică, întâlnindu-l pe Vlad Voiculescu, cel care, ulterior, avea să-l aducă în Partidul Umanist Român (PUR), alături de fostul edil al Bacăului, Romeo Stavarache. A ajuns în Consiliul Local Bacău, unde a încercat să schimbe anumite mentalități din administrație, dată fiind sorgintea sa rurală, bazată de cinste și corectitudine. O greșeală, din punctul de vedere al „conservatorilor” din partid, care avea să-l coste cariera politică. Astfel, după trei ani și jumătate de consilier local și implicare activă în interesele Bacăului, în 2007, avea să fie exclus din PNL, partidul care-l adoptase ulterior aderării la PUR, urmat de alți colegi – Silvestru Dogaru, Gabriel Berca, Constantin Scripăț, Roxana Mironescu, Dan Bogdan, Petru Enășoaie etc. Și totul „ca măsură în «procesul» izolării lui Stavarache, pentru a putea fi «controlat» mai ușor”. A urmat „tentativa” de relansare în politică, alături de defunctul PNȚCD, care, la fel, i-a provocat un neajuns major, alegându-se cu un dosar penal (dintre toate cazurile similare, dar cu candidați de la alte partide, doar speța lui a fost cercetată de procurori, restul fiind, încă, în sertare, așteptându-se, probabil, prescrierea), finalizat, din fericire, cu o aproape normală „suspendare”. „Mi-am asumat acea greșeală și i-am eliberat de orice culpă pe toți cei care m-au ajutat în campanie, considerând că am fost singurul vinovat. Am făcut asta pentru simplul motiv că nu am fost capabil să gestionez obținerea de semnături. M-a afectat situația, pentru că, de exemplu, am fost refuzat într-un dosar de finanțare cu fonduri europene. A fost nevoie de un proces, de peste doi ani, în instanță, pentru a demola refuzul de a mi se acorda finanțare de către instituția prin care se derulează fondurile europene. Timp în care am pierdut contracte cu un lanț de magazine ... Însă, cel mai mare necaz s-a abătut asupra băiatului meu care, la școală, a fost «judecat» pe nedrept de colegii de clasă. Din fericire, copilul a înțeles la timp, posibil și colegii lui … Dar, deja, răul fusese provocat”, povestește Gabi Corodeanu. Important, în această etapă, ca de altfel pe parcursul întregii povești adevărate de viață, este că familia sa a reușit să depășească, împreună și mai uniți ca niciodată, și acest impas. Ultimul.
