Pe la 1852 se înființa pentru prima dată în Bacău un teatru, format în mare parte din tineri cu știință de carte și funcționari ai urbei, care prin reprezentațiile lor au început să atragă un public tot mai numeros de la an la an. Gustul băcăuanilor pentru teatru l-a determinat pe Neculai Drăgoianu, un Mecena al Bacăului de atunci, să pună la dispoziție o sală de spectacole în propriul hotel, astfel că, începând cu anul 1874, actori de la Iași, Botoșani și mai târziu de la, Craiova și București vor juca pe această scenă spre deliciul spectatorilor. ,
,În serile când se juca, îmbulzeala lumii era atât de mare încât adeseori se făcea apel la poliţie de a opri lumea că nu mai era loc”, scria în lucrarea monografică ,,Bacăul de la 1850 la 1900”, gazetarul, dramaturgul și omul politic băcăuan Costache Radu (1832-1908), „primul cronicar modern” al urbei, așa cum l-a numit Eugen Budău în dicționarul său literar.
După cum scrie însuși monograful, în stagiunea din 1875 s-a jucat și una dintre piesele sale, intitulată ,,Băile de la Slănic” (Slănic-Moldova, n.a.), o comedie în cinci acte, considerată cea mai relevantă piesă dramatică pe care a scris-o acesta, caracteristică pentru viața de provincie din epocă. Era perioada când sub forma dezvoltării comediei satirice, o serie de dramaturgi și-au propus să pună la stâlpul infamiei, cu mijloacele comicului, moravurile decăzute ale societății vremii: parvenitismul, căsătoria din interes, moda imitării unor obiceiuri din lumea occidentală, stâlcirea limbii române, toate acestea bine surprinse în astfel de lucrări, nu foarte complexe, dar foarte plăcute publicului larg.
De altfel, aceasta a fost prima și singura piesă din istoria teatrului românesc dedicată unei stațiuni, care s-a jucat cu succes și în sala de spectacole a Cazinoului din Slănic-Moldova. Mai mult, în Pavilionul pentru Muzică din parcul stațiunii (construit în stil ,,Art Nouveau”), spre sfârșitul secolului al XIX-lea, cânta o fanfară dirijată de capel-maistrul Cavaler Petro Rewotty, care a compus şi o parte din muzica operetei „Băile de la Slănic”, aceasta fiind considerată una dintre puţinele compoziţii din lume scrisă special pentru o stațiune și inspirată din piesa cu același nume a lui Costache Radu. Ca dramaturg, acesta a mai scris două piese „Doctorie pentru soacre” (comedie într-un act, 1882, publicată patru ani mai târziu în ,,Foaea Societăţii oamenilor care ştiu citi”) şi „Senatorul somnoros”, despre care autorul va nota cu modestia ce-l va caracteriza toată viaţa: „Nu voi arăta cum au fost primite de public aceste piese, ca să nu se zică că mă laud”.
Până la sfârşitul vieţii va fi un animator al mişcării teatrale, asigurând un veritabil impresariat artistic. În 1875, alături de C. Ghenadiu va prelua direcţiunea teatrului din incinta Hotelului „Drăgoianu”, reuşind să aducă pe scenă actori valoroşi ai teatrelor din Bucureşti şi Craiova.
Puținele informații despre viața lui Costache Radu sunt furnizate, în cea mai mare parte, chiar de el însuși în cartea menționată: „Bacăul între 1850-1900”. A învățat mai întâi la ,,Schoala Domnească” din Bacău, iar mai apoi va urma studiile de drept la Iași, după care se va întoarce ca avocat la Bacău, unde va desfășura o activitate foarte diversificată ca jurist, jurnalist, cărturar și om politic.
A avut o contribuție deosebită la dezvoltarea jurnalismului, redactând, editând sau colaborând la publicațiile: ,,Zorile” (primul ziar băcăuan, apărut în septembrie 1867), ,,Rusaliile” (editat chiar de Costache Radu, 1868-1869), ,,Gazeta de Bacău” (1870-1890), ,,Curierul de Bacău” (1878), ,,Mica revistă” (1886). A fost primar în două rânduri: 1889 -1890 și 1894-1895.
Ca politician, C. Radu a participat la toate marile evenimente ale vremii sale, fiind întotdeauna de partea progresiștilor, dorind modernizarea și propășirea națiunii. În Parlamentul României și în presă, va milita pentru respectarea drepturilor celor lăsați în voia sorții de autorități. Multe din articolele sale vor ataca guvernul și oficialitățile pentru indiferența dovedită față de acești oameni. ,,Dovadă a recunoaşterii contribuţiei sale la dezvoltarea presei româneşti şi a iniţiativelor pe care le-a avut și susținut pe plan cultural, administrativ şi politic, în fotomontajul publiciştilor băcăuani din `Anuarul presei şi al lumei politice` (1908), imaginea lui Costache Radu apare aşezată în centru, înconjurat fiind de personalităţile vremii. Sunt doar câteva repere ale unui spirit modernizator care va marca viaţa băcăuană în traiectoria ei către un nou secol.
Mai mult decât alte oraşe poate, Bacăul nu trebuie să piardă firul subţire ce racordează valorile trecutului său de perspectivele metropolei de mâine”, scria pe blogul său, prof. dr. Lucian Șerban, pasionat cercetător al istoriei locurilor, cel care a reeditat în 2008 monografia „Bacăul de la 1850 la 1900” și a coordonat și ediția din 2005 a lucrării lui Costache Radu.
Surse: Costache Radu, ,,Bacăul de la 1850 la 1900”, http://www.deferlari.ro/p/bacaul-de-la-1850-la-1900
Romulus-Dan BUSNEA
