vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1540

Foarte puține cursuri de calificare pentru șomeri

    Luna aceasta, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău va deschide tot un număr mic de programe de formare profesională, ca și în perioada anterioară. Mai exact, la mijlocul lui iunie va demara doar 2 cursuri de calificare pentru un număr total de numai 28 de șomeri. Dintre aceștia, 14 vor învăța meseria de operator confecționer industrial, iar cealaltă jumătate se vor califica în profesia de operatori la mașini unelte cu comandă numerică.

    Dar nici în lunile anterioare în județul Bacău nu au fost inițiate mai multe programe de formare profesională a șomerilor, prin AJOFM Bacău. În perioada ianuarie-mai AJOFM a început doar 13 programe profesionale, la care au fost cuprinși, în total, numai 188 șomeri. Dacă adăugăm și luna iunie, rezultă că într-un semestru au fost deschise 15 cursuri pentru 216 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Raportat la alte județe, mai puțin dezvoltate economic, Bacăul este în urma acestora. Dacă luăm ca exemplu numai județul Vrancea, trebuie să spunem că lună de lună acesta se înscrie cu peste 10 cursuri deschise, la care sunt angrenați, în medie, în jur de 200 șomeri. Agenția de Forță de Muncă din acest județ va deschide în iunie nu mai puțin de 19 cursuri la care vor participa, în total, 266 cursanți.

    Urmează județul Dîmbovița cu 11 programe de formare profesională la care vor fi cuprinși 154 șomeri și Mureș cu 7 cursuri, pentru 131 persoane. La nivelul întregii țări, în iunie, se vor organiza 136 programe profesionale, la care vor fi angrenați 2.004 șomeri. Reamintim că AJOFM Bacău este acreditată să desfășoare cursuri în 16 meserii: lucrător în comerț, patiser, ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație, bucătar, operator confecționer industrial, agent de vânzări, operator introducere, validare și prelucrare date, contabil, inspector/referent resurse umane, operator la mașini unelte cu comandă numerică, electrician în instalații energetice, sudor, instalator instalații tenico-sanitare și de gaze, mecanic auto, lucrător finisor pentru construcții și lucrător în structuri pentru construcții. Pregătirea profesională prin AJOFM este gratuită, pentru șomerii aflați în evidența ei. Cei din altă localitate decât Bacăul beneficiază și de decontarea cheltuielilor cu transportul.

    La formare profesională gratuită au dreptul și cei care obţin venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă (ISR-500 lei) şi sunt înregistrați la agenţiile de şomaj. Același drept îl au și persoanele care şi-au reluat serviciul la încetarea concediului pentru creşterea copilului, precum şi cele care s-au întors la lucru, după recuperarea capacităţii de muncă, ulterior pensionării de invaliditate. Cei interesaţi să se califice ori recalifice într-o anumită meserie sunt aşteptaţi să-şi exprime din timp opţiunea la AJOFM Bacău, str.Ioniţă Sandu Sturza, nr.63, telefon 0234525265 sau 0234576286 ori la Centrul de Formare Profesională Bacău (str.V.Alecsandri, nr.25, etajul IV, 0234514859).

    Foamea la români. Despre pământ și țărani

    Multă lume a observat obsesia românilor pentru mâncare. Cum cumpără alimente mai multe decât au nevoie, mai ales la Sărbători și cum insistă ca musafirii să manânce până nu mai pot. Ba chiar și gazdele se îmbuibă până ajuns la spital. Alte popoare nu insistă să te hrănească așa, îți pun în față ceva să nu se spună cu nu te-au servit dar dacă nu iei, nu te forțează. La noi, însă, foamea și obligarea musafirilor la osânda farfuriilor pline a ajuns un fenomen patologic.
    Și nici nu avea cum să fie altfel. Foamea românilor datează de sute de ani. Cam de 250 de ani. De un sfert de mileniu, cu puține excepții, cea mai notabilă fiind cea a anilor ’60-’70, românii au suferit de foame. Și nu doar din cauza războaielor, a tulburărilor, sau a vreunui regim politic care a impus austeritate pentru plata datoriilor; în principal din cauza că pământul care ar fi putut să-i hrănească pe toți a fost acaparat mișelește de câțiva profitori.

    Este vorba de așa-numita „Chestiune țărănească”. O chestiune care părea că a început la 1829, în urma tratatului de la Adrianopol, când Principatele Române primesc dreptul să exporte cereale la prețul pieței, fără să mai fie oprite de otomani. Cel puțin așa a explicat Radu Rosetti și era plauzibil: dedulciți la câștiguri mari, boierii încep să exploateze țăranii și să acapareze pamânturile răzeșești pentru a cultiva grâu și a-l vinde în Occident.

    Dar problema este mai veche; la momentul 1829 deja boierimea începuse să guste din dulceața câștigurilor facile. Iar momentul declanșării chestiunii țărănești trebuie căutat, după cum consideră Lucrețiu Pătrășcanu, mai înainte, cam pe la 1774, când s-a semnat Tratatul de la Kuciuk-Kainargi. Între altele, acesta interzicea trimișilor otomani să mai intre în Principate pentru a colecta zahareaua necesară hrănirii locuitorilor din Constantinopol. Cele două țări românești aveau obligația să asigure trei luni pe an alimentele necesare hrănirii capitalei otomane. Turcii veneau și „cumpărau” grâu, oi, vite și așa mai departe la prețurile impuse de ei, adică cam un sfert din prețul pieței. Dar nu numai atât, veneau și alegeau ce voiau, fără posibilitatea de tocmeală, ba, uneori facând și victime omenești. Mai și stricau câmpurile pe unde treceau cu turmele de oi, fără să acorde nici o despăgubire. Abia după ce se îndestula capitala otomană, puteau românii să exporte spre Apus, surplusul.

    Noua regulă, însă, a însemnat ca grânele, oile și așa mai departe erau adunate de oamenii domniei și duse la graniță. Dar regulile impuse de domni spuneau că totul trebuie negociat, nu se mai ia cu japca nimic. Liniștindu-se această problemă, boierimea a început să răsufle și să înceapă să se apuce de comerț. Este momentul când, spune Lucrețiu Pătrășcanu, se trece de la economia naturală la economia de schimb iar societatea trece de la feudalism la iobăgism.

    De la înființarea principatelor, posesorii de pământ nu aveau drept de proprietate exclusivă; boierii, de exemplu, aveau obligația să dea țăranilor de pe moșie loc de hrană, în schimbul căruia aceștia datorau zece la sută din recoltă, trei zile de clacă și niște peșcheșuri de sărbători. După Kuciuk-Kainargi, însă, datele problemei se schimbă. Apar condițiile trecerii la economia de schimb; toată lumea începe să producă nu doar pentru gospodăria sa, ci și pentru a vinde la piață. În aceste condiții, boierimea insistă și obține creșterea zilelor de clacă. De la trei zile se ajunge la 12 sau mai multe dar, prin intermediul „nart”-ului (normei) care nu putea fi îndeplinit într-o singură zi, se merge până la 40-50 de zile pe an. Unii boieri acceptă transformarea zilelelor de clacă în bani. Per total, însă, renta în produse se transformă în rentă în muncă, în beneficiul proprietarului de pământ, care în mai puțin de 100 de ani uită obligațiile sale către țărani și decide că are proprietatea deplină asupra moșiei.

    Această eroare a făcut ca reforma agrară a lui Cuza să eșueze, pentru că nici conservatorii și nici liberalii nu au acceptat să se împartă pământul țăranilor. Ulterior, legea tocmelilor agricole a întărit puterea moșierilor asupra țăranilor, transformați în lumpenproletariat agricol pentru încă aproape 100 de ani. Țăranii se răscoală în mai multe rânduri, cele mai importante revolte fiind la 1888 și 1907. Regimul iobăgesc a fost menținut oficial până la reforma agrară de după Primul Război Mondial, reformă care s-a încheiat abia prin anii ’30. Urmează criza economică, războiul, obsedantul deceniu și Colectivizarea. A doua jumătate a anilor ’60 și anii ’70 reprezintă excepția, dar din anii ’80 începe din nou criza alimentară, de data aceasta ca urmare a exportului masiv de alimente pentru plata datoriei externe.

    Restricții de circulație cu ocazia Turului Colinelor

      Având în vedere că în perioada 12-13 iunie a.c., se va desfășura în municipiul Bacău cea de-a doua ediție a competiției „Turul Colinelor” Bacău, etapă în calendarul Federației Române de Ciclism și în Road Grand Tour 2021, Poliția Locală a Municipiului Bacău va lua următoarele măsuri privind restricționarea circulației rutiere:

      – în ziua de vineri, 11 iunie 2021, începând cu ora 16.00 va interzice parcarea autovehiculelor în parcarea din spatele Casei de Cultură Bacău, pe strada Erou Gheorghe Rusu și pe strada Luminii;

      – în ziua de sâmbătă, 12 iunie 2021, între orele 07.30-19.30 va restricționa accesul pe strada Luminii, strada Erou Gheorghe Rusu, Bulevardul I.S. Sturza, și între orele 07.30-14.00 pe tronsonul Bulevardul Nicolae Bălcescu – Calea Mărășești până la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău;

      – în ziua de duminică, 13 iunie 2021, între orele 07.30-11.30 va restricționa accesul pe Bulevardul I. S. Sturza, între intersecția cu Bulevardul Nicolae Bălcescu și strada Războieni, pentru amenajare parcare și între orele 07.30-14.00 pe tronsonul Bulevardul Nicolae Bălcescu- Calea Mărășești până la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău.

      Totodată, polițiștii locali vor participa pe toată durata desfășurării evenimentului, în sistem integrat cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Bacău și ai Poliției Municipiului Bacău, la asigurarea măsurilor de menținere a ordinii și liniștii publice și de fluidizare a traficului rutier.

      Amendați pentru că au băut alcool în Parcul Gherăiești

        Luni, 07 iunie a. c., în jurul orei 19.46, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au fost sesizați prin apel telefonic că, în Parcul Gherăiești, un grup de tineri consumă băuturi alcoolice și tulbură ordinea și liniștea publică.

        Un echipaj de polițiștii locali s-a deplasat în locația respectivă unde, în urma verificărilor efectuate la fața locului, au fost identificați trei tineri de 29, 39 și 42 ani, toți cu domiciliul în municipiul Bacău, care au fost sancționați contravențional conform Legii nr. 61/1991, cu amenzi în valoare totală de 300 lei, pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice.

        Potrivit art. 2, pct. 23, din Legea nr. 61/ 1991 – republicată, consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.

        Pentru că nu a fiscalizat 1.100 de lei, a primit amendă de 20.000 de lei

          În perioada 05-06 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se pot comite de operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Bacău.

          Acțiunile au vizat îndeosebi verificarea legalității operațiunilor comerciale efectuate de către unităţile economice.

          Polițiștii au efectuate controale la 10 agenți economici, iar pentru neregulile descoperite, au aplicat 3 sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 31.500 de lei.

          În urma unui control la efectuat în cadrul Târgului Săptămânal organizat în localitatea Răcăciuni, a fost identificat un operator economic care oferea spre comercializare un număr de 340 de anvelope second-hand, fără să fie posesorul unei case de marcat electronice fiscale, nefiscalizând astfel nicio sumă provenită din vânzarea anvelopelor.

          În cauză, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 lei, dispunându-se totodată şi suspendarea activităţii întreprinderii individuale.

          În urma verificării economice efectuate la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Bacău, s-a constatat faptul că nu a fost fiscalizată suma de 1.121 lei, sumă ce nu poate fi justificată cu documente emise de casa de marcat electronică fiscală şi care provine din vânzarea de mărfuri din data de 05.06.2021. În cauză, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 20.000 lei, dispunându-se totodată şi confiscarea sumei de 1.121 lei, reprezentând venituri nefiscalizate.

          Adolescent fugit de acasă cu 2.000 de euro și 2.500 de lei. Cu câți bani a mai rămas

            Poliţiştii au identificat, aseară, în jurul orei 20.00, pe raza comunei Răchitoasa, un minor de 14 ani, din judeţul Braşov care ar fi plecat de acasă având asupra sa 2.000 de euro şi 2.500 de lei.

            La data de 07 iunie a.c., un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au identificat, pe raza comunei Răchitoasa, un minor de 14 ani, din judeţul Braşov, care ar fi plecat de la domiciliu după ce ar fi sustras suma de 2.000 de euro şi 2.500 de lei.

            Întrucât persoana depistată era căutată de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, s-au efectuat verificări în vederea identificării persoanei dispărute.

            În urma controlulului corporal efectuat, asupra minorului a fost identificată şi ridicată în vederea restituirii către proprietar suma de 950 de euro şi 1101 lei.

            Două persoane, bănuite de furt, reținute de polițiști

              La data de 07 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Lipova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada 15-18 mai a.c., persoane necunoscute au pătruns în imobilul unui locanic de 50 de ani de unde ar fi sustras bunuri.

              Din cercetări a reieșit faptul că, un tânăr de 20 de ani din comuna Lipova şi altul de 22 de ani, din judeţul Neamţ, ar fi sustras un televizor, un flex şi o bormaşină din imobilul unui bărbat de 50 de ani. Ulterior, bunurile sustrase au fost comercializate pe raza judeţului Neamţ.

              În urma probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți pe baza de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind cercetaţi pentru furt calificat.

              Bunurile sustrase au fost recuperate de poliţişti.

              Alcool la volan

                La data de 07 iunie a.c, poliţiştii rutieri din Bacău au depistat, în trafic, un conducător auto de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
                Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                La aceeaşi dată, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat pe DJ 119 E, pe raza comunei, un localnic de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
                În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că acesta nu figurează cu permis de conducere valabil.
                În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

                Bănuit de furtul unei biciclete, identificat de polițiști

                  La data de 07 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 23 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

                  În sarcina acestuia s-a reținut că, în ziua de 14 mai a.c., ar fi sustras o bicicletă aparţinând unui localnic, pe care ar fi lăsat-o neasigurată, sprijinită de un copac în faţa unui magazin.

                  Prejudiciul cauzat este de 1.200 de lei.

                  Poliţiştii continuă cercetările faţă de tânăr sub aspectul comiterii infracţiunii de furt şi l-au reţinut pentru 24 de ore.

                  Pentru a preveni sustragerile de biciclete, polițiștii vă recomandă:

                  Dotaţi-vă bicicleta cu dispozitive antifurt!

                  Nu vă lăsaţi niciodată bicicleta neasigurată!

                  Parcaţi bicicleta doar în locurile special amenajate!

                  Nu lăsaţi în coşul bicicletei bunuri sau bagaje !

                  Nu cumpăraţi biciclete a căror provenienţă nu poate fi justificată sau al cărui preţ este foarte mic. Refuzați astfel de chilipiruri şi în acest mod veți descuraja acest gen de fapte.

                  Transportatorii rutieri, verificați de polițiști. S-au dat peste 100 de amenzi

                  Ieri, 07 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au desfășurat o acțiune pe raza județului, pentru verificarea legalității autovehiculelor de transport de persoane.

                  Peste 40 de polițiști din judeţ au acționat ieri dimineaţă, în intervalul orar 06.00-09.00 pentru verificarea modului în care se desfășoară activitățile în domeniul transportului de persoane.

                  Într-un interval de 3 ore, poliţiştii băcăuani au aplicat 105 sancţiuni contravenţionale şi au constatat 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere. Dintre acestea, 19 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nereguli constatate în baza unor legi speciale privind transportul public de persoane, 76 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.

                  Au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.

                  Procesul referitor la bugetul Bacăului, verdict pe 16 iunie

                    Luni, 7 iunie 2021, la Tribunalul Bacău a avut loc înfățișarea în procesul prin care Instituția Prefectului Bacău a solicitat instanței anularea hotărârii Consiliului Local Bacău de aprobare a bugetului pe anul 2021.

                    La proces a participat și prefectul Leonard Bulai.

                    După discuțiile prealabile, instanța a dat cuvântul pe fondul cauzei și a amânat pronunțarea pentru data de 16 iunie 2021, având în vedere complexitatea cauzei.

                    Reamintim că prefectul de Bacău a atacat în contencios administrativ hotarârea prin care s-a aprobat bugetul municipiului reședință de județ, după ce un grup de 12 consilieri au formulat și adoptat un amendament care a modificat anumite capitole din acesta, spre nemulțumirea consilierilor de la Putere.

                    Cum arată acum Cascada Bigăr – FOTO & VIDEO

                    Un perete al cascadei Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, cu o înălțime de aproximativ 4 metri, s-a surpat luni, 7 iunie, în jurul orei 18.15, din cauze naturale.

                    Cascada Bigăr s-a format în timp, prin depunerea carbonatului de calciu din apele Izbucului Bigăr, care a fost acoperit de un covor de mușchi. Carbonatul de calciu pietrifică acest covor de mușchi, care se regenerează cu noi straturi de mușchi vii, astfel încât o cascadă de acest tip crește permanent în dimensiuni. Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate și volum și a cedat sub propria greutate.

                    Această cascadă este într-o dinamică naturală permanentă și în timp se va regenera, prin depunerea unor noi straturi de mușchi pietrificat. De altfel, o cascadă de același tip, cascada Moceriș, tot din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, a suferit o surpare similară în urmă cu cinci ani, iar în zona cascadei Bigăr există urme ale unor astfel de fenomene similare petrecute în trecut.

                    Cascada Bigăr, una dintre cele mai populare destinații turistice din zona Banatului, se afla în Zona de Protecție Integrală a Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, în Rezervația Naturală ”Izvorul Bigăr”, o zonă în care intervenția umană este minimă, iar procesele naturale trebuie să se desfășoare liber.

                    Acesta este motivul pentru care administrația parcului nu a intervenit cu măsuri invazive, respectiv construcții care să sprijine structura de travertin a cascadei, o astfel de intervenție împiedicând procesele naturale.

                    Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița a luat toate măsurile posibile de protecție a cascadei Bigăr, cu avizul Consiliului Științific al parcului, respectiv îndepărtarea a doi arbori uscați care s-ar fi putut prăbuși peste cascada Bigăr.

                    Singurele construcții din zona cascadei Bigăr au fost cele pentru a asigura infrastructura de vizitare a obiectivului turistic, avizate de Consiliul Științific al parcului, acestea fiind amplasate la o distanță care să nu afecteze cascada.

                    Regia Națională a Pădurilor – Romsilva respinge cu fermitate acuzațiile false și lipsite de orice fundament științific ale unui ghid de turism, care a lansat în spațiul public informația cum că o lucrare de captare parțială a izvorului Bigăr pentru păstrăvăria Valea Miniș, realizată în urmă cu 33 de ani, ar fi provocat prăbușirea peretelui cascadei Bigăr. Cantitatea de apă care să favorizeze depunerile carbonatului de calciu trebuie să fie una moderată pentru a facilita acest proces natural, deci nu o eventuală micșorare a debitului de apă ar fi dus la surparea peretelui cascadei.

                    Garda Națională de Mediu și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate au fost informate imediat de către administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița despre producerea acestui eveniment.

                    Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, cu sprijinul Consiliului Științific, va identifica măsurile ce trebuie luate în continuare.

                    Pregătiri finale înainte de startul concursului de off-road de la Slănic-Moldova

                      În stațiunea Slănic-Moldova va vea loc în perioada 17-20 iunie, cea de-a cincea ediție a Trofeului ,,Dacii Liberi”, contând pentru etapa a doua a Campionatului Național de Off-Road al României.

                      Sunt așteptate la start circa 80 de echipaje, care se vor aventura cu mașinile lor puternice pe traseele montane ale stațiunii Slănic-Moldova, prin natura sălbatică dar extrem de frumoasă a munților ,,Nemira”.

                      Concursul este structurat pe clase diferite de dificultate: Standard A, Standard B, Challenge, Open, Open SSV si Extrem, conform regulamentului tehnic al Comisiei Naționale de Off-Road (CNOR). Anul acesta se organizează și clase de Hobby.

                      ,,Vom avea în program și o clasă Promo, necompetițională, care are scop promovarea acestui sport, ca și a întregului areal turistic. Specificul zonei și implicarea echipei de organizare promit un spectacol automobilistic de excepție, fapt remarcat de participanții la etapele anterioare ale acestui concurs. Acum urcăm pe crestele munților, la identificarea traseelor și la stabilirea ultimelor detalii tehnice”, a declarat Romeo Andrieș, principalul organizator și sufletul acestei competiții.
                      Etapa de la Slănic-Moldova este organizată de Clubul Off-Road ,,Dacii Liberi” din Bacău, în parteneriat cu Primăria orașului Slănic-Moldova, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și CNOR, cu susținerea Consiliului Județean Bacău, ISU Bacău, Obștea Composesorat ,,Salina” Târgu-Ocna, Direcția Silvică Bacău și Ocolul Silvic Privat Moreni.

                      Vom reveni și cu alte detalii, inclusiv cu programul complet al competiției.

                      Romulus-Dan BUSNEA

                      ISU reia activitatea de voluntariat în cadrul programului „Salvator din pasiune”

                        Având în vedere situația epidemiologică descrescătoare înregistrată la nivel național, începând din această lună, ISUJ Bacău reia activitatea de voluntariat în cadrul programului „Salvator din pasiune”, cu asigurarea măsurilor de protecție pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

                        În acest sens, cei care doresc să se înscrie la voluntariat, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

                        1. să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 ani;
                        2. să fie apt din punct de vedere medical;
                        3. să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție;
                        4. să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor profesioniste.

                        La înscrierea pentru activitatea de voluntariat, persoanele care îndeplinesc aceste condiții trebuie să depună următoarele documente:

                        – cerere de înscriere (voluntariat);
                        – copie după cartea de identitate;
                        – certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani);
                        – aviz psihologic;
                        – adeverință medicală (cu mențiunea apt pentru efort fizic);
                        – acordul părinților (doar pentru cei care au vârsta sub 18 ani).

                        Pentru a vedea ce presupune activitatea de voluntariat în cadrul ISU, vă rog să accesați site-ul unității noastre la următorul link: http://www.isubacau.ro/index.php/domenii-de-activitate/pregatirea-populatiei

                        ASF: Piața pensiilor private în trimestrul I al anului 2021

                        Piața pensiilor private a fost cel mai puțin afectată de pandemia COVID-19, având în vedere politica de economisire și de investire pe termen lung. Pe parcursul timpului au existat episoade de volatilitate care au marcat fondurile de pensii private, însă activele acestora au înregistrat, per ansamblu, creșteri de la perioadă la perioadă.

                        La finalul lunii martie a anului 2021, fondurile de pensii private (Pilon II și Pilon III) au cumulat 83,34 miliarde lei în active totale, cu 33% mai mult comparativ cu anul anterior. Ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private au înregistrat un nivel de 7,9%.

                        Ponderea investițiilor în instrumente cu venit fix reprezenta, la sfârșitul primului trimestru al anului, 71% din totalul portofoliului investițional al fondurilor de pensii private, în timp ce 24% au investiții în acțiuni.

                        Fondurile de pensii administrate privat – Pilonul II (ianuarie-martie 2021)

                        valoarea totală a activelor – 80,24 miliarde lei;
                        valoarea activelor nete – 80,19 miliarde lei;
                        numărul participanților – 7,68 milioane persoane;
                        contribuția medie a participanților – 197 lei/participant;
                        contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat – 2,42 miliarde lei;
                        rata medie ponderată de rentabilitate – 6,10%;
                        valoarea medie a activului unui participant – 10.670 lei;
                        plăți ale activului personal net către participanți – circa 64 milioane lei pentru 3.991 participanți și beneficiari.

                        Fondurile de pensii facultative – Pilonul III (ianuarie-martie 2021)

                        valoarea totală a activelor nete – 3,10 miliarde lei;
                        numărul de participanți înregistrați în sistemul pensiilor facultative – 534.760 persoane;
                        contribuția medie – 145 lei/participant;
                        contribuțiile virate în sistemul de pensii facultative – 92 milioane lei;
                        rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc ridicat – 9,09%;
                        rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc mediu – 7,79%;
                        valoarea medie a unui cont – 5.797 lei;
                        plăți ale activului personal net către participanți – aproximativ 27 milioane lei pentru 2.587 participanți și beneficiari.

                        Raportul exhaustiv cu privire la evoluția pieței pensiilor private, în primul trimestru al anului 2021, poate fi consultat AICI.

                        „Despre Iubire și Alte Nimicuri”

                        Sub egida programului „Provocări colocviale”, Centrul de Cultură „George Apostu” va organiza în data de 10 iunie 2021 un eveniment cultural cu un nelimitat potențial de seducție, în deplin acord cu tematica propusă – „Despre iubire și alte nimicuri”. Personalitatea care și-a asumat dificila misiune de a sonda cultural această stare-concept de care nimeni nu a putut „scăpa” până astăzi, misiunea de a explora intelectual această nevoie fundamentală a ființei umane – o nevoie „vinovată” de îmblânzirea bestiarului din noi – este nimeni altul decât veșnic tânărul eseist, poet și scriitor Dan Petrușcă, cel care pare să cunoască bine valoarea de adevăr a următoarelor cuvinte scrise de Gabriel Garcia Marquez: „Oamenii îmbătrânesc numai atunci când încetează să mai iubească”.

                        Pretextul acestei întâlniri este apariția celui mai recent volum semnat de autorul băcăuan, intitulat, într-un sens care temperează sacralitatea tematicii principale, „Despre iubire și alte nimicuri”, carte ce a văzut lumina tiparului la începutul anului 2021 la editura Limes, Florești (Cluj-Napoca), în colecția „Eseuri”. Survolând cronologic întreaga perioadă a istoriei scrise, trecând tematica iubirii prin filtrul creațiilor literare precreștine, creștine și postindustriale, radiografiind amorul în diferite contexte socio-culturale și raportându-l la alte concepte fundamentale („De la molime la dragoste”, „Iubirea și sacrul”, „Despre Eros în era computerului” ș.a.), Dan Petrușcă va încerca să ne convingă în prelegerea sa de faptul că, în cele din urmă, „omul merită să trăiască doar în măsura în care este în stare să iubească”.

                        La eveniment vor participa în calitate de invitați de onoare universitarul Adrian Jicu, filosoful Ștefan Munteanu, violoncelistul Liviu Mera și amfitrionul evenimentului, Gheorghe Geo Popa. Întâlnirea va avea loc în ziua de 10 iunie 2021, începând cu ora 17.00, în Sala de Marmură a Centrului de Cultură „George Apostu”.

                        Alte moduri în care poți utiliza binecunoscuta cafea

                        Celebră de mult timp și utilizată în scopuri medicale sau ca energizant, cafeaua este o băutură consumată cu plăcere de un număr mare de persoane. Apreciată pentru diversitatea de arome și moduri de preparare, este licoarea magică ce te îmbie de dimineață să o savurezi, atât pentru gustul magic cât și pentru valul de energie pe care îl declanșează. Poate că știi care sunt efectele consumului regulat al acestui preparat, dar nu te-ai gândit că banala cafea poate avea și alte întrebuințări de care poți beneficia, dacă le cunoști.

                        Exfoliază pielea. Prepară o pastă din zaț de cafea amestecat cu ulei de măsline și frecționează ușor tenul feței cu mișcări circulare. Lasă să se usuce și apoi clătește cu apă călduță până la curățarea deplină. Mineralele și vitaminele din cafea hrănesc tenul și cafeina acționează asupra porilor astfel încât vei avea un ten mai luminos și mai curat. Poți aplica acest procedeu pe orice parte a corpului, dacă vrei să revigorezi pielea prin îndepărtarea celulelor moarte.

                        Îngrijește părul cu zeamă de cafea. Fierbe la foc mic o ceașcă de cafea, las-o să se răcorească și apoi aplică soluția pe părul uscat până la scalp. După 20 de minute în care aceasta a acționat asupra părului, clătește cu apă călduță din abundență. Acest procedeu redă părului strălucirea, este recomandat ca soluție împotriva căderii părului și acoperă firele de păr alb. Ține cont însă că folosirea repetată va avea și un efect de vopsire a părului, deci e util dacă vrei să îi împrospătezi nuanța.

                        Înlătură mirosurile și parfumează. Când ai mâinile impregnate de un miros de care vrei să scapi în mod natural, zațul cafelei este o soluție rapidă și eficientă. Pe lângă efectul de curățare se adaugă și beneficiul de a avea mâinile catifelate și hidratate. O punguliță cu cafea ținută în frigider sau cămară te scapă de mirosurile neplăcute. Dacă iubești această aromă, poți pune un săculeț ca odorizant în încăperea în care dorești să împrospătezi aerul. Poți face combinații cu diferite coji de citrice.

                        Îngrășământ din cafea pentru plante. După ce te-ai bucurat de aroma cafelei, colectează zațul pentru a-l folosi ca supliment nutritiv pentru plante, deoarece boabele de cafea au în compoziție 13,9% substanțe azotoase, 23,9% celuloză, minerale și apă. Pune zațul la baza plantei și amestecă ușor cu pământul. Este benefic pentru plantele care doresc un sol puțin acid și ușor și ajută la combaterea bacteriilor.

                        Te protejează de insecte. E vara, afară e cald și tânțarii și-au făcut apariția și vrei o soluție rapidă și naturală. Pune alături de tine, într-un bol, cafea boabe sau măcinată. Mirosul puternic răspândit va îndepărta insectele. Poți folosi pudra cu același efect și contra furnicilor.

                        Repelent pentru pisici. Iubitorilor de flori, indiferent că sunt în ghiveci în apartament sau în grădină, li se recomandă împrăștierea zațului de cafea în locurile în care nu vor să ajungă pisicile. Acestea nu vor mai folosi zonele în care vor simți mirosul și florile vor scăpa nevătămate.

                         

                         

                        Absolvenții sunt așteptați la Agenția de Forță de Muncă

                        Viitorii absolvenți din promoția 2020-2021 trebuie să știe că ar fi bine să se înscrie în timp util la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, dacă vor să se bucure de indemnizație de șomaj, în cazul în care nu-și continuă studiile. Ei sunt așteptați să se înregistreze la AJOFM pentru a beneficia de toate serviciile oferite de aceasta, în scopul integrării lor pe piața muncii.

                        Dacă nu-și vor continua studiile, odată ce se vor afla în evidența AJOFM, vor primi servicii gratuite de informare și consiliere profesională, de mediere a muncii, vor avea acces gratuit la cursuri de calificare și vor beneficia de măsuri de stimulare a ocupării (prime).

                        În plus, cei care se vor înregistra la AJOFM în termen de 60 zile de la absolvire vor avea dreptul la indemnizație de șomaj, care, pentru absolvenți, este în cuantum de 250 lei și se acordă timp de 6 luni. În cazul absolvenților de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat, termenul de 60 zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, stabilită prin reglementările normative în vigoare. Astfel, anul acesta elevii de clasa a XII-a termină cursurile vineri, 4 iunie. Cei din învățământul liceal tehnologic, care nu vor susține examenele naționale (evaluarea și bacalaureatul), precum și cei din școlile profesionale, vor încheia cursurile în 16 iulie. Persoanele care s-au pregătit timp de 42 săptămâni pentru a deveni asistent medical generalist vor finaliza cursurile în data de 27 august.

                        Pentru elevii care nu vor avea situația școlară încheiată la toate materiile, termenul de 60 zile curge de la data promovării examenului de corigență, înscrisă în adeverința eliberată de unitatea de învățământ. Pentru înregistrarea în baza de date a AJOFM, solicitanții trebuie să prezinte la această instituție actul de identitate, diploma sau certificatul de absolvire, după caz, CV-ul, declarația pe propria răspundere privind starea de sănătate, acordul de utilizare a datelor cu caracter personal, chestionarul de evaluare și interese și formularul grup țintă proiect INTESPO.

                        Documentele pot fi trimise on-line, la adresa ajofm@bc.anofm.ro, iar formularele se găsesc pe site-ul www.bacau.anofm.ro. Dar cei care trimit on-line documentele, în termen de 60 zile de la absolvire trebuie să se prezinte la instituția de forță de muncă pentru a semna actele. Precizăm că prin absolvent se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii în una din instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particulară, autorizată sau acreditată în condițiile legii. Informații suplimentare se obțin la telefonul 0234/576286 sau 0771363396 ori prin email: ajofm.bc@anofm.gov.ro.

                         
                         

                        Spitalul din Onești a primit 250 de volume ale Noului Testament cu Psalmi

                          Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oferit, prin intermediul Protopopiatului Onești și la inițiativa protopopului Ioan Bârgăoanu, 250 de volume ale Noului Testament cu Psalmi Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca” din municipiu. Cărțile, donate de Mihai Fudulache și Mihai Colpoș, au fost preluate de Gelu Nicolcea, managerul Spitalului.

                          IPS Ioachim a subliniat din nou, cu acest prilej, importanța Cuvântului lui Dumnezeu în misiunea medicilor de a-i trata pe cei aflați în suferință.

                          Înaltul ierarh a vizitat și sediul protopopiatului din Onești, unde a constatat stadiul lucrărilor de amenajare a clădirilor acestuia și a precizat ce direcții de acțiune trebuie urmate în viitor.

                          La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim i-a binecuvântat pe toți ostenitorii Protopopiatului Onești și a apreciat implicarea și munca pe care o depun sub permanenta îndrumare a protopopului Ioan Bârgăoanu.