Recunosc că această aducere aminte nu mi se datorează nici mie, nici altui cârligean de al meu, ci domnului Ioan Dănilă din Bacău, care m-a atenţionat că pe 31 iulie e centenarul din titlu. Exact ca în Caragiale, a funcționat lanțul slăbiciunilor, Domnia Sa fiind prieten cu cel aflat la cârma filialei din Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, domnul ing. dr. Dumitru Brăneanu, care mă știa de la evenimentele culturale din Cârligi și care m-a contactat imediat. Mii de mulțumiri acestor doi domni care nu au tihnă, care nu uită oamenii talentați ce se nasc pe pământ foarte rar. Și se pare că Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău are grijă de acest lucru, anul trecut fiind instituit și Premiul „Dinu Zarifopol”, recunoscându-i-se în acest fel meritul literar.
Cine a fost Dinu Zarifopol?
Radu-Constantin Zarifopol, pe numele adevărat, s-a născut pe 31 iulie 1921 și provine dintr-o veche familie nobilă, care timp de 100 de ani a stăpânit moșia Cârligi. A fost fiul Elenei (n. Mihalcea) şi al lui Teodor Zarifopol, magistrat, preşedintele Tribunalului din Roman. Bunicul său a fost fratele scriitorului Paul Zarifopol. Urmează studiile primare şi liceale la Roman, absolvind Liceul „Roman-Vodă” în 1940. Patru ani mai târziu îşi ia licenţa în drept la Universitatea din Bucureşti. După terminarea studiilor pleacă pe front, fiind demobilizat în 1946. Îşi începe cariera de avocat în 1948, dar va fi dat afară din barou din cauza originii „nesănatoase”, fiind reprimit în anii ’50, și profesează ca avocat pledant până la pensionare. A fost căsătorit cu Maria Economu, pe numele de fată, care în anul 2000 a fost recompensată prin decret prezidențial, împreună cu fiica ei Christina, pentru volumul publicat cu cele 93 de scrisori necunoscute până în prezent, ale lui Eminescu adresate Veronicăi, de președintele în funcție Emil Constantinescu, cu medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu”. Cele două fiice ale scriitorului, Christina Zarifopol-Illias și Ilinca-Marina Zarifopol-Johnston, au emigrat în SUA.
Debutul literar și-l face ca elev, între 1937 şi 1940, când semnează poezii în revista „Vers şi proză”, precum şi în publicaţiile Liceului „Roman-Vodă”: „Albăstrele”, „Gând şi faptă”. Continuă să scrie, fără însă a avea şansa de a-şi vedea vreo carte tipărită după instalarea regimului comunist. În anonimat complet, Dinu Zarifopol lucrează, vreme de 20 de ani, la o tetralogie pe care o va publica abia în ultimul deceniu al secolului trecut. Mai întâi îi apare volumul de proză scurtă O crimă bine ticluită (1993), cuprinzând „două nuvele poliţiste şi şapte povestiri stranii”. În cele patru romane ale sale: Naufragiul (1994), Moartea lui Levi (1997), Șah la rege (1998), Crima generalului (1999), acțiunea se petrece la conacul familiei, numită metaforic Sumariotis, și pe moșia Cârligi, numită metaforic Rămureni. Cu abilitate în romane se încrucișează destine marcate decisiv de perioada istorică dificilă pe care a traversat-o naţiunea română după cel de-al Doilea Război Mondial.
Dinu Zarifopol a scris aceste cărţi fără speranţa ca ele să aibă la un moment dat un public, după cum mărturiseşte într-un interviu acordat poetei și prozatoarei Iolanda Malamen: Am scris pentru mine, fără a spera ca vreodată să ajung să văd lumina tiparului. În timp ce am scris aceste patru volume nu era nici o lumină la capătul unui tunel fără sfârşit. Am scris pentru copiii mei, pentru ca să cunoască viaţa şi oamenii de odinioară […]. Nu am scris pentru faimă, pentru gloriolă. Am scris pentru a mă regăsi pe mine însumi. Tetralogia este una dintre cele mai importante şi mai consistente descoperiri ale „literaturii de sertar”, aşteptată şi scoasă la iveală după prăbuşirea dictaturii comuniste.
Cum îi cinstim memoria în satul Cârligi?
De-a lungul timpului, conacul atât de iubit de Dinu Zarifopol a fost în folosul copiilor din sat, aici funcționând grădiniță, școală generală, cămin cultural și bibliotecă. După moartea scriitorului, școala generală de la conac s-a numit din anul 2003, timp de cincisprezece ani, Școala cu Clasele I-VIII „Dinu Zarifopol”. Din păcate, din anul 2018 nu mai este activitate școlară la conac și urmele se văd: ușa de la intrare este mereu forțată și deschisă, iar geamurile de la parter sunt toate sparte. Cu toate că a fost retrocedată din anul 2007, procesul încă durează de 14 ani…
În memoria celor care au locuit la conac și implicit a lui Dinu Zarifopol, Grupul de inițiativă din Cârligi a cerut în anul 2021 sprijinul Direcției Județene de Cultură Bacău, care a inventariat 18 obiecte de patrimoniu aflate în interiorul conacului. De asemenea, prin aportul financiar propriu, acest grup va monta zăvoare la ușa de la intrare și camere de supraveghere pentru a preîntâmpina eventualele distrugeri ale acestui monument istoric.
Pot să afirm că nimeni nu a reușit să redea în scris ca Dinu Zarifopol, atât de emoționant, frânturi din viața satului, amintind de oamenii de altădată din Cârligi: preotul Neiciulescu (Neica), baba Măndița de la conac, baba Maranda, cea mai bătrână femeie din sat, vizitiul boierului Vasile Șopârlică, bătrânul vizitiu bădia Stanciu, primarul Alecu Canache, zis și Cănăchiță, învățătorul Mazere, Ilie de la primărie, factorul poștal moș Ghiță de la Galbeni etc. sau de locuri pitorești ca Turbata și Hărmăneștii.
Duminică, 1 august, preotul Ioan Munteanu din parohia Cârligi a ținut o slujbă de pomenire la cavoul familiei, unde este înmormântat scriitorul alături de cei din familia sa: străbunicul Pavel Zarifopol (1821-1891) cu soția sa Elena (1838-1906), Ștefan Nei Culianu (1829-1916), care a fost fratele străbunicii Elena, bunicul Gheorghe P. Zarifopol (1862-1920) și Ștefan Zarifopol (1863-1915), fratele bunicului său.
Din partea Grupul de inițiativă din Cârligi, care a făcut posibilă marcarea centenarului nașterii lui Dinu Zarifopol, doamna profesoară Georgeta Zaim a citit la mormânt tuturor participanților la slujbă gândurile fiicei scriitorului, trimise la această comemorare. De asemenea, profesorul Ioan Dănilă, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, care ne-a onorat cu prezența Domniei Sale, a evidențiat personalitatea și talentul acestui adevărat fiu al satului.
Marcarea centenarului va continua cu un eveniment cultural în cursul lunii septembrie, la Căminul Cultural din Cârligi, unde va avea loc lansarea cărții Trecute vremuri (autor, Mihai Ştirbu), în care sunt evocate familia și personalitatea lui Dinu Zarifopol. Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte, pe care a avut amabilitatea să ni le transmită, doamnei Christina Zarifopol-Illias, fostă profesoară la Universitatea Indiana din Bloomington, SUA, fiica scriitorului:
Acum mai bine de 19 ani când, într-o zi însorită de început de martie, îmi luam rămas-bun de la tatăl meu în biserica de la Cârligi, atât de îndrăgitul sau loc natal, nu realizam încă întru totul ce gol uriaș avea să lase în viața mea dispariția lui. Tata mi-a fost totodată părinte mult iubit, mentor neprețuit și inegalabil partener de dialog. Lui îi datorez în mare măsură omul care sunt astăzi ca formație intelelectuală și spirituală. A fost un om de o vastă cultură, un autentic și fin intelectual, de o sclipitoare inteligență, imensă sensibilitate și inepuizabilă imaginație și creativitate, fermecător povestitor, cu un foarte dezvoltat simț al umorului, stăpânind deplin arta conversației, generos și bun la suflet. Singura mea consolare în acele momente de profundă tristețe ale despărțirii definitive de tatăl meu era faptul că putusem să-i împlinesc dorința arzătoare, repetată insistent de-a lungul vieții, și anume aceea de a-și afla odihna veșnică la Cârligi, în cripta familiei, alături de strămoșii săi.
Cei care l-au cunoscut sau i-au citit romanul „Naufragiul” au putut înțelege cât de mult și-a iubit tata locurile natale toata viața, cu pasiune, durere și adâncă melancolie, evocând și în scris paradisul pierdut al copilăriei și tinereții sale. Închei această succintă schiță de portret a tatălui meu spunând că lui îi datorez și primele amintiri din viața mea: plimbările noastre, însoțite de povești care mă fascinau, în special cea cu Harap-Alb, la Cârligi, în cei câțiva ani de după război, când mai puteam încă locui la conac.
Odihnească-se în pace, în sfârșit întors ACASĂ!
Ing. dr. Marilena Rozenberg
Cluj-Napoca
