vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1356

Fotbal/ Liga a III-a: Divizionarele C, din nou la treabă

CSM Bacău

Aerostar, CSM Bacău și FC Dinamo Bacău și-au reluat luni pregătirile, în vederea stagiunii de primăvară, care se va relua pe 12 martie, cu ultimele trei etape ale sezonului regulat

Seria 1

CSM Bacău, loc 9, 15 puncte

„CSMeii” antrenați de Codrin Mindirigiu și Gheoerghe Penoff au ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Pentru aceasta, ei trebuie să evite ultimele două locuri ale clasamentului. „E drept, am încheiat 2021 pe poziție retrogradabilă, însă avem convingerea că putem să ne menținem în Liga a III„, a declarat Codrin Mindirigiu, care a condus luni, de la ora 11.00, primul antrenament al anului, la baza „Lucrețiu Avram”. Deocamdată, singura noutate de lot este revenirea atacantului Priboi, de la Brăila, însă băcăuanii au în cătare aducerea a încă doi jucători: un stoper și un mijlocaș central. A picat în schimb transferul portarului Hărăguță. La capitolul cedări, rubrica rămâne imaculată. „Plecările le vom hotărî în funcție de ce vom reuși să aducem până la finalul acestei săptămâni”, au anunțat „CSMeii”, care sâmbătă vor bifa primul joc-test al iernii, cu FC Dinamo Bacău, pe sinteticul bazei FC Bacău.

Cantonament: La Târlungeni, în perioada 7-13 februarie.

Amicalele iernii: o dublă cu FC Dinamo Bacău, o dublă cu CSM 2007 Focșani, FC Bacău și Adjud.

Ultimele trei jocuri programate în sezonul regulat: Sporting Juniorul Vaslui (12 martie, deplasare), CSM Pașcani (19 martie, acasă), Bucovina Rădăuți (26 martie, deplasare).

 

Seria 2

Aerostar, loc 6, 24 puncte

„Aviatorii” au încheiat 2021 cu o importantă victorie contra celor de la CSM Râmnicu-Sărat, care-i menține astfel în cursa pentru play-off-ul. „Sigur că play-off-ul rămâne în vizorul nostru, dar esențial este să punem bazele unei echipe tinere, de perspectivă, cu care să ridicăm ștacheta de la vară încolo”, a declarat antrenorul Mișu Ionescu, care a sunat goarna luni, la ora 15.00, la stadionul „Aerostar”. La reunirea lotului a fost prezent și președintele clubului, Doru Damaschin, care a trasat linia directoare pentru 2022. Staff-ul tehnic, compus din „principalul” Mișu Ionescu, „secundul” Adi Iosub și team-managerul Gabi Voicu a fost completat cu antrenorul de portari Cristi Roca. În așteptarea primelor mutări ale anului (în vizor se află un fundaș central și un atacant), Aerostar, care și-a completat efectivul cu juniorul Iulian Coroamă de la Bucovina Rădăuți, a renunțat la Pirciu, Burlacu, Sevastian și Danale. Principala noutate este însă recuperarea golgheterului Cătălin Vraciu după intervenția chirurgicală suferită în toamnă la genunchi. O gură de foc esențială pentru Aerostar în lupta pentru play-off. Vraciu va fi menajat la primele amicale, el urmând să intre în program normal începând cu stagiul de pregătire centralizată de la Dărmănești.

Cantonament: la Dărmănești, în perioada 9-18 februarie.

Amicalele iernii: cu Hușana Huși, FC Dinamo Bacău, Dante Botoșani, CSM Moinești și Știința Miroslava.

Ultimele trei jocuri programate în sezonul regulat: Sporting Liești (12 martie, deplasare), Sportul Chișcani (19 martie, acasă), FC Dinamo Bacău (26 martie, deplasare).

 

FC Dinamo Bacău, loc 9, 7 puncte

Două victorii, un egal și 12 înfrângeri. Acesta este bilanțul nou promovatei FC Dinamo Bacău la finalul maxi-turului, care o plasează pe poziție retrogradabilă, 9. Având în vedere că retrogradează și cea mai slab cotată a opta clasată din cele 10 serii, iar echipa de pe locul 7 în Seria 2, Viitorul Ianca are 19 puncte, misiunea dinamoviștilor băcăuani se anunță infernală. „Vom miza în principal pe tineri”, a anunțat președintele Remus Pozînărea, iar noutățile de lot vizează doar această categorie de vărstă. Prin urmare, în condițiile în care Bogdan Lupu, Gabi Boghian, Zarzu, Dascălu, Cadar, Tofan și Patriche și-au manifestat intenția de a părăsi echipa, FC Dinamo Bacău își va completa efectivul cu doi juniori de 2004 de la Aerostar, Juncu și Condruț, unul de 2004 de la Faraoani, Helciug, și alți șase, născuți între 2004 și 2007 din propria pepinieră: Năstasă, Prepeliță, Manole, Balint, Ciobanu și Luca. În situația actuală, întinerirea lotului este un lucru firesc”, a spus antrenorul Andrei Întuneric, care a condus primul antrenament al echipei luni, la ora 18.00, la Sala Atletism, de la reunire absentând, motivat, Savu, Luncanu, Hodorogea, Matei și Pușcașu.

Cantonament: „Nu ne permitem un stagiu de pregătire centralizată. De fapt, problema e că nici nu prea avem unde să ne antrenăm în Bacău”, a subliniat „principalul” Întuneric.

Amicalele iernii: cu CSM Bacău, Hușana Huși, CSM Pașcani, FC Bacău și Aerostar.

Ultimele trei jocuri programate în sezonul regulat: Sportul Chișcani (12 martie, acasă), CS Făurei (19 martie, deplasare), Aerostar (26 martie, acasă).

 

 

Cine este Auditiv-Digitalul? Ne poate face rău?

Persoanele ce fac parte din sistemul auditiv-digital sunt caracterizate de nevoia de a găsi un sens al lucrurilor, al situațiilor și de nevoia de a înțelege. Sunt persoane preponderant raționale, logice și structurate în gândire, care dezvoltă un dialog interior extrem de accentuat. Acestea poartă conversații interioare cu ei înșiși și conversații imaginare cu diverse persoane spunându-le ce a rămas nespus, întrebându-le diverse și „primind” răspuns.

Potrivit cunoscutului psiholog Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), auditiv digitalul adesea se întâmplă să creadă ca au vorbit deja cu o persoană, că au facut deja o acțiune în timp ce toate acestea se întâmplă doar în imaginația lor.  Învață prin așezarea mentală a lucrurilor, sunt mai puțin spontani deoarece le place să gândească mult, să se bazeze pe logică, pe fapte și pe cifre în luarea unei decizii. Memorează pe secvențe, pași, proceduri. 

Cum recunoști un Auditiv-Digital?

Privit din punct de vedere al limbajului corpului, persoanele din această categorie tind să adopte caracteristici date de sistemul secundar de reprezentare. Totuși, majoritatea pot fi definiți de o rigiditate corporală evidentă, tensiune musculară accentuată și dureri de articulații sau de musculatură.

“Nu este însă un reper fix, fiind destul de maleabili și influențați de restul sistemelor de reprezentare. Singura excepție poate apărea atunci când diferența dintre nivelul de manifestare a AD față de celelalte sisteme este semnificativ mai mare. În ceea ce privește limbajul folosit de persoanele AD, putem observa cuvinte precum: proces, gândire, logică, decizie, motivație, credință, etc. La nivel de verbe folosite, cel mai des îi putem auzi spunând că se gândesc, că învață, cred, consideră, se informează. Deci, practic, tot ce ține de descrierea unui proces cognitiv, de gândire, se va regăsi în limbajul unui AD. La nivelul expresiilor folosite, păstrează același tipar care „îi dă de gol”, privitor la gânduri, cogniții, analiză, etc.: „să rămânem conștienți că”, „înțeleg că știi că”, „am decis că”, „experiență de viață”, „am credința că”, etc.”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Ce îi deranjează pe Auditiv-Digitali?

Mai mult, specialistul afirmă că auditiv-digitalii sunt persoane care au o activitate mentală foarte pronunțată. Astfel, există o serie de lucruri care pot fi extrem de deranjante pentru ei.

“Un lucru deranjant poate fi viteza redusă a unei conversații. Persoanele cu AD ridicat sunt, în general, persoane care gândesc mult, la multe și foarte rapid. Se pot plictisi extrem de repede dacă discursul interlocutorului este lent. Al doilea lucru care îi scoate din pepeni este o discuție fără sens. Cum am zis, persoanele AD sunt genul de oameni care se bazează pe logică, rațiune, structură, strategii. Orice discuție abstractă, fără fapte clare sau fără dovezi le poată provoca frustrare sau lipsă de interes. Se pot trezi în conflicte foarte des, pentru că uită să spună ce au gândit. Acesta este un lucru extrem de deranjant pentru un AD, pentru că, în mintea sa, a avut deja conversația, a pus deja întrebarea, a dat deja directivele. Astfel că, odată ce este întrebat despre ceva ce are impresia că a trăit deja – rulând deja în mintea sa conversația de mai multe ori – se poate înfuria sau simți neascultat”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

Totodată, orice discuție despre emoții, trăire, spiritualitate sau un subiect lipsit de dovezi concrete și logică îi poate crea disconfort. Pentru că multe dintre aceste lucruri nu au o definiție clară, logică, analitică, simpla „presiune” – reală sau nu – de a spune ce simt, de a participa la o conferință despre spiritualitate, le poate da o senzație de disconfort, plictiseală, frustrare sau tensiune.

“Vorba multă, fără scop. Este un alt aspect care le provoacă o stare neplăcută. Faptul că vorbesc în gol, fără sens sau că pur și simplu, discuția în sine nu are nici o logică, îi poate obosi foarte mult. Din ce motiv? Pentru că, voluntar sau nu, vom căuta să dea sens experienței, informației și să o codifice pe „limba lor”. Acest lucru le poate epuiza foarte multă energie și resurse interioare. O frustrare foarte mare pe care o pot simți este presiunea din partea altora de a simți, așa cum o fac ei. Desi cu toții avem impresia că alții trăiesc ca noi sau că o persoană rațională este rece și deconectată de la emoții, adevărul este altul. O persoană rațională poate simți emoțiile, însă le privește dintr-un punct detașat, astfel încât să le poată face față. Este o strategie pe care multe persoane o adoptă, conștient sau nu, pentru a gestiona cât mai ușor trăirea emoțională”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.

Tutorial pentru tăierile la pomi realizat în Bacău

    Dr. ing. Florin Acatrinei, în tutorialul „Bazele tăierii pomilor”

    Doctor în pomicultură și unul dintre cei mai buni specialiști în acest domeniu, inginerul Florin Acatrinei și fiul său, Rareș Florin Acatrinei, de asemenea inginer horticultor ca și ambii săi părinți, a lansat pe YouTube primul episod al unui tutorial care prezintă cum se taie pomii fructiferi și poartă titlul „Bazele tăierii pomilor”. Acest prim episod este filmat în plantația propriei ferme a familiei Acatrinei, pepiniera „Pomaltoi” din cartierul Letea al Bacăului, creată din anul 2002.

    Florin Acatrinei are o experiență de peste 35 de ani în domeniul care i se potrivește ca o mănușă și pentru care a căpătat dragoste încă de când era copil. Inginerul are și o activitate de 14 ani în cercetarea pomicolă, la fosta Stațiune de cercetare Pomicolă Bacău. Inginerul Florin Acatrinei a lucrat și ca specialist în fosta Cameră agricolă județeană, unde a organizat numeroase lecții practice de tăiere la pomi în diferite livezi sau grădini ale județului Bacău, apoi la Direcția Județeană pentru Agricultură.
    „Începem seria de tutoriale – spune Florin Acatrinei – cu prezentarea obiectivelor pe care trebuie să le avem în vedere când ne apucăm să tăiem un pom, să cunoaștem elementele structurale ale pomului, principiile care stau la baza tăierii și să cunoaștem care sunt ramurile de rod, pentru o tăiere corectă, de rodire a pomului”.
    În acest prim episod al tutorialului, echipa Pomaltoi, coordonată de dr. ing. Florin Acatrinei, prezinta regulile de bază ale tăierilor în repaus vegetativ la pomi. Capitolele episodului sunt Prezentare, Obiectivele tăierilor, Elementele structurale ale pomului, Ramurile de rod, Operații de tăiere, Suprimarea ramurilor, Scurtarea ramurilor, Palisarea ramurilor, Dresarea ramurilor, Operații speciale, Inelarea, Crestarea, Frângerea ramurilor, Torsonarea și Concluzii. Imaginile sunt completate cu interesante și utile inserții grafice.

    Episodul poate fi urmărit la adresa https://youtu.be/VujLAts5D9g.

     

    Eminescu, cel fără vârstă

      Au simţit aceasta membrii Cercului de artă plastică „Terapie prin artă” de pe lângă Clubul Pensionarilor, elevi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii Bacău (clasa de artă naivă, condusă de Ioan Măric), care au organizat un moment special dedicat Zilei Culturii Naţionale, împreună cu colegii lor îndrăgostiţi de frumos.

      Mioara Costea şi Olguţa Pâţu au apreciat lucrările de artă plastică expuse de pictorii naivi, pe care i-au răsplătit cu dipome omagiale.

      Nu, Novak Djokovic nu a fost expulzat pentru că ar fi încălcat regulile!

      E plin Internetul de reacții de genul „Frate, da’ așa-i trebuie dacă nu a respectat regulile. Te duci acasă la cineva, trebuie să respecți regulile de acolo”. Trecem peste comentariile de acum câțiva ani care scuzau imigranții parașutați în Europa că se comportă cam sălbatic pe motiv că nu li se pot impune regulile noastre. Trecem și peste ideile cum că trebuie respectată orice regulă, oricât de absurdă ar fi ea, pentru că dacă e regulă, asta este, n-ai ce-i face…

      Dar sârbul nu a încălcat regulile stabilite de australieni. Acest lucru a fost constatat cât se poate de oficial de prima instanță de judecată, cea care a decis eliberarea sa din carantină. Pentru că, în ciuda unor opinii foarte ferme, accesul în Australia nu este permis doar vaccinaților, ceea ce Novak Djokovic nu este, ci și unor persoane care au trecut prin boală și au un test negativ. Or exact asta a constatat judecătorul: că tenismenul a respectat această cerință impusă de autorități.

      Atunci, de ce a fost expulzat? Ei, bine, pentru că legislația australiană permite Guvernului să anuleze o viza dacă se consideră că posesorul acesteia poate produce efecte negative în țară. Iar Guvernul a spus că sârbul, fiind un simbol al nevaccinaților, ar putea perturba politicile statului referitoare la combaterea COVID.

      Iar al doilea proces nu a mai analizat dacă Novak Djokovic a îndeplinit sau nu condițiile de intrare în țară, ci dacă decizia autorităților de a anula viza pe motive politice se susține sau nu. Așadar, tenismenul nu a fost expulzat pentru că era nevaccinat, nu pentru că nu îndeplinise condițiile impuse, ci pentru că Guvernul australian a decis că Djokovic îi pune în pericol autoritatea.

      O autoritate folosită pentru a impune lockdown-uri, vaccinare obligatorie și carantinarea a sute de mii de oameni. Vă întrebați dacă politica australiană de combatere a COVID a avut succes? Ei, bine, de la o medie zilnică de vreo 2000 de cazuri noi la mijlocul lui octombrie s-a ajuns la peste 128.000 de cazuri noi pe 13 ianuarie, vârf absolut pentru ultimii doi ani, fără comparație cu cifrele de pâna acum. Asta în ciuda faptului că 77 la sută din populație e vaccinată cu 2 doze.

       

      Scutecele de față, nelegale 

      La sfârșitul săptămânii trecute, autoritățile guvernamentale din Australia au decis să anuleze viza jucătorului de tenis sârb, Novak Djokovic, numărul 1 mondial, de 9 ori campion al turneului australian de tenis, care a venit să-și apere titlul… A fost expulzat pentru că nu era vaccinat împotriva COVID… Trecuse prin boală și obținuse o derogare de vaccinare; din păcate, aceasta nu a fost recunoscută de Australia. Djokovic nu mai participă la campionat. A pierdut campionul ori campionatul, urmare a absenței lui? Cert însă, a triumfat formalismul dictaturii medicale. O rușinoasă pată pe obrazul Australiei. Decizia este importantă și pentru faptul că acest precedent poate fi invocat și în alte sporturi, de alți îndrăgostiți de dictatură. Este surprinzător că iraționalitatea devine regulă odată ce narațiunile false sunt legiferate. În orice situație de urgență primele victime sunt libertățile care se restrâng cu acordul, chiar și cu sprijinul parțial al populațiilor administrate. De parcă libertățile ar fi cauza tuturor nenorocirilor acestei lumi. Prin Hotărârea CNSU nr.1 din 5 ianuarie, anul acesta, starea de alertă a fost prelungită pe teritoriul României. De ce prelungită și nu reinstituită? Prelungirea presupune preexistența unei stări de alertă. După cum vă informam într-un număr anterior, toate stările de alertă instituite în 2021 au fost anulate de curțile de apel din țară. Dar CNSU merge mai departe. Până se soluționează în mod definitiv o contestație,  CNSU emite o nouă reglementare cu încălcarea normelor legale/constituționale, act ce își produce efectele. Chestiunea pe care acești făcători de norme nu o iau în seamă e că, cei prejudiciați, prin închiderea temporară ori limitarea activității lor în perioada în care actele normative atacate și mai apoi anulate și-au produs efectele dăunătoare, pot cere în instanță repararea prejudiciului, respectiv beneficiul nerealizat pe perioada implementării actului constatat ca nelegal.  Practic, de doi ani, avem o suspendare a libertăților ce ține să se permanentizeze. Se produce un clivaj între realitatea obiectivă (vezi cazul  sârbului Novak Djokovic sănătos și nevaccinat), versus formalizarea interdicțiilor, ce nu mai au legătură cu sănătatea, scopul inițial declarat al constituirii interdicțiilor. Miercuri, 12 ianuarie 2022, Curtea de Apel București a motivat  sentința nr. 1950/2021, pronunțată la 16 decembrie în dosarul nr. 87/2/2021, prin care a desființat obligativitatea purtării măștilor – atât în spații deschise, cât și în spații închise. Pentru a vedea dimensiunea încălcării drepturilor cetățenilor de către un guvern care pretinde că le apără, ne permitem să cităm un fragment din considerentele hotărârii;

      ,,…… În ceea ce privește faptul că în România nu a fost declarată starea de epidemie, instanța reține că afirmația este adevărată, neexistând un ordin al Ministerului Sănătății sau alt act administrativ, general opozabil, prin care să se fi declarat starea de epidemie; ….. nici în cuprinsul Legii nr.55/2020, nici în cuprinsul HG nr.1065/2020 nu se face referire la starea de epidemie din România, în cele două acte normative invocându-se existența pandemiei, care, potrivit art.3, lit.o din Legea nr.136/2020, reprezinta ‘extinderea unei epidemii pe mai multe continente’ (noțiune nerelevantă, deoarece nu spune nimic despre situația României, din moment ce este posibil teoretic ca epidemia sa fie extinsă pe alte continente decat Europa sau să atingă și continentul Europa, dar nu România) …..În componența sa materială cea mai intimă, dreptul la viață privată implică dreptul fiecărei persoane de a dispune de propriul corp, drept atribuit prin creație persoanei, si nu comunitații; individului, și nu societății; adica de a decide asupra modului în care îl folosește, aceasta presupunând, de exemplu, locurile în care se deplasează, mișcările pe care le face, obiectele, substanțele cu care interacționeaza, felul în care se îmbracă etc. Ca atare, obligarea unei persoane de a-si amplasa pe față un material constituie o ingerință în dreptul la viața privată….. (S.N.) De asemenea, expresia facială reprezintă un vector non-verbal de comunicare interpersonală, fiind mijlocul cel mai important prin care oamenii își exteriorizeaza și își transmit trăirile, fiind deci intim legată de statutul de ființă socială al acestuia, astfel încât obligația de acoperire a acesteia, fie și parțială, constituie o împiedicare a ființei umane în exercitarea, prin utilizarea firească a unei părți a corpului, a uneia din funcțiile cu care a fost creată și care, în consecință, îi este intrinsecă, deci o încălcare a demnității umane (cu toate efectele negative în plan psihologic și sufletesc ce decurg de aici)….. În privința caracterului adecvat al obligației de a purta masca, instanța constată că pârâții nu au fost în măsură să dovedească aptitudinea acesteia de a atinge scopul urmărit, împiedicarea răspândirii virusului. (S.N.) …. rezultă cu evidență faptul că regula purtării generale a măștii, de către toate persoanele, cu simptome sau fără simptome respiratorii, cu febră, tuse și respirație dificilă sau fără aceste manifestări, nu constituie o măsura adecvată și, evident, nici necesară…  Care va fi efectul acestei hotărâri a instanței? Îndrăznim să spunem că nici unul, dacă nu se mișcă strada. Această decizie a instanței vine să ne spună că esența valorii principiului fundamental al libertății este cea a alegerii.  Dar mai avem noi oare dreptul la alegere? CNSU a hotărât de pildă din 5 ianuarie a.c. că ,, în spațiile publice pot fi purtate doar măști chirurgicale și FFP2, iar cele textile nu vor mai fi permise. În fapt, directivele vin de afară și nivelează democrațiile, transformându-le într-o dictatură. Controlul mulțimii se face și s-a făcut prin canalul emoțional, nu prin canalul rațional, pentru că oamenii (majoritatea) vor să creadă, mai mult decât să știe. A ști, a cunoaște, presupune efort și asumarea unui risc de excludere socială, în ciuda dreptului natural al constituției, etc. Nivelarea, prin vaccinarea tuturor, nu se mai face în scop medical (rezultatele vaccinării s-au văzut- exces de mortalitate în statele cele mai vaccinate și o infectare masivă). Nivelarea prin vaccinare, pe lângă scopul economic și politic, îl are și pe acela de a șterge urmele. A face să dispară eșantionul martor. Să nu uităm că aceste vaccinuri ARNm sunt experimentale, iar într-un experiment se alege întodeauna un grup de control: acesta servește drept standard de comparație între cei pe care se experimentează și ceilalți. Grupul de control nu este supus niciunui tratament. Iar dacă, statistic, în grupul pe care se experimentează apar evenimente adverse (care nu apar în grupul de control) atunci se poate bănui că acestea sunt efecte secundare produse de tratament, întrucât grupul martor nu suferă de ele. Poate de aceea OMS se dă de ceasul morții să vaccineze populația africană, care nu are nicio problemă cu infectarea Omicron ori altă tulpină. Dacă verificați ultima informare pe situl oficial  http://www.cnscbt.ro/index.php/situatia-la-nivel-global-actualizata-zilnic , dar și în istoricul datelor publicate , o să observați că țările africane nu au avut mortalitate în exces ca Europa, ori cele două Americi și nici infectări. Aproximativ în aceeași situație sunt și țările arabe slab vaccinate. În condițiile apariției unui exces de boli autoimune ori de altă natură în populația vaccinată și când aceste boli  nu depășesc media anilor precedenți în populația nevaccinată, sigur că guvernele ar trebui să explice fenomenul. Și mai mult de atât, să justifice de ce au forțat (și încă o mai fac), vaccinarea, prin șantaj. Dispariția eșantionului martor ori diminuarea acestuia la un număr care să fie nesemnificativ ar reduce șansele unei analize prin comparație. Tocmai de aceea e și în înteresul celor protejați/imunizați prin vaccin de a bloca vaccinarea obligatorie, pt. a putea verifica în ce măsură deciziile liderilor au fost corecte. De pildă, ex premierul Câțu care a dispus achiziționarea a 120 milioane doze de vaccin, el și unii ca el, și-ar dori ca aceasta pandemie să nu se mai termine. E o luptă care încă se poartă.

       

      Jr. Adrian M. Ionescu

       

       

       

      Nu (mai) merge și așa

      Am sperat, ne-am urat, am promis la sfârșitul anului 2021, că anul următor, 2022, vom fi, vom face, vom drege, vom munci, vom investi, țara va fi mai bogată și mai frumoasă. Câte nu spune omul la un pahar de…șampanie! Politic stăm prost – coaliția nu merge, se hârâie, nu reușesc, partidele aflate la guvernare să țină pasul, să vorbească aceeași limbă, să tragă la același ham. Tatăl meu avea doi cai, frumoși, puternici, se înțelegeau bine la căruță. Unul, din motive pe care eu, atunci, nu le-am înțeles, a murit, astfel că a trebuit să cumpere altul. N-am mai fost ca înainte, efectiv nu se împăcau la ham, unul trăgea hăis, unul cea, când unul se opintea, celălalt se oprea. N-a mers.

      PSD, PNL, UDMR au de gestionat o țară, ca membră a UE și NATO, într-o perioadă extrem de dificilă, crizele economică, sanitară, socială, militară, chiar de identitate presupun abordări diferite, fermitate, luciditate și inteligență, dar și voință politică. Din păcate, la fel ca anul trecut și în alți ani, se întâmplă ca în pățania tatei cu cei doi cai.

      Vă întreb, mai vorbește cineva acum de PNRR, acel faimos plan, stabilit la nivelul UE, prin care fiecare țară primește o sumă de bani pentru reforme și investiții. Știți că președintele a venit radios de la Brusellex: avem 80 de miliarde de euro! Balonul s-a dezumflat rapid, au mai rămas doar 30 – 40 de miliarde, din care jumătate împrumuturi și jumătate granturi. Din perioada de grație de implementare a celor 500 de măsuri stabilite de comun acord (impus) a trecut deja un an și n-am făcut nimic, cu toate că, în decembrie trecut am primit 1,9 miliarde de euro, iar acum câteva zile am primit alte 1,8 miliarde euro, în total 3,79 miliarde de euro. Știe vreun român votant ce s-a făcut cu acești bani? Nu știe. Ați simțit prin casă, oraș, țară că am primit acești bani? Nu. Și atunci, unde-i transparența, unde-i implicarea, unde sunt banii? Se tot vorbește de autostrăzi, spitale, combinate, măsuri verzi, energie, la nivel național, însă PNRR are foarte multe componenete destinate orașelor, municipiilor și comunelor, milioane de euro, știu autoritățile locale câți bani au la ușă? Nu știu, că nu le-a spus nimeni, se vor trezi peste trei ani că n-au…știut. De ce nu le spune nimeni? Ce interese sunt?

      Săptămâna viitoare începe vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani

        Începând cu data de 26 ianuarie 2022, copiii cu vârste între 5 și 11 ani pot primi vaccinul împotriva COVID-19. De la data de 13 ianuarie, programările se pot realiza doar în centrele de vaccinare dedicate acestora, regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali.

        Vaccinul adminstrat este Comirnaty, produs de compania Pfizer/ BioNTech, iar schema de vaccinare prevăzută pentru această categorie de vârstă este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile. Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.

        Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.

        Informații detaliate privind programarea și vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani găsiți pe platforma națională de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.

        Vântul de luni seara, mediator în conflictul dintre viceprimarul Ghingheș și primarul Viziteu

          Pentru că săptămâna trecută mai mulți arbori groși din Parcul Cancicov au fost puși la pământ, viceprimarul Cristian Ghingheș a transmis primarului o interpelare pe acest subiect.

          „Din informațiile pe care le dețin, pentru tăierea acestor copaci nu a existat niciun aviz prealabil al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) și, după cum a remarcat și Ion Holban (Agent Green), nicio cioată nu avea marcaj silvic”, spune viceprimarul Ghingheș. Printre altele, acesta a solicitat primarului să îi spună câți arbori au fost tăiați în Parcul Cancicov, din ce motiv, ce s-a întâmplat cu masa lemnoasă, cum este a fost măsurată starea arborilor care au fost puși la pământ, cine a luat decizia tăierii și dacă are la cunoștință că Parcul Cancicov este, conform unei hotărâri a Consiliului Județean din 1995, arie protejată (categoria IV IUCN).

          „Cât timp am avut atribuții în ceea ce privește spațiile verzi, am stopat tăierile abuzive din oraș și doar copacii care prezentau un risc iminent de cădere au fost înlăturați. După ce mi-au fost retrase atribuțiile și spațiile verzi au devenit responsabilitatea directă a primarului, primăria a încercat tăierea de-a valma a tuturor pomilor fructiferi și a gardurilor vii, dar, din fericire, inițiativa a fost stopată de APM Bacău.

          Înainte să ne gândim la nu știu ce tip de modernizare a parcului (care nicidecum nu ar trebui să conducă la o defrișare a arborilor existenți), ar fi cazul să îngrijim ce avem și să conștientizăm că oxigenul produs de arborii maturi din parcurile băcăuane este vital pentru sănătatea noastră, a celor care locuim în Bacău” a mai spus Cristian Ghingheș.

          În replică, primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu a spus, într-o replică pe pagina sa de Facebook, că arborii tăiați erau rupți sau uscați.

          Luni seara, vântul puternic a doborât mai mulți copaci în Parcul Cancicov.

          Poliția investigheaza cazul unui carucior luat de vânt. În el se afla un copil de un an și trei luni

          La data de 18 Ianuarie a.c, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spațiul public, în care apare o persoană care lasă nesupravegheat un cărucior în care se bănuia că ar fi fost un copil, în fața unei săli de jocuri din localitate.

          Din primele verificări, s-a stabilit că, o tânără de 21 de ani, din mun. Bacău, ar fi intrat în sala de jocuri, în seara zilei de 17 ianuarie a.c, unde s-ar fi aflat și soțul acesteia, lăsând-o nesupravegheată în cărucior, pe fiica lor, o minoră de un an și 3 luni.

          Polițiștii continuă verificările în acest caz în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

          Au fost anunțați și reprezentanții DGASPC Bacău.

          DSP anunță 446 de noi infectări, în vreme ce în spitale au ajuns doar 8 noi pacienți

          Direcția de Sănătate Publică a județului Bacău a anunțat, astăzi, că în ultimele 24 de ore au fost depistate 446 de persoane infectate cu virusul SARS COV 2. Dintre acestea, în spitale au ajuns numai opt persoane.

          Astfel, numărul pacienților internați cu COVID în spitalele din județ a ajuns la 137, ceea ce înseamnă că sunt ocupate 30 la suta din paturile rezervate pacienților COVID.

          Conform DSP Bacău, rata de incidență cumulată la 14 zile a ajuns, la nivelul județului, la 3,61 la mie.

          În municipiul Bacău, rata de incidență a ajuns la 5,28 la mie, la Onești – 3,83 iar la Moinești – 3,60.


          Hoțul de biciclete furase și alcool

            La data de 17 ianuarie a.c, în jurul orei 06:30, un bărbat din Bacău a seizat polițiștii cu privire la faptul că, i-a fost sustrasă o bicicletă, din faţa unui magazin alimentar de pe str.Gării, din localitate.

            O patrulă mixtă, formată din poliţist și jandarm au depistat un bărbat, în vârstă de 31 ani, din mun. Bacău, pe strada Mioriţei, la scurt timp după ce ar fi sustras bicicleta.

            De asemenea, cu ocazia controlului bagajului pe care îl avea asupra sa, au fost găsite 4 sticle de alcool, două dintre acestea prezentând sigiliu antifurt.

            Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

            Prejudiciul a fost recuperat integral de polițiști.

            Identificați de polițiști după ce ar fi părăsit locul accidentului

              La data de 17 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi despre faptul că, în jurul orei 13:15, pe raza localităţii Gioseni, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane şi cu părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

              Din cercetări, polițiștii au stabilit că, un autoturism care se deplasa pe DJ 252B din localitatea Gioseni, ar fi surprins şi accidentat o minoră, de 11 ani care ar fi traversat strada neregulamentar, pe trotinetă, fără să se asigure, ulterior conducătorul auto părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

              Minora a fost transportată la spital, unde a rămas sub supraveghere medicală.

              În urma verificărilor efectuate a fost identificat conducătorul autoturismului respectiv, un bărbat de 56 de ani, din mun Bacău, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l.

              S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

              Totodată, în urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Bacău, a fost identificată, o șoferiță de 34 de ani, din mun. Bacău, care, la data de 08 ianuarie a.c., ar fi condus un autoturism pe strada B-dul Unirii, din localitate și ar fi surprins şi accidentat un pieton care s-ar fi angajat în traversarea străzii în alergare, pe marcaj pietonal semnalizat corespunzător.
              În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămarea corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

              Adolescent de 13 ani, bătut până a fost bagat în spital. Agresorul a fost reținut

              Polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au luat măsura reținerii penrtu 24 de ore a unui bărbat de 35 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

              La data de 17 ianuarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au fost sesizați despre faptul că, un minor de 13 ani, din localitate ar fi fost agresat de un bărbat.

              Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că, bărbatul de 35 de ani, din județul Harghita, ar fi lovit minorul de 13 ani, leziuni ce au condus la internarea acestuia la spital pentru investigații medicale.

              Faţă de bănuit a fost dispusă măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

              Continuă operațiunea de demolare a garajelor din Bacău

              Într-o postare pe pagina personală de facebook, primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a adus la cunoștință urmăritorilor săi că acțiunea de dărâmare a garajelor din Bacău a ajuns pe strada Gării nr. 70. Operațiunea de demolare a acestor garaje, din data de 18 ianuarie, a scos la iveală un lucru de care s-a tot vorbit.

              Aproape sub toate aceste construcții existau beciuri betonate acolo unde deținătorii acestora aveau adevărate depozite. Mulți băcăuani, care nu erau posesori de garaje, îî acuzau pe cei care dețineau astfel de construcții că, de fapt, își țin mașinile tot afară, pe domeniul public.

              În finalul postării, primarul a dat asigurări că operațiunile de demolare a garajelor vor continua. Postarea nu a rămas fără ecou, aceasta bucurându-se de un număr important de comentarii, și pro și contra. Cei mai mulți au spus că așteaptă ca operațiunile de demolare să înceapă și în cartierele lor, dar au fost și unii mai sceptici care și-au pus întrebarea ce se va întâmpla cu noile spații rămase libere.

              Administrația locală a afirmat în nenumărate rânduri că pe spațiile libere rămase în urma dărâmării de garaje se vor construi parcări ecologice sau locuri de joacă.

              „Dacă nu faceți ce ați promis, meritați să fiți bătuți cu pietre”, a comentat un băcăuan în timp ce alții consideră că cei din primărie nu sunt buni decât de „stricat” sau cred că spațiile respective sunt deja date la samsarii care construiesc blocuri. Cei mai mulți însă și-au exprimat acordul și susținerea față de aceste operațiuni ale primăriei.

              Un nou concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județul Bacău

              Inspectoratul Școlar Județean Bacău anunță organizarea concursului pentru ocuparea celor
              73 funcții vacante de director și 30 funcții de director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județul Bacău în baza Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4597/2021, cu modificările și completările ulterioare.

              Aceste funcții au rămas vacante prin neocuparea lor în urma concursului similar organizat anul trecut, în lunile septembrie-decembrie 2021, funcții care sunt ocupate acum prin detașări în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de finalul anului școlar în curs, 2021-2022.

              La concurs pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

              1. a) Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare în condițiile
                149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
              2. b) Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
              3. c) Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;
              4. d) Au calificativul „Foarte bine“ acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;
              5. e) Nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
              6. f) Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform art. 280 alin. (2) litera (d) din Legea nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinară, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere;
              7. g) Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
              8. h) Nu au avut statutul de „lucrător al Securității“ sau „colaborator al Securității“.

              Dosarul de înscriere la concurs se încarcă în aplicația informatică dedicată până pe 25 ianuarie 2022. Va urma o perioadă de evaluare a dosarelor de candidatură, urmând ca lista finală a candidaţilor admişi să fie afişată în data de 4 februarie, conform următorului calendar:

              • 26-28 ianuarie – evaluarea dosarelor de înscriere;
              • 31 ianuarie – afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor;
              • 1 februarie – depunerea solicitărilor de analiză a cauzelor și remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere în platforma informatică;
              • 2-3 februarie – remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere;
              • 4 februarie – afișarea listei finale a candidaților admiși la evaluarea dosarelor.

              Ulterior, se vor stabili centrele speciale de desfășurare a probei scrise (7 februarie) şi va avea loc etapa de repartizare a candidaţilor înscrişi pe aceste centre (8 februarie), urmând ca proba scrisă să fie susţinută în data de 18 februarie.

              Tot pe 18 februarie se vor afişa primele rezultate la proba scrisă, între 18 şi 19 februarie se depun contestațiile, care se vor soluţiona între 21 şi 22 februarie, când se vor publica rezultatele finale ale acestei probe. Va fi și o probă scrisă, pe 4 martie, pentru candidații care la data de 18 februarie nu s-au putut prezenta întrucât erau în carantină sau izolare, etapă care se va finaliza pe 5 martie, inclusiv cu afișarea rezultatelor la această probă.

              Va fi declarat „admis” la proba scrisă candidatul care a obținut cel puțin nota 7 (şapte). Conform metodologiei de organizare și desfășurare a concursului, vor putea participa la următoarea probă, cea de interviu, doar candidații declarați admiși la proba scrisă. Abia după această validare de promovare a probei scrise, candidatul îşi poate înregistra opţiunea pentru participarea la proba de interviu la una sau mai multe funcții distincte din unităţile de învăţământ şi îşi depune documentele care necesită avize suplimentare, etapă care va avea loc între 4 și 8 martie.

              Vor urma etapele de:

              • Constituire a comisiilor pentru proba de interviu (9-10 martie);
              • Publicare a graficului de desfășurare a interviurilor (14 martie);
              • Desfășurare a probei de interviu (16-25 martie);
              • Depunere și soluționare a contestațiilor la proba de interviu (17-29 martie);
              • Afișare a rezultatelor finale ale concursului;
              • Exprimare a opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții / unități de învățământ (30 martie);
              • Validare a rezultatelor finale (31 martie);
              • Emitere a deciziilor de numire (cu intrare în vigoare la 18 aprilie 2022).

               

              Informații suplimentare privind funcțiile scoase la concurs în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău vor fi și pe site-ul www.isjbacau.ro.

               

              Reamintim că în urma concursului organizat anul trecut, au fost ocupate 135 de posturi de conducere în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău, dintre care 93 de director și 42 de director adjunct. Numirile pe aceste funcții au intrat în vigoare începând cu data de 17 ianuarie 2022, pentru un mandat de 4 ani.

              Prefectul de Bacău s-a întâlnit cu reprezentanții elevilor

              Prefectul judetului Bacău, Lucian Bogdănel, s-a întâlnit, astăzi, cu reprezentanții  Consiliului Judeţean al Elevilor Bacău și ai Asociației Elevilor din Bacău, cu care a discutat pe marginea principalelor probleme cu care se confruntă elevii din județ.
              Au fost evocate, între altele, decontarea navetei școlare, lipsa investițiilor adecvate în infrastructura școală, dar mai ales relaționarea defectuoasă cu unele autorități din administrația publică locală cu restanțe, neonorate până în prezent, față de elevii merituoși ai Bacăului.
              „I-am asigurat pe Tudor, Simona și Ilaria că vor avea în prefectul județului Bacău un partener instituțional onest, gata să dea o mână de ajutor elevilor în limita atribuțiilor conferite de lege. Dialogul constructiv, dincolo de inerentele diferențe de optică, mi se pare calea de urmat atunci când vorbim despre școală și elevi”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.
              „Fac parte dintr-o generație a cărei școlarizare a gravitat în jurul cititului de cărți și a scrisului de mână (cu stiloul), lucruri pe care le practic și astăzi – în contrapartidă, preopinenții mei sunt exponenții noului val, mai ancorați în tehnologie și social media. Mai pragmatici.
              Dar diferențele generaționale nu au contat: cu optimism, am descoperit în reprezentanții elevilor din Bacău niște tineri echilibrați & politicoși, semn că – în ciuda tuturor neajunsurilor – putem privi cu încredere spre viitor”, a mai spus acesta.

              Presiune scăzută la apă pe strada Trotușului din municipiul Onești

                Astăzi – 18 ianuarie 2022, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada Trotușului din municipiul Onești.

                Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei potabile în intervalul orar 11.00 – 15.00, către consumatorii de pe străzile: Trotușului, Daciei, Pinului, Ana Ipătescu, Cireșoaiei, Buciumului și Calea Mărășești (parțial).

                Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.

                Biroul de Comunicare

                Amenzi pentru parcarea ilegală

                  Polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere au desfășurat, zilele trecute, o acțiune care a vizat respectarea prevederilor legale privind oprirea, staționarea și parcarea pentru diferite categorii de vehicule rutiere în municipiul Bacău, aspecte prevăzute și sancționate de H.C.L. nr. 295/2021.

                  Acțiunea s-a desfășurat în principalele zone ale orașului, în intervalul orar 09.00-11.30 și 15.00- 21.00, fiind verificate un număr de 41 autovehicule și aplicate 29 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.370 lei.

                  Poliția Locală recomandă conducătorilor auto care utilizează drumurile publice din municipiul Bacău, să respecte legislația în vigoare, întrucât verificările efectuate pe acest segment de activitate vor avea caracter permanent.