Acasă Blog Pagina 1304

Seceta pustiește văile Zeletinului și Berheciului

  • „Cerem evaluarea pagubelor și despăgubiri” – spune fermierul și consilierul județean Ion Melinte, vicepreședinte național al PMP 

Cu toate aversele de ploaie care au căzut în ultima vreme, zone întregi ale județului Bacău nu sunt ferite de efectele secetei. La începutul acestei săptămâni, consilierul județean din partea PMP, Ion Melinte, vicepreședinte al acestui partid, șef al Departamentului pentru agricultură al PMP, a propus Consiliului Județean și prefectului de Bacău să fie convocată o comisie pentru evaluarea pagubelor create de secetă și informarea Ministerului Agriculturii, a Guvernului, pentru ca fermierii să fie despăgubiți.

Cum ați formulat, domnule consilier, această propunere și cum ați motivat-o?

Seceta nu a ferit județul Bacău. A mai plouat în județ, dar sunt zone în care nu au căzut nici măcar zece litri pe metrul pătrat, din primăvară până acum, iar culturile agricole din prima epocă sunt deja pierdute în acest an. La grâu, de exemplu, mulți fermieri nu vor scoate nici măcar sămânța pe care au băgat-o în brazdă. Dar celelalte cheltuieli? Trebuie să evaluăm pierderile pe care le avem, altfel vom ajunge să cumpărăm pâinea la preț de cozonac. Și imput-urile pe care le aplicăm sunt acum foarte scumpe, încă un motiv pentru care majoritatea fermierilor nu vor putea ieși din impas. Iar recoltatul orzului a început, dar într-o săptămână-două începe și recoltatul grâului.

Care sunt zonele din județ cele mai afectate? 

Mai ales văile Zeletinului și Berheciului, unde nu a plouat aproape deloc. Doar câte 0,200-0,400 litri pe metrul pătrat. Culturile au crescut numai de-o palmă. Și e vorba de mii de hectare de grâu. De aceea am și făcut apel la conducerea județului, ca fermierii să poată fi despăgubiți. Pentru aceasta, zona trebuie declarată calamitată prin hotărâre de guvern. Dar, până acum nu se vede nicio mișcare în acest sens. E nevoie de evaluări în teritoriu. Zone astfel calamitate sunt în toată Moldova, dar nu am auzit ca pe undeva să se fi luat vreo măsură. Când vor veni evaluatorii? După ce recoltăm?

Sunteți unul dintre fermierii din această zonă a județului. Care e situația pe terenurile pe care le lucrați? 

Ca și la ceilalți cultivatori. Cu toată tehnologia pe care o aplic ca la carte, nu cred că voi avea 700 kg de grâu la hectar, față de peste 7.600 în anii buni. Un spic are, acum, numai vreo nouă boabe, din circa 50, în medie, în condiții normale. Toate culturile înființate în toamnă sunt pierdute. Iar dacă nici în următoarea perioadă nu va ploua, vom pierde și porumbul și floarea soarelui. Porumbul a început deja să-și schimbe culoarea pe unde solul e mai nisipos.

Dacă v-ar fi ocolit seceta, cum ar fi fost situația? 

Nu prea bună pentru mulți fermieri. Pentru că a crescut masiv prețul carburanților (și va mai crește! ), lipsesc îngrășămintele produse în România, valul inflaționist tot crește și iată ce situație a creat și războiul din Ucraina. Dar și în iarnă a fost secetă. Iar subvențiile acordate agricultorilor sunt și așa prea mici. Și îngrășămintele ajung la 4.000-5.000 de lei tona. Plus că s-a scumpit și energia, iar creditele bancare sunt și ele mai scumpe. Apoi, produsele noastre se vor cumpăra de marii angrosiști mult mai ieftin, pentru că ajungem la mâna lor.

Ce măsuri credeți că ar trebui luate?

Am propus încă din primăvară, noi, cei de la PMP, furnizarea de gaze către combinatele chimice din România la prețuri preferențiale, în schimbul unor producții de îngrășăminte la prețuri accesibile. De asemenea, o rectificare bugetară pentru creșterea alocărilor pentru Ministerul Agriculturii până la 2,5% din PIB (în acest moment este la 1,7%). Diferența ar trebui folosită pentru creșterea subvențiilor pentru anumite culturi agricole cheie: floarea soarelui, cereale și legume. Apoi, dublarea (triplarea) subvențiilor la motorina pentru fermieri, limitarea exporturilor de materie primă agricolă, îndeosebi cereale, eliminarea temporară a TVA la alimente până trece valul inflaționist sau scade în intensitate, crearea unei facilități de creditare cu dobândă redusă, cu garanție de stat pentru procesatorii de alimente (o soluție similară cu programul „Prima casă” pentru fermieri) și achiziționarea în regim de urgență de grâu pentru completarea rezervelor de stat.

 

Elevii din Mărgineni expun la Bacău ii pictate

    Școala Gimnazială „Alexandru Piru” din Mărgineni vernisează, joi, 23 iunie, de la ora 18,00, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”, din Bacău, expoziția de pictură „Ia – tradiție și nostalgie”.

    Pe simeze sunt reunite ii pictate cu măiestrie de elevii școlii, inspirate din portul tradițional românesc.

    Expoziția poate fi vizionată în perioada 24-30 iunie.

    Pe 24 iunie, în fiecare an, va fi marcată în România „Ziua iei”. Legea pentru includerea anual în calendar a acestei sărbători a fost promulgată marți, 21 iunie, de președintele Klaus Iohannis. Liderii administrației centrale și locale pot să aloce, astfel, fonduri pentru organizarea unor evenimente care să promoveze ia. De asemenea, școlile, unitățile de cult, centrele comunitare, instituțiile culturale, precum și reprezentanțele diplomatice ale României sunt invitate să participe la acțiuni de promovare a iei.

     

    Accident rutier pe Centura Bacăului

      În urmă cu puțin timp, pompierii băcăuani ai fost solicitați să intervină în localitatea Nicolae Bălcescu (varianta ocolitoare spre Roman), în urma producerii unui accident rutier.

      La fața locului s-a deplasat de urgență o autospecială cu apă și spumă, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

      S-a constatat că este vorba despre o coliziune între două camioane și un autoturism.

      Din fericire nu există persoane încarcerate.

      O singură persoană prezintă atac de panică.

      Un autoturism a intrat în vitrina unui magazin pe Centrul Bacăului

      FOTO: Denise Paholnischi

      Un autoturism a intrat în vitrina unui magazin de pe strada Nicolae Bălcescu, din Bacău, chiar în zona centrală a orașului.

      Incidentul s-a petrecut în această seară. Martorii spun că mașina circula cu viteză foarte mare și că norocul șoferului a fost că nu era nimeni în zonă care să fie lovit de autoturism.

      FOTO: Diana Maria Muntele

      FOTO: Dasca Miha

      Concertele Filarmonicii Mihail Jora

      Matteo Castelli

      Concertul serii, la Sala Ateneu este dirijat de Matteo Castelli, care a studiat compoziția la Conservatorul Giuseppe Verdi din Como și dirijatul cu maestrul Vittorio Parisi – muzician de clasă, apropiat al Bacăului – la Conservatorul G. Verdi din Milano. Matteo s-a perfecționat în cursuri de master și în august 2021 câștigă premiul III la Concursul pentru dirijori de operă L. Mancinelli, de la Orvieto. Pasionat de muzica lirică, Matteo Castelli a ales să deschidă simfonicul cu Crisantemi, lucrare romantică pe care Giacomo Puccini a compus-o în anul 1890 și pe care a dedicat-o ducelui d’ Aosta, Amedeo di Savoia.

      Concertul nr. 1 pentru flaut și orchestră în mi minor, compus de Saverio Mercadante, elev al lui Zingarelli la Conservatorul din Napoli, va fi interpretat de unul dintre cei mai apreciați flautiști , doctor în muzică și lector universitar la Universitatea Națională de Muzică din București, fost prim flautist al Filarmonicii George Enescu, în prezent director artistic și solist concertist al Orchestrei Simfonice București, Cătălin Oprițoiu. Din palmaresul său fac parte numeroase premii și distincții naționale și internaționale, nenumărate concerte și înregistrări. Cu un repertoriu ce cuprinde lucrări de la epoca barocă la cele ale contemporaneității, Cătălin Oprițoiu ne va încânta cu dialogul între părțile lirice și cele de virtuozitate ale lucrării concertante.

      Finalul va fi doar al orchestrei, ce va evolua în Simfonia a II-a de Johannes Brahms. Lucrarea, în Re Major, ce a avut prima audiție în anul 1877 la Filarmonica din Viena sub bagheta lui Hans Richter, nu mai are nevoie de prezentări, dar îmi pare pusă sub citatul autorului: “Ideile vin șuvoi asupra-mi, direct de la Dumnezeu”.

      Ozana Kalmuski Zarea

      Incendiu la vagon dezafectat

        Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au fost solicitați să intervină pe strada Gheorghe Donici pentru a lichida jn incendiu care s-a produs la nivelui unui vagon dezafectat.

        Imediat, la fața locului, s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.

        Incendiul a fost lichidat, a ars un container de transport marfă dezafectat, deșeuri menajere și de carton. Cauza probabilă: foc deschis în spații închise.

        Pompierii au salvat o pisică dintr-o fântână

          Pompierii băcăuani au avut, azi, o intervenție mai puțin obișnuită: au salvat o pisică. Aceasta căzuse într-o fântână din localitatea Izvoru Berheciului.

           

           

          La Biserica Precista s-au celebrat 204 ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri

          Împlinirea a 204 ani de la nașterea, în Bacău, a poetului și diplomatului Vasile Alecsandri a fost celebrată la biserica unde a fost botezat, pe 22 iunie 1818, Biserica „Precista”. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Societății Cultural-Științifice „Vasile Alecsandri” din Bacău, în parteneriat cu Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, și a fost deschis cu o slujbă de pomenire oficiată de preoții acestui locaș de cult.

          Au participat scriitori băcăuani, membri ai Filialei Uniunii Scriitorilor din România (USR), ai Despărțământului Astra „Vasile Alecsandri” Bacău și ziariști – membri ai Filialei Bacău-Neamț a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

          Despre însemnătatea evenimentului și despre personalitatea lui Vasile Alecsandri au vorbit președintele executiv al societății cultural-științifice care poartă numele poetului, conf. univ. dr. Ioan Dănilă, parohul Bisericii Precista, părintele Mihai Tomozei, și scriitoarea Cici Moldovan.

          „În 2018, la 200 de ani de la nașterea lui Alecsandri – a spus Ioan Dănilă – am promis că în fiecare an ne vom întâlni la Biserica Precista să-l pomenim aici unde a fost încreștinat în ziua de 22 iunie, fiind născut pe 14 iunie 1818 așa cum s-a consemnat în mitrica pe care am descoperit-o la Mitropolia din Iași. Unii contestă data nașterii poetului, dar eu dau și acum ca exemplu revista «România literară», nr. 24 din acest an, care la rubrica sa «Calendar» menționează, de decenii la această rubrică, data de 14 iunie 1818. Această revistă a fost, în fapt, întemeiată de Vasile Alecsandri în 1855 (dar plămădită de poet de la 1852, acum 170 de ani)”. Alți cercetători și istorici literari dau ca dată de naștere 21 iulie 1821.

          Ioan Dănilă a remarcat și coincidența că pe 18 mai 1822, deci acum 200 de ani, s-a născut și George Sion (autorul celebrei poezii „Limba românească”), un foarte bun prieten al lui Vasile Alecsandri. Astfel, la celebrarea de ieri de la Precista poetul băcăuan Mircea Constantin Jurebie a citit o poezie proprie dedicată creației lui George Sion, iar la final cunoscutul instructor artistic și muzician Ioachim Dămoc, împreună cu cei doi cântăreți ai Bisericii Precista au intonat câteva strofe din melodia pe versurile poeziei „Limba românească”.

          Aveți de gând să construiți o casă? Fiți pregătiți pentru aceste costuri

          Construirea unei noi case reprezintă o decizie care are un impact major asupra vieții noastre. Procesul implică mai multe aspecte de luat în considerare, elemente ce atrag costuri suplimentare de cele mai multe ori. Terenul, planul casei, proiectul propriu-zis, construcția, materialele și finisajele, sunt factori ce pot complica bugetul final. Ținând cont de toate aceste elemente încă de la început, la finalul proiectului, nu veți avea surprize neplăcute în ceea ce privește costurile construcției.

          Achiziția terenului și curățarea acestuia

          Dacă nu dispuneți de un teren, atunci cu siguranță știți că acesta este primul element care necesită alocarea unui anumit buget. În funcție de locație, poate avea anumite costuri. De asemenea, curățarea acestuia de copaci și iarbă, precum și nivelarea terenului și pregătirea pentru construcție, implică, de asemenea, alocarea finanțelor.

          Schițarea planului casei

          Dețineți deja terenul? Atunci cel mai probabil ați început să vă schițați o imagine a viitoarei locuințe. Când decideți suprafața casei, luați în considerare câte persoane vor locui în ea și nevoile fiecăreia, cât de mare să fie, numărul de etaje, necesitatea unui subsol, mansarde sau garaj integrat, atelier, depozit sau zonă pentru centrala termică. Toate acestea pot urca costurile construcției.

          Este important să știți de la început aceste lucruri, pentru ca fiecare încăpere să se regăsească în planul arhitectului, atunci când veți obține autorizațiile necesare pentru realizarea construcției. Dacă veți decide ulterior adăugarea unei camere în plus sau refacerea planului, cel mai probabil vor fi necesare costuri suplimentare, noi autorizații și timp pierdut.

          Proiectarea casei și costurile aferente construcției

          Odată schițat planul casei, la nivel de familie, va fi necesară realizarea unui proiect cu ajutorul unui arhitect. Proiectul va conține planurile tuturor nivelurilor, aspectul exterior, bugetul estimativ pe care doriți să îl respecte viitoarea construcție și alte elemente. Arhitectul vă va ajuta să dimensionați casa, astfel încât să profitați de fiecare colț al locuinței și să nu construiți în plus. Acest lucru poate fi util pentru bugetul final alocat.

          Costurile pentru proiectul casei variază în funcție de plan. Tocmai din acest motiv este necesară o evaluare realistă a necesităților spațiului construit. Tehnologia și materialele folosite pentru construcție, pot crește bugetul. Cărămida, lemnul, panourile sandwich, beneficiază de prețuri diferite. Casele tradiționale și cele modulare sau prefabricate influențează costurile. Tehnologia de încălzire și finisajele interioare și exterioare, determină, de asemenea, creșterea bugetului.

          Odată realizat proiectul casei, vor fi necesare o serie de autorizații eliberate de primăria de pe raza căreia se va construi viitoarea locuință. Pentru o siguranță sporită, veți avea nevoie și de un studiu geotehnic, elaborat de o echipă de specialiști. Costurile pentru obținerea fiecărui aviz, variază de la un caz la altul.

          În ceea ce privește costurile aferente construcției, acestea pornesc de la 4 807 635,00 Lei/m2 și pot ajunge până la 9 228 450,00 Lei/m2, pentru o casă la cheie. Desigur, în funcție de proiect, dimensiune, locație, materiale, finisaje, prețurile variază. Este important să țineți cont de faptul că, o casă, reprezintă o investiție pe termen lung, așadar asigurați-vă că luați cele mai bune decizii în ceea ce privește materialele folosite.

          Pentru a putea avea o idee aproximativă privind costurile unei case, specialiștii din cadrul platformei Wilio, vă pot fi de ajutor. Introduceți o solicitare în categoria calculator proiect casa cât mai detaliată și veți primi mai multe oferte. În funcție de recenziile clienților și costurile primite din partea ofertanților, puteți alege oferta care corespunde nevoilor dumneavoastră.

           

          Prefectul cere închiderea celulei 1 de la Groapa de Gunoi a Bacăului

            În şedința de miercuri a Colegiului Prefectural, a fost aprobat Planul Integrat de măsuri pe care structurile Ministerului Administrației şi Internelor îl vor aplica pentru a asigura menținerea ordinii şi siguranței publice în perioada sezonului estival, respectiv 1 iunie – 18 septembrie 2022.

            De asemenea, în contextul bilanțului trimestrial al Agenției pentru Protecția Mediului, prefectul județului a solicitat conducerii instituției să trateze ca PRIORITATE ZERO închiderea celulei 1 (fosta groapă de gunoi a mun. Bacău) şi urgentarea ecologizării facilităților de pe platforma Carom Oneşti (depozit industrial cu probleme ce pot cauza risc major de infringement pe mediu din partea Comisiei Europene).

            „Celula 1, aflată în proprietatea UAT Municipiul Bacău, şi-a epuizat capacitatea de depozitare a gunoiului în urmă cu mai bine de 3 ani, fără ca proprietarul – Primăria – să se achite de obligațiile de mediu trasate de APM referitor la responsabilitatea închiderii, conform prevederilor legale în vigoare.

            Valul de caniculă poate expune fosta groapă de gunoi unor noi autoaprinderi, aşa cum s-a întâmplat în august 2017, când – timp de o săptămână – pe fondul incendiului care a cuprins celula 1, locuitorii Bacăului au inhalat zile în şir noxe, oraşul fiind învăluit de un nor toxic de fum.

            Ca să fiu şi mai clar, NU TOLEREZ repetarea unui asemenea episod, iar autoritățile de mediu competente trebuie să acționeze în acord cu această realitate, cu atât mai mult cu cât temperaturile caniculare îşi fac deja simțită prezența, deci riscul incendiilor este exponențial crescut”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

            Doi indivizi cu cagule au spart o spălătorie auto – VIDEO

            O spălătorie auto self-service a fost spartă marți noapte de doi indivizi care și-au ascuns fețele cu cagule. Cei doi indivizi au spart toate cutiile cu ranga și au furat banii. Spălătoria este situată pe strada Gheorghe Donici nr 2.

            A fost depusă o plângere la poliție.

             

             

             

            Bacalaureat 2022: Încă o probă, alți 51 de absenți

            La proba a treia scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2022, cea la alegere a profilului și a specializării, în judeţul Bacău au fost prezenți 3.525 de candidați (98,57% din totalul candidaților înscriși, respectiv 3.576). Proba s-a desfășurat astăzi, 22 iunie, în cele 16 de centre de examen organizate la nivel județean. Nu au participat 51 de candidați.

            Cei mai mulți absolvenți de liceu au ales să susțină această probă la Geografie, unde s-a înregistrat o prezență de 1.091 de candidați, la Logică și argumentare, unde au fost prezenți 748 de candidați sau la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, unde s-au prezentat 685 de candidați. La celelalte discipline de examen prezența a fost următoarea: Biologie vegetală și animală – 153 de candidați, Chimie – 187, Economie – 12, Filosofie – 4, Fizică – 252, Informatică – 264, Psihologie – 54 și Sociologie – 75.

            La ultima probă scrisă din această sesiune a examenului de Bacalaureat, cea la Limba și literatura maternă, ce se va desfășura în data de 23 iunie, în județul Bacău nu este înscris niciun candidat.

            Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12.00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12.00-18.00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestații vor completa/semna și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

            Banii de combustibili, de la stat, pentru transportatorii rutieri

            Banii se acordă în scopul atenuării scumpirilor la carburanți, în contextul războiului din Ucraina. Pentru a putea cere sprijinul de la stat, solicitanții trebuie să se înregistreze pe platforma online a Autorității Rutiere Române, începând de săptămâna viitoare

            Transportatorii rutieri de mărfuri și persoane din județ pot solicita un ajutor de stat de până la 400.000 de euro, pentru combustibilul folosit în activitatea lor economică. Facilitatea este prevăzută de HG 667/2022 și se acordă pentru compensarea creșterii prețului la combustibil ca urmare a conflictului armat din Ucraina. Ajutorul, acordat sub formă de grant, este de 50 de bani pe litrul de combustibil achiziționat, un solicitant putând beneficia de maximum 400.000 de euro (echivalent în lei).

            Cine sunt beneficiarii?

            În general, pot cere aceste subvenții transportatorii fără probleme finanaciare, care dețin o licență comunitară eliberată în România sau în alte state membre ale UE și care dețin cel puțin un vehicul eligibil. Sprijinul de stat se va acorda operatorilor economici din transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, realizat cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone. Beneficiarii ajutorului sunt și firmele din transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, efectuat cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată ce depășește 3,5 tone, dar nu mai mult de 7,5 tone, precum și celor din transportul rutier de mărfuri național și internațional contra cost, cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de vehicule destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată ce depăşeşte 2,5 tone, dar nu mai mult de 3,5 tone. În fine, schema de ajutopr se aplică și în cazul societăților din transportul de persoane regulat și ocazional, inclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3.

            Termene stricte

            Însă, pentru a putea depune cererile de subvenții, va fi nevoie, mai întâi, de înregistrarea în platforma online a Autorității Rutiere Române (ARR). „Începând cu data de 27 iunie 2022, ARR va pune la dispoziția operatorilor de transport sistemul informatizat de administrare a schemei de ajutor de stat în vederea depunerii cererilor de compensare și a documentelor însoțitoare”, transmit reprezentanții ARR. Astfel, în intervalul 1 – 15 iulie, pot fi depuse cererile de compensare pentru trimestrul al doilea din 2022 (respectiv, perioada 23 aprilie – 30 iunie 2022), iar între 1 și 15 octombrie, se depun cererile de compensare pentru trimestrul al treilea din 2022. În fine, în perioada 1 octombrie – 1 decembrie, are lor depunerea cererilor de compensare pentru trimestrul al patrulea din 2022. „Depunerea cererilor se realizează strict prin sistemul informatizat și strict în termenele menționate mai sus. Ulterior datelor-limită de depunere, sistemul informatic nu va permite depunerea altor cereri sau documente”, au precizat cei de la ARR. Solicitarea de subvenție trebuie însoțită de anumite documente justificative.

             

            Fasonatorii mecanici băcăuani sunt în elita națională

            Fasonatorul mecanic Compot Romică, de la Ocolul silvic Fântânele, a urcat pe locul al doilea al podiumului Concursului național al fasonatorilor mecanici 2022, care a avut loc la Piatra Neamț. Compot Romică s-a situat pe primul loc la etapa județeană a concursului și a reprezentat în Neamț Direcția Silvică Bacău, unde s-au întrecut 34 de profesioniști ai fierăstrăului mecanic (drujba) din toată țara.

            Faza națională a avut loc între 14 și 17 iunie, în zona turistică „Peste Vale” (Ștrandul din Piatra-Neamț).

            „Concurentul nostru – spune dr. ing. Marius Iftime, șeful Serviciului intern de prevenire și protecție de la Direcția Silvică Bacău – a realizat cea mai bună doborâre de arbore și a obținut punctajul maxim (660 de puncte). Proba a avut loc în pădure, pe raza Ocolului silvic Vaduri, iar poligonul pentru celelalte probe (pregătirea fierăstrăului mecanic, tăierea combinată și tăierea de precizie a unui trunchi de copac, precum și curățatul arborilor de crăci) a fost amenajat în orașul Piatra Neamț. A fost și cea mai bună doborâre de arbore din competițiile desfășurate până acum. Concurentul a fost pe primul loc pe durata primelor patru probe ale competiției, dar la ultima probă a fost depășit. Este, însă, cea mai bună clasare a Direcției Silvice Bacău din cele 12 ediții ale concursului”.

            Primul loc în clasamentul de la Piatra Neamț a revenit reprezentantului Direcției Silvice Prahova, Vasilică Chivu (1.322 de puncte). Compot Romică a urcat pe locul al doilea, cu 1.294 de puncte, iar pe locul al III-lea s-a situat reprezentantul Direcției Silvice Olt, Voicu Alexandru, cu 1.149 de puncte.

            Se surpă pământul sub străzile Bacăului

              Utilaje de reparații au stat multă vreme pe strada Mărășești, în apropiere de Piața Sud, acolo unde s-a produs efectiv o surpare de teren. Ce-i drept, de mici dimensiuni. S-a securizat zona, s-au limitat proporțiile, s-a lucrat, lucrurile păreau că au reintrat în normal. Doar că surparea a reapărut.
              Cauza o reprezintă infiltrațiile de apă de la conductele din subteran, amplificate și de ploile din ultimele zile.
              „Îngrijorător este că nu avem de-a face cu un exemplu singular. Am intervenit în mai multe zone din oraș, cauzele fiind similare. Infiltrațiile de apă de la conductele subterane și ploaia. Au fost semnalate cazuri identice pe strada Letea, Nicolae Titulescu, Orizontului și nu este exclus să mai apară”, a anunțat viceprimarul Liviu Miroșeanu.
              Acesta solicită cetățenilor Bacăului să semnaleze surpările, telefonic, la numerele 0234.581.849, 0234.208.900, pe adresa de email contactprimarie@primariabacau.ro sau on-line la https://municipiulbacau.ro/petitii-online/ .

              „Traian Trail” 2022, dedicat amatorilor de mișcare în aer liber și iubitorilor de natură

              În weekend-ul care urmează, este programată să aibă loc cea de-a doua ediție a evenimentului sportiv și social „Traian Trail”.

              Sâmbătă, 25 iunie, în localitatea Traian, va avea loc evenimentul „Traian Trail” 2022. Ințiat de neobosita Georgeta Măriuț, o ieșeancă stabilită de ceva ani în zona Traianului, concursul de alergare de tip trail se bucură, din nou, de susținerea asociației ieșene ACS AtletIS, în parteneriat cu Primăria Traian – Bacău și Ocolul Silvic Traian. „«Este un eveniment aflat la a doua ediție și se adresează tuturor iubitorilor de natură și mișcare din zona Moldovei și nu numai. Prin acest eveniment, dorim să promovăm sportul, mișcarea și socializarea reală (nu online), activități necesare menținerii unui organism sănătos, fizic, dar mai ales mental. Este recomandat atât adulților care doresc să alerge, să facă o drumeție la pas alert, dar și copiilor, organizându-se curse dedicate tuturor categoriilor de participanți. Pe lângă trasee prin păduri deosebit de frumoase și curate, garantăm și voie bună și relaxare, atât înaintea startului, dar și după sosire”, promit organizatorii evenimentului. În cadrul evenimentului vor avea loc 3 curse pentru adulți. Cursele sunt semimaraton (aproximativ 21 km), cu participare pe sexe – feminin și masculin – (la categoriile de vârstă 18 – 34, 35 – 50 și +50 ani), cu fond de premiere, cros (pe o distanță de aproximativ 10 km), dotat cu fond de premiere, și „cursa populară” – mers sau alergare ușoară, pe o distanța scurtă. „Pentru că, anul trecut, ni s-a spus că a fost scurt traseul crosului popular… am decis să-l mai «întindem» un pic, doar pe orizontală, diferența de nivel rămânând aceeași – 115 metri. Distanța totală a traseului este de aprox. 4,5 kilometri, dar cea mai mare parte este prin pădure, așa că poate fi abordat ca o drumeție cu puține segmente de alergat”, a precizat Georgeta Măriuț, inițiatoarea proiectului. Și copiii vor avea cursa lor, necronometrată, pe o distanță de 400 de metri (cei până la 10 ani) sau 600 de metri (peste 10 ani), la limita pădurii, pe un drum forestier.

              Pasionații de mișcare și de … fotografie

              Înscrierile mai sunt posibile, online, pe link-ul https://www.traiantrail.acsatletis.ro/TT2022/inscriere.html?fbclid=IwAR11QERt8vtr4aI_Svz2w8vTTO7ZFUPtBarmkB_A5VdID2lvXGqGxIIItfA, chiar și acum, cu doar câteva zile înainte de începerea competiției. Doar până până joi, 23 iunie. Între timp, organizatorii anunță faptul că podiumul la „Crosul Popular” (Cursa Populară), cât și la categoriile de vârstă (18-34, 35-50 și 50+) de la cursele de Cros și Semimaraton vor avea și produse pentru sportivi, oferite de super-partenerul ACS Atletis. Facem apel și la pasionații de fotografie care vor să surprindă imagini în mișcare. Doritorii ne pot contacta pentru a stabili detalii de colaborare. Pe de altă parte, suntem interesați și de alte oferte de colaborare din partea agenților economici locali (parteneriate, sponsorizări, colaborări), în acest fel, ocupanții podiumurilor și toți participanții beneficiind de sprijinul comunității”, mai aflăm de la organizatori.

              Premii, pentru toată lumea

              Participanții la semimaraton care se vor plasa pe locuri fruntașe la categoriile Open (masculin și feminin) vor fi premiați cu 1.000 de lei – Locul I, 500 de lei – Locul II și 300 de lei – Locul III. La cros, premiile vor fi de 500 de lei – Locul I, 200 de lei – Locul II și 100 de lei – Locul III. Cei care s-au înscris din timp vor primi un kitul de participare constând într-un număr personalizat de concurs, tricou personalizat, alte produse din partea partenerilor plus voucher pentru masa caldă, la finalul cursei. Atenție! Toți concurenții care termină cursa la care s-au înscris vor primi medalie de finisher și diplome electronice.

               

              Bacăul are primul vin medaliat cu aur la un concurs internațional

              Primul vin băcăuan care a fost medaliat cu aur la un concurs internațional este AliZeu și este produs în Crama Domeniile Burcilor din comuna Traian, creată și manageriată de economistul Eugen Burcă (tehnolog ing. Constantin Alexandru Tudor). Medalia a fost acordată la Vinarium International Wine Contest 2022, care a avut loc la Constanța și la care au concurat 1.299 de probe de vinuri din 16 țări. Probele au fost analizate de jurați cu prezență fizică din 16 țări și de jurați cu prezență online din 30 de țări. AliZeu a obținut 89,67 de puncte.

              Vinul băcăuanilor a concurat cu cele din Albania, Argentina, Bulgaria, Chile, Cehia, Ungaria, Franța, Germania, India, Italia, Republica Moldova, Portugalia, Slovacia, Spania și Turcia. Iar degustătorii de vin au fost din 12 țări (29 jurați români și 17 jurați din Bulgaria, Chile, Cipru, Elveția, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Republica Moldova, Spania și SUA).

              Prin ce a impresionat vinul băcăuan

              AliZeu este un vin roze, aromat și catifelat, care dă imaginației note înalte și o poartă ca pe aripile vântului blând tropical de la care și-a luat numele, alizeul. Dar, numele dat de producător, AliZeu, sugerează că imaginația și plăcerea pot atinge cu acest vin chiar înălțimi celeste.
              Vinul este un cupaj de Fetească neagră și Băbească neagră, din anul 2021, în care se simt note fructate (de coacăze, mure, prune uscate, vișine negre) și/sau condimentate (vanilie, scorțișoară, piper, coajă de pâine prăjită). Pe palatin se resimt aromele fructelor și o textură catifelată, complexă. Gustul este elegant, cu o aciditate care accentuează notele de fructe roșii prezente în aromă, completate de note de vanilie și de ciocolată neagră. Tăria alcoolică a vinului ajunge la 13,5% în volum.

              Cum au lucrat producătorii

              „În anul 2021 – ne-a spus Eugen Burcă – am aplicat toată tehnologia modernă de care dispunem și a ieșit un vin de supercalitate. Astfel, în concurs a fost apreciat pentru calitățile sale organoleptice (culoare, limpiditate, gust și postgust). Vinul nostru a obținut 89,67 de puncte și trebuie spus că în acest an în concurs au fost aplicate noi praguri de clasificare. Astfel, medalia de aur s-a acordat pentru 89 – 92,5 puncte, marea medalie de aur pentru peste 93 de puncte, iar medalia de argint pentru 85 – 88,5 puncte. La concurs noi am mai dus două vinuri, un Sauvignon și o Fetească regală, vinuri seci din gama high class, care au obținut punctaj de medalie de argint, dar doar 30% din numărul total de probe au putut primiși medalia ca atare”.

              Tehnologul Constantin Alexandru Tudor spune că strugurii au fost aduși la Traian din județul Vrancea. „Strugurii din care am obținut acest vin – am aflat – au fost de o calitate peste medie. Am realizat cupajul, deoarece Feteasca neagră a avut o tărie ridicată, iar vinul ar fi fost corpolent, greoi numai din astfel de struguri. Am adăugat Băbeasca neagră, care a venit cu un plus de aciditate. Secretul este ca în procesul de fabricație să nu intervină oxidarea, iar strugurii au fost sortați cu grijă. Vinul poate fi băut la o masă cu pește, cu paste ori fructe de mare, cu brânzeturi sau carne albă. Și trebuie răcit înainte de a fi pus în pahare”.

              Cartea de vizită a concursului

              · 194 de operatori au venit cu probe, dintre care 187 de producători și 7 importatori / comercianți / reprezentanți ai producătorilor;
              · 40% din probe erau din afara României;
              · 385 de medalii au fost acordate în noul sistem de punctaj OIV: 8 medalii de aur mari, 309 medalii de aur și 68 de medalii de argint;
              · 107 producători din România au intrat în competiție cu 752 de probe;
              · România a obținut 222 de medalii (29,5% din totalul probelor românești înscrise au primit medalii): 3 medalii mari de aur (37,5% din totalul medaliilor de aur), 180 de medalii de aur (55,3% din totalul medaliilor de aur) și 39 de medalii de argint (57,4% din totalul medaliilor de argint);
              · 641 de vinuri românești au obținut puncte-medalii (cel puțin 85 de puncte), reprezentând 85% din totalul probelor introduse de producători;
              · Judecarea s-a făcut cu 10 comisii a câte 5 judecători pe comisie. Observatorii oficiali au fost Fernando Gurucharri (Spania), Richard Pfister (Elveția) și Anne Meglioli (Italia).

               

              Cinci accesorii care îți vor face viața mai ușoară când mergi la sală

              Indiferent de perioada în care mergi la sală, trebuie să ții cont de anumite aspecte, pentru a avea parte de o experiență plăcută, confortabilă și în siguranță. Iar, dacă te-ai decis că este momentul să faci sport, atunci trebuie să știi că există câteva accesorii care îți pot face viața mult mai ușoară în timpul unui workout intens.

              Iată câteva accesorii care nu ar trebui să îți lipsească, atunci când vrei să faci sport:

              Pentru a avea o experiență plăcută și în siguranță la sală, atunci ai putea lua în calcul achiziționarea unei perechi de încălțăminte în care să te simți confortabil. Încălțămintea este extrem de importantă, deoarece te ajută atât în momentele în care faci exerciții cardio, cât și atunci când vrei să ridici greutăți. Există mai multe perechi de pantofi sport pentru bărbați pe care magazinul Kalapod.net le are în ofertă și dintre care poți alege. Pantofii sport îți vor îmbunătăți, categoric, performanțele la sală și te vor ajuta să ai o bună mobilitate. Indiferent că te vei gândi la o încălțăminte dedicată alergatului pe bandă, utilizării în cadrul exercițiilor la aparatele de forță pentru picioare sau o încălțăminte cu talpă aderentă cu utilizare generală în sălile de fitness, cu siguranță vei reuși să-ți identifici perechea potrivită.

              Un alt accesoriu care nu ar trebui să îți lipsească de la sală este sticla gradată de apă. Este important să fii hidratat, iar cu ajutorul acestui recipient poți calcula și câtă apă consumi, în timpul unui workout intens. Este ușor de transportat și prezintă și un capac etanș care protejează apa împotriva unei eventuale vărsări.

              Trebuie să iei în calcul faptul că atunci când depui efort fizic, vei transpira. În acest sens, ai putea să te îndrepți spre achiziționarea unui prosop care să aibă cel puțin 80% bumbac organic, pentru a absorbi transpirația. Igiena la sală este importantă, iar folosirea unui prosop din bumbac, mai ales înainte de utilizarea unui aparat de la sală, este esențială.

              Un alt accesoriu care ți-ar putea face viața mai ușoară este ceasul care îți monitorizează atât pulsul, cât și saturația de oxigen. Specialiștii recomandă să nu îți forțezi trupul în timpul exercițiilor fizice, pentru a nu risca să te confrunți cu probleme. În acest sens, ar fi util să iei mici pauze, în timpul oricărui antrenament, pentru a-ți liniști corpul.

              Mănușile speciale pentru sală ți-ar putea îmbunătăți antrenamentul. Acestea pot fi confecționate dintr-un material elastic, piele, neopren sau spandex. De asemenea, utilizarea acestui tip de mănuși te-ar putea ajuta la o reducere a riscului de accidentare la sală. Mai mult decât atât, acestea pot fi folosite și la alte activități în aer liber, precum mersul pe bicicletă, skateboardingul, mersul pe role.

              Utilizarea unor astfel de accesorii la sala de sport ți-ar putea ușura, cu siguranță, antrenamentele. Este de recomandat să pui accent pe confort, calitate și siguranță, atunci când dorești să faci sport, pentru a nu te expune anumitor riscuri. În general, pentru persoanele care frecventează des sălile de fitness, toate aceste accesorii reprezintă un „must have” și, de regulă, sunt dedicate aproape exclusiv ședințelor de fitness.

              Despre mămăligă, cur și creierele genial

              ● Nu pot uita niște imagini cu Traian Băsescu, pe când era prim-stătător-degeaba la Cotroceni… Rătăcea ca o stafie printre participanți, la reuniunile internaționale. Nu îndrăznea să treacă prin fața acestora, preferând ocolul prin zona dosurilor.

              Cu Iohannis, aceeași poveste. În vizita sa la Kiev, alături de Macron, Scholz și Draghi, n-a fost tratat nici măcar ca un amărât de apendice. Nici agresivul Medvedev, care a spus că „mâncătorii de broaşte, lebăr şi spaghete adoră să viziteze Kievul”, nu l-a observat.

              Putea să-l nominalizeze ca mâncător de mămăligă, de pildă, dar n-a făcut-o. O agenție occidentală cu ștaif l-a scos pur și simplu din poză, alta l-a uitat în ea, dar fără să-l iohannizeze. Până și amicii de azi, ucrainenii, vorbesc mai ales doar despre vizita celor ,,trei mușchetari”. Nu-l pomenesc nici barem cu statut de Grimaud, umilul scutier al lui Athos, veneratorul de stăpân obligat să tacă ani de zile.

              ● Valer Dorneanu, zis Mâncătorul de Pensii cu Nemiluita, proaspăt (dacă la el poate fi ceva proaspăt…) pensionat de la CCR, a zis ceva memorabil în declarația de adio: ,,Să mă pupe în fund presa…”. Valer(ică), în semn de respect, consultând ultima ediție a DOOM-ului și varii coduri de maniere elegante iubite de tine, îți ofer onoarea de a mă pupa chiar în cur. Dacă nu ne-am respecta nici noi, iubitorii de civilizație lingvistică… Te-aștept pentru programare. Spală-te bine pe pupătoare, altfel nu-ți accept onoarea de a te ferici!

              ● În vreme ce nația trăiește emoțiile bacalaureatului, Abi Talent, gurist de manea, magnet de verzișori, transmite urări de succes candidaților, sintetizând minunat valoarea pe care politicienii o acordă Educației: ,,Cu astea opt clase ale mele, am creier de paisprezece facultăți. Ei zic de mine: uite ce cântă, dar în timpul ăsta eu număr bani și ei mănâncă pateu. Sunt fenomen de câteva luni […], cea mai mare vedetă”. Mișto, Abi! M-ai (i)luminat! Acum, pupam-ar clasic norocul, îl înțeleg și pe Valer(ică).

              Deputatul Ionel Floroiu: ”Ajutor de la stat pentru conectarea băcăuanilor cu venituri mici la rețelele de apă și de canalizare”

                Deputatul băcăuan Ionel Floroiu îi încurajează pe toți primarii din județul Bacău să nu piardă oportunitatea de a-i sprijini pe băcăuanii care au venituri reduse și care pot obține ajutor de stat în cadrul Programului ”Prima Conectare la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare”, care are un buget de 168 milioane euro și va fi derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Programul Guvernului PSD este finanțat din fonduri europene, prin PNRR.

                ”Băcăuanii cu venituri reduse, de până în 2550 de lei net, vor primi acest sprijin foarte important, de aproximativ 2 mii de euro, prin care se vor putea branșa la rețeaua de apă și canal existentă în comună. Cel mai probabil, vom avea mii de solicitări. Deocamdată, ghidul de finanțare se află în consultare publică și va suferi modificări.

                Știm că în stânga Siretului există mai multe comunități defavorizate, unde foarte mulți băcăuani au venituri mici. M-am obișnuit să fiu alături de ei, să îi ajut, împreună cu primarii din zonă. S-au făcut investiții importante în infrastructura rutieră, de apă și canal. Acum a apărut oportunitatea ca cei care nu s-au branșat la rețele să o poată face. Solicitările celor care vor îndeplini condițiile se vor depune la primării”, a precizat deputatul PSD Ionel Floroiu.

                Deputatul Floroiu este activ mai ales în stânga Siretului, unde a sprijinit proiectele majore de infrastructură din Blăgești Blăgești, Dămienești, Negri, Prăjești, Traian, Lipova, Plopana, Odobești, Secuieni, Buhoci,  Ungureni, Horgești, Parincea, Filipeni, Izvorul Berheciului, Oncești, Vultureni, Dealul Morii, Podu Turcului, Glăvănești, Motoșeni, Stănișești, Răchitoasa, Colonești și Roșiori.

                Potrivit Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor,Tanczos Barna, ”Prima Conectare” este un sprijin pentru persoanele vulnerabile din punct de vedere financiar și social, dar este doar o parte din reforma care este în curs de implementare pe apă uzată. Prin Programul ”Prima Conectare”, peste 88.400 de gospodării din România vor fi conectate la sistemele de apă uzată existente. ”Este un sprijin consistent pentru familiile și persoanele singure, cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie), pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare. Practic, toți cei care nu și-au permis din punct de vedere financiar să se conecteze la rețelele publice de alimentare cu apă și la sistemele publice de canalizare, o vor putea face acum, prin Prima Conectare”, a afirmat Tanczos Barna.

                ULTIMELE ȘTIRI