miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1298

Avarie pe conducta de aducțiune aparținând CRAB. În municipiul Onești se va furniza apă după un program prestabilit!

    Miercuri – 23 martie 2022, începând cu ora 08.00, S.C. CRAB S.A. (Compania Regională de Apă Bacău) va sista furnizarea apei pe conducta de aducțiune Dărmănești – Târgu Ocna – Onești, pentru remedierea unei avarii. Timpul estimat în vederea realizării intervenției, dar și pentru golirea și umplerea instalației, este de aproximativ 24 de ore, în condițiile în care nu apar elemente neprevăzute pe parcursul desfășurării lucrărilor.

    În acest interval și până la refacerea nivelului optim de apă din rezervoare, RAJA SA va asigura alimentarea municipiului Onești cu apă potabilă din Complexul de înmagazinare și pompare Cuciur, după următorul program:

    ·         Miercuri – 23.03.2022, în intervalul orar 18.00 – 20.00;

    ·         Joi – 24.03.2022, în intervalul orar 06.00 – 08.00, respectiv 18.00 – 20.00.

    În funcție de  modul în care S.C. CRAB S.A. va remedia avaria, RAJA va întreprinde toate demersurile necesare în vederea asigurării furnizării apei potabile în regim permanent și la parametrii optimi către toți consumatorii din municipiul Onești.

    RAJA SA recomandă consumul cu moderație al apei în acest interval de timp.

    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vom reveni cu informații despre stadiul și evoluția lucrărilor, în situația în care vor surveni modificări.

     Biroul de Comunicare

    Avarie pe conducta CRAB Dărmăneşti – Târgu Ocna – Oneşti

      În data de 21.03.2022 echipele SC CRAB SA au constatat o defecţiune la conducta de aducţiune apă potabilă Dărmăneşti – Târgu Ocna – Oneşti (Ramura Sud) în zona com. Dofteana.

      Avand in vedere faptul ca avaria permite programarea lucrarilor de remediere, putem oferi timp consumatorilor noştri să ia măsuri de stocare a acelor cantități de apă care să le acopere necesitățile pe perioada efectuării lucrărilor de reparaţii.

      Astfel, întreruperea alimentării cu apă a aducţiunii se va face în data de 23.03.2022, începând cu ora 08:00. În funcţie de situaţia gasită în teren durata estimată până la reluarea furnizării apei la parametrii normali de debit şi presiune, este de maxim 22 ore, respectiv:

      1. Durata de golirea a tronsonului afectat si a intervenţiei pentru remedierea defecţiunii, o estimăm până la maxim 10 ore, în funcţie de complexitatea reparaţiei.

      2. Timpul estimativ de încărcare (umplere) a aducţiunii este 12 ore.

      De această oprire vor fi afectaţi consumatorii: RAJA SA – pt. Municipiul Onești, oraşul Târgu Ocna, Comuna Dofteana, comuna Caşin, comuna Târgu Trotuş (Târgu Trotuş, Viişoara, Tuta), Chimcomplex Borzești, comuna Pârgăreşti și SNAP Târgu Ocna.

      Întreruperea furnizării apei potabile va genera restricţionarea alimentării cu apa pentru perioada derulării lucrărilor, iar furnizarea apei potabile in data de 23.03.2022 se va face, în funcţie de stocurile de apă acumulate, după următorul program:

      – pentru oraşul Târgu Ocna:

      · abonaţii alimentaţi din rezervorul Tiseşti (blocurile şi cartierul Tiseşti) – până la ora 14:00;

      · abonaţii alimentaţi din rezervorul Vâlcele (cartierele Gălean şi Vâlcele) – până la ora 16:00;

      · abonaţii alimentaţi din conducta de aducţiune (cartierele Poieni, Mosoare, Păcuri şi Gura Slănic) până la ora 09:00.

      – pentru Comuna Dofteana:

      · sat Dofteana – zona Centru până la ora 16:00;

      · satul Larga – nu va fi afectat de această oprire (alimetarea se face din conducta de aducţiune Ramura Nord);

      – pentru comuna Caşin până la ora 16:00 (pentru abonaţii de la intrarea în localitate).

      Vom reveni cu informaţii actualizate despre evoluţia lucrării.

      Când trecem la ora de vară

      Ca în fiecare an, România trece la ora de vară în ultimul weekend din luna martie, ceea ce înseamnă în noaptea de 26 spre 27 martie. Atunci, ceasurile se dau înainte cu o oră, ceea ce înseamnă că ora 3.00 devine ora 4.00, adică dormim mai puţin.

      Astfel, 27 martie devine cea mai scurtă zi a anului, având doar 23 de ore. Diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore, față de două ore când e ora de iarnă. Odată cu introducerea orei de vară, oamenii se vor bucura mai mult de lumina naturală a Soarelui. Ora de vară rămâne valabilă până în ultimul weekend din luna octombrie.

      Ora de vară în istorie

      Folosirea orei de vară este atribuită lui George Vernon Hudson, un entomolog neozeelandez, care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi a venit cu această idee în 1895. Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa.

      Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie — 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai — 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia. Pe continentul european, schimbarea se face în toate țările, cu excepția Islandei, Belarusului și Rusiei.

      În România, schimbarea orei de vară a fost introdusă prima dată în anul 1932. La nivelul Uniunii Europene, trecerea la ora de vară se face similar în toate statele, în aceeași zi.

      „PNRR țintește deziderate ca energia verde și digitalizarea, dar războiul din Ucraina ne retrimite în mină după cărbune”

      După aproape trei luni de la numirea în funcție, prefectul județului, Lucian Bogdănel, a acordat un interviu cotidianului Deșteptarea. Am discutat subiectele majore ale zilei, de la criza apei  pâna la criza umanitară a refugiatilor din Ucraina, costurile energiei, PNRR și goana după benzină și ulei a populației.

       Reporter: Înainte de conflictul militar din Ucraina și criza umanitară a refugiaților, Bacăul a avut parte de o altă criză, cea a apei, o problemă cu care municipiul de reședință se confruntă, cu regularitate, de câțiva ani încoace. În ce situație ne aflăm pe „frontul” apei? 

      Lucian Bogdănel: Am trecut, cu repeziciune, dintr-o criză în alta: de la lipsa apei timp de o săptămână în mun. Bacău, cea mai mare aglomerare urbană din județ, la gestionarea afluxului de imigranți ucraineni, strămutați în județele din estul României din cauza conflictului militar din țara vecină. Criza umanitară de proporții și conflictul armat au făcut ca problema apei să treacă în plan secund, însă ea nu e mai puțin importantă pentru comunitatea băcăuană. Aș spune că dimpotrivă.

      În ce situație ne aflăm? În situația în care proprietarul conductei de aducțiune Valea Uzului – Grigoreni, în speță UAT Municipiul Bacău, fuge de responsabilitățile ce decurg din această calitate, în principal de punerea în siguranță a conductei, așa cum a dispus Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) prin Hotărârea nr. 13 din 6 februarie 2022.

      CJSU a stabilit mai multe măsuri atât în sarcina UAT Municipiul Bacău, cât și a operatorului CRAB SA & ADIB, impunând inclusiv un calendar clar de implementare a acestora, dată fiind urgența necesității de punere în siguranță a conductei. Asta, cu atât mai mult cu cât ADIB, asociație din care municipiul Bacău este parte, a elaborat și documentația tehnică aferentă punerii în siguranță a conductei. În loc să dea curs, cu promptitudine, măsurii de punere în siguranță a conductei, conducerea Primăriei Bacău a adoptat o conduită imatură, căutând – în mod repetat – să paseze responsabilitatea în sarcina altora. Am văzut că au apărut în spațiul public tot felul de adrese, hârtii fără nicio valoare raportate la calitatea de proprietar al conductei de care UAT Municipiul Bacău sub nicio formă nu se poate deroba.

      Practic, vorbim de un proprietar care refuză să-și asume răspunderea…

      Constatăm o lipsă de maturitate la nivelul conducerii Primăriei, unde este nevoie de mai multă chibzuință, întrucât problema apei și punerea în siguranță a conductei de aducțiune nu se pot rezolva cu postări, filmări sau lozinci prăfuite. E o abordare puerilă, complet lipsită de substanță. Cei care cred că prin astfel de puneri în scenă se „scot” în fața băcăuanilor se înșală amarnic, iar timpul va dovedi asta.

      Ca să fiu și mai ușor de înțeles, voi recurge la o analogie – o comparație cu sistemul public de termoficare al municipiului Bacău. Se știe că intervențiile la avarii sunt asigurate de operatorul Thermoenergy, care are în administrare sistemul și rețeaua de termoficare aferentă lui. Thermoenergy repară, face mentenanță, remediază avarii etc. Însă investițiile în sistemul de termoficare, modernizarea sau reabilitarea conductelor, extinderea sistemului etc. – toate sunt finanțate și realizate de proprietarul sistemului, adică de UAT Municipiul Bacău.

      Similar se întâmplă și cu sistemul de utilități al Bacăului: operatorul CRAB are doar în administrare rețelele și alimentarea cu apă, iar investițiile sunt finanțate și realizate de proprietar, la inițiativa acestuia, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Local Bacău.

      Analogia poate continua: doar municipiul Bacău și locuitorii săi beneficiază de căldura dată de sistemul de termoficare; la fel și cu apa furnizată prin conducta de aducțiune menționată, de care doar locuitorii orașului beneficiază. Pe cale de consecință, și aici tind să vă dau dreptate, doar reaua credință mai poate explica de ce Primăria Bacău strălucește prin inacțiune în privința punerii în siguranță a aducțiunii. La termoficare se poate, dar în cazul apei nu. Eu sunt decis să merg până la capăt.

      Unde este acest capăt?

      Fără îndoială, dacă fuga de responsabilitate și neimplicarea Primăriei vor continua, ne îndreptăm către atragerea răspunderii penale a celor care, nesocotind obligațiile legale și HCJSU 13/2022, nu fac nimic pentru a consolida conducta și a o pune în siguranță, astfel încât alimentarea cu apă a municipiului Bacău, adică a celor 150.000 de locuitori, să nu mai aibă de suferit în viitor. Nu mai vorbesc de companii private, instituții, spitale, școli etc.

      Subliniez că inclusiv Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a atras atenția că UAT Municipiul Bacău este proprietarul acestei conducte și că, în calitate de proprietar, trebuie să facă toate demersurile legale pentru recuperarea costurilor de la cei care au pus în operă o conductă cu deficiențe și neconformități. Până la această oră, n-am auzit de nicio acțiune în acest sens din partea Primăriei, deși eram „amenințați” pe Facebook cu plângeri iminente, sesizări și tot felul de alte litigii.

       

      „Dacă fuga de responsabilitate și neimplicarea Primăriei vor continua, ne îndreptăm către atragerea răspunderii penale a celor care, nesocotind obligațiile legale și HCJSU 13/2022, nu fac nimic pentru a consolida conducta și a o pune în siguranță”

       

      Să revenim la criza umanitară. Este Bacăul pregătit pentru un posibil aflux de imigranți ucraineni fugiți din calea războiului?

      Am fost și suntem pregătiți pentru orice scenariu. De altfel, încă din 27 februarie am instituit la nivelul județului un număr unic de telefon, precum și un punct central de primire a ajutoarelor umanitare, în incinta unui pavilion de la Centrul de Afaceri. De asemenea, în 28 februarie am adus la aceeași masă organizațiile și asociațiile umanitare din Bacău, am constituit celula de coordonare a societății civile și am publicat lista cu spațiile de cazare existente în județ. Această listă e actualizată în permanență.

      La Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției s-a constituit o bază de date cu traducători din ucraineană/rusă, care au lucrat la foc continuu în ultimele săptămâni.

      Una peste alta, efortul de coordonare a dat – cred eu – roadele scontate: am avut inclusiv un transport umanitar care a dus bunuri din Bacău la Cernăuți, utilizând un coridor umanitar. Alt transport este în pregătire.

      Acționăm articulat, congruent, în baza ordinelor și hotărârilor emise de Guvern, de ministerele de linie cu responsabilități în gestionarea crizei umanitare, precum și de Departamentul pentru Situații de Urgență. Atât ISU, cât și celelalte instituții implicate au arătat reziliență și determinare. Însă două lucruri mi-au atras atenția în mod particular: mobilizarea exemplară a cetățenilor care – cu mic, cu mare – au făcut donații și implicarea organizațiilor umanitare, mereu la înălțime atunci când nevoia o cere. Mi-ar plăcea să vedem reproduse empatia și altruismul dovedite în ultimele săptămâni și în relațiile dintre compatrioți. A venit dureroasa criză din Ucraina și am realizat, cu toții, că trebuie și putem fi oameni unii cu alții.

      „Mi-ar plăcea să vedem reproduse empatia și altruismul dovedite în ultimele săptămâni și în relațiile dintre compatrioți. A venit dureroasa criză din Ucraina și am realizat, cu toții, că trebuie și putem fi oameni unii cu alții.”

       

      Am avut o iarnă blândă, scutită de ger și de consumuri mari de gaz. În același timp, problema facturilor și a costului energiei rămâne una sensibilă, pe care Guvernul caută să o soluționeze. S-a vorbit de plafonarea până în 2023 a tarifelor… Ce soluție se întrevede?

      Răul a fost făcut anul trecut când, în fosta guvernare PNL-USR, niște miniștri și parlamentari luați de val de la USR ne-au anunțat că liberalizarea pieței energiei și a tarifelor va conduce la facturi mai mici pentru toți românii.

      Astăzi, suportăm cu toții consecințele acestei nesăbuințe, pentru că despre nesăbuință este vorba. Mai ales că nici conjunctura nu ne ajută foarte mult – energia a devenit o armă geopolitică și produce victime colaterale.

      Plafonarea anunțată de Executiv cu începere de la 1 aprilie este mai mult decât necesară, fiind susținută de la bun început de Partidul Social Democrat prin miniștrii săi de resort. Dar e clar că trebuie să ne gândim și la ce va fi după 2023. Contextul pe care l-am evocat, precum și urmările conflictului din Ucraina, care se vor face resimțite abia de-acum încolo, cer o soluție și mai robustă, poate – de ce nu? – reglementarea transparentă a pieței energiei, un domeniu de importanță strategică unde nu mai e loc de echivoc și unde mai pot apărea, indiscutabil, noi crize de felul celei de acum.

      Să nu uităm, de pildă, că mecanismul european de redresare & reziliență și PNRR sunt fundamentate pe deziderate ca energia verde, protecția mediului și digitalizare, dar războiul din Ucraina ne retrimite în mină după cărbune, deci o aparentă schimbare de paradigmă la care trebuie să ne adaptăm din mers.

      „Mecanismul european de redresare & reziliență și PNRR sunt fundamentate pe deziderate ca energia verde, protecția mediului și digitalizare, dar războiul din Ucraina ne retrimite în mină după cărbune”

       

      A existat, în ultimele două săptămâni, un lanț de isterii, începând cu iodura de potasiu și benzina și terminând cu uleiul de gătit. Cum ieșim din spirala acestui gen de manipulare?

      Este îngrijorătoare ideea că un banal filmuleț pe TikTok al unui conațional a putut întoarce pe dos o țară întreagă, așezând-o cu susul în jos și ducând la harababura fără de seamăn pe care am văzut-o cu toții. Anxietățile cetățenilor, îngrijorările lor sunt până la un punct justificate, dată fiind conjunctura despre care am vorbit. Însă a merge la benzinărie pentru a alimenta butoiul cu murături de 100 litri mi se pare deja prea mult. Instituțional, în ultimele aprox. două săptămâni s-a realizat o verificare de fond a tuturor operatorilor economici care gestionează benzinării și comercializează produse petroliere. S-au verificat în jur de 70 de benzinării în județul Bacău, aplicându-se măsuri contravenționale în cuantum de peste 80.000 lei pentru diverse nereguli identificate în cursul controalelor. Rămâne, totuși, acest semnal de alarmă al ușurinței cu care o bună parte din cetățeni se lasă influențați și atrași în astfel de isterii colective.

      Care sunt obiectivele pe care le urmăriți din postura de reprezentant al Guvernului în teritoriu?

      Sunt 3 paliere în această privință: vorbim despre infrastructura rutieră și dezvoltarea locală, investițiile în apa județului, precum și în creșterea rezilienței sistemului medical și a infrastructurii sanitare.

      În ceea ce privește infrastructura rutieră, am văzut progrese importante făcute pe Autostrada Moldovei, A7, care va uni Moldova de zona Capitalei, pe traseul Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani. Munca serioasă dusă la nivelul Ministerului Transporturilor unde Bacăul are, în persoana lui Gabriel Bunduc, un neobosit secretar de stat începe să dea roade – cele două sectoare din A7 care trec prin județul Bacău, respectiv Bacău – Focșani & Bacău – Pașcani vor fi scoase la licitație în această vară pentru contractarea execuției lucrărilor. O mențiune specială merită, cu asupra de măsură, colegii parlamentari ai PSD Bacău care, prin rotație, participă la ședințele de progres de la CNAIR, asigurându-se că proiectele de infrastructură ce vizează județul Bacău și regiunea Moldovei nu se împotmolesc.

      Implementarea aplicației POIM, totalizând investiții de jumătate de miliard euro în sistemele de apă & utilități ale celor 41 de unități administrativ-teritoriale beneficiare este un pariu și o provocare, deopotrivă. Pentru asta am constituit și un Grup de lucru la nivelul Prefecturii, care reunește principalele instituții avizatoare și care va avea drept obiectiv netezirea asperităților birocratice în raport de lucrările ce vor fi realizate. Concret, pentru că vorbim de 20 de contracte de lucrări, pornind de la avize & autorizații și terminând cu sprijinul consecvent acordat operatorului CRAB și ADIB, Grupul de lucru se va activa ori de câte ori nevoia o va cere.

      Ultimii 2 ani ne-au arătat că sistemul sanitar trebuie întărit, iar reziliența sa consolidată. Asta nu se poate face decât prin investiții, iar una dintre cele mai importante – pe care am evocat-o încă de la depunerea jurământului ca prefect – este finalizarea lucrărilor la clădirea „Spital Municipal” și integrarea acesteia, sub formatul unui pavilion municipal, în Spitalul Județean de Urgență Bacău. Este singura soluție pe care o avem la îndemână, alta nu există: Spitalul Municipal a fost desființat ca unitate medicală de guvernarea Orban, iar clădirea – odată finalizată – trebuie introdusă în circuitul medical local, având în vedere că SJU se află la nici 100 metri distanță.

      Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, face deja o treabă excelentă la parterul clădirii Spital Municipal, unde lucrările au ajuns la peste 55% grad fizic de implementare.

      În conformitate cu prevedere Hotărârii nr. 118 a CJSU, din octombrie 2021, după încheierea lucrărilor la subsol și parter urmează să fie „atacate” etajele 1, 2 și 3 pentru a termina această clădire, a cărei anevoioasă construcție a început în urmă cu 15 ani.

      „Ultimii 2 ani ne-au arătat că sistemul sanitar trebuie întărit, iar reziliența sa consolidată. Asta nu se poate face decât prin investiții, iar una dintre cele mai importante este finalizarea lucrărilor la clădirea Spital Municipal”

      Georgiana Iojă a câștigat premiul „Asistentul Social al Anului” la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială

        Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR) a sărbătorit marți, 15 martie 2022, Ziua Mondială a Asistenţei Sociale în cadrul celei de a opta ediții a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială. Ediţia din acest an a adus în lumina reflectoarelor asistenţii sociali şi personalităţile care s-au remarcat prin devotamentul față de profesie, precum și prin munca cu comunitățile și beneficiarii în perioada pandemică 2020-2021.

        Pandemia de coronavirus a fost pentru asistenţii sociali o perioadă plină de provocări. În această perioadă au fost foarte multe exemple din munca asistenților sociali care au demonstrat cât de importantă este această profesie. Oricât de dificile au fost circumstanțele, asistenții sociali au asigurat beneficiarilor lor servicii profesionale în situaţii deosebite. Asistenții sociali au arătat mai mult ca niciodată că sunt rezilienți și dedicați muncii lor. Pentru aceste fapte asistenţii sociali merită toată recunoştinţa umană dar mai ales profesională.

        Ce-a de-a VIII-a ediție a Galei Excelenței în Asistență Socială a continuat seria mulțumirilor și aprecierilor aduse asistenților sociali ai României, oameni care își pun sufletul în tot ce fac, oameni care se dedică cu totul pentru profesia care de multe ori este văzută ca vocație și nu meserie. Această ediție a Galei a premiat asistenți sociali și personalități în asistența socială care s-au remarcat în perioada 2020-2021, o perioadă caracterizată de necunoscut, de frică, de nevoia de adaptare rapidă și de provocări negândite în asistența oferită persoanelor în dificultate.

        Sala Ateneului Român a adunat pentru câteva ore cele mai frumoase emoții trăite de nominalizații serii și a pus în lumina reflectoarelor istorii scrise cu inima. Categoriile la care au fost acordate premii în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, Ediția a VIII-a, 2022 au fost:

        1. Asistentul social al perioadei 2020 – 2021
        2. Asistenţi sociali ai perioadei 2020 – 2021
        3. Personalităţi care s-au remarcat în perioada 2020-2021

        În cadrul celei de a doua categorii, „Asistenţi sociali ai perioadei 2020 – 2021”, județul Bacău, a fost reprezentat cu cinste de către Georgiana Iojă, asistent social principal și vicepreședinte al Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, care a câștigat un binemeritat premiu pentru intensa activitate profesională desfășurată în anul 2021.

        „Eram fericită cu nominalizarea primită, motiv pentru care țin din suflet să mulțumesc domnului Lucian Bodor, președintele CNASR, filiala Bacău, pentru încrederea acordată și părintelui Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, pentru frumosul start profesional și pentru toate oportunitățile oferite de-a lungul celor 8 ani de activitate în slujba celor aflați în nevoie. A fost o nominalizare care deja reprezenta vârful recunoașterilor mele profesionale, o nominalizare pe care eu, personal, nu am făcut-o cunoscută celor din jurul meu, pentru că nu mă simțeam suficient de calificată pentru o astfel de gală și mi-am dat seama că această smerenie și în general dezicerea de mândrie sunt virtuți specifice nouă, asistenților sociali. Câștigarea premiului și onoarea de a urca pe scena Ateneului Român mi-au demonstrat că ne putem permite ca o seară pe an să fim cu adevărat mândri de noi și de munca noastră în asistența socială. Cred cu tărie că pe acea scenă au urcat toți asistenții sociali, fizic sau doar cu emoția, pentru că în final suntem suma interacțiunilor cu ceilalți. Anii 2020-2021 și-au pus amprenta marcant asupra mea ca om și profesionist. Am trăit un schimb de roluri în viața personală și am devenit din fiică, părintele părintelui meu, când în 2020, tatăl meu s-a îmbolnăvit de cancer, lupta am pierdut-o în 2021. Pe plan profesional, această luptă cu boala și cu sistemul sanitar încărcat de regulile impuse de pandemie, a fost o reală specializare în omenie și empatie, iar examenul îl dau în fiecare zi în fața beneficiarilor alături de care lucrez. Am învățat să mut munții din loc pentru cei în nevoi, să las prejudecățile deoparte și să citesc printre rânduri durerea, știind că doar așa pot sa iau cele mai bune decizii atunci când stabilesc nevoile beneficiarului din fața mea. Voi rămâne fidelă oamenilor care m-au format și beneficiarilor mei dragi, copii și vârstnici, promițând că voi fi omul care va pune umărul la a face Hârja mare”, ne-a declarat Georgiana Iojă, asistent social.

        CNASR a acordat pe scena Ateneului, în semn de recunoștință pentru buna colaborare, distincția de excelență pentru susținerea profesiei de asistent social unor persoane și organizații printre care s-au numărat pr. Ilarion Mâță, președinte al Asociației ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” din județul Bacău, UNICEF România, SERA România, Salvați copiii, Hope and Homes for Children, Fundația Regală Margareta a României, SOS Satele Copiilor, ASSOC, World Vision.

        „Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială, ediția a VIII- a, a reprezentat o șansă de a cunoaște profesioniștii în asistența socială, cea mai nobilă profesie de pe mapamond. Asistentul social se află la baza tuturor acțiunilor sociale și a schimbărilor pozitive în comunitate. Este omul de sacrificiu care stă alături de oamenii greu încercați. A dovedit acest lucru atât în pandemie, fiind alături de zeci de mii de persoane aflate în suferință, cât și în grijă purtată față de refugiați sau persoanele aflate în situații de risc în fiecare clipă. Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, susține viețile și nevoile persoanelor cu un grad ridicat de vulnerabilitate din județul Bacă, și nu numai. Asociația de la Hârja vine în sprijinul vârstnicilor instituționalizați și a celor de la domiciliu, copiilor și tinerilor cu deficiențe, copiilor cu risc de separare de părinți și familiilor sărace. Diploma de excelență în susținerea profesiei de asistent social primită în cadrul celui mai notabil eveniment național dedicat domeniului social, se datorează implicării deosebite a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului și întregii echipe din cadrul asociației. Împreună suntem si vom fi mai puternici. Aducem mulțumiri domnului Lucian Bodor și Colegiului Național al Asistenților Sociali, Sucursala Bacău, pentru încrederea investită de fiecare de dată, dar mai ales anul acesta. În contexul zilei Mondiale a asistentului social, felicităm toți „soldații” comunității care, cu timp și fără timp, sunt în slujba semenilor aflați în dificultate. Doamne ajuta!” Pr. Ilarion Mâță – Președinte al Asociației Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja, județul Bacău.

        În cadrul Galei, președintele CNASR, prof. univ. dr. Doru Buzducea, a primit distincţia de Ambasador al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România.

        De asemeni, a fost lansată publicaţia „Milioane de Vizualizări, sute de Ştiri, un Ambasador, un Decan, Asistenţi Sociali şi un Eveniment Regal Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială 2014-2021” pentru a marca cei 8 ani de când profesia de asistent social este celebrată la un nivel de excelenţă.

        Andreea Marin, Ambasadorul în Excelență în Asistență Socială a fost și anul acesta gazda evenimentului a cărui amfitrion este încă de la prima ediție, iar Andra, a încântat publicul cu un recital extraordinar, creând o atmosferă pe care probabil, mulți dintre cei prezenți nu au mai trait-o decât inainte de restricțiile impuse de pandemie.

         

         

         

         

         

         

        De unde și-ar fi luat numele mai multe sate băcăuane. Legenda lui Ștefan cel Mare și a feciorilor Vrâncioaiei

        Încă din ultima parte a domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt circulau în spațiul moldav multe legende cu privire la activitatea neobosită a marelui domnitor și a celor din preajma sa.
        Una din legende se referă la modul cum a răsplătit domnitorul faptele de vitejie a feciorilor Vrâncioaiei.

        Se spune că, după bătălia de la Valea Albă (Războieni), oastea moldavă (atât cât mai rămăsese după sângeroasa luptă) i-a urmărit și hărțuit pe turci până la hotarele Moldovei dinspre Țara Românească. La întoarcere, spre Cetatea Sucevei, pe când mai aveau o zi și ajungeau la târgul Bacăului, marele domnitor a observat că feciorii Vrâncioaiei erau triști și tot discutau între ei. Atunci Ștefan cel Mare și Sfânt a întrebat:

        – Vitejii mei, spuneți-mi, ce vă frământă de nu mai aveți nici hodină?

        Cel mai mare dintre frați, Sascu, cerându-și iertare grăi:
        – Iertare, Măria-ta, noi am dori să ne ducem la casa bătrânească unde ne așteaptă mămuca noastră și s-o ajutăm la cositul fâneațurilor.

        Domnitorul chibzui câteva clipe, chemă un grămatic și zise:
        – Vitejii mei, pentru faptele voastre destoinice și brave vă voi înzestra pe fiecare dintre voi cu câte o moșie pe câte o vale din cele pe lângă care am trecut.

        Cel mai mic dintre frați, Dragu, zise:
        – Iertare din nou, Măria-ta, dar când putem ajunge mai repede la mămuca noastră?
        – Fătul meu, ești mai nerăbdător decât un cal nărăvaș…Dacă porniți călare dimineața, pe rouă, până seara, pe amurgite, ajungeți și la casa bătrânească.

        Astfel, Sascu luă sub ocârmuire o așezare situată pe o vale, iar locuitorii de pe moșia lui Sascu au numit-o Sascut Sat. Al doilea fecior, Pancu, luă în primire așezarea care s-a numit mai târziu Pâncești (sat ce aparține comunei Sascut).

        Celui de-al treilea fecior, pentru că era curajos, săritor la nevoie, dar și mândru tare, oamenii i-au zis Mândru, iar localitatea s-a numit Mândrișca (sat contopit în satul Valea Seacă, comuna Valea-Seacă).

        Celui de-al patrulea fecior, pentru că era mai gânditor și prefera singurătatea i-au zis Cucu, iar așezarea s-a numit Cucova (sat component al comunei Valea Seacă).

        Al cincilea fecior, pentru că rămăsese fără o mână în lupte, lumea l-a poreclit Scurtu, iar așezarea s-a numit Scurta (sat component al comunei Orbeni).

        Al șaselea fecior a rămas orb în urma unei lupte și pentru că oamenii i-au zis Orbu, așezarea s-a numit Orbeni (sat ce aparține comunei Orbeni).

        Al șaptelea fecior, mezinul, se numea Dragu și nu a mai urmat datina de a rămâne la casa părintească, ci a a luat în stăpânire așezarea care s-a numit ulterior Drăgușani (sat component al comunei Parava).

        Tot legenda spune că Vrâncioaia venea în fiecare an, în perioada dintre hramul Sfântului Ilie (în Mândrișca) și hramul Adormirea Maicii Domnului (în Cucova), să-și viziteze feciorii, nurorile și nepoții.

        În dreptul așezării Mândrișca, de o parte și de alta a drumului, înălțară movile de unde cei ce stăteau de strajă anunțau dacă se apropiau oști ale vrăjmașilor. Majoritaea localităților au devenit așezări de răzeși care au apărat ori de câte ori a fost nevoie glia străbună de oștiri puse pe jaf și cotropiri.

        Această legendă o știu de la tatăl meu, Dumitru Hanga, născut în satul Cucova, legendă care i-a fost spusă în 1958 de învățătorul său, Neculai Grigore.

        Prof. înv. primar Iulia Corlade (Hanga)

        Fotbal/ Liga a III-a: Șase! Aerostar e ca și calificată în play-off

        Învingători cu 6-1 în fața Sportului Chișcani și avantajați de rezultatele contra-candidatelor „aviatorii” au ipotecat prezența în turneul 1-4 din Seria 2. Victorie importantă și pentru FC Dinamo Bacău în lupta pentru evitarea retrogradării: 3-1 la Făurei. Din păcate, în Seria 1, CSM Bacău bate pasul pe loc: 2-2 acasă, în derby-ul suferinței cu CSM Pașcani

        Ceea ce în urmă cu o săptămână și jumătate părea un Everest de escaladat, acum se rezumă la un simplu, singur și ultim pas. Pas pe care Aerostar Bacău îl va face cu certitudine la finalul acestei săptămâni, în ultima etapă a sezonului regulat din eșalonul al treilea. Practic, „aviatorilor” le este suficient și un punct pe terenul concitadinei FC Dinamo, pentru a încheia sezonul regulat în primele patru clasate în Seria 2 și pentru a continua astfel campionatul Ligii a III-a în play-off. La o săptămână după splendida victorie reușită în fieful contracandidatei Sporting Liești, Aerostar, în formula Mocanu- Bobârnac, Benchea, Vișinar, Bacalu (min. 46 Coroamă)- H. Ilie (min. 46 Vraciu), Chirilă, Șt. Pavel, Belciu (min. 82 Tofan)- Zaharia (min. 70 Izmană), Viorică (min. 81 Paveluc), a trebuit să se întrebuințeze mai bine de o repriză pentru a pune lucrurile la punct în meciul de acasă, din etapa a 17-a, cu ultima clasată Sportul Chișcani. Deși Adi Viorică a deschis scorul în min. 8, finalizând cu un șut în dreapta portarului o pasă filtrantă a lui Ștefan Pavel, băcăuanii nu au reușit să se desprindă decisiv în prima repriză. Vișinar a irosit un penalty în min. 22, clacând și la ocazia imediat următoare, oferită de mingea respinsă de portarul Olariu, iar Viorică a țintit transversala șase minute mai târziu. Grațiată de adversar, dar și cu mult curaj, în ciuda celor zero puncte din clasament, Chișcaniul a amenințat, la rândul său, poarta lui Mocanu, nimerind o dată transversala, iar pe final de repriză aflându-se foarte aproape de golul egalizator, aunci când inepuizabilul Mohoriță a finalizat o cursă de peste 60 de metri cu un șut în plasa laterală. De la cabine a ieșit un alt Aerostar, galvanizat de introducerea pe teren a golgheterului Cătălin Vraciu, care a revenit astfel la un meci oficial acasă după aproape șapte luni de absență cauzată de accidentarea la genunchi. Și Vraciu a tras echipa după el, înscriind la șase minute de la reluare dintr-un penalty scos de Zaharia și dând drumul robinetului de goluri. Nici măcar „intermezzo-ul” lui Mohoriță care a punctat pentru 2-1 în min.59, n-a putut opri cavalcada gazdelor. După ce i-a centrat excelent lui Zaharia pentru golul de 3-1, Filip Belciu (foarte bună evoluția sa) și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor la finalul unei acțiuni personale de toată frumusețea în min. 72. În min. 80, Izmană a majorat diferența, pentru ca la ultima fază a meciului, Vraciu să fixeze tabela la scor de tenis printr-un vole necruțător: 6-1. Victoria de vineri a echipei lui Mișu Ionescu s-a dovedit cu atât mai prețioasă, cu cât toate contracandidatele sale la accederea în play-off, iar aici am trecut-o și pe Metalul Buzău, au clacat în meciurile de sâmbătă. Buzăul a pierdut cu 2-0 la Galați, în fața liderei SC Oțelul, Sporting Liești a fost învinsă cu 3-1 la Ianca, în timp ce Râmnicu-Sărat a cedat cu 1-0 în deplasarea de la Focșani. Nu doar Aerostar a încheiat penultima etapă a sezonului regulat cu zâmbetul pe buze, ci și concitadina și colega de serie FC Dinamo Bacău. Elevii lui Andrei Întuneric au obținut sâmbătă o prețioasă victorie cu 3-1 în fieful Făureiului lui Bănel Nicuoliță și Cristi Bud. Oaspeții au condus cu 3-0 prin „dubla” lui Padovei (min. 24 și 42) și golul lui Tofan (min. 59), înainte ca echipa gazdă, confruntată cu serioase probleme financiare să înscrie punctul de onoare prin Stelică Nicoliță în min. 70. Prin acest succes extern, dinamoviștii băcăuani se distanțează la cinci puncte de locul 8, făcând un nou pas important în lupta pentru evitarea retrogradării ce se va da în play-out. Din păcate, în Seria 1, CSM Bacău s-a împiedicat acasă, în fața „lanternei roșii”,, CSM Pașcani: 2-2. În ciuda „dublei” lui Antal (min. 14 și 52, din 11 m), „CSMeii” lui Codrin Mindirigiu nu au reușit să învingă o echipă care și-a trecut în cont a doua remiză consecutivă, după acel 1-1 de săptămâna trecută, contra liderei Dante Botoșani.

         

        Seria 1

        Rezultatele etapei a 17-a: Sporting Juniorul Vaslui- Ceahlăul Piatra Neamț 0-0, CSM Bacău- CSM Pașcani 2-2, Dante Botoșani- Bucovina Rădăuți 1-0, Hușana Huși- Șomuz Fălticeni 1-0, Foresta Suceava- Știința Miroslava 2-0.

        Clasament

        1 Dante Botoșani     17      11      4        2        23-10 37p.

        2 Foresta Suceava   17      11      2        4        28-18 35p.

        3 Bucovina Rădăuți  17      8        3        6        21-24 27p.

        4 Hușana Huși        17      7        4        6        19-17 25p.

        5 Ceahlăul P. Nt.     17      6        6        5        20-12 24p.

        6 Șomuz Fălticeni    17      6        6        5        16-18 24p.

        7 Sporting Juniorul  17      5        6        6        20-16 21p.

        8 Știința Miroslava   17      5        5        7        17-19 20p.

        9 CSM Bacău           17      4        4        9        15-26 16p.

        10 CSM Pașcani       17      0        4        13      17-36 4p.

        Programul etapei viitoare, ultima a sezonului regulat (sâmbătă, 26 martie, ora 15.00): Ceahlăul Piatra Neamț- Foresta Suceava, Știința Miroslava- Hușana Huși, Șomuz Fălticeni- Dante Botoșani, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău, CSM Pașcani- Sporting Juniorul Vaslui.

         

        Seria 2

        Rezultatele etapei a 17-a: Aerostar Bacău- Sportul Chișcani 6-1, CS Făurei- FC Dinamo Bacău 1-3, SC Oțelul Galați- Metalul Buzău 2-0, CSM Focșani 2007- CSM Râmnicu- Sărat 1-0, Viitorul Ianca- Sporting Liești 3-1.

        Clasament

        1 SC Oțelul Galați    17      14      1        2        53-10 43p.

        2 CSM Focșani        17      13      2        2        40-12 41p.

        3 Metalul Buzău       17      9        3        5        41-19 30p.

        4 Aerostar Bacău     17      9        3        5        31-18 30p.

        5 Sporting Liești      17      9        1        7        30-23 28p.

        6 CSM Rm. Sărat     17      8        3        6        40-23 27p.

        7 Viitorul Ianca       17      7        4        6        29-34 25p.

        8 FC Dinamo Bacău 17      4        1        12      19-42 13p.

        9 CS Făurei             17      2        2        13      23-55 8p.

        10 Sportul Chișcani 17      0        0        17      12-82 0p.

        Programul etapei viitoare, ultima a sezonului regulat (sâmbătă, 26 martie, ora 15.00): FC Dinamo Bacău- Aerostar Bacău (la Săucești), Sportul Chișcani- Viitorul Ianca, Sporting Liești- CSM Focșani 2007, CSM Rîmnicu-Sărat- SC Oțelul Galați, Metalul Buzău- CS Făurei.

         

         

        Alianța Pentru Patrie, noua forță a politicii românești. Filiala Bacău a APP se dezvoltă rapid

        Silvestru Dogaru

        Realizatorii ultimelor sondaje de opinie n-au avut încotro și au introdus Alianța Pentru Patrie în grila partidelor pentru care cetățenii României ar avea de optat în cazul unor alegeri anticipate. Această formațiune politică crește rapid, datorită principalei valori care o definește și care nu se mai regăsește în spectrul politic de la noi – patriotismul economic. În Bacău, Alianța Pentru Patrie se ridică în jurul unui politician dinamic și cu mare experiență, Silvestru Dogaru. Numărul de aderenți, la puține zile după ce a anunțat constituirea filialei Bacău, l-a uimit și pe el: peste 30 pe zi!

        Patriotismul economic, singura șansă de mai bine pentru români

        Alianța Pentru Patrie este inspirația fostului președinte al Senatului, Liviu Dragnea, și a unuia dintre cei mai buni colaboratori ai săi, Codrin Ștefănescu, fiind lansat în 2021.

        Perioada în care Liviu Dragnea putea să impună o linie economică pentru guvern a fost una dintre cele mai bune pentru România. Grație măsurilor de stimulare economică și investițiilor de stat, atât în industrie, cât și în agricultură, și eliminării a peste 100 de taxe, cifra de afaceri a firmelor a crescut, iar asta a determinat o creștere a PIB, depășindu-se pentru prima dată 200 mld. dolari, ceea ce a făcut ca România să depășească la acest capitol țări precum Portugalia și Grecia. Ponderea datoriilor în PIB a scăzut – România fiind, din acest punct de vedere, o ”voce” singulară în Europa. Veniturile tuturor românilor au crescut. Nu ne referim doar la cei din sistemul medical, ale căror salarii aproape că s-au triplat – încetinindu-se mult ritmul emigrării lor în Vest, ci și la categoriile defavorizate, respectiv pensionarii săraci și lucrătorii plătiți cu salariul minim – adică aproximativ 50% din numărul total al angajaților, conform cifrelor oficiale. Dar, cel mai important, a crescut gradul de colectare a taxelor și impozitelor.

        De fapt, de-aici credem că i s-a tras lui Liviu Dragnea condamnarea. Campania de demonizare a lui Liviu Dragnea are reverberații și în prezent. Este principalul obstacol cu care se confruntă liderii partidului, iar Silvestru Dogaru nu face excepție. ”Au uitat românii atât de repede toate aceste lucruri bune pentru ei și pentru țară?”, se întreabă el. Dar tenacitatea și știința de a comunica îl fac pe șeful filialei băcăuane să obțină mici succese în fiecare zi. Mai ales că guvernele de după decembrie 2019 au evaporat toate acele legi și măsuri bune pentru România.

        Liderii care ascultă

        Pe Silvestru Dogaru l-a atras programul de patriotism economic promovat de Alianța Pentru Patrie. El însuși fiind antreprenor cu mare experiență și lovindu-se de legile care sunt favorabile doar concernelor din străinătate, Silvestru Dogaru crede că un pic de suveranitate ar ajuta România să se dezvolte rapid. Nu este nevoie de protecționism, mai ales că nici nu se poate așa ceva pe piața comună a UE, dar trebuie renunțat la monopolismul mascat și la dublul standard în ceea ce privește impozitarea și creditarea, și din care firmele românești au de pierdut. APP vede România în cadrul UE și nu se pune problema ca vreodată să militeze pentru un Ro-exit. Dar va milita pentru reglementări comunitare care să ne permită să producem și să trăim o viață demnă în România. Ba chiar să-i aducă acasă pe cei care au plecat din cauza distrugerii economiei naționale.

        Silvestru Dogaru a avut propriile sale idei în acest sens, la întâlnirea cu cei doi lideri de la București ai APP. A fost surprins de atenția cu care a fost ascultat, timp de ore întregi, de modul de lucru cât se poate de franc al președintelui partidului, Codrin Ștefănescu. ”Niciodată când am făcut politică nu am întânit lideri cărora chiar să le pese care este și poziția ta, așa cum au fost Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu. Eu am fost mereu activ, am fost omul care a făcut, nu care a vorbit, Dar am suferit trădări și dezamăgiri. Mă și retrăsesem din politică, din cauza unor astfel de mari decepții”, a declarat Silviu Dogaru.

        Puterea exemplului personal

        ”Nu există și nu vor exista ingerințe de la centru în viața filialei băcăuane a Alianței Pentru Patrie. Colaboratorii mi-i voi alege singur, dintre cei mai dinamici și corecți membri ai APP. Să aibă convingerile Alianței Pentru Patrie, care sunt și ale mele, și să țină ritmul cu mine – atât le cer. Mi-au fost recomandate câteva nume de către dl. Ștefănescu, dar am respins oferta – eu cunoscând persoanele respective -, iar poziția mi-a fost respectată întrutotul”, ne-a dezvăluit Silvestru Dogaru.

        ”După ce am lansat APP în Bacău, am luat comunele la rând, reluând și legăturile cu unii dintre colaboratorii mei mai vechi. Totul merge strună și am avut zile la rând cu mai mult de 30 de adeziuni – adică membri cu carnet, ceea ce este foarte bine. Sunt absolut sigur că acest partid reprezintă aspirațiile foarte multor români și, în particular, băcăuani”.

        Șanse de locul 2 sau 3 în Parlament

        ”Pentru primele alegeri, cele din 2024, un procentaj de peste 20 la sută din voturi este un țel realist pentru APP”, crede Silvestru Dogaru. ”Luăm în calcul că sunt mulți oameni atrași de partea liberală a programului Alianței Pentru Patrie, dar sunt și unii oameni care s-au simțit trădați de actuala conducere pesedistă, prin trădarea lui Liviu Dragnea de către noua conducere a PSD și a principiilor pe care le reprezenta. Rămâne doar ca noi, membrii APR, să putem convinge opinia publică, în ciuda unui aparat de propagandă uriaș, ce va fi feroce împotriva noastră. Dar greutăți am tot avut și de greutăți nu ne temem. Suntem patrioți și mergem cu Dumnezeu înainte”, a mai spus liderul băcăuan al Alianței Pentru Patrie.

         

        Ultrascurte

        * Fermierii egipteni vor trebui să vândă guvernului cel puțin 60% din grâu în acest sezon, sau riscă să piardă sprijinul financiar, pe fondul eforturilor statului de a compensa perturbarea importurilor de grâu din Ucraina și Rusia. La nou, UE ne obligă să lăsăm pârloagă 400.000 de hectare pentru „biodiversitate și peisaj”.

        * Vine Dionisie îngândurat:

        – Bă, s-a întors Ceaușescu și nu am fost informat?

        – Ce-ai, oaie?

        – Bă, este frig în case, alimentele se dau raționalizat în magazine, cozi la benzină sunt, la televizor se spun numai bălării dar toată lumea aplaudă marile realizări ale partidului…

        * Mai țineți minte laptopul ăla al fiului lui Biden despre care s-a spuns că e invenția unora și că e fake-news? S-a conformat oficial că există. Și conține informații fierbinți. Și exact cum s-a spus, a ajuns la un reparator care s-a uitat în el și l-a dat FBI. Cred că se pregătește ceva interesant la Washington de au confirmat chestiunea asta…

        * – Domnule Dionisie, având în vedere luptele din ultimele zile, ați zice că ucrainenii sunt niște genii?

        – Genii, nu știu, domniță, dar geniști cu singuranță sunt…

        * Ucraina a schimbat 9 soldați ruși capturați cu fostul primar al Melitopolului. În buna tradiție, ucrainenii spun că primarul a fost eliberat de o echipa specială de intervenție.

        * Rușii sunt niște nemernici. Acum câteva zile, o dronă urmarea cum descarcă ucrainenii proiectile de artilerie dintr-un camion. I-au lăsat să muncească, să descarce obuzele și abia când s-a terminat treaba au tras racheta…

        * La Uzina de Reparații Avioane din Lviv se află trei MiG-uri 29 ale Azerbaigeanului. Cred că băieții de la Baku își trag palme că n-au ales Aerostar pentru modernizarea avioanelor. Acum le pot pune cruce.

        Onești: manifestări dedicate Zilei Mondiale a Apei

          Primăria municipiului Onești, prin Compartimentul Protecția Mediului și Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, derulează proiectele ECO(N)EȘTI – ECO-ȘCOALA și sărbătoresc Ziua Mondială a Apei, marcată în fiecare an pe 22 martie, prin manifestări în intervalul 21-23 martie menite să concentreze atenția comunității asupra problemelor legate de apă – această resursă atât de valoroasă și necesară vieții pe Pământ.

          În acest an, subiectul principal al manifestărilor îl constituie apele subterane. Sub titlul „Ape subterane – Faceți vizibil invizibilul ”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Onești va fi gazda unor dezbateri, prezentări și experimente practice, cu ecou asupra cunoașterii și înțelegerii rolului vital al apelor subterane legat de sistemele de apă și canalizare, agricultură, industrie, ecosisteme și adaptarea la schimbările climatice. Participanții vor fi elevi, cadre didactice și reprezentanți ai compartimentelor de specialitate din Primărie.

          De asemenea, vor fi distribuite fly-ere informative și vor fi organizate acțiuni de ecologizare a albiilor râurilor pe diverse tronsoane de pe raza municipiului Onești.

          Activitățile vor fi susținute și de membrii Asociației de Tineret ONESTIN, a căror implicare în acțiunile de educare și protejare a mediului în comunitate este binecunoscută.

           

          Războiul combustibililor fosili

          La câte se spun despre conflictul din Ucraina, despre cei care l-au pornit și despre cei care l-ar întreține sau care s-ar afla în culise, nimic nu te mai miră. În noianul de informații și mai ales în atâta propagandă de război, plină de exagerări sau chiar de neadevăruri, e greu să distingi care ar fi cauzele lui reale. Nu m-am mirat, deci, nici când i-am auzit pe unii spunând că războiul este, de fapt, unul „al combustibililor fosili”. Că tocmai petrolul și gazele naturale finanțează conflictul, adică exact sursele care întrețin și amplifică și criza climatică.

          Rusia este un furnizor foarte important de petrol și de gaze, mai puțin în SUA, mai mult în Europa. Dar asupra Rusiei au fost aruncate mari sancțiuni, între care unele vizează chiar importul de petrol și gaze.

          Situația este însă încurcată, pentru că fără combustibilii fosili încă nu e ușor. Foarte recent, UE a luat hotărâri ferme în folosirea unei energii bazată pe arderea de astfel de combustibili și a recomandat strategii pentru energia verde. Ușor de zis, dar acum e și mai greu de aplicat de când cu situația din Ucraina. Iar diriguitorii statelor din UE privesc din nou cu ardoare la domeniile minier și petrolier, ba ar dezvolta și lanțul de microhidrocentrale, cu toate opreliștile impuse de protejarea mediului.

          Cauzele acestei situații ar putea ține și de criza combustibililor, dar și de impactul energetic mondial. Iar până se vor lămuri lucrurile se simt deja efecte dezastruoase în economiile din lume. O resimt și cei mai dezvoltați economic.

          Se simte și la noi și avem un exemplu chiar aici, aproape, la Borzești, unde un combinat, Chimcomplex, care face parte din Grupul industrial Chimcomplex, alături de instalațiile preluate de la fostul Oltchim Râmnicu Vâlcea, a anunțat că va reduce activitatea unor secții de producție. E drept, mai ales datorită impactului negativ al instabilității energetice mondiale, dar Chimcomplex este și exportator, iar unele produse merg și în Federația Rusă. Cei de la Borzești susțin că exporturile în Rusia reprezintă sub 1% din totalul vânzărilor Grupului în anul 2021, dar presa scrie că Chimcomplex se află printre cei mai mari exportatori din România (locul al 16-lea) și se numără astfel afectată de restricții asupra marelui vecin din est.

          În Ucraina, din păcate, încă bat armele și se văd explozii grozave. Dar și dacă acolo acestea vor tăcea, „războiul” va continua în plan economic mondial. De petrol și gaze nu ne putem lipsi chiar atât de ușor.

          Locuri de muncă la Cafeneaua cu Joburi

            Evenimentul Cafeneaua cu Joburi, care a avut loc la sfârșitul săptămânii recute în holul de intrare de la hotelul Decebal din Bacău, a dat startul târgurilor de joburi în format fizic. Este primul eveniment din țară desfășurat după încheierea perioadei restrictive, care deschide poarta oportunităților atât pentru angajatori cât și pentru candidați. Cafeneaua cu Joburi, un altfel de târg cu locuri de muncă, este un concept unic în România, care își propune să ofere persoanelor interesate de un loc de muncă, ocazia de a face cunoștință cu viitori angajatori la o cafea din partea casei.

            Cadrul relaxant, consultanța în carieră oferită de organizatori dar și alte beneficii precum asistență în redactarea CV-ului, fac ca acest eveniment să fie așteptat de numeroși candidați, din toată România. La această ediție au participat 16 firme și companii, între care Aerostar SA, A-E Electronics, Elmet International dar și Unitatea Militară 0903 Bacău Jandarmeria Română, care au prezentat numeroasele oportunități de angajare potențialilor candidați veniți în căutarea unui loc de muncă. Pentru ediția de primăvară a evenimentului din Bacău, s-au înregistrat câteva sute de participanți care au ales să facă pasul schimbării. Acest lucru susține în continuare faptul că, oamenii se bucură de beneficiile obținute din participarea la astfel de evenimente.

            Echipa Cafeneaua cu Joburi a primit cu brațele deschise grupurile de elevi (de la Liceul „Elias” Sascut și Școala Gimnazială „Alexandru Șafran” Bacău –n.n.) însoțiți de profesori și le-au oferit ocazia să discute cu angajatorii participanți, pentru a afla o nouă perspectivă asupra locurilor de muncă din România. Pe parcursul timpului, echipa Cafeneaua cu Joburi a dovedit faptul că, principiile și valorile centrate pe oameni, după care își organizează evenimentele, sunt și vor fi în continuare apreciate și căutate atât de angajatori cât și de participanți.

            Asociația OVCS, organizatorul conceptului Cafeneaua cu Joburi, alături de ECIM – compania de recrutare și selecție, partenerul principal al evenimentului, și-au asumat rolul de facilita o cât mai bună colaborare între viitori angajați și angajatori, punând la dispoziție un concept atât de unic în țară. Cafeneaua cu Joburi și-a confirmat deja prezența în mai multe orașe din România, evenimentele viitoare având loc în săptămâna 21.03.2022-25.03.2022 la Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare.

             

            Hai, că a venit! Ei, cine?! Primăvara!

            Oare nu-i la fel? Parcă arată altfel dacă știi s-o privești după atâta încrâncenare genarată de opreliști, boli, vești triste, teamă și incertitudine. Hai! Capul sus și pieptul de oraș, la pas prin cartier. Să ne bucurăm de ce avem. Nu mai fiți triști! Viața merge înainte. Să-i dăm și noi un impuls de optimism. Imaginile au darul lor de a spune multe, pe tăcute. E doar un periplu scurt prin partea de sud a orașului, având ca punct de reper Calea Republicii. A venit primăvara! Să fim veseli… nu?

            De unde vine răul?

            De unde vine răul? Este o întrebare care revine constant şi sfidător în existenţa noastră! Este o întrebare care nu ne dă pace, ne tulbură, este o întrebare al cărei răspuns nu ne mulţumeşte niciodată fie pentru că nu ştim să-l căutăm, fie pentru că nu suntem capabili să îl acceptăm; fie şi pentru faptul că îl dorim răspunzător pe Dumnezeu de tot răul din lume. De câte ori nu am auzit spunând-se atunci când se întâmplă o nenorocire: „Dacă Dumnezeu ne iubeşte, de ce a permis să se întâmple lucrul acesta?”. Nu facem altceva decât să-l sfidăm pe Dumnezeu.
            Avem parte de multe nedreptăți, într-o formă sau alta, și pe multe le auzim la ştirile de la radio, televizor sau le citim în ziare. Cu alte cuvinte „ne informăm” că în lume suferă şi sunt nedreptăţiţi oameni nevinovaţi. Şi la rândul nostru ne întrebăm: de ce? Unde eşti Doamne? Tu nu vezi ce se întâmplă cu cei pe care Tu i-ai creat? De ce permiţi atâta suferinţă şi nedreptate? Şi devenim mai sfidători în faţa lui Dumnezeu dacă aceste suferinţe şi nedreptăţi le suportăm chiar noi, iar atunci ne credem pierduţi şi părăsiţi. Cât de pustie este existenţa noastră fără Dumnezeu!
            De ce ne este teamă de Dumnezeu atunci când El doreşte să intervină în favoarea noastră? Nu ne sunt suficiente dovezile milostivirii sale?
            Dumnezeu este răbdător şi aşteaptă, nemăsurat de mult, ca noi să intrăm liberi în planurile sale. Isus spune în Evanghelia ce va fi proclamată în duminica ce urmează: „Dacă nu vă întoarceţi, cu toţii veţi pieri la fel”. Să fie aceasta împlinirea vieţii noastre: pierzarea? Cristos ne indică o cale: întoarcerea, convertirea.
            Convertirea omenirii rezidă în acest efort comun de a face curat în conştiinţele noastre şi de a înlătura păcatul. Poate că atunci am fi capabili să-l vedem pe Dumnezeu care este prezent mereu în existenţa noastră. Dacă suntem nemulţumiţi de răspunsul întrebărilor referitoare la suferinţă şi nedreptate şi dacă îl considerăm vinovat în continuare pe Dumnezeu pentru ele atunci să privim la crucea lui Isus care este singurul nevinovat şi nedreptăţit care a suferit şi a murit în locul nostru şi poate că vom înţelege ceva din dreptatea lui Dumnezeu.

            Pr. Richardo-Dominic Baciu

            Ion Tudor Iovian își lansează noua carte la Centrul de Cultură ”George Apostu”

            Pe data de 18 martie 2022, începând cu ora 17:00, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău va organiza un nou „spectacol al cărții”, al cărui protagonist va fi scriitorul Ion Tudor Iovian, care își va lansa antologia de poezie ”Eu scriu ca să generez existență”, apărută în 2022, la Editura Junimea, Iași.
            Din ”distribuția” acestui spectacol al cărții mai fac parte nume la fel de importante ca autorul însuși și anume pianista Ozana Kalmuski-Zarea, director adjunct al Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, actrița Eliza Noemi Judeu sau cronicarul literar și animatorul cultural Adrian Jicu.
            „Ion Tudor Iov(ian) nu doar crede în capacitatea poeziei de a ne transfigura, ci și în forța ei demiurgică”, afirmă Adrian Jicu despre invitatul de onoare al evenimentului găzduit de Centrul de Cultură ”George Apostu”.
            Lansarea antologiei marchează un moment personal și professional important, Ion Tudor Iovian, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău, încă din anul 1990, împlinind anul acesta vârsta de 70 de ani.
            Întregul proiect al spectacolului cărții este imaginat și coordonat de către actorul Gheorghe Geo Popa, directorul Centrului de Cultură ”George Apostu”.
            ”Cu același respect pentru personalitățile vieții culturale locale, cu dorința de a omagia opera și creația lor, cu venerație pentru Artă, Cuvânt și Adevăr, Centrul pregătește pentru toți cei care mai cred în frumusețea lumii și în virtuțile umanității un adevărat kit (cultural) de supraviețuire. Atât timp cât lumea pare să-și fi rătăcit busola spre Pace și drumul spre propria sa umanitate, prezentul are mare nevoie de astfel de „instrumente”, de astfel de „soluții”; cu atât mai mult cu cât ele (încă) ne sunt la îndemână”, comunică organizatorii cu privire la eveniment.
            Pentrul anul 2022, programul cultural al Centrului de Cultură ”George Apostu” se desfășoară sub genericul „Trecut și Viitor – Paradigme ale Finnțării.”

            Daria Apalane (clasa a VII-a), Ștefania Maftei (clasa a VI-a), Alexia Terinte (clasa a VII-a), eleve la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

            Doar proștii și șarlatanii știu totul despre toate

            Cum se întâmplă să mă plictisesc repede, și asta nu e o calitate, știu, dar mă obosește să lupt împotriva firii mele, am nevoie mereu de lucruri noi, de stimulente pentru curiozitatea mea. Las, de pildă, o carte serioasă, pe care o citesc cu creionul în mână, dacă vreau să scriu despre ea, și fac o pauză, în care mă apuc să răsfoiesc reviste și ziare. Îmi iau o porție de râs parcurgând „Cațavencii” și, când mi-e dor de stilul lui Radu Cosașu, cu scântei de inteligență, ironie și bonomie ( pentru că nu e acru, resentimentar niciodată), îi caut rubrica din „Gazeta sporturilor”, unde găsesc admirabile pasaje, cum este acesta: „Și mi-am adus aminte de un superb film englez care se petrecea în plin război: într-un teatru, se juca Regele Lear, începeau să sune sirenele, nimeni nu pleca, actorii nu-l întrerupeau pe Shakespeare până la sfârșitul alarmei, când publicul se ridica din fotolii și începea să cânte „God save the king!”. Ei, da, cum Doamne să faci altfel când este vorba despre „divinul brit”, Marele Will, despre care regizorul vizionar Aureliu Manea (care a trecut ca un meteorit prin teatrul românesc al anilor ’70 din secolul trecut) spunea că a găsit toate cuvintele lumii. Și cu ele a spus toate marile povești pe care le știm din dramaturgia lui. Găsesc apoi, în altă tabletă a scriitorului mare iubitor de sport, câteva surprinzătoare rânduri despre „tandrețea campionilor”. Descrie schimbul de mesaje dintre doi faimoși golgeteri, Pele și Ronaldo, primul scriindu-i mult mai tânărului confrate: „Și eu te admir foarte mult, nu e un secret pentru nimeni. Felicitări că ai doborât recordul meu în jocuri oficiale și le însoțesc, în onoare ta, cu o fotografie împreună, cu multă tandrețe…” M-am mirat și eu, la fel ca Radu Cosașu, să descopăr acest cuvânt în vocabularul și în corespondența a doi fotbaliști, reținând fericita expresie din finalul articolului, „melancolia tandreții”. Sunt articole scrise excelent, cu o rafinată artă a cuvântului, cu subtilitate, ceea ce nu împiedică pe niște vajnici mioritici care le știu pe toate să se arunce în niște comentarii stupide, veninoase și vulgare, în care, nu numai că-l contrazic pe autor, dedându-se la o bășcălie de maidan, la insulte de stadion. Dar îi dau și lecții de gramatică. Insultele sunt de genul „moș”, „pix smochinit”, „ruginit”, „expirat”, dar sunt și trimiteri la seminția scriitorului, care este evreu. Mare plăcere au unii ipochimeni, să dea de pământ, să tăvălească pe alții, să o facă pe monitorii care-ți dau cu nuiaua peste degete. Salivează din abundență, ating culmi ale satisfacției când ies la atac, infestând o mulțime de site-uri cu dejecțiile lor de „avariați la mansardă”. O fac pe cunoscătorii în orice domeniu, nu le scapă nimic. Cătă dreptate avea Cehov când a scris că știu totul despre toate doar proștii și șarlatanii! Și e bine să-i lași așa, să nu le răspunzi că, altfel, te trezești cu prostul în discuție.
            Triste și urâte vremuri trăim.

             

             

            Somnul etern (Fără Dumnezeu, discursuri și negocieri; doar război sângeros)

            În 1926, Adolf Hitler a publicat primul volum al lucrării ,,Mein Kampf” (,,Lupta mea”): ,,O socoteală”. În anul următor a publicat și volumul al doilea: ,,Mișcarea național-socialistă”. Cartea fusese croită în mintea sa bolnavă între 1923-1924, când a fost în închisoare. Rudolf Hess, cel care avea să-i fie adjunct în fărădelegi, aflat și el după gratii, în aceeași închisoare, i-a dactilografiat lucrarea.
            Am recitit recent ,,Mein Kampf”, în formatul oferit de editura Beladi (Craiova, 1994). Am consultat și ,,Mein Kampf: A descriptive Bibliography” (Stephen R. Pastore, Andreas Stanik, Steven M. Brewster, American Bibliographic Press, 2016, 792 p.). Hitler și-a reeditat obsesiv cartea în Germania și în ediții de lux. Aflăm (și) de la Stephen R. Pastore și colegii săi că volumul a fost publicat și în alte zări, prin rețelele hitleriste de propagandă sau din inițiativa unor editori care, în unele țări, au fost de bună credință, dorind să avertizeze opinia publică. Iată doar câteva exemple… În 1933 apare, în limba rusă, la Shanghai. În 1934 este tipărit în limba franceză (la Nouvelles Éditions Latines, Paris), fiind reeditat în 1935 și1937. În Italia apare în 1934. Alte apariții: 1935 (limba arabă), 1936 (Japonia și Argentina), 1937 (Spania și Chile). O ediție în limba rusă este publicată la Moscova (1938), în același an volumul fiind editat în Olanda, Algeria, Ungaria, Suedia. Editări/ reeditări vor mai fi în: Norvegia (1941), Franța, Finlanda, Norvegia (1942), Olanda (1943). În traducerea lui Ralph Manheim, în 1943 apare la Boston (Houghton Mifflin Company). În 1937 este publicată o ediție Braille. Practic, Hitler a trimis din timp cartea/ declarația de război, ca pe o invitație la nuntă, pe tot mapamondul. Transparent… Și nediscriminatoriu, dacă ținem seama că a oferit-o chiar și nevăzătorilor.
            Numită și ,,Biblia nazismului”, cartea reprezintă, mai ales prin al doilea volum, nu doar fundamentarea doctrinei lui Hitler, ci o adevărată declarație de război, o sfidare fără precedent a drepturilor omului. ,,Concepția rasistă despre stat”, ,,poporul și rasa”, ,,chestiunea evreiască”, ,,păcatele contra sângelui și rasei”, ,,lupta împotriva frontului roșu”, ,,organizarea acțiunilor de asalt”, ,,întrebuințarea forței brute” etc. sunt doar câteva dintre titluri/ subtitluri. Hitler e riguros, își prezintă doctrina în detaliu. În ediția din 1934, cei de la Nouvelles Éditions Latines (Paris), avertizând, notează: ,,Arătând că Franța este principalul obstacol al țelurilor vizate de germani, Hitler conchide: «Aceste rezultate nu vor fi atinse nici prin rugăciuni către Dumnezeu, nici prin discursuri, nici prin negocieri la Geneva. Trebuie atinse printr-un război sângeros»”.
            Serviciile secrete ale lumii, politicienii din țările considerate normale la cap au citit probabil ,,Mein Kampf” ca pe o istorioară gen cancan. Americanii au rămas în confortul lor, crezând că n-au motive de implicare. Englezii și francezii au crezut în aceeași poveste, naivul Stalin a încheiat un tratat de pace, vreme în care, ,,la vedere”, Hitler, ajutat chiar și de companii occidentale, se pregătea de război. ,,Mein Kampf” nu mai era doar povestea unuia cu mințile rătăcite. Țările cele mai vulnerabile au fost atacate, drumul crimelor în masă a fost deschis. Abia când au simțit duhoarea nazistă în coaste, marile puteri militare, aflate într-un fel de somn iresponsabil, au început, destul de alene, să se dezmorțească. Hitler le râdea în nas. Aproape că nu le spunea: ,,Dar nu v-am avertizat, nu v-am dat un ultimatum încă din 1926?”
            Nimic nu învață politicienii lumii din lecțiile istoriei. De prin 2008, cel puțin, Vladimir Putin și-a prezentat destul de clar intențiile nenorocite. Diplomația lumii, tot ca vai de mama ei. Acum, Trump, chiar și lipsit de unele țigle la mansardă, spune că i-ar fi zis într-o discuție amicală lui Putin: ,,Vladimir, dacă te apropii de Ucraina, îți trimit bomba la Moscova!” Toată lumea știa că fitilul va fi aprins, dar lașități/ incompetențe politico-diplomatice, interese economice, ,,frățietăți” criminale de culise, orgolii, lipsa de solidaritate umană elementară, un revanșardism de peșteră, instinctul gregar de eternă reașezare a ordinii mondiale și a hărților lumii, iredentismul medieval etc. au zămislit un conflict despre care credem că nu va deveni mai… mondial decât este. ONU, Consiliul de Securitate, nici de pus pe fugă ciorile dintr-un lan de cânepă nu mai sunt bune. Cele două tipuri de propagandă își centrează discursul pe faptul că mințile lui Putin au luat-o razna, în vreme ce lui Biden i se cere o evaluare cognitivă. În cazul lui Putin, cel puțin, diagnosticul e clar, dar de evaluarea capacităților mentale și caracteriale au nevoie toți liderii/ diplomații lumii. Toți sunt în ofsaid. Vreme în care ucrainenii, inclusiv copiii, sunt victimele morții și emigrației. Specia umană a ajuns din nou de tot plânsul. Începe să-mi fie rușine de faptul că sunt om.
            Ion Fercu

            Cuvântul „pomi” are trei sunete?

            Ghinion… fonetic

            Luni, 14 martie a.c., la ora de limba română pentru clasa a VIII-a propusă de „Teleşcoala” de la TVR 2, am auzit năzdrăvănia din titlu. Profesoara (I. C., de la un liceu din Capitală) a realizat şi o „planşă”, din care reproduc prima parte: „-i mut (afonizat, şoptit, asilabic) este un sunet foarte slab (nici nu se numără ca sunet), care apare la final de cuvânt, după o consoană (sau mai multe), într-o silabă în care există o altă vocală «puternică»: pomi – pomi3 sunete”. Vederea acestui fragment pe micul ecran mi-a stricat dimineaţa, ziua, săptămâna. 

            Unde e greşeala? Cine ne apără?

            Eroarea e vizibilă cu ochiul liber: acel i (final, postconsonantic, asilabic) este totuşi sunet şi are dreptul legitim de a fi recunoscut ca atare. Ne bizuim pe rostire, chiar dacă se aude slab, dar şi pe lucrarea normativă cea mai răspândită: DOOM, elaborată de Academia Română, prin Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan Alexandru Rosetti”. Chiar de la prima ediţie (1982), i-ul de acest tip era identificat ca sunet (notat cu litera micşorată la jumătate, sprijinită pe un „picioruş”) şi desigur numărat la inventarul fonetic. DOOM3 (2021) descrie astfel cele patru valori ale lui i: vocalic ([i] din [zid]), semivocalic ([ĭ] din [ĭed]), „şoptit” ([i] din [pomi]) şi zero ([Ø] din unghi [unǵ] (cf. p. 48). După cum se observă, doar în ultimul caz literei „i” nu-i corespunde un sunet (este literă diacritică), în vreme ce toate celelalte i-uri se bucură de dreptul natural de a fi notate ca sunete. DOOM3 este mai explicit decât ediţiile anterioare, discutând în manieră didactică valorile lui i: „2.2.9. i [i], [i] sau Ø?” După acest titlu, lămureşte pe subpuncte: „1. -i este devocalizat [i] (şi nu formează silabă): 1.1. la sfârşit de cuvânt după C(C): pomi; 1.2. în anumite compuse: orikînd” etc. (cf. p. 97). Explicaţiile continuă pe încă două pagini de dicţionar şi de fiecare dată acest i este denumit i «şoptit»” (deci nu este „mut”).

            Revenire la „lecţia” de fonetică

            Sunt câteva contradicţii în pledoaria profesoarei pentru nerecunoaşterea lui i din [pomi]: susţinând că „este un sunet foarte slab (nici nu se numără ca sunet)”, a recunoscut de fapt că el este sunet, iar vorbind despre prezenţa sa „într-o silabă în care există o altă vocală «puternică»” înseamnă a-i acorda mai mult decât merită, adică statut de vocală.

            Se poate sistematiza cazul?

            Da, dacă ne centrăm atenţia pe lungimea/scurtimea sunetului în discuţie. Avem deci un i lung ([inel]), un i scurt ([ploĭ]), un i ultrascurt (termen propus de noi, ca în [pomi]) şi respectiv un i zero (abia acesta este mut, ca în unghi [unǵ]).

            Asta-i tot?

            Nu. Profesoara e rugată să transmită o erată dezvoltată într-o ediţie viitoare a emisiunii „Teleşcoala”. Deja îi mulţumim.

            A ne îngădui Lumina

            Într-o firească succesiune duhovnicească cu făgăduința încredințată de conținutul celei dintâi duminici a Postului celui Mare, Biserica ne statornicește astăzi trecerea către bucuria pascală prin evocarea Teologului Luminii celei necreate. A Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. A părintelui care ne dezvăluie, într-un tainic chip, alfabetul cunoașterii prezenței luminoase și transfiguratoare a lui Dumnezeu în lume, leacul viețuirii omului departe de zgomotul cel efemer, dar și putința rămânerii în ritmul Cerului, prin iubirea aproapelui. Nu întâmplător, în tandem cu pericopa dedicată pomenirii Ierarhului amintit (Ioan 10, 9-16), Evanghelia ne pune la îndemână și o lecție despre iertare și prietenie și despre cum poate aceastea să ajute mântuirii. Textul de la Marcu (2, 1-12) destăinuie ambianța în care Mântuitorul transformă casa soacrei lui Petru din Capernaum într-un amvon-spital, spre a vesti și a vindeca, a încuraja și a însănătoși. Acolo, sub ochii șocați ai celor care se înghesuiau să vadă și să audă Cuvântul, accentul plin de lumină cade pe neindiferență și pe timp. În una dintre cele mai iubite cărți, Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry exprimă faptul că, prin timpul îngăduit celuilalt, legătura sufletească se fortifică. Este și cazul celor patru bărbați ai zilei, care împlinesc porunca Împărăției. Printr-o creativitate ieșită din comun, sparg realmente acoperișul casei, pentru ca al lor prieten, slăbănogit de suferință, să poată fi văzut și atins de Hristos. Iar Domnul reacționează asemeni unui Frate mai mare. Exaltat de soluție, prietenie, omenie și răbdare, El iartă. Dovedește tuturor, printr-o spărtură în acoperișul Legii, că iertarea este mai importantă decât vindecarea trupească și adaugă eliberării celei dinlăuntru tămăduirea cea din afară. Și înțelegerea faptului că orice purtare cu suflet aduce lumină și vindecare de suflet.
            La vreme de postire, avem aici propunerea unui exercițiu duhovnicesc care nu ar trebui să ne scape. A încerca să creștem lumina lui Dumnezeu în viețile noastre înseamnă, în fapt, a ieși din paralizie. Căci, operăm în afară, în cercetare, cu cele dinlăuntrul nostru. ”Se zice că într-o noapte un Stingător de foc și un Felinar aprins au plecat să caute ceva pierdut. După multă căutare, întors acasă, Stingătorul afirmă: <<Toată lumea este întunecată. N-am găsit nici un loc în care să fie lumină!>>. Felinarul, însă, găsi obiectul rătăcit și găsi puterea de a mărturisi: <<N-am întâlnit nici un loc întunecat, în toată călătoria mea. Lumea este numai lumină!>>” Să luăm seamă! Proiectăm în afară doar ceea ce avem în interiorul nostru. Să căutăm, dar, a sparge acoperișul indiferenței, pentru a-L vedea pe Dumnezeu! El este aproape…

            Inspector scolar,
            pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu