marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1253

Depistat cu aparatul radar cu viteză peste limita legală și permis de conducere reținut

    La data de 08 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Bacău au depistat cu aparatul radar, pe DJ 119 B din localitatea Hemeiuș, un autoturism care circula cu viteza de 109 km/h.

    Conducătorul auto de 45 de ani, din comuna Hemeiuș avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

    Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

    A condus un autoturism neînmatriculat

      La data de 08 mai a.c., în jurul orei 11:30, o patrulă de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Bacău a depistat pe strada Izvoare din localitate, o tânără de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism emis de către autorităţile din Spania.

      Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul era radiat din circulație din luna martie a.c.

      În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

      Puhoi de șoferi prinși băuți la volan

      La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat pe raza comunei Nicolae Bălcescu, un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani.

      Având în vedere faptul că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcootest, rezultând o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
      Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

       

      La aceeași dată, un echipaj de poliție rutieră din Moineşti au depistat în flagrant delict, raza comunei Bereşti-Tazlău, un bărbat de 40 de ani, din comuna Berzunţi, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      Bărbatul a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

      S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

       

       

      Polițiștii Biroului Rutier Bacău au depistat în trafic, un bărbat de 54 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

      Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

       

       

      La data de 08 mai a.c., în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au oprit în trafic, pe strada 9 Mai din localitate, un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani care avea o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

      Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

       

       

      La aceeași dată, polițiștii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 43 de ani, din comuna Gioseni, care a condus un autoturism pe strada Calea Bârladului din municipiul Bacău, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      Bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere și i s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

       

       

      Un echipaj de poliție din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat în trafic, pe raza comunei Sascut, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Urecheşti.

      Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      Ulterior, a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

      Bacău: manifestări dedicate evenimentelor istorice ale zilei de 9 Mai

      Proclamarea Independenței României (1877), Victoria împotriva Germaniei naziste (1945) și Ziua Europei (Declarația Shuman care a pus bazele Uniunii Europene – 1950) sunt cele trei evenimente istorice care au fost rememorate prin două manifestări organizate, luni, 9 mai, în Bacău. Manifestările au avut loc la statuia maiorului Constantin Ene din Parcul Trandafirilor (erou căzut pe frontul Războiului de Independență, la Rahova) și la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, la simpozionul „Semnificațiile zilei de 9 Mai pentru români”.

      La bustul maiorului Constantin Ene au venit, alături de militarii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență din Bacău, care poartă numele acestui erou, elevi de la școlile gimnaziale „Spiru Haret” și „Domnița Maria” și de la colegiile „Mihai Eminescu” și „N. V. Karpen”, precum și președintele și prim-vicepreședintele Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor – Dănuț Voicu și Cristinel Aioanei. Organizatorii manifestării au fost Asociația de Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877” și Asociația Profesorilor de Religie „Sf. Parascheva”.

      Garda de onoare la monument a fost asigurată de militarii pompieri, dar și de plutonul de elevi costumați în uniforme specifice armatei române în Războiul de Independență și în Primul Război Mondial, uniforme care au fost prezentate asistenței de președintele Asociației Tradiții Militare Românești, col. (rtr) Stelian Cojocaru.

      După tedeumul ținut de preotul Iustinian Cimpoeru, despre personalitatea eroului Constantin Ene a vorbit comandantul ISJU Bacău, colonel Ovidiu Cărășel, iar despre semnificația în context național și internațional a evenimentului de la 1877 a vorbit prof. dr. Anton Coșa. De asemenea, despre rolul regelui Carol I, care a comandat efectiv armata română, a vorbit prof. Dana Sava Necula.

      Un scurt recital de versuri dedicate acestui eveniment a fost susținut de elevii de la Colegiul „Mihai Eminescu”.

      La final, au fost depuse coroane de flori la bustul eroului Constantin Ene.

      La simpozionul de la Complexul Muzeal de Istorie au fost prezentate comunicările Considerații privind independența României (dr. Marius-Alexandru Istina, de la instituția gazdă), Documente din Arhivele Naționale Bacău referitoare la Războiul de Independență (Roxana Emanuela Anuței, de la Arhivele Naționale Bacău), Armata română în Al Doilea Război Mondial (prof. Mihaela Băițan, de la Filiala Bacău a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”) și Uniunea Europeană – istorie și actualitate (prof. dr. Anton Coșa, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”).

      Simpozionul a fost organizat în parteneriat cu Garnizoana Bacău, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” – Filiala Bacău, Arhivele Naționale Bacău și Asociația de Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877”. La final Muzica Militară a garnizoanei a susținut un scurt recital.

      Cifra de afaceri a Aerostar a crescut cu 14% Ce dividende va da compania

      Aerostar Bacău a încheiat primele trei luni din 2022 cu un profit net de 20 mil. lei, în creştere cu circa 4% prin comparaţie cu acelaşi trimestru de anul trecut.

      Cifra de afaceri a societăţii a ajuns la 104,3 mil. lei la 31 martie 2022, în urcare cu 13,7% faţă de anul precedent, în timp ce veniturile au atins 103,9 mil. lei, de la 95,5 în T1/2021, reprezentând o creştere de 8,7%.

      „Primul trimestru al anului 2022 s-a aflat sub influenţa tulburărilor politice mondiale şi a crizei umanitare din zonele conflictuale. Vulnerabilităţile create de aceste evenimente provoacă instabilitate în pieţele de business din întreaga lume. La nivel global, implicaţiile pentru industria de aviaţie sunt semnificative, chiar dacă impactul direct pe piaţă este pentru moment limitat. În general, industria este rezistentă la şocuri şi este puţin probabil ca aceste conflicte să aibă un impact asupra creşterii transporturilor aeriane pe termen lung”, conform documentelor depuse la Bursa de Valori București.

      La data de 31.03.2022 AEROSTAR S.A. avea un număr efectiv de 1.758 angajaţi din care 85 prin agent de muncă temporară.

      Acționarii semnificativi ai societății AEROSTAR S.A. sunt IAROM S.A. București şi EVERGENT Investments S.A. Bacău.

      În şedinta Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 20 aprilie 2022 acționarii Aerostar au aprobat repartizarea profitului net aferent exercițiului financiar 2021 (profit), astfel:

      – repartizări la rezerva legală a profitului reinvestit în suma de 5.659.923,72 lei;

      – repartizări la rezerve în suma de 31.438.439,20 lei;

      – repartizarea pentru dividende a sumei de 22.841.617,50 lei

      A fost stabilit un dividend brut pe acţiune de 0,15 lei, corespunzator unei acţiuni cu valoarea nominală de 0,32 lei.

      Academia de Business ediția a II-a 2022

      Liga Studențească a Universității „Vasile Alecsandri” organizează în luna mai a doua ediție a proiectului „Academia de Business”, dedicat tinerilor cu inițiativă și interesați de antreprenoriat. „Ne propunem ca minimum 20 de studenți să treacă cu succes prin Academie și să facă gratuit primul pas către propriul start-up”, au explicat organizatorii printr-un comunicat.

      În perioada de 16-20 mai, participanții vor dobândi abilități antreprenoriale precum atragerea de fonduri și promovarea unui concept bine închegat prin intermediul de workshopuri cu experți din domeniu. Aceștia vor lucra în echipă construind un plan de afaceri, cu susținerea trainerilor. În ultima zi, 20 mai, aceștia urmează să își prezinte munca în cadrul unei competiții cu premii, a cărei juriu este format atât din oameni de afaceri cât și din reprezentanți ai studenților. Întregul eveniment se va desfășura în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

      Programul proiectului:

      16 mai, orele 17.00–19.00 — deschiderea evenimentului și activitatea „De Vorbă cu Antreprenorii”

      17 mai, orele 18.00–20.00 — Ideație și formarea echipelor

      18 mai, orele 18.00–20.00 — Bazele Antreprenoriatului

      19 mai, orele 17.00–19.00 — Finanțare

      20 mai, orele 17.00–19.00 — Prezentările finale

       

      Defecțiune pe conducta de apă potabilă de pe str. Erou Ciprian Pintea

        S.C. CRAB S.A. informează băcăuanii că, în urma unei defecţiuni apărute pe conducta de distribuţie apă potabilă de pe str. Erou Ciprian Pintea, din mun. Bacău, în data de 09.05.2022, între orele 12:00 – 14:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru consumatorii din cartierul Cornişa (blocurile turn).
        La reluarea programului de furnizare a apei poate aparea, în anumite zone ale Municipiului Bacău, fenomenul de turbiditate (apă murdară)” – se arată în comunicatul S.C. CRAB S.A.

        Șoferii pot rămâne fără bani mulți și să primească și puncte de penalizare

        De când nu v-ați mai uitat prin documentele pe care trebuie să le aveți când vă urcați la volan? Neglijența se plătește scump. Asigurarea, cartea de identitate, buletinul și, evident permisul de conducere.

        Îl știi acolo, în torpedou sau în portmoneul special, însă este posibil ca permisul să fie expirat. Te-ai ars! A pățit-o un vecin de-al meu, la Buzău. Amenda pentru o asemenea abatere, în conformitate cu art. 101, din Codul Rutier: circulația pe drumurile publice având permisul expirat constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni.

        În anul 2022, dacă te oprește poliția și ai permisul expirat, ești pasibil de o amendă cuprinsă între 870 și 1160 de lei, respectiv 6 puncte și 8 puncte de penalizare. Un punct de amendă este calculat la 145 de lei, în 2022. În cazul în care, plata amenzii se efectuează în 15 zile lucrătoare, amenda va fi redusă la jumătate, 435 lei, respectiv 580 de lei.

        Cât despre punctelede penalizare, aceste vor fi șterse în șase luni din momentul în care au fost primite. Restul sunt detalii, respectiv că amenzile se pot plăti la orice unitate a Trezoreriei Statului, într-un cont unic. De reținut, conducătorii auto care au luat amendă pentru circularea pe drumurle publice cu permisul expirat, nu mai sunt nevoiți să facă dovada plății către Poliție, instituția verifică online dacă amenzile au fost sau nu achitate, întrucât procesul verbal are o serie unică de evidență.

        Așadar, nu-i lipsit de importanță, ca înainte de a introduce cheia în contact, să vă verificați valabilitatea actelor obligatorii.

        Pe 11 mai, expiră polițele emise de falita City Insurance

        Posesorii de polițe RCA emise de City Insurance trebuie să încheie o nouă asigurare, la un alt asigurător, până pe data de 11 mai 2022. Cine nu posedă o astfel de asigurare, încheiată la oricare firmă de profil din piață, riscă amenzi de până la 2.000 de lei, reținerea certificatul de înmatriculare și retragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

        Băcăuanii care încă mai au încheiate polițe RCA la compania City Insurance ar trebui să știe că acestea mai au valabilitate până pe 11 mai. Reamintim că firma City Insurance se află, în prezent, în procedura de faliment, urmare a gravelor probleme descoperite de autoritățile din domeniu. Prin urmare, 11 mai este tocmai termenul la care se împlinesc cele 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. „Mai sunt destui proprietari de mașini care au polițe RCA emise de City. În general, cei mai mulți și-au făcut asigurarea pe șase luni, pentru că la acea vreme, erau cele mai ieftine. Între timp, polițele au expirat și nu le-au reînnoit tot la această companie. În cazul celor care au încheiat asigurări pe 12 luni, valabilitatea RCA-ului expiră pe 11 mai, ceea ce înseamnă că, după data aceasta, musai trebuie să aibă poliță valabilă, emisă de o altă firmă. În caz contrar, apar riscurile de a fi amendați, printre altele”, explică Gina Bujor, broker de asigurări în Bacău. Potrivit Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), la data de 11 mai 2022, când se va produce denunțarea automată a contractelor de asigurare, vor mai fi în vigoare 498.255 de polițe de asigurare RCA emise de City Insurance șoferilor din toată țara.

        Restul de primă se poate recupera

        Practic, polițele de asigurare City Insurance ar mai acoperi riscurile de accidente doar o perioadă de o săptămână. Însă, potrivit brokerilor de asigurări, polițele RCA emise de City Insurance mai pot fi denunțate, până cel târziu la 11 mai. Procedura denunțării polițelor presupune transmiterea unei notificări direct la City Insurance, la adresa de e-mail: denuntare@cityinsurance.ro. În plus, clienții City Insurance ale căror contracte de asigurare sunt denunțate automat pe 11 mai 2022 pot solicita returnarea părții din prima de asigurare proporțională cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare. Pentru aceasta, posesorii de polițe RCA City Insurance trebuie să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraților, printr-o cerere de plată, transmisă la sediul acestuia, prin intermediul poștei, sau prin e-mail, la adresa cerere.plata@fgaromania.ro. „Problema plății este una deja cunoscută, știindu-se că, în general, banii le sunt virați păgubiților după un timp nedorit de mare. Normal, în 30 de zile ar trebui să le fie dat un răspuns, iar în maximum 90 de zile, să fie plătiți banii. Dar, nu se respectă aceste termene”, spun specialiștii din asigurări. Pașii care trebuie urmați pentru denunțarea contractului de asigurare sunt completarea „Cererii de denunțare a contractului de asigurare” (formular disponibil pe pagina de internet a City Insurance S.A., respectiv www.cityinsurance.ro) apoi depunerea cererii la City Insurance S.A., sau prin e-mail la adresa dedicată: denuntare@cityinsurance.ro. Urmează să depuneți la FGA, prin e-mail la adresa cerere.plata@fgaromania.ro, o cerere de plată (din Anexa 9) „Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă” (disponibilă pe www.fgaromania.ro), împreună cu actul de împuternicire, dacă este cazul, o copie după actul de identitate, una după contractul/polița de asigurare, o copie după dovada plății primelor de asigurare, dacă primele au fost plătite în rate, și dovada denunțării contractului de asigurare, depusă la asigurător.

        Ce pot face păgubiții prejudiciați de șoferii cu RCA expirat

        Șoferii păgubiți în accidente provocate de asigurați RCA ai City Insurance, fără valabilitate după 11 mai 2022, nu vor putea fi despăgubiți. Și asta deși datele înscrise pe RCA arată că se află încă în perioada de valabilitate. Prin urmare, doar în situația în care accidentul s-a soldat cu vătămări corporale sau decese, aceștia se pot adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) pentru a fi despăgubiți din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS). În restul cazurilor, pentru recuperarea prejudiciului de la șoferul vinovat, terții păgubiți vor fi nevoiți să apeleze la instanțele judecătorești. „Și aici e o întreagă poveste pentru că, și dacă instanța va decide, după ani de procese, că păgubitul trebuie plătit, stabilindu-seo poprire de maxim 35 % din venitul lunar al vinovatului, este posibil ca acesta să nu figureze cu încasări, și nici cu bunuri care ar putea fi vândute la licitație. Și atunci, păgubitul va aștepta mult și bine până își va recupera prejudiciul”, spun brokerii de asigurări. O soluție ar putea fi modificarea legislației astfel încât amenda să fie transformată în închisoare, oamenii fiind în general, mai precauți când vine vorba de privarea de libertate. „Era așa ceva în Ungaria, unde te putea aresta dacă te prindea fără asigurarare RCA. Pur și simplu, erai încarcerat, în funcție de valoarea amenzii, fără a mai fi judecat. După un timp, s-a renunțat, pentru că au costatat că s-ar fi cheltuit prea mult cu tot ce presupunea încarcerarea: documente, plata salariilor angajaților, mâncarea, «cazarea» etc”, subliniază cei din piața asigurărilor.

        Riscul conducerii pe drumurile publice fără RCA valabil

        Asigurații City Insurance care nu și-au denunțat polițele, și circulă în baza acestora și după pe 11 mai riscă să fie sancționați, dacă sunt prinși în trafic de autorități. Potrivit Legii 132/2017, amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. În plus, polițiștii rutieri pot reține certificatul de înmatriculare sau înregistrare și retrage plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate.

         

        Văduvă de veteran de război sărbătorită la 100 de ani de viață

          În cartierul Tisești din Târgu Ocna, a fost sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani văduva de veteran de război Aneta Moise. Cu această ocazie, pragul casei venerabilei „Tanti Anica”, așa cum îi spun toți cei care o cunosc, a fost trecut de primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru, de președintele Filialei Bacău a Asociației Veteranilor de Război – gr. flt. aer. (rtr) dr. Vasile Florea, de protopopul de Onești – dr. Ioan Bârgăoanu, de preotul paroh al bisericii Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din cartier – Daniel Nichita și de șeful Serviciului asistență socială al Primăriei, Vasile Moscu. În familia Anetei Moise au fost doi veterani de război – tatăl său, veteran din Primul Război Mondial, și soțul său, veteran din Al Doilea Război Mondial.

          Primarul orașului Târgu Ocna i-a adus în dar sărbătoritei flori, diploma aniversară „Un secol de viață”, un tort aniversar și i-a oferit și un premiu în bani, din partea Primăriei și a Consiliului Local. La rândul său, președintele Filialei Veteranilor de Război i-a oferit Anetei Moise o diplomă aniversară, Medalia Comemorativă a Celui de Al doilea Război Mondial, un drapel tricolor și cea mai recentă dintre cărțile scrise de domnia sa cu titlul „Glasul inimii și glasul mamei”, și i-au urat multă sănătate și zile senine în continuare.

          Vădit emoționată, dar încă plină de energie și lucidă, veterana le-a mulțumit tuturor pentru surpriza și bucuria care i-au fost făcute, a stat de vorbă cu fiecare și a răspuns cu o claritate și o seninătate de invidiat la întrebările care i-au fost puse. „Sănătate și «păcăciune» să dea Dumnezeu la toată lumea. Eu am ajuns la această vârstă, dar numai eu știu câte am îndurat. Trăim și acum timpuri foarte grele, dar trebuie să fim puternici și să le îndurăm pe toate„ – a spus Aneta Moise, despre care am aflat că este și acum foarte atentă la ce se mai întâmplă prin lume și că la viața ei i-a plăcut enorm să citească.

          Sărbătorita, familia ei și bucatele de pe masa de sărbătoare au fost binecuvântate de sfinții părinți. „Mulțumesc celor care ne-au primit astăzi – a spus, la final, părintele Ioan Bârgăoanu -, în casa care am înțeles că și ea se apropie de o sută de ani. Prezența noastră aici a fost binecuvântată de IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Impresionant a fost gestul primarului și Consiliului Local de a oferi bucurie și un premiu sărbătoritei, acum în situații atât de grele. Chiar măicuța Anica ne-a spus că trecem în prezent printr-o situație cum n-a mai trăit niciodată. Să ne dea Dumnezeu pace în lume și să nu mai avem noi veterani de război ca în alte timpuri!”.

          Primarul Cristian Ciubotaru a precizat că în orașul Târgu Ocna sunt mulți veterani care au ajuns la suta de ani de viață, „într-un oraș în care se trăiește frumos, curat și armonios”. Iar generalul Vasile Florea ne-a amintit că a-i sărbători pe cei care au ajuns sau chiar au depășit suta de ani de viață a devenit o tradiție în Filiala Veteranilor de Război din județul Bacău. „Numai în acest an – a precizat președintele Filialei – am fost la doi veterani care au 101 ani, dar și la doi care se apropie de 103 ani. În Bacău mai avem un veteran care va atinge suta de ani în 2023. Unul dintre ei a fost avansat la gradul de general de brigadă, alți doi la gradul de locotenent colonel”.

           

          De ce ar trebui să ne păstrăm neutralitatea

          Cu riscul de a deranja, din nou, persoanele sensibile și cu idei fixe, o să repet că războiul din Ucraina nu este al nostru și, în mod normal, ar trebui să fim, pe de o parte, neutri, și, pe de altă, parte, să încercăm să tragem foloase de pe urma acestuia.

          Neutralitatea trebuie să fie una politică și militară dar nimeni nu zice să nu profităm economic. Pare ciudat? Da, pare, câtă vreme UE încearcă să impună un embargo asupra resurselor energetice rusești. Dar, în vreme ce Bruxelles-ul încearcă să oblige țările Uniunii să renunțe la gazul și petrolul din Rusia, SUA și-a mărit importurile de hidrocarburi din această țară. Circa 10% din petrolul exportat de Rusia ajunge în SUA. Cum vine asta? Ei, bine, nimeni nu-și pune întrebarea. Sau nu e lăsat să întrebe, pentru că vin «fact checkerii» și-i spun că visează.

          Exact asta mă enervează cel mai mult: ipocrizia. Pe de o parte ni se cere să strângem cureaua, să suportăm creșteri de prețuri, scăderea nivelului de trai, să facem baie mai rar ca „să-l enervăm pe Putin”, iar, pe de altă parte, cei care ne spun asta se aprovizionează din greu cu petrol ieftin din Rusia. Sau au evitat să pună pe lista de sancțiuni uraniul îmbogățit de care au nevoie pentru centralele nucleare.

          Dar mai există o ipocrizie. Cea politică. Simplist, ni se spune că Rusia a atacat fără motiv Ucraina și pentru asta trebuie pedepsită. Ia să înlocuim Rusia cu NATO, Ucraina cu Iugoslavia iar Donbasul cu Kosovo. Da, știu, unora nu le place această analogie, dar faptele ne obligă să o facem. Pentru că cronologia evenimentelor a fost similară: Kosovo și-a declarat independența, Iugoslavia a reacționat militar, Kosovo a cerut ajutor internațional și NATO i l-a dat forțând Iugoslavia să părăsească provincia. Ulterior, Curtea Internațională de Justiție a decis că teritoriile nu sunt obligate să solicite autorităților centrale permisiunea atunci când își declară suveranitatea.

          Să vedem ce s-a întâmplat în Ucraina. Donețkul și Luganskul și-au declarat independența, Ucraina le-a atacat (începând cu 2014) iar în 2022 Rusia le recunoaște și, la solicitarea lor de ajutor militar, intervine și le acordă protecție. Pentru aceasta a atact Ucraina, așa cum NATO a atacat Iugoslavia.

          Bineînțeles, sunt multe alte amănunte, cum ar fi pozițiile defensive realizate de forțele ucrainene la granița cu cele două provincii rebele, ordinele de atac pentru finele lunii februarie pentru recucerirea lor și multe alte pregătiri de război anterioare. Trecem peste aceste amănunte și punem față în față elementele cronologice de bază. Din acest punct de vedere, putem spune că intervenția Rusiei în Ucraina este similară intervenției NATO în Iugoslavia. Și, în acest caz, ori le condamnăm pe amandoua, ori le acceptăm pe amandoua, pentru că nu putem lucra cu măsuri diferite.

          De asta spun că tot ceea ce se întâmplă acum în Ucraina nu trebuie să ne intereseze din punct de vedere militar și politic; în mod normal, un guvern sănătos la cap ar oferi sprijin pentru refugiați, ajutor umanitar populației civile și ar insista pentru un embargo asupra armelor, încetarea ostilităților și tratative. Exact ceea ce nu se face.

          În aceste condiții nu pot decât să sper că actualii lideri politici ai țării nu vor intra în paradigma Varșoviei și vor evita să trimită trupe în zona de conflict, așa cum se aude că se pregătesc liderii polonezi.

           

          „Dansând cu viitorul”. Spectacol extraordinar al absolvenților de coregrafie de la Colegiul de Artă

          Sala mare a Teatrului Municipal Bacovia a fost sâmbătă, 7 mai, gazda spectacolului „Dansând cu viitorul” pus în scenă de elevii absolvenți promoția 2022 ai secției coregrafie de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”, spectacol ce a reprezentat lucrările de atestat al acestor absolvenți.

          Pe lângă cei care au susținut lucrarea de atestat, în scenă au fost prezenți și alți elevi ai Colegiului de Artă și de la Asociația Reverance, dansatori care au întregit tobloul spectacolului. Practic, spectacolul a constituit una dintre probele examenului de certificare a competențelor profesionale care le va da absolvenților care se prezintă la aceste examene un certificat de instructor coregraf gradul IV.

          Examenul cuprinde trei probe. În cadrul primei probe absolvenții au susținut studiul de dans clasic la sala de balet din cadrul liceului, proba a II-a a fost susținerea orală a lucrării scrise pe care fiecare dintre elevi a făcut-o pe marginea lucrării practice care a fost reprezentată în spectacol.

          Alături de cei care au fost astfel evaluați au fost și profesorii lor. Șefa catedrei de coregrafie, prof. Simona Baicu, precum și profesorii îndrumători pentru lucrările practice, Ada Babiaș, Andra Romașcanu și Viorel Dascălu. În sala de spectacol a fost prezent și un public numeros, în cea mai mare parte membrii ai familiilor absolvenților, prieteni și iubitori de dans clasic și contemporan. A fost un spectacol valoros, care a transmis emoție și care a demonstrat încă odată puterea dansului care liberează mintea și înfrumusețează sufletul.

          „Unii dintre ei au început să își facă cunoscute abilitățile artistice încă de când aveau 5 ani. Cu toții însă s-au perfecționat în cadrul cursurilor din colegiul nostru. În cadrul spectacolului au fost lucrări deosebite, întotdeauna nu ne-am cramponat de acest aspect, că este o probă de examen, ci l-am prezentat așa cum este, ca un spectacol. Subliniez că toți absolvenții au încercat să se autodepășească, au participat în general în toți acești ani la varii concursuri naționale, internaționale, workshop-uri și training-uri în toată lumea. Ne-am bucurat că în acest an, după cei doi ani de pandemie, am reușit să organizăm spectacolul de atestat.”
          Prof. Simona Baicu

          „Pentru mine această reprezentație are o însemnătate deosebită pentru că prin ea am putut să arăt evoluția pe care am dezvoltat-o pe parcursul anilor. Este un moment important care oglindește munca mea în cei cinci ani de dans clasic și contemporan. Preferatul meu este dansul clasic pentru că are multă eleganță. Mai departe voi continua cu baletul și vreau să mă duc să dau probe la Opera din Iași acolo unde doresc să continui și cu facultatea.”
          Tudor Mancaș

          „Am avut ceva emoții, mai ales că a fost ultimul spectacol din această postură. Emoțiile au fost mai mari și pentru că am evoluat în fața rudelor și a prietenilor. E mai ușor să fii în fața unui public larg. Astăzi, practic, am arătat cei 12 ani de muncă, chiar mai mult, pentru că eu de la 5 ani fac balet cu doamna Simona Baicu. Odată cu pandemia mi-am dat seama că artiștii nu prea pot supraviețui doar din asta, așa că voi încerca să combin baletul cel mai probabil cu jurnalismul. Am aplicat la mai multe facultăți în Olanda și acum aștept niște răspunsuri. Așa că încă nu știu ce îmi rezervă viitorul.”
          Mara Bălăiță

          „Fac dans de la 10 ani, mi-a plăcut foarte tare și am dezvoltat pe parcurs o pasiune pentru balet. Faptul că astăzi am susținut acest spectacol pentru atestat, pentru mine reprezintă un mare pas pentru evoluția mea personală și profesională și mă va ajuta foarte mult să îmi dezvolt capacitățile de a dansa pe scenă, și a fost o experiență unică. În continuare, îmi doresc să intru la Facultatea de Balet din Sibiu și mi-ar plăcea să evoluez pe scena Teatrului din Munchen.”
          Stefano Miron

          Bianca Ghelber, pe podiumul Grand Prix-ului de la Nairobi

          Prezentă la Grand Prix-ul de aruncări de la Nairobi (Kenya), atleta băcăuancă Bianca Ghelber s-a clasat pe locul 3, cea mai bună aruncare a sa fiind de 70, 71 m.

          Aruncătoare de ciocan legitimată la SCM Bacău a fost devansată de campioana olimpică, poloneza Anita Wlodarczzyk, cu un rezultat care a mădurat 78, 06 m și de americanca Janee Kassanavoid, cu 76,82 m.

          „Pentru Bia este un rezultat foarte bun, având în vedere atât compania selectă în care a evoluat, cât și faptul că, pentru prima oară în acest an, a reușit să dea peste 70 metri”, a declarat antrenoarea SCM Bacău, Mihaela Melinte.

          De ieri, Bianca Ghelber a revenit în cantonamentul din Poiana Brașov, acolo unde pregătește marile competiții ale verii: Campionatul Mondial din iulie și Europenele din august.

          Desene cu cărbuni aprinși

          Declanșarea războiului din Ucraina nu a fost o mare surpriză pentru militari, analiști, combatanți sau rezerviști, dar mai ales pentru structurile operaționale militare sau politice, naționale și internaționale. Putin îl tot flutură de mai mulți ani, chiar de la venirea lui la Kremlin. S-a instalat în fotoliul de președinte cu lecția învățată, nu era un novice. Știa pe de rost Testamentul lui Petru cel Mare, ceea ce lăsase, după moarte Brejnev, apoi Gorbaciov sau Elțîn.

          Dar cel mai bine o știau ucrainenii, după 2014, când Putin a intrat în Crimeea și a lăsat deschis conflictul din Dombas. Reacțiile internaționale, mai ales din partea europenilor au fost palide. Curios, nici în 2014 și nici acum, în 2022, nu s-au înregistrat, nu s-au văzut poziționări clare, antirăzboi, anti Rusia și politicii clar expansiomniste, niciun clopoțel nu a sunat, niciun lider european nu a dat semnale clare, serioase, ultimative chiar. L-au lăsat pe liderul de la Kremlin să se desfășoare, să-și pună în aplicare planul lui de a da foc Europei și, poate, lumii întregi.

          Cine știe istorie – și nu sunt puțini – s-au limitat doar la a semnala prin presă, la conferințe, dezbateri, uneori păreau mai degrabă exerciții de inteligență, decât o îngrijorare și o analiză obiectivă. Când balonul s-a umflat și a pocnit, era un pic cam târziu. Hitler a încălcat condițiile capitulării, de după Primul Război Mondial, imediat după ce a ajuns la putere. Franța, Anglia, Rusia, SUA nu l-au luat în seamă pe „micul caporal”, astfel că, în trei ani era la porțile Moscovei, cu tot tratatul încheiat cu Stalin, după ce cucerise jumătate din Europa.

          Ce a urmat, este istorie, din care nu am învățat aproape nimic. Putin atacă criminal o țară independentă, amenință cu prăpădul, iar comunitatea internațională nu și-a scos mănușile de gală, populațiile, organizațiile pacifiste, umanitare, altădată teribil de active, acum parcă au înghețat. ONU și președintele ei au fost umiliți de Kremlin, NATO nu-și găsește cadența, după ani de exerciții la tablă, UE pare prăbușită sub propria greutate și neputință. Ne plimbăm, trimitem mesaje, mai dăm un telefon, facem planuri, în timp ce Rusia, da, Rusia, închistată în trecut, un colos cu picioare de lut (vezi opiniile Occidentului) se joacă cu chibriturile. A se citi focoase nucleare, iar Putin desenează cu cărbuni aprinși noi granițe.

           

          Biblioteca Radu Rosetti campioană la alfabetizare digitală

            Biblioteca Municipală Radu Rosetti din Onești a fost desemnată printre câștigătorii de anul acesta a campaniei naționale „Hai pe net!”, dedicată alfabetizării digitale în România și a fost aleasă exemplu de bună practică pentru alte biblioteci din țară.

            Proiectul Navigator 50+ al Bibliotecii Rosetti, coordonat de Olivera Lida Gisfan, a fost înscris pe harta evenimentelor https://www.alldigitalweek.eu/event-2022/navigator-50/.

            „Eforturile de a îmbunătăți incluziunea digitală a cetățenilor din comunitatea noastră au dat roade – spune Ionuț Tenie, directorul Direcției Cultură a municipiului Onești. Suntem convinși că activitățile pe care le desfășuram la bibliotecă pot inspira alte inițiative locale și tocmai de aceea dorim să continuăm și să ne diversificăm serviciile”.

            Campania Națională de Educație și Incluziune Digitală „Hai pe net!” este coordonată de EOS Romania împreună cu o comunitate activă de centre digitale, biblioteci publice, școli și alte organizații și instituții dedicate alfabetizării digitale în România.

            „Hai pe net!” se desfășoară în cadrul ALL DIGITAL Week – o campanie anuală de promovare a competențelor digitale inițiată la nivel european de organizația ALL DIGITAL. Campania „Hai pe net!” urmează modelul propus de Good Things Foundation din Marea Britanie, prin GET ONLINE WEEK.

             

            Petru Done

            Recital extraordinar de vioară la Biblioteca Rosetti

              Unul dintre cei mai mari violoniști din Europa, Antal Zalai, din Ungaria, va concerta, joi, 12 mai, de la ora 17,00, în spațiul multifuncțional al Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, din Onești. Violonistul va interpreta lucrări de Eugène Ysaÿe, Johann Sebastian Bach și Béla Bartók.

              Concertul este organizat de Primăria Municipiului Onești și de Biblioteca „Radu Rosetti”.
              Antal Zalai, un violonist clasic, este câștigătorul Premiului I la Concursul Internațional de Vioară Rodolfo Lipizer 2004 din Italia.

              Activitățile sale artistice de excepție au inclus colaborări cu dirijori distinși, precum și apariții la festivalurile internaționale de muzică. A susținut recitaluri la Carnegie Hall Weill Recital Hall din New York, la Kennedy Center Terrace Theatre din Washington DC, la Grand Hall a Conservatorului din Moscova, la Victoria Hall din Geneva, la Sala de concerte a Conservatorului Regal din Bruxelles și la Centrul Chan pentru Artele Spectacoului din Vancouver.

              „Un violonist ieșit din comun, caracterizat de o tehnică perfectă, un sunet strălucitor și amplu, o muzicalitate curată și matură și o personalitate nobilă” – îl caracteriza violonistul Igor Oistrach.

              Concertul extraordinar are loc în Stagiunea muzicală 2022.
              Intrarea este liberă, dar locurile sunt limitate!

               

              Fotbal/ Liga a III-a: Surprize în play-out

              La finalul săptămânii trecute s-a desfășurat etapa a șaptea din play-off-ul și play-out-ul Ligii a III-a. Surprizele rundei s-au consumat în play-out-ul Seriei 1, acolo unde ocupanta locului 5, CSM Bacău s-a apropiat la cinci puncte de echipa de pe 4, Știința Miroslava.

              Reducerea ecartului a avut la bază remiza obținută de „CSMei”, 1-1, pe terenul Șomuzului Fălticeni (gazdele au deschis scorul în min. 3, prin Savin, băcăuanii egalând cu cinci minute de final, grație penalty-ului transformat de Adăscăliței) coroborată cu incredibila înfrângere suferită de Știința Miroslava acasă, 0-1, în fața „lanternei roșii” CSM Pașcani.

              În acest context, partida de runda viitoare, dintre CSM Bacău și Știința Miroslava se anunță de maximă importanță pentru echipa antrenată de Codrin Mindirigiu în tentativa de a evita retrogradarea. O victorie băcăuană i-ar apropia pe „CSMei” la -2 de Miroslava, cu două etape înainte de final.

              Cealaltă echipă băcăuană aflată în play-out, dar în Seria 2, FC Dinamo Bacău este scutită de orice emoție, mai ales după cea de-a opta victorie (din zece jocuri) obținută în 2022: 6-2 cu Sportul Chișcani prin „tripla” lui Ionuț Tofan, „dubla” lui Padovei și golul lui A. Juncu. Cu 32 de puncte la activ, dinamoviștii antrenați de Andrei Întuneric continuă să ocupe poziția a treia, păstrând un punct avans față de CSM Râmnicu-Sărat.

              Iar seria rezultatelor faste se poate prelungi în condițiile în care sâmbăta viitoare, băcăuanii se vor deplasa la Făurei. În fine, în play-off-ul Seriei 2, Aerostar a fost învinsă la Galați, de lidera SC Oțelul cu 4-1, ca urmare a golurilor marcate de Cisotti (min. 7 și 63), M. Adăscăliței (28), Cârjan (66), respectiv Gavrilă (min. 17, din 11m).

              În ciuda înfrângerii, „aviatorii” pregătiți de Mișu Ionescu rămân pe locul 3, cu același număr de puncte, 36, cu Metalul Buzău (învinsă cu 3-2 la Focșani), dar cu un golaveraj superior. Etapa viitoare programează, la Bacău, întâlnirea dintre Aerostar și Metalul Buzău, în fapt, finala pentru locurile 3-4 din play-off-ul Seriei 2.

              Presupusa „Casă a lui Alecsandri” din Bacău stârnește zâzanie între politicieni după ce a fost filmată de Dan Negru

              Vedeta TV Dan Negru a fost, azi, în Bacău, și a transmis live, pe Facebook, un video cu ruinele clădirii despre care se spune că ar fi aparținut familiei poetului Vasile Alecsandri.

              Clipul și remarcile lui Dan Negru au atras atenția primarului Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, care s-a grăbit sa arate către Consiliul Județean:

              «Casa „Vasile Alecsandri” aparține Consiliului Județean Bacău, doar ei o pot reabilita . Vreau să menționez public încă o dată, că Primăria municipiului Bacău susține orice demers pentru restaurarea acestui imobil de patrimoniu», a scris edilul băcăuan pe pagina sa de Facebook.

              Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, a replicat imediat:

              «Grija față de Consiliul Judeţean a dl. primar este emoționantă, susținerea acestuia este patetică și sunt convins că ne va ajuta în finalizarea acestui obiectiv! Pentru corecta informare a opiniei publice precizez:

              Casa „Vasile Alecsandri” a fost achiziționată de către Consiliul Judeţean tocmai pentru a o reabilita! Întârzierea în demararea refacerii acesteia se datorează (culmea ironiei) tocmai Comisiei de cultură care a dat avizul extrem de greu, după ce a fost refăcut proiect a doua oară.

              Acum ne aflăm în etapa de scoatere la licitație a lucrărilor de consolidare a imobilului de patrimoniu.

              Presupusul ajutor al dlui. Stanciu, vremelnic primar, ne-ar fi de folos dacă s-ar pune de acord cu dl. Viziteu şi ar susține, urgent, reabilitarea Hotelului Central a cărui cumpărare, răscumpărare şi expropriere a anunțat-o, până în prezent, de 200 de ori! Cât și dacă ar susține și reabilitarea fostului sediu al primăriei- fosta Bibliotecă, actual loc de întâlniri strategice!»

              Nici prefectul de Bacău, Lucian Bogdănel, nu s-a lăsat mai prejos și i-a atras atenția primarului Bacăului că are în parohie clădiri de patrimoniu care se dărâmă:

              «Dl. Viziteu sus-ține, adică ține (pe) sus mai ales nasul & coada, că patrimoniul Bacăului e numaidecât la… pământ!
              Primarul s-a erijat (pe Facebook, cum altfel!?) în gardianul patrimoniului băcăuan, ale cărui clădiri emblematice – tocmai de la atâta consecventă sus-ținere – se fac una cu pământul chiar sub ochii indiferenți ai sus-ținătorului.
              Cad bucăți din Hotelul Central, din clădirea fostei Biblioteci (fost sediu al Primăriei!) şi sus-ținătorul face ce ştie mai bine: sus-ține, din vorbe, patrimoniul local şi ale sale venerabile clădiri, doar că postările nu țin loc de reabilitarea & consolidarea acestora.

              De ruşine, dar în principal din cauza tencuielii desprinse care periclitează siguranța & integritatea fizică a trecătorilor, fațada Hotelului Central a fost acoperită cu o prelată.

              Vă mai amintiți cum dl. Sus-ținător anunța iminența cumpărării acestei clădiri şi a renovării ei cu fonduri europene?

              Ei bine, foarte discret, primul pas a fost deja făcut :): Hotelul a fost cumpărat de o firmă privată (!), Primăria ratând lamentabil (cum altfel!?) achiziționarea imobilului.

              Curat murdar, de la atâta sus-ținere din partea „conului” Viziteu, patrimoniul Bacăului – atunci când nu se face oale şi ulcele – încape pe mâna samsarilor imobiliari, care speculează impotența Primăriei Bacău: o instituție condusă de inşi care nu au nimic în comun cu respectul pentru băcăuani şi istoria noastră locală. Iar imaginile de mai jos cred că vorbesc de la sine.»

              De ce „presupusa” casă?

              Deși există persoane care susțin că imobilul care este numit „casa Vasile Alecsandri” ar fi aparținut familiei poetului, dovezile în acest sens sunt destul de subțiri. În plus, daca o să vă uitați pe peretele din stânga Casei de Cultură din Bacău, o sa vedeți o placă de marmură pe care scrie că acolo ar fi fost casa familiei Alecsandri.

              Mai mult, în lucrarea «Bacăul de la 1850 la 1900», monografia orașului scrisă de fostul primar Costache Radu, apărută la 1906, scrie că “la anul 1894, marele comerciant Faivis Klain zidi o baie după cerințele timpului pe locul caselor unde s-a născut marele poet V. Alecsandri”. Așadar, cu 12 ani înainte de apariția lucrării, casele lui Alecsandri erau demolate, pe locul lor făcându-se o baie publică.

              Actuala clădire a fost achiziționată de un investitor italian care, după ce a aflat că nu o poate demola și nu poate să facă chiar orice cu un obiectiv de patrimoniu – clădirea fusese declarat monument istoric pentru arhitectura sa, nu pentru legătura cu Alecsandri – a lăsat-o ani de zile în paragină până când a fost cumpărată de Consiliul Județean.

              OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR – BADMINTON – BACĂU, 2022

                Etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – BADMINTON (gimnaziu), organizată, în acest weekend, de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, și-a desemnat câștigătorii.

                Celor mai buni dintre cei aproximativ 80 de competitori din toată țara li s-au acordat premii, după cum urmează:

                Badminton Fete:
                Premiul I: Școala Gimnazială Comuna Berceni, Prahova
                Premiul II: Liceul cu Program Sportiv Galați
                Premiul III: Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Târgu Mureș
                Premiul III: Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
                Mențiune: Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani
                Mențiune: Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova
                Mențiune: Școala Gimnazială Nr. 80, București-Sector 3
                Mențiune: Școala Gimnazială Nr. 1 Bocșa, Caraș Severin

                Badminton Băieți:
                Premiul I: Colegiul Național „I. L.Caragiale” Ploiești
                Premiul II: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Cluj-Napoca
                Premiul III: Colegiul Național ,,Petru Rares” Piatra-Neamț
                Premiul III: Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”, București – Sector 1
                Mențiune: Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara
                Mențiune: Colegiul Național „Vlaicu Vodă” Curtea de Argeș
                Mențiune: Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare
                Mențiune: elevul David Sinculeț de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău

                Impresiile inspectorului şcolar de educație fizică, prof. Iulian Vrînceanu, de la finalul acestui eveniment sportiv, accentuează beneficiile implicării elevilor în astfel de competiții: „Afectarea modului de desfășurare a orelor de educație fizică, respectiv a pregătirii în vederea obținerii de performanțe din perioada pandemiei, imposibilitarea desfășurării concursurilor și olimpiadelor sportive școlare în același context nefavorabil au scos în evidență ceea ce le-a lipsit, de fapt, copiilor: întâlnirile competiționale în cadrul cărora fair-play-ul, socializarea, munca din interiorul echipei elev/elevi – profesor-antrenor devin elemente motivante, generatoare de reușite.”

                Felicitări pentru implicare!!!… pentru că implicarea înseamnă echipă, iar echipa înseamnă implicare!!!