Acasă Blog Pagina 1214

Universitatea „Vasile Alecsandri” NU mută cursurile online

    În ședința comună din data de 17 noiembrie 2022, Senatul și Consiliul de administrație al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, în urma consultării cu reprezentanții studenților, au hotărât continuarea tuturor activităților didactice față în față pentru cele 5 facultăți și pentru toate ciclurile de studii.

    Evaluarea studenților, respectiv, desfășurarea colocviilor, verificărilor și examenelor, se va realiza față în față, în conformitate cu prevederile legale, normele ARACIS și regulamentele proprii.

    Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău dispune de fondurile necesare pentru acoperirea utilităților și desfășurarea în condiții optime a tuturor activităților.

    Filmul OAMENI DE TREABĂ, ajunge la Bacău

    Oameni de treabă, în regia lui Paul Negoescu, comedie neagră despre intenții bune și decizii proaste, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc, ajunge la Bacău, unde va avea loc o proiecție specială pe 1 decembrie, ora 17.30, la Cinema City Arena Mall Bacău, unde publicul poate întâlni o parte din echipa filmului: actorii Iulian Postelnicu, Vasile Muraru și Crina Semciuc, regizorul Paul Negoescu și directorul de imagine Ana Drăghici.

     

    Cu o poveste plasată în nordul României și filmat în cursul anului trecut în județul Botoșani,

    Oameni de treabă este al patrulea lungmetraj regizat de Paul Negoescu (O lună în Thailanda, Două lozuri, Povestea unui pierde-vară). Oameni de treabă combină  elemente de comedie neagră și thriller pentru a spune povestea lui Ilie (Iulian Postelnicu), un șef de poliție aflat la mijlocul vieții și singur, într-un sat în care doar cei cu influență fac legea. Visul lui este acela de a duce o viață liniștită, despre care crede că ar putea începe dacă și-ar cumpăra o livadă, poate chiar și o casă. Dar în sat se întâmplă lucruri dubioase și, în urma unor evenimente violente, Ilie decide, în sfârșit, să se implice.

    https://youtu.be/McnAE_EcCjg

     

    „Din punct de vedere profesional, a fost o experiență inedită să regizez un scenariu care nu a fost scris de mine, într-un univers neobișnuit pentru mine – povestea petrecându-se la țară, în nordul Moldovei, în timp ce eu sunt născut și crescut în București, fără să fi avut până acum vreo relație cu viața la țară, cu atât mai puțin cu Moldova”, mărturisește regizorul Paul Negoescu.

    „Am făcut un casting care a durat mai mult de un an, întrerupt şi din pricina pandemiei. Am căutat actori care să vorbească cu accent moldovenesc aşa c-am început căutarea cu actori din zonă – Botoşani, Iaşi, Suceava. Apoi am lărgit aria de căutare, inclusiv printre actori din Republica Moldova, chiar dacă accentul lor e diferit, apoi am căutat printre actorii din Bucureşti care sunt de origine din Moldova sau au rude în Moldova. Aşa am aflat că Iulian este născut şi crescut în Moldova, ceea ce m-a încântat, pentru că-l admiram deja de ceva timp”, completează acesta.

     

    Oana Tudor și Radu Romaniuc, cei doi scenariști ai filmului, ne povestesc:

    „Noi am vrut să fie o poveste în zona unde a copilărit Radu pentru că acolo oamenii au genul ăsta de a reacționa prin lipsă de reacție și pentru că există îmbinarea asta de natură frumoasă și forme blânde de relief și o cruzime inocentă.” –  Oana Tudor.

     

    „Ilie trăiește în același univers cu noi. Adică, e departe Botoșaniul, dar nu chiar atât de departe. Dorințele lui nu sunt tocmai îndepărtate de noi toți și eșecul de a le îndeplini provoacă aceeași teamă de ratare și inadecvarea societală aferentă.” – Radu Romaniuc.

     

    Actorul Iulian Postelnicu, care pentru interpretarea sa din Oameni de treabă are deja în palmares două premii – la Festivalul Internațional de Film de la Cottbus (Germania) și Festivalul Internațional al Filmului Francofon de la Namur (Belgia), vorbește despre provocarea lui: „Accentul a fost una dintre mize pentru mine, să îmi recapăt accentul cu care am venit în București și apoi să îl duc pe ăsta cu care am venit mai în zona de nord. Și aici am tot încercat chestii, m-am uitat la tot felul de filmulețe pe YouTube și cred până la urmă mi-a ieșit, am „păcălit” niște oameni, pentru că mi-a spus cineva din Botoșani, care a văzut filmul, că mi-a ieșit bine accentul. M-am simțit foarte bine pentru chestia asta.”

     

    Mai multe detalii pe https://www.facebook.com/events/1745641495810090

     

    Distribuit de Bold Film Studio, filmul va putea fi urmărit în cinematografele din: București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Bistrița, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Dorohoi, Iași, Focșani, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava, Timișoara, Vaslui.

    Alături de Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc îi veți regăsi în distribuție pe actorii Oana Tudor, Daniel Busuioc, Anne Marie Chertic, Radu Ghilaș, Cezar Amitroaei, Lenuș Teodora Moraru, Alexandra Vicol, Ioan Crețescu, Petruț Butuman, Marius Rusu, Bogdan Horga, Gheorghe Frunză, Irina Mititelu, Andrei Stehan, Vitalie Bichir, Cătălin Mîndru și Delia Lupașcu.

     

    Oameni de treabă este Produs de Papillon Film și Tangaj Production (România) în co-producție cu Screening Emotions (Bulgaria) și Avanpost Production (România).

    Imaginea filmului este semnată de Ana Drăghici, scenografia de Vanina Geleva, de costume s-a ocupat Mălina Ionescu, de machiaj Bistra Kechedjieva, iar de coafură Andreea Lupu. Eugen Kelemen este editorul filmului, iar coloana sonoră a fost realizată de Marius Leftărache. Anamaria Antoci este producătorul filmului, Poli Angelova este co-producător, iar Ana Voicu producător delegat.

     

    Ansamblul Folcloric „Busuiocul” vă invită la concert

      Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria Bacău, vă invită duminică, 27 noiembrie 2022, orele 18, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, să omagiem și să sărbătorim împreună Ziua Națională a României.

      Iubitorii de țară și ai tradițiilor populare autentice vor avea și de această dată prilejul să se reîntâlnească cu nestemate ale folclorului muzical-instrumental și cu suite de dansuri din toate provinciile românești, reunite într-un spectacol cu adevărat înălțător și încărcat de vibrația specifică marilor sărbători ale sfârșitului de an.

      Alături de numerele oferite cu generozitate de orchestră și de formația de dansuri ale Ansamblului „Busuiocul“, pe scenă vor mai evolua Fanfara Militară a Garnizoanei Bacău, dirijată de Valeriu Balan, Grupul vocal bărbătesc, Trupa de dans sportiv, soliștii Georgiana Păduraru, Paula Florescu, și Ștefan Negru, iar cu recitaluri binecunoscuții interpreți de muzică populară Veta Biriș, Angelica Flutur și Paul Ananie.

      Coregrafia e semnată de Gheorghe Vlase, regia artistică aparține Lilianei Maria Vlase, conducerea muzicală e asigurată de acordeonistul Victor Coman, cea artistică de Marius Romanescu, iar prezentarea spectacolului va fi făcută de Georgiana Păduraru.

      Cu acest prilej, Consiliul Județean va acorda, post-mortem, titlul de Cetățean de Onoare al județului Bacău celui care a fost maestrul-coregraf Petre Vlase, până de curând managerul Ansamblului Folcloric „Busuiocul“.

      Intrarea este liberă.

      Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0234523357 sau la sediul din Bacău, strada Trotuș nr. 6 A.

       

      “Înainte de fix”

       

      Cândva în martie, Paul ne-a povestit despre ideea lui de film. Nu la mult timp după asta, vorba umbla prin facultatea de film de la Cluj că un fost student caută oameni pe partea tehnică.

      Când ne-am adunat din nou la masă, ne-am dat seama că ideea originală a regizorului mai trebuia șlefuită. Era doar o idee. Încă nu un film. Încă nu o poveste.

      În mai, când ne strofocam să găsim o identitate a filmului, echipei s-a alăturat scenarista Diana Coza. Două orgolii s-au bătut cap în cap dar, din fericire, în echipa noastră sunt mai mult de doi oameni. Așa că, după câteva migrene, sesiuni de râs isteric și seri de jocuri și multă muncă, am ieșit cu un scenariu.

      Știam de la bun început că făceam un film cu buget redus și aveam nevoie de suport financiar pentru a produce scurtmetrajul. Am luat legătura cu mai multe entități pentru a acoperi bugetul, dar numai una ne-a întins o mână de ajutor. Așa a început colaborarea noastră cu sponsorii Luna Cleaning.
      Locație? Recuzită? Decor? Încă lipseau atâtea lucruri și Clujul nu ni le oferea nici după o lună de căutări intense. Cum am făcut rost de ele este o poveste ce merită spusă cu altă ocazie.

      Premiera filmului va avea loc în curând, în Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment organizat de asociația Lumea ca Lumea.

      Urmăriți paginile noastre de Facebook și Instagram pentru mai multe detalii în săptămânile ce urmează. Sperăm să vedem cât mai multă lume la premieră!

      “Înainte de fix”, o producție Lumea ca Lumea, în co-producție cu Daisler Asociatia și susținută de Luna Cleaning.

      Link Trailer Oficial: https://www.youtube.com/watch?v=aPANZiHr_cE

      Facebook: https://www.facebook.com/inaintedefix/

      Instagram: https://www.instagram.com/inaintedefix_film/

      IMDb: https://www.imdb.com/title/tt23397148/?ref_=tt_rvi_tt_i_2

      #inaintedefixfilm

      A fost reluată procedura de licitație pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov – Bacău

      Termenul de depunere a ofertelor pentru realizarea SF-ului Autostrăzii Brașov-Bacău (A13) este 16 ianuarie 2023.

      Valoare Estimata- 45,044,901,90 lei fara T.V.A.

      Durata contract – 28 luni

      Contractul inițial, semnat în 2020 pentru proiectarea autostrăzii Braşov-Bacău, a fost reziliat.

      Pentru realizarea acestui proiect sunt prevăzute:

      25 de kilometri de poduri;
      12 kilometri de tuneluri;
      14 noduri rutiere;
      21 de pasaje peste autostradă;
      Lungimea preconizată este de 160 km.

      Documentația a fost transmisa pentru publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

      Omagiere a Eroilor satului Cucova din cele două războaie mondiale

      La începutul Postului Nașterii Domnului, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cucova (comuna Valea Seacă), a fost omagiată memoria Eroilor care s-au jertfit pentru patrie în ambele războaie mondiale. La Monumentul Eroilor din curtea bisericii, preoții din parohiiile Protopopiatului Sascut, aflați sub ascultarea protoiereului Alexandru Grigoraș, au săvârșit un Trisanghion, la care au fost prezenți, alături de enoriași și de primarul comunei Valea seacă, Ion Pravăț, și reprezentanți ai Biroului executiv al Filialei Bacău Cultul Eroilor.

       

      Momentul omagial a avut loc în cadrul unui program complex de acțiuni cu caracter cultural-duhovnicesc – Slujba Agheasmei Mici, Taina Sfântului Maslu și o cateheză cu tema „Rugăciunea inimii”, prezentată de preotul Răzvan-Dimitrie Radu, de la Parohia Siretu (Protopopiatul Bacău). Părintele protopop a explicat că în acest fel s-a marcat începutul celor 40 de zile ale Postului Nașterii Domnului și a fost înălțată o rugăciune prin puternica Sfântă Taină a Maslului. Protoiereul Alexandru Grigoraș a adus, pentru aceste evenimente, de la biserica pe care o păstorește, racla cu moaște ale Sfântul Ierarh Nectarie și Sfântului Pantelimon.

      „A treia însemnătate a zile – a spus părintele protoiereu – a fost să ne aducem aminte de eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, nu doar în zilele rânduite pomenirii lor, ci și astăzi, când la invitația părintelui paroh Alexandru Ionuț Apostu, au fost prezenți în mijlocul nostru reprezentanții Filialei Bacău Cultul Eroilor”. 

      La Monumentul Eroilor, după Trisanghion, președintele Filialei Cultul Eroilor a evocat6 actele de vitejie a eroilor din cele două războaie mondiale și a subliniat importanța cinstirii periodice a memoriei lor. Apoi a oferit părintelui protoiereu placheta „30 de ani de la reînființarea Filialei Bacău Cultul Eroilor” și distincții de merit părintelui paroh Alexandru-Ionuț Apostu, primarului Ion Pravăț, directoarei Școlii gimnaziale din sat – Daniela Răuși profesoarei Maria Popa, care au venit la eveniment cu un grup de elevi frumos îmbrăcați în costume populare.

      La final, la monument au fost depuse coroane de flori.

       

      Un bărbat și-a ucis soția și a continuat să locuiască în casă, alături de cadavrul acesteia

        Tribunalul Bacău a condamnat un bărbat de 57 de ani la 13 ani de închisoare pentru omor sub forma violenței în familie.

        Conform adevarul.ro Bărbatul obișnuia să bea adesea cu soția lui, o femeie de 46 de ani, iar pe fondul consumului de alcool ajungeau mai mereu să se certe.

        Pe 5.04.2022, cei doi soți au început să își arunce cuvinte grele, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În acest context, bărbatul și-a ieșit din fire și i-a aplicat soției o lovitură de cuţit în zona abdominală, cauzându-i o leziune traumatică gravă.

        După comiterea faptei, individul a spălat cuţitul şi l-a aşezat în locul unde erau ţinute cuţitele, de obicei. Nu a anunţat ambulanţa, ci s-a limitat doar la a-i tampona rana. În următoarele ore, victima a decedat ca urmare a hemoragiei produse şi a lipsei de îngrijiri medicale.

        „Inculpatul nu a anunţat, de îndată, autorităţile cu privire la decesul soţiei sale, ci a lăsat cadavrul în locuinţă, acesta intrând în putrefacţie. Inculpatul a sesizat organele de poliţie abia în seara zilei de 9.04.2022, cel mai probabil datorită faptului că nu a mai putut suporta mirosul greu degajat de cadavrul victimei aflat în descompunere”, au stabilit anchetatorii.

        Accident la Cleja

          În cursul acestei dimineți, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Cleja, pe E85, în urma unui apel care anunța producerea unui accident rutier.

          De urgență, la locul indicat a intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

          La sosirea forțelor de intervenție, victima se autoevacuase din autoturism, fiind conștientă.

          Aceasta a fost transportată la UPU pentru investigații suplimentare.

          Cazul a rămas în atenția organelor abilitate, pentru a fi stabilite împrejurările care au condus la producerea accidentului.

          Percheziții în cazul unui grup infracțional care viza șantajarea firmelor specializate în jocuri de noroc

          În mai multe județe, inclusiv în județul Bacău, se desfășoară percheziții la persoane și firme în cazul unui dosar care vizează constituirea unui grup infracțional specializat în șantajarea unor persoane și companii din zona jocurilor de noroc.

          Poliţiştii Capitalei – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, miercuri dimineaţă, 123 de mandate de percheziţie domiciliară la domiciliile şi imobilele deţinute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice, în municipiul Bucureşti şi 19 judeţe, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe, distrugere şi favorizarea făptuitorului.

          „În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2018, ar fi fost constituit, la nivel naţional, un grup infracţional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracţiuni de şantaj, având ca obiect domeniul jocurilor de noroc. Membrii grupului, prin aplicarea a diferite forme de şantaj reprezentanţilor unor societăţi comerciale, ar fi urmărit eliminarea concurenţei în acest domeniu”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, miercuri, AGERPRES.

          Acţiunile au loc în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Braşov, Iaşi, Suceava, Botoşani, Tulcea, Constanţa, Cluj, Timiş, Vrancea, Buzău, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Bacău, Mureş şi Sălaj.

          De asemenea, prin folosirea unor metode similare şi întrebuinţarea de acte de violenţă, aceştia ar fi împiedicat anumiţi clienţi, care realizau câştiguri însemnate, să intre în posesia acestora.

          „Totodată, ar fi interzis clienţilor care generau probleme să revină în sălile de jocuri, ce erau controlate de membrii grupului infracţional organizat şi ar fi recuperat de la aceştia prejudiciile aduse bunurilor din localuri”, arată sursa citată.

          La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, 40 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.

          Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române, precum şi al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi serviciilor de investigaţii criminale din Bucureşti şi judeţele în care se efectuează percheziţii.

          Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT.

          La acţiune participă luptători din cadrul SIAS – IGPR şi forţele Jandarmeriei Române. AGERPRES

          Pensiile cresc, în aceeași măsură, pentru toți pensionarii

          După ce luni de zile guvernanții au prezentat tot felul de variante de majorare a pensiilor, în sfârșit, luni, 22 noiembrie, au decis asupra soluției finale. Potrivit premierului Nicolae Ciucă, atât PSD-ul cât și PNL-ul și UDMR-ul, partidele aflate la putere, au hotărât ca punctul de pensie să fie majorat cu 12,5 la sută, pentru toți pensionarii.

          Mai exact, de la 1 ianuarie 2023 valoarea punctului va crește de la 1.586 lei, cât este în prezent, la 1.784 lei. În plus, în 2023, persoanele cu pensii mici vor primi, diferențiat în funcție de venitul fiecăreia, un sprijin financiar. Astfel, pensionarii care au o pensie de până în 1.500 lei vor beneficia de un ajutor de 1.000 lei.

          Cei a căror pensie se situează între 1.501 lei și 2.000 lei vor lua în plus la aceasta 800 lei, iar pensionarii care au un venit din pensie cuprins între 2.001 lei și 3.000 lei vor beneficia, pe lângă acesta, de 600 lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial, pe parcursul anului 2023. Totodată, anul viitor se va continua acordarea, la două luni o dată, a tichetelor de 50 euro (250 lei) pensionarilor cu venituri de până în 1.500 lei, tichete care vor fi utilizate pentru achiziționarea produselor de bază.

          Premierul Nicolae Ciucă a mai declarat luni seara, după ședința Coaliției, că pensionarii cu vârsta de peste 60 ani și care au pensii mai mici de 2.000 lei vor primi, în două tranșe, un sprijin de 1.400 lei pentru plata facturilor la energie din iarna aceasta și cea viitoare.

          Totodată, Coaliția a hotărât ca alocațiile de stat pentru copii și indemnizațiile veteranilor și văduvelor de război să fie actualizate cu rata inflației, iar persoanele cu handicap să primească a 13-a indemnizație.

          Compensații financiare doar pentru o mică parte din culturile distruse de seceta din vară

          Guvernanții anunță acordarea de ajutoare fermierilor ale căror culturi au fost afectate, anul acesta, de secetea pedologică. Sprijinul de stat se va aloca fermierilor pentru culturile înființate în toamna anului 2021 (grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz şi rapiţă), afectate de lipsa prelungită a ploilor. Marea majoritate a culturilor distruse de secetă – porumb, floarea soarelui și soia – rămân fără sprijin de la stat.

          Astfel, potrivit unui normativ aprobat zilele trecute, se vor plăti câte 1.500 de lei la hectar, cel mult, sumă aferentă unui grad de afectare de 100%, prevăzut în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Dacă gradul de afectare este de 30% până la 100%, cuanumul ajutorului se diminuează procentual corespunzător (se face înmulțirea cuantumului maxim cu procentul de afectare prevăzut în procesul-verbal). Schema nu se cumulează cu alte ajutoare de stat cu aceleaşi costuri eligibile identificabile. De precizat că aceste compensații reprezintă maximum 40% din cheltuielile eligibile (cheltuielile tehnologice prevăzute în tehnologiile cadru la culturi din recolta 2021-2022, realizate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală  – ICEADR).

          Ajutoarele nu sunt pentru toți

          Potrivit ministerului de resort, în toată țară, în total, sunt peste 16.000 de fermieri cu circa 250.000 hectare de culturi înființate în toamna anului 2021 care au fost calamitate între 30% și 100%. La nivelul județului Bacău, inițial, fermierii au declarat că un total de 9.000 de hectare au fost afectate de secetă. În urma verificărilor din teren, a rezultat că doar 5.353 de hectare au fost compromise integral din cauza secetei, acestea urmând a fi despăgubite cu suma maximă, de 1.500 de lei pe hectar. În total, fermierii ar urma să încaseze circa 8 miloane de lei. Cele mai mari suprafețe erau cultivate cu grâu – 4.792 hectare, urmate de cele cu orz – 1.905 hectare, rapiță – 287 hectare, triticale – 73 de hectare, secară – 9,5 hectare și orzoaică – 1 hectar. Din păcate, în cazul a câtorva mii de hectare, nu se vor putea acorda compensații financiare, întrucât proprietarii suprafețelor agricole apucaseră să recolteze, fără a lăsa măcar un mic lot martor pentru a se putea estima gradul de afectare.

          Termen scurt pentru depunerea dosarelor

          Pentru a putea beneficia de acest sprijin, fermierii băcăuani trebuie ca, din această săptămână și până pe 12 decembrie 2022, să înregistreze cererile la Direcția pentru Agricultura Județeană Bacău. Dosarul de subvenții trebuie să includă, pe lângă documentele de identitate, CIF sau CUI, cererea tip completată, copia procesului verbal de constatare a calamității, a altă copie după cererea unică de plată (depusă de fermier la APIA, în anul  2022, pentru culturile înființate în anul 2021), precum și un extras de cont bancar activ pentru persoanele fizice și PFA, II, IF, iar pentru persoanele juridice, obligatoriu, extras de cont de la Trezorerie. În plus, se mai atașează și o declarație pe propria răspundere a administratorului sau a reprezentantului legal care să confirme că firma nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment. „Cererea de solicitare a ajutorului, însoțită de documentele specificate, se va depune la sediul DAJ Bacău sau se va transmite prin fax, poștă sau electronic, prin e-mail. În toate cazurile, pe documentele depuse în copie, datate și însușite prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului, se va menționa «conform cu originalul»”, au precizat reprezentanții Direcției Agricole Bacău.

          Porumbul, marele perdant

          Din păcate, foarte mulți fermieri vor rămâne în afara schemei de ajutor. Asta pentru că – spun reprezentanții asociațiilor profesionale din agricultură – procedurile au fost cel puțin „stranii”, încă de la bun început. Astfel, comisiile de evaluare au verificat abia în august gradul de afectare, după ce deja, în iulie, o bună parte din suprafețe erau deja recoltate, acolo unde s-a putut recolta ceva. Cred că aici a fost toată «șmecheria». Pentru că, deși noi am făcut la timp toate demersurile, pe Bacău, foarte târziu s-a declarat calamitate. Or, mulți au apucat să recolteze și oamenii au rămas pe dinafară”, a declarat Daniel Ciobanu, președintele Asociației Județene a Producătorilor Agricoli (AJPA) Bacău. Însă, de departe, cel mai mult au pierdut fermierii care au mizat pe porumb și floarea soarelui, culturile cele mai mult afectate de secetă. Dezastrul va fi în această zonă – porumb, floarea soarelui și soia – pentru care sunt convins că nu o să plătească nimic. Bacăul trăia din … porumb. Or, noi am făcut cel mult 1 tonă de porumb la hectar, când făceam și 8-9 tone, în anii normali. Au fost suprefețe unde abia am scos 500 de kilograme la hectar. Cred că în situția asta ar fi cel puțin 500.000 de fermieri, în toată țara. Ne-au amăgit, acum, cu ajutorul ăsta de 1.500 de lei, ca să pară, chipurile, că au disponibilitate. Exact ca în 2020, când, la fel, s-a dat ceva la grâu, însă la floarea soarelui și porumb, nimic. Le-au mâncat lupul pentru că, deh, trecuseră alegerile…”, mai spune liderul fermierilor băcăuani. Notăm inclusiv prețul mic oferit fermierilor de către traderii de cereale, în ciuda faptului că bursele de profil indică valori cu mult  mai mari, diferența rămânând în buzunarele comercianților. În prezent, porumbul se vinde local cu 1,2 lei kilogramul, față de 1,4 lei cât era la recoltare. În plus, de luat în seamă și cantitățile enorme de cereale care au tranzitat țara, în scopul declarat de a ajunge în zona Orientului sau în Africa. În realitate, o mare parte din cereale au rămas în silozurile comercianților de la noi. Grav este că, spun specialiștii, porumbul adus la vecini conține aflatoxină, un component toxic produs de o ciupercă din genul Aspergillus (mucegaiuri). Or, odată ce toxina ajunge în hrana animalelor, există marel risc de a se contamina laptele, cu conescințe grave dacă este consumat de oameni. Un astfel de scandal s-a înregistrat prin 2013 când, pe rafturile magazinelor din România, a ajuns lapte contaminat cu aflatoxină, importat din Ungaria.

          Turneul caritabil „Pentru Eric”

          Baza sportivă „Dribling” din Bacău a găzduit, sâmbătă și duminică, un turneu caritabil destinat lui Eric Vetrea, băiețelul în vârstă de șapte ani al fostului prim-divizionar FCM Bacău, Ionuț Vetrea.

          Intitulat sugestiv „Pentru Eric”, turneul a reunit nouă echipe de old-boys din Bacău, Vaslui, Giurgiu, București, Piatra Neamț și Vrancea.

          Competiția a fost adjudecată de gazdele de la Copanex (în rândul cărora au evoluat, printre alții, Bogdan Miron, Florin Lovin, Marius Doboș și Ionuț Vetrea) după o finală câștigată în fața pietrenilor. MVP-ul turneului a fost desemnat Marius Doboș, în timp ce titlul de cel mai bun portar a revenit lui Bogdan Ciobanu, goal-keeper-ul învinșilor din finală.

          Înaintea finalei pentru locul 1 a fost organizat și un meci demonstrativ ce i-a avut ca protagoniști pe micuții fotbaliști de la FC Star Bacău antrenați de Marian Tănasă.

          „Pentru Eric, care suferă de autism, toată această manifestare de simpatie înseamnă foarte mult”, a mărturisit Ionuț Vetrea.

          Aflat în mijlocul mai multor scandaluri, Ministrul Sportului, Eduard Novak, vine în Bacău

          Astăzi, ministrul Sportului, Eduard Novak se va afla în Bacău, motivul principal al acestei „vizite de lucru” fiind prezentarea „Strategiei Naționale pentru Sport 2022-2023”. În cursul dimineții, Novak va avea întrevederi cu autoritățile locale la sediile Prefecturii, Consiliului Județean și Primăriei Bacău, după care, începând cu ora 11.20, va susține o conferință de presă la Prefectura Bacău. În jurul prânzului, ministrul Sportului se va deplasa la Sala de gimnastică „Monica Roșu”, unde va participa la ceremonia de inaugurare a… plăcii cu denumirea edificiului.

          Asta în condițiile în care Sala de gimnastică „Monica Roșu” din Bacău poartă în mod oficial această denumire de aproape patru ani. Respectivul eveniment, la care va fi prezent și dubla campioană olimpică Monica Roșu, intră în circuitul acțiunilor festiviste demarate în acest an de ministrul Novak și care prevăd, în marea lor majoritate, ca săli de sport vetuste să primească numele unor mari campioni, așa cum s-a întâmplat, în primăvară, și cu alte două edificii din Bacău: Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” și Sala de Atletism „Doina Melinte”.

          Dacă în luna mai, atunci când Sala Sporturilor a primit numele fostei handbaliste „Narcisa Lecușanu”, ministrul Sportului nu a mai ajuns în Bacău (deși își anunțase prezența), de data aceasta, el va călca pragul respectivei săli, urmând să asiste, în cursul după-amiezii, la o selecție locală de gimnastică pentru copii cu vârste de până în șase ani organizată de FRG. Pe finalul vizitei, înainte de a lua drumul Galațiului, Eduard Novak are programată, la sediul Direcției pentru Sport a Județului Bacău, o întâlnire cu antrenori și sportivi de performanță.

          De notat că prezența ministrului Sportului Eduard Novak în Bacău se înregistrează a doua zi după ce a fost făcută publică știrea conform căreia pe numele său s-a deschis un dosar de urmărire penală.

          Novak este acuzat de Sindicatul Național Sport și Tineret că a condus în interes personal o mașină a Ministerului Sportului, deși aceasta nu este adaptată persoanelor cu dizabilități (ministrul are piciorul drept amputat și înlocuit cu o proteză) și că, după ce a avariat vehiculul, a făcut ca reparațiile în valoare de 40.992,57 lei să fie achitate din fondurile Ministerului și nu din bani proprii. Eduard Novak a respins toate aceste acuzații.

          Interesant este că Novak nu se află pentru prima oară în acest an în…ochiul ciclonului, el fiind subiectul mai multor scandaluri, unele de amploare. De altfel, inclusiv „Strategia Națională pentru Sport 2022-2023”, care face obiectul vizitei de azi, în Bacău, a fost supusă unor critici vehemente, după ce ea a fost prezentată, de curând, în limba maghiară cu subtitrare în română.

           

          Încep activitățile dedicate împlinirii a 155 de ani a Colegiului „Ferdinand”

            La 1 decembrie 2022, Colegiul Naţional „Ferdinand I” împlineşte 155 de ani de la înfiinţare, 155 de ani de tradiţie şi performanţă. Pentru a marca acest eveniment unic, în perioada 22 – 26 noiembrie 2022, vor avea loc o serie de activităţi cultural-educative. Generaţia actuală de elevi fernandişti va avea prilejul şi bucuria de a se întâlni cu absolvenţi de succes ai colegiului nostru, alături de care vor împărtăși impresii și experiențe de viață.

            Joi și vineri, elevii și profesorii vor participa la diverse activități precum lansarea cărții „Iorgu” a domnului profesor Adrian Jicu, dezvelirea plăcii comemorative de la laboratorul de informatică al CNF și a plăcii aniversare din curtea interioară a școlii, concursuri de creativitate literară și artistică, activități sportive destinate iubitorilor de șah și de rugby tag.

            Pe parcursul celor cinci zile aniversare, se vor desfăşura activităţi în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Județean de Poliţie, Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” și Teatrul Municipal Bacovia din Bacău.

            Programul aniversar se va finaliza, sâmbătă, 26 noiembrie cu Regala Ferdinand ce va avea loc la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, începând cu ora 11.00. Anul acesta, a VII-a ediţie a Regalei, cu tema „Confesiuni la timpul viitor” constituie un prilej de a premia excelenţa, de a încuraja implicarea, de a recunoaște și susține performanţele elevilor şi profesorilor deopotrivă.

            Colegiul Naţional „Ferdinand I” are deosebita plăcerea de a vă invita să ne fiţi alături la evenimentul festiv Regala Ferdinand, un moment înălţător ce va aduce în faţa noastră, a tuturor, elevi talentaţi, motivaţi şi ambiţioşi, alături de cadre didactice excepţionale, dedicate şi profesioniste.

            Pârdalnicul RON

            La mai bine 17 ani de la denominarea monedei noastre naționale, Leul, multă lume mai socotește banii tot după formula veche, adică în milioane și sute sau zeci de mii de lei, deși acum un Leu Nou a luat locul a 10.000 de Lei Vechi.

            Însă nu e singura problemă legată de felul în care ne exprimăm vizavi de această monedă.

            Zilele trecute am auzit câțiva distinși intelectuali care se minunau de felul în care mulți dintre noi vorbim nu de Lei, când socotim sumele de primit sau de cheltuit, ci de… „Roni”. Pentru că de atunci, din 1 iulie 2005, de la denominare, am văzut în comunicatele de presă ale BNR, în materialele de informare cu privire la denominarea Leului și apoi în multe magazine și pe destule tarifare ciudatul acronim „RON” în loc de „Lei”. De unde până unde noua „denumire”?

            Leul românesc nu a fost redenumit prin denominare. S-a schimbat numai codul format din trei litere al monedei, simbol impus de un standard internațional bancar (ISO 417), coduri care nominalizează, toate valutele din lume. Dolarul american este codificat prin USD, moneda europeană actuală prin EUR, lira sterlină prin GBP etc.

            Unii românii, însă, mai pontoși sau poate doar mai în necunoștință de cauză au crezut, probabil, că așa se va numi Leul pe mai departe. De aceea vedem pe multe etichete prețuri exprimate în RON nu în Lei, pe internet e și mai mare înghesuială de RONI, iar unii chiar vorbesc… în RONI și nu în Lei.

            Dar, de unde RON și nu altfel? Cum spuneam, standardul bancar internațional folosește pentru denumirea Leului nostru codul RON, care înseamnă Leul Nou, adică cel actual. Până pe 1 iulie 2005 acest cod era ROL, adică Leul Vechi. În fiecare cod de acest fel, primele două litere reprezintă țara din care provine moneda, iar ultima literă este inițiala monedei naționale. Deci, Ro de la România, L de la leu. Însă, pentru că a avut loc denominarea, la noi ultima literă a devenit N, de la nou, adică Leul Nou.

            În Uniunea Europeană, cele mai multe state folosesc moneda cu simbolul EUR, dar care chiar așa i se și spune – Euro. Altfel, nicăieri nu se numesc banii folosind simbolurile bancare. Nu spunem, de exemplu, pentru dolarul SUA „usede”.

            Evident, puțini știu de ce moneda României se numește „Leu”. Dar aceasta e o altă problemă.

            Deputatul Ionel Floroiu: Nu este normal ca pensiile să fie mai mari decât salariile obținute în timpul activității

              Ionel Floroiu

              Sunt total de acord cu declarațiile făcute de Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, referitoare la modul cum ar trebui să fie modificate pensiile speciale.

              Cred că acestea trebuie să se bazeze pe principiul contributivității iar calculul lor să se facă ca medie a veniturilor obținute într-o perioadă mai lungă de timp, astfel încât, în mod firesc, nicio pensie specială să nu depășească veniturile din perioada de muncă. În cazul categoriilor de angajați ai statului român care beneficiază de pensii speciale, se va impune o creștere graduală a vârstei de pensionare. Această limită va fi majorată, astfel încât să ajungă la minim 30 de ani de activitate profesională iar aceștia să nu se pensioneze mai devreme de 55 de ani.

              Trecem cu toții printr-o perioadă mai dificilă, în care resimțim efectele crizei economice care s-a instalat la nivel global. Tocmai de aceea, consider că forma finală a reformei trebuie să conțină măsuri graduale, astfel încât acestea să nu producă tulburări ale activității instituțiilor publice.

              În ceea ce privește creșterea pensiilor, în contextul inflației, acestea ar trebui să se facă diferențiat, pe principiul solidarității sociale iar cei care au pensii mici, să beneficieze de o indexare mai mare.

              Despre pensiile militarilor, ai angajaților din instituțiile de forță, ar trebui să se înțeleagă, odată pentru todeauna, că ei beneficiază de pensii de serviciu.

              Trebuie să avem recunoștință față de loialitatea acestor români, de sacrificiile și privațiunile suferite de militari și familiile acestora în timpul activității. În momentul când au ales calea grea a carierei militare, odată cu riscurile și obligațiile specifice sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, inclusiv, interzicerea unor drepturi, aceștia au pus în balanță și pensiile.

              În concluzie, susțin un nivel de salarizare ridicat pentru categoriile de angajați care acum au o activitate complexă, solicitantă, cu restricții pe timpul exercitării profesiei, astfel încât, pe baza contributivității, odată cu creșterea vârstei de pensionare, aceștia vor avea pensii bune și binemeritate.

              Deputat Ionel Floroiu, Circumscripţia Electorală 4 Bacău

               

               

               

               

              Întrăm în război?

              Dinspre SUA se aud tot mai des apropouri subtile cum că trupele americane plus cele poloneze și românești vor intra în Ucraina să-i „bată” pe ruși. Colonelul Douglas MacGregor, unul dintre militarii SUA care a vorbit cel mai pertinent până acum despre conflictul din Ucraina, a spus, într-un interviu de acum o săptămâna că Jake Sullivan, consilierul pentru Securitate Națională al președintelui Biden, ar fi amenințat cu intervenția militară dacă Rusia escaladeaza conflictul. Este vorba despre preconizată ofensivă de iarnă pe care rușii o pregătesc pentru perioada în care pământul va îngheța permițând trecerea tancurilor.

              „[Sullivan] a sugerat că sunt  90.000 de soldați în Polonia și România și că,  dacă Rusia ar escalada, probabil – la scara în care credem că rușii vor escalada –  noi [SUA] am putea fi pregătiți să intervenim. Și am sări cu 40.000 de soldați americani, 30.000 de soldați polonezi și 20.000 de români. Sullivan a spus clar că suntem în măsură să intervenim”, a declarat MacGregor.

              Contextul este dat de situația de după retragerea rusească din Herson. Rusia a emis mai multe mesaje prin care solicita negocieri. Unele discuții au și avut loc (cele de la Istanbul dintre directorul CIA, Bill Burns și directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Narîșkin. Rusia a transmis pretențiile sale, dar ucrainenii, susținuți de SUA, refuză, în continuare ideea de negociere cu Rusia, considerând, probabil, că solicitarea Moscovei este un semn de slăbiciune.

              Probabil ați văzut și la televiziunile noastre că există comentatori care susțin acest lucru și, mai mult, că situația din Rusia este critică, poporul este gata să se revolte și așa mai departe. Într-adevăr, în Rusia populația nu este deloc mulțumită de război. Dar nemulțumirea vizează ritmul lent al operațiunilor și faptul că Rusia se poartă cu mănuși, neraspunzând valului de provocări ucrainenene și NATO – de la distrugerea Nord Stream, la atacul Podului Crimeei și, de curând, la execuția a cel puțin zece prizonieri ruși de către soldații ucraineni.

              Presiunea publică în Rusia este ca țara să apese pe accelerație și să învingă cât mai repede Ucraina, fără oferte de negociere, fără armistiții, fără nici un fel de pas înapoi. De cealaltă parte, americanii au opțiuni limitate: au creat o forță militaro-politică în Ucraina pe care acum nu o mai pot manevra. Chiar dacă ar putea să-l convingă pe Zelensky să negocieze, forțele militare din nucleul dur al regimentelor naționaliste nu l-ar lăsa. Rezultatul este că doar o victorie a uneia dintre părți pe câmpul de lupta ar rezolva situația această. Iar Ucraina nu mai are suficientă energie pentru a lupta singură, ceea ce ar putea determina Washingtonul să pornească propria operațiune militară specială, în afara NATO, doar cu Polonia și România. Punct în care țara noastră va deveni țintă militară legitimă fără să determine aplicarea Articolului 5, întrucât România ar fi atacat Rusia, nu invers.

              Școala Memorială „Gheorghe I. Brătianu”

                Weekend-ul acesta, la Sighetu Marmației, a avut loc o nouă ediție a Școlii Memoriale ,,Gheorghe I. Brătianu”, o școală politică, de o mare însemnătate pentru istoria Tineretului Național Liberal. Sloganul ediției: ,,Mințile libere trec dincolo de ziduri” reprezintă și pentru noi, tineretul liberal, un pilon important în formarea carierei noastre politice.

                Subiect în jurul căruia s-au axat workshop-urile din cadrul programului din acest weekend. Organizația Tineretului Liberal Bacău, alături de restul organizațiilor de tineret liberal din țară, a participat la o serie de prezentări și de dezbateri politice, cât și la acțiuni destinate omagierii eroilor care și-au jertfit viața prin asumarea patriotismului și ideologiilor lor.

                Pentru noi, tinerii, va rămâne mereu importantă demnitatea de care au dat dovadă disidenții regimului comunist. În memoria lor, pentru generația noastră și a celor viitoare, le datorăm luptă pentru dezvoltarea României, indiferent de obstacole.

                Cosmin Alexandru Iancu
                Președinte TNL Bacău

                Tichete de vacanță cu valoare mai mare

                  Valoarea tichetelor de vacanță ar putea crește de la 1 ianuarie 2023, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Ministerul Muncii.

                  Astfel, dacă în anul 2022 voucherele de vacanță au fost în sumă de 1.450 lei, de anul viitor aceasta ar urma să fie majorată la 3.000 lei. De această majorare se vor bucura, în primul rând, angajații care lucrează în sectorul bugetar, aici acordarea tichetelor de vacanță fiind obligatorie.

                  În ceea ce privește mediul privat de afaceri, legea lasă la latitudinea angajatorilor să le dea sau nu salariaților voucherele. Deoarece până acum puține firme private le-au dat angajaților acest tip de stimulent, PNL-ul vrea să extindă obligativitatea acordării tichetelor de vacanță și la agenții economici particulari, iar costurile să fie suportate din bugetul de stat.

                  Amintim că voucherele de vacanță vor fi folosite, obligatoriu, pentru cazare, dar în pachetele turistice pot fi adăugate masa, transportul sau tratamentul balnear. Să mai notăm că, de anul viitor, tichetele ar urma să fie impozitate cu 10 la sută.

                  Să le spună cineva rușilor că nu mai au rachete

                  În discursul din data de 14 octombrie a.c. despre starea Uniunii,  președinta von der Leyen, referindu-se la capacitatea militară a Rusiei de a continua agresiunea din Ucraina, ne asigura că; ,, … Aeroflot lasă la sol avioanele pentru că nu mai există piese de schimb. Armata rusă ia microcipuri din mașinile de spălat vase și frigidere pentru a-și repara hardware-ul militar, deoarece au rămas fără semiconductori. Industria Rusiei este în zdrențe…..  ” Informația este mai mult decât credibilă întrucât vine dintr-o sursă oficială, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ov/speech_22_5493 . De asemenea Pentagonul și serviciile de informații britanice au insistat cale de luni întregi în a ne asigura că stocurile de proiectile ale Moscovei se epuizează. Ucraina a susținut luna trecută că Rusia și-a epuizat 70% din rezervele sale (de rachete) de dinainte de război.  Am convingerea fermă că autoritățile nu ne mint și presa oficială reflectă întocmai adevărul. Așadar, o să observăm că informația după care rușii au bombardat masiv Ucraina (apogeul de 96 de rachete tactice fiind atins marțea trecută tocmai când a început Summitului G20),  comportă unele ajustări: bombardamentele nu au fost efectuate cu rachete, întrucât, din datele oficiale de la cel mai înalt nivel,  am fost asigurați că Rusia nu deține tehnologia  creerii de microcipuri necesare  armelor pe care le produc. Drept urmare, opinez că a existat un bombardament, dar nu cu rachete ci cu frigidere rusești care erau deja dotate cu cipurile din fabricație și, cu mici îmbunătățiri, au fost adaptate zborului. În congelatorul fiecărui frigider se afla un pilot canin dresat pe nume Laika, cu  indicativele de la 2 la 97. Numărul unu fiind rezervat primului câine cosmonaut lansat în spațiu pe 3 noiembrie 1957, cu nava sovietică Sputnik 2 . Nava nu a fost proiectată pentru întoarcere întrucât nu avea cipuri, astfel destinul Laikăi, cățelușa cosmonaut, a fost tragic. Cruzimea rușilor nu se dezminte nici acum, la  fel și ignoranța. Au rămas fără rachete, dar continuă să le lanseze oricum. Și dacă nimeni nu le va spune rușilor că nu mai au tehnică – poate că cineva ar trebui să le reamintească că Putin a murit deja (de cancer, Parkinson, asasinat etc.) de câteva ori, cu siguranță… și nici nu mai are mult de trăit. Pentru a vă convinge, e suficient să deschideți pe net https://www.stiripesurse.ro/putin-a-devenit-un-abces-mondial_2664785.html care ne-a furnizat informații optimiste chiar de la începutul acestei săptămâni. Scrie negru pe alb că; ,,…. Putin s-a dovedit a fi un catastrofal comandant al Forțelor Armate. Adună înfrângeri după înfrângeri,…. atacurile cu aproximativ o sută de rachete lansate în mai multe orașe din Ucraina arată clar nebunia care domnește la Kremlin. Pe măsură ce Occidentul instruiește și echipează armata ucraineană cu arme de apărare noi și mai moderne, forțele armate ruse suferă eșecuri pe teren. …… Supremația armatei ucrainene pe teren condiționează, deocamdată, începerea negocierilor. Iar încăpățânarea Moscovei de a nu abandona teritoriul ucrainean ocupat îngreunează orice pas spre pace….”  Cu alte cuvinte rușii se încăpățânează să ia bătaie și împiedică încheierea păcii. Cu ocazia bombardamentului din 15 nov., două rachete S-300 fabricate inițial în Uniunea Sovietică la sfârșitul anilor 1970, au vizat teritoriul polonez; una s-a autodetonat iar cealaltă  a distrus primul tractor care i-a ieșit în cale, la aproximativ 6,5 km de granița cu Ucraina, în satul polonez Przewodów. Cu această ocazie doi fermieri polonezi și-au pierdut viața.  Cele mai apropiate forțe terestre rusești, care teoretic ar fi putut lansa această rachetă, sunt situate la est de Herson. Distanța de la Przewodow la Herson este de 986,5 km. Această distanță depășește capacitatea de zbor a unui astfel de proiectil S-300 care e de 257,5 km. Au trebuit să recunoască și americanii că nu rachetele rusești au fost implicate în această lovitură, ci dorința președintelui Zelenski de a purcede mai repede în NATO….. prin Polonia. Părerea mea. Profitând de această nefericită intenție, cu nedisimulată cruzime specifică rasei sale, președintele rus al  Dumei de Stat Viaceslav Volodin, pe canalul său de telegram https://t.me/s/vv_volodin/574 , răsucind  de trei ori cuțitu-în rană a scris; ,, Regimul de la Kiev a dovedit lumii întregi eșecul NATO …. Prima a fost când un avion de luptă românesc a fost doborât de o rachetă peste Marea Neagră. A doua – când o dronă veche, construită pe vremea Uniunii Sovietice (acum aproximativ 50 de ani), a zburat liber cu o bombă de 120 de kilograme prin teritoriile României, Ungariei, Croației – trei țări NATO – și a explodat la Zagreb.  Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă Zelensky ar avea o armă nucleară….” Zelenschi nu are o armă nucleară, dar o poate face. O tăcere asurzitoare i-a cuprins pe comentatorii noștri față de ultimele avertismente ale Agenției Internaționale de Energie Atomică (AIEA). Șeful AIEA a cerut încetarea imediată a bombardamentelor asupra ZNPP Explozii masive au zguduit zona centralei nucleare Zaporozhye (ZNPP) din Ucraina la sfârșitul săptămânii trecute (sâmbătă seara și duminică dimineața). Experții AIEA de la centrala nucleară au raportat la sediul Agenției că, de dimineața, s-au auzit peste o duzină de explozii într-o perioadă scurtă de timp. Echipa AIEA a putut vedea, de asemenea, unele dintre explozii de la ferestrele lor, se spune în raport. Consiliul guvernatorilor AIEA a declarat că Rusia ar trebui „să-și retragă personalul militar și de altă natură” din ZNPP, astfel încât partea ucraineană să poată restabili controlul asupra sa. Experții AIEA refuză să explice cine de fapt pune în pericol securitatea centralei. Renat Karchaa, consilier al directorului general al Rosenergoatom, a declarat că obuzele au fost trase de ucraineni și au vizat o instalaţie de depozitare a deşeurilor nucleare uscate şi o clădire care adăposteşte combustibil nuclear uzat, proaspăt. Personal, cred că rușii care păzesc centrala sunt autorii, întrucât vor să-i asasineze pe specialiștii/colaboraționiștii ucraineni cu care lucrează la centrală. Pe de altă parte, tăcerea alianței NATO față de aceste atacuri, ce sunt sigur monitorizate, sugerează, prin contrast cu intervenția lor explicită în ceea ce privește provocarea ucraineană în Polonia, că există un acord tacit al alianței de asumare a unui accident nuclear provocat ce ar putea fi imputat ulterior Rusiei. Nervozitatea SUA și a fostului proprietar al centralei poate fi intuită dacă scanăm informațiile din 25 mai a.c. publicate pe situl oficial al Biroului de Informare și Comunicare Publică al AIEA https://www.iaea.org/newscenter/news/iaea-grossi-at-davos-nuclear-power-climate-change-and-ukraine , după care, în Centrala Nucleară Zaporizhzhia din Ucraina sunt depozitate 30.000 kg de plutoniu și 40.000 kg de uraniu. Conform sitului rus https://www.stalkerzone.org/treasure-of-the-zaporozhy-nuclear-plant-how-did-russia-get-240-billion-worth-of-uranium-and-plutonium/ ,  combustibilul nuclear e îmbogățit, adică pregătit pentru utilizare și e de proveniență americană (Westinghouse). Doar valoarea plutoniului ar fi de 240 de miliarde de dolari, sumă aproape echivalentă cu valoarea activelor rusești pe care Occidentul le-a înghețat. Conform aceleeași surse; ,, O bombă nucleară are de la 6 la 10 kg de plutoniu….. conform celor mai conservatoare estimări,  ne-au fost <<oferite>>, 3.000 de focoase nucleare…”  După aceeași sursă celelalte 40.000 kg de uraniu îmbogățit vor putea alimenta centralele nucleare rusești timp de decenii. ,,Lovitura cu rachetă în Polonia ‘nu este nimic altceva decât un mesaj al Rusiei adresat summitului G20’ ”, susținea, fără nici o tresărire, miercurea trecută preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, adresându-se prin videoconferinţă liderilor grupului G20, reunit în insula indoneziană Bali. ,,Există un stat terorist printre voi, împotriva căruia trebuie să ne apărăm‘, a avertizat Zelenski. Și avea dreptate.

                  Jr. Adrian M. Ionescu

                  ULTIMELE ȘTIRI