28 martie 2024
ActualitateOmagiere a Eroilor satului Cucova din cele două războaie mondiale

Omagiere a Eroilor satului Cucova din cele două războaie mondiale

La începutul Postului Nașterii Domnului, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cucova (comuna Valea Seacă), a fost omagiată memoria Eroilor care s-au jertfit pentru patrie în ambele războaie mondiale. La Monumentul Eroilor din curtea bisericii, preoții din parohiiile Protopopiatului Sascut, aflați sub ascultarea protoiereului Alexandru Grigoraș, au săvârșit un Trisanghion, la care au fost prezenți, alături de enoriași și de primarul comunei Valea seacă, Ion Pravăț, și reprezentanți ai Biroului executiv al Filialei Bacău Cultul Eroilor.

 

Momentul omagial a avut loc în cadrul unui program complex de acțiuni cu caracter cultural-duhovnicesc – Slujba Agheasmei Mici, Taina Sfântului Maslu și o cateheză cu tema „Rugăciunea inimii”, prezentată de preotul Răzvan-Dimitrie Radu, de la Parohia Siretu (Protopopiatul Bacău). Părintele protopop a explicat că în acest fel s-a marcat începutul celor 40 de zile ale Postului Nașterii Domnului și a fost înălțată o rugăciune prin puternica Sfântă Taină a Maslului. Protoiereul Alexandru Grigoraș a adus, pentru aceste evenimente, de la biserica pe care o păstorește, racla cu moaște ale Sfântul Ierarh Nectarie și Sfântului Pantelimon.



„A treia însemnătate a zile – a spus părintele protoiereu – a fost să ne aducem aminte de eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, nu doar în zilele rânduite pomenirii lor, ci și astăzi, când la invitația părintelui paroh Alexandru Ionuț Apostu, au fost prezenți în mijlocul nostru reprezentanții Filialei Bacău Cultul Eroilor”. 

La Monumentul Eroilor, după Trisanghion, președintele Filialei Cultul Eroilor a evocat6 actele de vitejie a eroilor din cele două războaie mondiale și a subliniat importanța cinstirii periodice a memoriei lor. Apoi a oferit părintelui protoiereu placheta „30 de ani de la reînființarea Filialei Bacău Cultul Eroilor” și distincții de merit părintelui paroh Alexandru-Ionuț Apostu, primarului Ion Pravăț, directoarei Școlii gimnaziale din sat – Daniela Răuși profesoarei Maria Popa, care au venit la eveniment cu un grup de elevi frumos îmbrăcați în costume populare.

La final, la monument au fost depuse coroane de flori.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri