Acasă Blog Pagina 1171

Victor Laurențiu Neghină, ales prim-vicepreședinte al Ligii aleșilor locali PMP

    Cel mai amplu eveniment organizat de PMP în 2022 a avut loc sâmbata 29.10.2022 la Parlament. Peste 1500 de consilieri locali din toata tara alaturi de invitati au participat la întrunirea Ligii Alesilor Locali în sala Alexandru Ioan Cuza, un simbol al unitatii între romani.

    Alesii locali PMP din judetul Bacau vor fi reprezentati la nivel national de catre Victor Laurentiu Neghina, primar al Municipiului Onesti. Acesta a fost ales în functia de prim-vicepresedinte al Ligii alesilor locali (LAL) PMP, în cadrul Colegiului National Extraordinar, eveniment de amploare care a avut loc sâmbata, la Parlament si a adunat peste 1.500 de alesi locali si membri PMP din toata tara.

    Cei alesi în conducerea nationala a Ligii Alesilor Locali vor deveni vocea a peste 2.200 de consilieri locali, judeteni, primari, viceprimari.

    Organizatia bacauana a fost prezenta cu o delegatie de 62 de membri, alesi locali si reprezentanti ai structurii de conducere judetene.

    “Liga alesilor locali a fost un moment de restart pentru PMP, moment cheie care a aratat forta noastra. Suntem oameni cu putere de munca, care se implica activ în viata comunitatilor locale si, mai important, suntem partidul care detine toate atuurile pentru a crea o alternativa credibila pentru tara. România are nevoie de o forta de dreapta care sa dea o noua perspectiva tarii iar PMP este solutia. O dreapta unita si curajoasa poate repune România pe drumul spre dezvoltare, iar PMP este deschis la dialog cu toti cei care pre.uiesc aceleasi valori si respecta principiile unei societati democratice”, a declarat presedintele PMP Bacau si vicepresedinte la nivel national, Ion Melinte.

    Amenzi de aproape 100.000 de lei într-o singură zi

      La data de 04 noiembrie a.c., polițiștii au intervenit la 76 de evenimente, dintre care 65 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 şi au organizat 3 acţiuni.

      Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 278 de sancțiuni contravenționale și au confiscat bunuri în valoare de 3.000 de lei.

      Cele mai multe amenzi, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, potrivit O.U.G nr. 195/2002.

      Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale se ridică la peste 98.000 de lei.

      De asemenea, au fost reținute 17 permise de conducere și retrase 10 certificate de înmatriculare.

      La data de 04 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Moinești au acţionat pe raza orasului şi a comunelor arondate pentru combaterea infracţionalitaţii stradale. Au fost legitimate 86 de persoane și au fost verificate în trafic peste 60 de autovehicule.

      Polițiștii au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.000 de lei și au reținut 2 permise de conducere.

      Ajutor de până la 1900 de euro pentru cei care se conectează prima dată la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare

      Programul ”Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie), pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.

      Pot beneficia de sprijin, persoanele ce îndeplinesc următoarele criterii:

      • este persoană singură cu venituri reduse/face parte dintr-o familie cu venituri reduse (media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie (actual 2550 lei/lună cf. HG 1071/04.10.2021).
      • are domiciliul într-o gospodărie neracordată / nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare și care se află pe raza teritorială a Municipiului Bacău;
      • își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/branșarea gospodăriei în care locuiește la sistemul centralizat de canalizare/alimentare cu apă.

      Solicitările se vor completa și depune la Centrul pentru Informare Cetățeni din str. Nicolae Titulescu nr.3 Bacău în perioada 07.11.2022 – 05.12.2022.

      Actele necesare înscrierii trebuie să fie pe numele proprietarului gospodăriei pentru care se solicită sprijinul. Se vor prezenta:

      • Carte de Identitate (original + copie),
      • Act Proprietate/Contract Vânzare-Cumpărare al gospodăriei (original + copie ),
      • Act Cadastral (dacă există) (original + copie).

      Programul va fi derulat de către S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. (CRAB).

      Notă: Prin acest program, statul va deconta până la 1900 euro pentru racordarea fiecărei gospodării în parte iar banii vor ajunge direct la firmele care vor face lucrările (CRAB); solicitanții eligibili ce vor beneficia de sprijin nu vor primi nicio sumă de bani ci vor obține gratuit branșarea/racordarea gospodăriei în care locuiesc la rețelele de apă/canalizare.

      Informațiile complete privind Condițiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență, componenta C1 — Managementul apei, investiția 3. se regăsesc în „Ghidul specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C1 – Managementul apei, Investiția 3. Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente” Anexa la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2605/2022 publicat în Monitorul Oficial din data de 13 octombrie 2022.

      Elevii de la „Ferdinand I” au spart gheața la Balul Bobocilor

      Vineri seară, a avut loc la Teatrul de Vară „Radu Beligan” primul Bal al Bobocilor din noul an școlar, protagoniști fiind elevii Colegiului Național „Ferdinand I”.

      Cu tema „Disney Night”, balul a fost un spectacol inedit, cu numere artistice deosebite.

      După mai bine de patru ore de spectacol, juriul a decis ca titlul de Miss Boboc „Ferdinand I” 2022 să meargă la eleva Mara Pârlea iar Mister Boboc 2022 a fost „înscăunat” elevul Sebastian Paveluc.

      Mai multe detalii de la acest eveniment aflați din ediția de luni, 7 noiembrie, a cotidianului Deșteptarea.

      Eveniment pentru oamenii de afaceri din județ, cu prezența președintelui ANAF, organizat de COAL Bacău

        Oamenii de afaceri băcăuani și președintele ANAF, Lucian Heiuș, au avut o întâlnire, unde au fost discutate cele mai importante subiecte pentru impact asupra mediului de business. Evenimentul a fost organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Bacău.

        Departe de a fi doar o tribună a declarațiilor, întâlnirea a fost una pragmatică, în care mediul privat a solicitat mai multe lămuriri privind fiscalitatea și practicile de control.

        Tema întâlnirii a fost ”Prevenție vs. Sancține, Consiliere vs. Control”. Lucian Heiuș a accentuat faptul că ANAF nu trebuie privit exclusiv ca o autoritate de control, ci mai degrabă ca o instituție care consiliază și care este un partener al mediului de afaceri, nicidecum un opozant al acestuia.

        De altfel, mare parte din cei circa 100 de oameni de afaceri prezenți la această întâlnire au venit și cu o serie de propuneri pe care Lucian Heiuș, președintele ANAF, a transmis că le va lua în considerare. Scopul final este ca aceste sugestii să se transforme în mod concret în pârghii care să simplifice circuitul și mecanismele birocratice și care, în final, să ajute mediul de afaceri.

        La această întâlnire au fost prezenți și deputatul Mircea Fechet, dar și viceprimarul Municipiului Bacău, Liviu Miroșeanu. Deputatul liberal Mircea Fechet a subliniat că dialogul dintre mediul privat și instituțiile statului este fundamental pentru ca economia să se poată dezvolta și pentru a crea noi locuri de muncă și a menționat că PNL va rămâne mereu un partener adevărat al antreprenorilor.

        COAL Bacău rămâne în continuare un organism prin care oamenii de afaceri își pot face auzită vocea la nivel local și național, cu scopul declarat ca mare parte din sugestiile exprimate public să se transforme în legi care să consolideze relația dintre antreprenori și autoritățile locale și centrale.

        Ziua Internațională împotriva bullyingului și a violenței în școli, marcată de polițiști la Școala Gimnazială ”George Călinescu” Onești

          Vineri, 04 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de colegii lor din cadrul Poliției Municipiului Onești – Biroul Rutier și Biroul Criminalistic au fost prezenți în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială ”George Călinescu” Onești pentru a marca împreună Ziua Internațională împotriva bullyingului și a violenței în școli.

          Astfel, elevii de gimnaziu s-au întâlnit cu polițiștii pentru a dezbate un fenomen atât de întâlnit, discutat și totodată sensibil.

          Inițiativa a avut scopul de a-i conduce pe elevi la identificarea formelor de violență, creșterea capacității de soluționare non-violentă a conflictelor, asigurarea dreptului elevilor de a învăța într-un mediu sigur și lipsit de amenințări, dar și cunoașterea sensului valorilor: sinceritate, toleranță, colegialitate.

          În cadrul dialogului cu elevii au fost identificate problemele cu care aceștia se confruntă și au fost propuse soluții de remediere a acestora, în scopul evitării stărilor tensionate sau conflictuale între aceștia care să fie atât în conformitate cu prevederile legale, cât și cu principiile morale.

          Totodată, în curtea școlii, elevii au fost fascinați de tehnicile criminalistice folosite de polițiști la cercetarea locului faptei. Au învățat tehnica amprentării, precum și pe cele privind identificarea și ridicarea mijloacelor materiale de probă, cu toții fiind de acord că succesul rezolvării unui caz depinde foarte mult profesionalismul de care dă dovadă un criminalist.

          De asemenea, alături de polițiștii rutieri, au înțeles că viața depinde nu de cunoașterea regulilor de circulație, ci de cunoașterea și respectarea lor.

          Heliportul Spitalului Județean Bacău a fost operaționalizat

            În urma zborului de calibrare a elicopterului SMURD , din seara zilei de 27 octombrie 2022,  s-a certificat că heliportul Spitalului Județean Bacău este functional, el fiind in acest moment operationalizat.

            Autoritatea Aeronautică Română a eliberat certificatul de autorizare al heliportului.

            Fel și fel de variante de majorare a alocației de stat pentru copii

              La începutul anului viitor, este posibil ca alocațiile de stat pentru copii să crească, dar nu cu cât se vehicula în presa centrală, în luna septembrie.

              Potrivit site-ului de presă Știripesurse.ro, Guvernul României ar intenționa să majoreze alocațiile cu 5,1 la sută, începând cu data de 1 ianuarie 2023.

              Aceasta înseamnă că pentru copiii care au între zero și 2 ani, precum și pentru cei cu handicap, care au până în 18 ani, ar urma să se pună în plus 30 lei, la cei 600 de care ei beneficiază în prezent.

              Ceilalți copii, care au între 2 și 18 ani, precum și tinerii care au depășit această vârstă, dar nu au terminat studiile liceale, până la finalizarea acestora, vor primi încă 12 lei lunar la cei 243 lei, câți iau în momentul de față.

              În septembrie, însă, se vorbea despre o creștere mai mare. Se discuta ca, tot de la 1 ianuarie 2023, alocația să urce de la 243 lei la 300 lei, pentru copiii care au între 2 și 18 ani sau peste această vârstă, până la terminarea studiilor liceale.

              Copiii care au între zero și 2 ani, precum și cei cu handicap, indiferent de vârstă, ar fi urmat să beneficieze de o alocație de 650 lei sau chiar de 700 lei față de 600 lei cât iau acum. Rămâne de văzut ce vor decide, în final, guvernanții noștri.

              Cert este că din județul Bacău nu mai puțin de 122.500 copii și părinții lor așteaptă o majorare a alocației cât mai mare.

              Prins după ce a jefuit șase locuințe

                Polițiștii de investigații criminale din Bacău au reținut un bărbat de 43 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, în cursul lunii octombrie a.c., din imobilele unor localnici. O parte din prejudiciul de aproximativ 29.000 de lei a fost recuperat. 

                  Ca urmare a unor activități investigative efectuate pe raza județelor Bacău și Neamț, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Bacău au depistat si condus la sediul poliției, un bărbat de 43 de ani, din județul Suceava, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.

                  Asupra acestuia, au fost identificate mai multe bunuri din cele sustrase din locuințele a șase păgubiți din Bacău, respectiv bijuterii din aur și argint, un telefon mobil, un televizor. O parte din bunuri au fost amanetate sau vândute de acesta la mai multe case de amanet.

                  Faţă de bărbatul în cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.

                UMB avansează în ritm accelerat pe Autostrada A7 – VIDEO

                Firmele constructorului băcăuan Dorinel Umbrărescu au reușit în doar două luni să avanseze nesperat de mult pe șantierul Autostrăzii A7 Buzău – Focșani. Imaginile lucrărilor sunt vizibile și din sateliți.

                În doar două luni de la debutul lucrărilor pe autostrada „Moldovei” A7, firma UMB, deținută de antreprenorul băcăuan Dorinel Umbrărescu, a reușit să avanseze uimitor de mult pe lotul de la Focșani, de circa 11 kilometri de autostradă și 4 kilometri de drum de legătură cu DN2. „Constructorul, UMB, a început în forță lucrul la terasamente pe cei 10,94 kilometri ai tronsonului dintre DN2 Buzău – Focșani și DN23 Focșani – Brăila. Celebra «cocoașă vrânceană» va funcționa ca o centură a orașului și va fi prelungită pe nord cu un drum de legătură de aproximativ 4 km până în DN2D Focșani – Târgu Secuiesc”, arată într-o postare Asociația Pro Infrastructura, considerată cea mai importantă organizație nonprofit din România care monitorizează proiectele majore de infrastructură de transport.

                Șantierul, vizibil din satelit

                Lucrările la „cocoașa de la Focșani” (denumire căpătată în urma neînțelegerii dintre autoritățile din Focșani și administratorul drumurilor naționale – CNAIR, care a dus la proiectarea unui traseu ocolitor de circa 5 kilometri) au început pe 6 septembrie, urmând a fi încheiate, cel mai probabil, înainte de termenul legal de 20 de luni, dacă lucrurile se derulează în așa manieră. Așa cum, de altfel, s-a întâmplat și în cazul Centurii ocolitoare a Bacăului, ca parte din A7, terminată în avans față de termenul contractual. Interesant este că șantierul în formă de cocoașă poate fi observat în mod spectaculos inclusiv din satelit (Sentinel – inclus în Programul Copernicus al Agenției Spațiale Europene – ESA), ceea ce indică uimitoarea concentrare de forțe a constructorului. De altfel, chiar și filmarea din dronă realizată de Asociația Pro Infrastructura relevă avansul considerabil pe care l-a luat șantierul unde lucrează asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL. Mai reținem că și pe Loturile 4 și 1 din A7 Buzău – Focșani, v urma să lucreze același constructor, fiind deja semnate contractele, dar și pe loturile din mijloc, 2 și 3, contracte câștigate tot de UMB, dar nesemnate încă documentele de începere a execuției. De altfel, UMB a mai depus oferte și pentru toate cele trei loturi de la Focșani la Bacău (circa 95 km), dar și pe cele trei loturi (77km) de la Bacău la Pașcani. Cu puțin noroc, constructorul băcăuan ar putea să câștige toate tronsoanele de pe A7, totalizând impresionanta lungime de peste 250 de kilometri de autostradă. Să mai spunem că firma UMB a generat sentimente foarte bune în spațiul public, după ce a reușit să ducă la un nivel de execuție uimitor lucrările de la Centura Capitalei, unde, tot în două luni, a finalizat primii kilometri de asfalt, din totalul de 20 de kilometri.

                A 7, mai mult decât o necesitate

                Finalizarea construcției autostrăzii A7 va duce la preluarea unei mari părți din traficul de pe E85, segment de drum unde au avut loc cele mai multe și mai îngrozitoare accidente rutiere, motiv pentru care este considerat cel mai periculos drum național din țară. Autostrada „Moldovei” A7, denumită și Autostrada Moldovei sau Autostrada Unirii Principatelor Române, se va întinde pe o lungime de aproape 440 kilometri, de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la vama Siret, la granița cu Ucraina. Drumul a fost împărţit pe loturi, între Ploieşti, Buzău, Focşani, Bacău şi Paşcani. Autostrada Buzău – Focșani, în lungime de peste 82 de km, va asigura prima legătură rutieră de mare viteză dintre Muntenia și Moldova. Pe tronsonul 1 (Buzău – Vadu Pașii), cu o lungime de 4,6 km și o valoare de 689,28 milioane de lei (fără TVA), se vor construi inclusiv 4 poduri, pasaje și viaducte, precum și un nod rutier. Tronsonul 2 (Vadu Pașii – Râmnicu Sărat) are o lungime de 30,8 km și o valoare de 1,31 miliarde de lei (fără TVA), aici urmând a fi construite nu mai păuțin de 12 poduri. Tronsonul 3 (Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni) are o lungime de 36,1 km și o valoare de 1,46 miliarde de lei (fără TVA), iar pe acesta vor fi construite 18 poduri și un pasaj.

                Program Happy Cinema Bacau, 4 – 10 noiembrie

                Vineri,4 Noiembrie
                13:00 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                13:30 Minionii 2 (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
                14:00 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                14:30 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                15:00 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                15:30 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                16:20 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                16:40 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                17:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                18:00 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15
                18:30 The Woman King – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
                19:00 Capra cu trei iezi – Horror, Thriller, Normal, N15
                19:20 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                20:00 The Estate – Comedie, Premiera, AP12
                21:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                21:30 Confess, Fletch – Comedie, Crimă, Premiera, AP12
                22:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                22:10 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15

                Sâmbătă,5 Noiembrie
                10:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                11:00 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                11:30 Minionii 2 (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
                12:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                12:20 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                13:30 The Estate – Comedie, Premiera, AP12
                14:00 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                14:30 Capra cu trei iezi – Horror, Thriller, Normal, N15
                14:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                15:30 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15
                16:20 Confess, Fletch – Comedie, Crimă, Premiera, AP12
                16:40 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                17:20 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                17:40 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                18:30 The Woman King – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
                19:00 Capra cu trei iezi – Horror, Thriller, Normal, N15
                19:20 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                20:00 The Estate – Comedie, Premiera, AP12
                21:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                21:30 Confess, Fletch – Comedie, Crimă, Premiera, AP12
                22:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                22:10 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15

                Duminică,6 Noiembrie
                10:00 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                10:30 Minionii 2 (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
                11:00 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                12:00 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                12:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                13:00 The Estate – Comedie, Premiera, AP12
                13:30 Confess, Fletch – Comedie, Crimă, Premiera, AP12
                14:10 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                14:30 Capra cu trei iezi – Horror, Thriller, Normal, N15
                15:20 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15
                16:00 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                16:30 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                16:50 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                17:20 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                18:20 The Woman King – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
                18:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                19:00 Capra cu trei iezi – Horror, Thriller, Normal, N15
                19:40 The Estate – Comedie, Premiera, AP12
                21:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                21:10 Confess, Fletch – Comedie, Crimă, Premiera, AP12
                21:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                21:40 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15

                Luni,7 Noiembrie
                12:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                13:00 Minionii 2 (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
                13:30 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                14:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                14:30 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                15:20 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15
                16:00 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                16:30 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                16:50 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                17:20 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                18:20 The Woman King – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
                18:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                19:00 Capra cu trei iezi – Horror, Thriller, Normal, N15
                19:40 The Estate – Comedie, Premiera, AP12
                21:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                21:10 Confess, Fletch – Comedie, Crimă, Premiera, AP12
                21:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                21:40 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15

                Marţi,8 Noiembrie
                12:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                13:00 Minionii 2 (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
                13:30 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                14:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                14:30 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                15:20 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15
                16:00 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                16:30 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                16:50 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                17:20 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                18:20 The Woman King – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
                18:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                19:00 Capra cu trei iezi – Horror, Thriller, Normal, N15
                19:40 The Estate – Comedie, Premiera, AP12
                21:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                21:10 Confess, Fletch – Comedie, Crimă, Premiera, AP12
                21:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                21:40 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15

                Miercuri,9 Noiembrie
                12:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                13:00 Minionii 2 (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
                13:30 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                14:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                14:30 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                15:20 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15
                16:00 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                16:30 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                16:50 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                17:20 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                18:20 The Woman King – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
                18:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                19:00 Capra cu trei iezi – Horror, Thriller, Normal, N15
                19:40 The Estate – Comedie, Premiera, AP12
                21:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                21:10 Confess, Fletch – Comedie, Crimă, Premiera, AP12
                21:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                21:40 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15

                Joi,10 Noiembrie
                12:30 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                13:00 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                13:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Normal, AG
                14:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                14:40 Coco – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
                15:20 Minionii 2 (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
                15:30 The Woman King – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
                16:30 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
                17:00 Brave – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                17:30 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15
                18:20 Confess, Fletch – Comedie, Crimă, Premiera, AP12
                19:00 Capra cu trei iezi – Horror, Thriller, Normal, N15
                19:30 The Estate – Comedie, Premiera, AP12
                19:30 Black Panther: Wakanda Forever – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Avanpremiera, AP12
                20:30 Black Panther: Wakanda Forever – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Avanpremiera, AP12
                21:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Normal, AP12
                21:30 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Normal, N15

                Peste 90 de milioane de lei pentru autobuze și microbuze electrice VIDEO

                  Primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că Zona Metropolitană va primi 91,6 milioane de euro din PNRR pentru un proiect referitor la extinderea transportului public local.

                  Vor fi cumpărate 22 de autobuze electrice, 4 microbuze electrice, 26 de stații de încărcare standard pentru acestea, 9 stații de încărcare rapidă și 57 de stații de încărcare auto.

                  Dintre acestea din urmă, 45 vor fi instalate în municipiul Bacău și cât 2 în fiecare dintre comunele partenere.

                  Primarul Viziteu a mai spus că ieri a fost publicat în Jurnalul Uniunii Europene anunțul de delegare a serviciului public de transport în Zona Metropolitană.

                  La finele anului 2023 ar trebui să se cunoască un câștigător pentru operarea acestui serviciu, iar primele autobuze ar trebui să fie livrate în 2024.

                  Un copac a căzut peste o mașină: Primarul reacționează: Garda de Mediu ne-a amendat pentru că am tăiat copacii cu probleme. Să vină acum și să constate

                  Un copac a căzut, azi-dimineață peste o mașină în municipiul Onești, producând pagube importante. Primarul orașului a reacționat și a acuzat Garda de Mediu că a amendat municipalitatea pentru că a tăiat copacii care puneau în pericol cetățenii. Edilul cere, acum, Gărzii de Mediu, să vină și să stabilească arborii care preszintă pericol public.

                  „În urmă cu două săptămâni, Primăria Municipiului Onești a fost sancționată de către Garda de Mediu Bacău pe motiv că unor arbori netoaletați de peste 50 de ani li s-au aplicat toaletări severe și că anumiți arbori afectați de putrefacție sau care puneau în primejdie rețelele publice s-au tăiat doar cu avizul Compartimentului de Mediu din cadrul Primăriei, fără avizul Gărzii de Mediu Bacău.

                  Astăzi voi solicita Gărzii de Mediu Bacău să dispună trimiterea, de îndată, a unei echipe de specialiști din cadrul instituției, pentru a face împreună o analiză pertinentă cu ce copaci necesită tăiere sau toaletare și în ce condiții, dacă noi tot «nu ne pricepem»” a declarat primarul Laurențiu Neghină.

                  Tot mai mulți băcăuani devin independeți energetic

                  Scumpirea exagerată a energiei electrice, dar și a gazelor i-a determinat pe băcăuani să se gândească din ce în ce mai serios la variantele alternative. Una dintre acestea sunt panourile fotovoltaice.

                  Înainte de a face acest pas, trebuie să socotești cam cât înseamnă o astfel de investiție. Pentru asta, trebuie să știi foarte exact câtă energie vrei să produci pentru a-ți asigura necesarul locuinței. Pe urmă, va trebui să cunoști dacă circuitul electric al casei, dar și locuința sunt proiectate pentru a putea susține producerea de energie. Cert este că panourile solare trebuie amplasate astfel încât să absoarbă din energia produsă de soare cât mai mult posibil într-o zi. Firește, toate aceste evaluări, calcule, apoi procurarea de avize, autorizații, dar și instalări etc, le poate face o firmă autorizată în acest sens. În toată țara, sunt sute de astfel de firme. Am găsit, însă, și un calculator cu ajutorul căruia se poate face o analiză mai detaliată și unde se pot verifica și estima producțiile lunare ale unor diverse sisteme https://re.jrc.ec.europa.eu/pvg_tools/en/tools.html.

                  Panourile fotovoltaice

                  În general, o familie ar avea nevoie cam de 5 kw instalaţi. Dacă socotim că un kw costă cam 1.000 de euro, rezultă că investiția ar ajunge la aproximativ 5.000 de euro, bani care ar putea fi recuperați cam în 4 – 5 ani. Costul panourilor solare este diferit, în funcție de producător, de tipul panoului (monocristalin sau policristalin), dar mai ales de puterea în kilowatt oră a acestora. Pentru un sistem de 3Kwh, cel pe care statul îl decontează (e drept, mai greu) prin programul „Casa Verde”, un beneficiar ar trebui să scoată din portofel în jur de 25.000 lei. În cazul sistemelor de 5 Kwh, efortul financiar ajunge la 36 de mii de lei, iar pentru un sistem de 6Kwh, la 45.000 de lei. În acest ultim exemplu, va trebui ca locuința să fie racordată la alimentarea trifazică (nu monofazică, așa cum este în marea majoritate a locuințelor). Pentru 10Kwh montați pe sistem trifazic, clientul trebuie să scoată din buzunar 61.000 de lei. În cazul sistemelor trifazice mai mici, cum ar fi cel de 5Kwh, prețul panourilor se ridică până la 39 de mii de lei.

                  Oferte și … oferte

                  Am consultat o ofertă a unei firme din România, foarte bine cotată, care și produce astfel de panouri, nu doar le montează. Astfel, un kit integral de panouri Of Grid (care nu necesită conectarea la rețeaua electrică națională, curentul produs fiind stocat în baterii)  cu putere instalată de 3.64kW, recomandat pentru un consum lunar de 327 kWh, ajunge la 36.490 de lei. Pe lângă cele cu 8 panouri, de 455W, fiecare, kit-ul monofazat include și un invertor de 5kW, montaj pe tablă, baterii de putere totală de 4.8kW, un tablou DC/AC, structură prindere și conectică. Un kit de 5,46 kWh – puterea instalată a panourilor – recomandat pentru un consum lunar de 491 de kWh, costă aproape 50.000 de lei și include invertor de 5kW, montaj pe tablă, 12 panouri de 455 W, baterii cu o putere totală de înmagazinare de 7.2kW, tablou DC/AC, structură de prindere și conectică. Acesta este doar un exemplu, dar mai există multe altele venite din partea altor firme care, în această perioadă, au și promoții, unele chiar de nerefuzat.

                  … dar și alte cheltuieli

                  Mai trebuie luate în calcul și cheltuielile pentru racordarea la sistemul de alimentare trifazic, operațiune care cade în sarcina distribuitorului. Însă, beneficiarul este cel care va trebui să achite aceste lucrări care pot ajunge la câteva mii de lei (în funcție de distanța până la primul stâlp trifazic). Pe de altă parte, trebuie reținut că, pentru încălzire, va fi nevoie să fie schimbată și centrala, înlocuind-o pe cea care funcționează pe gaze, cu una electrică. Vestea bună este că aceasta este mai ieftină decât centrala pe gaze. La final, nu pot să trec peste amănuntul că panurile solare trebuie curățate periodic, pentru a putea, astfel, să producă cât mai eficient energie electrică. Potrivit specialiștilor, dacă puterea sistemului fotovoltaic scade sub 70 la sută, se impune curățarea acestora. Pentru asta, au apărut multe firme care pot asigura spălarea corectă a panourilor. Însă, mentenanța electrică se face și la componente, la invertor sau la baterii. În cazul instalațiilor industriale, mentenanța se face cu mijloace complet autonome, care pot fi programate sau radiocomandate. Tarifele percepute de firmele de profil ajung până la 3 euro pe metrul pătrat, la care se adaugă și costul detergentului – 50 de lei litrul.

                  Amplasarea eficientă mărește randamentul panourilor fotovoltaice

                  Cel mai des, panourile sunt montate pe acoperiș, ținându-se cont de expunerea față de soare. Pentru a beneficia de randament maxim, panourile trebuie orientate către sud, la un unghi de înclinare ideal de 30°. În plus, panourile nu trebuie umbrite de obstacole (copaci, alte clădiri mai înalte etc). Randament apropiat pot avea și panourile montate pe acoperișuri orientate către est sau vest. Unii specialiști susțin că amplasarea pe sol a panourilor solare ar scuti atât de corvoada curățării sistemului, în cazul celor care vor să facă asta în regie proprie, dar și a plății percepute de firmele care se ocupă cu așa ceva. Astfel, accesul se face mai ușor la sol decât în cazul panourilor instalate pe acoperiș. Deci, cel puțin teoretic, oricine poate îndepărta mizeria. Nu în ultimul rând, un sistem de panouri fotovoltaice montat pe pământ este, în general, și destul de uşor de reparat şi de accesat. În schimb, dacă nu este amplasat cât mai aproape de casă, astfel încât să poată fi supravegheat, există riscul ca acesta să fie furat sau vandalizat.

                  Off Grid sau On Grid?

                  Mai există și varianta ca proprietarul care produce curent electric să îl „verse” în sistemul național de energie, devenind, astfel, prosumator. Practic se trece de la sistemul Off Grid (cel de alimentare de sine stătător, folosit de regulă în zonele unde nu există rețea electrică) la cel On Grid (conectat la rețeaua publică de energie) sau hibrid (combinația dintre cele două). Practic, se plătește diferența dintre energia consumată din rețea și cea pompată acolo. Sunt cazuri în care costul facturii pentru energia electrică se poate reduce chiar și cu 100% sau mai mult. Realitatea este că amortizarea sistemelor fotovoltaice se face pe o perioadă destul de lungă, indiferent de sistemul ales – On Grid, Off Grid sau hibrid.

                  Delgaz Grid testează în premieră utilizarea hidrogenului în amestec cu gazele naturale

                  Delgaz Grid, compania de distribuție a gazelor naturale și a energiei electrice din cadrul grupului E.ON România, demarează luna aceasta un proiect pilot de testare a compatibilității și funcționării instalațiilor de utilizare și a componentelor sistemului de distribuție cu un amestec de gaze naturale (GN) și hidrogen (H2).

                  Proiectul se va desfășura în perioada noiembrie 2022 – octombrie 2024 și urmărește să analizeze și să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă și sigură adăugarea de hidrogen, în proporție de 20% din volum, în rețelele de distribuție și instalațiile de utilizare a gazelor naturale existente în România. Scopul proiectului este atât de analiză a compatibilității și comportării elementelor rețelelor de distribuție selectate în proiectul pilot, respectiv a instalațiilor/aparatelor de utilizare aferente, la amestecul de GN-20% vol. H2, cât și de evaluare a posibilității de conversie a acestora la amestecul de GN–H2.

                  Instalațiile de utilizare ale consumatorilor (conducte, aparate de utilizare etc.) și elementele componente ale sistemului de distribuție (conducte, branșamente, fitinguri, armături, regulatoare, contoare etc.) nu vor fi modificate pentru acest proces. Rezultatele proiectului vor servi drept model de bună practică pentru viitoarea proiecte și pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii (inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere și a hranei). „Noi credem că gazele verzi precum hidrogenul pot fi o parte integrantă a unei tranziții energetice sustenabile și de succes. De aceea, prin acest proiect dorim să demonstrăm valoarea rețelelor de distribuție ca infrastructură energetică cheie pentru o aprovizionare cu energie fără emisii de CO2„, declară Cristian Secoșan, directorul general al Delgaz Grid.

                  Proiectul se va desfășura în două etape. În prima etapă, compania va efectua testări în poligonul propriu de instruiri de la Mediaș. Vor fi testate etanșeitatea diverselor componente ale rețelei, combustia și alți parametri ai diferitelor tipuri de aparate de utilizare a gazelor naturale, respectiv centrale termice, convectoare, aragaz etc., de la diferiți producători. Va fi, totodată, analizată comportarea la amestecul de GN-H2 a tronsoanelor de rețea din oțel și polietilenă din poligon.  Etapa a doua are două faze și se va desfășura pe tronsoane de rețea din oțel și polietilenă, selectate pentru acest proiect, la care sunt racordați clienți.

                  Într-o primă fază, se vor realiza teste privind etanșeitatea, combustia etc. pe instalațiile și aparatele de utilizare existente la clienții racordați la aceste rețele. În această fază nu se va injecta hidrogen în rețelele de distribuție selectate. În faza a doua se vor realiza teste cu amestec (GN – 20% vol. H2) pentru a analiza comportamentul atât al elementelor de rețea selectate, cât și pe instalațiile și aparatele de utilizare ale consumatorilor. Va fi asigurată, în prealabil, informarea clienților și obținerea acceptului acestora pentru realizarea testelor pe instalațiile/aparatele de utilizare din proprietate.

                   

                   

                   

                  Nicole Cherry va concerta la balul Colegiului Național de Artă ”George Apostu”

                  Luna noiembrie este perioada în care liceele băcăuane vor sărbători frumusețea și inteligența, la cunoscutele baluri ale bobocilor, evenimente care pun la încercare și creativitatea organizatorilor.

                  Colegiul Național de Artă ”George Apostu” din Bacău anunță un bal plin de surprize și de fantezie, ”care să se diferențieze de toate celelalte de dinainte”. Ediția de anul acesta va fi inspirată de modelul american de spectacol, dar si de concertele artiștilor români precum Delia și Theo Rose sau Nicole Cherry. Așadar, tema aleasă de către organizatori, sub coordonarea profesorilor Andrei Ciobanu și Alexandru Olivian Beldescu, este ”CANDY LAND” iar invitatul special al ediției este Nicole Cherry, un artist cunoscut și iubit de către generația tânără.

                  ”De-a lungul anilor, Colegiul Național de Artă “George Apostu” din Bacău a oferit publicului diverse spectacole pline de emoție, pasiune și muzică de calitate. Anul acesta, ne propunem să oferim publicului băcăuan ceva nou, ceva special și inedit! Spectacolul “Balul Bobocilor – CANDY LAND” propune tuturor participanților și partenerilor în organizare să intre în lumea de basm a dulciurilor, să trăiască muzica și emoțiile copilăriei, alături de unul dintre cei mai în vogă artiști din Romania: NICOLE CHERRY, care, pe lângă momentele artistice pregătite cu minuțiozitate de elevii Colegiului de Artă, va aduce emoție și culoare spectacolului, împreună cu trupa ei! Este prima dată când în Bacău, la Balul Bobocilor, ia parte un artist de acest nivel! Colegiul de Artă vă invită să vă deconectati și să redeveniți copii!”, a declarant prof. Andrei Ciobanu, el însuși un artist cunoscut, în calitate de organizator al Balului Bobocilor de la Colegiul Național de Artă ”George Apostu”.

                  Evenimentul se va desfășura la Teatrul de Vară “Radu Beligan” Bacău, vineri 18 noiembrie, de la ora 17:00.

                  Cosmin Avădăni, clasa a X-a, elev la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

                   

                  Continuăm urcușul?

                  Vineri, de la ora 18.30, CSM Bacău întâlnește în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” pe Potaissa Turda, iar o victorie ar putea propulsa echipa lui Sandu Iacob pe locul 7

                  La cinci zile după splendida victorie reușită contra Sucevei grație golului din ultima secundă marcat de Ganchev, CSM Bacău își regăsește inimosul public. Și, împreună cu el, forțează un nou succes în Liga Zimbrilor. Dacă reușita contra Sucevei a permis „CSMeilor” să-și depășească adversara și în clasament, o victorie vineri seara, împotriva Potaissei Turda, ar avea același efect. Concret, dacă se va impune în fața Potaissei, echipa antrenată de Sandu Iacob ar urca cel puțin încă un loc: de pe nouă, pe opt.

                  Având însă în vedere că Buzăul va juca pe terenul vice-liderei CSM Constanța, unde îi va fi greu să câștige fie și un punct, victoria împotriva turdenilor ar propulsa CSM Bacău pe locul 7.

                  Misiunea băcăuanilor nu este una facilă, Turda rămânând un adversar incomod, care, deși a câștigat un singur meci din ultimele patru (31-28 la Vaslui), avea, etapa trecută, 27-26 în fața Constanței cu două minute înainte de finalul în care dobrogeniii au basculat tabela la 28-27. Cu o evoluție la nivelul valorii lotului, fără sincope și cu un public fantastic precum cel din Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, nimic nu este însă imposibil.

                  Celelalte meciuri ale etapei a zecea: CSM București- Politehnica Timișoara, CSU din Suceava- Steaua București, CSM Constanța- HC Buzău 2012, Minaur Baia Mare- CSM Odorheiul Secuiesc, CSM Oradea- CSM Focșani 2007, CSM Vaslui- Dinamo București.

                  Clasament

                  1 Dinamo București           8        8        0        0        299-229       24p.

                  2 CSM Constanța              9        8        0        1        263-226       24p.

                  3 Minaur Baia Mare           9        7        0        2        271-242       21p.

                  4 CSM Focșani 2007          9        6        1        2        255-255       19p.

                  5 CSM București                9        6        0        3        266-257       18p.

                  6 Steaua București            8        5        0        3        225-207       15p.

                  7 Potaissa Turda               9        4        0        5        249-245       12p.

                  8 HC Buzău 2012              9        4        0        5        262-263       12p.

                  9 CSM Bacău                    9        4        0        5        252-264       12p.

                  10 CSU din Suceava          9        3        1        5        277-281       10p.

                  11 Politehnica Timișoara    9        3        0        6        257-278       9p.

                  12 CSM Vaslui                  9        2        0        7        250-275       6p.

                  13 CSM Odorhei               9        1        0        8        251-309       3p.

                  14 CSM Oradea                9        0        0        9        251-297       0p.

                   

                  A doua etapă a returului

                  Etapa a 11-a a Ligii a III-a va avea uvertura vineri, atunci când, în Seria 2, Aerostar va primi vizita unei formații, Viitorul Ianca, „demolată” runda trecută cu 5-0 acasă, de FC Dinamo Bacău. Sigur, „aviatorii” pornesc ca favoriți, dar la fel de sigur este că Ianca de acum o săptămână nu va fi neapărat și Ianca din această rundă. Pe teren propriu va evolua și FC Dinamo Bacău, care va întâlni sâmbătă, pe „Letea”, lidera Seriei 2, Metalul Buzău.

                  Cu două victorii la rând de la instalarea lui Radu Ciobanu pe banca tehnică, dinamoviștii băcăuani vor avea însă o misiune cu un grad ridicat de dificultate contra buzoienilor. În fine, tot sâmbătă, dar în Seria 1, revelația CSM Bacău se va deplasa la Darabani, acolo unde va da peste o echipă ce vine după o surprinzătoare victorie pe terenul Șomuzului Fălticeni.

                  Seria 1

                  Programul etapei a 11-a (sâmbătă, 5 noiembrie, ora 14.00): Csikszereda 2 Miercurea-Ciuc- Foresta Suceava (se joacă vineri, 4 noiembrie, la ora 14.00), Șomuz Fălticeni- Știința Miroslava, Viitorul Darabani- CSM Bacău, Dante Botoșani- Ceahlăul Piatra Neamț, Rapid Brodoc- Bucovina Rădăuți.

                  Clasament

                  1 Foresta Suceava   10      8        1        1        21-5   25p.

                  2 CSM Bacău           10      5        3        2        14-10 18p.

                  3 Ceahlăul P. Nt.     10      5        2        3        25-13 17p.

                  4 Bucovina Rădăuți  10      5        1        4        17-10 16p.

                  5 Dante Botoșani     10      5        1        4        13-14 16p.

                  6 Știința Miroslava   10      5        0        5        13-12 15p.

                  7 Șomuz Fălticeni    10      4        2        4        14-9   14p.

                  8 Viitorul Darabani  10      3        0        7        8-25   9p.

                  9 Rapid Brodoc       10      2        1        7        11-24 7p.

                  10 Csikszereda 2     10      1        3        6        3-17   6p.

                   

                  Seria 2

                  Programul etapei a 11-a (sâmbătă, 5 noiembrie, ora 14.00): CSM Râmnicu-Sărat- Sporting Liești (se joacă vineri, 4 noiembrie, la ora 14.00), Aerostar Bacău- Viitorul Ianca (se joacă vineri, 4 noiembrie, la ora 14.00), Dacia Unirea Brăila- CSM Focșani 2007, Unirea Braniștea- Voința Limpeziș, FC Dinamo Bacău- Metalul Buzău.

                  Clasament

                  1 Metalul Buzău       10      8        1        1        30-6   25p.

                  2 CSM Rm. Sărat     10      7        2        1        20-3   23p.

                  3 Aerostar Bacău     10      6        2        2        33-13 20p.

                  4 CSM Focșani        10      5        2        3        24-7   17p.

                  5 Unirea Braniștea   10      5        1        4        17-12 16p.

                  6 Sporting Liești      10      4        3        3        12-14 15p.

                  7 Viitorul Ianca       10      3        2        5        13-19 11p.

                  8 FC Dinamo Bacău 10      3        1        6        15-17 10p.

                  9 Voința Limpeziș    10      1        1        8        15-42 4p.

                  10 Dacia U. Brăila    10      0        1        9        4-50   1p.

                   

                   

                   

                   

                  De unde ne vine folclorul?

                    Au încercat să răspundă autorii Proiectului „Judeţul Bacău – poartă de intrare în tezaurul folcloric românesc”, realizat împreună cu Consiliul Judeţean Bacău în intervalul septembrie – octombrie a.c., în baza Legii nr. 350/2005.

                    Dacă luăm în calcul poziţia geografică a comunelor reprezentate de cei 40 de elevi (Parincea, Coloneşti, Ungureni, Vultureni, Cleja, Scorţeni, Horgeşti), s-ar zice că acestea întruchipează harta judeţului, când de fapt tinerii au ilustrat prin acţiunile lor mai multe vetre folclorice.

                    Asociaţia Cultural-Educativă „Vatra satului” (preşedinte, Ioachim Dămoc) a ştiut să adune cântece, paşi de dans, costume populare, recuzită specifică sărbătorilor de iarnă, încât spectacolul final (la Motelul „Travel Europa”, din comuna Iteşti) a fost o reală lecţie de etalare a valorilor spirituale din acest colţ de ţară.

                    Nu a fost uitat bicentenarul naşterii lui George Sion, aşa că o elevă a citit fragmente din poezia-fanion, „Limba românească”. Partenerul Asociaţiei a fost Despărţământul ASTRA „Vasile Alecsandri” Bacău.

                    ULTIMELE ȘTIRI