duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1144

Proiecte creștine social-culturale în Parohia Holt

Protopopiatul Bacău, în parteneriat cu Filiala Județeană Cultul Eroilor, a organizat, marți, 6 septembrie, în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Holt al comunei Letea Veche, două activități în proiecte eparhiale – „În temniță Am fost și ați venit la Mine” și „Eroi au fost, eroi sunt încă”. La aceste evenimente au fost aduși și zece dintre tinerii deținuți ai Penitenciarului Bacău aflați la regimul deschis al penitenciarului. Alături de ei și de locuitori ai satului Holt au mai fost prezenți președintele și prim-vicepreședintele Filialei județene Cultul Eroilor, Dănuț Voicu și Cristinel Aioanei, primarul comunei Letea Veche, Petru Dochiei, și administratorul comunei, col. (r) Eusebiu Calancea, dar și elevi ai Școlii gimnaziale din sat și directoarea școlii, Alina Mocanu.

 

„Am venit la Holt cu un grup de zece tineri deținuți de la regimul deschis al penitenciarului, care au dat dovadă de îmbunătățirea comportamentului – ne-a spus inspectorul principal Antonel Scurtu, educator la Penitenciarul Bacău. Ei fac obiectul activităților de ieșire în comunitate pe care le derulăm. De fiecare dată acești tineri și-au dat interesul să-și corecteze comportamentul, ies și la activitățile practice din penitenciar și au fost recompensați. Scoaterea lor în comunitate este o astfel de recompensă și vizează mai mult reintegrarea lor în societate. Ei sunt și într-un program de pregătire pentru eliberarea care va veni în curând. Pentru evenimentul de la biserica din Holt am primit o invitație de la Protopopiatul Bacău”. Grupul de tineri din penitenciar este al patrulea adus la astfel de evenimente și a fost precedat de alte trei grupuri, de femei, la evenimente similare.

Ziua a început, în biserica satului, cu săvârșirea Sfintei Liturghii de un grup de preoți aflați sub ascultarea protopopului Eugen-Ciprian Ciuche, între care s-au aflat și parohul Iulian-Vasile Adam și capelanul Daniel Mașala de la Penitenciar. Cu acest prilej a avut loc și cateheza cu tema „Importanța rugăciunilor pentru Eroii și Martirii Neamului”, susținută de părintele paroh, care a făcut referire și la Anul Omagial al importanței rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și s-au oferit exemple de rugăciune pentru aproapele fiecăruia dintre noi și pentru Jertfa Eroilor.

 

Trisaghion la Monumentul eroilor

 

Slujba religioasă și cateheza au fost urmate de un Trisaghion (imn adresat comunității) săvârșit la Monumentul eroilor ridicat în anul 2008 în curtea bisericii din Holt, monument dedicat celor care s-au jertfit în ambele războaie mondiale, dar și la Revoluția din 1989.

La finalul slujbei, despre semnificația cinstirii memoriei Eroilor Neamului și despre ceea ce au lăsat ei urmașilor au vorbit părintele protopop Ciprian-Eugen Ciuche, primarul Petru Dochiei și Dănuț Voicu.

Președintele Filialei Județene Cultul Eroilor a oferit preotului Iulian-Vasile Adam, cu acest prilej, Medalia aniversară dedicată sărbătoririi a 30 de ani de activitate a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. De asemenea, diplome aniversare „30 de ani de la reînființarea Filialei Cultul Eroilor Bacău” au fost acordate primarului Petru Dochiei și profesoarei Alina Mocanu.

În biserică, inițial, și apoi la Monument, solista Oltița Todircă și elevi ai școlii din sat au intonat imnuri religioase, balade populare și cântece patriotice. La Monument, cei prezenți au depus coroane de flori.

La final, părintele protoiereu a inițiat un dialog și cu participanții la evenimente și chiar cu unii dintre tinerii aflați acum în penitenciar.

Cutremur pe piața valutară. Euro, în cădere liberă, sub dolarul care decolează spre 5 lei

Încă de la începutul anului, moneda unică europeană înregistrează o scădere dramatică, pierzând de câteva ori lupta cu dolarul. Un euro slab influiențează nivelul prețurilor din țară, mai ales la la mărfurile importate în dolari.

La începutul lunii ianuarie, un euro valora 4,9474 lei, iar un dolar 4,3559 lei. Ieri, de exemplu, la cursul oficial al BNR, un euro valora 4,8287 de lei, sub valoarea unui dolar american – 4,8481 de lei. Scăderea bruscă sub prag s-a produs după ce Rusia a suspendat pe termen nedefinit fluxurile de gaze naturale prin conducta Nord Stream 1, strangulând şi mai mult aprovizionarea cu energie a Europei şi intensificând riscurile de recesiune în bloc. Așadar, dolarul a devenit în mod cert mai puternic decât moneda euro.

Motivul

Probabil că unii se întreabă de ce a ajuns euro să fie mai slab decât dolarul american. Răspunsul se află în conflictul de la granițe, dintre Ucraina și Rusia, cel mai grav după cel de-al Doilea Război Mondial. În acest context, aprovizionarea Europei cu energie a fost serios afectată. Deloc lipsit de importanță a fost (și este) prețul în continuă creștere la energia electrică, gaze și alte materii prime. Apoi, în vreme ce Băncile Angliei, ale Elveției intervin în lupta împotriva inflației, prin creșterea dobânzii principale, Banca Centrală Europeană a tot fost … în așteptare, începând mult mai târziu demersurile de majorare a dobânzii de politică monetară. Un al treilea motiv al slăbirii euro este deficitul comercial din zona euro, aflat în luna iulie la cel mai ridicat nivel, de 34 miliarde de euro. Și asta ca urmare a majorării importurilor de energie. Ca efect al acestor factori, piețele s-au îndepărtat de euro, îndreptându-se către alte valute, cum ar fi dolarul american și francul elvețian.

Efectele

În aceste condiții, se poate lesne observa pierderea continuă a puterii de cumpărare a populație, sporind povara familiilor (dar și a afacerilor). Slăbirea puterii de cumpărare se poate observa chiar și în datele oficiale, inflația sărind peste 15 % (cea mai mare valoare din 2004), peste prognoza din primăvară a BNR. Un euro ieftin are un impact negativ asupra prețurilor din țară, mai ales la mărfurile importate exprimate în dolari pe piețele mondiale, cum ar fi petrolul, sau bunurile intermediare. Ar trebui să fim atenți la pompă, la benzină și la motorină, mare parte din petrol fiind adus din afară, pe dolari. Deocamdată, prețurile carburanților sunt în scădere, însă doar ca efect al ieftinirii petrolului, sub 100 de dolari pe baril. Un alt efect va fi resimțit și în domeniul alimentar, pentru că grâul, porumbul, soia, zahărul sau cafeaua sunt tranzacționate în dolari americani. Efectele se vor vedea și la electronice, majoritatea fiind aduse din China, la prețuri stabilite tot în dolari. Însă, scumpiri se așteaptă și la haine și încălțăminte, dacă socotim că materiile prime vin tot dinspre Asia (Bangladesh, India, Pakistan și Vietnam), iar tranzacțiile se fac, evident, în dolari americani. În schimb, un euro slab este în avantajul turiștilor americani care ajung în Europa, aceștia putând primi, la nivel de paritate, cel puțin teoretic, 1.000 de euro în schimbul a 1.000 de dolari (comparativ cu  circa 900 de euro, în februarie). Avantaj și pentru firmele care importă bunuri europene, acestea fiind mai ieftine, raportate la dolar. Pe termen lung, modificările valorii euro vor depinde de acțiunile Băncii Centrale Europene, de performanța economiilor din Europa și de dezvoltarea aprovizionării cu materii prime energetice. Până atunci, vedem că euro scade, la fel și economia, iar preţurile cresc, dobânzile cresc, iar energia se scumpeşte.

Ce-ar fi fost dacă…

Dacă am fi pariat pe dolar, în ultimul an, am fi câștigat. Astfel, investind 100.000 de lei în cumpărarea de dolari, ne-ar fi adus în buzunar un plus de aproximativ 3.300 de dolari. Calcul făcut în baza cotațiilor BNR, nu a celor afișate de bănci și de casele independente de schimb valutar, unde, se știe, cursul valutar e mai mic decât cel oficial, dacă vinzi valuta, și mai mai mare, atunci când cumperi. Cu alte cuvinte, într-un singur an, leul a pierdut aproape 16 % din valoare, în comparație cu dolarul american. Or, dacă am fi ținut economiile în dolar (și nu în euro, cum am procedat cei mai mulți dintre noi), am fi fost ceva mai bogați. Însă, în condițiile fluctuațiilor și incertitudinilor din domeniul economic, ar fi fost greu de anticipat că dolarul va exploda, iar euro se va micșora atât de mult (probabil chiar și de Soros).

 

Sărbătoarea orașului Buhuși

    Două zile de neuitat pentru buhușeni care sâmbătă și duminică au sărbătorit Zilele Orașului, un eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Buhuși. Ca în fiecare an, excluzând din start anii pandemini, administrația locală organizează în perioada din apropierea sărbătorii Ziua Crucii de pe 14 septembrie Bâlciul tradițional, ediția din acest an fiind marcată ca Zilele Orașului Buhuși.

    Iar orașul a îmbrăcat straie de sărbătoare, buhușenii petrecând cu mic, cu mare, în centrul orașului. Spre bucuria copiilor, zilele trecute orașul s-a bucurat de un veritabil parc de distracții cu tot felul de atracții.

    Cei mici, dar și cei mai mari au fost fascinați de toate jocurile, tiribombele și mașinăriile care le-au oferit adrenalină. Alți buhușeni s-au bucurat de râurile de bere și kilometrii de mici, cârnați și alte bunătăți cu care s-au ospătat cu acest prilej. Totul a fost asezonat cu muzică iar petrecăreții n-au ezitat să se prindă în hore.

    În centrul orașului, chiar în fața Casei de Cultură „Elisabeta Bostan”, a fost amplasată o scenă profesională pe care s-au produs rând pe rând talentele locale dar și artiști consacrați. Astfel, buhușenii i-au aplaudat pe: Ansamblul Folcloric „Flori Buhușene”, Mariana Barcan, Raluca Agaleanu, Lorena Doroftei, membrii și sportivii Școlii de Dans Adamas Buhuși, Riana Asandei, Larisa Matei, Viorica Macovei, formația Fără Zahăr, elevii școlii de muzică Ioana Muntianu, Daria Ciubotariu, Ion Paladi, Benedicta Cadar, Ion Suruceanu și Mario Fresh.

    În ciuda faptului că au existat momente când vremea nu părea să fie prea prietenoasă, buhușenii au gustat din plin această sărbătoare dedicată lor.

     

    Judo/ Cupa Dacilor: Shosha- PC Bacău, 26 de medaliați

    26 de medaliați, dintre care șase cu aur și locul 3 pe cluburi: acesta este bilanțul înregistrat la cea de-a doua ediție a turneului internațional Cupa Dacilor de la Târgu-Frumos de judoka antrenați de Dorin Cruceanu la Judo Club Shosha- Palatul Copiilor Bacău.

    La individual, aurul a revenit Roxanei Radu, Giuliei Mihai, Arianei Nichituș, Denisei Chiticaru, lui Alexandru Chiticariu și Răzvan Moisei, în timp ce argintul a fost cucerit de: Sofia Ardeleanu, Yustin Marian, Ana-Lucia Patea, Mălina Lupu, Mădălina Hriscu, Mario Ciobanu și Sofia Florea.

    La capitolul medalii de bronz au punctat:Alexandru Cîrlan, David Tarcău, Mihai Descu, David Hongu, Tudor Macau, Mark Hongu, Mathias Cruceanu, Casian Marian, Eduard Stan, Victor Ungureanu, Ștefania Tătaru, Livia Apetri și Matei Anghel.

    „A fost un test îndeajuns de bun și sperăm să reparăm greșelile pentru turneele viitoare. În perioada următoare vom participa la Naționalele Ne-Waza, la care sperăm să aducem medalii pentru cele SCM și CSM”, a declarat antrenorul băcăuan Dorin Cruceanu.

    Atletism/ European Kids Athletic Games: Alesia Plăcintă, bronz la Brno

    Doi atleți de la CSM Bacău au participat, recent, la cea de-a 17-a ediție a European Kids Athletic Games de la Brno, în Cehia: Alesia Plăcintă și Tudor Grosu.

    În ciuda concurenței numeroase (102 de concurente din 17 țări), Alesia Plăcintă a cucerit bronzul în proba de 600 m, ratând de puțin o medalie de aceeași culoare la 60 m.

    „Alesia este o sportivă de mare viitor, cu un potențial și un talent de excepție. Este un nume de ținut minte pentru că va face multe pentru România”, a declarat antrenoarea medaliatei cu bronz la Brno, Ana-Maria Mădălina Strat.

    Despre Regină, un pic altfel

    La dispariția Elisabetei a II-a, după 96 de ani de viață și 70 de domnie, un text ceva mai diferit. De altfel, Maiestatea Sa apare cu adevărat doar pe final. Dar ce apariție!

    Cam la vreo 30 de ani de la Cel de-al Doilea Război Mondial în timpul căruia Elisabeta a II-a și-a servit țara înrolându-se în Serviciul Auxiliar Teritorial și cu exact 50 înainte de Zelensky, Putin și Ursula, Anglia se (re)obișnuia cu cine reci, la lumina lumânării. Era februarie 1972, iar greva munictorilor din industria energetică mătura Regatul.

    Patru ani mai târziu, energia- cea electrică (trăiască amplificatoarele de chitară!), dar mai ales cea declanșată de furia unei generații „No Future”- zguduia și mai abitir țara: se născuse punk-rock-ul.

    Întrezărit de Velvet Underground și The Stooges, sugerat de Patty Smith și cântat pe bune de Ramones peste Ocean, punk-ul avea să explodeze în UK grație detonatorului Sex Pistols. „Dumnezeu să o aibă în pace pe Regină/ Regimul fascist/ Te-a transformat într-un dobitoc/ O potențială bombă cu hidrogen” era deopotrivă smash hit, injurie și manifest.

    Mergea de minune cu posterele lui Jamie Reid în care Elisabeta a II-a avea prinsă de buze o agrafă de soacră și cu geniul guru-impresarului Malcolm Mc Laren de a-i urca într-o barcă pe cei de la Sex Pistols pentru a cânta „God Save The Queen” într-un concert itinerant pe Tamisa, fix în spatele cortegiului oficial al Reginei, cu ocazia Jubileului de Argint.

    Isprava de pe Tamisa s-a lăsat cu arestări, dar a fost pistol cu apă pe lângă apariția televizată a trupei pe 1 decembrie 1977 în programul „Today” al manipulatorului Bill Grundy. Un pic de rahat aruncat în direct de membrii trupei la ora ceaiului, la televiziunea națională, într-o țară și o epocă în care puritanismul spărgea norii era de neconceput. Asta nu se putea lăsa decât cu un linșaj mediatic din partea ziarelor, interpelări parlamentare și cu televizorul aruncat direct pe fereastră, cum a făcut-o camionagiul londonez James Holmes.

    Sex Pistols au supraviețuit încă vreo lună jumate, trăgând ușa după ei în mijlocul unui turneu american din ianuarie 1978. Continuă să se întoarcă la răstimpuri pentru a-și vedea copiii și nepoții botezați New Wave, Hardcore, Grind or Grunge și pentru a cânta cu prilejul diferitelor reuniuni; n-au ratat, vorba vine, nici Jubileul de Aur al Reginei din 2002. Dacă unii au plecat pentru a se întoarce, Regina Elisabeta a II-a a rămas.

    A rămas, printre altele, și pentru a-și pune, în 2016, sigiliul regal de aprobare a manifestărilor celebrative dedicate celor patru decenii de punk rock. O splendidă lovitură de teatru, cu titlu de revanșă regală din partea celei care, după cum bine o spuneau Pistols, „was not a human being”.

    Dan Sion

    Bun venit în anii ’80!

    Autoritățile ne promit că vor începe să întrerupă alimentarea cu energie electrică „din spirit de solidaritate” cu populația occidentală a Uniunii Europene, care, iarna asta, s-ar putea să tremure de frig. Că să nu se simtă prea înfrigurați nemții și francezii, Guvernerul României decide să-i țină în frig și pe români. De fapt, sunt șanse foarte mari să stăm în frig pentru că gazele românești vor fi trimise frumos în Germania, să nu moară industria chimică a unuia dintre stăpâni. Germania, care s-a dezvoltat frumos pe bază de gaze ieftine rusești, a fost pusă în genunchi pe coji de nuca de americani și forțată să renunțe la sursele sale de energie. Acum, la gaze, în trecut, la cărbune și la energia nucleară.

    Noi, ca niște oameni cu capul pe umeri nu am renunțat la aceste surse și încă mai avem ceva. Dar, pentru că avem, ca de obicei de-a lungul istoriei, vom rămâne fără. Și vom rămâne și fără energie și fără căldură dar vom aplauda inteligența nemărginită a liderilor europeni care se luptă cu Rusia. Vă sună cunoscut? Parcă am mai făcut-o cândva pe pinguinii, să stăm în frig și să aplaudăm. Exact, în a două jumătate a anilor ’80, când România strângea cureaua ca să plătească datoria externă iar prietenul Occidentului – Gorbaciov – ne tăiase gazele. Diferența este evidentă: atunci am tremurat sperând că, după ce vom fi scăpat de datoriile externe, o vom duce mai bine. Acum, însă, vom tremura fără să avem vreo speranța, doar pentru ca unii să se îmbogățească.

    Doar nu ați crezut că toată această poveste este pentru a-i pedepsi pe ruși. Pe care îi doare undeva că Europa nu mai cumpără gaze de la ei. Nu le mai cumpără direct, le ia prin China și India. Ca și petrolul. Dar la un preț mult mai mare. Cât despre celelalte surse de energie, ne pare rău, dar conform ordinelor de la Bruxelles, prețul acestora trebuie să se alinieze în sus. În marea sa inteligență, UE a decis să treacă pe energie regenerabilă și, pentru că prețul electricității provenite din eoliene sau panouri solare era mult mai mare decât cel al energiei venite din hidrocentrale sau termocentrale, a decis un fel de subvenție. În afară de certificatele verzi pe care le plătiți pe factură, s-a decis că prețul energiei să fie decis de cei mai scumpi combustibili. Așadar, fie că energia electrică se obține din forța apelor sau din cea a atomului, prețul trebuie aliniat la cel al energiei obținute în centralele pe gaz. Odată, însă, ce prețul gazului a explodat, a explodat și prețul energiei și singurii care câștigă sunt distribuitorii care vând curentul electric obținut din hidrocentrale la prețul curentului obținut din arderea gazului.

    Dacă UE va continuă să mențină această decizie se va alege praful de economia europeană. În aplauzele vesele ale pinguinilor din cele 27 de țări membre.

     

    IOLA Center aduce în Bacău cel mai eficient dispozitiv de remodelare corporală!

    Clinica de recuperare medicală IOLA Center, una dintre cele mai performante din țară în domeniu, continuă dezvoltarea portofoliului de servicii Wellness, concept lansat în luna martie, cu NuEra® Tight, echipament de înaltă tehnologie destinat procedurilor corporale complet personalizate. Celulita, grăsimea localizată și ridurile sunt principalele probleme pe care NuEra® Tight le tratează, cu rezultate spectaculoase încă de la prima ședintă!

     

    Joi, 15 septembrie, de la ora 18.00 în clinica IOLA se va organiza ziua porților deschise, având ca obiectiv  lansarea oficială a aparatului NuEra® Tight pe piața din Moldova. Avem bucuria să anunțăm că toți băcăuanii dornici să afle detalii despre acest echipament sunt invitați la lansare, iar cei care vor veni vor primi un voucher cu 3 ședințe gratuite pe acest echipament și 3 ședințe de drenaj limfatic CADOU! De asemenea în zilele de vineri și sâmbătă, 16 și 17 septembrie, între orele 8.00 și 19.00 vom oferi băcăuanilor care doresc și sună la 0771/237.011 pentru programare, în limita locurilor disponibile, sedințe cadou!”, anunță Ioana Berza, fondatoarea clinicii IOLA.

    Aflată într-o continuă căutare de echipamente de înaltă performanță pentru a veni în sprijinul nevoilor pacienților IOLA Center, fondatoarea clinicii, Ioana Berza, a descoperit NuEra® Tight, cel mai performant și mai eficient echipament de remodelare corporală. Acesta poate desfășura simultan, în aceeași ședință, mai multe protocoale de tratament grație celor trei tehnologii inovatoare și posibilității de a alege între cinci radiofrecvențe, în funcție de adâncimea fiecărui tip de țesut tratat.

    Acest tratament non-invaziv, 100% sigur pentru sănătate, care poate fi efectuat în orice anotimp, fără a fi necesară o perioadă de recuperare, vine cu rezultate spectaculoase pentru o gamă largă de probleme corporale: grăsime (depuneri localizate de țesut adipos), celulită (apoasă, adipoasă sau fibroasă), riduri, piele lăsată, fără elasticitate.

    „Aparatul acesta este absolut minunat pentru că se pot efectua o mulțime de tratamente cu ajutorul lui, rapid, eficient și fără disconfort! Un alt avantaj este că putem folosi NuEra® Tight pe marea parte a corpului: abdomenul, șoldurile, fesele, coapsele, genunchii și linia mandibulei bărbia ”dublă (pentru a reduce gușa), gâtul și decolteul, brațele și mâinile. Este un dispozitiv cu totul inovator în urma căruia pielea va deveni mai fermă, mai tonică, silueta se va subția cu centimetri buni, iar celulita va fi considerabil estompată. Iar în ceea ce privește ridurile rezultatele sunt remarcabile”, explică entuziasmată Ioana Berza, fondatoarea IOLA Center.

    Practic, prin creșterea temperaturii în țesuturi sunt generate acțiuni de răspuns ale organismului în direcția regenerării fibrelor de colagen pentru o piele mai fermă și mai elastică, dar și a stimulării fibroblastelor (celule ale țesutului conjunctiv, cu rol de conexiune și susținere a celorlalte tipuri de țesuturi din organism) pentru tratarea celulitei și depozitelor de grăsime.

    În afară de acest proces, expunerea stratului de grăsime la temperaturi pe care niciun alt echipament de remodelare corporală nu le atinge, de 43-45°C, timp de 15 minute duce la declanșarea lipolizei (moartea celulelor adipoase), la scăderea în volum a grăsimii subcutanate și, implicit, la remodelare corporală.

    Trei tehnologii care acționează simultan pentru un efect pregnant, de durată

    Cele trei tehnologii prin care NuEra® Tight acționează simultan au ca scop personalizarea în detaliu a procedurii în funcție de problema cu care clientul se prezintă în clinică, de zona corpului care trebuie tratată, de tipurile și starea țesuturilor pe care radiofrecvența le străbate.

    Tehnologia FocalRF permite dispozitivului să emită pe mai multe frecvențe, ceea ce se traduce printr-o penetrare a țesuturilor la diverse adâncimi obținându-se o încălzire profundă sau superficială a țesuturilor, în funcție de nevoia tratamentului în curs.

    Tehnologia NuLogic combină parametrii mai multor protocoale de tratament în cadrul aceleiași ședințe, astfel încât pot fi atacate simultan mai multe probleme corporale.

    Tehnologia NuAPIC ține sub control nivelul temperaturii pe toată durata tratamentului, permițând terapeuților IOLA Center să se concentreze pe derularea tratamentului cu maximă eficiență, fără a fi distrași de grija pentru reglarea manuală a încălzirii țesuturilor de suprafață și, respectiv, profunzime.

    Grație tehnologiei de control a temperaturii, caracteristică exclusiv echipamentului NuEra® Tight, în timpul tratamentelor de slăbire localizată și reducere a celulitei se poate atinge, în numai 1-2 minute, cea mai eficientă temperatură terapeutică – 45°C. Acest nivel al temperaturii este menținut pe parcursul desfășurării procedurii, fără niciun disconfort pentru client, ceea ce se traduce prin cele mai bune rezultate pe care un echipament cu radiofrecvență le poate oferi.

    Marele avantaj al tehnologiilor cu care NuEra® Tight este echipat constă în eliminarea senzației de arsură pe care clienții o resimțeau, de obicei, în timpul procedurilor efectuate cu aparate de radiofrecvență de generație veche, chiar dacă acestea nu reușeau să atingă temperatura necesară remodelării corporale.

    Cu NuEra® Tight, adipocitele reacționează încă de la prima ședință de tratament, iar pielea este vizibil mai întinsă. Totuși, acesta este un tratament progresiv și cumulativ, care are nevoie de mai multe ședințe pentru rezultate consistente și durabile, colagenul nou fiind construit, în medie, după trei luni de la debut. Totuși, cei mai mulți clienți ai IOLA Center au observat îmbunătățiri spectaculoase încă de la prima ședință efectuată cu acest echipament de înaltă tehnologie.

    Cu stilul de viață potrivit și ședințe de întreținere, rezultatele NuEra® Tight pot dura la nesfârșit

    Personalizarea fiecărui protocol de tratament începe de la discuția preliminară cu terapeutul, astfel încât numărul de ședințe variază de la client la client. Pachetul minim recomandat este de 6 ședințe care se efectuează săptămânal pentru tratarea problemei, urmate de ședințe lunare pentru menținerea rezultatelor. Nu putem efectua mai mult de o ședință pe săptămână deoarece este necesar sa oferim timp ficatului sa metabolizeze și să elimine aceste celule, de aceea și abonamentul este gândit sa ofere săptămânal: o ședință NuEra® Tight, o ședință de drenaj limfatic (pe un protocol stabilit în prealabil fie pe celulită, fie pe detoxifiere, fie pe obezitate, etc), o ședință de masaj specific pe ce dorește să obțină fiecare clientă și o sedință de kinetoterapie (adică terapie prin mișcare) în sala noastră dotată perfect asemănător cu ce sunteți obișnuiți să vedeți la orice sală, însă noi vă oferim un kinetoterapeut care va lucra personal cu dumneavoastra țintit pe zona sau țelul dorit de dumneavoastră.

    Modificările finale ale zonei tratate vor putea fi observate la câteva săptămâni după finalizarea protocolului de tratament, iar efectul maxim poate fi păstrat chiar și până la patru luni cu ajutorul unui stil de viață sănătos, bazat pe alimentație sănătoasă, multă hidratare (2-3 litri de apă/zi) și mișcare. În aceste condiții, efectele tratamentului cu NuEra® Tight se mențin, în medie, timp de șase luni după efectuarea ședințelor din pachetul de tratament sau pe termen nelimitat dacă se revine periodic pentru ședințe de întreținere.

    „Ne străduim să aducem la IOLA echipamente de ultimă generație pentru cele mai eficiente tratamente corporale, dar, de asemenea, să le și dăm clienților recomandări pentru un stil de viață sănătos, care să îi ajute să păstreze atât rezultatele obținute prin aceste proceduri, cât și starea de bine, în general”, spune Ioana Berza, fondatoarea IOLA Center.

    Durata unei ședințe de radiofrecvență NuEra® Tight începe de la 60 de minute pentru fiecare zonă tratată. În timpul procedurii, pielea poate deveni ușor roșie și inflamată, însă aceste efecte dispar în decurs de câteva ore.

    IOLA Center susține efectele acestei proceduri oferind clienților gratuit ședințe de masaj limfatic și proceduri kinetoterapeutice (terapie prin mișcare) cu antrenor personal în cadrul sălii de kinetoterapie pe care clinica o are în dotare.

    Mai multe detalii puteti găsi și pe site-ul nostru www.iolacenter.ro secțiunea wellness, echipament NuEra Tight.

    Contact: 0771/237.011

    Adresa: str. Ion Ghelu Destelnica nr. 7 (fosta stradă Trotuș), vizavi de Observatorul Astronomic, zona RMB.

    Carnet plastic: Suntem făcuți din plămada viselor

    O expoziție plină de farmec juvenil, de prospețime și delicatețe, cu un titlu sugestiv și o temă poetică, „About a dream”, ne propune foarte tânăra artistă Mara Popa, la Galeria Nouă de la parterul Galeriilor Frunzetti. După câteva participări la expoziții de grup, în mai multe locuri din țară, pictorița, absolventă a Universității de Artă și Design Cluj-Napoca (promoția 2022), își deschide prima ei personală în orașul natal.

    Și ne face martorii unei călătorii înlăuntrul ființei ei, în adâncul sinelui, dezvăluind mici fâșii dintr-o diafană realitate a visului. Cele mai multe imagini sunt desprinse dintr-un mic univers domestic, pregnantă fiind ccea a unei copile care doarme îmbrățișându-și animalul de companie preferat, pe Amandine, după cum am aflat că se numea cățelușa cu pete albe și negre.

    Sunt, în pânzele ei cu uleiuri în culori tari, multe semne disparate ale unor mărunte întâmplări diurne, ale jocului, o minge, un rătăcit papucel crocs, de un albastru intens (mi-a amintit de celebrul albastru Rothko), un cap și o lăbuță de animal, privirea interogativ- candidă a unei fetițe, un mic bazar sentimental, un amalgam difuz de senzații, de trăiri în aburul dintre realitate și visare.

    O suavă muzică în surdină răzbate din toate aceste elemente și o ușoară melancolie, care mă duc cu gândul la un paradis al copilăriei lăsat în urmă, dar de care tânăra artistă nu se poate încă desprinde. Întrepătrunderea realității cu visul, lipsa granițelor ferme, fragilitatea și franjurarea lor creează un halo poetic. Aceste aproape imperceptibile glisări, pendulări dintr-o parte în alta, din starea de veghe în cea de visare, aduc revelații, descoperiri ale nevăzutei părți a lucrurilor. Dintr-odată, unele detalii ne surprind și ne captează atenția.

    Incursiunea Marei înlăuntrul său și în lumea visului este o aventură a cunoașterii de sine, o încercare de introspecție. Ca Alice, din cunoscuta și îndrăgita poveste, artista coboară într-un tărâm al minunilor, căutându-se pe sine și noi seve, alte înțelesuri. „About a dream” ne recheamă în gând vorbele magului Prospero: „Suntem făcuți din plămada  viselor/ Și scurta noastră viață o întregește în somn”.

    Atrasă și influențată de cultura pop, de noile experimente și curente din domeniul complex al artelor vizuale, pictorița Mara Popa își va găsi, cu siguranță, drumul propriu în arta, vocea sa, îi doresc asta. Să descopere strada ei, care s-o poarte prin lumea cea mare.

     

     

    Fotbal/ Liga a III-a: Înfrângeri pe linie

    Weekend negru pentru divizionarele C băcăuane, care au înregistrat înfrângeri pe linie în etapa a treia. Vineri, Aerostar a fost învinsă la limită, cu 2-3 pe teren propriu de Metalul Buzău la capătul unui joc foarte disputat și interesant, în timp ce sâmbătă, FC Dinamo Bacău și CSM Bacău au suferit eșecuri la scor: 0-3 acasă, cu CSM Focșani 2007, respectiv 0-4 în deplasare, cu Șomuz Fălticeni.

    Derby-ul dintre Aerostar și Metalul Buzău și-a onorat statutul și a confirmat faptul că echipa lui Mișu Ionescu marchează cu ușurință, dar și încasează goluri la fel de facil. Practic, „aviatorii” s-au bătut singuri, gafând la toate cele trei reușite ale oaspeților și complicându-și viața în min. 67, la 2-2, atunci când, după o pasă neglijentă înapoi al lui Chirilă, Vișinar a fost nevoit să comită un fault ce i-a adus eliminarea pentru două „galbene”. Buzoienii, lideri în Seria 2, alături de CSM Râmnicu-Sărat, au condus cu 1-0, prin lovitura de cap a lui Ontel (min. 7) și 2-1, ca urmare a autogolului portarului Mocanu, care a scăpat mingea în poartă la cornerul executat în min. 37 de Tudorică.

    Gazdele au revenit de fiecare dată grație assist-urilor lui Vraciu și a reușitelor semnate de cei doi fundași centrali, Vișinar, în min, 30 și Benchea, în min. 63. Numai că, așa cum aminteam, la 2-2, „aviatorii” au rămas în inferioritate numerică, iar finalul a zâmbit Metalului. Scăpați cu fața curată la lovitura de cap din unghi a lui Vraciu, care a ocolit de puțin poarta ex-ului Dinu, Batin și compania au punctat decisiv în min. 86, prin Al. Moldovan, la o fază la care Șt. Pavel a luftat pe linia lui 16m, iar portarul Manole (intrat la pauză și evidențiat la două ocazii buzoiene) a respins în față. După fluierul final, Aerostar a mai primit o lovitură, protestele vehemente și inutile ale lui Chirilă fiind sancționate cu un cartonaș roșu.

    Astfel, Chirilă se alătură lui Vișinar pe lista suspendaților în vederea meciului de acasă din Cupa României cu divizionara secundă Csikszereda Miercurea Ciuc, care se va desfășura joi, 15 septembrie, de la ora 16.30 și nu miercuri, cum fusese programat inițial. Revenind la campionat, tot în Seria 2, FC Dinamo a fost surcalastă sâmbătă, pe „Letea”, de CSM Focșani 2007 cu 3-0 prin reușitele lui C. Petre (58), S. Săpunaru (67) și Dr. Oprea (88), în timp ce în Seria 1, CSM Bacău a cedat cu 4-0 la Fălticeni, în fața Șomuzului, golurile fiind marcate de V. Dănilă (13), R. Ciobanu (35), Julei (55) și Cârstean (90+2). De notat că victoria Șomuzului a fost singura reușită de gazde în Seria 1, așa cum succesul la limită, cu 1-0, al CSM-ului din Rămnicu-Sărat contra Limpezișului a fost unicul intrat în contul gazdelor în Seria 2.

    Seria 1

    Rezultatele etapei a treia: Csikszereda Miercurea Ciuc 2- Bucovina Rădăuți 0-0, Dante Botoșani- Foresta Suceava 1-2, Rapid Brodoc- Știința Miroslava 0-4, Viitorul Darabani- Ceahlăul Piatra Neamț 0-6, Șomuz Fălticeni- CSM Bacău 4-0.

    Programul etapei viitoare (sâmbătă, 17 septembrie, ora 17.00): Știința Miroslava- CSM Bacău, Ceahlăul- Șomuz Fălticeni, Foresta- Viitorul Darabani, Bucovina- Dante Botoșani, Rapid Brodoc- Csikszereda 2.

    Clasament: 1) Foresta 9p., 2-3) Ceahlăul și Bucovina Rădăuți- câte 7p., 4-5) Șomuz Fălticeni și Știința Miroslava- câte 6p., 6) CSM Bacău 5p., 7) Csikszereda 2 2p., 8) Dante Botoșani 1p., 9-10) Rapid Brodoc și Viitorul Darabani -0p.

    Seria 2

    Rezultatele etapei a treia: Aerostar Bacău- Metalul Buzău 2-3, CSM Rămnicu-Sărat- Voința Limpeziș 1-0, Dacia Unirea Brăila- Sporting Liești 1-4, FC Dinamo Bacău- CSM Focșani 2007 0-3, Unirea Braniștea- Viitorul Ianca 1-2.

    Programul etapei viitoare (sâmbătă, 17 septembrie, ora 17.00): CSM Focșani- Sporting Liești, Voința Limpeziș- Dacia Unirea Brăila, Viitorul Ianca- CSM Râmnicu-Sărat, Metalul Buzău- Unirea Braniștea. Duminică, 18 septembrie, ora 13.00: FC Dinamo Bacău- Aerostar.

    Clasament: 1-2) CSM Râmnicu-Sărat și Metalul Buzău câte 9p., 3-4) CSM Focșani și Aerostar câte 6p., 5-6) Unirea Braniștea și Sporting Liești câte 4p., 7-8) FC Dinamo Bacău și Viitorul Ianca câte 3p., 9-10) Voința Limpeziș și Dacia Unirea Brăila 0p.

     

    Accident cu trei victime la Buhuși

      Trei persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs la Buhuşi, în care au fost implicate două autoutilitare.

      Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, Ema Tereş, a declarat că una dintre victime a rămas încarcerată.

      „În urma accidentului au rezultat trei victime conştiente, preluate de ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. O persoană încarcerată a fost extrasă de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Buhuşi. Aceasta prezenta politraumatisme şi a fost predată Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

      Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

      VIDEO: Pompierii au dat foc unei mașini și, apoi, au stins-o

      O masina a fost incendiată în fața Palatului Administrativ din Bacău iar cei care i-au dat foc au fost chiar pompierii de la ISU si care, ulterior, au intervenit pentru a o stinge.

      „Incendiul” a fost doar o demonstrație din cadrul manifestărilor prilejuite de  Ziua Pompierilor care se sărbătorește pe 13 septembrie.

      Pompierii au simulat și intervenția cu echipament de descarcerare la un accident auto.

      Ceremonial militar-religios la 105  ani de la luptele de pe Dealul Cireșoaia

      Împlinirea a 105 ani de la eroicele lupte de pe Dealul Cireșoaia din vara anului 1917 a fost marcată, sâmbătă, 10 septembrie, în centrul Stațiunii Slănic Moldova printr-un vibrant ceremonial militar-religios. La ceremonialul la care au asistat sute de turiști aflați în stațiune, inclusiv din Republica Moldova, și locuitori ai orașului-stațiune au fost prezenți militari ai Brigăzii Mecanizată „Podu înalt”, din Iași, preoți ortodocși din Protopopiatul Onești, membri ai filialelor Cultul Eroilor din Bacău și Iași și numeroși veterani de război, alături de care au venit subprefectul Narcis Jitaru și primarul Gheorghe Baciu.

      Acum 105 ani, sute de ostași, ofițeri, subofițeri și soldați ai Regimentului 15 Infanterie au căzut la datorie pe Valea Trotușului, pe Valea Slănicului, pe dealurile Cireșoaia, Măgura și Coșna. Tradițiile de luptă ale Regimentului 15 sunt continuate, astăzi, de militarii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu înalt”.

      Ceremonialul dedicat luptelor de pe Dealul Cireșoaia este organizat din anul 2017 chiar la monumentele ridicate în arealul în care au avut loc eroicele bătălii. În acest an, însă, din cauza ploilor drumul spre vârful dealului a devenit impracticabil, iar ceremonialul a avut loc, pentru prima dată, chiar în stațiunea Slănic Moldova.

      Ceremonialul a început odată cu sosirea oficialităților, care au fost întâmpinați cu pâine și sare și cărora li s-a prezentat onorul militar. Apoi a fost intonat imnul de stat al României, după care a fost oficiat serviciul religios de preoți ortodocși aflați sub protia protopopului de Onești, dr. Ioan Bârgăoanu.

      La ceremonial au rostit alocuțiuni primarul Gheorghe Baciu, generalul (rtr) cu patru stele Vasile Jenică Apostol – președintele de onoare al Filialei Bacău a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, subprefectul Narcist Jitaru și col. Claudiu-Mădălin Tamaș – comandantul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”,.

      Șeful Statului Major al Forțelor Terestre, gl. maior Iulian Berdilă, a acordat, apoi protosinghelului Gheorghe Claudiu Constantin Panțîru, starețul Schitului „Cuviosul Eftimie cel Mare” din Târgu Ocna, și protopopului de Onești, dr. Ioan-Petru Bârgăoanu „Emblema de Merit Partener pentru apărare” clasa a III-a. Distincțiile au fost înmânate de col. Claudiu Tamaș.

      De asemenea, președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, a înmânat placheta „30 de ani de la reînființarea Filialei Bacău” primarului Gheorghe Baciu, colonelului Claudiu-Mădălin Tamaș, lt. col. Ovidiu Pădurariu, comandantului Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Jozef Pilsudski” din Piatra Neamț și președintelui Subfilialei Cultul Eroilor din Slănic Moldova, Cornel Solomon.

      La final, militarii Gărzii de onoare, de la Batalionul 634 Infanterie din Piatra Neamț, au defilat cu Drapelul de luptă, pe acordurile Muzicii militare a Garnizoanei Iași.

      La ceremonial a fost prezentă și Asociația Tradiții Militare Românești, din Bacău, condusă de col. (rtr) Stelian Cojocaru, ai cărei membri au etalat uniforme militare specifice Armatei Române din Primul Război Mondial.

      Membri ai Filialei Bacău Cultul Eroilor au depus o coroană de flori și la monumentul din Cimitirul Eroilor din orașul Slănic Moldova.

      Gheorghe Baciu: „Slănic Moldova a fost teatrul luptelor de la începutul Secolului al XX-lea, iar stațiunea a fost ocupată timp de doi ani și jumătate de armata agresoare, condusă de un general neamț. Frontul Cireșoaia-Coșna a reprezentat un teatru de luptă. Ziua de 12 septembrie 1917 a fost momentul în care s-a câștigat cea mai importantă bătălie de la noi din Primul Război Mondial și care a scurtat războiul cu cel puțin șase luni. La Cireșoaia au murit, într-o singură zi, peste 1.400 de ostași”.

       

       

      Creativitate, înainte de toate

      Când eram copil, ajungeam să mă plictisesc de vacanţa mare şi aşteptam, cu un anumit freamăt al dorinţei de a descoperi ceva nou, să înceapă şcoala. Eram nerăbdătoare să-mi revăd colegi, să ne povestim pe unde-am fost, ce-am făcut, şi să vă teancul de cărţi de pe pupitru, să le răsfoiesc, având în nări şi acum, când retrăiesc, în imaginație, acele clipe, mirosul proaspăt de cerneală tipografică. Prima zi de şcoală era o sărbătoare pentru care mă pregăteam sufleteşte, ca s-o trăiesc din plin, să mă bucur de ea. Mă duceam la școală mereu cu plăcere, iar în liceu au fost anii mei romantici. Am citit mult, lecturi libere, pe lângă cele din programă, făceam schimb de cărți cu Natașa, colega mea de bancă, și pe unele le răsfoiam, pe sub bancă, îmi amintesc acum, zâmbind în sinea mea, de „Pânza de paianjen”, de „Elevul Dima dintr-a șaptea”, dar eram la zi și cu noile apariții din literatura contemporană, de „Prins” al lui Petru Popescu, care făcuse senzație, la acea oră. Și ne aventuram și-n lecturi mai dificile (în acei ani am descoperit și am citit, cu lăcomie, mulți „grei” ai literaturii universale), comentând pe Cesare Pavese cu a lui „Meserie de a trăi”. Tempi passati!
      Acum, începutul de şcoală vine cu nelinişte, cu îngrijorări, cu efortul unor mari cheltuieli pentru părinţi, cu teamă pentru elevi, care nu ştiu niciodată ce schimbări abrupte îi mai aşteaptă într-un sistem bramburit de atâtea ori. Și cu foarte multe discursuri pe un ton festivist. Deși lucrurile nu stau deloc bine în sistemul nostru de învățământ. E foarte puțin loc pentru găsirea de noi metode şi mijloace de a face studiul plăcut copiilor. Oricum, în învăţământul românesc se vorbeşte mult despre reformă, dar e pură vorbărie, pentru că nu se face mai nimic la modul concret. Doar nişte cârpeli, pe ici, pe colo, și acelea neinspirate, schimbări de formă şi nu de fond. Cea mai importantă schimbare ar fi cea care ar pune accentul pe creativitate. Asta pentru a-i deprinde pe copii să gândească liber şi să se adapteze rapid la mulţimea de schimbări din lumea contemporană, unele năvălind peste noi cu o viteză ameţitoare. Ca ei să poată ţine pasul cu acestea, înseamnă să aibă o minte mobilă, să găsească soluţii la problemele ivite, să improvizeze chiar, acolo unde este cazul, sub imperativul urgenţei. În situaţii nou create este puţin probabil să te ajute acele cunoştinţe cu răspunsuri de-a gata din programele şcolare supraîncărcate cu lucruri depăşite, perfect inutile. De aceea, nimic nu este mai important decât să încurajezi la copii elementul de creativitate, „cel mai mare dar al inteligenţei umane”, incluzând şi sentimentele, intuiţia, imaginaţia. Aşa cum, la fel de important este să-i înveţi pe copii să comunice, prin joc şi alte modalităţi atractive, să-i deprinzi să asculte atent, să se exprime clar, îngrijit, să fie toleranţi şi să colaboreze între ei, să se ajute, să fie deschişi şi prietenoşi. Să-i familiarizeze cu noţiunea de voluntariat şi cu necesitatea acestuia, să-i motiveze ca să ştie cât mai multe lucruri, să aibă curiozitate epistemică şi să se poarte mai bine în societate, să fie de folos comunității în care trăiesc. Să fie empatici.
      Mi se pare că, lucrul cel mai important pentru profesori (care nu sunt activiști, „agenți ai schimbării”, după noul limbaj de lemn, ci pedagogi) ar fi să cultive umanitatea din învățăceii lor. S-o dezvolte, s-o crească, s-o îmbogățească. Sigur că este nevoie de cunoașterea noilor tehnologii într-o lume din ce în ce mai digitalizată, dar nimic nu trebuie să fie deasupra imperativului dezvoltării potențialului uman, descătușării puterilor creatoare ale omului, ca ființă gânditoare.
      Carmen MIHALACHE

      ,,Chiar și un ceas stricat are dreptate de două ori pe zi”

      La deschiderea cursurilor școlare m-a izbit din nou zisa acestei ciudate ființe teleportată din Jurásic și proțăpită de-a dreptul în fotoliul Educației: „Nu are legătură toaleta-n curte cu calitatea educației“. Cosmetizată în fel și chip de manipulatorii politici, această entitate bizară care creează iluzia c-ar aparține contemporaneității, a ars pur și simplu milenii întregi de civilizație, aruncând istorica lor cenușă la coș, și ne predă cursuri de igienă și educație. Când a evadat din mezozoicul târziu, ai lui, ca să scape de el, i-au dat cadou, la mișto, un papirus încropit din piele jupuită de pe coada unui dinozaur muribund, pe care scria că ar fi înțelept, iar el chiar a luat în serios acele hieroglife ciudate. Dacă înțelepția l-ar fi locuit, ar fi tras cu ochiul către civilizații mai apropiate de el și ar fi descoperit că unul dintre cele mai simple tipuri de toalete a fost inventat în Mesopotamia, spre sfârșitul mileniului al patrulea î.Hr. Pe la anul 3100 î.Hr., în Egiptul Antic, o toaleta de interior era un simbol al civilizației autentice și avuției. Din cărțile de istorie ale anului 1700 î.H. ar fi aflat că prima toaletă cu rezervor de apă funcționa deja în Palatul din Knossos de pe Insula Creta. Ar fi putut, dacă ar fi fost prieten cu gâdiliciul curiozității, să-i admire și pe scoțienii anului 3000 î.H., din așezarea neolitică Skara Brae, cei care spun că le revine onoarea inventării toaletei cu apă. Grecii perioadei elenistice l-ar fi putut informa, dacă ar fi avut aplecare către lectură, că ei au introdus toaleta și în casele membrilor clasei de mijloc. Sau, măcar, dacă ar fi avut curiozitatea să vizioneze thrillerul  acela deja vechișor când el a făcut cunoștință cu Terra, Psycho, pelicula de la Hollywood (1960), a lui Alfred Hitchcock, ar fi putut vedea o toaletă și și-ar fi format măcar o vagă opinie despre importanța sa. Dar Jurassic Park, peliculă de factură științifico-fantastică trimisă în lume de Steven Spielberg (1993), cea care, răscolindu-i amintiri prime, sigur l-a invitat la vizionare, nici aceasta nu i-a atras atenția asupra toaletei de interior?
      Debandada asta din capul căreia a țâșnit inepția aceasta –„Nu are legătură toaleta-n curte cu calitatea educației“ – îmi aduce aminte de ,,Inimă de câine”, romanul lui Mihail Bulgakov, în care citim: ,,Dacă intrând în toaletă voi începe, mă iertați de expresie, să-mi fac nevoile pe jos, şi acelaşi lucru îl vor face Zina şi Daria Petrovna, în toaletă se va instala debandada. Ca atare, (de fapt) debandada nu este în closete, ci în capul oamenilor”. ,,Inimă de câine” ar putea constitui bibliografie obligatorie pentru ex-jurasicianul nostru, ca și celebra antologie de la Radio Erevan: ,,Ascultător: De e ce origine este stepul? Radio Erevan: Stepul este de origine sovietică. Stepan Stepanovici Stiopa stătea în stepă, avea 13 copii şi o singură toaletă”. Dar dacă lecturile recomandate până acum sunt criptate cumva… kantian, îi recomandăm sadoveniana ,,Dumbrava minunată”, la care au acces și pruncii: ,,Văzând împotrivirea ei de la început, bietul Jorj căzuse bolnav. A trebuit să cedeze; şi la nuntă avea o toaletă aşa de frumoasă, aşa de elegantă, încât o invidiau toate prietenele”. Amintim pentru același teleportat că, acum vreo opt ani, sculptorul italian Maurizio Cattelan a realizat un closet din aur de 18 carate, pe care l-a expus în celebrul muzeu Guggenheim, din New York. Reprezentanții muzeului, care au finanțat opera, au opinat că aceasta invocă visul american, transformând un obiect extravagant într-unul accesibil oricui. Astăzi, cred că ingeniosul italian a creat povestea asta doar pentru a-i bate obrazul zicătorului nostru de absurdități. Dar pentru că mă bate gândul că asemenea subtilități artistice nu sunt accesibile celor care cred că între toaleta din curte și educație nu este nicio legătură, amintesc și vorbele care circulă vesel în noul folclor: ,,Când trebuie să te decizi pe cine votezi, trebuie să faci ca atunci când te duci la o toaletă publică şi cauţi closetul mai puţin murdar!”
      Chiar merită un asemenea om atâta atenție? Merită, cred. L-ați ascultat? Eu, de câte ori îl ascult, îmi amintesc de o replică din celebrul film The Imitation Game: ,,Chiar și un ceas stricat are dreptate de două ori pe zi”. Domnul în cauză e mai rău decât un ceas stricat: n-are dreptate niciodată. Nici măcar atunci când recunoaște, puțin sofisticat, alintându-se, că este un ministru slab, ineficient, nepriceput. În fapt, este înfiorător de slab.

      Nașterea Maicii Domnului și Împărăția Sfintei Cruci

      Calendarul lunii septembrie ne dezvăluie, întru începutul său, două praznice dătătoare de ton duhovnicesc: Nașterea Maicii Domnului și Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. Pentru a putea înțelege curajul dreptului Ioachim, răbdarea sfintei Ana, cuvântul de răspuns la chemarea Arhanghelului Gavriil, icoana echilibrului Duhului Sfânt într-o lume ce pare a merge spre pieire, dar și vestea adusă întregii umanități: că mai este posibilă mântuirea.
      Ceea ce prăznuim acum este logica gândirii lui Dumnezeu. Fecioara Maria se naște tocmai pentru a se împlini Scriptura și toate prorocirile ce-L privesc pe Hristos, Domnul. Care nu avea sens în Întruparea Sa, dacă nu lua chip omenesc. Dacă nu asuma trupul nostru, absorbind distanța dintre Cer și pământ. Înaintea căderii protopărinților Adam și Eva, omul putea să urce la Cer. După cădere, însă, doar Cerul mai putea să coboare la om, pentru că umanitatea se îndepărtase prea mult de Dumnezeu. Iar Maica se face tocmai scară și lumină binecuvântată a venirii Fiului. Prin ea, Domnul Se face Fratele nostru! Se coboară! Ne vorbește! Nu poate glăsui cineva despre Dumnezeu mai bine decât Cel care vine de la Dumnezeu. Nu se urcă nimeni la Cer, decât Cel care S-a pogorât din Cer. Când îi răspunde fariseului Nicodim, cu aceste cuvinte, Mântuitorul face o profeție (Ioan 3, 13-17). Declarând, că se înalță la Cer doar Cel care se pogoară din Cer, generează prevestirea patimilor și înălțării Sale. Dezvăluie, în mod străveziu, imaginea deplină a puterii comuniunii. Înălțarea Sa, ca om la Tatăl, condiționată de starea de jertfă, prin Cruce, înseamnă deschiderea omului pentru intrarea Tatălui, în sensul restabilirii unității dintre pământ și Cer. Crucea de aceea este necesară pentru comuniune. Jertfa Crucii și moartea, prin modul în care au fost asumate și învinse de către Domnul, sunt animate de tendința după unitate. Este renunțare la Sine, de dragul omului, este uitare de Sine, din iubire față de umanitate.
      Înveșmântată în Lumină, Minune și Taină, Maica Domnului ne face cunoscută o chemare ca nicio alta de până acum: aceea de a veni la Cruce, dar a nu ne teme de Cruce! De a înțelege că jertfa vieții noastre nu poate primi sens decât în Crucea Golgotei! Să luăm aminte!

      Inspector scolar,
      pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

      „Ziua Limbii Române ar trebui să fie în fiecare zi” (I)

      Nimic nou

      Nu e prima oară când aud vorba aceasta, cu totul îndreptăţită, dar acum dau numele celui care a rostit-o cu un năduf aparte şi cu un argument în versuri: „Ce-o fi totuşi «novlangue»/ şi cum se traduce?/ Nu cumva e vestita/ limbă de lemn?” (Constantin Juncu, „Novlimba”, în vol. „Povestea cărţilor minore”, 2021) 

      Ziua Limbii Române, la ea acasă, în mai multe episoade

      1. Parcul Central din Chişinău

      E prima oară când mă aflu de 31 August în Republica Moldova, acolo de unde a plecat sărbătoarea naţională „Limba noastră cea română” (din 1994, denumirea sărbătorii a fost schimbată în „Limba noastră”). I-am ascultat în Parcul Central pe Teo Chiriac, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, pe poetul Arcadie Suceveanu (care a reamintit că nu e potrivit genericul „Limba noastră cea română”; articolul demonstrativ „cea” riscă să… demonstreze că există cel puţin încă o limbă oficială) şi pe scriitorul Vladimir Beşleagă, care la 91 de ani apără, în discursuri fulminante, drepturile limbii române ca un flăcău pe câmpul de luptă. Din repertoriul Doinei şi lui Ion Aldea-Teodorovici am ascultat cântece interpretate de fiul celor doi şi de elevi ai liceului care le poartă numele.

      2. Aleea clasicilor

      O atmosferă de sărbătoare era pretutindeni, înainte de toate în inimile basarabenilor. Cântau cu cei de pe scenă „Pentru limba noastră” (în gând mi-am spus că rubrica din Revista „Ateneu” este numită astfel la sugestia versurilor lui Grigore Vieru), fluturau steguleţe tricolore şi îşi etalau frumoasele cămăşi naţionale. Am păşit apoi pe aleea cu statui ca să remarc mulţimea de flori proaspete depuse la bustul lui Grigore Vieru în primul rând, dar şi la cel al lui Eminescu, Vasile Alecsandri (pe o placă alăturată scria data naşterii, la Bacău: 14.06.1818) etc. Poate singurul monument lipsit de flori a fost cel al lui George Bacovia. Toamna a avut însă grijă să aşeze pe una dintre treptele soclului o frunză galbenă (am fotografiat-o). 

      3. Academia de Ştiinţe a Moldovei

      Înființată în 1946, AȘM este organul coordonator al limbii române în Republica Moldova. S-a văzut aceasta în decursul unui dublu eveniment: decernarea titlului de Membru de onoare al Academiei de de Ştiinţe a Moldovei academicienilor Răzvan Theodorescu şi Theodor Codreanu, respectiv omagierea academicianului Mihai Cimpoi, la 80 de ani. Fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova s-a bucurat să vadă băcăuani (Dumitru Brăneanu i-a oferit o frumoasă icoană înfăţişându-i pe arhanghelii Mihail şi Gavriil, din partea filialei băcăuane a Uniunii Scriitorilor din România). 

      4. Saloanele Moldovei

      Într-un veritabil maraton, am cuprins şi cea de-a XXXII-a ediţie a celei mai longevive manifestări artistice din cele două ţări-surori. Şi noi veneam de acasă acasă…

       

      Noi continuăm să pacătuim, iar Dumnezeu continuă să ne ierte

      Într-o după-amiază ploioasă, o doamnă traversa cu maşina una din străzile principale ale oraşului. Dintr-o dată, fiul care stătea pe scaunul de lângă ea îi spuse: „Ştii mamă, mi-a venit ceva în minte”. Curioasă, femeia îl întrebă : „La ce te-ai gândit?” „Ploaia este ca şi păcatul, iar ştergătoarele de parbriz sunt ca Dumnezeu care ne iartă păcatele”. După ce îşi reveni din uimire, mama îl întrebă: „Şi ai observat că ploaia continuă să cadă? Ce însemnă aceasta după părerea ta?” Copilul nu ezită o clipă şi răspunse: „Noi continuăm să păcătuim, iar Dumnezeu continuă să ne ierte”.
      Nu există nici o carte în care să ne fie scrise păcatele. Dumnezeu nu ţine niciun registru, nicio evidență şi nu cunoaște acel ambiguu „te iert, dar nu te uit!”. El ne vede în clipa de faţă şi ne învăluie cu o iubire necondiționată. De la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, el cunoaşte felul nostru de a fi, cuvintele şi gândurile noastre, proiectele şi căile pe care ne aflăm, ştie refugiile şi adăposturile noastre, lamentațiile şi strigătele de bucurie, căderile şi reușitele noastre. Căci îşi coboară privirea până în adâncul sentimentelor noastre și nimic nu-i scapă.
      Este adevărat că atunci când ne înglodăm în păcate firul care ne leagă de Dumnezeu se rupe. Însă când ne căim pentru vina noastră, Dumnezeu face un nod firului care astfel se scurtează. Din iertare în iertare ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, a cărui milostivire pășește dincolo de pragul corectitudinii şi al înţelegerii umane. Corectitudinea ne ţine la suprafaţă, dar nu ne poate salva. Dacă dreptatea lui Dumnezeu ar fi ca dreptatea umană, am fi cu toţii condamnaţi, deoarece niciunul dintre noi nu ar fi găsit nevinovat. Suntem prinşi într-o plasă a greşelilor făcute unii faţă de alţii, şi nu putem scăpa cerând ceea ce noi considerăm că este „drept”, deoarece celălalt pe bună dreptate poate să ne judece la rândul lui aşa cum l-am judecat noi pe el. De aceea, avem nevoie să fim mai mult decât „corecţi” cu ceilalţi, avem nevoie de a ierta şi de a căuta iertarea. Dăruind iertare, vei fi iertat! Ce ne costă să iertăm? Ce pierdem? Orgoliul…
      Pr. Richardo-Dominic Baciu

      Acoperișul unui bloc de pe strada Alecu Russo a fost dat jos de furtună

        Furtuna care s-a abătut în această seara peste Bacău a luat pe sus acoperișul unui bloc de pe strada Alecu Russo și l-a aruncat la pamânt. În cadere, elemente ale acoperișului au avariat un autoturism.

        Pompierii au intervenit pentru a degaja resturile acoperișului.

        Deasemenea, pompierii au intervenit, tot în această seară, pe strada Bicaz, unde a fosr inundat un demisol.