duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1143

Monarhia britanică de vitrină și pseudorepublica europeană

Dintotdeauna invidiați și puțin disprețuiți dincoace de Canalul Mânecii, britanicii au revenit în „splendida izolare” cu Brexit-ul aparent surprinzător. Moartea reginei Elisabeta a II-a i-a făcut puțintel mai simpatici continentalilor, care – cu mic, cu mare – și-au adus aminte că au nevoie de simboluri publice. De la Paris la Moscova (cu popas obligatoriu la Bruxelles!!!) e inflație de lideri mediocri, antipatici și rupți de realitate.

Așa că asistăm la un cor de boceli pline de epitete exagerate la adresa celei care a privit cu îngăduință ușor zeflemitoare zbaterile europene, în frunte cu a sa Uniune. Bineînțeles, televiziunile deprofesionalizate și Internetul plin de tâmpiței dau tonul și alimentează show-ul îndoliat, în timp ce problemele cu adevărat grave sunt „rezolvate” cu bâjbâieli birocratice de Casa Republicană Europeană de la Bruxelles.

Fosta regină și noul rege (cu întreg alaiul de nepoți și strănepoți) i-au cam luat fața foarte prezentului mediatic Zelenski Întâiul al Ucrainei, cel care a jonglat cu lamentările, avertismentele și chiar amenințările către Vestul care nu-l ajută suficient, după părerea lui. Desigur, agresiunea barbară a Rusiei este o realitate care ar trebui să dea fiori unei Europe neputincioase, subjugată laș gazelor ieftine furnizate de Putin. Dar scuză asta apelurile șefilor Uniunii și țărilor bogate care ne cer acum să ne sacrificăm în numele victoriei împotriva dușmanului cu care ei se pupau în bot până mai ieri? Sincer, nu m-aș pune pe același picior cu muncitorul german care are un salariu de vreo 3.000 de euro și nici cu fermierul francez care încasează subvenție triplă față de agricultorul român.

După ce-și vor îngropa regina și-l vor mirui pe Charles cel proprietar în Transilvania, englezii vor trăi în continuare bine, chiar dacă nu vor mai huzuri. Dinspre Ucraina se anunță succese militare incredibile, cu ajutorul armelor americane și a nepriceperii generalilor ruși. Depozitele de gaze natural ale Europei sunt aproape pline-ochi și nu vor fi probleme la iarnă, cel puțin asta trâmbițează toate guvernele Uniunii. Criza alimentară ar fi probabilă, dar puțin posibilă, după cum gângurește ONU, o organizație mai slabă chiar decât UE, dacă asta e posibil.

Deci, totul va fi bine, de ce să ne mai îngrijorăm degeaba? Poate din cauză că omenirea e condusă de cea mai impotent-nepricepută clasă politică din ultimii 70-80 de ani? Sau de lipsa ideilor cu adevărat noi, care să ne treacă omenește peste pârleazul unui mileniu III dezlânat și egoist?

Se agită apele în Balcani

Să lăsăm puțin războiul din Ucraina să se liniștească și să vedem ce se mai întâmplă prin zona noastră. Lucrurile se precipită atât în Kosovo, cât și în Bosnia dar și în Grecia.

În vreme ce  oficialii europeni au încercat încă o dată să facă presiuni asupra președintelui sărb pentru a recunoaşte Kosovo, Finlanda și Anglia au crescut numărul personalului KFOR. Oficial, pentru a participa la exerciții în perioada 27 septembrie – 2 noiembrie. Totuși, anul trecut, a sosit batalionul regal al Gurkha tot pentru niște exerciții, care nu a mai plecat. Iar în vreme ce trupele KFOR își sporesc prezența în zonă, forțele de securitate din Kosovo încep să se joace de-a șoarecele și pisica cu sârbii. Albanezii kosovari au început să patruleze oficial pe lacul de acumulare Gazivode, aflat în proporție de 2/3 pe teritoriul Serbiei. Patrulele kosovare pe lac încalcă acordurile semnate acum zece ani, potrivit cărora lacul ar fi trebuit să fie sub controlul Comunității Municipalităților Sârbe. Dar, în ciuda acordurilor, această comunitate nu a fost niciodată creată de autoritătile kosovare.

Între timp, mai încolo, în Bosnia și Herțegovina, se pregătește sosirea trupelor NATO. Se zvonește că autoritătile au fost deja informate de acest lucru, mai ales că mandatul forței de menținere a păcii – EUFOR –  expiră pe 3 noiembrie și ar trebui reînnoit. Dacă înainte de acel moment Consiliul de Securitate al ONU, în care Rusia are drept de veto, nu adoptă o nouă rezoluție privind prelungirea mandatului, unitățile EUFOR nu vor mai avea voie să rămână în țară. Și atunci e foarte posibil ca NATO să le înlocuiască.

Turcii bagă și ei capul în poză. După ce a plecat de la Belgrad declarând dregoste eternă Serbiei, președintele Erdogan a spus că țara trebuie să recunoască Kosovo. Poate nu întâmplător Turcia pregătește și înarmează forțele de securitate din Kosovo și sprijină aderarea teritoriului la diferite organizații internaționale. Ajuns în Croația, unde a inaugurat o moschee în orașul Sisak, salutul președintelui Erdogan a stârnit mirări. „Turcia nu și-a uitat niciodată frații, cu care împărtășim o istorie și o geografie comune, precum și legături culturale”, a spus el. Erdogan nu a uitat nici de Bosnia, propunând, din nou, ca Turcia să joace un rol de mediator între cele trei comunități, deși este cunoscut sprijinul acordat de Ankara musulmanilor bosniaci, inclusiv celor radicali.

În ceea ce privește relațiile dintre Turcia și Grecia, acestea au căzut, din nou, după ce Turcia a sărbătorit 100 de ani de la „eliberarea” Izmirului. Evenimentul, însă, este cunoscut în istorie sub numele de „Catastrofa din Smirna”: după recucerirea orașului de către turci, a izbucnit un incendiu în care a murit un număr cuprins între 10.000 și 100.000 de persoane – greci și armeni. Mulți greci au murit împinși de soldații turci în apele Mării Egee. Iată de ce sărbătorirea „eliberării” Izmirului a născut controverse, mai ales că autoritățile turcești au pregătit ecusoane speciale pentru forțele aeriene. Pe acestea apare un grec cățărat pe coadă unui F15 care se scufundă după ce a fost doborât de aviația turcă, textul care însoțește imaginea fiind „Oferim lecții gratuite de înot din 1922”.

Omul și lemnul își dau întâlnire la Măgirești

    Primăria comunei Măgirești și echipa proiectului „Plantăm fapte bune în România” a Asociației EcoAssist ne invită la conferința „Omul și lemnul: o relație de o viață”. Evenimentul – ne anunță primarul ing. Câdă Ionică – va avea loc pe 16 septembrie, la Centrul de cultură tradițională „Gospodăria Țărănească” din str. Pr. Ion Cojan nr. 8 din Măgirești.

    Manifestarea va fi deschisă la ora 11,00 de primarul comunei și de Marin Toma, președintele proiectului „Plantăm fapte bune în România.

    Expunerile care vor urma vor fi „Lemnul: material și sursă de informații” (conf, univ. dr. ing. Cătălin Roibu), „Case de lemn. Tradiție și inovație” (șef de lucrări univ. dr. arh. Corduban Călin), „Reciclarea lemnului și moduri de valorificare a deșeurilor de lemn” (prof. univ. dr. ing. Adrian Timofte), „Punerea în siguranță a bisericilor de lemn în stare gravă de degradare” (Tudor Bonta, Ambulanța pentru Monumente, Sălaj; Facultatea de Protecția Mediului Oradea) și „Sămânță, păduri, lemn și finanțarea lor” (șef de lucrări univ. dr. ing. Mihai Enescu, Facultatea de Agricultură București).

     

    Karting/ CN: În așteptarea asaltului final

    Circuitul „Speed Park” din Bacău  a gzăduit la finalul săptămânii trecute etapa a cincea a Campionatului Național de Karting FRK. A fost penultimul concurs înainte de asaltul final la titlurile de campioni ce se va derula luna viitoare, la București.

    Și această a doua etapă băcăuană a Naționalelor a înregistrat un număr însemnat de piloți (peste o sută), clasa regină din acest punct de vedere fiind KZ2, cu 24 de competitori, urmată de Mini 60, cu 20. Interesant este că doar la trei clase de concurs nu am avut punctaj maximum, iar la două dintre acestea, fruntașii au avut același număr de puncte: David Cosma Cristofor și David Ștefan Drăgan la OKJ, iar Tomi Drăgan și Martin Bekov la Senior Rotax.

    În rest, câștigătorii de etapă au avut grijă să-și adjudece ambele manșe finale de duminică: Matei Popescu la Micro Rotax, Ilya Gaza la Pufo, Bogdan Cosma Cristofor la Mini 60, Darius Constantin Ispas la Promo BB, Eric Cristian Enache la Junior Rotax și Darius Lucian Babaioana.

    În ceea ce le privește pe gazdele de la BRT, acestea au avut reprezentanți pe podium la clasele mici. Marc Moia s-a poziționat al doilea la Pufo, la fel făcând și Teodor Vasâlca la Promo BB, acolo unde un alt pilot BRT, Nikita Nectarie Borțov și-a trecut în cont un loc 3.

    Așa cum aminteam, luna viitoare, mai exact pe 7-9 octombrie va avea loc, la București, ultima etapă a anului, cea care va definitiva și ierarhiile CN FRK 2022.

    Clasamentele etapei

    Micro Rotax: 1) Matei Popescu 50p., 2) Patrick Andrei Mărgescu 40p., 3) Igor Răcianu 32p.

    Pufo: 1) Ilya Gaza 50p., 2) Marc Alexandru Moia 40p., 3) Robert Ștefan Pulbere 29p.

    Mini Rotax: 1) Cristian Ștefan Velciu 45p., 2) Ciprian Tudor Ioniță 41p., 3) Cristian Popa Comăniciu 33p.

    Mini 60: 1) Bogdan Cosma Cristofor 50p., 2) Ioan Tudor Jercan 40p., 3) Andrei Dominic Șuțu 32p.

    Promo BB: 1) Darius Constantin Ispas 50p., 2) Teodor Vasâlca 40p., 3-4) Nikita Potetuiev, Nikita Nectarie Borțov- câte 29p.

    Junior Rotax: 1) Eric Cristian Enache 50p., 2) Istvan Dezso 36p., 3) Mircea Marco Pătru 31p.

    OKJ: 1) David Cosma Cristofor 45p., 2) David Ștefan Drăgan 45p., 3) Lev Krutogolov 32p.

    Senior Rotax: 1) Tomi Drăgan 45p., 2) Martin Bekov 45p., 3) Alexandru Bolțașu 32p.

    KZ2: 1) Darius Lucian Babaioana 50p., 2) Andrei Ștefan Constantin 33p., 3) Octavian Cristache 27p.

    Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: I-am condus, dar nu i-am răpus

    CSM Bacău a pierdut cu 22-25 (14-12) în fața Stelei o partidă în care, timp de 51 de minute, tabela a fost de partea echipei antrenate de Sandu Iacob

    Duminică, în etapa a treia a Ligii Zimbrilor la handbal masculin, CSM Bacău a primit vizita Stelei. „CSMeii” au dominat în mare parte întâlnirea, însă suita de greșeli din repriza secundă și forcing-ul de final al Stelei au făcut ca victoria să revină oaspeților, cu 25-22. Echipa lui Sandu Iacob rămâne cu startul foarte bun de meci (5-1 și 6-2), cu faptul că, până în min. 51 Steaua nu a condus nici măcar o dată, dar și cu regretul că putea obține mai mult.

    Din păcate, în primele 24 de minute din partea secundă, băcăuanii nu au marcat decât patru goluri, consecință a lipsei de luciditate și pe faza de construcție, nu doar în cea de finalizare. Iar când, în min. 36, au înscris, prin Ushal, golul de 18-15 ce ar fi dat, cu siguranță, un alt curs întâlnirii, reușita a fost anulată de arbitri, care au considerat că, în prealabil, Gabi Bujor a șutat în fața portarului stelist.

    Anularea golului și eliminarea pentru două minute a lui G. Bujor a tăiat elanul gazdelor și a dat aripi Stelei, care a întors de la 15-17 la 20-18 în minutul 53, netezindu-și astfel drumul spre victorie. Deși învinsă, CSM Bacău a cules la final aplauzele fanilor, aplauze care răsplătesc o echipă ce promite un campionat la un cu totul alt nivel față de sezoanele precedente.

    CSM Bacău: Grigoraș- Belchite 7 goluri, G. Bujor 4, Serhel 3, Ushal 3, Ivășchescu 2, Rotaru 1, M. Bujor 1, Ganchev 1, Coric, Dobrincu. Celelalte rezultate: Dinamo- Poli Timișoara 39-29, HC Buzău 2012- CSM Odorheiul Secuiesc 29-22, CSM București- CSU din Suceava 38-33, CSM Constanța- CSM Oradea 33-25, Potaissa Turda- CSM Focșani 2007 23-25, CSM Vaslui- Minaur Baia Mare 22-32. Sâmbătă, 17 septembrie, în etapa a patra, CSM Bacău, ocupanta locului 7, cu 3 puncte, va evolua pe terenul celor de la CSM Oradea.

    Handbal feminin/ Divizia A: Una caldă, alta rece

    La finalul săptămânii trecute a pornit la drum ediția 2022-2023 a Diviziei A la handbal feminin. Sâmbătă, Sala Sporturilor din Bacău a găzduit meciurile celor două echipe băcăuane repartizate în Seria B: CSM și Știința.

    La debutul absolut pe scena senioarelor, „CSMeoaicele” s-au impus cu 26-24 (14-10) în fața celor de la CSM Făgăraș, antrenorii Costel Petrea și Adi Brezan utilizând următoarea formulă de echipă: Sofron, Bordeianu- Daria Bârsan 11 goluri, Dany Bârsan 6, Hermeziu 4, Todeilă 2, Carp 2, Motriuc 1, Butnariu, Ungureanu, Poiană-Țârdea, Măgirescu.

    Duș rece în schimb pentru Știința, surclasată cu 48-16 (21-10) de Corona Brașov. Având-o pe bancă pe Geanina Uricaru, Știința a mizat pe garnitura: Uricaru, Vântu- Pădurariu 5 goluri, Bucă 5, Brașovianu 4, Cocu 1, Rău 1, Bracău, Ghiunghiuș, Ghența. Celelalte rezultate: CSM Roman- CNE Sfântu-Gheorghe 18-23, HCF Piatra Neamț- CSM Iași 2020 20-16, HC Harghita- CSM Galați 2 25-23.

    Runda viitoare, programată pe 17 septembrie, CSM Bacău va evolua pe terenul celor de la HC Harghita, în timp ce Știința va juca la Făgăraș.

     

    Cu ce prețuri vinde Direcția Silvică Bacău lemnul de foc pentru populație?

    „Încălzirea locuințelor în timpul sezonului rece 2022/2023 este un obiectiv prioritar pentru noi, mai ales în contextul complicat pe care îl traversăm: alături de conducerea Direcției Silvice Bacău, am pus la punct un plan de scoatere la vânzare a lemnului destinat încălzirii locuințelor, prin intermediul celor 14 ocoale silvice teritoriale”, a declarat prefectul județului Bacău, Lucian Bogdănel.

    Persoanele interesate pot depune solicitări la ocolul silvic sau la primărie.

    Prețurile de valorificare a lemnului de foc – în funcție de specie, sortiment și condiții de livrare – sunt prezentate detaliat pe site-ul internet al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva (la secțiunea publicitate anunțuri), precum și la sediile primăriilor și ocoalelor silvice menționate.

    Volumul de lemn pe stoc se află într-o continuă dinamică, în funcție de ritmul de exploatare și valorificare a acestuia, cantitatea de lemn scoasă la vânzare urmând să fie mult mai mare pe parcursul întregului sezon.

    Instituția Prefectului – Județul Bacău derulează, în prezent, o comunicare intensă atât cu Garda Forestieră, cât și cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru identificarea unei soluții legal aplicabile în cazul moștenitorilor de fond forestier care nu au dezbătută succesiunea și, pe cale de consecință, se află în imposibilitatea de a beneficia de material lemnos de pe respectivele suprafețe (în condițiile prevăzute de Codul Silvic).

    Regăsiți în imaginile alăturate lista ocoalelor silvice (cu datele de contact ale acestora), precum și politica de prețuri la vânzarea directă a materialului lemnos, practicată de Direcția Silvică Bacău (prețurile includ TVA).

    „Rog respectuos primarii arondați ocoalelor silvice teritoriale să vină în sprijinul cetățenilor care doresc să achiziționeze lemn prin intermediul Direcției Silvice și, acolo unde posibilitățile logistice sunt deficitare (sau, pur și simplu, nu există), să se implice în asigurarea transportului lemnului de foc, astfel încât acesta să ajungă – în timp util – în casele oamenilor”, a mai declarat prefectul județului.

    Consiliul Județean: Au fost semnate contractele de finațări nerambursabile

      Astăzi, au fost semnate contractele pentru acordarea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, destinate activităților non-profit de interes general, în baza Legii 350/ 2005.

      În premieră la nivel național, aceste proiecte au fost depuse pe o platformă electronică iar evaluarea și aprobarea celor eligibile a fost făcută de către specialiștii din cadrul Consiliului Județean Bacău tot în format digital.

      Prin digitalizarea procedurilor administrative, orice demers privind alocarea de fonduri publice este transparent și obiectiv.

      A fost acordată o finanțare totală de aprox. 1.1 milioane lei repartizată celor 18 contracte prin care se finanțează următoarele tipuri de activități care se vor derula până pe 9 decembrie 2022, fiecare în funcție de activitățile prevăzute:

      📌 10 proiecte culturale, în valoare de 299.897 lei
      📌 5 proiecte sociale, în valoare de 699.353 lei
      📌 3 proiecte ce vizează acțiuni pentru tineret, în valoare de 118.921 lei.

      „Îmi exprim convingerea că, prin sistemul de evaluare digital, coroborat cu o strânsă legătură între beneficiari și Consiliul Județean, din acest an vom înregistra un progres în derularea acestor programe deosebit de importante pentru comunitate și vom finanța un număr cât mai mare de proiecte.

      Îi voi sprijini pe beneficiari, astfel încât, implementarea tuturor proiectelor să fie făcută în mod corect. În cele 3 domenii- cultural, social, tineret- se pot dezvolta extrem de multe activități în beneficiul comunității.

      În acest sens, echipa din cadrul Consiliului Județean va acorda sprijinul necesar și va manageria derularea activităților astfel încât materializarea acestor proiecte să corespundă așteptărilor și cerințelor băcăuanilor”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

      VIDEO: Poliția locala a filmat cetățenii care au aruncat gunoaie la marginea Bacăului

      Imaginile prezentate surprind câteva exemple de acțiuni ce au avut loc în luna august și septembrie 2022, când persoane cu domiciliul în comunele limitrofe ale municipiului Bacău au adus și depozitat deșeuri în amestec, textile, deșeuri provenite din dezmembrări sau din construcții, la punctele de colectare a deșeurilor din zonele de periferie ale municipiului Bacău.

      Pentru persoanele în cauză polițiștii locali au luat măsuri de sancționare contravențională conform prevederilor legale, dar și complementare. Cei surprinși au fost obligați să ridice deșeurile depuse la platformă în vederea depozitării lor la platformele aflate în localitățile de domiciliu.

      „Menționăm că, de la începutul anului până în prezent, polițiștii locali au aplicat peste 240 de sancțiuni contravenționale pentru abateri cu privire la abandonarea deșeurilor, depozitarea necorespunzătoare a acestora, curățenie, etc., în valoare de peste 102.900 lei”, se arată într-un comunicat alPoliției locale.

      Se asfaltează DN 11 Onești Sănduleni – VIDEO

        Direcția Regională de Drumuri și Posuri Iași anunță că pe pe DN 11, Onești – Sănduleni, se aștern straturi bituminoase.

        Traficul în zona de lucrări se desfășoară alternativ, pe un sens, dirijat de piloți.

        Recomandarea pentru conducătorii auto este de a circula cu atenție și cu respectarea semnalizării instituite în zona de lucrări! (imagini din zona localității Brătila)

        Țigări de contrabandă confiscate de polițiștii locali

          Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, aflați în zona Pieței Centrale, au interceptat-o pe numita O. R. în vârstă de 37 ani, din Republica Moldova, asupra căreia, în urma controlului corporal, au fost găsite un număr de 10 pachete de țigări netimbrate și fără documente de proveniență.

          Polițiștii locali au aplicat măsurile legale, de sancționare și confiscare a pachetelor de țigări, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

          De la începutul anului până în prezent polițiștii locali au efectuat 28 activități de confiscare, ocazie cu care au fost ridicare în vederea confiscării peste 11.200 țigarete.

          „Pe această cale, recomandăm tuturor cetățenilor să nu cumpere astfel de produse, întrucât vor încuraja fenomenul comerțului ilegal și își vor pune în pericol sănătatea, atât timp cât, asupra mărfii nu există un control legal”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Bacău.

          Volei feminin/ Divizia A1: CSM- Știința Bacău a început pregătirile

          11 jucătoare noi se află la dispoziția staff-ului format din antrenorii Ciprian Dărnescu, Vicențiu Dumitrescu și Crina Bălțatu și supravegheat de managerul Florin Grapă

          După o vară petrecută sub semnul incertitudinilor, voleiul feminin băcăuan trage, în sfârșit, aer în plămâni. Și respiră ușurat: echipa fanion Știința își continuă parcursul în A1. O face sub o nouă denumire, CSM- Știința, în baza protocolului încheiat cu clubul condus de Adrian Gavriliu, care-i permite o finanțare de 1.500.000 lei din partea municipalității.

          Dar, în special, o face cu un nou lot și un nou staff tehnic. Ieri la prânz, sub comanda lui Florin Grapă, cel care va superviza întreaga activitate a echipei, CSM- Știința Bacău s-a reunit pentru prima oară la Sala Sporturilor. Doar trei „supraviețuitoare” de anul trecut: Karina Gorbe, Carmen Dițu și Carmina Bordea.

          Se speră și în „reactivarea” Anei Maria Lupa, care este tentată să renunțe la activitatea competițională, în ciuda faptului că mai are un an de contract cu gruparea băcăuană. În rest, numai nume noi.

          Începând cu antrenorii Ciprian Dărnescu, Vicențiu Dumitrescu și Crina Bălțatu. Continuând cu voleibalistele Adela Stanciu (35 de ani, trăgătoare secundă, ultima dată la Dacia Mioveni), Ana Maria Berdilă (29 de ani, „secundă”, Hygienium Galați, revenită în Bacău după cinci sezoane), Natalia Preda (24 ani, ridicătoare, U Cluj), Angelica Podină (31 de ani, libero, Dacia Mioveni) și Andreea Ordeanu (24 de ani, centru, CS Medgidia). Și încheiind cu junioarele Ștefania Cheluță, Bianca Grama, Alexandra Ion, Carolina Radu (toate componente ale lotului național de junioare 1), Antonia Ioanițoaie și Nadia Staicu.

          „Contez pe faptul că experiența celor cinci se va îmbina perfect cu elanul și dorința de afirmare a jucătoarelor tinere”, a spus managerul Florin Grapă referitor la noile achiziții. La reunirea echipei a fost prezent și primarul Bacăului, Daniel Stanciu Viziteu, care le-a urat baftă studentelor, asigurându-le, totodată, că echipa va beneficia de întreaga susținere a municipalității.

          „Obiectivul nostru este o clasare în 5-8. Este greu, vorbim de un obiectiv îndrăzneț, mai ales că noi suntem în urmă cu pregătirile, dar vom face tot posibilul să ne atingem țelul. Sper din tot sufletul ca publicul băcăuan să ne fie alături, așa cum ne-a fost și până acum”, a subliniat Florin Grapă. CSM- Știința Bacău va începe sezonul pe 23 octombrie, atunci când va primi vizita celor de la FC Argeș Pitești în Cupa României, pentru ca pe 29 octombrie, cele două echipe să se reîntâșlnească la Bacău cu ocazia primei etape de campionat.

          Se lucrează, în continuare, pe DN 12B, la Tg. Ocna

            Continuă lucrările de punere în siguranță a corpului drumului pe DN 12B, extravilan Tg. Ocna, județul Bacău.

            În imagini, montare plase retenție, execuție zid sprijin și frezare suprafețe în vederea așternerii covorului asfaltic (strat de uzură).

            Circulați cu atenție!

            FOTO: DRDP Iași

            Achiziții publice centralizate pentru Primăria Bacău

              Municipalitatea băcăuană va avea achizițiile publice realizate la nivel centralizat.

              Cu sprijinul unei echipe formate din reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții și consultanți ai consorțiului condus de Ernst & Young, a fost finalizată foaia de parcurs în vederea înființării, la nivelul Primăriei Bacău, a unei Unități de Achiziții Publice Centralizate, structură ce va acționa ca autoritate contractantă ce va îndeplini, pe lanțul de aprovizionare al autorităților contractante beneficiare, rolul de ”angrosist” sau de ”intermediar”.

              „Centralizarea achizițiilor la nivel de UAT va avea un impact pozitiv, în primul rând, asupra prețului de achiziție și a costului achizițiilor, la nivelul autorităților contractante din comunitate. În plus, se va reduce probabilitatea de apariție a contestațiilor și a litigiilor și se va îmbunătăți capacitatea de monitorizare a performanței contractorilor și comportamentul oportunist din partea acestora va fi mai ușor de prevenit”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Bacău.

              Primăria Bacău este una dintre Organizațiile Partenere selectate de către ANAP în vederea sprijinirii pentru elaborarea acestei foi de parcurs pentru înființarea UCA, alături de alte 5 primării și 4 consilii județene din țară, printre care Primăria Municipiului Cluj, Primăria Sectorului 6 sau Consiliul Județean Bihor.

              La nivel european, conceptul de UCA funcționează sub diverse forme de organizare în state precum Austria, Italia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Franța și Portugalia.

              Rezultate notabile pentru sportivii de la CS Ecvestru Decebal Bacău – VIDEO

              Gruparea sportivă băcăuană a participat cu 11 sportivi și 11 cai la un concurs internațional organizat la Buftea-Ilfov de către clubul Shagya, sportivii noștri participând în mai multe probe în care au obținut rezultate deosebite.

              Astfel, în proba de 40 kilometri, Mario Savin s-a clasat pe locul II iar Corina Lehăduș a încheiat cursa pe V. În competiția de 60 de kilometri s-a impus pe locul I Răzvan Ștefănescu. La 80 de kilometri, s-a impus pe locul I Sofia Berevoianu.

              Erica Curcă a terminat pe locul I și Daniel Bâliș pe II în cursa de 100 de kilometri. În cursa de 120 kilometri, Diego Bâliș s-a clasat pe locul IV iar Valentin Mihalcea pe VI.

              Marius Curcă s-a clasat pe locul III la 100 de kilometri, probă în care o obținut și un loc II național devenind vicecampion. La această competiție internațională au participat sportivi din Bulgaria, România și Ucraina, sportivii ucraineni participând cu caii de la clubul ecvestru băcăuan.

              „Ne mândrim cu aceste rezultate obținute într-un an competițional foarte bogat. Avem mulți copii care fac performanță și care reprezintă România în concursuri internaționale. Următoare competiție internațională la care vom participa va fi pe 16 octombrie în Slovacia acolo unde ne vom deplasa cu 6 sportivi și 6 cai”, a declarat Ionuț Bâliș, președintele Clubului Sportiv Ecvestru Decebal Bacău.

              Tratamentul chirurgical minim-invaziv al piciorului plat-valg la copii

              În exclusivitate regională, la Spitalul Arcadia, copiii diagnosticați cu picior plat-vlag sunt tratați chirurgical minim-invaziv, fără durere, cu recuperare rapidă și fără cicatrici inestetice. Intervenția se realizează în siguranță de către Dr. George Ionuț Maftei, medic specialist Ortopedie pediatrică, cu experiență în artroerezis.

              Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care părinții se adresează medicului ortoped pediatru este pentru a afla de ce copilul are un mers vicios, inestetic, „calcă spre interior” și, pe deasupra, se mai și împiedică. Piciorul plat-valg sau pes plano-valgus (PPV) este adesea cauza acestei serii de simptome.

              Controalele periodice la medicul ortoped pediatru, începând cu prima evaluare prin ecografia de șold, sunt foarte importante pentru monitorizarea dezvoltării generale a copilului, mai ales că, până la vârsta de 3 ani, cei mici prezintă în general un aspect de picior plat. Școlarii și adolescenții (8-14 ani) cu această afecțiune au nevoie de tratament ortopedic, mai ales când apar dureri, fie date de poziția vicioasă a gleznei, fie de către bătăturile care apar, mersul dificil sau alergat dificil duce la multe căzături, sprijinul asimetric duce la încărcarea inegală a greutății, apare dificultatea de a purta un anumit fel de încălțăminte. În plus, în cazul acestei afecțiuni apare deficitul estetic sau stigmatizarea socială. 

              Intervenția de artroerezis, metodă de tratament minim-invaziv, la Spitalul Arcadia

              În prezent, nu sunt studii care să demonstreze eficiența tratamentului conservator al piciorului plat-valg, prin masaj, gimnastică, anumite exerciții fizice etc.

              Tratamentul prin ortezare, respectiv aplicarea de susținătoare plantare sau talonete, poate ajuta în unele cazuri. Corecția va fi, însă, parțială, temporară, exclusiv în momentele când pacientul este încălțat.

              Tratamentul chirurgical este singurul care corectează complet și permanent, asigură îmbunătățirea calității vieții pacientului, evitarea degradării articulare și apariția eventualelor sechele evolutive. 

              Intervenția de artroerezis este cea mai elegantă și eficientă metodă de tratament minim-invaziv. Se realizează o incizie de 1-2 cm și se introduce sub control radioscopic șurubul ce asigură corecția. Șurubul este extra-articular și extra-osos, deci nu blochează creșterea, articulațiile, nu lezează osul și nu cauzează durere, iar riscul de sângerare este minim. Întregul proces chirurgical durează în medie 30 minute, iar riscurile sunt minore.

              Recuperarea este imediată. Majoritatea intervențiilor nu necesită imobilizare ghipsată după și mersul se poate relua progresiv, aproape imediat. Cicatricea este practic invizibilă la aproximativ 6-12 luni.

              Pentru programarea unei consultații la Ortopedie Pediatrică, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

              Reținut de polițiști după ce ar fi încălcat ordinul de protecție

                La data de 11 septembrie a.c, polițiștii Secţiei 10 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către o femeie de 32 de ani, din comuna Coțofănești, despre faptul că, soţul său, nu ar fi respectat ordinul de protecţie şi ar fi agresat-o.

                La faţa locului, polițiștii au stabilit faptul că, Judecătoria Oneşti a emis un ordin de protecţie pe o perioadă de 4 luni, împotriva bărbatului de 30 de ani, prin care s-a stabilit ca acesta să nu se apropie la mai puţin de 50 m de soţie, însă l-ar fi încălcat.

                Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecţie şi violenţă în familie.

                Faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore și a fost introdus în Arestul I.P.J Bacău.

                S-a urcat băut la volan și a distrus două indicatoare rutiere

                  La data de 10 septembrie a.c., un bărbat de 52 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Constantin Ene din localitate, ajungând la intersecția cu strada Spiru Haret a pierdut direcția de deplasare, a urcat cu autoturismul pe scoarul aflat în intersecție și a distrus două indicatoare rutiere.

                  Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                  Fiind condus la spital, conducătorul auto a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul conducătorului auto de a se supune prelevării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  Alcoolemii de peste 1 la mie constatate de polițiști

                    La data de 11 septembrie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa a depistat în flagrant delict, un bărbat de 40 de ani, din comuna Agăş, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
                    Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                    Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                    La aceeași dată, polițiștii Secţiei 8 Poliție Rurală Buhoc, în timp ce acţionau pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă şi a cauzelor generatoare de accidente rutiere pe raza comunelor arondate, au depistat în trafic, un tânăr de 22 de ani, din comuna Horgeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252 A, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
                    Tânărul avea o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
                    S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influenţa alcoolului.

                    O patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti a depistat în flagrant delict, un tânăr de 22 de ani, din comuna Poduri, în timp ce conducea un autoturism care nu avea plăcuţele cu numărul de înmatriculare montate.
                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că cel în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar autovehiculul în cauză avea plăcuţele cu numărul de înmatriculare retrase, fără drept de circulaţie.
                    Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                    Acțiuni de amploare a polițiștilor băcăuani, alături de cei din Vrancea, Neamț, Covasna și Harghita

                    Poliţiştii rutieri băcăuani au intensificat acţiunile în trafic, pe principalele artere din judeţ, în scopul reducerii riscului rutier. 39 de permise de conducere au fost reținute Totodată, au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale.

                    La data de 10 septembrie a.c., în intervalul orar 15.00-19.00, sub coordonarea Direcției Rutiere, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău şi polițişti din cadrul Inspectoratelor de Poliție Vrancea și Neamț au desfășurat o acțiune ce a vizat prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, îndeosebi viteza excesivă.
                    S-au folosit echipamente video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrul portabil model TruCAM.
                    În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 135 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 78.000 de lei, din care, 96 pentru încălcarea limitelor legale de viteză, 2 pentru conducere sub influența alcoolului, 1 pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare, iar restul pentru alte abateri.
                    Ca măsuri tehnico-administrative au fost reţinute 39 de permise de conducere (35 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru conducere sub influența alcoolului, 1 pentru depășire neregulamentară).

                    La data de 11 septembrie a.c., în intervalul orar 15.00-18.00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău şi polițişti din cadrul Inspectoratelor de Poliție Covasna și Harghita au acționat, pe DN 11 și DN 12 A pentru reducerea riscului rutier.
                    În cadrul activităților, polițiștii au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 107.000 de lei.
                    Totodată, au fost reținute 20 de permise de conducere, din care 17 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru depășiri neregulamentare și 1 pentru conducere sub influența alcoolului. De asemenea, polițiștii au retras 3 certificate de înmatriculare.