17 mai 2024
ActualitateCasa „Arhitect George Sterian”, reabilitată cu sprijinul Consiliului Județean

Casa „Arhitect George Sterian”, reabilitată cu sprijinul Consiliului Județean

Casa „Arhitect George Sterian”, imobil de patrimoniu, construit la începutul secolului trecut, va fi reabilitată cu ajutorul Consiliului Județean. Clădirea aparține Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, fiind cumpărată, în 2013, de la o firmă privată, primăria nefolosindu-se de dreptul de preempțiune. După reabilitare, în casa Sterian se va amenaja un centru administrativ al Arhiepiscopiei.

În ultima ședință din luna februarie a Consiliului Județean Bacău, aleșii județeni au votat alocarea a 2 milioane de lei pentru reabilitarea uneia dintre puținele vestigii arhitectonice care poartă semnătura arhitectului George Sterian.  Imobilul de patrimoniu aparține Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, fiind achiziționat la sfârşitul lui 2013, după decenii în care a fost lăsată în paragină. Prin urmare, luna trecută, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a solicitat asocierea cu Judeţul Bacău, în vederea reabilitării clădirii. În total, lucrările, inclusiv dotarea cu mobilier, depășesc 3,5 milioane de lei, din care 2 milioane de lei va reprezenta contribuția Consiliului Județean. „Imobilul este unul dintre cele mai importante monumente istorice din judeţul Bacău, valoarea sa de patrimoniu naţional fiind confirmată de categoria în care este repartizat în lista monumentelor istorice, precum și de faptul că Arhitectul George Sterian și-a pus amprenta într-un mod aparte asupra evoluţiei arhitecturii băcăuane, prin cele două lucrări de anvergură – Casa Sterian şi Cazinoul din Slănic Moldova”, se arată în referatul de aprobare a proiectului CJ.

Centru administrativ al Arhiepiscopiei, deschis publicului



Reabilitarea imobilului a început în 2014, până în prezent, fiind executate lucrări de 70% la fațadă, păstrându-se elementele arhitecturale specifice. În plus, au fost făcute lucrări complexe – subzidire, consolidarea fundaţiei și a subsolului, turnarea centurii și a planșeului dintre subsol/parter. Totodată, a fost reconstruită scara interioară a turnului, fiind făcute și lucrări de rezistenţă, sistematizare, racorduri la sistemul de canalizare, inclusiv hidroizolaţia la demisolul întregii clădiri și, parțial, instalaţia electrică etc. Au mai rămas de executat lucrări la instalaţiile electrice, sanitare şi termice, de turnat şapele şi montat pardoselile, montarea tâmplăriei la interior, amenajarea curţii, precum și demolarea imobilelor situate în partea de nord a casei și construirea gardului, în faţa casei. „După terminarea lucrărilor, imobilul din strada Mihai Eminescu, nr. 10, va deveni unul dintre obiectivele turistice ale judeţului Bacău, deschis publicului, atât celor care se vor adresa, instituţional, Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cât şi elevilor şi studenţilor care vor vizita expoziţiile tematice (carte, icoană, alte obiecte de patrimoniu), organizate în acest imobil, fiind binecunoscut faptul că Arhiepiscopia deţine importante colecţii de artă medievală”, mai aflăm din proiectul inițiat de președintele CJ, Valentin Ivancea. De reținut că Arhiepiscopia intenţionează să înfiinţeze în ,Casa „Sterian” un Centru administrativ teritorial de reprezentare şi coordonare, astfel încât cei interesați se vor putea adresa aici instituției, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediul din Roman.

Scurt istoric

Imobilul de pe strada Mihai Eminescu a fost construit în perioada interbelică, după planurile arhitectului George Sterian,  în stil neoromânesc, combinat cu elemente eclectice preluate din arhitectura franceză a secolului trecut. Ridicată pe trei nivele funcționale –  demisol, parter și etaj, clădirea a fost naționalizată de regimul comunist și dată în folosită fostei întreprinderi „Metalurgica”. Ulterior, a fost preluată de Întreprinderea de Gospodărie Comunală și Locativă. Aici, a funcționat, până la sfârșitul anilor ’80, studioul teritorial de radio. După revoluția din 1989, cădirea a ajuns la Grup Termloc Bacău, iar zece ani mai târziu, a fost cumpărată de o firmă privată din localitate. Din 2013, a intrat în posesia Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului,  care a plătit prețul de 250.000 de euro, după ce Primăria Bacău nu și-a exercitat dreptul de preempțiune.  Anterior, însă, administrația municipiului a alocat sume în scopul reabilitării clădirii – în jur de 78.000 de euro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri