joi, 18 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1114

Vești bune pentru cei care doresc să participe la ,,Răvășitul Oilor” de la Slănic-Moldova

     

    La Ferma ,,Stâna Dacilor” din stațiunea Slănic-Moldova (Muntele ,,Bolovanu”), are loc, între 7 – 9 octombrie, cel mai important eveniment pastoral al toamnei băcăuane: Festivalul ,,Răvășitul Oilor”.

    Delicatesele preparate de gazde și invitații lor, vremea bună care se anunță în weekend, prezența unui număr mare de producători de produse tradiționale, spectacolele folclorice, ca și alte surprize, constituie ingredientele unei sărbători pe cinste, cu de toate.

    Și pentru ca totul să fie pe placul participanților, încă o veste dintre cele mai bune vine tot din partea organizatorilor: drumul de acces către fermă a fost refăcut, așa că acesta nu mai constituie o piedică pentru a ajunge cu bine la destinație!

    ,,Vă așteptăm cu mare drag să petreceți clipe minunate în acest superb decor de toamnă, să savurați din bunătățile bucătariei locale și românești, împreună cu artiștii și producătorii invitați. Așadar, haideți toți, cu mic, cu mare, la marea sărbătoare!”, a spus Liana Ciurlică, administratorul fermei și principalul organizator al evenimentului.

    Va fi totodată și un regal folcloric, susținut de artiști consacrați și locali, de ansambluri folclorice, capul de afiș fiind ținut de cunoscuta și apreciata solistă de muzică populară, Laura Lavric, împreună cu fiul ei, Victor.

    Ferma ,,Stâna Dacilor” se află la circa 5 km de Slănic-Moldova, în zona cartierului ,,Cerdac”, de unde pleacă un drum de 4 km spre inima Muntelui ,,Bolovanu”.

    Alte detalii, pe pagina https://www.facebook.com/ferma.sd.slm/

    Sursa foto: Ferma ,,Stâna Dacilor”

    Romulus-Dan BUSNEA

    Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, reprezentată la Seminarul Tactic Internațional din Ungaria

      În perioada 04-05 octombrie 2022, o delegație a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a participat la prima ediție a seminarului tactic internațional, organizat de către Centrul de Reabilitare și Formare al Administrației Penitenciare din Ungaria, în localitatea Balatonlelle. Evenimentul s-a bucurat de participarea unor specialiști din Republica Cehă, Slovacia, România, Polonia și Lituania.

      Delegația școlii a fost formată din agent șef adjunct de poliție penitenciară Narcis BACALU, profesor de autoapărare în cadrul catedrei de Instrucția Tragerii și Pregătire Fizică și agent șef de poliție penitenciară Alexandru PANAIT, care asigură suport în desfășurarea activităților didactice din cadrul catedrei de Teorie și Practică Penitenciară.

      În prima zi a seminarului, instructorii maghiari au prezentat câteva modalități de utilizare a mijloacelor de imobilizare, precum și tehnici de autoapărare și de conducere dirijată, exemplificându-le în mod practic în diferite contexte simulate, specifice activității din penitenciare.

      Participanții la seminar au avut ocazia de a exersa tehnicile prezentate de către specialiștii maghiari, dar și de a expune practicile utilizate în fiecare dintre țările prezente la eveniment, rezultând un schimb de informații și bune practici eficient și util pentru toți cei implicați în această activitate.

      De asemenea, în cadrul seminarului organizatorii au prezentat armele folosite în sistemul penitenciar maghiar, echipamentele de care dispun în activitatea zilnică din unitățile penitenciare, autobuzul de transport al prizonierilor, transportorul blindat de personal și modul în care sunt implicați câinii de serviciu în desfășurarea activității personalului operativ.

      În cea de-a doua zi a seminarului tactic a fost organizată o activitate demonstrativă a procedurilor tactice utilizate de către grupele de intervenție. Activitățile au continuat cu o demonstrație tactică de tragere, care s-a încheiat cu un concurs de tir.
      Seminarul Tactic Internațional s-a finalizat cu vizitarea penitenciarului din orașul Veszprem, care a oferit, din nou, celor prezenți, prilejul de a realiza un schimb de informații cu privire la organizarea și la specificul activității sectorului operativ din cadrul unităților penitenciare din fiecare țară participantă.

      Participarea celor doi reprezentanți ai școlii la acest eveniment a constituit o oportunitate pentru realizarea unor schimburi de idei și bune practici în domeniul pregătirii personalului de poliție penitenciară, un bun prilej pentru consolidarea relațiilor cu instituții similare din străinătate și, nu în ultimul rând, un bun prilej pentru promovarea imaginii sistemului penitenciar.

      De ce este importantă transmiterea indexului autocitit, când și cum o poți face?

      Transmiterea indexului autocitit este cea mai bună modalitate de a plăti lunar exact cantitatea de energie electrică sau gaze naturale consumată, dar și pentru a evita, la fiecare trei luni, facturi de regularizare mari. Din start, este important de știut că indexul poate fi transmis doar în perioada activă specificată de furnizor și care este de aproximativ o săptămână. Odată trimis, acesta poate fi modificat doar până la finalul zilei următoare celei în care a fost transmis inițial.

      Clienții E.ON pot transmite indexul autocitit, simplu și rapid, prin intermediul următoarelor canale:

      direct din contul personal deschis în E.ON Myline, secțiunea „Autocitire/Transmitere index”;
      prin apel gratuit, nonstop, la asistentul virtual Ioana, la 0800 800 366 sau 0800 800 900;

      Chiar dacă autocitirea este transmisă lunar, potrivit reglementărilor actuale, la un interval de timp de 3 luni, distribuitorul va face citirea indexului, în baza căruia E.ON va emite factura de regularizare. Întrucât citirea de către operator nu se poate face exact în ziua în care clientul a transmis indexul autocitit, pot să apară diferențe mici care se vor reflecta în factura de regularizare, aceasta fiind o excepție. În rest, toate facturile emise sunt calculate pe baza autocitirii, reflectând strict consumul.

      Dar ce se întâmplă dacă uiți să transmiți indexul sau nu îl transmiți în intervalul specificat de furnizorul tău? Într-o astfel de situație, consumul va fi facturat, potrivit legislației actuale, folosind un index estimat în baza convenției de consum care poate fi adăugată și modificată în contul E.ON Myline și care ar trebui actualizată periodic astfel încât estimarea să fie cât mai aproape de cantitățile consumate lunar. Dacă nu există această convenție, facturarea se va face în funcție de istoricul de consum.

      Clienții care nu optează pentru autocitire au ca alternativă facturarea în baza convenției de consum lunar, care este stabilită de client și furnizor prin contract și are la bază fie consumul efectiv realizat în anul anterior, fie un consum estimat de consumator pentru fiecare lună a anului în curs.

      O situație cu care ne confruntăm și care are impact asupra facturării este cea în care clientul nu este acasă, iar citirea indexului de către reprezentanții operatorului de distribuție nu este posibilă, întrucât contoarele sunt montate în interiorul proprietății. Operatorul de distribuție are obligația legală de a citi contoarele o dată la 3 luni, indiferent de opțiunea de facturare exprimată de client: bazată pe autocitire, convenție sau istoric de consum. Menționăm că această obligație este valabilă în cazul tuturor consumatorilor, indiferent de furnizorul cu care aceștia au contract.
      În cazul clienților din aria de acoperire a Delgaz Grid, circa 60% dintre contoarele de energie electrică și 30% dintre contoarele de gaze naturale sunt montate în interiorul proprietății. În situațiile în care nu se poate efectua citirea la 3 luni, factura de regularizare se emite în baza convenției de consum încheiată cu furnizorul sau în baza istoricului de consum înregistrat de acesta.

      Pentru a veni în sprijinul clienților la care nu a fost posibil accesul în vederea citirii contoarelor, distribuitorul transmite o notificare prin care le comunică acestora canalele prin care pot face o programare. Delgaz Grid a dezvoltat un canal digital pe portalul delgaz.ro, unde clienții pot să își facă programarea pentru efectuarea citirii contorului. Precizăm că la acest canal au acces nediscriminatoriu toți consumatorii din aria de acoperire a Delgaz Grid, indiferent de furnizorul pe care și l-au ales.
      În prezent, circa 1 milion dintre clienții E.ON transmit lunar indexul contorului, în timp ce majoritatea, peste 65 %, preferă facturarea în baza unor estimări de consum.

      Acțiune pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice

        La data de 06 octombrie a.c. polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti, Secția 2 Poliție Rurală Moinești și Secția 7 Poliție Rurală Brusturoasa au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi a altor încălcări ale legislaţiei, privind circulaţia şi comercializarea materialului lemnos.

        În urma activităților desfășurate au fost 38 de persoane legitimate și 32 de autovehicule controlate, din care 6 destinate transportului de material lemnos.

        De asemenea au fost constatate 6 infracțiuni, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale și a fost confiscată cantitatea de 19,25 m.c. de material lemnos, în valoare de 8249 lei.

        Astfel, au fost depistați în flagrant trei tineri, de 16 și 17 ani, din comuna Asău, după ce au tăiat ilegal şi sustras de pe păşunea împădurită ce aparține Primăriei Asău, un număr de 10 arbori esenţă foioase.

        Materialul lemnos în volum de 4,255 m.c. şi în valoare de 656,48 de lei a fost confiscat şi predat în custodie reprezentantului Ocolului Silvic Comăneşti.

        În cauză s-a întocmit dosarul penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

        Totodată a fost depistat un bărbat de 50 ani, din orașul Comăneşti, în timp ce transporta cu o autoutilitară pe DN 12A, pe raza comunei Agăş, jud. Bacău, cantitatea de 1,40 m.c. lemn de foc, specia fag, fără aviz de însoţire. Materialul lemnos în valoare de 242,5 de lei a fost confiscat şi predat în custodie la depozitul Primăriei Brusturoasa.

        Tot un bărbat din comuna Asău, de 30 ani, a fost depistat în timp ce transporta cu o remorcă tractată de o autoutilitară pe strada Atelierelor din municipiul Moineşti, cantitatea totală de 24,14 m.c. lemn rotund de fag, pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă. În cauză s-a dispus indisponibilizarea remorcii şi ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de 13,70 m.c. material lemnos, în valoare de 7.350 de lei, fiind predate în custodie la Ocolul Silvic Ghimeş Făget.

        Acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor

          La data de 05 octombrie a.c., în intervalele orare 09.00 – 13.00 și 16.00-21.00, poliști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău au acționat în zonele de risc identificate, precum şi în locurile de interes, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi menţinerea climatului de ordine publică.

          La activitate au participat 113 lucrători, din care 83 polițiști de siguranţă publică, 24 polițiști rutieri, 2 de investigarea criminalității economice și 4 de investigații criminale.

          În urma activităților desfășurate au fost 895 de persoane legitimate, 559 de autovehicule controlate și 3 operatori economici verificați.

          Au fost constatate 6 infracțiuni din care 2 contra persoanei și 2 contra patrimoniului. Totodată au fost aplicate 354 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 90750 lei, din care 76 la Legea 61/1991.
          De asemenea 16 permise de conducere au fost reținute și 14 certificate de înmatriculare au fost retrase.

          A condus sub influența alcoolului

            La data de 06 octombrie a.c., un echipaj de poliţie din Poliției Orașului Dărmănești a oprit pentru control un autoturism, care era condus de către un tânăr de 19 ani, din localitate.

            Având în vedere faptul că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool în aerul pur expirat.

            Acesta a fost transportat la Spitalul Orașului Comănești, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            Program Happy Cinema 7-13 octombrie

            BRAHMASTRA PART ONE: SHIVA, 2D, ACTIUNE, AVENTURI, FANTASTIC, SF
            2D 170′ AP12
            Vineri 18:00
            Sâmbata 18:10
            Duminica 18:10

            DON’T WORRY DARLING, 2D, THRILLER
            2D 120′ N15
            Vineri 21:30
            Sâmbata 21:30
            Duminica 21:40
            Luni 20:30
            Marti 20:30
            Miercuri 18:00
            Joi 18:00

            GA?CA ANIMALU?ELOR DC (DUB), 2D, ACTIUNE, ANIMATIE, AVENTURI, COMEDIE, CRIMA, FAMILIE, FANTASTIC, SF
            2D 100′ AG
            Vineri 13:30
            Sâmbata 13:40
            Duminica 13:40
            Luni 14:00
            Marti 14:00
            Miercuri 13:30
            Joi 13:30

            HALLOWEEN ENDS, 2D, HORROR, THRILLER
            2D 110′ N15
            Miercuri 20:30
            Joi 20:30

            MAROCCO, 2D, DRAMA
            2D 100′ AP12
            Vineri 17:20
            Sâmbata 17:20
            Duminica 16:30
            Luni 17:10
            Marti 17:10
            Miercuri 17:10
            Joi 17:10

            MEDIEVAL, 2D, ACTIUNE, DRAMA, ISTORIC
            2D 130′ N15
            Vineri 21:00
            Sâmbata 21:00
            Duminica 21:30
            Luni 21:00
            Marti 21:00
            Miercuri 21:00
            Joi 21:00

            MINIONS: THE RISE OF GRU, 3D, ANIMATIE, AVENTURI, COMEDIE, FAMILIE
            3D 90′ AG
            Sâmbata 10:30, 12:30
            Duminica 10:00, 12:00

            MIRCIULICA, 2D, COMEDIE
            2D 90′ N15
            Vineri 14:30, 19:00
            Sâmbata 14:10, 19:00
            Duminica 13:00, 15:00, 19:30
            Luni 15:00, 17:00, 19:00
            Marti 15:00, 17:00, 19:00
            Miercuri 15:00, 17:00, 19:00
            Joi 15:00, 17:00, 19:00

            MRS. HARRIS GOES TO PARIS, 2D, DRAMA
            2D 110′ AG
            Vineri 15:00
            Sâmbata 15:00
            Duminica 14:10
            Luni 14:40
            Marti 14:40
            Miercuri 14:40
            Joi 14:40

            ONE PIECE FILM: RED, 2D, ANIMATIE
            2D 120′ AG
            Sâmbata 16:30
            Duminica 17:00

            PAWS OF FURY: THE LEGEND OF HANK, 2D, ACTIUNE, ANIMATIE, COMEDIE, FAMILIE
            2D 100′ AG
            Vineri 12:40, 15:40
            Sâmbata 11:30
            Duminica 11:30
            Luni 12:30
            Marti 12:30
            Miercuri 12:30
            Joi 12:30

            SEE HOW THEY RUN, 2D, COMEDIE, MISTER
            2D 100′ AP12
            Vineri 19:40
            Sâmbata 19:40
            Duminica 18:40
            Luni 19:20
            Marti 19:20
            Miercuri 19:20
            Joi 19:20

            SMILE, 2D, HORROR
            2D 120′ IM18
            Vineri 22:00
            Sâmbata 22:00
            Duminica 21:00
            Luni 21:30
            Marti 21:30
            Miercuri 21:30
            Joi 21:30

            TEAMBUILDING, 2D, COMEDIE
            2D 100′ N15
            Vineri 13:00, 15:20, 17:40, 20:00, 22:10
            Sâmbata 13:00, 15:20, 17:40, 20:00, 22:10
            Duminica 12:20, 14:30, 17:00, 19:10, 21:20
            Luni 13:30, 16:00, 18:30, 21:00
            Marti 13:30, 16:00, 18:30, 21:00
            Miercuri 14:00, 16:10, 18:30, 21:00
            Joi 14:00, 16:10, 18:30, 21:00

            THE ELFKINS, 2D, ANIMATIE, COMEDIE, FAMILIE, FANTASTIC
            2D 80′ AG
            Vineri 12:30
            Sâmbata 11:00, 12:00
            Duminica 10:30, 11:00
            Luni 13:00, 16:20
            Marti 13:00, 16:20
            Miercuri 13:00
            Joi 13:00

            TICKET TO PARADISE, 2D, COMEDIE, ROMANTIC, DRAGOSTE
            2D 100′ AP12
            Vineri 16:40
            Sâmbata 16:00
            Duminica 16:00
            Luni 18:10
            Marti 18:10
            Miercuri 15:40
            Joi 15:40

            Președintele CJ este în Danemarca la conferința Asociației Internaționale pentru Facilități Sportive şi de Agrement

              În aceste zile, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău se află la Copenhaga (Danemarca), unde are loc conferința pe 2022 a IAKS (Asociația Internațională pentru Facilități Sportive şi de Agrement), prilej cu care – alături de partenerii de la Keingart – intenționează să prezinte proiectul parcului de atletism pe care CJ urmează să-l amenajeze în municipiul Bacău.

              Printre participanți se numără delegații din majoritatea statelor europene, între care – cu exemple de bune practici în domeniu – statele nordice, (Suedia, Norvegia etc), din Europa Centrală şi de Est (Cehia, România), precum şi din Germania sau Italia.

              Primul obiectiv vizitat, conform programului stabilit de organizatori, a fost Lynetteholmen, plaja artificială din Copenhaga- care a fost realizată prin lucrări de extindere și prin operațiunea de extragere a nisipului de pe fundul apei. Astfel, 5 km de plajă, cu dotări excelente pentru sporturile nautice, alergare și promenadă, au fost puși la dispoziția tinerilor- preșcolari & școlari și în egală măsură a cluburilor nautice. Investiția, pe lângă facilitățile create într-un cadru natural și oportunitățile oferite, atrage anual peste 1 milion de turiști care contribuie la dezvoltarea economiei locale.

              Un al obiectiv impresionant este Copenhill– o centrală construită la periferia capitalei daneze, care are capacitatea de a transforma anual în jur de 440.000 tone de deșeuri în energie.

              Ideea inovatoare stă în faptul că, pe acoperișul complexului energetic s-a amenajat un generos spațiu public de recreere care curpinde o pârtie de ski artificială cu o suprafață de aproximativ 10.000 de mp. Una dintre fațadele construcției a fost prevăzută cu dispozitive de cățărare pentru iubitorii de alpinism. Întregul concept este gândit în combinație perfectă cu natura, sportul și protecția mediului.

              „Mă bucur de oportunitatea de a fi prezent la un eveniment care facilitează crearea de relații și noi legături cu experții europeni din sectorul infrastructurii sportive și de agrement. În același timp, lucrările acestei conferințe aduc în prim plan viziunea despre protecția mediului îmbinată în mod armonios cu pragmatismul economic”, a declarat Valentin Ivancea.

              Echitate pentru sănătate

              În trei cuvinte adunate, mai multe entități. Viață mai bună! Nu e vorbade etnii, de minoritari, majoritari Este vorba de Oameni care și-au dat mâna să facă ceva. Și se implică efectiv, fiecare, așa cum simte.

              Vorbim de voluntariat, tot o formă de muncă patriotică, dar percepută altfel, și despre un proiect dezvoltat prin Programul de „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și  creșterea incluziunii romilor”.  Mai pe scurt și pe înțeles, Operatorul de program este Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), car a pus la dispoziție suma de… are și 25 de bani după virgule, de 2.972.33e3, 25 lei. Cifre pentru cei care trebuie să mănânce și ei o pâine când vin să verifice unde se duc banii. Împortanți sunt partenerii care s-au implicat în acest proiect: Crucea Roșie Bacău, UAT comuna Blăgești, UAT oraș Comănești și Asociația Europeană a Romilor pentru Progres și Promovare interculturală. UAT înseamnă Uninități Administrative Teritoriale, adică primării.  Proiectul a vizat acum satele Buda și Poiana Negustorului din Comuna Blăgești, și cartierul Șupan din orașul Comănești.  Miercuri dupăamiaza au venit cadouri la copiii  din Blăgești. Mămicile cu bebeluși prezente la școala din comună, s-au implicat efectiv la lecțiile de acordare a primului ajutor, în caz de accident, stop cardiac, lecții virtuale puse în practică de volunarii de la Crucea Roșie Bacău. Copiii au desenat, de la roboței până la ce se află în lună și în stele. Este mai bine să-i citez pe cei implicți în acest,eveniment, să ne dea mai multe informații, cu regretul că nu pot să-i enumăr pe toți cei implicați în acest proiect, de suflet:

              Doru Tănase: „Este un proiect aflat în derulare, vizează comunitățile din zonele defavorizate. Aici vorbim de localitățile Poiana Negustorului și Buda. Colaborarea cu Crucea roșie și ajutoarele pe care le oferă, iată că sunt benefice, mai ales în situația economică actuală. De la produsele folosite pentru igiena personală, la cele necesare la școală, ghiozdane, ustensile pentru scris, desenat, caiete, dar și lucruri de folosință, dedicate mămicilor, adulților. Vrem să-i motivăm să ducă o viață sănătoasă. Ei sunt integrați în viața comunității. Această comunitate este vizibilă, trăiește și are o istorie.”

              Dan Marcel Babliuc, director Crucea Roșie Bacău: „Noi avem săptămânal activități conform programului depus și finanțat. Următorul pas va fi la Comănești, Șupan.  Vedeți! Oamenii, copiii se bucură. Nu venim cu mâna goală. Trebuie să-i motivăm să vină la școală. Ei când ne văd știu că primesc ceva. Vedeți ce bază sportivă au aici? Noi ne încărcăm de multe ori negativ când vedem cum trăiesc. Ce condiții de trai au. Imaginile acelea rămân pe retină. Sinapse. Oftezi! Îi ajutăm.  Mă bucur că avem tineri care vin să facă voluntariat, și acele puncte pentru prezență și seriozitate pe care le putem da, le vor fi de folos pentru viitor. Majoritatea  vor să urmeze o carieră în  medicină. Mă bucur că se vede! Se face ceva.”

              A ști ce să faci înseamnă a salva o viață

              Mirela Blănaru, asistent medical, paramedic: „Am venit la Crucea Roșie din 2005, când au fost inundațiile pe Valea Muntelui.” Mirela a explicat mamelor din Blăgești, cu pruncii în brațe prezente miercuri la școală (Ziua educației, așa s-a nimerit, alăptatul la sân nu este o rușine), cum se poate salva o viață. Ce trebuie să facem când putem acorda primul ajutor. O lecție din care au avut de învățat tot cei prezenți. „Nu este nici ușor, nici simplu. Totul este să nu intri în panică. Soțul este ambulanțier, tot la Crucea Roșie. Avem  doi băieți, un nepoțel. Să știți că am fost oprită pe stradă. Mi-au mulțumit persoane care au văzut cum se procedează, și au înțeles că dacă în primele minute știi ce să faci, victima e salvată. Nu le cunoșteam. M-am bucurat. Sunt necesare și bine venite aceste activități de voluntariat, prin care poți salva o viață.

              Raluca Diaconu, coordonator programe Crucea Roșie Bacău, activează de zece ani în sistem: „Suntem în satul Buda, comuna Blăgești. Proiectul nostru, cu toate activitățile aflate în derulare este vast. Aveți spațiu să vi le enumăr pe toate?”, întrebare adresată reporterului. „Datele sunt disponibile pe interent. Ce trebuie menționat este că acest proiect, Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună, este implementat  în perioada februarie 2022 – septembrie 2023. Este în derulare.  Veniți și voi!”  Ioan Bîșcă

              Mircea Cărtărescu: „Să fii poet nu înseamnă să scrii cărţi de versuri”

              „Reţeaua de idoli” îi invită pe iubitorii de literatură la o întâlnire de suflet. Luni, 10 octombrie, de la ora 20:00, la TVR 2, invitatul Irinei Păcurariu este scriitorul şi profesorul universitar Mircea Cărtărescu, autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate, desemnat câștigătorul premiului FIL de Literatură în Limbi Romanice, ediţia 2022, un important premiu acordat în Mexic.

              Pentru această recunoaştere, numele lui Mircea Cărtărescu a fost ales dintre 80 de candidaturi în şapte limbi „pentru proza sa imaginativă şi orbitoare”, după cum explica Sáez Delgado la o conferinţă de presă în oraşul mexican Guadalajara.

              „Scrisul literar, care pentru mine este mai mult decât producerea de cărţi, este un pariu al vieţii mele, l-am folosit pentru o acţiune de vindecare de sine. Scrisul pentru mine nu este doar o meserie, este în primul rând o vocaţie şi chiar aş spune o credinţă intimă. Iniţial, am fost un poet şi, într-un fel, sunt şi mai departe. Cred că asta este vocaţia vieţii mele. Să fii poet nu înseamnă să scrii cărţi de versuri. Poţi să fii poet fără să fi scris nimic, niciodată. Să fii poet înseamnă să ai o anumită privire asupra lumii. Să poţi să detectezi frumosul acolo unde nimeni nu îl vede. Acolo unde nimeni nu-l găseşte. Să înţelegi şi să percepi graţia universală, aşa cum o face un copil, în mod instinctiv, înainte de a i se prăbuşi bibliotecile lumii pe umeri”, a mărturisit Mircea Cărtărescu în interviul acordat pentru „Reţeaua de idoli”.

              Poet, prozator, eseist, critic literar și jurnalist, Mircea Cărtărescu se numără printre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei post-comuniste, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Numele său a fost frecvent menționat pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România. Despre opera sa, scriitorul Mircea Cărtărescu mai spune:
              „… De ce a scris omul acesta 900 de pagini? Probabil că are ceva de spus în ele, altfel nu ar fi făcut un asemenea efort. S-ar fi distrat, s-ar fi dus în cluburi, să facă un sport, să facă altceva, cum face atâta lume. De ce ar sta omul acesta mii de dimineţi ca să scrie această carte? Îmi place cu adevărat să scriu. Este cea mai mare bucurie a mea. Şi, fireşte, de fiecare dată mă gândesc şi la cel care va citi. Încerc să recitesc ultima pagină pe care am scris-o şi cu ochiul celui care poate va descoperi undeva cartea…”.

              Premiile Festivalului-Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII”

              A XIX-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII’’, organizată în zilele de 3 și 4 octombrie în Bacău a acordat premiile anuale pentru cele mai importante și interesante volume de poezie, de proză și critică literară apărute anul trecut, dar și unor ziariști și cantautori care s-au remarcat prin activitatea lor.

              Festivalul a debutat luni, 3 octombrie, la Pensiunea ,,Balta Albastră” din localitatea Siret (Letea Veche) cu Medalionul literar: ADRIAN DINU RACHIERU, personalitate marcantă prezentată de scriitoarea timișoreancă Maria Nițu.
              Cantautorul Florin Țuțuianu a deschis întâlnirea cu impresionanta piesă din re¬pertoriul regretatului Gil Ioniță, ,,Nocturna’’, pe versurile lui George Bacovia, și a creat cadrul perfect pentru debutul colocviului „Destinul scriitorului în prezentul confiscat de mass-media și publicitate“, susținut de scriitorii Adrian Dinu Rachieru, Cassian Maria Spiridon, Ștefan Mitroi, Iacob Florea, Firiță Carp, Alexandru Ovidiu Vintilă și Isabel Vintilă.

              Premiile Fundației Cancicov și ale partenerilor ei

              Într-o continuă atmosferă bacoviană au fost, apoi, de¬cernate premiile Fun¬dației Culturale ,,Georgeta și Mircea Cancicov”. Juriul, alcătuit din scriitorii Dumitru Brăneanu, Cornel Paiu (membri) și Victor Munteanu (președinte), a decernat următoarele premii: pentru cartea de reportaj, Doru Ciucescu. Jurnal de călătorie: Namibia, Botswana, de la Oceanul Atlantic la fluviul Limpopo (Ed. „Rovimed Publishers”, Bacău, 2021), Daniel Nicolescu. De la psalmistul David la psal¬miștii români moderni și post¬moderni (Ed. ,,Egal”, Bacău, 2021) și Stanomir Petrovici. Oglinda spartă: IUGOSLAVIA (Ed. „Gunivas”, Chișinău, 2021).
              Premiile Asociației Culturale ,,Familia Lecca” au fost acordate prozatorului Dan Perșa, pentru romanul Bestiaro (Ed. „Polirom”, Iași, 2021) și cantautorului Florin Țuțuianu, pentru calitatea interpretării muzicii folk.
              În debutul celor 19 ediții ale festivalului s-au acordat și premiile Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala ,,Col. Corneliu Chirieș” Bacău, pentru cinstirea Eroilor Neamului. Astfel, președintele organizației, Dănuț Voicu, a oferit acest premiu publicistului oneștean Ion Moraru, profesorului Dumitru Cojocaru, care a pus bazele festivalului cu numele unui erou național, Emil Rebreanu (fratele romancierului Liviu Rebreanu), și jurnalistului Petru Done, membru în Comitetul director al Filialei Cultul Eroilor. După care îndrăgita solistă de muzică populară Maria Tataru a interpretat o superbă doină închinată femeii văduve cu bărbatul căzut pe front.
              Premiul pentru cel mai bun ziarist al anului 2021, oferit de Filiala Roman a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a fost înmânat de preotul și scriitorul Cornel Paiu, președintele filialei, poetei, prozatoarei și medicului din Târgoviște Ecaterina Petrescu Botoncea.

              Premii pentru cărți apărute recent

              Marți, 4 octombrie a.c., la Centrul de Cultură ,,George Apostu”, într-o atmosferă de sărbătoare și de emoție prefațată de cunoscuta și talentata soprană Claudia Vasilache, acompaniată de profesorul și pianistul Elvis Condrea, președintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău, Dumitru Brăneanu, i-a oferit poetului Alexandru Dumitru Premiul Special al instituției, pentru volumul Dulcele hazard. Apoi, juriul Festivalului, alcătuit din criticul și istoricul literar Adrian Dinu Rachieru (președinte), scriitorii Ștefan Mitroi și Victor Munteanu (membri), a decernat următoarele premii:
              Pentru tinerii care n-au debutat editorial în 2021 și n-au depășit vârsta de 47 de ani:
              Poezie
              Premiul I: nu s-a acordat;
              Premiul II și Premiul Revistei ,,Bucovina literară”: Ana Pasanciuc, elevă, Moldovița, Suceava;
              Premiul III: Ana-Daria Maruseac, studentă, Suceava;
              Mențiune: Mădălina Andreea Miron, asistent medical, Comănești.
              Premiul de excelență pentru contribuția la promovarea literaturii prin Festivalul Întâlnirile de la Viișoara, 2021 (director, Ioan Ouatu).
              Premiul de excelență pentru promovarea literaturii prin Editura ,,Detectiv literar” (director, Firiță Carp).
              Premiul de excelență pentru revista literară și de cultură a anului 2021: ,,Poezia” – Iași (director, Cassian Maria Spiridon).
              Premiul Special al Juriului pentru cartea de eseu: Iacob Florea. Un ha¬lat pentru un secol. Oblo¬movismul în răspăr (Ed. „Tracus Arte”, București, 2021).
              Pentru cărțile de poezie ale anului 2021:
              Mihaela Aionesei. Cerul de la capătul scării (Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2021);
              Caliopia Tocală. Statui de apă (Ed. „Timpul”, Iași, 2021).

              Victor Munteanu, Petru DONE

              Rămași fără case, după ce au fost executați silit de către stat

              Din cauza crizelor care s-au succedat în ultimii ani, băcăuanii care nu și-au mai putut plăti ratele la creditele imobiliare au ajuns să fie executați silit. În toată țara, sunt mii de astfel de cazuri, proprietățile fiind scoase la licitație de către Fisc sau chiar de băncile creditoare. În Bacău, numai în acest an, opt proprietari care și-au cumpărat locuințe prin Programul „Prima casă” sunt executați silit de către Fisc. Suma cea mai mare pe care a încasat-o statul a fost de 31.000 de euro. 

              Fiscul nu ține seama de crizele care copleșesc populația și își continuă misiunea legală de a aduce bani la bugetul de stat. Lunar, sunt organizate numeroase licitații prin care statul încearcă să vândă la prețuri mici diferite bunuri – de la obiecte de duzină (cele mai multe provenite din confiscări), până la bunuri de mare preț (imobile sau mașini). Se întâmplă inclusiv în cazurile persoanelor care au apelat la Programul „Prima casă” și, din varii motive (criza generată de pandemie, urmată de cea energetică), nu au mai putut plăti ratele. Imobilele achiziționate prin „Prima casă” au fost garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). Nici băcăuanii nu au scăpat de acest necaz. Potrivit reprezentanților locali ai Ministerului de Finanțe, numai în acest an, au fost înregistrate 8 astfel de situații. La nivelul județului Bacău, s-au întâlnit 8 situații în care imobilele achiziționate prin Programul „Prima casă” au ajuns în imposibilitate de plată, astfel că s-a procedat la executarea silită.  Suma cea mai mare a fost de 122.077 lei (circa 31.000 de euro n.r.). Pentru recuperarea sumelor garantate prin FNGCIMM, au fost organizate trei licitații, la nivelul județului nostru. Suma încasată în urma acestor licitații a fost de 365.439 lei”, ne-a transmis Paul Stupu, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău. De reținut, însp, că ANAF mai are de vânzare prin licitație și multe alte clădiri ori terenuri, precum și mașini, chiar și ambarcațiuni. Oricine se poate înscrie la aceste licitații, indiferent de administrația fiscală care le organizează sau de domiciliul celui interesat. Acesta trebuie să depună, cu cel puţin o zi înainte de ziua licitaţiei, o serie de documente: oferta de cumpărare, dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei, împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant,  copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului – pentru persoanele juridice române, actul de înmatriculare tradus în limba română – pentru persoanele juridice străine. Pentru persoanele fizice române, este nevoie de o copie a actului de identitate, iar pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/paşaport. Nu în ultimul rând, dosarul trebuie să mai cuprindă și o declaraţie pe proprie răspundere a ofertantului prin care se certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul.

              Direct la executare

              Din păcate, au fost situații în care proprietarii de case au fost executați după doar două luni de întârziere a ratelor, de data asta de către bănci. Și asta deși, în mod normal, procedura de executare silită poate începe după cel puțin 3 luni de întârziere la rambursarea ratelor. Or, o astfel de practică este considerată un abuz din partea băncilor, dar care, din fericire, poate fi atacată, cerându-se cel puțin suspendarea procedurii. Cu atât mai mult dacă la mijloc ar fi fost vorba de cazuri „sensibile”, în care imobilul, de exemplu, este locuit de proprietari (așa cum se întâmplă cel mai adesea) și, în plus, ar fi fost vorba și de o femeie însărcinată. Legislația privind protecția consumatorilor, adoptată la nivel european, cere autorităților să protejeze clienții băncilor, în cazurile de vânzare a locuințelor familiale.

              Concilierea, în locul proceselor în instanță

              Un instrument din ce în ce mai utilizat, benefic ambelor părți, este negociera cu banca, în scopul reeșalonării datoriei, renunțându-se la procedura de executare silită. În acest caz, intervine Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). În felul acesta, se exclude inclusiv varianta ajungerii în instanță, știut fiind că procesele se pot întinde pe luni, chiar ani de zile. Instituția a reușit să convingă băncile chiar și după ce dosarul ajunsese în instanță. „Asistăm la un trend care, putem spune, este benefic și instanțelor, nu doar părților aflate în proces. Este vorba de cazurile în care litigiile dintre consumatori și bănci, unele vechi de câțiva ani, iar altele abia începute, se rezolvă amiabil în cadrul negocierilor derulate la CSALB. Încep să apară și cazuri de soluționare amiabilă a cererilor de dare în plată. Este evident că oamenii nu vor să își piardă locuințele, mulți dintre ei și-au rezolvat problemele financiare din trecut și vor să reintre într-o relație echitabilă cu banca. Din fericire, compromisurile făcute în urma negocierilor purtate la CSALB sunt avantajoase financiar”, spun reprezentanții CSALB. Aceștia subliniază faptul că atât concilierea, cât și compromisul și soluțiile echitabile pot înlocui cu succes litigiile din instanțele clasice, indiferent de stadiul în care acestea se află procesul de judecată, recomandând băncilor să fie mai deschise față de solicitările de reechilibrare a contractelor formulate de către consumatori, evident, atunci când sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. „Vorbim de cei care vor să recurgă la instanță pentru rezolvarea unor situații punctuale, cum ar fi dobânzi, comisioane, eliminarea sau modificarea unor clauze contractuale. Iar invitația pe care o adresăm este ca aceste reechilibrări să se facă direct, între consumatori și bănci sau instituții financiare nebancare, iar dacă rezolvarea directă nu are finalitatea dorită, să se apeleze la procedurile derulate în cadrul CSALB, prin negociere și cu implicarea unui specialist neutru, conciliatorul”, au mai arătat responsabilii CSALB. Reținem că, de pildă, CSALB colaborează cu 19 conciliatori, aleși dintre cei mai buni specialiști în Drept, care au expertiză în domeniul financiar-bancar.

              În 33 de zile, totul se rezolvă

              9 din 10 cereri negociabile trimise către CSALB au primit din partea băncilor o rezolvare. Se cpare că băncile preferă negocierea în cadrul CSALB, iar IFN-urile înțelegerea directă cu consumatorii. Important este că totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Îmbucurător este că, numai în prima jumatate a anului, numărul negocierilor dintre consumatori și banci, intermediate de CSALB, a crescut cu aproximativ 40%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Părțile au negociat atât reducerea ratelor și trecerea de la ROBOR la IRCC, cât și încheierea proceselor din instanță. „CSALB a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție și celor 15 Curți de Apel din țară să fie aduse la cunoștința judecătorilor informațiile despre posibilitatea de soluționare amiabilă a litigiilor dintre consumatori și bănci/IFN-uri prin conciliere. (…). Ideal este ca recomandarea judecătorilor pentru conciliere să fie făcută la începutul procesului, până la primul termen de judecată. Însă, această inițiativă de împăcare se poate exercita de către părți în orice moment al procesului, chiar și în căile de atac (apel/recurs)”, mai aflăm de la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar. Avantajul major este reprezentat de faptul că media de soluționare a unui dosar la CSALB este de 33 de zile (în anul 2021), perioada fiind mai scurtă chiar decât timpul care curge până la primul termen de judecată. Prin urmare, mai ales în această perioadă dificilă, cauzată de majorarea dobânzilor, CSALB le recomandă consumatorilor ca, doar în ultimă instanță, să apeleze la amânarea plății ratelor la credit.

              Oferte, sub nivelul pieței

              Internetul abundă de anunțuri prin care imobilele sunt scoase la licitație, ca urmare a datoriilor neachitate către bănci sau instituții financiar nebancare (IFN-uri). O simplă răsfoire a paginilor cu acest profil scoate la suprafață, numai în Bacău, zeci de licitații de imobile, evident, la prețuri sub nivelul actual al pieței. Bunăoară, o „amărâtă” de garsonieră de pe str. Stadionului, (considerată apartament cu o cameră), de nici 12 metri pătrați, dintr-un bloc vechi de prin anii ’60, al cărui proprietar a decedat, este scoasă la mezat de o bancă, cerându-se 32.000 de lei (circa 6.500 de euro). Iar pentru un alt imobil asemănător, dar de pe Nicu Enea, scos la vânzare pentru o datorie la bancă de … 9900,36 de euro, se cer în jur de 10.000 de euro. O altă bancă vrea să vândă o casă mansardată din Letea Veche cu circa 32.000 de euro (fără TVA). Putem continua exemplele cu un apartament de 2 camere și dependințe din zona centrală a Oneștiului, care este scos la licitație la un preț de circa 18.000 de euro (redus cu 75%). Și asta pentru o datorie neachitată la bancă, de 36.000 de lei (aprox. 7.300 de euro). Doar ca o simplă curiozitate, chiar și Banca Națională a României a scos, anul acesta, la vânzare un apartament din Bacău, dar care nu făcea obiectul unei executări silite. Imobilul este situat într-o zonă cu vile și case, din apropierea Observatorului astronomic. Pe apartamentul de aproape 95 de mp, parte dintr-un imobil cu etaj (inclusiv suprafața de teren), BNR cerea în jur de … 139.000 de euro.

              „Băieții deștepți” …

              Imobilele ajung să fie vândute la licitație atât din cauza neachitării ratelor bancare, cât și ca urmare a executărilor silite, în vederea recuperării de către stat a unor prejudicii produse prin evaziune sau alte fapte. Mai există, însă, și situațiile succesiunilor vacante, când, în conformitate cu  OG 14/2007, locuințele au devenit bun public, întrucât statul nu a găsit moștenitori și, ca atare, sunt vândute la licitație. Se spune că imobilele sunt scoase la vânzare la preț redus, tocmai pentru a atrage cât mai mulți licitatori, iar prețul să crească. Potrivit legislației, la prima licitație, imobilele au valoarea rezultată din raportul de evaluare (de multe ori, un preț de avarie, sub cel de piață), urmând ca, la a doua licitație, prețul să scadă cu 25%. În caz de nevânzare, abia la a treia licitație, prețul poate scădea la jumătate. Teoretic, la a treia strigare, dacă nu sunt persoane interesate de imobil, prețul poate scădea și mai mult, caz în care, de regulă, creditorii, dar și debitorii contestă vânzarea. Însă, aceeași legislație stabilește și că prețul final nu trebuie să fie mai mic de 30% din evaluare. De regulă, sunt cam doi participanți care mai rămân în lupta pentru adjudecarea imobilului, iar cel care oferă cel mai mult câștigă. Printre ei, sunt și „băieții deștepți” ai licitațiilor, care vor face tot posibilul să-și adjudece licitația, evident la prețul cel mai mic. Fără a pune nicio umbră de îndoială asupra corectitudinii executărilor silite, putem spune că acei „băieți deștepți” au învățat cum să elimine concurența, astfel încât să cumpere ieftin bunuri de valoare. Au deprins toate artificiile pe care să le folosească pentru a „prinde” o „afacere bună”. Astfel, îl va convinge cumva pe celălalt ofertant să renunțe la a-l mai concura, sugerându-i că vânzarea este oarecum aranjată sau spunându-i alte motive „necurate”. Evident, nu puține sunt și cazurile când, la licitație, rămâne doar un singur participant care își adjudecă bunul scos la vânzare.

              … și „afacerile bune”

              Însă, oricare ar fi motivul pentru care statul vinde ieftin (cel mai posibil, în ideea de a valorifica rapid bunul), cert este că aceste oferte pot deveni o afacere bănoasă, prin revânzarea bunurilor. Nu puține au fost cazurile în care o parte dintre proprietățile scoase forțat la vânzare au fost cumpărate cu bani foarte puțini care, să zicem, abia acopereau cheltuielile cu organizarea, în niciun caz suma datorată de proprietarii datornici. De multe ori, în ecuație intră samsarii, rechinii imobiliari care, fără nicio emoție vizavi de viețile ruinate ale proprietarilor care au ajuns să-și piardă casele, vânează exact astfel de situații. În anii trecuți, s-a vorbit mult (mai mult neoficial, desigur) despre diverse licitații organizate prin țară, de ochii lumii, în care ar fi implicați chiar și angajați ai statului. Astfel, proprietăți de sute de mii de euro (chiar și mai mult) sunt vândute pe nimica toată. În final, doar samsarii imobiliari se îmbogățesc, în dauna bieților proprietari, dar și a statului. E de-ajuns să ne amintim de avocatul care a cumpărat la licitație niște proprietăți aparținând unui fost candidat la președinția României, comerciant de fier vechi, condamnat pentru evaziune la ani grei de închisoare. Sau de proprietățile unui controversat primar din Capitală, valorificate tot prin licitație, la prețuri ridicol de mici.

               

              Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: FeRICHIEți! Dar cu sufletul la gură

              Având în portarul Freiwald omul meciului și în iranianul Esteki principala gură de foc, CSM Bacău s-a impus contra Vasluiului cu 29-27 (14-11) la capătul unui joc pe care l-a dominat, dar în care a tremurat serios pe final

              Trebuia să fie victorie și victorie a fost! Miercuri, în etapa a șaptea a Ligii Zimbrilor, CSM Bacău a câștigat cu 29-27 (14-11) partida cu Vasluiul, desprinzându-se la trei puncte de adversara sa. Emoțiile însă nu au lipsit. În special pe final, când, de la un minus de șase goluri (17-23, min. 46 și 18-24, min. 48), oaspeții s-au apropiat, prin reușita lui Cumpănici, la un singur gol cu 94 de secunde rămase de jucat. Ultimul minut a fost cu adevărat nebun. Venit de pe bancă, Stănescu a transformat cu sânge rece lovitura de la șapte metri pentru 28-26, însă vasluienii nu au cedat și, prin golul aceluiași Cumpănici au punctat pentru 28-27.

              Înfruntând o apărare om la om, Dospinescu a luat o acțiune pe cont propriu și a sigilat tabela la 29-27, consfințind o victorie extrem de importantă pentru CSM Bacău. O victorie care se profila mult mai clar, în condițiile în care, cu puține excepții (3-3, min. 9 și 4-4, min. 13), „CSMeii”, care au avut în portarul Richard Freiwlad omul meciului și în iranianul Sajad Esteki principala gură de foc, au condus ostilitățile în permanență. Și totuși, proverbiala „cădere” băcăuană (tehnică, tactică, dar mai ales mentală) din minutele de final, „experimentată” și la Focșani, dar și acasă, cu Steaua, și-a făcut simțită prezența și miercuri seara.

              De data aceasta, însă, trasă în sus de fantasticul public, care a umplut din nou Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, echipa lui Sandu Iacob s-a ridicat și a câștigat un meci care-i dă liniștea necesară pentru a pregăti a doua jumătate a turului de campionat. Extraordinară prestația lui Richie Freiwald, autorul a numeroase intervenții care au securizat poarta băcăuană, după cum de senzație a fost și golul „marcă înregistrată”din ultima secundă a primei reprize înscris din lovitură liberă de Esteki, care a stabilit scorul pauzei: 14-11.

              Contra Vasluilui, Sandu Iacob a mizat pe formula: Freiwald, Grigoraș- Esteki 8 goluri, Serhel 7, Ganchev 4, G. Bujor 3, Ushal 2, Dospinescu 2, Stănescu 2, M. Bujor 1, Belchite, Costea, Rotaru, Dobrincu. Celelalte rezultate ale etapei a șaptea: Dinamo- CSM Oradea 34-30 (jucat pe 29 august), Potaissa Turda- CSM București 20-27, CSM Odorheiul Secuiesc- CSM Focșani 2007 26-31, HC Buzău 2012- Minaur Baia Mare 32-34, CSM Constanța- CSU din Suceava 37-25. Partida Politehnica Timișoara- Steaua va avea loc pe 21 octombrie. Programul rundei a opta (sâmbătă, 22 octombrie): Minaur Baia Mare- Dinamo (se joacă pe 20 octombrie), CSM Vaslui- Potaissa Turda, CSM București- HC Buzău 2012, CSM Oradea- Politehnica Timișoara, Steaua- CSM Odorheiul Secuiesc, CSU din Suceava- CSM Focșani 2007, CSM Constanța- CSM Bacău.

              Clasament Liga Zimbrilor

              1 Dinamo București 6        6        0        0        229-174       18p.

              2 CSM Constanța     7        6        0        1        198-170       18p.

              3 Minaur Baia Mare  7        6        0        1        210-185       18p.

              4 CSM București      7        5        0        2        214-192       15p.

              5 CSM Focșani 2007 7        5        0        2        197-198       15p.

              6 Steaua București   5        3        0        2        130-123       9p.

              7 Potaissa Turda     7        3        0        4        191-189       9p.

              8 CSU din Suceava  7        3        0        4        219-222       9p.

              9 HC Buzău 2012    7        3        0        4        200-204       9p.

              10 CSM Bacău         7        3        0        4        200-204       9p.

              11 Polit. Timișoara  6        2        0        4        170-186       6p.

              12 CSM Vaslui         7        2        0        5        191-209       6p.

              13 CSM Oradea       7        0        0        7        194-227       0p.

              1. CSM Odorhei 7 0        0        7        187-246       0p.

               

              Dușîndoi și donatorii scânteierilor de spirit

              Tinerel și cu optimismul în portofoliu, s-a întors din țara lui Don Quijote având ceva bucurie în portofel și, patriot, a pus în satul său bazele unei instituții fundamentale: o crâșmă. A botezat-o frumos, cu scârț răpit dintr-un poem al lui Horațiu: ,,Carpe diem!” Iubitorii de viață și cultură autentică au asediat instituția, profitul a prosperat. Atunci când ,,România (re)educată” a lansat seducătoarea aventură obligatorie a dușului în doi, neoficial, întreprinzătorul a adăugat pe firmă un subtitlu: ,,Dușîndoi”. Deverul, de pomină. Adoratorii de cultură și nouă strategie igienică l-au botezat și pe el: ,,Dușîndoi”. Proaspăt însurățel, când i-a sosit pe lume primul odor s-a prezentat la SCLEP și, logic, i-a propus prenumele: ,,Dușîntrei”. Refuz total al birocraților. ,,Ce-i cu aiureala asta?”, au întrebat ei. Disputa este în toi. Dușîndoi a depus un memoriu chiar și la Administrația Prezidențială, în care argumentează că, prin revoluționarea  disciplinei lingvistice numită Onomastică, n-a făcut altceva decât să respecte spiritul klausian al (reeducării) nației. Se analizează.

              Citesc o știre: ,,Ministrul Educației a demisionat”. Este acuzat de plagiat în teza sa de doctorat. Șapte din cei 24 de miniștri ai Educației post-decembriste au fost suspectați de această boală. Sugestie: pentru a evita deranjul, viitorii miniștri ai acestui domeniu ar trebui să nu aibă patalama de doctor sau, pur și simplu, să renunțe de bună voie la acest titlu, înainte de depunerea jurământului.

              În ceea ce-l privește pe proaspătul demisionar, cunoscut prieten al Apocalipsei Educației, cred că s-a grăbit cu demisia. Nimeni nu i-a dovedit oficial vinovăția.  El este apărat chiar și de către conducătorul științific al lucrării de doctorat în care se zice că ar fi încorporat câteva prăjini de pagini din truda acestuia. Ar fi putut scăpa simplu de acuzațiile nevalidate oficial, dacă toți cei ale căror părți din opere ar fi fost incluse neortodox în teza doctorală i-ar fi donat legal, în instanță, aceste scânteieri de spirit. Devenind proprietar indubitabil al acestui prețios imperiu ideatic, acuzatul ar fi spulberat orice îndoială.

               

              Amplă acțiune a polițiștilor în județ

                La data de 05 octombrie a.c., sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, poliţiştii au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și menținerea climatului de ordine publică.

                Astfel, în intervalul orar 0900-1300 și 1600-2100 poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice și de la alte structuri, împreună cu jandarmi au acționat în zona de responsabilitate a județului Bacău.

                Poliţiştii şi jandarmii au legitimat peste 895 de persoane şi au controlat 559 de autovehicule. Totodată, au fost controlate 3 de entități economice.

                Au fost aplicate 354 de sancțiuni contravenționale, din care, 251 pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 76 conform Legii 61 din 1991 pentru încălcări ale normelor de conviețuire socială, 6 în baza H.G 301 din 2012, iar restul la alte acte normative.
                De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere și retrase 14 certificate de înmatriculare.

                Suveranismul grețos al ticăloșilor

                Când Liviu Dragnea propunea celebrul Fond Suveran al României, din care să se finanțeze dezvoltarea țării sau când Viorica Dăncilă ținea celebrul discurs de la Bruxelles, în care cerea UE să nu ne mai trateze țara ca pe o colonie, băieții „de dreapta” dădeau ochii peste cap la televizor: „cum se poată așa ceva, nu e bine, nu trebuie să fim naționaliști, noi trebuie să fim cu Europa”. Vremurile au trecut, sistemul i-a eliminat pe dizidenții suveranisti și ne-am trezit într-o morișcă socială și sconomica extremă, în care globalismul este tocat mărunt pentru a face loc mișcărilor suveraniste, de recuperare a identităților și puterilor naționale.

                În fața unui asemenea trend dezlănțuit de lăcomia și graba apologeților globalismului de a înghesui în lagărul mondial popoarele, asistăm la o nerușinată schimbare a măștilor. Cadavrele politice ale ălora care mureau cu UE pe buze pe baricadele digitale sunt spălate, date cu fond de ten și puse în fereastră cu noile lozinci venite pe messenger de la coordonatori. Toți cei care ne învățau că trebuie să renunțăm la tradiții, la economia noastră, la resursele noastre, că trebuie să ne rescriem istoria și să mâncăm greieri și râme s-au vopsit în tricolor și ne vorbesc de voievozi și de poeți, de obiceiuri și se bat  în piept cu bolovanul smuls din zidul dacic să ne arate cât de români verzi sunt.

                Nu mai poți aruncă un pet pe stradă că nimerești un naționalist de ăsta reșapat, nu mai poți deschide televizorul fără să-l vezi pe vreunul care a avut o epifanie și, după ce ne-a bătut la cap cu curbura castravetelui și cu energia verde, se răstește, acum, la străini, să nu-și mai bată joc de biata Românie, că se supără și-i calcă cu trotineta!

                E de-a dreptul grețos să-i văd pe cei care, până acum, au vândut tot ce-au putut din țară căse trezesc acum că sunt mari naționaliști și se îmbracă în ie și ițari. Dar, vai!, li se văd, în continuare gleznele dezgolite și capul la fel de gol.

                S-a umplut țara de „suveraniști” de rit nou, și pe stânga, și pe dreapta, și pe centru, și prin față și prin spate. E semnul că se apropie schimbarea. Fiți pe fază și faceți provizii de pop-corn. O să aveți nevoie, spectacolul va fi fascinant!

                Bărbat din Urechești, prins după ce a furat 3.000 de lei din geanta unui călător

                  Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău au reținut, un bărbat de 41 de ani, din comuna Urechești, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

                  La data de 02 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău au fost sesizați despre faptul că, persoane necunoscute au sustras din bagajul unui bărbat de 62 de ani din județul Harghita, ce călătorea într-un tren, mai multe obiecte de îmbrăcăminte, medicamente și suma de 3000 lei.

                  În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificat un bărbat, de 41 de ani, din comuna Urechești, bănuit de comiterea faptei.

                  Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul bărbatului, ocazie cu care au fost identificate toate bunurile sustrase, mai puțin suma de 3000 de lei.

                  La data de 06 octombrie a.c., bărbatul de 41 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

                  Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

                  Fotbal/ Liga a III-a: Uvertură la Râmnicu-Sărat

                  Vineri și sâmbătă sunt programate meciurile etapei a șaptea din Liga a III-a. Uvertura rundei va avea loc vineri, de la ora 15.00, unde vice-lidera Seriei 2, CSM Râmnicu-Sărat, singura echipă fără gol primit, așteaptă vizita Aerostarului, care prezintă al doilea atac al campionatului. Celelalte două divizionare C băcăuane, CSM și FC Dinamo vor evolua sâmbătă. „CSMeii”, acasă, pe „Letea”, contra Bucovinei Răduți, în Seria 1, iar dinamoviștii băcăuani în deplasare, împotriva lanternei roșii din Seria 2, Dacia Unirea Brăila.

                   

                  Seria 1

                  Programul etapei a șaptea (sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 15.00): Dante Botoșani- Știința Miroslava, Viitorul Darabani- Csikszereda Miercurea –Ciuc 2, Șomuz Fălticeni- Rapid Brodoc, CSM Bacău- Bucovina Rădăuți, Ceahlăul Piatra Neamț- Foresta Suceava.

                  Clasament

                  1 Foresta Suceava   6        5        1        0        13-2   16p.

                  2 Ceahlăul P. Nt.     6        3        2        1        15-7   11p.

                  3 Șomuz Fălticeni    6        3        1        2        11-5   10p.

                  4 Bucovina Rădăuți  6        3        1        2        11-5   10p.

                  5 Știința Miroslava   6        3        0        3        8-6     9p.

                  6 CSM Bacău           6        2        2        2        5-7     8p.

                  7 Dante Botoșani     6        2        1        3        8-11   7p.

                  8 Rapid Brodoc       6        2        0        4        7-12   6p.

                  9 Csikszereda 2       6        1        2        3        2-9     5p.

                  10 Viitorul Darabani 6        1        0        5        5-21   3p.

                   

                  Seria 2

                  Programul etapei a șaptea (sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 15.00): CSM Râmnicu-Sărat- Aerostar Bacățu (se joacă vineri, 7 octombrie, ora 15.00), Unirea Braniștea- CSM Focșani 2007, Dacia Unirea Brăila- FC Dinamo Bacău, Sporting Liești- Metalul Buzău, Voința Limpeziș- Viitorul ianca.

                  Clasament

                  1 Metalul Buzău       6        5        1        0        18-3   16p.

                  2 CSM Rm. Sărat     6        5        1        0        14-0   16p.

                  3 CSM Focșani 2007 6        4        1        1        21-3   13p.

                  4 Aerostar Bacău     6        4        1        1        19-9   13p.

                  5 Unirea Braniștea   6        2        1        3        9-10   7p.

                  6 Viitorul Ianca       6        2        1        3        8-11   7p.

                  7 Sporting Liești      6        1        3        2        8-10   6p.

                  8 Voința Limpeziș    6        1        1        4        10-21 4p.

                  9 FC Dinamo Bacău 6        1        0        5        5-12   3p.

                  10 Dacia Brăila        6        0        0        6        2-35   0p.

                  Handbal feminin/ Divizia A: Derby băcăuan

                  Runda a patra a Diviziei A la handbal feminin programează sâmbătă, de la ora 12.00, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” derby-ul băcăuan al Seriei B, între CSM și Știința.

                  Deși la primul său sezon în A, CSM Bacău are punctaj maxim, ocupând locul 3.

                  Cu totul altfel stau lucrurile pentru Știința, aflată în postura nedorită de lanternă roșie, fără niciun punct la activ.