Mai întâi evenimentul: În Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti, a avut loc Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, moderată de Nicolae Manolescu, preşedintele USR.

Sala arhiplină de poeţi, prozatori, critici literari, eseişti, dramaturgi, directori de edituri şi reviste literare, cât şi invitaţi de seamă din conducerea unor ministere, sponsori, prieteni ai scriitorilor, membri ai familiilor.

Ca în fiecare an, juriul, format din Dan Cristea (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex Ştefănescu şi Răzvan Voncu, a stabilit nominalizările, pe fiecare secţiune. La Cartea de poezie: Gabriel Chifu, Elegia timpului, Editura Şcoala Ardeleană, 2018 (s-a recuzat); Ovidiu Genaru, La opt, gaura cheii şi alte patimi, Editura Junimea, 2018; Nora Iuga, Alături cu drumu, Editura Casa de pariuri literare, 2018; Andrei Novac, Prin închisori şi prin libertate, Editura Cartea Românească, 2018; Ion Mircea, Materia care ne desparte, Editura Junimea, 2018; Adrian Popescu, Corso, Editura Cartea Românească, 2018; Lucian Vasiliu, Cod numeric personal, Editura Cartea Românească, 2018.

„«La opt, gaura cheii şi alte patimi» – cea mai bună carte de poezie din 2018”

„Premiul de astăzi arată că şi la 85 de ani se poate să fii antum. În formă. Nu integral. Cam 80 la sută. Restul până la 100% este reumatism şi cardiologie.”

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, îşi începe discursul inaugural: importanţa evenimentului, criteriile avute în vedere, dificultatea juriului în desemnarea câştigătorilor.

Curg premiile de la fiecare secţiune. Discursuri, cuvinte de mulţumire, aplauze. Suspansul se menţine până la ultimul premiu. Vine rândul Poeziei. Rosteşte Gabriel Chifu, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România: Premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 2018: Ovidiu Genaru, pentru volumul „La opt, gaura cheii şi alte patimi”, Editura Junimea.

Omul care toată viaţa s-a ocupat cu gânditul

Ovidiu Genaru, omul care, după cum îmi spunea într-un interviu, toată viaţa s-a ocupat cu gânditul, câştigă pentru a doua oară (primul în 1974, pentru volumul „Goana după fericire”) Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Bucuriile se ţin lanţ de poetul din Ţara lui pi: este unul dintre cei mai premiaţi poeţi în viaţă, înainte şi după premiile USR, a mai fost încoronat de Filiala Bacău a USR, de Asociaţia Scriitorilor din Iaşi, de Centrul de Cultură „George Apostu”, de Revista Ateneu etc. Cum deschizi o revistă de cultură din România este imposibil să nu dai de o poezie, de un premiu, de o carte semnată de Ovidiu Genaru. A trăit bucuria, dar şi dezamăgirea nominalizării de şapte ori la Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu”, cel mai râvnit premiu de către poeţi, însă, deocamdată, a rămas doar cu nominalizarea, ceea ce, după cum afirmă critica literară, nu-i la îndemâna oricui. Dar, poate, cea mai mare satisfacţie recentă a fost includerea, de o anchetă a Uniunii Scriitorilor din România, în Lista canonică:100 de poeţi români în 100 de ani, fiind singurul scriitor băcăuan în viaţă, desemnat Poet reprezentativ, alături de George Bacovia.

De la „Un şir de zile”, volumul de debut din 1966, au trecut peste 50 de ani. Bucurii.Teamă. Gânduri. Poezia lui Ovidiu Genaru este „rafinament şi ironie”, este poetul „extazelor suave”.

M-am gândit ce să-l întreb pe Ovidiu Genaru, după ce am aflat vestea decernării Premiului Uniunii Scriitorilor. „Ce să-ţi spun, bătrâne! Sunt fericit, cum să nu fiu!”

Pentru cititorii ziarului Deşteptarea, pentru frumuseţea şi ineditul lui, transcriem discursul ca răspuns la primirea premiului, aşa cum se obişnuieşte la asemenea evenimente:

Ilustre feţe,

Recunosc, sunt un provincial sadea. Puţin speriat. Un izolat rătăcit în România profundă, acolo unde, cum bine spunea vecinul meu de palier, un distins avocat, «mulţimea anonimă se va avea în vedere».

Aş mai spune, dar nu este important, că sunt un flueră vânt printre stiluri şi generaţii literare, neafiliat vreuneia.

Aşa că pentru unul ca mine este o mare onoare şi un privilegiu să fiu luat în seamă de elita scriitoricească de la Bucureşti. Bucureşti – capitala lumii la români. Cărţi am mai scris dar roata norocului, capricioasă, s-a abătut rar pe la Bacău.

Cam odată la 50 de ani. Eu am mai primit odată această distincţie, hăăăt! în mileniul trecut, în 1974, pe când, mă autocitez «Miţa Biciclista de provincie, făcea ultima cursă cu trupul ei de davincie».

A fost, la Bacău, la Bacău într-o mahala/ o mare dandana cu şampanie şi frigărui. De data asta va fi cu apă plată, iaurt şi valeriană.
Între cele două evenimente s-a aşternut un «hău istoric» în care tot scriind, scriind şi aşteptând, am îmbătrânit. Dar nu-i bai. Premiul de astăzi arată că şi la 85 de ani se poate să fii antum. În formă. Nu integral. Cam 80 la sută. Restul până la 100% este reumatism şi cardiologie.

Pe scurt, poezia a fost pentru mine drogul care a făcut să-mi bată inima, chiar şi duminica.

Aşadar, mulţumesc poeziei şi slujitorilor ei de aleasă stirpe, aici de faţă. Mulţumesc distinsului juriu care a scanat provincia, mulţumesc Domnului preşedinte Nicolae Manolescu, mulţumesc Editurii Junimea, mulţumesc Cartea Românească, mulţumesc criticilor care au avut plăcerea să scrie despre mine, mulţumesc România Literară, mulţumesc soţiei mele Cristina care îmi dăruieşte zilnic din tinereţea ei, vă mulţumesc tuturor fiindcă m-aţi acompaniat în aceste clipe de graţie.

Care au şi trecut.
Într-o lume avidă de incultură, închei cu un vers-memento: «Popoarele fără poezie sunt sortite frigului.»
Vă mulţumesc.”

În dialog cu cititorii

Amatorii de poezie, prietenii poetului Ovidiu Genaru au ocazia să se întâlnească cu Poezia, cu Poetul, joi, la ora 18.00, la Berăria Valhalla, în cadrul „Zilelor Bibiliotecii «Costache Sturdza»”. Cartea premiată de Uniunea Scriitorilor, „La opt, gaura cheii şi alte patimi”, va fi prezentată de criticul Paul Cernat, iar Ovidiu Genaru va intra în dialog cu cititorii şi va acorda autografe.