miercuri, 21 ianuarie 2026

Osie declarată rebut, montată „de bună”: cauza deraierii trenului de marfă de la Faraoani

Deraierea trenului de marfă produsă la Faraoani, în urmă cu un an, a fost provocată de o osie cu defecte de fabricație, declarată rebut încă din 2004, dar care a fost remontată în 2023 pe un vagon aflat în exploatare.

Concluzia apare în Raportul de investigare publicat recent de Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER), document care descrie un lanț de decizii și omisiuni întins pe mai bine de două decenii și care ilustrează, potrivit investigatorilor, modul „lasă că merge și așa” în care a fost tratată siguranța feroviară.

Conform clubferoviar.ro, accidentul s-a produs în noaptea de 17 ianuarie 2025, la ora 23:25, pe secția de circulație Adjud–Bacău, între haltele Orbeni și Faraoani. Primul boghiu al celui de-al 20-lea vagon din compunerea trenului de marfă a deraiat pe firul I, la km 268+250. Trenul era format din 35 de vagoane tip Uagps încărcate cu cereale, aparținând Nitramonia BC SRL Bacău, și era operat de Vest Trans Rail.



Consecințele au fost majore: suprastructura căii ferate a fost avariată pe o distanță de peste 2 kilometri, au fost distruși inductori ai sistemului de semnalizare, iar traficul feroviar pe firul I a fost complet închis timp de peste două luni. În total, 55 de trenuri de călători au fost anulate, iar alte 1.132 de trenuri – de călători și marfă – au acumulat întârzieri de aproape 96 de ore.

O defecțiune veche de 20 de ani

Potrivit raportului AGIFER, cauza directă a deraierii a fost ruperea unei osii fabricate în anul 2004 de SMR SA Balș, osie care făcea parte dintr-o șarjă cu defecte de fabricație cunoscute. Între 2004 și 2008, pe rețeaua feroviară din România au avut loc șapte cazuri de rupere în exploatare a osiilor produse în aceeași perioadă, montate pe vagoane ale CFR Marfă. Ca urmare, toate osiile din șarjele respective au fost declarate rebut și retrase din circulație.

În mod paradoxal, una dintre aceste osii a revenit în sistem aproape două decenii mai târziu. În 2023, conform raportului citat, firma de mentenanță a montat osia pe un vagon aparținând Nitramonia BC SRL, deși informațiile privind defectele de fabricație erau cunoscute în sistemul feroviar încă din anii 2000.

Cum a reintrat osia în circulație

Raportul explică și traseul piesei defecte. Un vagon CFR Marfă, retras din exploatare, a fost vândut prin intermediul ANAF către o firmă de colectare a metalelor, care a comercializat ulterior componentele ca piese second-hand. Printre cumpărători s-a aflat și societatea de reparații din Pașcani, care a utilizat osia fără a o identifica drept rebutată.

AGIFER reține însă și o responsabilitate a CFR Marfă, care nu a dispus distrugerea fizică a tuturor osiilor declarate rebut, permițând astfel reintrarea lor pe piață și, implicit, în exploatarea feroviară.

Concluzii dure

„Defectele de fabricație existente la osia montată au determinat producerea accidentului feroviar”, se arată explicit în raportul de investigare. Documentul subliniază că problemele de calitate ale osiilor produse la Balș în anii 2003–2004 erau de notorietate în sistemul feroviar, iar lipsa unor măsuri ferme de eliminare definitivă a pieselor periculoase a creat premisele unui accident major, produs la aproape 20 de ani de la apariția primelor semnale de alarmă.

Ruperi de osii înregistrate pe rețeaua feroviară (2004–2008)

În perioada 2004–2008, pe rețeaua feroviară din România s-au produs cel puțin șapte cazuri de rupere în exploatare a osiilor-axă fabricate în 2003–2004 de SMR SA Balș și montate pe vagoane de marfă ale CFR Marfă.

Printre cele mai grave evenimente se numără:

  • 15.07.2004 – rupere de osie între stațiile Videle și Hm Zăvestreni;

  • 30.07.2004 – accident feroviar în stația Câmpulung Moldovenesc;

  • 31.07.2004 – rupere de osie între stațiile Zlătărei;

  • 15.08.2004 – accident în stația Gugești;

  • 20.01.2005 – rupere de osie între stațiile Basarabi și Dorobanțu;

  • 13.03.2008 – incident feroviar în Hm Zăvideni.

În urma acestor evenimente, mai multe șarje de osii au fost declarate rebut și retrase din circulație. Lipsa distrugerii complete a acestora a permis însă ca unele piese să reapară în exploatare, culminând cu accidentul de la Faraoani din 2025.



spot_img