29 martie 2024
ActualitateOrașul Târgu Ocna, gazda Consiliului Director al Asociației Orașelor din România

Orașul Târgu Ocna, gazda Consiliului Director al Asociației Orașelor din România

Orașul Târgu Ocna găzduiește între 25 și 27 februarie lucrările Consiliului Director al Asociației Orașelor din România (AOR) la care vor participa și un număr de peste 10 primari din localități ale Republicii Moldova. Acest eveniment se dorește a fi un prim pas pentru revitalizarea relațiilor internaționale, cu derularea unui program de schimb de bune practici.

Astfel, la Complexul Turistic “Casa Creangă” din Târgu Ocna, azi, luni 26 februarie, între orele 10.00 – 13.00 va avea loc Ședința comună a Consiliului Director AOR și a reprezentanților orașelor de peste Prut, membre în Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM).

La această ședință vor fi prezenți și reprezentanți ai Guvernului și al Parlamentului României. Cu prilejul acestei manifestări vor fi prezentate și bune practici ale administrației locale din orașul Târgu Ocna precum și evaluări și propuneri pentru o bună colaborare în viitor.



Ineditul evenimentului găzduit de orașul Târgu Ocna este dat de faptul că începând din 27 februarie, primari din orașele din România vor fi, pentru trei zile gazde ale primarilor din orașele Republicii Moldova, ce participă la acest program.

După cum am aflat de la organizatorii acestei întâlniri de la Târgu Ocna, în cursul anului viitor, pe baza principiului reciprocității, un număr de 12 – 15 primari din România vor merge în Republica Moldova în aceleași condiții.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri