O seară care ar fi trebuit să rămână doar o amintire frumoasă de Valentine’s Day s-a transformat, pentru câteva zeci de minute, într-o luptă dramatică pentru viață. În timpul unei petreceri organizate cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, un bărbat s-a prăbușit brusc la pământ, în stare de inconștiență, prezentând respirație agonică.
În timp ce invitații au rămas șocați de cele întâmplate, o persoană a avut prezența de spirit să apeleze numărul unic de urgență 112, anunțând că victima „a dansat și s-a prăbușit la pământ”.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău a fost direcționat de urgență la fața locului. La sosire, cadrele medicale au constatat că pacientul se afla în stop cardiorespirator. Intervenția a fost una contracronometru, fiecare secundă fiind vitală.
Manevrele de resuscitare au fost inițiate imediat: compresii toracice, asigurarea căii aeriene, acces venos și administrarea tratamentului specific. În momentele tensionate ale intervenției, comanda „Atenție, șoc!” a precedat defibrilarea, urmată de reluarea compresiilor toracice.
După minute decisive, eforturile echipei au fost răsplătite: pacientul a reintrat în ritm sinusal, cu puls palpabil, și a început să respire spontan. Stabilizarea unui pacient proaspăt resuscitat rămâne un proces delicat, iar transportul către ambulanță și apoi către spital presupune menținerea permanentă a echilibrului fragil câștigat în urma resuscitării.
Pe parcursul drumului către Unitatea de Primiri Urgențe, starea pacientului s-a menținut stabilă. În cadrul UPU, lupta pentru recuperare continuă sub supravegherea echipei medicale specializate.
Eroii acestei intervenții de Valentine’s Day sunt membrii echipajului SAJ Bacău: Simona, Daniela și Costeluș – profesioniști care au demonstrat încă o dată că pregătirea, coordonarea și dedicarea pot readuce o inimă la viață.
Serviciul de Ambulanță Județean Bacău reamintește importanța apelării rapide a numărului 112 în situații critice și subliniază rolul esențial al intervenției imediate în cazurile de stop cardiorespirator.
Pentru această familie, Valentine’s Day va rămâne ziua în care dragostea a învins prin curaj, profesionalism și intervenție la timp.














