Vă scriu nu cu speranță, ci cu un gust amar care nu-mi mai iese din gură de prea mult timp. Sunt băcăuan și am trăit aici o viață întreagă, cu bune și cu rele, dar niciodată nu m-am simțit mai departe de conducătorii acestei țări decât acum. Parcă trăim în lumi paralele: noi, cei care ne trezim dimineața cu grija facturilor, a copiilor, și ei – politicienii – în turnul lor de fildeș, unde nu pătrund nici frigul, nici foamea, nici rușinea.
Îi vedem doar când vin alegerile. Atunci coboară dintre nori, își trag câte o cămașă populară, promit cu zâmbetul gata regizat că vor face, că vor drege, că „simt durerea poporului”. Apoi, după ce primesc votul, se urcă iar în balonul lor și se ridică lin, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei care-au promis canalizare, azi promit digitalizare.
Mi-am pierdut încrederea. Nu mai aștept nimic de la ei. Nu cred că înțeleg cum trăim. Nu cred că-i interesează. Bătrânii își duc viața dintr-o pensie înjumătățită de prețuri, tinerii pleacă pentru că n-au ce face aici. Iar ei? Ei au viața plină de privilegii și salariile dublate cu sporuri inventate.
Nu mai vreau să fiu mințit. Vreau măcar să nu mai fiu luat de prost. Dacă nu pot ajuta, să nu încurce. Dacă nu pot construi, măcar să nu mai dărâme. Iar dacă tot sunt în turnul lor de fildeș, să rămână acolo. Să nu mai coboare nici la alegeri. Să ne lase în pace.
Poate că vocea mea nu schimbă nimic, dar măcar e o amintire scrisă că, la un moment dat, un om obișnuit din Bacău a spus: ajunge.
Cu respect, dar fără iluzii,
Ion G.
Bacău, mai 2025

Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.