Nu încerc nicicum să dramatizez, dar trebuie să admitem că am ajuns să trăim momente dificile, nemaiîntâlnite până acum, de nicio generație aflată în viață. Cred că foarte puțini dintre români, să zicem, au trecut prin ceva asemănător. Majoritatea dintre noi nu au prins războaie sau perioade crunte, de foamete. Așa că o să avem ce le povesti nepoților noștri, atunci când vor crește mari, astfel încât să înțeleagă.
Constat că, însă, lucrurile care au fost dezbătute mai din timp de societatea civilă și nu numai încep să se cocretizeze, e drept, cu întârziere, după tipicul sasului ardelean. Adică, în timp ce țările de peste tot luau măsuri drastice, ajungându-se chiar la închiderea granițelor, la noi, abia acum încep să se miște lucrurile, cât de cât.
E drept că nu s-a ajuns la nivelul de alarmă similar celui din Italia sau Franța, unde sutele de morți înregistrați zilnic au dat peste cap până și mințile celor mai zdraveni oameni. Dar nici nu cred că ar fi trebuit să se ajungă să mai moară și la noi oameni, pentru ca statul să pună degetul pe rană și să zică „Stop!”. Un lucru este sigur: lumea este mai în temă (ca să folosesc un eufemism) și, cred eu, mult mai responsabilă. Prin oraș se circulă, oarecum, ca în zilele de sărbătoare, nu mai vezi atâtea mașini în trafic, nu se mai aud claxoane și nici nu se mai înjură șoferii din nuș´ ce … neghiobie. Ce n-am să înțeleg, însă, este de unde isteria asta cu alimentele?
Un kilogram-două de făină le-ar ajunge să facă gogoși pentru două săptămâni. Dar, ăsta e românul! În vreme de criză, primul gând îi zboară la potol, mâncare, crăpelniță. Vorba unui mucalit: dacă Ceaușescu ar fi adus un tren de carne și l-ar fi pus în Piața Universității, ar fi fost și acum președintele României. Dar, ce mă uimește și mai mult este de ce-și cumpără românul atâta…hârtie igienică? Pe bune, ce-or face cu ea, tapetează pereții? Se învelește cu ea, de frig? Noaptea minții.
