Trăiesc în regim de urgență evlavioasă. Nu pot arunca ochii pe un ziar sau pe unele emisiuni TV, decât lipit de cartea de rugăciuni. Aud, văd, fac repetat semnul sfintei cruci și cad în rugăciune: „Iartă-mă, Doamne, că am citit/ ascultat. Etc.”
Un primar o dă pe proxenetism și sex în sediul primăriei, pozează în virtuos, consătenii îi laudă „mărețile rializări”. Într-un județ, o gașcă de la rutieră este sancționată de justiție pentru păcate clasice și mă gândesc dacă unii dintre cei care m-au sancționat în trafic (pe bune, uneori) nu face parte din aceeași categorie. Într-un sediu de poliție, un polițist scoate pârpoacul de serviciu și se joacă de-a amenințatul. Un șef de poliție e prins beat la volan și stă pe gânduri, cunoscând că asta e normalitatea sa, dacă să demisioneze sau nu.
Un profesor lovește un elev, sub ochii colegilor acestuia și ai camerelor de luat vederi. Aruncat legal în out, face tărăboi în justiție. Guvernanții actuali au promis, pe când se ocupau cu demolarea opozanților, mărirea alocațiilor pentru copii și a pensiilor. Acum, ca niște farisei profesioniști, o dau cotită rău. Din Cotroceni, pe armoniile știutului hit „Valoarea mea, valoarea mea”, maneaua axiologică „Guvernul meu, guvernul meu!” rupe topurile. Ministereasa Educației țipă prin școli mai ceva decât o precupeață căreia i-a căzut mercurialul în cap. O inspectoare generăleasă este reclamată de un elev eminent (olimpic internațional, zece pe linie): pe când îi era profesoară, ținea morțiș să-l lase repetent. Prin ministere, eșalonul secund și secțiunea canapea, au fost infiltrate alte figuri amice cu destrămarea morală… Iartă-mă, Doamne, că nu pot ocoli uneori, cu văzul și auzul, aceste dezmățuri…
