Răzvan Bibire

Românii se nasc gata învinși de soartă; de mici li se inoculează ideea că nu au nici o șansă, că sunt niște ratați, că nu vor avea nimic și nu vor schimba vreodată ceva în această logică. Rudele, prietenii, profesorii le spun într-una că sunt niște nepricepuți, că nu vor fi în stare să învețe vreodată ceva și că singură lor șansă este să-și accepte soarta și să trăiască ascunși de lume, în vreun cotlon ce l-ar găși.

Așa cum înainte de 1990 românului i se spunea că e cel mai tare din parcare, astăzi i se spune că e cel mai prost. Când vrea un român să facă ceva, îi sar 20 în față și-i spun că nu o să reușească în veci; iar dacă reușește apar alți 20 care să-i spună că a fost o greșeală, sigur și-a băgat nasul vreun străin în treaba aceea și l-a ajutat s-o ducă la capăt.

Pentru noi, “străinul” este ceea ce nu vom fi noi în stare să fim niciodată; avem un adevărat cult a tot ceea ce vine din afară țării, fie mărfuri, oameni sau idei. Dar s-a întrebat, oare, cineva de ce se întâmplă așa? De ce nu putem să avem o părere bună despre noi și ne închinăm în față Măriei Sale, Străinul? De ce nu reușim să ne ridicăm din țărână și să ne scuturăm de praf și ne mulțumim să pupăm într-una ghetele gloduroase ale tot felul de venetici veniți în căutare de căpătuială?

Oare, cumva, pentru că putem fi ținuți mai ușor în frâu dacă nu ridicăm ochii din pământ? Sclavii se nasc dar pot fi și transformați din oamenii liberi; un sclav trebuie ținut în lanțuri ca să nu se revolte, dar lanțurile pot fi rupte. De aceea cea mai bună metodă este să-l condiționezi psihic, să-l faci să creadă că nu are rost să se revolte pentru că oricum nu schimbă nimic.

Așa au procedat cu noi și turcii, și rușii, și nemții. Așa procedează, astăzi, noii cuceritori deghizați în “parteneri strategici”. Noi fiind prea proști și needucați, n-are rost să ne complicăm cu problema gazelor de la Marea Neagră; cel mai bine este să-l dăm lor, pe gratis, să ne luăm de o grijă.