Veteranul atletismului băcăuan, care a împlinit pe 20 februarie vârsta de 71 de ani, a ajuns la 201 medalii cucerite
În februarie 2024 titram: „Martin Bechea Joca, viața la 70+1”. Veteranul atletismului băcăuan schimba prefixul și, implicit, categoria de concurs. La un an distanță, „Forrest Gump de Bacău” continuă să fie pe plus. La propriu și la figurat. Pe 20 februarie a împlinit 71 de ani. Iar aniversarea l-a găsit la gât cu încă o medalie. Cea cu numărul 201, cucerită la Semimaratonul Gerar, derulat la București, pe 1 februarie. Așadar, Martin Benchea continuă să adune: ani de viață, medalii la concursuri și, firește, kilometri.
„Zilnic alerg. Nici nu mă văd altfel. Alerg, muncesc, mă bucur de familie”, spune nenea Martin care, mai nou, este un bunic la puterea a … treia, în condițiile în care, alături de Andrei Sebastian, în vârstă de 14 ani și Maria Otilia, de un an și jumătate, a venit o nouă nepoțică: Amira Ioana, de numai patru luni. „Nepotul m-a întrecut deja în înălțime. Practică, la rândul său, atletismul. Iar cele două nepoate vin și ele din urmă, pline de energie”, explică septagenarul care a a descoperit atletismul târziu, după împlinirea vârstei de 50 de ani, dar de atunci a făcut absolut totul pentru a recupera timpul pierdut.
„Sincer, când am început să alerg la concursuri, nici nu mă gândeam că voi reuși să văd atâtea țări și să cuceresc un număr așa de mare de medalii”, mărturisește sportivul legitimat la CSM Bacău care, evident, nu vrea să se oprească aici: „Cum scria și în Deșteptarea atunci când, la final de 2024 am cucerit cea de-a 200-a medalie la Maratonul 1 Decembrie de la București: după 200 vine 201, apoi 202, 203…”. Apropo: 202 ar putea veni la mijlocul lui martie, atunci când Martin Benchea Joca va alerga în proba de 11 km la Cernica. Iar în iunie, în Sicilia, chiar la poalele vulcanului Etna sunt programate Campionatele European Masters:
„Sincer, mă bate gândul să particip. Ar fi o experiență extraordinară”. Dar pentru ca după 201 să vină 202 și pentru ca un European alergat prin cenușa vulcanică să se transforme dintr-un simplu gând într-o experiență de neuitat, Martin Benchea Joca și-a inclus în programul de pregătire, pe lângă kilometrii alergați zilnic, și antrenamente specifice la „Galaxy Gym”:
„Mi-am luat abonament și merg acolo, la sală, șase zile din șapte. Fac bicicletă, lucrez pentru brațe și picioare, dar nu exagerez. Cel puțin în privința greutăților, mă limitez la cele de 7,5 kilograme și la un număr rezonabil de repetări”. În plus (că tot vorbeam de plusuri), mai nou, multiplul campion național Masters a început și un program de refacere după efort la GTL Medical Clinic:
„Mă ajută foarte mult, mai ales că oamenii de acolo sunt profesioniști sută la sută”. La rândul său profesionist adevărat, Martin Benchea Joca studiază calendarul competițional pe 2025. Pe plan internațional este încercuită cu markerul roșu micuța localitate siciliană Nicolosi care, așa cum aminteam, va găzdui Europeanul Masters. Pe plan național, lui nenea Martin îi face cu ochiul Timișoara. Și ediția din acest an a Campionatului Național de Maraton pentru Veterani ce se va derula în toamnă, pe malul Begăi.
„Nu am alergat niciodată la Timișoara. Și cum am patru titluri naționale la maraton, parcă l-aș ataca și pe al cincilea”, concluzionează Martin Benchea Joca. Chiar așa: strică un titlu în plus?














