19 mai 2024
ActualitateLinia ferată de mare viteză Ploieşti - Bacău - Suceava, proiect strategic...

Linia ferată de mare viteză Ploieşti – Bacău – Suceava, proiect strategic de investiţii

Guvernul a inclus pe lista proiectelor strategice de investiţii ce urmează să fie pregătite şi atribuite în parteneriat public privat încă un obiectiv, respectiv linia ferată de mare viteză Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani – Iaşi – Suceava – Siret (Vicşani).

Linia de mare viteză va fi realizată pe un singur fir, paralel cu firele de cale ferată existente, în lungime de aproximativ 505 km (Ploieşti – Siret circa 430 km şi Paşcani – Iaşi circa 75 km).

Realizarea acestei investiţii va contribui la reducerea timpului de legătură între principalele oraşe şi poli de dezvoltare de pe traseu şi, totodată, creează posibilitatea realizării unor conexiuni cu Republica Moldova şi cu Ucraina.



De asemenea, realizarea liniei ferate de mare viteză va conduce la atragerea unui număr însemnat de călători către transportul feroviar, la creşterea numărului de turişti şi va contribui la atragerea investitorilor.

Prin completarea de astăzi, lista proiectelor strategice de investiţii ce urmează să fie pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză include 22 de obiective.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri