28 martie 2024
ActualitateLasitatea este o “calitate” care i-a lipsit

Lasitatea este o “calitate” care i-a lipsit

N-am fost prieteni, dar sigur dusmani pentru mult timp, chiar daca discutiile noastre au fost in general amicale si rau nu mi-a facut niciodata.

Prima intâlnire a avut loc pe când Doru Sechelariu era presedin-tele Federatiei Române de Box, din câte imi amintesc, iar el sponsoriza clubul Bacaului, unde activam si eu ca pugilist. Nu prea l-am bagat in seama atunci, apoi am lucrat ca ziarist la publicatia infiintata de el (”Ziua”). Nu-mi amintesc sa fi intervenit vreodata in politica editoriala, asa cum nu-mi amintesc nici dupa ani la “Desteptarea”. Cu toate astea, in 1996, când a iesit primar, am fost extrem de dezamagit când a fost ales primar. Nu-mi placea vocabularul lui si nici anturajul, chiar daca el era un personaj lânga care nu aveai cum sa nu râzi si sa te simti bine, oricât de incrâncenat ai fi fost pe un subiect sau altul. Si de atunci a inceput un mic razboi. Inutil, aveam sa-mi dau seama in timp.

El a reusit sa transforme Bacaul dintr-o mahala intr-un oras european. Am continuat insa batalia contra stângii, pentru ca intre timp a ajuns la PSD. Am scris mult si rau despre el. Niciodata de bine. Cu toate astea, in 2004, când am demisionat de la “România libera”, Doru Sechelariu a fost primul care mi-a facut o oferta de a ma angaja la el, cu independenta absoluta. Pentru mine, trebuie sa marturisesc, a fost cel mai bun patron pe care l-am avut in 20 de ani de presa.



M-au mâhnit apoi problemele sale. Oricât de mult voi fi criticat dupa aceste scurte amintiri, nu pot sa uit ce a facut pentru oras, de orele interminabile de audiente, de diplomatul cu bani din care-i ajuta pe cei in nevoi, de transformarea ca imagine si financiara a Bacaului, de efortul nebun de a tine o echipa de fotbal in prima divizie, de resus-citarea lui Francisc Vastag, abandonat in mizerie si salvat de el, de inca-patânarea de a salva fabrica Letea, de generozitatea si mai ales umorul sau colosal.

Zâmbesc cu tristete când imi amintesc de el si regret ca n-a putut face tot ce si-a dorit. Stilul sau adesea criticat s-a dovedit a fi unul care a marcat. Nu doar un oras, ci si pe locuitorii lui. Dovada nu este reprezentata neaparat de ce a lasat in urma, ci de filmul inmormântarii. Una cum probabil nu va mai avea orasul. Si sigur nici un primar ca el. In final, marturisesc ca niciodata n-am scris atât de elogios despre cineva. E nefiresc pentru mine. As fi las insa daca n-as spune exact ceea ce cred. Lasitatea nu e o calitate. Si lui i-a lipsit aceasta “calitate”.

Doru Sechelariu a visat mult, a lasat mult si a plâns la fel de mult când planurile i s-au naruit. Nu a aban-donat niciodata lupta. Si pentru asta merita sa-ti ridici palaria.

Tiberiu Lovin

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri