Pilotul Selenei Motor Sport, Denis Marcu, a fost premiat in Italia, la "Marea Gala a Campionilor WSK"
Dublu campion mondial
Vineri, la Montichiari, in Italia, a avut loc "Marea Gala a Campionilor WSK" la karting, in cadrul careia au fost premiati cei mai buni piloti ai lumii in 2011. România a fost reprezentata de Denis Marcu, care a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campion mondial. Pilotul Selenei Motor Sport Bacau intra astfel in istorie cu o maxi-performanta, fiind singurul câstigator al WSK Master Series la clasa Mini doua sezoane la rând. "Si sper sa nu ma opresc aici", a declarat sportivul in vârsta de 13 ani la finalul ceremoniei de vineri.
Fast organizatoric si emotii
Ca si in 2011, "Marea Gala a Campionilor WSK" a impresionat prin fastul sau. Crema kartingului mondial a fost prezenta vineri seara la "Centro Fiera" din Montichiari, oras cu o puternica traditie automobilistica in Peninsula. "Desi participasem si in 2011, am fost emotionat când am urcat pe scena. E foarte placut sa fii alaturi de cei care fac istorie in karting", a marturisit Denis Marcu. De altfel, clasa Mini a deschis festivitatea la care au fost premiati campionii din stagiunea trecuta a WSK Euro Series, WSK Master Series si WSK Final Cup.
Obiective pentru KF3
Organizatorii i-au transmis lui Denis ca il asteapta pe scena "Marii Gale a Campionilor WSK" si in anii viitori: "Ai trecut la alta clasa, dar asta nu inseamna sa-ti schimbi obiceiurile. Trebuie sa fii, in continuare, printre cei mai buni". Directorul Selenei Motor Sport Bacau, Vladimir Bortov este convins ca elevul sau va impresiona si la noua clasa de concurs, KF3. "Pentru inceput, va fi nevoie de rabdare si intelegere deoarece Denis trebuie sa se adapteze cu rigorile noii clase. Exista insa toate argumentele ca pe viitor sa atacam cu succes si titlul la KF3".
Pe mai multe fronturi
Prima competitie din 2012 la care va participa Denis Marcu se va desfasura la mijlocul lunii viitoare, pe circuitul italian de la Lonato, gazda "Cupei de Iarna". Pe data de 4 martie, o data cu etapa programata pe lartodromul "La Conca", pilotul român va lua startul in noul sezon al WSK Master Series, pentru ca pe 15 aprilie sa debuteze in Campionatul European. Stagiunea 2012 il va gasi pe pilotul lansat de Selena Motor Sport luptând pentru doua noi trofee: WSK Final Cup, programata in mansa unica, pe data de 7 octombrie si WSK Champions Cup, competitie aflata la prima sa editie.
Dan Sion















