Dueluri interesante
La sfarsitul acestei saptamani, Campionatul National de karting isi va desemna laureatii. Duminica, pe circuitul de la Targu-Secuiesc sunt programate cele doua manse ale rundei ce va pune punct competitiei interne. Clasa cu cei mai multi participanti, MINI, este si cea care propune cele mai interesante dueluri. Atat pentru clasamentul de etapa, cat mai ales pentru cel general.
Rocada?
Marea batalie la MINI se da intre liderul Andrei Atanasiu si laureatul en-titre, Denis Marcu. Lui Atanasiu ii este suficient sa puncteze pentru a castiga campionatul. In ceea ce-l priveste pe Marcu, pilot asistat din punct de vedere tehnic de Selena Motor Sport, victoria nu ii este suficienta. Pentru a-si pastra titlul, campionul are nevoie si de abandonul lui Atanasiu. In fine, lupta pentru bronz reprezinta o afacere intre bucuresteanul Petrut Florescu si satmareanul Andrei Vaida.
Da argintul pe aur
[ad#stire] Daca in competitia interna pare mai aproape de locul secund decat decat de titlu, in schimb in Campionatul Europei de Sud-Est, Denis Marcu are toate sansele de a da medalia de argint castigata anul trecut pe una de aur. Cu patru victorii si 100 de puncte in clasament, Marcu abordeaza plin de speranta ultimele doua runde ale campionatului continental, ambele programate in octombrie, in Grecia, pe kartodromul de la Seres.
Dan Sion















