Circuitul „Speed Park” a găzduit etapa a cincea, urmând să asigure și decorul rundei de final, care va decide, pe 19 octombrie, campionii anului
Campionatul Național de karting FRK a revenit în Bacău. Și a făcut-o în forță, la finalul săptămânii trecute, cu etapa a cincea, penultima a sezonului. De altfel, circuitul băcăuan „Speed Park” va găzdui, în perioada 17-19 octombrie și runda a șasea, cea care va pune punct competiției, decizând, implicit, și campionii anului 2025. Lupta pentru titluri rămâne una strânsă, așa cum a ilustrat-o și etapa băcăuană de weekendul trecut. Din cele cinci clase de concurs, doar două au înregistrat același câștigător în ambele finale disputate duminică, 21 septembrie: Dragoș Ciuleanu (7Motorsport) la Pufo și Matteo Andrei Bejenaru Roșu (Sined Motorsport). Acesta din urmă s-a impus detașat în ambele manșe spre satisfacția efervescentei sale galerii, care a salutat trecerea sa prin fața tribunei principale la fiecare tur de circuit. În rest, victoriile au fost împărțite, diferența făcând-o, în anumite cazuri, și problemele de ordin tehnic. Așa a stat situația și la KZ2, unde, deși conducea autoritar finala 1, Milan Degeratu a fost nevoit să abandoneze, victoria revenind lui Eric Enache. Deși s-a revanșat în finala 2, pe care a câștigat-o, Degeratu nu a prins podiumul în ierarhia de etapă, fiind devansat de Eric Enache, Darius Lucian Babaioana și Andrew Denis Boriceanu. De notat că etapa a cincea a reunit la start un număr total de 65 de piloți (cei mai mulți fiind la Pufo, 20 de concurenți) și că OKN și OKJ s-au derulat concomitent în condițile unui număr restrâns de participanți: trei, respectiv unul. Așteptăm cu nerăbdare etapa de final, cea în urma căreia vom cunoaște noii campioni ai României.
Clasa OKN/ OKJ
Finala 1: 1) Maximilian Orban (Transkart Racing)/ OKNJ 25 puncte, 2) Victor Andrei Roman (CSSK)/ OKN 20p., 3) Teodor Osiceanu (CSSK)/ OKN 16p.
Finala 2: 1) Teodor Osiceanu (CSSK)/ OKN 25p., Mara Ioana Cîltea (CSSK) OKN 20p.
CLASAMENT FINAL: 1) Teodor Osiceanu (CSSK)/ OKN 41p., Mara Ioana Cîltea (CSSK) OKN 33p., 3) Maximilian Orban (Transkart Racing)/ OKNJ 25 puncte.
Clasa KZ2
Finala 1: 1) Eric Enache (JMS Performance) 25p., 2) Darius Lucian Babaioana (Transkart Racing Club) 20p., 3) Andrew Denis Boriceanu (Drinago Racing) 16p.
Finala 2: 1) Milan Degeratu (JMS Performance) 25p., 2) Eric Enache (JMS Performance) 20p., 3) Darius Lucian Babaioana (Transkart Racing Club) 16p.
CLASAMENT FINAL: 1) Eric Enache (JMS Performance) 45p., 2) Darius Lucian Babaioana (Transkart Racing Club) 36p., 3) Andrew Denis Boriceanu (Drinago Racing) 27p.
Clasa Mini 60
Finala 1: 1) Hugo Hejnar (CSSK) 25p., 2) Gergo Buzas (Gulstar Racing) 20p., 3) Șerban Vizitiu (BRT) 16p.
Finala 2: 1) Șerban Vizitiu (BRT) 25p., 2) Hugo Hejnar (CSSK) 20p., 3) ) Gergo Buzas (Gulstar Racing) 16p.
CLASAMENT FINAL: 1) Hugo Hejnar (CSSK) 45p., 2) Șerban Vizitiu (BRT) 41p., 3) Gergo Buzas (Gulstar Racing) 36p.
Clasa Pufo
Finala 1: 1) Dragoș Ciuleanu (7Motorsport) 25p., 2) Adam Diaconu (BRT) 20p., 3) Tudor Alexandru Stamatoiu (Drinago Racing) 16p..
Finala 2: 1) Dragoș Ciuleanu (7Motorsport) 25p., 2) Adam Diaconu (BRT) 20p., 3) Nicolas Stoica Gallegos (Borsch Racing) 16p.
CLASAMENT FINAL: 1) Dragoș Ciuleanu (7Motorsport) 50p., 2) Adam Diaconu (BRT) 40p., 3) Nicolas Stoica Gallegos (Borsch Racing) 27p.
Clasa Promo BB
Finala 1: ) Matteo Andrei Bejenaru Roșu (Sined Motorsport) 25p. Restul concure nților au fost descalificați.
Finala 2: 1) Matteo Andrei Bejenaru Roșu (Sined Motorsport) 25p, 2) Ivan Todoran (7Motorsport) 20p., 3) Vladimir Marta (7Motorsport) 16p.
CLASAMENT FINAL: ) Matteo Andrei Bejenaru Roșu (Sined Motorsport) 50p., 2) Ivan Todoran (7Motorsport) 20p., 3) Vladimir Marta (7Motorsport) 16p.














