Se vor implini anul aceasta, in decembrie, 10 ani de când Ion Rotaru, critic si istoric literar, profesor la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, a fost condus, in cimitirul din Târdeni-Valea lui Ion, pe ultimul sau drum terestru. Zilele trecute am rasfoit un fel de jurnal in care am notat câteva impresii din cele câteva fascinante discutii pe care le-am avut amândoi. Vorbeam mai ales despre minunatul univers al satului in care ne nascusem amândoi. Avea un cult pentru radacini…
Intr-una dintre intâlniri, in primavara lui 2002, mi-a vorbit despre George Calinescu. S-a aflat George Calinescu in tabara compromisilor care au cochetat cu regimul communist? A fost deputat M.A.N., decorat cu Ordinul Muncii, avea o masina la scara, ca academician, a scris cronici care cântau in struna regimului…Nimic din toate astea nu nega Ion Rotaru. Asta nu-l impiedica sa spuna despre Calinescu faptul ca a fost, pentru noi, spiritul cel mai profund din prima jumatate a secolului al XX-lea. Am recitit recent capitolul pe care i l-a dedicat lui Calinescu in a sa „O istorie a literaturii române de la origini pâna in prezent” (S.C. TEMPUS DACOROMANIA COMTERA SRL, Bucuresti, 2006, pag. 672-686), unde am gasit sintetizate, mai ales in Addenda, multe dintre gândurile sale de atunci. Pentru el, Calinescu purta, in raport cu regimul comunist, „un soi de masca histrionica”, avea „o atitudine in doi peri, jucând tot timpul un fel de comedie grava, cu subintelesuri pentru cei care au urechi de auzit” (Op. cit., pag. 685). Au fost insa si momente când Calinescu a renuntat la aceasta masca. Mi-a povestit regretatul Ion Rotaru despre „sarbatorirea lui A.Toma, <
Toate acestea, dar si multe altele, mi-au fost depanate, cu un farmec irezistibil, de Profesorul Ion Rotaru. Am regretat mereu ca nu am inregistrat marturisirile sale. Am ramas insa cu amintirea unui povestitor fascinant, onest, natural, care avea o memorie de-a dreptul impresionanta si o mare iscusinta de a-i valoriza pe oameni, de a judeca istoria nuantând in registrul unei tolerante care era doldora de uman, dar care nu uita niciodata ca este purtatoare si de bobârnac.