Trezorier de lux al limbii și simțirii românești, frate de cruce al civilizației persane, ființă profundă, euristică și împrietenită imperial cu literaturile lumii, cu filosofia și artele, traducător de excepție și eseist cuceritor, Ghiorghi Iorga este un reper național cu ecouri în alte culturi și civilizații care au sufletul lipit de cugetarea autentică. Mereu surprinzător, Spiritul său are prospețimea bobului de rouă sărutat de prima rază de Soare și rigoarea carteziană în care locuiesc esențe tulburătoare. Ființarea sa stă sub semnul acelor furtuni estetice roditoare care sting viaţa şi aprind alta, mult mai frumoasă; mereu, mereu… Prieten de excepție cu truda elevată a Slovei, evadând cu o eleganță uluitoare din nișa managerului educațional de succes, Ghiorghi Iorga ne îmbogățește mereu cu aparițiile sale editoriale de excepție. Care va fi următorul dar editorial pe care ni-l va oferi? Să-l ascultăm…
„În august, va apărea, la Editura Babel din Bacău, eseul meu «Rainer Maria Rilke. Epifanii dintr-o biografie interioară». Acest eseu e un fel de breviar de biografie interioară a marelui scriitor și, în egală măsură, un vademecum pentru cei ce vor să înțeleagă mai bine resorturile abia perceptibile, uneori ascunse, ale unei creații literare fascinante, iar, pentru mine, un răspuns târziu și fatalmente evaziv la neliniștilor interogative ce m-au copleșit când l-am descoperit pe autorul «Elegiilor duineze» și al «Sonetelor către Orfeu». Am încercat nu să caut omul din spatele operei, cum se procedează în astfel de demersuri, cu atât mai puțin să scormonesc prin viața lui spre a afla amănunte ce fac din el un om obișnuit/ neobișnuit, ci să mă folosesc de o astfel de formulă dându-i alte înțelesuri.
Mă obligă la asta comportamentul poetului, viața sa lăuntrică extrem de sofisticată, un labirint sufletesc greu de desenat. Nu numai că Rilke a vorbit, în uriașa lui corespondență, despre el și creația sa, dar s-a construit pe el însuși construindu-și opera, s-a lăsat absorbit cu totul în creația lui, făcându-se una cu aceasta. Avea dreptate Rudolf Kassner, unul dintre puținii lui prieteni: «Rilke era poet, era personalitate și când nu făcea decât să-și spele mâinile». Consultând o mică parte a corespondenței lui Rilke, cea de care a avut nevoie stringentă acest eseu, am avut impresia că un demon lăuntric s-a insinuat în schimbul de scrisori pe care scriitorul l-a avut cu atâția oameni, de o condiție și cu un statut extrem de diverse, călăuzind corespondența mai mereu spre orizonturile și resorturile interioare ale operei.
Corespondența lui Rilke revelează o întreagă societate umană, o comunitate aparte pătrunsă de duhul rilkean al lumii. Destinatarii par a intra interesați de acest joc de oglinzi cu marele poet, care i-a luat serios în considerare. Să conchidem că acest volum nu e un studiu critic, ci un eseu, cum am mai spus, ce răspunde așadar unei nevoi de clarificare a unor mișcări lăuntrice ale omului Rilke spre a înțelege cum s-a construit, în timp, și s-a desăvârșit scriitorul Rilke în acea parte a operei ce contează în istoria literaturii și care mărturisește o conștiință estetică dintre cele mai tulburătoare…”
