Bannerele nu vor mai avea ce cauta pe cladirile istorice, cele aflate in stare avansata de deteriorare, in parcuri, pe arbori, pe sediile institutiilor publice, pe asfalt sau in oricare alt loc in care decide administratia locala. Noile prevederi apar in legea initiata de deputatul PDL Elena Udrea, care a avut initiativa inca de pe vremea când era ministru al Turismului. Aceasta a explicat ca infatisarea unui oras este alta atunci când exista o ordine in amplasarea acestor panouri. Legea a fost adoptata de Parlament cu 263 de voturi pentru si doar unul impotriva. Este interzisa de acum acoperirea suprafetelor vitrate ale cladirilor cu bannere publicitare, la fel si amplasarea mijloacelor de publicitate pe obiecte de arta monumentala, pe monumente istorice, arbori, pe zona carosabila a strazilor, in intersectii, sensuri giratorii sau in spatiul destinat circulatiei autovehiculelor. Autoritatile publice sunt si cele care vor avea autoritatea de a desfiinta constructiile sau amplasamentele care nu respecta legea. Sancţiunile pentru nerespectarea acestor prevederi legale vor fi cuprinse între 500 de lei, minimul pentru persoanele fizice care încalca legea, pâna la 50.000 de lei, cuantumul maxim prevazut pentru sanctionarea firmelor de afisaj. Pentru un primar care încalca obligatiile care-i revin prin acest proiect de lege, amenda poate fi cuprinsa intre 10.000 de lei si 15.000 de lei.
Potrivit HCL 119/2009, pentru nerespectarea regulilor in acest domeniu, politistii pot aplica sanctiuni cuprinse intre 300 si 2500 de lei. De la inceputul anului si pâna in aprilie, au fost aplicate opt sanctiuni in valoare de 5.500 de lei, din care doua avertismente.















