În cursul serii trecute, 13 noiembrie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Scorțeni, în urma unui apel primit în dispeceratul ISU-SAJ, care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit.
De urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
Din fericire nu au fost înregistarte victime, iar intervenția promptă a pompierilor militari a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite.
Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este coșul/burlanul de fum defect sau necurățat.
Solicităm în continuare cetățenilor să manifeste prudență în această perioadă la exploatarea mijloacelor de încălzire și să țină cont de respectarea următoarelor măsuri:
Asigurăți-vă că o persoană autorizată va verifica, repara și curăța coşurile de fum, cel puţin o dată pe an;
Puneți materialele combustibile la distanţă faţă de sobe. Asigurați izolarea sobei faţă de podea şi pereţii din apropiere;
Folosiți doar tipul de combustibil pentru care a fost proiectat sistemul de încălzire şi respectați întocmai instrucţiunile producătorului;
Depozitați cenuşa într-un container de metal în exteriorul locuinţei şi la distanţă de casă, grajd, fânar, depozite, etc;
Stingeți întotdeauna focul din sobă înainte de culcare.
Vă rugăm să trataţi aceste recomandări cu maximă seriozitate pentru a vă proteja şi pentru a vă transforma locuinţa în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru întreaga familie.















