În lumea modernă, cuvântul „rasism” a devenit unul dintre cele mai puternice și controversate instrumente de manipulare a opiniei publice. Dublul concert al trupei Coldplay din București poate fi văzut ca un exemplu emblematic al modului în care noțiunea de rasism poate fi folosită pentru a influența comportamentul colectiv.
În prima seară, trupa britanică a fost huiduită pentru că a invitat un manelist să cânte alături de ei, dar a doua zi, după o campanie intensă pe rețelele sociale care a invocat „shame”-ul și stigmatizarea rasismului, aceleași huiduieli s-au transformat în aplauze. Acest eveniment ridică întrebări fundamentale despre manipularea socială și despre cum stigmatizarea rasismului poate fi folosită pentru a schimba opinia publicului.
Folosirea termenului de „rasism” ca o modalitate de a controla și manipula opinia publică nu este un fenomen nou. În multe dezbateri publice, criticii unor idei sau fenomene au fost etichetați rapid drept „rasiști”, „homofobi” sau „teroriști”, reducând complexitatea discuțiilor la simpla denigrare a oponenților. Acest tip de inginerie socială se bazează pe frica de stigmatizare, care determină indivizii să-și ajusteze comportamentul pentru a evita ostracizarea socială. În cazul concertului Coldplay, stigmatizarea a fost folosită pentru a schimba atitudinea publicului față de manele și pentru a transforma huiduielile în aplauze.
Reacțiile negative față de manele nu sunt neapărat motivate de rasism. O mare parte a publicului respinge manelele nu din ură rasială, ci din cauza mesajelor pe care acest gen muzical le promovează. Manelele sunt adesea criticate pentru că glorifică o societate decrepită, în care individul este îndemnat să încalce legea pentru a obține bani, faimă și femei, și în care violența este văzută ca o soluție legitimă pentru a-ți elimina dușmanii. Așadar, critica adusă manelelor se bazează mai degrabă pe respingerea valorilor pe care acestea le propagă decât pe motive rasiste.
Ironia situației constă în faptul că aceleași grupuri progresiste care militează pentru emanciparea femeii și egalitatea de gen au fost „îmblânzite” și manipulate să aplaude un gen de muzică ce contravine direct acestor valori. Campania de stigmatizare a rasismului a reușit să îi facă pe acești indivizi să-și reprime criticile și să aplaude ceva ce în mod normal ar fi respins. Acesta este un exemplu clar de cum frica de a fi etichetat drept rasist poate duce la o conformare socială, chiar și atunci când aceasta contrazice convingerile personale ale indivizilor.
Evenimentul de la București ne arată puterea manipulativă a stigmatizării rasismului și cum aceasta poate fi folosită pentru a influența comportamentul colectiv. Critica manelelor nu este neapărat o expresie a rasismului, ci o reacție la valorile pe care acest gen muzical le promovează. Totuși, frica de stigmatizare a făcut ca publicul să își ajusteze comportamentul, transformând huiduielile în aplauze. Acest caz ilustrează perfect modul în care ingineria socială poate transforma opiniile și comportamentele publice, ridicând întrebări fundamentale despre libertatea de exprimare și despre puterea stigmatizării în societatea contemporană.
