Vineri, in jurul orei 9:30, in satul Bogdan Voda, comuna Saucesti, a avut loc un grav accident de munca. Un muncitor care lucra la un sant de aproape patru metri adancime a fost inghitit de pamant, dupa ce malul s-a surpat peste el. Colegii sai au fost primii care au incercat sa-l salveze. La fata locului au venit imediat echipaje de interventie. Dupa aproape o ora, barbatul a fost scos in viata. Se pare ca acesta este angajatul firmei bacauane Rustrans. Deocamdata nu s-a stabilit vinovatul, insa acum s-a demarat o ancheta, in urma careia se va stabili in ce circumstante s-a produs accidentul.
Vineri dimineata, in jurul orei 9:30, pompierii ISU au fost sesizati prin apelul 112 despre producerea unui accident de munca in satul Bogdan Voda, comuna Saucesti, unde un barbat a fost prins sub un mal de pamant care s-a surpat peste el. La fata locului s-au deplasat imediat echipaje de interventie ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau, o ambulanta, si lucratori ai politiei. Barbatul a fost gasit in viata, asa ca echipajele au actionat imediat la scoaterea barbatului de sub pamant. Victima, Viorel Bulai, de 42 de ani, din comuna Pancesti, lucra impreuna cu alti colegi la un sant de apa si canalizare de aproape patru metri adancime. "In momentul in care ne-am dus sa aducem un cofrag, el a intrat in sant sa pozitioneze o teava. Cand a vrut sa iasa a cazut malul pe el. Noi am coborat si am inceput sa sapam cu mainile si i-am descoperit capul", a povestit Vasile Pavel, coleg de munca. Locuitorii din zona spun ca accidentul s-a produs din cauza firmei care lucra la sant. "Nu s-au asigurat. In alte zone au lucrat cu cofrag. Trebuia sa puna si aici. S-au apropiat prea mult de drenajul soselei si a cedat malul, pentru ca nu a fost protejat cu nimic", a spus Ion Marasteanu. Dupa aproape o ora in care pompierii s-au luptat sa-l scoata pe barbat de sub pamant, acestia au si reusit. Barbatul a fost urcat imediat in ambulanta si transportat la spital. Acesta acuza dureri in piept, probabil din cauza unei posibile fracturi. "Interventia s-a dovedit a fi dificila datorita vibratiilor care se transmiteau prin sol, din cauza traficului. Lucratorii ISU au fost nevoiti sa lucreze cu unelte mici pentru a nu-l rani pe barbat. El a fost prins sub pamant in pozitia ghemuit, insa pompierii au reusit sa-i scoata capul de sub pamant si i-a fost pusa imediat o masca de oxigen", a declarat locotenent Andrei Grecu, purtator de cuvant ISU Bacau. La locul accidentului au venit si autoritatile locale. "S-a produs acest accident de munca la o lucrare pe masura 322, de alimentare cu apa si canalizare. Este tragic ce s-a intamplat. Din fericire am inteles ca victima are mari sanse de a ramane in viata. Deocamdata nu putem vorbi despre un vinovat. Urmeaza sa se faca o ancheta, insa la prima vedere, s-a constatat ca malurile nu au fost bine consolidate", a precizat Constantin Scripat, prefect de Bacau. Societatea care efectua aceasta lucrare este Rustrans. In acest caz a inceput o ancheta pentru a se stabili cu exactitate in ce circumstante s-a produs accidentul. Acesta a fost raportat si la Inspectoratul Teritorial de Munca Bacau.
“Am trimis un inspector si acolo, dar, pentru ca nu este vorba de un accident de munca mortal, obligatia de a face o ancheta, in legatura cu cele intamplate, revine Serviciului Intern de Sanatate si Securitate in Munca al firmei. In functie de rezultatele acesteia, vom lua si noi masuri, la nivelul institutiei, daca va fi cazul”, a declarat Cristian Cucuian, inspectorul sef al ITM Bacau.
R. Neagu















