20 mai 2024
ActualitateÎncă o pictură murală a fost finalizată

Încă o pictură murală a fost finalizată

A opta pictură murală din cadrul ZIDART – UTOPIA a fost finalizată și se află pe peretele Școlii Mihail Sadoveanu.

Pictura se numește “Reflecții Utopice” și este realizată de Alexa Lincu.

“Este cartea cu adevărat un pas în procesul de creație? Este ea un deschizător de drumuri sau doar te duce înapoi la originile tale, la sinele tău interior? Doar mie mi se pare sau toată lumea simte la fel?”



Înșiruirea perspectivelor asupra utopiei ca proces continuă cu o lucrare care ilustrează tema acestei ediții sub forma unei căutări prin labirinturile interioare. În pictura Alexei Lincu, cărțile funcționează drept catalist și totodată suport pentru dezvoltarea personală și explorarea propriilor idealuri. Cunoașterea, condiție esențială a progresului în general și cunoașterea de sine, în particular, sunt sugerate în mod ludic de construcția ascendentă și colorată ce reprezintă centrul de interes al lucrării. Astfel UTOPIA este un joc al căutării de sens și de direcție, în care curiozitatea și creativitatea sunt principalele motivații care ne pun pe drumul evoluției și al descoperirii, dezvăluind mereu noi posibilități și generând în mod firesc noi configurații ale realității.

Patrimoniul literar și documentarea întregii experiențe a umanității sub forma cărților reprezintă o resursă nespus de valoroasă și esențială pentru destinul nostru personal cât și al întregii societăți, oferindu-ne posibilitatea de a ne cunoaște trecutul, prezentul și de a descoperi viziuni îndrăznețe ale unui posibil viitor. Explorarea acestuia, cu o minte deschisă și lipsită de prejudecăți, la fel ca în jocurile copilăriei, ne poate echipa cu experiențele necesare pentru a construi o lume mai bună și un viitor mai frumos.

Lucrarea “Reflecții Utopice” a fost implementată cu susținerea Agricola – Creator de Pofta având misiunea importantă de a ne deschide tuturor apetitul pentru cunoaștere. 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri